Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Carieră Judiciară

Instituţii de drept procesual penal

- Părțile în procesul penal -

Masterand : Udroiu Silviu

1
 I. Noțiunea de parte în procesul penal

Prin parte în procesul penal se înțelege persoana fizică sau juridică, care are drepturi și
obligații născute în mod direct din exercitarea acțiunilor, respectiv a acțiunii penale și a
acțiunii civile în procesul penal. În acest fel, procesul penal apare ca un cadru procesual legal
de care părțile au nevoie pentru satisfacerea intereselor personale născute din infracțiune.
Acest lucru este posibil prin formularea de cereri, memorii, intervenții și concluzii adresate
organelor judiciare. El are menirea de a asigura părților drepturi și obligații procesuale egale,
de natură să creeze un anumit echilibru procesual. Pentru aceasta, însă, este necesar ca părțile
să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile cu bună-credință, pentru că numai în
acest fel își pot aduce contribuția la soluționarea justă a cauzei. Dimpotrivă, ceilalți
participanți nu au drepturi și obligații izvorâte direct din exercitarea acțiunii civile, ci din
anumite convenții legale (de pildă, drepturile și obligațiile apărătorului se nasc din contractul
de angajament încheiat între avocat și justițiabili), din anumite acte de dispoziție ale organelor
judiciare (de pildă, drepturile și obligațiile expertului) ori din legea (de pildă, drepturile și
obligațiile organelor judiciare penale)1 .

În conformitate cu art. 23 și 24 C.proc.pen., părțile în procesul penal sunt: inculpatul,

partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente . Această determinare extrem de
riguroasă pe care o face Codul de procedură penală, spre deosebire de Codul de procedură
civilă, care folosește noțiunea de parte, dar nu o determină, exclude orice alt subiect
procesual, în afara celor enumerați de lege . Cu toate acestea, în doctrină, a fost exprimat și
punctul de vedere cu care suntem de acord, potrivit căruia, statul este parte în procesul penal,
deoarece subiecții cauzei penale sau ai raportului juridic de conflict ce formează obiectul
procesului penal, printre care figurează statul, sunt în același timp și subiecții procesului
penal.2

1. Condiții pentru a fi parte în proces

În ceea ce privește condițiile cerute pentru a fi parte în procesul penal, așa cum s-a
subliniat, spre deosebire de procesul civil, în latura penală a procesului penal, care își are
izvorul în raportul procesual penal fundamental, acela dintre stat și infractor, raport născut în
urma săvârșirii unei infracțiuni, nu prezintă importanță nici dreptul subiectiv valorificat și nici
interesul procesual sau capacitatea ori calitatea procesuală, ci ca pentru o persoană să
1
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 550-551.
2
Ibidem
2
dobândească calitatea de inculpat într-o cauză penală, este suficient ca cerințele răspunderii
penale să fie îndeplinite și să fie respectate formele prestabilite de lege privind inculparea.

În privința laturii civile, însă, părțile prezente, în raport de poziția procesuală a fiecăruia
(partea civilă, inculpat și parte responsabilă civilmente) sunt supuse prin similitudine, cu
unele particularități, condițiilor pretinse de lege pentru ca o persoană să fie parte (reclamant
sau pârât) într-un proces civil3 , și anume :

a) partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpatul trebuie să aibă, sub aspect civil,
capacitate procesuală (legitimatio ad processum) atât de folosință, cât și de exercițiu.
Personele juridice care au caliatea de parte civilă dobândesc capacitate de folosință de la data
autentificării actului de constiuire (statut sau contract) ori de la data actului de dispoziție care
o înființează. Capacitatea de exercițiu se dobândește din momentul înmatriculării lor la
registrul comerțului. În privința acțiunii civile, aceasta se pornește și se exercită și din oficiu,
când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, ori cu capacitate de
exercițiu restransă;

b) să aibă calitate procesuală (legitimatio ad causam). Aceasta poate fi activă sau pasivă.
Partea civilă are calitate procesuală activă atunci când este titulară a dreptului la despăgubiri
civile, în cadrul raportului juridic civil, dedus judecății penale. La fel, inculpatul și partea
responsabilă civilmente are calitate procesuală pasivă dacă sunt obligați în cadrul aceluiași
raport juridic. Calitatea procesuală poate fi transmisă unei alte persoane în latura civilă a
procesului penal, fie pe calea succesiunii, în cazul persoanelor fizice [art.21 alin. (1) C.proc.
pen.], fie pe cea a reorganizării sau a desființării ori a dizolvării, în cazul persoanei juridice
[art. 21 alin. (2) C.proc.pen.];

c) să aibă un drept subiectiv. Existența dreptului reprezintă o condiție indispensabilă pentru

admiterea în fond a pretențiilor deduse în justiție. Această condiție trebuie îndeplinită de către
partea care exercită acțiunea civilă și față de care se nasc îndatoririle celorlalte părți. Ea este
prevăzută expres în art. 109 C.proc.civ., care dispune că ,,oricine pretinde un drept împotriva
unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”;

d) să aibă interes procesual, în întelesul de profit sau avut, de ordin material sau moral.

3
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil.Teoria generală, vol. I, E.D.P. București, 1977, p. 278 și
urm.

