lOMoARcPSD|4972407

Etică și integritate academică

Semiologie (Universitatea din Craiova)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)
 lOMoARcPSD|4972407

Etică și integritate academică

 Definirea conceptului de etică. Introducere in etica medicala.

 Fundamente ale eticii academice.
 Probleme etice generale ale cercetării
 Ce este o cercetare stiintifica? Cine este un subiect al cercetarii? 2.Cand o cercetare
stiintifica se desfasoara pe subiect uman? 3.Subiectul uman vulnerabil 4.Elementele care
confera valoare unei cercetari stiintifice 5.Utilitatea cercetarii stiintifice din perspectiva
individului si a societatii: posibile conflicte etice intre binele individual si binele comunitar
6.Dezvoltarea bioeticii ca o necesitate a normarii si controlului eticii cercetarii stiintifice
in aplicarea pe subiectul uman 7.Normarea cercetarii pe subiectul uman. Legislatia
aferenta
 Tipuri de etică
 Există o etică universală în cercetarea științifică? Codul General de Etică în Cercetarea
Științifică 1.Valorile morale si principiile bioeticii in cercetarea stiintifica 2.Conceptul de
autonomie in centrul eticii cercetarii pe subiect uman 3.Consimtamantul informat in
cercetarea stiintifica. Elemente istorice, dileme si conflicte etice, consimtamantul valid
 De ce să respectăm etica în cercetarea științifică? Cadru legal 1. Norme etice nationale si
internationale care reglementeaza cercetarea stiintifica. Codul de la Nuremberg, Raportul
Belmont, Decl. Helsinki, ghidul CIOMS, Codul deontologic al CMR) 2.Norme legale
nationale care regementeaza cercetarea stiintifica
 1. Medicul si cercetatorul: balanta riscuri/beneficii in ingrijirea medicala si in cercetarea
stiintifica dup acum este exprimata in Declaratia de la Helsinki 3.Experimentul stiintific
in practica medicala 4.Cercetarea stiintifica sponsorizata si conflictul de interese 5.Avizul
de etica independent
 1.Valoarea diseminarii si publicarii stiintifice in completarea valorii cercetarii stiintifice
2.Binele individual al cercetatorului si binele comunitar. Valori morale ale bunei practice
in diseminarea stiintifica. 3.Buna practica in publicarea stiintifica

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

Definirea conceptului de etică

Etica este o disciplină filosofică și științifică, ce are ca obiect de studiu „morala” [1]
La origine termenii de “etică” și “morală” sunt apropiați: primul derivă din grecescul
„ethos”, iar al doilea din latinescul „mores”. Ambii termeni desemnau bunele moravuri și buna
conduită. În timp, sensul lor s-a diferențiat, chiar dacă în practică, cei doi termeni sunt frecvent
confundați [1-3].
Morala reprezintă un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane.
Termenul “moral” se referă la un comportament/raționament bun, corect, în conformitate
cu valorile, factorii culturali (istorie, tradiții, educație, credințe etc.) și cu normele de
comportament (ale societăţii, grupului, culturii, civilizatiei etc.).
“Moralitatea” se raportează la comportamentul pe care un om îl manifestă în respectarea
valorilor, normelor, standardelor, codurilor de comportament din perspectiva alegerii pe care o
face între bine și rău [1].
Etica presupune o atitudine de reflectare critică și obiectivă, o examinare sistematică a
modului de viață și asumarea unui comportament moral [2,3]. Totodată, etica se referă la motivaţia
morală care stă la baza gândirii, acţiunii, comportamentului nostru (moralitatea acțiunii) și
furnizează criteriile raţionale pentru deciziile/alegerile noastre morale. De asemenea, etica oferă
criterii raționale pentru deciziile/alegerile morale și ajută la alegerea binelui în concordanță cu
valorile morale [4].
Etica se referă la standardele de conduită ce indică modul în care ar trebui să se comporte
subiecții pe baza principiilor etice şi valorilor de bază sau universale. Principiile etice sunt norme
sau directive de nivel superior, în cadrul unei societăţi, care sunt în concordanţă cu principiile
morale şi care constituie standarde înalte de comportament moral sau atitudini [2,3].
Etica are trei subdomenii: etica descriptivă, metaetica și etica normativă.
Etica descriptivă se ocupă cu cercetarea și descrierea empirică a convingerilor și valorilor
morale raportate la noțiunile de bine și de rău.
Metaetica cercetează sursele, originea și înțelesurile conceptelor etice ce stau la baza
comportamentului uman (binele, răul etc.).
Etica normativă studiază normele comportamentului, codurile și seturile de reguli care îl
reglementează [1-3].
Codul etic desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau de prescripţii referitoare la
conduită. Codul etic cuprinde norme de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor
profesionale ale personalului care oferă servicii sociale, precum şi principiile şi valorile care stau
la baza furnizării serviciilor sociale [2-4].
Conduita etică semnifică felul de a se purta, comportamentul. Normele de conduită
cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu reglementările legale în vigoare din domeniul
presupus [2,3,5].
Etica profesională se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor
care exercită o anumită profesie. Codurile de conduită etică diferă de la o ţară la alta sau de la o
asociaţie profesională tutelară la alta, însă ele conţin unele elemente comune: reglementarea
conflictului de interese; dezavuarea mitei; dezavuarea primirii de foloase necuvenite; dezavuarea
traficului de influenţă; diminuarea neglijenţei; combaterea abuzului; eliminarea incompetenţei [5].

