ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

”ATATÜRK, Răsăritul Democrației în Turcia”

Coordonator,
Asistent universitar dr. Sebastian Fitzek

Autor,
Boloagă Maria Adelina

1
 Introducere

Tema lucrării mele de licență poartă denumirea ”Simbolul Mustafa Kemal Atatürk, omul
destinului în drumul către democrația poporului turc” și este rezultatul unei curiozității
intelectuale, dar și a unei pasiuni. Această temă reprezintă o curiozitate intelectuală, care s-a
amplificat în urma mai multor vizite în Turcia, dar mai ales în urma desfășurării unui stagiu
Erasmus în orașul Canakkale. În aceeași ordine de idei, am o pasiune profundă pentru Turcia,
dar și pentru liderul politic turc Mustafa Kemal. Pasiune, care s-a concretizat chiar prin învățarea
limbii turce, fără ajutorul vreunui profesor specializat. Cunoștințele de limbă turcă m-au ajutat în
conturarea unui portret complex al celui ce a fost ”Tatăl turcilor”, prin apelul la cărțile de istorie,
scrise în limba turcă, ce îl au în prim-plan pe ATATURK.
Documentarea va pune accentul pe motivele pentru care Mustafa Kemal a devenit figura
paternă a Turciei moderne, dar și modul în care imaginea sa s-a păstrat timp de 78 de ani de la
moartea sa. În tot acest timp poporul turc a continuat să-l aduleze, devenind o figură
providențială a Turciei, fiind denumit în repetate rânduri ”salvatorul Turciei”, cel care nu va
muri niciodată și va proteja țara de toate pericolele, ce pot apărea. Tot el este invocat de cele mai
multe ori, atunci când țara se află în impas, prin sintagma ” Unde ești, tată?”, și tot chipul lui
Ataturk este cel care apare pe baloanele copiilor în zilele de sărbătoare, lăsând în urmă chipurile
personajelor de desene animate.
Lucrarea va fi concentrată în două părți, ce vor prezenta: partea teoretică și partea
practică. În cadrul primei părții, voi contura o imagine de ansamblu a ”Sublimului Stat Otoman”,
dar și perioada de declin, precum și ”Ultimul Răsărit al Semilunei”. În continuare voi încerca să
trasez în linii mari contextul socio-cultural și economic al spațiului turcesc, care va ilustra
dezorientarea poporului turc din acea perioadă, dar și necesitatea societății pentru schimbări
radicale. Aceste schimbări vor fi realizate de către omul Mustafa Kemal, care va avea curaj să
transforme ”om bolnav al Europei” într-un stat modern, bazat pe principii moderne, lăsând în
umbră credințele religioase.
În cea de-a doua parte voi prezenta o cercetare, care va pune în lumină părerea turcilor și
modul cum aceștia îl percep pe Ataturk. Pentru această cercetarea voi folosi o metodă
cantitativă, chestionarul, care va fi aplicat unui eșantion de 100 de turci, care locuiesc atât în
Turcia și în România.

1
 Noutatea adusă de lucrarea mea de licență rezidă din îmbinarea celor două părții, care
reprezintă o traiectorie a destinului Turciei, însemnată de un “om al destinului”, Mustafa Kemal
Atatürk. Această noutate este pusă în lumină și de cercetarea realizată și de modul în care turcii
îl percep pe ”tatăl turcilor” în anul 2015, mai exact la 78 de ani de la moartea sa și la 178 de la
nașterea sa.
Având aceste elemente prezentate mai sus se poate contura motivația alegerii acestei
teme și preferința pentru acest lider politic, care reprezintă o lume pentru un popor, și care va
continua să dăinuiască mult timp de acum încolo. Mustafa Kemal Ataturk va ramane o figura
providentiala pentru Turcia, iar portretul său va continua să existe în toate instituțiile publice, dar
și în casele cetățenilor turci, chiar și în casele celor care locuiesc în alte țări.

2
 Cuprins
I. Imperiul Otoman
1.1 Sublimul Imperiu Otoman.......................................................1
1.2 Ultimul Răsărit al Semilunei....................................................3
II. Răsăritul democrației lui Atatürk
2.1 Omul destinului.......................................................................12
2.2 Creatorul de țară......................................................................15
2.3 Între Allah și Atatürk...............................................................16
2.4 „Pace acasă, pace în lume”.......................................................22
2.5 Poporul turc în doliu................................................................24
III. Atatürk, omul
3.1 Atatürk, omul din spatele simbolului.......................................25
3.2 Calea către succes.....................................................................29
3.3 Atatürk! Este printre noi!.........................................................33
IV. Cercetare

3
 1.1 Sublimul stat otoman
„Sublimul stat otoman”, așa cum era denumit, a fost unul dintre cele mai cunoscute și
puternice imperii care a scris istorie de-a lungul sutelor de ani. De-a lungul timpului, acest
imperiu a pendulat între extaz și agonie, între victorii și înfrângeri, între prosperitatea unui
imperiu și declinul „omului bolnav al Europei”. Prima căpetenie a Imperiului Otoman a fost
Osman Ghazi, care a pus bazele acestui imperiu în jurul anului 1280, iar denumirea
„Ghazi”( Çiçek & Oğüz, 1999, p.44) a fost atribuită de-a lungul istoriei, în cadrul acestui
spațiu turcesc, tuturor celor care s-au aflat la conducere și înseamnă „soldat sfânt”.
Osman I are o contribuție mare la formarea Imperiului Otoman prin declanșarea
politicii de expansiune și de cucerire a unor noi teritorii. În această privință, Osman a avut
unul dintre cele ambițioase vise, acela de a stăpâni lumea, vis ce a fost preluat și de
predecesorii săi. Astfel, visul său este redat și de autorul Yavuz Bahadıroğlu care afirmă în
cartea sa că ”...Osman visa un copac gigant, ale cărui ramuri acopereau marile șiruri
muntoase ale lumii cunoscute, iar rădăcinile sale îî erau udate de marile râuri, însă un vânt
transformă frunzele copacului în săbii îndreptate spre Constantinopol”( Bahadıroğlu, 2011,
p.16).
Cucerirea Constantinopolului de către Mohamed Cuceritorul reprezintă un alt
eveniment de mare amploare din istoria Imperiului Otoman. Mahomed, fiul rebel al lui Murad
al II-lea, a transformat orașul creștin al lui Constantin în ”Istamboul 1” și Imperiul Bizantin în
ruine. Dorința lui Mahomed de a cuceri Constantinopolul este prezentată în replica sultanului:
”Imperiul lumii, trebuie să fie unul, o singură religie și un singur regat. Pentru a face
această unitate realitate, nu este nici un loc mai potrivit în lume decât
Constantinopol.”(Lewis, 1963, p.27)
O perioadă prolifică pentru Imperiul Otoman este perioada denumită „Epoca de Aur”,
la cârma căruia era sultanul Soliman Magnificul. Dezvoltarea este atât în plan teritorial,
întrucât sunt ocupate noi teritorii din Africa, Orientul Mijlociu și din Europa, dar mai cu
seamă în cultură și în artă. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie „Moscheea lui
Süleyman”, cunoscută în limba turcă ca Süleymanie Cami, care a fost realizată sub
îndrumarea arhitectului Mimar Sinan2 și care dăinuie până în zilele noastre. O altă lucrare a

1
Vechea denumire a orașului Istanbul
2
Celebrul arhitect din vremea Imperiului Otoman, care a construit aproximativ 476 de clădiri (moschei,
mederese, hamamuri)

1
arhitectului este moscheea Șehzade Cami, care a fost construită tot din ordinul lui Soliman
pentru fiul său Mehmed, asasinat la întoarcerea dintr-o campanie victorioasă în
Ungaria(Sarıyıldız, 2011). La sfârșitul secolului al XVI-lea în Imperiul Otoman începe o
perioadă de declin lent, cauzat de acei factori, care deși odinioară au contribuit la gloria
imperiului nu s-au putut adapta la schimbările externe și interne ce au avut loc în cadrul
Imperiului Otoman.
Lipsa reformelor, conservatorismul societății otomane, dar și creșterea puterii militare
a forțelor creștine sunt doar câțiva factori ce au dus la declinul „Sublimului Imperiu Otoman”.
De altfel, se înregistrează și primele succese ale creștinătății, datorate pierderii controlului în
Marea Mediterană de către otomani, dar și de opoziția flotei creștine modernizate față de cea
otomană(Reid, 2000). În privința expansiunii de noi teritorii, otomanii au început să
întâmpine diverse obstacole, precum: constrângerile strategice impuse de limitele poziționării
geografice după stabilirea capitalei la Istanbul, greutatea mobilizării și durata campaniilor. La
toate acestea, se adaugă și factorii ce au dus la o destabilizare economică. Astfel, prin
pierderea supremației flotei comerciale din Marea Mediterană și Oceanul Indian, s-au pierdut
și venituri importante ale statului otoman.
Un alt factor al destabilizării economice îl reprezintă deprecierea monedei otomane și
inflația odată cu descoperirea minereului argintifer din America, care a devenit o monedă
ieftină în Imperiul Otoman, conducând la declinul economiei și la creșterea prețurilor
produselor. Poate unul dintre cei mai importanți factori care au dus la declinul imperiului îl
reprezintă slăbiciunea sultanilor. Baia de sânge macabră din jurul luptei pentru putere, dar și
fratricidul legal asigura continuitatea la tron doar celui mai popular și celui mai bun prinț. Un
exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă Mohamed al III-lea care și-a ucis cei 19 frați,
chiar dacă unii dintre aceștia erau copii. Fratricidul legal a fost schimbat de sultanul Ahmed I,
care a inițiat o nouă practică în acest sens. Astfel, fratele cel mare al dinastiei succeda la tron,
în timp ce ceilalți frați erau ținuți în captivitate, în ceea ce s-a numit „Cușca aurită” și erau
însoțiți de eunuci, care raportau fiecare mișcare a fraților sultanului(Reid, 2000). Această
practică și-a pus amprenta puternic pe cei mai mulți dintre potențiali conducători ai
imperiului, întrucât aceștia au devenit incompetenți și chiar bolnavi mintali3, neavând
capacitatea de a conduce un imperiu, imperiu care își arăta vârsta și care avea nevoie urgent
3
Ultimul sultan Vahideddin este ultimul sultan, care a avut problem psihice, după ce a fost ținut inchis de fratele
său Abdulhamid.