3
 În procesul penal, în latura civilă, spre deosebire de procesul civil4 , interesul părților
civile este întotdeauna material, fiind vorba de obținerea unei reparații în natură sau prin
echivalent bănesc, conform art. 14 alin.(3) lit. a) și b) C.proc.pen., chiar dacă, în prezent,
acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor
morale, potrivit legii [art. 14 alin. (5), introdus prin Legea nr. 281/2003]. El trebuie justificat
de partea civilă și trebuie să fie legitim, născut și actual. El justifică atât mijlocul procesual la
care a recurs partea civilă, cât și scopul procesului penal (profitul material pe care partea îl
urmărește în proces). Dar procurorul? Considerăm că, sub acest aspect, interesul lui trebuie
legat de cel al persoanei prejudiciabile prin infracțiune. De astfel, se observă că Legea nr.
356/2006 condiționează dreptul la acțiune al procurorului în latura civilă de poziția părții
civile5 .

II. INCULPATUL

2. Noțiune
Potrivit art. 23 C.proc.pen. ,,persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea
penală este parte in procesul penal și se numește inculpat”.

Inculpatul este subiectul pasiv, necesar și indispensabil al procesului penal. Împotriva sa

se exercită acțiunea penală și, eventual, și acțiunea civilă în procesul penal. El păstrează
această calitate până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, când
devine condamnat. Legea noastră procesuală penală face deosebire între calitățile de
făptuitor, de învinuit și cea de inculpat în procesul penal. Astfel, dacă făptuitorul, care nu este
parte în proces, nu este nici subiect de drepturi și obligații, nefiind începută urmărirea penală,
potrivit art. 229 C.proc.pen., învinuitul nu este parte în proces, dar este subiect procesual, din
momentul începerii urmăririi penale și până la punerea în mișcare a acțiunii penale, deci atâta
timp cât nu s-a născut raportul juridic procesual fundamental și raporturile accesorii, ca
urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, iar inculaptul devine parte în proces, dobândind
o plenitudine de drepturi și obligații procesuale, prin efectul formulării actului de inculpare
prevăzut de lege. În acest fel, cu ocazia desfășurării procesului penal, persoana cu privire la
care se presupune că a săvârșit infracțiunea (în calitate de autor, coautor, instigator sau
complice), primește diferite calității procesuale cu semnificații distincte în conținutul
raportului juridic procesual penal6.
4
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Europa Nova, București, 1995, p. 143.
5
Gh. Mateuț, op. cit., p. 555
6
Ibidem., p. 561.
4
 Înainte de începerea urmării penale, persoana care este bănuită că a săvârșit infracțiunea
are calitatea de făptuitor (art. 200, art. 214, art. 215, art. 222, art.465 C. proc. pen.), deoarece
lipsește cadrul procesual legal în care ar putea avea anumite drepturi și obligații, cadru care se
naște doar odată cu începerea urmării penale care coincide cu declanșarea procesului penal.
Cu toate că față de făptuitor nu se efectuează activități judiciare potrivit legii, acesta se
întâlnește, însă, în unele norme de procedură penală, pentru că față de el se desfășoară unele
activități extraprocesuale cu posibilitatea valorificării ulterioare în procesul penal.

Odată cu începerea urmării penale împotriva făptuitorului, acesta dobândește, însă,

calitatea de învinuit (art.229 C.proc.pen.) având din acest moment drepturi și obligații
procesuale, în calitate de subiect procesual cu posibilitatea participării active la procesul
penal.

Actele procesuale prin care se conferă făptuitorului calitatea de învinuit sunt: rezoluția,
respectiv, în ipoteze de excepție, procesul verbal și ordonanța. În actualul context al
prefacerilor legislative din România, între altele, se impune simplificarea procesului penal
prin adoptarea de norme care să asigure o mai mare operativitate acestei activități, cu o
importanță socială sporită7 .

Făptuitorul, ca persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, nu este subiect de drepturi

și obligații procesuale Potrivit art.229 C.proc.pen., învinuitul este ,,persoana față de care se
efectuează urmărirea penală…cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva
sa”. Din această reglementare, rezultă că dobândirea calității de învinuit poate avea loc ori de
câte ori organul de urmărire penală competent a fost sesizat prin vreunul din modurile
prevăzute de lege cu privire la săvârșirea unei infracțiuni(plângere, denunț, sesizarea din
oficiu sau sesizarea la cererea organului competent, după distincțiile făcute în art 221, art.
222, art.223 și art.225 C.proc.pen), putând fi precedată și de acte premergătoare, în condițiile
art.224 C.proc.pen., care dispune expres că ,,în vederea începerii urmării penale, organul de
urmărire penală poate efectua acte premergătoare”.

Momentul începerii urmăririi penale este bine pregătit, fiind determinat de existența
unor probe sau indicii temeinice că s-a savârșit o infracțiune, dacă nu există nici un
impediment privind începrea urmăririi penale (art.228 C.proc.pen.). Este vorba de
impedimentele arătate expres în art. 10 C.proc.pen. cu completările aduse prin Legile

7
I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ediția a II-a, revăzută și adaugită, Ed. Universul
Juridic, 2010, p. 122.
5
nr.281/2003 și nr. 356/2006, cu excepția celui de la lit. b1 și lit. i), și anume : a) fapta nu
există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală; c) fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau
inculpat; d) faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii; e) există vreuna
din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; f) lipsește plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege,
necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; g) a intervenit amnistia, prescripția,
decesul făptuitorului sau radierea persoanei juridice; h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori
părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea
părților înlătură răspunderea penală; i) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; j)
există autoritate de lucru judecat.