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

Etica medicală este o ramură a eticii care se ocupă cu studiul cerințelor, deprinderilor,
atitudinilor și obiceiurilor morale specifice activității medicale și care reprezintă sistemul de valori
și principii ce permite medicului rezolvarea dilemelor etice întâlnite în practica medicală [2,3] În
cadrul eticii medicale sunt descrise patru subdiviziuni majore: etica clinică, care se ocupă cu
probleme ale asistenței medicale pentru pacienţi ; etica de cercetare care are ca obiect de studiu
protecţia subiecţilor umani în cercetarea medicală; etica profesională care cercetează sarcinile şi
responsabilităţile specifice necesare medicilor şi asistenţei medicale (etica medicală este un tip de
etică profesională) şi etica legislației publice care se ocupă cu formularea şi interpretarea legilor
şi cu reglementările privind probleme de bioetică [2,3].
Datoria eticii reprezintă teoria etică ce ia în considerare intenția persoanei libere sa aleagă,
mijloacele folosite şi natura actului medical. O acțiune este considerată a fi bună şi justă din punct
de vedere moral dacă ţine de datorie, dacă există un motiv întemeiat, dacă mijloacele sunt
acceptabile şi/sau dacă natura sa este bună [2,3].
Dilema etică se referă la conflictele care apar atunci când standarde concurente de bine şi
rău se aplică unei situaţii specifice în practica de consiliere [2,3].
Fundamentele etice ale practicii medicale sunt similare în toate țările lumii. Asociația
Medicală Mondială - World Medical Association Ethics Unit (WMA), ca singură organizaţie
internaţională care încearcă să reprezinte toţi medicii, indiferent de naţionalitate sau de specialitate,
stabilește standardele în etica medicală astfel încât să fie aplicabile oriunde în lume, desi există
situații în care etica medicală intră în conflict cu unele reglementări naționale. În aceste situații
medicul trebuie să acționeze cu moralitate și simț etic astfel încât binele pacientului să fie mai
presus decât interesul propriu al terapeutului sau unele aspecte legislative [1] De la înființarea sa
în 1947, WMA a lucrat pentru a preveni orice reapariție a conduitei neetice practicată de către
medici în Germania nazistă şi în alte regiuni de pe glob. Prima sarcină a WMA a fost de a actualiza
jurământului lui Hipocrate conform utilizării lui în secolul 20, iar rezultatul a fost Declaraţia de la
Geneva, adoptată la a 2-a Adunare Generală a WMA în 1948. Jurământul a fost revizuit de mai
multe ori, cel mai recent în 2006. A doua sarcină a fost dezvoltarea unui Cod internaţional de etică
medicală, care a fost adoptat la a treia Adunare Generală în 1949 şi revizuită în 1968, 1983 şi 2006.
Acest cod este în prezent în curs de revizuire. Următoarea sarcină a fost elaborarea unor principii
etice de cercetare pe subiecţi umani. Elaborarea acestor principii a durat mai mult decât primele
două documente și a fost finalizată în anul 1964, iar orientările au fost adoptate ca Declaraţia de la
Helsinki. Acest document a fost supus unor revizuiri periodice, cel mai recent în anul 2000 [2,3].
Deontologia
Noțiunea de etică profesională este legată strâns de aceea de deontologie [6].
Termenul provine din grecescul “deon”, care înseamnă “ceea ce trebuie făcut”.
Deontologia desemnează acea parte a eticii, care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii,
naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a conștiinței morale a oamenilor
[2,3,5].
Deontologia stabilește datoriile medicilor, obligațiile și limitele acțiunii lor și este adaptată
evoluției practicii medicale prin revizuirea periodică de către Ordinul (Colegiul) Medicilor.
Conduita etică și deontologică include ansamblul de atitudini şi acțiuni cerute de normele
morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul
exigentelor societăţii [2,3,6].