2
de reforme(Üzumeri, Dincer&Kazanci, 1956, p. 45). Chiar dacă s-a încercat modernizarea
acestui imperiu, schimbarea nu s-a produs, întrucât acestei modernizări i se poate aplica teoria
formelor fără fond4, deoarece în momentul în care au înțeles necesitatea modernizării, au
adoptat formele de suprafața ale unei civilizații europene, fără a afla cauzele necesității unui
suflu nou adus din Europa și adaptat imperiului. Astfel, schimbările propuse pentru
modernizare nu au avut niciun efect. „Sublimul Imperiu Otoman” a rămas „prizonier”
cutumelor și cuvântului lui Allah, în timp ce Europa cunoștea una dintre cele mai frumoase
perioade5 de dezvoltare, de îmbogățire culturală, care s-a răspândit cu repeziciune prin
intermediul artei. În acest mod, Imperiul Otoman a rămas îngrădit ezanului 6, pe când Europa
cunoștea libertatea de exprimare și de perfecționare a ființei umane prin intermediul culturii și
al artelor, folosind ca temă principală adevărul în raport cu religia sau cu misticismul.
Supunerea totală față de Allah a dus la transformarea imperiului dintr-o putere de
temut în „Omul bolnav al Europei” din secolul XVIII-lea. „Timpul nu mai avea răbdare 7” cu
Imperiul Otoman.
1.2 Ultimul Răsărit al Semilunei
Situația Imperiului Otoman tinde să se înrăutățească din ce în ce mai mult, întrucât
revoluția industrială europeană a transformat Imperiul Otoman într-o piață vastă de produse
ieftine și materii prime. Concesiunile economice făcute țărilor vestice au dus la „capitulări”.
Astfel, căile ferate, tutunul, electricitatea și automobilele erau conduse de străini, care aveau
privilegii legale. Comerțul cu Imperiul Otoman devenise atât de valoros pentru Anglia, Franța
și Italia, încât se poate spune că aceste puteri au salvat musulmanii otomani din războiul
Crimeei(1854).
Împrumuturile mari cu rate ridicate au dus în anul 1875 la un faliment de stat, iar în
anul 1881 Imperiul Otoman a ajuns sub controlul economic al țărilor din vest prin stabilirea
Administrației Datoriei Publice Otomane. Încercările de reformă au început cu sultanul Selim
al III-lea ajungând chiar până la Mahmud al II-lea, care a încercat să producă o generație de
birocrați vorbitori de limba franceză, pregătiți pentru nou-formatele birouri de translatori,
4
Teoria formelor fără fond, elaborată de Titu Maiorescu în anul 1868 în În contra direcției de astăzi în cultura
română, presupunea modernizarea unui stat de la bază, de la rădăcinile acestuia și nu adoptarea unor elemente
moderne la o civilizație, care nu se putea acomoda cu noile schimbări.
5
Iluminismul ( sex XVII –XIX )
6
Ezan- cântec prin intermediul căruia moscheile cheamă musulmanii la rugăciune
7
Expresie folosită de către autorul Marin Preda în opera Moromeții, pentru a prevesti un eveniment nefast, care
va avea loc.

3
urmând ca edictele adoptate în anii 1839 și 1856 să ducă la încercare de colectare a taxelor și
de fondare de bănci, dar și la lucrări publice de comerț(Reid, 2000). În ciuda diverselor
reforme din secolul al XIX-lea, pierderile teritoriale au continuat.
Secolul XIX-lea reprezintă pentru Imperiul Otoman o perioadă nefastă, în care
strălucirea imperiului puternic de-altădată se transformă în pradă pentru „vulturii” vestici,
care au găsit în imperiu o sursă excelentă de a profita de rămășițele „Sublimului Imperiu
Otoman”. Cauza principală a procesului de decădere a Imperiului Otoman este o urmare a
luptei forțelor interne și a repetatelor înfrângeri militare și diplomatice. În această perioadă,
are loc formarea burgheziei otomane și începutul luptei acesteia pentru afirmarea în domeniul
social și politic. În aceeași ordine de idei, se formează și proletariatul care încearcă să adopte
reforme menite să salveze imperiul de la prăbușire.
Pe 3 noiembrie 1839, ambasadorul Turciei la Paris și Londra, Reșit Pașa, dornic de a-
și ajuta poporul de la căderea Imperiului Otoman a organizat o mișcare culturală, formată din
tineri intelectuali, care au dorit să impulsioneze cultura și literatura otomană, pentru a trezi
mândria poporului otoman cu scopul de a lupta pentru Poarta Otomană(Ekrem, 1969).
Această mișcare nu a avut efectul dorit, însă tinerii și-au făcut griji cu privire la viitorul lor și
au văzut ca singura soluție de a scăpa imperiul de la moarte este monarhia constituțională. În
acest sens se creează organizația „Uniune și Progres”/„Noi, Otomanii”(Ghiață, 1975), care
prin mișcările întreprinse au drept consecință urcarea la tron a sultanului Abdul Hamid, în
timpul căruia toate posturile din conducerea imperiului au trecut în mâinile acestei
organizații. Poporul otoman dorea cu ardoare înlocuirea instituțiilor, întrucât întreprinderile
străine acaparaseră Imperiul Otoman. Astfel, poporul își dorea instaurarea unei monarhii
constituționale în frunte cu un „monarh luminat”(Ziyan pasa, 2008, p. 15), desemnând tipul
monarhului ideal, care luptă pentru poporul său și al cărui principal scop este cârmuirea
corectă a țării în fruntea căreia se află. În acest sens, monarhul luminat trebuia să întrunească
virtuțile poporului otoman, trebuia să fie „omul ales” sau trimisul lui Allah.
În cadrul acestui stat, care pendulează între declin și salvare, într-un peisaj în care
populația este complet bulversată, întrucât Sublimul Imperiu Otoman se află în ghearele
„vulturilor vestici”8, necesitatea de reforme și de schimbare era tot mai puternică. Era nevoie
de un conducător responsabil și hotărât, care să readucă strălucirea de altădată a imperiului și

8
Vulturii vestici – Franța, Anglia și Marea Britanie

4
să stârnească mândria poporului. Astfel, se naște în orașul Salonic, micul Mustafa. Părinții lui
sunt: Zübeyde, o albaneză de aproximativ 30 de ani, analfabetă și ignorantă, care rareori ieșea
din casă neînsoțită, însă conducea cu o mână de fier gospodăria, și tatăl Ali Riza,
macedonean, un bărbat pasionat de armată, de luptele militare cu o voință de nestrămutat, dar
și pasionat de lectură. Ali Riza era funcționar la vama din Salonic și se caracteriza ca fiind un
spirit liberal, care a înțeles necesitatea unei schimbări, necesitatea unei reforme. Mustafa s-a
născut la cotitura dintre două lumi: lumea cea veche, reprezentată de Imperiul Otoman, aflat
în declin, prizonier al mentalității religioase și care nu se putea alinia pe calea modernizării și
lumea cea nouă, reprezentată de schimbare, de cultură, de naționalism și de modernizare.
Una dintre primele amintiri ale micului Mustafa cu ambii săi părinții o reprezintă
cearta lui Zübeyde cu soțul său Ali Riza în privința alegerii școlii pentru copilul lor(Mikusch,
1929). La puțin timp de la această întâmplare, tatăl lui Mustafa moare 9, iar mama sa s-a retras
împreună cu cei doi copii la țară la un frate mai înstărit, unde au locuit într-o colibă, moment
ce a rămas întipărit în mintea lui Mustafa: „N-am să pot uita niciodată coliba în care stăteam
cu surioara mea și încercam din răsputeri să alungăm ciorile.”(Ekrem Ali, 1969, p. 16).
Principala îndatorire a lui Mustafa pe proprietatea unchiului său era să alunge ciorile de pe
ogor, dar și să ajute la creșterea animalelor. În comportamentul copilului, se pot distinge
câteva din calitățile mamei sale: vigoarea fizică și dârzenia, dar și dorința de libertate și
rebelitate a tatălui. La vârsta de 11 ani, Zübeyde se hotărăște să își ia băiatul și să-l facă preot,
motiv pentru care pleacă din Salonic, însă Mustafa trece peste voia ei și se înscrie la școala de
cadeți din Salonic (Askeri Rüştiyesi)10, unde a reușit să intre printre primii 10.
La această școală, personalitatea sa începe să prindă contur, fiind o fire susceptibilă,
devenea rău când era criticat, orgolios, se iubea pe sine și nu lega prietenii, însă voia să fie
remarcat ca fiind o personalitate excepțională și refuza invitația colegilor la joacă „Nu înțeleg
să fiu ca voi toți. Vreau să fiu cineva”(Ekrem Ali, 1969, p. 16) erau cuvintele adresate de
Mustafa colegilor săi.
În plan social, revolta tinerilor intelectuali a avut un impact puternic asupra culturii.
Acest tanzimat11 a fost unul dintre cele mai puternice din ultimii ani și a reprezentat „leagănul
spiritual” în care s-a format viitorul om de stat și creatorul de țară Mustafa Kemal. Ultima