Momentul punerii în mișcare a acțiunii penale este ales de organele de urmărire penală
și este determinat de existența temeiurilor rezultate din probele de vinovăție administrate în
cauză8 . Or, acestea trebuie să existe nu numai în cazul inculpării, ci și al începerii urmăririi
penale, reprezentând condiția pozitivă cerută de art. 228 alin. (1) C.proc.pen. Mai mult, în
cazul în care se ia măsura arestării preventive față de un învinuit, în condițiile art. 146
C.proc.pen. probele de vinovăție ar putea justifica și punerea în mișcare a acțiunii penale. În
acest sens, art.233 C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede
că ,, în cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare penală consideră că sunt
întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului,
face propuneri în acest sens și le înaintează procurorului. Dacă procurorul, după ce
examinează dosarul cauzei, constată că este cazul să se ia măsura arestării preventive a
învinuitului, procedează potrivit art.146”, adică propune luarea măsurii arestării de către noul
judecător creat special pentru arestarea în anul 2003 (președintele instanței sau judecătorul
delegat de acesta), scop în care înaintează dosarul judecătorului9 .

Temeiurile de punere în mișcare a acțiunii penale trebuie să fie, totuși, diferite de cele
care stau la baza începerii urmăririi penale, primele fiind fundamentate pe probe serioase de
vinovăție, apropiate de cele avute în vedere de instanțe la condamnare.

Actele procesuale prin care are loc punerea în mișcare a acțiunii penale sunt: ordonanța
de punere în mișcare a acțiunii penale; rechizitoriul; declarația orală a procurorului; încheierea
instanței judecătorești; plângerea persoanei vătămate, adresate instanței penale, contra

8
I. Gorgăneanu, Acțiunea penală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 139
9
Gh. Mateuț, op. cit., p.563
6
soluțiilor de netrimitere în judecată, îm condițiile prevăzute de art. 2781 alin.(8) lit. b)
C.proc.pen.

3. Drepturile și obligațiile inculpatului

Inculpatul, ca parte în proces, are drepturi și obligații specifice. Majoritatea covârșitoare
a acestora aparțin, însă, așa cum am arătat mai sus, în egală măsură și învinuitului 10. Este
vorba, în esență, de formularea de cereri, prezentarea de memorii, participarea la efectuarea
actelor de urmărire penală și atacarea actelor considerate nelegale.

În cursul urmării penale, învinuitul sau inculpatul are următoarele drepturi11 :

- are dreptul să i se aducă la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea
juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio
declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa
[art. 70 alin.(2) introdus prin Legea nr. 281/2003 și completat prin Legea nr. 356/2006];

- poate formula cereri pentru administrarea de probe (art. 66-67 C.proc.pen.), cereri de
recuzare (art.51 C.proc.pen.), de trecere a cauzei la alt organ de urmărire penală (art.217
C.proc.pen.), de înlocuire, de revocare sau de încetare de drept a măsurilor procesuale
preventive (art.139, art. 140 C.proc.pen.), de continuare a procesului penal în caz de amnistie,
prescripție sau retragere a plângerii prealabile (art.13 C.proc. pen.), de scoatere de sub
urmărire penală, în cazurile prevăzute de lege [art.11 pct. 1 lit. b) și c) C.proc. pen.];

- poate formula memorii prin care explică apărările făcute și prezintă argumente care vizează
fie lipsa vinovăției, fie atenuarea răspunderii penale. Atât cererile, cât și memoriile se
adresează organului care, efectuează urmărirea penală sau procurorului care o supraveghează ;

- are dreptul să participe la efectuarea actelor de urmărire panală pentru care organul de
urmărire penală apreciază că este necesară prezența sa, potrivit legii, precum și în cazurile în
care se procedează la ascultarea sa, în condițiile prevăzute de lege12.

În acestă fază procesuală, învinuitul sau inculpatul are următoarele obligații:

10
A se vedea: Gr. Theodoru, Drept procesual penal român, Partea Generală, vol. II, Universitatea ,,Al. I.
Cuza” Facultatea de Drept, Iași, 1974, p. 335.
11
Gh. Mateuț., op.cit., p.567
12
Ibidem., p. 568
7
- să se prezinte personal în fața organului de urmărire penală la toate chemările ce i se fac, sub
sancțiunea efectuării actelor de urmărire penală în absența sa (art.237, art. 256 C.proc.pen.);

- să suporte măsurile de constrângere procesuală luate împotriva sa, cum sunt obligarea de a
nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi țara, reținerea sau arestarea (art. 143, art. 145, art. 148
C.proc.pen.), precum și altor măsuri, ca, de pildă, măsurile asigurătorii (art. 163-167
C.proc.pen.), aducerea silită (art. 183. C.proc.pen.), percheziția (art.100, art. 106 C.proc.pen.)
sau examinarea corporală (art. 114 C.proc.pen.);

- să se supună măsurilor de înregistrare prin fișă individuală de antecedente penale.

În faza de judecată, inculpatul are următoarele drepturi:

- să i se aducă la cunoștiintă fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător
(în afara cazurilor de asistență judiciară obligatorie), dreptul de a nu face nicio declarație,
atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, precum și
dreptul de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților și de a primi
explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când se apreciază că este necesar.

- să ia cunoștință de dosarul cauzei în tot timpul judecății [art.294.alin. (2) C.proc.pen.];

- dacă se află în stare de deținere, are dreptul să i se comunice și copia de pe actul de sesizare
a instanței odată cu citația [art.313 alin. (4) C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea
nr. 356/2006];

- are dreptul să participe la toate actele de judecată;

- să adreseze întrebări martorilor și experților, cu ocazia asculării lor [art.327 alin. (1)
C.proc.pen.];

- să propună probe noi [art. 320 alin.(2),(3),(4) C.proc.pen.];

- să formuleze cereri, să ridice exceptții și să pună concluzii (art.301 C.proc.pen.)