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

Codul deontologic servește ca bază instanțelor profesionale și reprezintă un instrument

prețios și indispensabil în practica medicală, dar nu poate dispensa medical de o reflexie personală
asupra problemelor de etică [1].
Bioetica este definită ca un studiu sistematic al dimensiunilor morale (deciziile, conduita
și politica impuse de conștiința morală) ale științelor vieții și sistemului medical, ce implică o
varietate largă de metodologii etice aflate într-o interferență interdisciplinară [3].
Termenul nu este identic cu cel de „etică medicală”, deoarece bioetica cuprinde, în special
în medicină, problemele experimentelor pe om și procreerea [1-3,5,7].
Bioetica medicală este o ramură a bioeticii care studiază moralitatea comportamentului în
practica medicală, mai ales în relație cu mijloacele tehnologice medicale moderne și pune în acord
umanitatea și moralitatea medicului cu profesionalismul și competența în exercitarea practicii
medicale [1,5,7].

Fundamente ale eticii academice

Termenii „etică și integritate academică” au două sensuri diferite, deși corelate. Pe de o
parte, „etica academică” (academic ethics) se referă la un domeniu de cercetare teoretică și
empirică, adesea interdisciplinar, iar pe de altă parte „etica în mediul academic” (ethics in
academia) vizează mai curând o mișcare intelectuală și socială care promovează etica în
organizațiile academice.
Etica academică reunește o serie de elemente cuprinse în etica cercetării, managementul
eticii în organizațiile din zona academică și deontologia profesională a cercetătorului sau
profesorului [8].
Etica cercetării științifice se ocupă cu problemele etice care apar în toate fazele unei
cercetări, de la alegerea temei și a metodelor, la desfășurarea cercetării și ulterior la publicarea și
valorificarea rezultatelor. Problemele de natură morală pot fi extrem de variate și pot deveni
complexe atunci când cercetarea are ca subiecți ființe vii.
Etica cercetării științifice implică două aspecte importante. Un prim aspect interesează o
zonă a reflecției teoretice, în care sunt discutate dileme morale ce pot apărea în activitatea de
cercetare, sau sunt formulate și analizate propuneri normative de abordare a acestor dileme. Un alt
aspect se referă la o realitate instituțională, configurată de mecanismele care asigură evaluarea și
avizarea etică a proiectelor de cercetare, dezvoltarea unor standarde și reglementări și
monitorizarea respectării lor (comisii de etică a cercetării, consilii naționale de etică, cerințe de
natură etică ale revistelor de specialitate etc) [8].
Managementul eticii în organizații
Managementul eticii reprezintă ansamblul activităţilor şi măsurilor care urmăresc
organizarea instituţională a eticii pentru crearea unor organizaţii integre. Printre elementele
constitutive ale unui sistem de management al eticii la nivelul unei organizații (numit și
„infrastructura etică” a organizației) se numără codurile și comisiile de etică, birourile de etică și
conformitate, auditul etic, trainingurile și auto-trainingurile de etică, ombudsmanul, hotline-ul etic
etc [8].
Deontologia profesională a cercetătorului sau profesorului
Membrii comunității academice au o serie de obligații de care trebuie să fie conștienți, și
pe care trebuie să le onoreze: responsabilitate față de prezentarea adevărului științific,