9
Tatăl lui Mustafa moare în urma unei tuberculoze.
10
Școală militară
11
Reformă (limba turcă)

5
parte a tanzimatului a fost fondul dezvoltării copilăriei și tinereții lui Mustafa, perioadă în
care ideile burghezo-democratice, provenite din Franța, luau amploare. Impactul puternic
asupra culturii a avut drept obiectiv reînoirea gândirii sociale, dezamorțirea poporului turc din
neantul în care se avântase, trezirea spiritului de libertate și dorința de a restabili ordinea în
statul otoman prin preluarea ideilor liberale ce veneau din Europa. Imperiul se confrunta cu o
problemă gravă a învățământului, întrucât instituțiile de învățământ existente erau școli
elementare și medrese12, fiind acuzate că slăbesc sufletul național, și în același timp, nefiind
suficiente pentru formarea celor care vor construi viitorul statului otoman.
Un efect al tanzimatului realizat de către tinerii intelectuali și preluat de către ceilalți a
fost construirea de școli și licee, locuri unde se puteau pune baza pentru viitorii cetățeni.
Printre intelectuali, care s-au implicat în această amplă mișcare culturală, a fost scriitorul
Namık Kemal, pentru care libertatea țării sale devenise un element obsedant, ce se repeta în
poeziile sale: „O, libertate ce fermecătoare ești!”(Ekrem Ali, 1969, p. 28). Namık Kemal a
fost denumit „poetul poporului”(Gawrych, 2013, p. 5), întrucât în poeziile sale din acea
perioadă face apel la deșteptarea conștiinței naționale și încearcă să stimuleze mândria turcilor
„Sângele și sabia o să apară pe steagul nostru/Sufletele noastre nu trec de granița țării
noastre, a munților noștri/ În fiecare colț este un foc/Dar prin luptă ne vom scrie un nume13”.
Alături de Namık Kemal se alătură și alți scriitori Ziyan Pașa și Ahmet
Mithat(Gawrych, 2013, p. 17) care, prin intermediul operelor create conturau un stat ideal
fără implicare din partea străinilor, dar prezentau și ideea de recuperare a strălucirii imperiului
de-altădată. În aceeași perioadă, apar și primele pasteluri scrise de Mahmut Ekrem și prima
comedie din literatura turcească „Șair evlenmesi”14 scrisă de Ibrahim Șinasi(Çağdaş Türk
edebiyatı, 1993). Această mișcare culturală duce și la construirea primei facultăți din statul
otoman în cea de-a doua jumătate a secolului XIX-lea, edificată chiar în capitala imperiului,
Istanbul.
La școala de cadeți15 din Salonic, tânărul Mustafa Kemal leagă una dintre primele
prietenii din viața sa cu tânărul Omer Naği, care era mai mare decât Mustafa și care l-a
orientat pe acesta spre cărțile de istorie și retorică din literatura străină. Acesta este momentul
în care Mustafa Kemal a înțeles importanța limbilor străine și a decis să învețe limba franceză
12
Școli găzduite de moschee, unde se predă teologie islamică.
13
Vatan Șarkısı – cântecul patriei
14
Poetul trebuie să se căsătorească
15
Cadetul cu numărul 1234

6
din dorința de a citi cât mai multe cărți din literatura străină. Astfel, tânărul Mustafa citea
foarte mult și medita la fel de mult, iar printre preferații săi se numera: Namık Kemal, Ziyan
Pașa, Tevik Fikret, Rousseau, Voltaire, Hobbes, Comte, Durkheim, dar și J. S Mill(Erickson,
2014). Aceste cărți erau interzise, însă studenții făceau rost de acestea în mod clandestin: „Nu
puteam pricepe de ce nu ni se permitea să citim acele cărți patriotice. Acest lucru ne-a ajutat
să ne dăm seama că ceva nu era în ordine în țară.”( Üzumeri, Dinçer & Kazancı, 1956, p.
280). Pe măsură ce Mustafa Kemal își îmbogățește cultura prin intermediul cărților citite,
acesta începe să aibă un proces de conștiință care îi zguduie întreaga ființă și îl face să
înțeleagă necesitatea unei schimbări pentru țara sa. Importanța pe care a acordat-o lecturii o
recunoaște și la vârsta maturității, chiar și când ajunge președinte: „Am fost un copil sărac.
Dacă aveam doi kuruși16, unul îl dădeam pe cărți. Dacă nu aș fi fost așa, nu aș fi făcut nimic
din ceea ce am realizat”(Cemil, 1994, p. 100).
În această perioadă are oportunitatea de a intra în organizația Vatan 17, care urmărea
răsturnarea regimului existent și în care se predau tehnici de luptă, necesare în situația unui
eventual război. După ce sultanul Abdulhamid a aflat de existența acestei organizații a cerut
să fie desființată, însă activitatea acesteia a continuat, motiv pentru care Mustafa Kemal 18 și
colegii săi au fost arestați 19(Ghiață, 1975). La o scurtă perioadă de timp, Mustafa a fost
eliberat, însă Abdulhamid a considerat că Mustafa trebuie trimis la garnizoana din Damasc,
acolo unde va avea drept misiune pedepsirea răsculaților. Ajuns la Damasc, tânărul Mustafa a
văzut ocazia perfectă de a cunoaște si alte culturi, vizitând Siria 20 și Palestina21 și înțelegând
nivelul de corupție ridicat al administrației sultanului Abdulhamid al II-lea, dar și ideea că
arabii nutresc o ură față de frații lor musulmani, otomanii(Gawrych, 2013).
În anul 1909, capitala imperiului fusese martoră la multe evenimente de natură socio-
politice22, care au perturbat statul, printre care: înlăturarea sultanului Abdulhamid al II-lea23 de
16
Subunitatea a unei lire turcești
17
Patria
18
Mustafa Kemal a fost ținut în „Închisoarea Roșie” din capitală.
19
Arestarea lor se datorează faptului că deși organizația a fost interzisă, membrii acesteia printre care și Mustafa
Kemal continuau să aibă întâlniri, unde se căuta o soluție pentru răsturnarea regimului existent.
20
În Siria a participat la instruirea soldaților.
21
A condus instrucția în deșertul Negev și a patrulat la frontiera egipteană, fiind numit la un batalion de pușcași.
22
Străzile Istanbulului erau împânzite de trupe, care acționau violent. Soldații puneau căluș ofițerilor sau îi
împușcau pe cei care încercau să se împotrivească. Motivul acestor acțiuni era destituirea marelui vizir.
23
Au loc 2 revoluții în anul 1908(reintroducerea Constituției de la 1876)și în 1909. Sultanul Abdul-Hamid a fost
înlăturat de la tron în urma luptelor dintre armatele din Rumelia în frunte cu generalul Mahmut Șevket și cei doi
șefi de stat Mustafa Kemal și Enver. Aceștia înfrâng trupele sultanului, care este detronat și urcă pe tron
Mehmed al-V-lea

7
la tron, dar și dorința de modernizare a femeilor care, dorind să schimbe regulile
conservatoriste ale statului, au ieșit fără văl pe stradă, multe dintre acestea, fiind atacate cu
pietre pentru lipsa de respect față de statul islamic.
Pentru Mustafa Kemal, misiunea salvatoare abia începea și popularitatea sa în orașul
natal începea să crească, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai capabili ofițeri. Nu de puține
ori, Mustafa s-a făcut remarcat prin inteligența sa nativă, prin capacitatea sa de a citi oamenii,
prin abilitatea sa de a adopta strategia potrivită la momentul potrivit, și prin ambiția sa de
nestrămutat în a lupta întotdeaua pentru ceea ce își dorește. Un exemplu elocvent îl reprezintă
una dintre misiunile conduse de Ali Riza, în care a fost trimis să participe la manevrele
Republicii franceze, unde a reușit să-l impresioneze pe acest general, care afirma despre
Mustafa: „Știam că Mustafa Kemal era un ofițer ambițios. După felul cum a rezolvat
problemele puse comandanților francezi și cum a judecat situația strategică a zilei, m-am
convins că avem de-a face și cu un cap inteligent”(Zurcher, 2004, p. 37).
Problema pe care Mustafa Kemal o găsea statului otoman era implicare străină care
slăbea sufletul național și care dezorienta poporul. De aceea, Mustafa se implica în plan
politic și militar pentru a eradica puterea străină din țara sa. Un alt aspect important este că
minoritățile, care au trăit alături de otomani aproximativ 600 de ani, s-au aliat cu forțele
cuceritoare și s-au ridicat împotriva turcilor, însă trădarea acestora a dus la trezirea
sentimentelor conștiinței. În aceeași ordine de idei, Mustafa Kemal nu a înțeles nici
absurditatea din partea Porții Otomane de a se menține pe teritorii precum Tripolitania 24,
întrucât acestea nu au nici un punct etnic cu statul otoman și a reproșat comandatului
operațiunilor din această regiune, Enver Bey25, inutilitatea acestui război spunându-i: ”Sau ne
putem salva singuri, sau nu merităm să trăim ca popor”(M. Ekrem, Dinçer & Kazancı, 1956,
p. 22). Pentru Mustafa, teritoriul prioritar era Anatolia, întrucât: „Anatolia este leagănul
spiritual al poporului turc..”(Ekrem Ali, 1969, p. 35).
Implicarea sa în problemele de ordin intern i-au adus mari probleme, iar una dintre
acestea a culminat cu trimiterea sa la garnizoana din Turcia Asiatică. În această situație,

24
Fostă provincie din Libia, pe care Imperiul Otoman o pierde și semnează tratatul de pace pe 18 octombrie
1912 cu Italia.
25
Enver Pașa a absolvit Academia de Război în anul 1903 și a avansat într-un ritm alert. Destul de intelgient,
însă adeseori grăbit în luare de decizii, care ulterior se dovedeau a fi unele greșite. De cele mai multe ori Enver
Pașa era gelos pe succesele obținute de Mustafa Kemal pe front și nu de puține ori a cules laurii reușitelor lui
Mustafa.