În aceeași fază, inculpatul are următoarele obligații:

- să se prezinte la termenele fixate de instanța judecătorească pentru judecată (art.291

C.proc.pen.);

- să respecte ordinea și solemnitatea ședinței de judecată (art.298 C.proc.pen);

8
III. PARTEA VĂTĂMATĂ

4. Noțiune
Potrivit art. 24 alin. (1) C.proc.pen., persoana fizică sau juridică care a suferit o
vătămare fizică, morală ori materială prin infracțiune, dacă participă la procesul penal, se
numește parte vătămată. La noi, noțiunea de parte vătămată se deosebește de aceea de
persoană vătămată sau de victimă a infracțiunii. Persoana care a suferit un prejudiciu ca
urmare a săvârșirii infracțiunii, în raportul de drept penal substanțial se numește persoană
vătămată.13 Persoana vătămată este persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune, fără
însă, a participa la procesul penal, iar victima infracțiunii este doar o persoană fizică aflată în
poziția de subiect pasiv al infracțiunii. Ea este menționată, în prezent, în numeroase legi
speciale, care se înscriu pe linia încercărilor contemporane de readucere a victimei în
procesul penal. Partea vătămată nu poate valorifica pretenții materiale. Pentru asemenea
pretenții, persoana vătămată trebuie să se constituie parte civilă 14. Facem precizarea că
persoana vătămată în vreun mod printr-o infracțiune nu dobândește automat calitatea de
parte vătămată. Așadar, organele judiciare au, potrivit art. 76 C. proc.pen, obligația să cheme
persoana vătămată prin infracțiune și să o întrebe dacă se constiuie, după caz, parte vătămată
sau parte civilă. Participarea în calitate de parte vătămată nu este obligatorie, ci este
consecința opțiunii pe care o face persoana vătămată.15

Pentru dobândirea calității de parte vătămată, trebuie să fie îndeplinite următoarele

condiții: să existe o vătămare(fizică, morală ori materială); vătămarea să fie generată de
infracțiune; persoana vătămată să declare că înțelege să devină parte în proces16.

Declarația de participare în proces ca parte vătămată se poate face scris sau oral în tot
cursul urmăririi penale. În fața instanței judecătorești, în faza de judecată declarația se poate
face cel mai târziu până la citirea actului de sesizare (art. 76. alin. ultim C.proc.pen.) . Pentru
aceasta, organele judiciare penale au obligația de a explica persoanei vătămate că poate
participa ca parte vătămată în proces (art. 76 și 320 C.proc.pen.). Ele trebuie să cheme
persoana vătămată prin infracțiune și să o întrebe dacă se constituie parte vătămată sau, după
13
I. Neagu, C. S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal. Sinteze de teorie. Spețe. Grile, Enciclopedia
juridică, 2006, p. 29.
14
Ibidem.
15
C. Ș. Morăreanu, Drept procesual penal, Curs universitar, Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2009, p. 20.
16
Gh. Mateuț, op. cit., p 571
9
 caz, parte civilă. Încălcarea acestei îndatoriri de către organul judiciar echivalează cu lipsa
de rol activ și constituie motiv de desființare a hotărârii judecătorești pronunțate în asemenea
condiții17.

Partea vătămată acționează numai cu privire la latura penală a cauzei (în privința
acțiunii penale). Ca atare, ea nu are pretenții materiale. Întrucât exercită un drept procesual
ce se stinge odată cu titularul său, partea vătămată nu poate fi înlocuită în caz de deces.
Calitatea de parte vătămată încetează și prin renunțare la această calitate, însă, nu stinge
acțiunea penală, care va fi exercitată de procuror (titularul principal al acțiunii penale). În
mod excepțional, în caz de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare cu inculpatul
(când legea permite), acțiunea penală nu mai poate fi exercitată nici de procuror, fiind
înlăturată răspunderea penală .

5. Drepturile și obligațiile părții vătămate

Partea vătămată are drepturile și obligațiile oricărei părți din proces dar numai în latura
penală (în legătura cu susținerea învinuirii). Dintre acestea, subliniem următoarele : în marea
majoritate a cazurilor, concură la exercițiul acțiunii penale (alături de procuror); exercită în
anumite limite acțiunea penală în cauzele în care, făcând plângere contra soluțiilor
procurorului de netrimitere în judecată, determină deschiderea fazei de judecată a
procesului, în condițiile art. 2781 alin.(8) lit. c) C.proc.pen.; ia parte la administrarea
probelor; formulează cereri și memorii; ridică excepții; pune concluzii; folosește căile de
atac prevăzute de lege; poate fi ascultată în legătură cu latura penală a cauzei; are dreptul să
ia cuvântul în cadrul dezbaterilor din ședința de judecată [art.340 alin.(1) C.proc.pen.] .

În legătură cu ascultarea părții vătămate în procesul penal menționăm că, în dreptul

românesc, aceasta nu poate fi ascultată ca martor. Cu toate acestea, declarația părții vătămate
este mijloc de probă și poate servi la aflarea adevărului, în măsura în care se coroborează cu
celelalte mijloace de probă. De altfel, art. 64 C.proc.pen. enumeră printre mijloacele de
probă și declarația părții vătămate, iar art. 75 C.proc.pen. prevede că declarațiile tuturor
părților din procesul penal pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care se coroborează
cu alte probe. Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, conform art. 82 C.proc.pen.,
numai în măsura în care nu participă în proces ca parte vătămată sau nu se constituie parte
civilă18 .