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

responsabilitate față de societate, responsabilitate față de colegi și comunitatea științifică,

responsabilitate față de ei înșiși și propria lor muncă [9].
Integritatea este o virtute a unei persoane sau a unei organizații și reprezintă o componentă
a obiectului de studiu al eticii teoretice, însă nu este singura virtute deoarece generozitatea, curajul,
cumpătarea (sau, în cazul organizațiilor, claritatea organizațională, responsabilitatea etc.) pot fi la
fel de importante [8].
Integritatea membrilor comunității academic este esențială pentru desfășurarea în condiții
de excelență a activității didactice și de cercetare. În educație integritatea este esențială pentru a
exista un învățământ de calitate, iar profesorul trebuie să fie în permanență un model de
comportament [10].
Integritatea academică presupune respectarea de către întreg corpul academic al unei
universități a valorilor şi principiilor etice: onestitate, încredere, echitate, respect şi responsabilitate
[2,3].
Principalele valori etice promovate de universități sunt onestitatea și corectitudinea
intelectuală.
Onestitatea academică este definită în chip esenţial de respectul pe care-l acordă un
membru al comunităţii academice faţă de acţiunile personale şi academice ale celorlalţi membri ai
comunităţii academice în procesul de învăţare, predare, cercetare, activitate profesională [2,3]
Responsabilitatea se referă la obligaţia membrilor comunităţii academice de a avea o
responsabilitate morală personală pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi a
principiilor de bună practică relevante în acest sens. Responsabilitatea implică un raport între
individ şi colectivitate, răspunderea implică un raport între autoritatea unei colectivităţi şi individ.
În cazul responsabilităţii, este o problemă de percepţie interioară, conştientizată de voinţa proprie.
În cazul răspunderii, voinţa vine imperativ dinspre autoritatea societăţii şi este necondiţionată
[2,3].
Libertatea academică presupune dreptul şi libertatea oricărui membru al comunităţii
academice să studieze, să-şi exprime deschis opiniile ştiinţifice şi profesionale fără interferenţe
nejustificate sau restricţii, regulamente instituţionale, sau presiune publică [2,3,10].
Autonomia personală permite exercitarea propriilor opțiuni cu privire la programele,
concursurile și oportunitățile de studiu și cercetare [10].
Transparenţa universitară presupune asigurarea transparenţei tuturor categoriilor de
informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii candidaţi, absolvenţii,
instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o informare consistentă şi corectă
[2,3,10].
Etica relațiilor între membrii comunității academice se referă la evitarea legăturilor și
pozițiilor în ierarhia universitară care conduc la apariția conflictelor de interese și la
incompatibilități care afectează judecățile, evaluările obiective și acțiunile membrilor comunității
și care permit favoritismul, nepotismul, aplicarea de standarde duble în apreciere/evaluare, acte de
persecuție sau de răzbunare [10].
Respectul, grija şi toleranţa definesc respectarea de către comunitatea academică a
demnităţii fiecărui individ într-un climat liber de orice manifestare şi formă de hărţuire, exploatare,
umilire, dispreţ, ameninţare sau intimidare [2,3,10].