8
Mustafa, un intelectual rafinat nu s-a lăsat descurajat și s-a pus pe lucru, făcând din
regimentul său un model, urmându-și întotdeauna lozinca: „Fapta este sfântă”(Manoilescu,
1934, p. 7).
În luna iulie a anului 1914, izbucnește primul război mondial, care ia prin surprindere
Imperiul, fiind total nepregătit pentru o deflagrație. Nici una dintre personalitățile statului
otoman nu a intuit atât de bine precum Mustafa Kemal, dezastrul, care urma să aibă loc. În
acest timp, Mustafa se afla la Sofia, unde a fost detașat pentru o perioadă îndelungată 26 și a
avut ocazia să vadă și alte culturi și modul de administrare a altor popoare. La Sofia, Mustafa
își face un nou prieten, românul M. Gurănescu27, fiind un prieten de nădejde(Ghiață, 1975, p.
28). La auzul veștii de declanșare a războiului, Mustafa a trimis o telegramă în capitala
Imperiului, unde a afirmat că statul nu poate intra în primul război mondial, întrucât țara este
slăbită și nu poate face față, însă Guvernul nu a ținut seamă de părerile sale(Mikusch, 1929).
Din dorința de a-și apăra țara, Mustafa cere să fie rechemat în Istanbul, însă cererea nu
îi este acceptată și pleacă din Sofia fără autorizație, când află că a fost numit comandat al
Diviziei 19 de la Gallipoli, iar generalul acțiunii militare a fost numit Liman Von Sanders 28.
„Bătălia pentru Dardanele” a reprezentat dorința aliaților occidentali de a elibera ruta dinspre
Marea Mediterană spre Marea Neagră, dar și scoaterea Imperiului Otoman din război, care ar
fi ajutat Rusia și ar fi permis organizarea unei armate mari formate din țările balcanice.
Apărarea Dardanelelor în anul 1915, când trupele franceze, britanice, australiene și neo-
zeelandeze (ANZAC29) au dorit să cucerească capitala imperiului, a reprezentat singura
acțiune militară otomană de succes din timpul primului război mondial. În cadrul acestei
campanii militare, colonelul Mustafa Kemal a comandat o apărare strălucită, dar brutală a
otomanilor, câștigând o reputație de invincibil și erou30, care l-a ajutat mai târziu în
construirea Republicii Turce.
Fire ambițioasă, orgolioasă, dorind libertatea propriei țării mai presus de orice le
ordonă soldaților otomani: „Nu vă comand să atacați, vă ordon să muriți!” (Ekrem Ali, 1969,
26
A fost trimis într-o misiune la Sofia, întrucât devenise incomod prin criticile aduse triumviratului Enver,
Talaat și Cemal. În Sofia se reîntâlnește cu bunul său prieten Feti Bey.
27
M. Gurănescu – membru al delegației române la Sofia
28
Generalul Otto Liman Von Sanders- ofițer de cavalerie în armata prusacă, a fost trimis la Istanbul în anul 1913
pentru a comanda misiunea militară germană, însărcinată cu reorganizarea armatei otomane. Acesta manifesta
un dispreț față de armata otomană, însă admira tenacitatea și eoismul soldaților otomani.
29
ANZAC se comemorează pe data de 25 aprilie, când australieni și turci din toată lumea vin în Gallipoli, la
mausoleul ridicat în cinstea martirilor pentru a-i comemora pe aceștia.
30
După acțiunea militară din Dardanele, Mustafa Kemal va fi cunoscut ca „eroul de la Gallipoli”

9
p. 35). În timpul acestei campanii, Mustafa a fost la un pas de moarte, fiind lovit de un
șrapnel lângă inimă, însă viața i-a fost salvată de un ceas de buzunar. Mustafa Kemal alături
de trupele sale au avut o contribuție remarcabilă în apărarea Istanbulului. Rigurozitatea și
ambiția sa au făcut din el un partener dificil pentru o colaborare și nu a făcut un secret din
preferințele sale, exprimându-și resentimentele față de implicarea germanilor în reorganizarea
armatei otomane, avându-l pe Liman Von Sanders ca general al acestei acțiuni. Forța
combatantă a lui Mustafa i-a spulberat pe australieni și a scăzut considerabil nivelul acestora
de încredere în ei înșiși, oprindu-le înaintarea. Mustafa a lansat o serie de atacuri violente,
care au restrâns trupele ANZAC, menținându-i într-un perimentru mic și vulnerabil, în timp
ce Mustafa comanda de pe un teren înalt.
În cele din urmă, otomanii au capitulat în fața Aliaților prin semnarea Armistițiului
Mudros31(Zurcher, 2004, p. 133) din noiembrie 1918, care le dădea mână liberă Aliaților în
zone precum Istanbul, Dardanele, tunelul Pozanti, dar și Mosul. Acum mai mult ca niciodată,
ceea ce reprezenta Imperiul Otoman era doar o pală din vechea strălucire a Porții Otomane și
nici o reușită nu mai putea redresa imperiul prăbușit. Aliații se certau, fiecare încercând să
tragă sforile pentru a obține o situație cât mai bună: „Să lăsăm Turcia singură, se va rupe ea
de la sine și ne vom împărți bucățile mai târziu.”(Amstrong, 1935, p. 138). Armistițiul a
reprezentat lovitura de grație adusă imperiului ce s-a prăbușit după aproximativ 600 de ani, un
imperiu măreț, care a lăsat o moștenire glorioasă, celor ce au apărut ca națiune din cenușa
imperiului.
În aceeași perioadă, mai multe brigade franceze debarcă în Istanbul pentru ocuparea
acestuia, fiind urmate de trupele britanice, italiene, franceze și elene. Vestea ocupării
Istanbulului și a arestărilor l-au făcut pe Mustafa Kemal să lupte „ca un leu prins într-o
strâmtoare”, fiind de părere că: „O națiune care face ultimele sacrificii pentru viață, nu poate
eșua.”(Amstrong, 1935, p. 174). În același timp, poporul otoman a înțeles că nimic nu se va
schimba la Istanbul, atâta timp cât străinii dețineau controlul. Astfel, sultanul și guvernul
central nu mai aveau credibilitate în fața oamenilor. Această acțiune a dus la formarea Marii
Adunări Naționale, ce a fost stabilită în Ankara, fiind locul unde se discutau cele mai
importante decizii, ignorând deciziile luate în Constantinopol de către sultan. În acest fel,
31
Armistițiul de la Mudros (Modros Antlaşması) a fost semnat pe 31 octombrie 1918 la Mudros, de către
Amiralul Calthorpe, comandatul flotei navale britanice din Marea Neagră și de către Delegația otomană, ce îl
avea în frunte pe ministrul turc Hüseyin Rauf Bey. Documentul conținea 25 de prevederi, printre care și
dezarmarea armatei otomane.

10
Ankara devenise locul unde se hotăra viitorul statului, fiind pentru Europa un loc enigmatic și
misterios, în timp ce pentru mahomedani era simbolul unei speranțe. A fost nevoie de o
înfrângere umilitoare, de invazia grecilor, dar și de existența omului potrivit la momentul
potrivit pentru a se ivi scânteia, menită să formeze un stat național și o identitate națională.
Locul a fost un port, undeva la Marea Neagră, timpul mai 1919 32 și omul potrivit, Mustafa
Kemal, cunoscut drept „eroul de la Gallipoli”.

32
Data când a început războiul pentru independența Turciei.

11
 II. Răsăritul democrației lui Ataturk

2.1 Omul Destinului

În anul 1919 are loc Conferința de Pace de la Paris unde Imperiul Otoman pierde
teritoriile din Orientul Mijlociu: Arabia, Yemen, Irak, Palestina, Siria și Liban. În cadrul
acestei conferințe, pe lângă președintele Woodraw Wilson, Lloyd George și Georges
Clemenceau a fost prezent și Eleftherios Venizelos33, premierul grec. Dorința acestuia era să
facă din Grecia un imperiu 34 cu drepturi asupra Anatoliei și capitala situată la Istanbul. Pentru
a-și îndeplini dorința, Venizelos oferă aliaților o răsplată formată din mai multe teritorii
turcești, dar și ajutorul armatei grecești pentru a invada Turcia(Mikusch, 1929). În acest fel,
grecii atacă Smyrna35 și data de 15 mai 1919 nu este una întâmplătoare, fiind ziua în care a
fost împușcat port-drapelul elen la intrarea în orașul Smyrna de către un turc. Grecii au
ripostat, împușcând clădirile armatelor turce, precum și clădirile guvernamentale. În anul
următor, grecii își extind ocupația și asupra zonelor râului Büyük Menderes, Karşıyaka şi
Alaşehir(Sandler, 2002). Astfel, teritoriul fostului Imperiu Otoman era ciopârțit de către greci,
italieni, francezi și britanici. În această perioadă, majoritatea populației turce se alinia
naționalismului și ideilor lui Mustafa Kemal, dorindu-și astfel să-și recupereze țara din
mâinile străinilor.
O altă lovitură primită de fostul Imperiul Otoman o reprezintă Tratatul de la Sevres 36,
care a însemnat garantarea morții „Omului bolnav al Europei”, prin trecerea Smyrnei în
mâinile grecilor(Macfie, 2014, p. 100). Cele două strâmtori Bosfor și Dardanele au trecut în
proprietatea unei comisii internaționale, iar francezii au ocupat câteva provincii din sud-estul
Turciei. Coasta mediteraneană și câteva insule egee au fost ocupate de italieni, în timp ce
britanicii au ocupat Istanbulul. Tot ei au preluat și controlul finanțelor, care urma să fie
realizat de către aliați. Formal, turcii aveau suveranitate, însă practic, aceștia erau „legați de
mâini și de picioare” în conducerea teritoriului rămas, Anatolia.