17
Ibidem
18
Ibidem.
10
IV. PARTEA CIVILĂ

6. Noțiune
Săvârșirea unei infracțiuni poate avea, între alte consecințe, și producerea unui
prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau a unui prejudiciu material în
dauna unei persoane juridice. În vederea reparării prejudiciului cauzat, persoana vătămată are
la îndemână acțiunea civilă, pe care o poate exercita în cadrul procesului penal. Potrivit art.
24.alin.(2) C.proc.pen., persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în procesul penal se
numește parte civilă. Prin parte civilă înțelegem partea vătămată (persoana fizică sau persoană
juridică) care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infracțiune și care și-a alăturat
acțiunea sa civilă la acțiunea penală în procesul penal. Ea există în continuare calității de
,,parte vătămată”19 .

Pentru îndeplinirea calității de parte civilă se cer a fi îndeplinite, în esență, următoarele

condiții: să se fi săvârșit o infracțiune; infracțiunea să fi produs persoanei vătămate un
prejudiciu material sau moral20; persoana vătămată să ia parte la proces prin punerea în
mișcare sau concurarea la exercitarea acțiunii penale, de către procuror; persoana vătămată să
declare că promovează acțiunea civilă în procesul penal, acțiune pe care o alătură acțiunii
penale.

Persoana vătămată printr-o infracțiune are următoarele alternative: poate să nu ceară

repararea prejudiciului prin infracțiune; poate să ceară repararea prejudiciului prin
promovarea unei acțiuni civile separate; poate să ceară repararea prejudiciului prin punerea în
mișcare a acțiunii civile în cadrul procesului penal. Ultima alternativă se realizează prin
constituirea de parte civilă în procesul penal, care se materializează într-o declarație de punere
în mișcare și de exercitare a acțiunii civile alături de acțiunea penală. Ea se poate face înscris
(printr-o cerere) și oral (organul judiciar va consemna într-un act constituirea de parte civilă)

În ceea ce privește, modalitatea de constituire ca parte civilă, legea nu reglementează

acest aspect considerând că are valoarea unei constituiri de parte civilă orice manifestare de
voință din care rezultă explicit sau implicit voința persoanei vătămate prin infracțiune de a fi

19
I. Neagu, op. cit., p. 188
20
În practica judiciară s-a stabilit că atâta timp cât persoana vătămată, prin plângerea adresată organelor de
urmărire penală și prin declarația dată în fața instanței, a cerut restituirea bunurilor furate sau contravaloarea lor
în bani, instanța era obligată să soluționeze, alături de acțiunea penală, și acțiunea civilă (T. jud. Brașov, dec.
pen. nr. 1075/1972, în R.R.D. nr. 8/1972, p. 181).
11
despăgubită. Constituirea de parte civilă se poate face oricând în cursul urmăririi penale, iar în
faza de judecată, până la citirea actului de sesizare [art. 15 alin.(2) C.proc.pen.].

Calitatea de parte civilă apare, în termenii legii, ușor identificabilă. Cu toate acestea,
jurisprudența penală, însărcinată cu punerea în aplicare a dreptului la acțiunea civilă, a fost
nevoită să determine persoanele care ar putea fi considerate printre pretendenții la această
calitate, fiind pusă de multe ori în fața unor probleme dificile. Aceste dificultăți s-au datorat
faptului că acest drept este adesea revendicat de persoane care acționează într-o dublă calitate
în procesul penal, respectiv atât de parte vătămată, cât și de parte civilă, care permite, în acest
fel, părții civile să-și satisfacă atât dreptul de a obține repararea rapidă a prejudiciului suferit,
cât și dorința de răzbunare împotriva autorului infracțiunii prejudiciabile. Or, acestea nu a
făcut decât să favorizeze tendința sistematică a jurisprudenței de a recunoște calitatea de parte
civilă într-un mod liberal, plecând de la liberul acces la o justiție represivă mai eficace în ochii
celor interesați, mai puțin oneroasă, mai diligentă și mai rapidă decât justiția civilă și de la
necesitățile prelungirii și amplificării acțiunii legiuitorului, precum și a voinței sale de a da un
rol victimei, în scopul de a întării represiunea, dar si de a sporii drepturile acesteia, printr-o
interpretare comprehensivă a legii penale21.

Jurisprudența a menținut acțiunea civilă în limitele sale stricte, conservându-i ferm

caracterul său accesoriu în raport cu acțiunea penală, precum și caracterul său excepțional,
stabilind că o persoană fizică sau juridică nu poate dobândi calitatea de parte civilă decât dacă
face dovada unui prejudiciu personal (direct) și născut dintr-o infracțiune. Or, persoana care
invocă un astfel de prejudiciu este chiar victima directă a infracțiunii, adică acea care a suferit
imediat prejudiciul pe care legea penală a dorit să-l evite prin incriminare. De pildă, pot fi
părți civile persoanele cărora li s-a produs o vătămare fizică prin infracțiunea care a generat o
pagubă materială sau morală ( în cazul vătămării corporale pentru daunele morale și
cheltuielile ocazionate de tratamentul medical al victimei). De asemenea, mai pot fi părți
civile (directe) și persoanele prejudiciate prin comiterea infracțiunilor de furt, de delapidare,
înșelăciune, abuz în serviciu, distrugerea sau degradarea unui lucru etc. S-a arătat că
nedemnitatea victimei nu are, în mod imperativ, drept consecință reprimarea dreptului său de
acțiune civilă, în pofida principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece
jurisprudența penală tinde să-l ignore, datorită efectului penal al acțiunii civile. Astfel, victima
ar putea invoca dreptul său la acțiunea civilă, chiar dacă a participat indirect la comiterea

21
Gh. Mateuț, op.cit., 583
12
infracțiunii pe care o denunță22. În opinia autorului, Gheorghiță Mateuț, așa cum s-a remarcat,
de altfel, și în literatura de specialitate dobânditorul de bună credință al lucrului sustras, lucru
care în timpul procesului a fost ridicat de la cumpărător și restituit părții vătămate, nu poate
avea calitatea de parte civilă în procesul penal cerând restituirea prețului de la inculpat.