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

Profesionalismul academic se referă la angajarea întregului corp academic în aplicarea nu

numai a cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor tehnice corespunzătoare, dar şi acelor
trăsături de caracter care încurajează aderarea la toate principiile etice [2,3].
Primatul meritocrației presupune recunoașterea, cultivarea, recompensarea realizărilor,
valorii și calității personale/colective și încurajarea unor calități precum: eficacitatea, eficiența și
performanța; dedicarea față de profesie și față de studiu; talentul și creativitatea; loialitatea față de
instituție și membri comunității academice [10].
Frauda academică constituie o încălcare a principiului integrității în cercetarea științifică și
creația universitară și reprezintă un concept care cuprinde: falsificarea unor date sau informaţii
provenite din procesul de cercetare; sabotarea lucrărilor altora prin împiedicarea acestora să-şi
finalizeze lucrarea; înşelarea sau coruperea în vederea obţinerii unor avantaje academice;
favoritismul aplicat unei persoane în dauna alteia [2,3,10].
Plagiatul, copiatul, „fabricarea rezultatelor de cercetare sau tentativele de corupere, alături
de alte comportamente incorecte, sunt practici declarate inacceptabile în codul de etică.
Respectarea proprietății intelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de integritate
academică sunt reglementate printr-un cod de etică, numărându-se printre criteriile de care se ține
cont în evaluarea studenților doctoranzi. Încălcarea proprietății intelectuale, a drepturilor de autor
și a standardelor de integritate academică este inadmisibilă și sancționabilă, chiar dacă s-a produs
involuntar. Respectarea proprietății intelectuale este o obligație profesională a tuturor membrilor
comunității academice (studenți, masteranzi, doctoranzi, personal didactic și personal de
cercetare), iar încălcarea sa este sancționată cu pedepse care pot include exmatricularea, demiterea
sau întreruperea colaborării [8].

Bibliografie
1. Curcă G.C. Elemente de etică medicală și bioetică. Suport de curs pentru Facultatea de
Medicină, UMFCD, București, 2013.
2. Ghelase F., Crăciun Mirescu A. Etica. Bioetica. Etica asistenței medicale. În: Bioetică
Medicală, sub redacția Mugurel Ștefan Ghelase, Editura Medicală Universitară Craiova,
2005, pag. 9-21.
3. Ghelase M.Șt. Principiile bioeticii. În: Bioetică Medicală, sub redacția Mugurel Ștefan
Ghelase, Editura Medicală Universitară Craiova, 2005, pag. 22-25.
4. Cîrtiţă-Buzoianu C. Etică și deotologie profesională, Alma Mater 2011.
5. Radu R.O. Deontologie etică profesională – suport de curs. Sănătate şi Asistenţă
Pedagogică, Iași, 2007.
6. Ghelase M. Șt. Etică, deontologie și valorile morale. În: Bioetica, sub redacția Mugurel
Ștefan Ghelase, Fane Ghelase, Editura Medicală Universitară Craiova, 2016, pag. 21-26.
7. Ghelase M.Șt. Sursele bioeticii, declarații internaționale, etică și deontologie. În: Bioetică
Medicală, sub redacția Mugurel Ștefan Ghelase, Editura Medicală Universitară Craiova,
2005, pag. 26-42.

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4972407

8. Socaciu E. Fundamente ale eticii academice. În: Deontologie academică. Curriculum

cadru. Coordonator: Liviu Papadima. Universitatea din București, 2017, pag. 5-10.
9. Șercan Emilia. Deontologie academică. Ghid practic. Editura Universităţii din Bucureşti,
2017.
10. Ștefan E.E. Etică și integritate academică. Editura ProUniversitaria București, 2018.
11. Ghelase F., Râmboiu S., Borugă A. Consimțământul. În: Bioetica, sub redacția Mugurel
Ștefan Ghelase, Fane Ghelase, Editura Medicală Universitară Craiova, 2016, pag. 55-63.
12. Ghelase F., Sabetay C., Râmboiu S., Gogănău A. Bioetica cercetării științifice medicale.
În: Bioetica, sub redacția Mugurel Ștefan Ghelase, Fane Ghelase, Editura Medicală
Universitară Craiova, 2016, pag. 296-306.

Desc?rcat de ciprian alin (ins1dezc@gmail.com)