33
Eleftherios Venizelos (23 august 1864- 18 martie 1936)- cretan, care s-a dedicat scopului său de a forma un
imperiu din Grecia, timp de aproximativ 20 de ani.
34
Megalı İdea- Mega idea
35
Izmir
36
Tratatul de la Sevres a fost semnat de către Imperiul Otoman pe 10 august

1
 Cel care s-a mobilizat pentru a acționa cât mai repede cu putință a fost Mustafa
Kemal, care a alcătuit un cabinet de luptă cu Bekir Sami 37, Adnan38,și Fevzi39, și care aveau
misiunea precisă de organizare a apărării naționale, dar și de a aproviziona cu muniție. În anul
1921, grecii au ajuns până în orașul Eskișehir unde au înregistrat un succes împotriva
armatelor turcești, care s-au retras la comanda lui Ismet Inönü. Populația dezamăgită de
prestația lui Inönü a cerut ca Mustafa Kemal și Fevzi să preia comanda armatelor turcești.
Mustafa Kemal a acceptat cu o singură condiție: să dețină puterea executivă și legislativă a
Marii Adunări, lucru acceptat de membrii Adunării. Văzând cum soldații săi sunt descurajați
de înfrângerile suferite, Mustafa Kemal îi încurajează și le stărnește curajul de luptă, zicându-
le: „-Voi sunteți turci! Vă veți târî voi în fața acestor greci, supuși și sclavii voștri de ieri?
Nu-mi vine să cred! Să calculăm, să pregătim și victoria va fi a noastră.”(Amstrong, 1935, p.
190). În urma numeroaselor bătălii, turcii au învins, și au recuperat teritoriile, iar Mustafa
Kemal primește denumirea „Gazi”(Erickson, 2014) în semn de respect și admirație de la
poporul turc față de un om, care cu puțin timp în urmă renunțase la toate titlurile, pe care le
avea pentru a participa ca simplu cetățean la lupta de eliberare națională.
Conferința de pace s-a ținut la Lausanne în Elveția, iar tratatul este cel care pune capăt
Primului Război Mondial. Kemal îl deleagă pe Ismet Inönü să meargă la Lausanne și să
susțină interesele țării. În cadrul conferinței, aliații recunosc că în Tratatul de la Sevres au
impus condiții prea stricte pentru fostul Imperiu Otoman(Ekrem Ali, 1969). În aceeași ordine
de idei, Ismet Inönü le-a spus membrilor conferinței vorbele transmise de Kemal „Noi nu
stăm aici decât dacă vom trata pacea pe picior de egalitate”(Manoilescu, 1934, p. 9). O
consecință importantă a tratatului l-a reprezentat schimbul de populație. În acest sens,
populațiile grecești din Anatolia s-au mutat în Grecia, la fel cum musulmanii din Grecia au
fost mutați în Turcia.
2.2 Creatorul de țară
După încheierea Războiului de Independență al turcilor și al Primul Război Mondial,
statul intră într-o nouă perioadă de schimbare. Întrebarea, care se afla pe buzele tuturor era

37
Bekir Sami Kunduh (1867- 1933) a fost primul ministru însărcinat cu relațiile internaționale în perioada 3
mai 1920- 8 mai 1921.
38
Adnan Menderes (1899 -1961) om politic turc, care a îndeplinit și funcția de prim ministru în perioada (1950
-1960)
39
Fevzi Çakmak (1870- 1950) a fost primul și singurul mareșal al Turciei, dar și susținătorul lui Mustafa
Kemal.

2
„Cine va cârmui țara?”. Susținătorii islamului ar fi răspuns că acela care se va afla la
conducere va fi cu siguranță un sultan, însă Mustafa Kemal plănuia o supriză pentru toți. În
această perioadă începe una dintre cele mai grele misiuni ale lui Gazi Mustafa Kemal:
metamorfoza statului turc dintr-un stat „prizonier” al cuvântului lui Allah într-un stat modern.
A fost nevoie de îndrăzneală din partea lui Mustafa pentru a ajunge președintele
republicii, întrucât cei care l-au ajutat la un moment dat, au trecut de partea opoziției. Invitat
la masă de către prieteni, Mustafa le deconspiră planul său pentru a doua zi ”Mâine
proclamăm Republica!”(Amstrong, 1935, p. 148). În noaptea ce a urmat, Mustafa Kemal
alături de bunul său prieten, Ismet Inönü, au alcătuit un proiect de lege menit să modernizeze
țara. În următoarea zi, Mustafa a fost considerat singurul care ar putea avea o soluție la
dezorientarea în care se avântase Marea Adunare Națională, unde a suținut un discurs, în care
a expus principala problemă a statului:„Răul de care suferim constă în sistem.(…)Trebuie să
modificăm sistemul!”(Ekrem Ali, 1969, p. 149).
După discursul său, Kemal și-a prezentat proiectul de lege, care a surprins Adunarea
prin reformele, pe care le expunea, și a fost adoptat de către membrii acesteia. Proiectul său
de lege modifica complet Constituția, țara devenea Republică, având în frunte un președinte
ales pe o perioadă de 4 ani de zile. La puțin timp, proiectul de lege a fost votat și Mustafa
Kemal a fost ales Președintele Statului. Cel care a fost însărcinat de către Mustafa cu
organizarea cabinetului n-a fost nimeni altul decât Ismet Inönü, prietenul lui Mustafa.
Evenimentul a fost anunțat telegrafic în țară și a fost sărbătorit prin 101 trageri de tun la
miezul nopții, care vesteau introducerea Republicii(Mikusch, 1929, p. 297).
Una dintre primele probleme de care s-a ocupat Kemal a fost califatul. Existența
califatului punea în pericol implementarea reformelor pe care voia să le aplice. Astfel,
Mustafa Kemal a abolit califatul și a interzis definitiv membrilor 40(de sex masculin și
feminin) dinastiei imperiale șederea în Turcia, urmând ca aceștia să părăsească țara în termen
de zece zile(Mango, 2000). Mai multe măsuri luate sunt desființarea funcțiilor clerului,

40
În urma unei cercetări realizate de cotidianul Millyet în anul 2010 și publicat pe data de 15.07.2010, sunt în
viață 77 de membrii ai familiei imperiale. Este prezentată povestea stră stră nepotului sultanului Murad al V-lea,
fiind și unul dintre cei mai în vârstă urmași ai sultanilor. Acesta se numește Osman Selaheddin și are 86 de ani și
s-a mutat de-a lungul anilor alături de familia sa în mai multe orașe ale lumii: Budapesta, Viena, Nisa și Maroc.
Osman Selaheddin păstrează pianul bunicului său, Murad al V-lea, ce i-a fost înmânant la una dintre vizitele sale
în Turcia de către un fost slujitor al bunicului său. În anul 2006 a avut loc cea mai mare a urmașilor sultanilor
( Hamid, Reșat, Murad, Burhaneddin), care a avut loc la palatul Dolmabahçe, din Istanbul. Cel mai vârstnic
urmaș are 92 de ani și cel mai tânăr urmaș are doar 8 ani.

3
confiscarea averilor bisericilor de către stat, dar și trecerea școlilor care se aflau sub tutela
Ministerului Cultelor sub administrația Ministerului Instrucțiunii Publice(Erickson, 2014).
Acesta a fost doar începutul acțiunilor întreprinse de un creator de țară, de un viitor „tată” al
unui popor.

2.3 Între Allah și Atatürk

Modernizarea statului a fost un proces greu, deoarece necesita scoaterea unui popor
ignorant, aproximativ 90% analfabeți(Mikusch, 1929, p. 302) din înrădăcinarea religioasă a
Evului Mediu și aducerea acestuia, într-o perioadă scurtă de timp, într-o stare de deplină
concordanță cu cerințele timpului modern. Mustafa Kemal trebuia să lupte împotriva unor
mentalități religioase adânc îndoctrinate, prin care munca era disprețuită și sărăcia era o
virtute. Restul de 10% al populației era reprezentat de intelectuali, care nu l-au susținut în
demersul modernizării statului pe Mustafa Kemal, așa cum s-ar fi așteptat. Din contră, și-au
exprimat criticile cu privire la schimbarea formei de guvernământ, dar și la abolirea
Califatului, precum și îndoielile cu privire la modernizarea rapidă a statului.
Prima schimbare, pe care a întreprins-o a fost dezvoltarea industriei agricole, care
trebuia reînființată și modernizată. În acea perioadă, Turcia avea probleme socio-economice,
întrucât toate resursele au fost folosite pentru luptele de eliberare națională. Aceste probleme
erau reprezentate de pierderea locuințelor, a slujbelor sau chiar a agonisirilor locuitorilor. În
aceste împrejurări, Mustafa Kemal își încuraja poporul să aibă încredere în reformele și în
schimbarea, pe care o va aduce statului: „Scopul planurilor noastre de viitor este să
transforme patria noastră, astăzi în ruine, într-o țară care să încânte privirile tuturor prin
frumusețile și bogățiile sale. Statul nu va întârzia să deschidă largi domenii de muncă pentru
poporul nostru, care trebuie să muncească și să-și asigure un trai fericit”(Ekrem, 1969, p.
172). Astfel, s-au deschis diferite fabrici pe întreg teritoriu turcesc ce au dus la dezvoltarea
economiei. În acest sens, cele mai importante centre ale industriei textile se găseau în
Istanbul, Malatya, Bursa, Kayseri și Ereğli. Mai apoi, s-a înființat o fabrică de zahăr în orașul
Eskișehir, o fabrică de ulei de trandafir în Isparta, o fabrică de sticlărie în Istanbul, o fabrică
de ciment în Sivas și mai multe fabrici de celuloză și hârtie în Izmir. În aceeași ordine de idei,
a fost înființată o industrie militară proprie, ce cuprindea mai multe firme de armament din
Ankara și Kirikkale(Baten, 2016, p. 226). Au fost valorizate și resursele naturale de cărbuni,