7. Poziția procesuală a părții civile

Partea civilă are o poziție procesuală diferită de aceea a părții vătămate. Astfel, ea poate
să renunțe oricând la acțiunea civilă, fără, însă, a pierde și calitatea de parte vătămată în
procesul penal. Renunțarea la calitatea de parte civilă în procesul penal, duce la stingerea
acțiunii civile. Ea se poate face în următoarele modalități: prin împăcare cu inculpatul, dacă
legea permite (art.132 C.pen., care prevede expres că,, împăcarea părților în cazurile
prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă”); prin declarație
expresă și neechivocă de renunțare. Declarația se face personal sau prin procură specială în
fața organului judiciar la care se află cauza potrivit legii civile23.

Anterior modificării art. 17 prin Legea nr. 281/2003, s-a afirmat că renunțarea la
exercitarea acțiunii civile în procesul penal nu este posibilă când partea civilă este una din
entitățile juridice prevăzute de art. 145 C. pen.; în aceste cazuri, chiar dacă prejudiciul cauzat
prin infracțiune era acoperit, instanța avea obligația să exercite din oficiu acțiunea civilă
pentru a controla și a statua asupra cuantumului real al prejudiciului și să acorde, eventual,
despăgubiri superioare celor care au fost anterior acoperite24.

În ipoteza în care titular al acțiunii civile este un minor, care nu a împlinit vârsta de 14
ani, părintele nu poate renunța valabil la drepturile patrimoniale ale minorului decât cu
autorizarea specială a autorității tutelare. De asemenea, declarația de renunțare făcută de soțul
victimei nu poate produce efecte juridice cu privire la drepturile patrimoniale ale copiilor
minori. Dacă titular acțiunii civile este o persoană juridică, renunțarea acesteia la constituirea
de parte civilă nu pare să fie o problemă, având în vedere modificările procedurale introduse
prin Legea nr. 281/2003, singurele limitări fiind cele privind cazul în care cel vătămat este o
persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă [art.17 alin.
(1) C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003]. Cu toate acestea, pentru

22
Ibidem
23
Gh. Mateuț, op. cit. 594.
24
A se vedea G. George, Calitatea de parte civilă în procesul penal, cu privire specială la cauzele în care paguba
a fost produsă avutului public, în R.R.D. nr. 2/1985, pp. 45-49.

13
a fi valabilă, renunțarea trebuie făcută de reprezentantul legal al persoanei juridice, ea
neputând acționa în procesul penal decât prin reprezentare, atât în latura penală, cât și în latura
civilă a procesului penal. Totodată, deși legea nu mai face nici o distincție, când, prin
săvârșirea unei infracțiuni, s-a produs o pagubă uneia dintre unitățile la care se referă art. 145
C.pen.(de interes public), unitatea păgubită va trebui să țină seama, prin reprezentantul legal,
de interesul public, doar dacă, formal, nu mai poate fi obligată să se constiuie parte civilă, iar
dacă există deja constiuire de parte civilă, să o mențină, atât timp cât nu s-au produs schimbări
în privința întinderii pagubei sau a faptelor prin care paguba a fost pricinuită.

Partea civilă, cu excepția persoanelor fără capacitate sau cu capacitate de exercițiu

restânsă, poate să incheie și o tranzacție cu inculpatul sau cu partea responsabilă civilmente
referitor la cuantumul despăgubirilor civile. Tranzacția este supusă regulilor din dreptul civil.
Ea este definită în art. 1704 C.civ., care prevede că ,,tranzacția este un contract prin care
părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască”, putând fi
încheiată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea definitivă a
procesului penal. Sub acest aspect, sunt pe deplin aplicabile și prevederile cuprinse în art.
271-273 C.proc.civ25.

8. Drepturile și îndatoririle părții civile

Partea civilă are drepturi procesuale largi în procesul penal, însă numai în latura civilă a
cauzei. Dintre acestea menționăm următoarele: constituirea de parte civilă (art.15
C.proc.pen.); formularea de cereri, ridicarea de excepții și punerea de concluzii în măsura în
care acestea au legătură cu pretențiile sale civile, posibilitatea de a pune întrebări celorlate
părți și de a participa la administrarea probelor, inclusiv de a propune probe noi [art. 301 alin.
(3), art. 326, art. 340 C.proc.pen.]; participarea la efectuarea unor acte procesuale în faza de
urmărire, care implică prezența sau audierea sa; participarea la actele de judecată; folosirea
căilor de atac prevăzute de lege [de pildă, art. 362 lit.d) și art. 385 2 C.proc.pen., cu
modificările și completările aduse prin Legea nr. 356/2006, referitor la exercitarea căilor de
atac a apelului și a recursului, care prevăd că partea civilă poate face apel sau recurs atât în ce
privește latura civilă, cât și latura penală]. De asemenea, are și următoarele obligații: obligația
de a respecta ordinea desfășurării anumitor activități procesuale (de pildă, în cadrul
dezbaterilor în fața primei instanțe, partea civilă poate lua cuvântul numai după partea

