Sunteți pe pagina 1din 2

Economia (din greacă οίκος oikos, „casă” și νομος nomos, „conducere”) este o știință socială ce

studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii. Potrivit definiției date


de Lionel Robbins în 1932, economia este știința care studiază modul de alocare a unor resurse rare
în scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință
socială.
Se spune că economia este pozitivă atunci când încearcă să prezică în mod obiectiv și să explice
consecințele anumitor opțiuni, date fiind un set de supoziții sau de observații. Alegerea unei supoziții
ce trebuie făcută atunci când se construiește un model, la fel ca și observațiile ce trebuie stabilite
sunt alegeri normative.
Se spune că economia este normativă atunci când recomandă o alegere în detrimentul altei alegeri
sau când este făcută o apreciere subiectivă asupra valorii.
Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două domenii
principale: microeconomia care se ocupă de agenți individuali, cum ar fi bugetele și afacerile
și macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un întreg, cererea și oferta agregată,
capitalul și materiile prime.
O atenție deosebită se acordă și alocării resurselor, producției, desfacerii, comerțului și concurenței.
Logica economică este aplicată tot mai des în cazul problemelor legate de opțiuni în cazul lipsurilor
sau atunci când trebuie stabilită valoarea economică. Preocuparea principală în economie se
centrează pe modul în care prețurile reflectă cererea și oferta, iar ecuațiile sunt folosite pentru a
prezice consecințele anumitor decizii.
Supoziția fundamentală care face subiectul teoriei economice tradiționale este ideea existenței
factorului rațional care urmărește maximizarea utilității. Economia neoclasică este bazată pe această
supoziție care este folosită pentru a deriva rezultate referitoare la funcționarea unui sistem de prețuri
în condițiile puterii pieței descentralizate.
În paralel cu economia formală funcționează și economia informală.
Economia a cunoscut câteva faze succesive:

 Economia antică: aceasta se baza pe o agricultură de subzistență.


 Revoluția industrială, care a micșorat rolul agriculturii de subzistență, schimbând agricultura
în ultimele trei secole într-una bazată pe monoculturi și agricultură extensivă. Creșterea
economică a avut loc cu precădere în minerit, construcții și industria manufacturieră.
 În economia modernă a societății de consum un rol tot mai important îl joacă serviciile,
finanțele și tehnologia.
În economia modernă există trei sectoare principale de activitate:

 Sectorul primar, agricultura, implică extragerea și producerea de materii prime cum ar fi


cărbunele, lemnul, fierul etc.
 Sectorul secundar, industria, implică transformarea materiilor prime în bunuri.
 Sectorul terțiar, servicii, implică prestarea de servicii pentru consumatori sau companii, de
exemplu baby-sitting, cinematografele etc.
Microeconomie[modificare | modificare sursă]
Microeconomie reprezintă ansamblu de procese și de fenomene economice, relatii și legături
cauzale și funcționale ale acestora, care se formează la nivelul unităților economice ale familiilor și al
verigiilor administrativ-teritoriale de bază. Mezoeconomia analizează și cercetează viața economică
de la nivelul subramurilor, ramurilor și zonelor economice.
Macroeconomie[modificare | modificare sursă]
Acțiunea umană: un tratat privind economia | Bani | Cerere agregată | Ciclul unei
afaceri | Creștere economică | Curba Phillips | Drumul către servitute | Economie
keynesiană | Laissez-faire | Modelul IS-LM | Monetarism | Noua economie
keynesiană | Paritatea puterii de cumpărare | Politică economică | Politică monetară | Politica
monetară | Politică stabilizatoare | Politică fiscală | Supply-side economics | Școala austriacă
de economie