4
fier și oțel, prin înființarea unor fabrici în marile orașe turcești. Pentru finanțarea acestor
fabrici au luat ființă cele două bănci „Sumerbank” și „Etibank”, care nu au fost de ajuns
pentru a susține proiectele ambițioase de modernizare și a fost nevoie de existența unui capital
străin. Nevoia de economie l-a forțat pe Mustafa Kemal să aplice principiul „Nici o cheltuială
fără acoperire.”(Ekrem, 1969, p. 173)
După aceste prime schimbări, Mustafa Kemal înțelege că este nevoie de o schimbare
și mai profundă pentru a pune bazele statului modern. În acest sens, studiază codul de
legi41(Ekrem, 1969), după care statul otoman se orienta, pentru a decide unde trebuie să se
producă marea schimbare. După o analiză riguroasă alături de mai mulți funcționari, Kemal a
înțeles că toate aceste legi se bazau pe religie, iar pentru ca modernizarea statului să se
producă, Mustafa Kemal a separat religia de viața personală și politică, întrucât considera
„Toate tulburările populației provin din abuzul de lege”(Armstrong, 1943, p. 363). În aceeași
ordine de idei, considera că modernizarea Turciei se putea realiza numai prin muncă și nu
prin rugăciunile adresate lui Allah sau prin mersul la moschee. Lipsa sa de toleranță față de
religie reiese și în urma unui incident în care Mustafa Kemal l-a dat afară din biroul său pe
unul dintre cei mai mari preoți42 ai Islamului, care venise să își mărească indemnizația și a
aruncat cu Sfânta Carte, Coranul, după acesta. Mustafa Kemal își exprima punctul de vedere
față de religie ori de câte ori avea ocazia, susținând că Islamul este o doctrină teologică a unui
arab imoral și că a fost potrivită pentru triburile nomade, dar nu și pentru un stat
modern(Erickson, 2014). De cele mai multe ori, pune existența lui Dumnezeu sub semnul
întrebării: „Nu există Dumnezeu! Acesta era unul dintre lanțurile prin care preoții și
conducătorii îngenuchiau poporul.”(Armstrong, 1943, p. 295). Mustafa Kemal „a smuls”
religia din Turcia prin desființarea tuturor instituțiilor religioase și aruncarea în stradă a
dervișilor și a imamilor, care vor trebui să muncească pentru a se putea întreține.
După ce viața politică și cea personală a poporului au fost eliberate de lanțurile
religiei, modernizarea trebuia să continue. Astfel, mai mulți specialiști au analizat codurile
penale și civile din țări europene, pentru a alege legi care se puteau adapta contextului socio-
economic al Turciei. În acest sens, a fost adoptat Codul Civil elvețian, Codul Penal din Italia
și Codul Comercial din Germania(Macfie, 2014), fiind considerate pachete de legi care
puteau moderniza statul turc. Adoptarea acestor coduri de legi a dus modernizarea mai
41
Denumit Mugella
42
Califul Abdul Mejid

5
departe. În Codul Penal, la tribunale, nu se mai jura pe Coran și pe Allah, ci pe conștiința
individului în cauză. În cadrul Codului Civil erau stipulate mai multe elemente care au
schimbat total viața poporului turc, printre care suprimarea poligamiei (căsătoria se putea
realiza doar în fața ofițerului stării civile 43, divorțul se realiza la tribunal și se aplicau legile
partajului), femeile aveau drepturi de vot, acces la educație, dreptul de a se angaja și oricând
puteau renunța la văl(„Kemal Ataturk | president of Turkey”, 2016.). De altfel, însuși Mustafa
Kemal în călătoriile pe care le realiza în diferite orașe ale Turciei pentru a putea vorbi cu
oamenii, le încuraja pe femei să renunțe la purtarea vălului, întrucât este păcat să își ascundă
frumusețea feminină. În aceeași ordine de idei, Mustafa le încuraja pe femei să participe la
diferite evenimente, să danseze chiar și în văzul străinilor, lucru neacceptat până atunci: „În
cursul călătoriile mele am observat că femeile umblă cu fața acoperită. Prieteni bărbați,
acest lucru se datorează și egoismului nostru...Femeile sunt ca și noi, ființe inteligente și
gânditoare. Să le lăsăm să își arate fața(..)”(Ekrem, 1969, p. 186). Dorința sa de a schimba
mentalitatea poporului cu privire la schimbarea statului social al femeii își pune amprenta pe
majoritatea discursurilor sale: „Dacă femeile nu iau parte activă alăturea de bărbați la viața
socială, dacă noi nu ne modificăm obiceiurile din acest punct de vedere, națiunea nu va
câștiga niciodată dezvoltarea deplină. Trebuie să intrăm în viața modernă, altfel veți fi paria
și leproși”(Gheorghe, 1935, p. 35). Într-o scurtă perioadă de timp, modernizarea femeilor a
pendulat între pedepsire acestora pentru renunțarea la văl și implementarea drepturilor și
libertăților acestora. De-a lungul istoriei poporului turc, Atatürk este cel care a adus cel mai
mare omagiu femeii, dezrobind-o din sclavia în care zăcea de veacuri(Șahinler, 1998, p. 39).
Astfel, codul civil promulgat în anul 1926 legifera egalitatea între bărbați și femei și situa
familia pe principiile civilizației moderne.
O altă reformă de modernizare a statului a fost reforma învățământului. Până la
implementarea acestei reforme în țară se găseau doar medrese, însă odată cu laicizarea
statului44, se impunea și laicizarea învățământului, dar și a culturii. Învățământul existent era
unul defectuos, dat fiind faptul că tot ce se preda în aceste școli era din perspectiva religiei
islamice. Misiunea de modernizare a învățământului nu a fost tocmai ușoară, întrucât
rezistența era reprezentată de cei 10% din populație formată din intelectuali, care au fost
școliți în aceste medrese și se opuneau vehement modernizării. Mustafa Kemal a urmărit
43
Până la introducerea Codului Civil elvețian, turcii se căsătoreau în fața imamului
44
Separarea religiei de viața politică și personală în anul 1926

6
îndeaproape problemele învățământului, deoarece voia să adopte un pachet de legi menit să
modernizeze școlile și să ofere tinerilor o educație de calitate(Baten, 2016, p. 226). Acest
lucru reiese și din răspunsul său la întrebarea unui reporter: „Ați salvat patria, ce doriți să
faceți de acum înainte?”/ „Cel mai mare ideal al meu este să devin ministru al educației și
astfel să contribui la progresul cultural al patriei mele.”(Ekrem, 1969, p. 188). Mustafa era
convins că școala sădește în sufletele tinerilor respectul și dragostea față de umanitate, de țară,
popor și grație școlii, științei și culturii, poporul turc va progresa. Legile au fost adoptate în
urma întocmirii unui raport cu deficiențele sistemului, realizat de profesorul Albert Malche,
un elvețian expert în educația, și prevedeau unificarea învățământului pe teritoriul Turciei,
sistem ce putea fi controlat de Ministerul Educației și Culturii(Dincsahin, 2015, p. 46). A
crescut numărul școlilor și al universităților, s-a ordonat ridicarea emblemelor religioase din
școli, s-au înființat școli profesionale, iar vechea Școală Superioară din Istanbul a fost
reorganizată după principii moderne, devenind Universitate. În Ankara, a luat ființă Școala
Juridică, dar și Facultatățile de Limbă Turcă, Istorie și Geografie, punând temelia viitoare
universități din Ankara.
În privința culturii, Mustafa Kemal a reacționat asupra istoriei denaturate și a încercat
să insufle valorile naționale tinerilor, prin aprofundarea noțiunilor de istorie a poporului turc.
Astfel, s-a declanșat o mișcare asemănătoare tanzimatului, care readucea în atenția poporului
turc elemente de conștiință națională, prin care Mustafa Kemal dorea să ridice prestigiul țării
sale în afara granițelor. Ideile și sentimentele patriotice au reprezentat izvorul din care își
trăgea forța permanentă pentru apărarea independenței Turciei. În acest sens, Mustafa Kemal
a popularizat elementele ce formează individualitatea poporului turc, prin reconsiderarea
trecutului istoric(Mikusch, 1929). În aceeași perioadă, se înființează Comisia de Cercetare
istorică turcă care avea ca misiune cercetarea istoriei poporului turc pentru a face o serie de
investigații cu privire la originile turcilor.
O altă acțiune întreprinsă de Mustafa Kemal pentru modernizarea culturii este
schimbarea ritmului muzicii, care era mult prea lent și amintea de perioada otomană. Odată cu
modernizarea, muzica trebuia să fie mult mai ritmată și mai plină de viață față de muzica
lentă și tristă ce se asculta în timpul Imperiului Otoman.
Schimbarea alfabetului este un alt element de modernizare menit să rupă Turcia de
trecutul acesteia prin înlocuirea alfabetului arab cu cel latin. Existența alfabetului arăbesc era