25
Ibidem.
14
vătămată); trebuie să precizeze cuantumul despăgubirilor pe care le pretinde [art. 221 alin. (4)
C.proc.pen.]; este obligat să respecte momentul procesual al citirii actului de sesizare pentru
constiuirea de parte civilă. În faza judecății, partea civilă are dreptul să participe valorificând
aceleași drepturi, dar numai în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile 26. În fine, partea
civilă participă în procesul penal pentru dovedirea infracțiunii cauzatoare de prejudiciu,
întinderea pagubei și obținerea unei reparații integrale, respectiv atât a pagubei efective, cât și
a beneficiului nerealizat ( lucrum cesans și damnum emergens).

V. PARTEA RESPONSABIL CIVILMENTE

9. Noțiune
Potrivit art. 24 alineatul final din Codul de procedură penală, ,,persoana chemată în
procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta
învinuitului sau inculpatului, se numește parte responsabilă civilmente”. Calitatea procesuală
de parte responsabilă civilmente a fost instituită pentru a proteja persoana care a suferit un
prejudiciu împotriva insolvabilității autorului prejudiciului (victima infracțiunii)27. Astfel,
partea responsabilă civilmente poate să răspundă pentru inculpat când acesta este insolvabil,
ca în situația inculpatului minor, de pildă, ori poate să răspundă alături de inculpat, cum este
cazul comitentului28. Un asemenea mod de reglementare este și în interesul unei bune
administrări a justiției, deoarece, în acest fel întreaga activitate judiciară se desfășoară o
singură dată, conducând la opozabilitatea actelor de procedură efectuate față de toate
persoanele chemate să suporte consecințele civile ale aceleiași infracțiuni.

Sunt persoane responsabile civilmente, în sensul dispozițiilor legale menționate mai sus:

 părinții pentru faptele ilicite săvârșite de copii lor minori (art. 1000 alin. 2 C.civ.);

26
A. Crișu, Crișu Anastasiu, Drept procesuale penal. Ediția a 3-a, revizuită și actualizată., Ed. Hamangiu,
București, 2011, p. 74

27
I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură penală, ed. A 2-a, Tipografia Curierul judiciar, vol. IV,
București. 1924, p. 364.
28
A se vedea C. Stătescu, Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, Ed. Științifică și
Enciclopedică București, 1984, p. 212.
15
comitenții pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în funcțiile încredințate (art. 1000 alin.3
C.civ.);

 institutorii și meșteșugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii și ucenicii aflați sub

supravegherea lor (art. 1000 alin.4 C.civ.);

 persoanele care îndeplinesc funcții de conducere, precum și orice alte persoane care s-
au făcut vinovate de angajarea, trecerea sau menținerea în funcție a unui gestionar fără
respectarea condițiilor legale de vârstă, studii și stagiu, precum și a dispozițiilor
referitoare la antecedentele penale ale acestuia (art.28 și art.30 Legea nr. 22/1969);

 persoanele privitor la care s-a constatat, printr-o horărâre judecătorească, faptul că au

dobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public și că le-au
dobândit în afara obligațiilor de serviciu ale gestionarului, cunoscând că aceasta
gestionează astfel de bunuri (art.34 Legea nr. 22/1969);

 persoanele care au constituit o garanție pentru gestionar (art. 10 și urm. Din Legea nr.
22/1969).

Deși în cazul tuturor persoanelor menționate mai sus intervine o răspundere civilă,
pentru prejudiciul cauzat nemijlocit de o altă persoană, există totuși și elemente diferențiale.
Astfel, în timp ce în cazul persoanelor enumerate în art. 1000 C.civ. culpa este prezumată, în
cazul persoanelor menționate în legea nr. 22/1969 culpa sau foloasele materiale trase din
infracțiunea săvârșită trebuie dovedite29.

În literatura juridică s-a pus problema dacă persoanele responsabile civilmente

prevăzute în Legea nr. 22/1969 răspund pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia. În
această situație s-a arătat că în unele opinii ne aflăm în fața unei răspunderi pentru fapta
proprie, iar în alte opinii s-a susținut că este o răspundere pentru fapta altuia30.

În art. 16 se arată că introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente

poate avea loc fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea
actului de acuzare.

29
C. Stătescu, Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1984, p. 6.
30
T. Turcu, Răspundera materială solidară pentru pagubele cauzate în gestiune, notă, în R.R.D. nr. 1/1983,
p.23.
16
 Această limită în timp este fixată, în mod simetric, în raport cu constituirea de parte
civilă în vederea asigurării echității în ceea ce privește posibilitatea de acționare a părților în
apărarea intereselor lor31. Persoana responsabilă civilmente poate fi introdusă în proces și
după citirea actului de sesizare, dacă ea nu se opune la luarea acestei măsuri , iar dreptul său
de apărare este respectat prin îndeplinirea tuturor cerințelor înscrise în art. 16 alin. 2 și 3.