7
cauza pentru care aproximativ 90% din populația fostului imperiu era formată din analfabeți,
întrucât copiilor le lua cel puțin 5 ani să învețe să scrie și să citească, iar de cele mai multe ori
renunțau din cauza dificultăți crescute(Nohl, Akkoyunlu-Wigley, & Wigley, 2008). Odată cu
introducerea noului alfabet, limba turcă căpăta noi litere ğ,ö,ç,ü,ı și se renunță la cuvintele
arăbești și persane, susținându-se un caracter pur al limbii turce. Această reformă a fost
pregătită minuțios de către o echipă de experți lingvistici, care, mai târziu, au format
„Societatea de lingvistică”45.
După adoptarea alfabetului latin, s-a dat ordin să fie tradus Coranul în limba turcă,
urmând să fie traduse cărți, ziare și reviste. Acest alfabet a fost prezentat pentru prima dată la
puțin timp după implementare de către ziarul Hakimiyeti Milliyet 46, care a fost tipărit la
Editura de Stat(Üzumeri, Dincer&Kazanci, 1956, p. 45). Astfel, Mustafa Kemal îi îndemna pe
toți să învețe noul alfabet, scutindu-i pe cei ce aveau peste 45 de ani, gândindu-se că învățarea
alfabetului va fi mai dificilă pentru aceștia. Supriza a venit din partea femeilor, care, deși
unele erau trecute de această vârstă, au venit la prelegerile publice să învețe alfabetul, pentru
a nu da impresia că au peste 45 de ani. Însuși Mustafa Kemal, care dorea să se asigure că
populația turcă învață noul alfabet, a întreprins mai multe călătorii în Turcia, cele mai
cunoscute fiind cele din Tekirdağ și Çanakkale47(Ekrem, 1969), asistând la participarea
predării. Păstrând aceeași arie a reformelor administrative, s-au mai adoptat și reforme privind
schimbarea calendarului musulman cu cel gregorian, dar și implementarea sistemului metric
european. În aceeași ordine de idei, s-a produs o schimbare și în privința zilei de odihnă, care
se sărbătorea vineri, schimbând-o cu duminica.
O luptă simbolică purtată de Mustafa Kemal pentru modernizarea statului este cea
împotriva fesurilor roșii. În acest sens, la o prelegere populară, Mustafa a precizat că ”Turcul
trebuie să devină membru al civilizației internaționale, aceasta trebuie să se arate și pe
exterior.(...) Vom purta ghete cu șireturi, pantaloni, jachetă, guler și cravată, iar pe cap(..)
vom purta pălărie.”(Ross, 2008, p. 114). Prin cuvintele sale, a suprimat existența fesului
roșu, lucru de neconceput pentru mahomedanul de rând, întrucât acest fes reprezenta un
element al originii islamice, fiind purtat încă de la primele căpetenii ale Imperiului Otoman.
Cel mai curios lucru este că deși s-au implementat multe reforme noi, occidentale, niciuna nu

45
Prima ședință s-a ținut în anul 1928
46
„Suveranitate Națională” traducere
47
Oraș în componența căruia intră și Peninsula Gallipoli, locul unde a avut loc bătălia de la Dardanele.

8
a stârnit nemulțumirea cum a stârnit interzicerea fesurilor roșii, care s-a manifestat printr-o
mare indignare, mai ales în provinciile răsăritene, unde oamenii erau mai înapoiați. De-
asemenea, bărbații erau încurajați să meargă cu capul gol pe stradă, preluând astfel modelul
occidental(Ross, 2008). În ciuda indignării mulțimii, aceasta a început să se obișnuiască odată
cu trecerea timpului prin puterea exemplului dat de către Mustafa Kemal, dar și a celorlalți
membri ai Marii Adunări, care se aliniau modei occidentale. Dacă schimbarea s-a produs în
vestimentația masculină, însemna că și vestimentația feminină trebuia să se modernizeze.
Astfel, feregeaua48 a fost înlocuită cu rochiile, iar femeile s-au adaptat destul de repede acestei
reforme, întrucât la serbările ce se organizeau cu ocazie diferitelor prilejuri, se vedeau femei
dansând cu umerii și brațele dezgolite(Dönmez & Enneli, 2011).
În iunie 1934, o altă schimbare este pe cale să se producă. Până la această dată turcii
nu aveau decât nume proprii49, fără nume de familie. În acest sens, fiecare turc era obligat să
își ia un nume de familie(Gawrych, 2013). Un exemplu elocvent îl reprezintă chiar bunul
prieten al lui Mustafa Kemal și primul ministru al Turciei, Ismet Inönü, care și-a primit
numele de familie de la prietenii apropiați „Inonu50”, iar acesta vine de la unul dintre locurile
unde a avut loc bătălia dintre greci și turci din Războiul de Independență. În același an,
membrii Marii Adunări au adoptat o lege prin care lui Mustafa Kemal i se atribuie denumirea
de Atatürk, care înseamnă „Tată al turcilor” în semn de respect și de admirație față de cel care
a înscris Turcia pe linia modernizării. În cadrul acestei legi adoptate este stipulat și faptul că
nimeni, niciodată, nu va mai purta această titlulatură. În aceeași ordine de idei, Atatürk a
renunțat la titlulaturile pe care le avea de „Gazi” și „Pașa”, denumindu-se doar Mustafa
Kemal Atatürk.
Mergând pe premisa „Țară nouă, capitală nouă”, Atatürk stabilește capitala Turciei în
Ankara, lucru ce i-a suprins pe marea majoritate a membrilor Adunării Naționale, întrucât
Ankara era o mlaștină ce amintea de un loc sălbatic, în care civilizația nu era de găsit. Pentru
a construi o capitală demnă de o republică tânără, Atatürk construiește aproximativ 4.000 de
case moderne, hoteluri, magazine, piețe spațioase, dar și bulevarde, edificând un oraș după
toate regulile arhitectonice moderne. Motivul pentru care Atatürk a mutat capitala în Ankara
este că Istanbul încă mai amintea de Imperiul Otoman, în special suburbiile Levent și

48
Pelerina neagră, purtată de musulmance
49
Această lege intră în vigoare în anul 1935
50
Inönü – un distrct al orașului Eskișehir unde a avut loc una dintre luptele de independență

9
Pera(Bașkan, 2010). Mutarea capitalei a reprezentat și a accentuat schimbarea prin care trecea
Turcia. Deasupra tuturor caselor construite, se înalța palatul, în care locuia, Palatul Çankaya,
locul unde „...bătea inima Turciei”(Șahinler, 1998, p. 65). După adoptarea tuturor reformelor
de modernizare a statului, se poate evidenția cum Mustafa a construit o țară, pe care a iubit-o,
iar piedicile pe care le întâmpină nu-l doboară, ci îl ambiționează, având deviza „Un om ales
de popor nu trebuie niciodată să își încalce cuvântul.”(Gheorghe, 1935, p. 137). Atatürk a
fost un președinte iubit de poporul său, întrucât și el era un președinte aproape de semenii săi,
iar atenția deosebită o conferea țăranilor, fiind profund atașat de aceștia, considerându-i
demni pentru munca, pe care o fac și atribuindu-le statutul de „stăpâni și producători ai țării”.
Primul președinte al Turciei, a oferit drepturi de vot și libertate femeilor, emancipare
bărbaților, educație tineretului și drepturi țăranilor, edificând astfel un stat liber, independent
și suveran din rămășitele Imperiului Otoman. Pe când alți conducători se zbat să construiască
un viitor statului pe care îl conduc, Atatürk a vrut să rupă cu orice preț țara de trecut, dorind
să clădească o nouă eră, „smulgând” Turcia din „apucăturile medievale”, în care se afundase.

2.4 Pace acasă, pace în lume

Mustafa Kemal a luptat permanent pentru alianțele de prietenie dintre țări, fiind
cunoscut un „stâlp al păcii” prin utilizarea lozincii „Pace acasă, pace în lume 51”. Pacea
reprezenta pentru Atatürk o necesitate vitală nu numai pentru un stat ”...ci și pentru toate
popoarele lumii.”(Ekrem, 1969, p. 208). Fiind cunoscut drept un vizionar al timpurilor, a
condamnat regimurile autoritare impuse de către Mussolini și Hitler, deși cel din urmă își
exprima admirația față de Atatürk prin intermediul scrisorilor de felicitare trimise la Palatul
Çankaya. Un exemplu al exprimării admirației îl constituie întâlnirea lui Hitler cu delegația
Turciei în anul 1938, când acesta a precizat: „Atatürk a fost primul care a arătat că se poate
mobiliza și regenera resursele unei țări pierdute. Cu respect, Atatürk a fost un profesor:
Mussolini a fost primul său student, iar eu am fost al doilea”(Ihrig, 2014, p. 116).
În viziunea lui Mustafa Kemal, elementul extrem de necesar în cadrul unei prietenii
dintre două sau mai multe țări era respectul. Una dintre legăturile de prietenie pe care statul
turc a avut-o de-a lungul timpului este relația de amiciție cu Rusia, care a sprijinit Turcia în

51
Turcă – „Yurtta sulh, cihanda sulh”- spusă pentru prima dată de către Mustafa Kemal în anul 1930, fiind
considerată premisa relațiilor internaționale ale Republicii Turcia