În cazul în care partea responsabilă civilmente a fost introdusă în procesul penal după
citirea actului de sesizare și a făcut obiecțiuni, pretențiile părții civile față de partea
responsabilă civilmente nu mai pot fi valorificate în procesul penal, ci, eventual, pe calea unei
acțiuni separate introduse la instanța civilă. De asemenea, este considerată tardivă
introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal când acesta se face printr-o
acțiune separată cu ocazia rejudecării cauzei după casare, dacă hotărârea primei instanțe nu a
fost casată cu trimitere în acest scop.32

În cazul în care partea responsabilă civilmente a fost introdusă în termen în procesul

penal aflat pe rolul unei judecătorii și acesta din urmă și-a declinat competența în favoarea
tribunalului, introducerea în cauză a părții responsabile civilmente rămâne valabilă în fața
tribunalului.

Momentul limită până la care poate fi introdusă în proces persoana responsabilă

civilmente este fixat în vederea ocrotirii dreptului ei de apărare. Având sarcina răspunderii
civile, în cadrul procesului penal, persoana responsabilă civilmente poate interveni și după
citirea actului de sesizare, căci în acest mod, ea nu prejudiciază drepturile nici unei alte părți
în procesul penal, ci, dimpotrivă, facilitează, prin prezența ei, atât realizarea drepturilor pe
care le are partea civilă, cât și achitarea obligațiilor pe care le are inculpatul. Autorul, Ion
Neagu, crede că aceasta a fost și rațiunea pentru care, potrivit art. 16 alin. 2, persoana
responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării
judecătorești la prima instanță33.

Permițând intervenția persoanei responsabile civilmente în procesul penal și după citirea

actului de sesizare, legiuitorul a fixat, totuși, un moment limită, și anume, terminarea

31
Gh. Mateuț, Unele probleme în legătură cu procedura constiuirii de parte civilă în procesul penal, în Dr. nr.
9/1996, p. 74
32
I. Neagu, op. cit., p. 224.
33
Ibidem
17
cercetării judecătorești, așa încât, în faza dezbaterilor, această parte în proces să poată
participa în vederea realizării drepturilor pe care le are.

10. Drepturile și obligațiile părții civilmente responsabile

Principala obligație pe care o are partea responsabilă civilmente este de a răspunde civil
pentru sau alături de învinuit sau inculpat. Această calitate procesuală se bucură de drepturile
și obligațiile, în ceea ce privește acțiunea civilă, pe care legea le prevede pentru învinuit sau
inculpat, în acest sens putând administra probele utile apărării sale. În ipoteza în care acțiunea
civilă se exercită din oficiu, instanța are obligația de a cita și partea responsabilă civilmente,
în vederea introducerii ei în proces.

Deși este subiect în latură civilă a procesului penal, partea responsabilă civilmente poate
folosi în apărarea sa tot materialul probator existent în cauză. Astfel, ea poate dovedi că fapta
învinuitului sau inculpatului a fost săvârșită în împrejurări care exclud răspunderea civilă.

Pentru exercitarea drepturilor sale în procesul penal, partea responsabilă civilmente

poate participa personal sau poate fi reprezentată (art. 174 alineat final).

18
 BIBLIOGRAFIE

 Crișu Anastasiu, Drept procesuale penal. Ediția a 3-a, revizuită și actualizată., Ed.
Hamangiu, București, 2011.
 Deleanu Ion, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Europa Nova, București, 1995.
 George G., Calitatea de parte civilă în procesul penal, cu privire specială la cauzele în
care paguba a fost produsă avutului public, în R.R.D. nr. 2/1985.
 Gorgăneanu I., Acțiunea penală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
 Mateuț Gheorghiță, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, Ed. C.H.
Beck, București, 2007.
 Mateuț Gheorghiță, Unele probleme în legătură cu procedura constituirii de parte
civilă în procesul penal, în Dr. nr. 9/1996.
 Morăreanu Camelia Șerban, Drept procesual penal, Curs universitar, Ediția a 2-a,
Editura Hamangiu, 2009
 Neagu Ion, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Ed. Universul Juridic, 2010.
 Neagu I., Paraschiv S., Damaschin M., Drept procesual penal. Sinteze de teorie.
Spețe. Grile, Enciclopedia juridică, 2006.
 Stătescu C., Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, Ed. Științifică
și Enciclopedică București, 1984.

19
  Stoenescu Ilie, Zilberstein Savelly, Drept procesual civil.Teoria generală, vol. I,
E.D.P. București, 1977.
 Tanoviceanu I., Tratat de drept și procedură penală, ed. A 2-a, Tipografia Curierul
judiciar, vol. IV, București. 1924.

 Theodoru Gr., Drept procesual penal român, Partea Generală, vol. II,
Universitatea ,,Al. I. Cuza” Facultatea de Drept, Iași, 1974.

 Turcu T., Răspunderea materială solidară pentru pagubele cauzate în gestiune, notă,
în R.R.D. nr. 1/1983.

Cuprins

I. Noțiunea de parte în procesul penal....................................................................................2

1. Condiții pentru a fi parte în proces..................................................................................2

II. INCULPATUL................................................................................................................4

2. Noțiune.............................................................................................................................4

3. Drepturile și obligațiile inculpatului................................................................................7

III. PARTEA VĂTĂMATĂ..................................................................................................9

4. Noțiune.............................................................................................................................9

5. Drepturile și obligațiile părții vătămate.........................................................................10

IV. PARTEA CIVILĂ.........................................................................................................11

6. Noțiune...........................................................................................................................11

7. Poziția procesuală a părții civile....................................................................................13

8. Drepturile și îndatoririle părții civile.............................................................................15

V. PARTEA RESPONSABIL CIVILMENTE...................................................................16

9. Noțiune...........................................................................................................................16

10. Drepturile și obligațiile părții civilmente responsabile..............................................18

20