10
nenumărate rânduri, în momentele52 de dificultate. Odată consolidată relația de prietenie a
celor două țări, prin încheierea unui pact de amiciție, Atatürk începe să desfășoare o politică
activă în Balcani. De aceea, încearcă o apropiere cu Grecia, inamicul din lupta de
independență, încheind un pact care garanta frontierele teritoriilor, denumit pactul de la
Ankara53. Printre statele cu care Turcia încheie tratate de amiciție se mai enumeră: Iugoslavia,
România, Iran, Irak și Afghanistan(Foss, 2014).
În privința relațiilor diplomatice cu România, Atatürk vedea în aceasta un aliat de
nădejde, lansând în repetate rânduri invitații în Ankara către ministrul de externe român, din
acea perioadă54, pentru a putea discuta consolidarea permanentă a relațiilor de prietenie. De
altfel, la una din vizitele ministrului Titulescu în Ankara, ziarul turcesc Milliyet titra „Turcia
salută în domnul Titulescu nu numai pe eminentul ministru de externe al României, ci și pe
unul dintre cei mai de seamă diplomați ai Europei contemporane”(Ekrem, 1969, p. 215). Pe
de altă parte, ministrul Titulescu declara la un banchet organizat în Ankara, modul în care
vede poporul turc: „Națiunea turcă are (...) după mine trei calități excepționale: un puternic
sentiment național, o loialitate profundă, o generozitate înnăscută. Cred că veți regăsi cu
ușurință aceste caracteristici și la poporul român”(Ekrem, 1969, p. 216).
Tânăra republică și-a câștigat prestigiul internațional în mod special datorită lui
Atatürk, întrucât acesta este o personalitate carismatică, care surpindea prin voința sa de
nestrămutat, energia, înțelepciunea, dar și curajul de care dădea dovadă. Mustafa Kemal
devenise extrem de apreciat pentru politica pacifistă pe care o promova în repetate rânduri.
Personalitatea lui începe să fie din ce în ce mai cunoscută în lumea largă, astfel că la
întrebarea lui Roosevelt către ministrul sovietelor Litvinov „Cine este cel mai de seamă
bărbat de stat din Europa?”, răspunsul lui Litvinov nu a întârziat să apară „Bărbatul de stat
cel mai bine înzestrat nu se găsește în Europa, ci dincolo de strâmtori, la Ankara, este
Mustafa Kemal, președintele Republicii Turcești(Șahinler, 1998, p. 145).
Un lucru interesant este că după ce Atatürk a devenit faimos pentru lucrurile pe care
le-a realizat pentru țara sa, mai mulți conducători au dorit să se identifice cu acesta. Un
exemplu concret îl reprezintă chiar Benito Mussolini al cărui regim 55 nu era agreat de către

52
Un exemplu îl reprezintă momentul în care Rusia susține Turcia în demersul de ridicare a dispozițiilor
Tratatului de la Laussane pentru zona demilitarizată.
53
Pact care s-a încheiat în anul 1933
54
Nicolae Titulescu
55
Fascism

11
Mustafa Kemal, însă președintele Italiei a găsit în întemeietorul statului turc o sursă de
inspirație pentru modul de a conduce statul, tocmai de aceea Mussolini afirma deseori: „Eu
sunt Mustafa Kemal al Ankarei milaneze(...)!”(Diamanti, 1938, p. 32).

2.4 Poporul turc în doliu

Mustafa Kemal nu a mai trăit mult după îndeplinirea misiunii sale, însă teama pe care
o avea pentru pierderea independenței și a suveranității țării îl întristau. Tocmai de aceea a
investit în educația tinerilor pentru ca aceștia să poată avea grijă de viitorul țării și să o
modernizeze continuu, pentru a nu mai repeta greșelile trecutului. Atatürk și-a neglijat
dintotdeaua sănătatea în favoarea luptei pentru eliberarea națională și modernizarea statului.
Această neglijență asociată cu alcoolul și fumatul excesiv au dat naștere unor probleme ale
ficatului, care i-au dăunat sănătății(Blacker, 2016). Lipsa de odihnă și frământările cu privire
la viitorul țării au dus la agravarea problemelor de sănătate, ce i-au grăbit sfârșitul. Înainte de
moartea sa, Mustafa Kemal56 a avut grijă să lase țara drept moștenire tinerilor:„Încredințez
această moștenire tineretului turc. Tu, tineret, ai cea dintâi datorie să păstrezi și să aperi
independența și Republica. Este singurul rost al existenței tale”( Üzumeri, Dincer& Kazanci,
1956, p. 171).
Atatürk s-a stins pe 10 noiembrie la ora 09:05 în palatul Dolmabahçe din Istanbul,
fiind un moment de cumpănă pentru poporul turc. Atatürk a fost omul potrivit la momentul
potrivit pentru a scrie istorie în Turcia, a fost denumit „rebelul cu banda de zdrențăroși” care
a eliberat țara de străini (Mikusch, 1929), a eliberat femeile din lanțurile religiei, a scos
bărbații din întunericul prejudecăților și a construit școli pentru a eradica rata analfabeților din
țară. Atatürk a lăsat în urma sa „o coroană de glorie pe fruntea națiunii și a patriei sale”.
La funeraliile de la Dolmabahçe, pe lângă reprezentanții veniți din mai multe țări, se
aflau și cei români, dar și reprezentatul Regatului Marii Britanii, Sir William Bridwood,
urmat de 150 de ostași englezi, care venise să prezinte onorul eroului care îl învinsese în
Çanakkale, un simbol al respectului pe care englezii îl arătau politicii echilibrate promovate
de Mustafa Kemal. În același moment tragic pentru Turcia, ziarul Times își exprima regretul
față de pierderea „Emancipatorului Turciei”, care a salvat poporul turc din suprimarea
străină(Rawlings, 2013).

56
Mustafa Kemal a murit din pricina unei ciroza

12
 Datorită lui Atatürk, Turcia a devenit un model pentru țările musulmane, dar și cea
mai frumoasă pildă pentru națiunile islamice prin modernizare, prin voința conducătorului de
a pune bazele unui stat modern din rămășițele unui imperiu prăbușit, prin educarea poporului,
dar și prin creșterea prestigiului statului în lumea întreagă. În urma tuturor lucrurilor
întreprinse, acel ”rebel cu bandă de zdrențuroși” s-a dovedit a fi un președinte cu o
mentalitate perfect occidentală și un fin diplomat. Întrebarea care stăruie în mintea
cunoscătorilor și nu numai este: „Oare ar mai putea Pierre Loti 57, cel veșnic îndrăgostit de
Turcia, care afirma în repetate rânduri „Ah Istanbul! Dintre toate numele mari al tău mă
fascinează cel mai mult”(Pierre, 1920, p. 90) să recunoască țara după modernizarea realizată
de Atatürk? Oare s-ar mai îndrăgosti de Istanbul după ce s-a modernizat într-un ritm alert?
Oare s-ar mai îndrăgosti de Aziyade, cea care a lăsat în urmă feregeaua pentru a păși pe
drumul modernității deschis de Atatürk?”

57
Pierre Loti- ofițer francez, dar și romancier. În una din călătoriile sale poposește în Istanbulul din vremea
Imperiului Otoman, unde se îndrăgostește iremediabil de Istanbul, dar și de Aziyade, o fată din haremul
sultanului.

13
 3.1. Atatürk, omul din spatele simbolului.
Viața privată a lui Atatürk a fost lăsată în umbră de către viață profesională a acestuia,
motiv pentru care multe dintre momentele cheie ale vieții personale s-au aflat mult mai târziu
de către publicul larg58. În viața sa amoroasă s-au remarcat mai multe prezențe feminine, mult
mai tinere decât acesta, însă doar două femei și-au pus amprenta cu adevărat în viața lui
Atatürk. Prima dintre acestea este Fikriye, însă aceasta nu a avut vreo influența asupra
deciziilor lui Mustafa Kemal. Pe de altă parte, Latife, viitoarea sa soție l-a surprins cu
inteligența sa pe Mustafa, prin momentele în care aceasta îl înfrunta pe plan intelectual,
neîntâlnind până atunci o femeie așa de sigură pe ea. În acest timp, Mustafa întinerește vizibil,
vibrând de viață datorită lui Latife de care se îndrăgostește, fiind „(...)o femeie cultă și
inteligentă, stăpână pe sine, o parteneră strălucită la discuții, superioară multor bărbați din
anturajul său. A crescut și a studiat la Paris, devenind o femeie cu o mentalitate occidentală,
care știa mai multe limbi străine.
În privința căsniciei, Latife l-a susținut pe Mustafa în toate demersurile de a
moderniza țara, devenind un exemplu demn de urmat pentru doamnele din Turcia. Căsătoria
celor doi a durat doi ani de zile, însă elementul care a dus la despărțirea celor doi a rămas un
mister până astăzi, cert este că Mustafa Kemal nu și-a mai refăcut viața, preferând să se
dedice celei mai mari iubirii a sa, Turcia.
Din păcate, nici una dintre cele două femei din viața lui Atatürk, nu i-au putut
îndeplini dorința acestuia de a avea un copil. Mânat de această dorința, Mustafa adoptă 7
copii, cărora le dedică atenția sa: Abdürrahim Tunçok, Afet Inan, Nebile Hanim, Rükiye
Erkin, Sabiha Gökcen, Sigirtmaç Mustafa, Ülkü Adatepe. Poate cel mai cunoscut nume dintre
cele șapte este Sabiha Gökçen, una dintre fetele adoptate a lui Atatürk. Sabiha a fost pasionată
de avioane încă de mică și a fost încurajată de către tatăl ei adoptiv pentru a urma această
carieră, ajungând prima femeie pilot din Turcia la vârsta de 23 de ani(Verel, 2000, p. 15). În
prezent, unul dintre aeroporturile din Istanbul îi poartă numele Sabihei Gökçen59. Un alt nume
cunoscut este Afet Inan, una dintre fiicele adoptate ale lui Atatürk, care a urmat calea
învățământului și a devenit profesor doctor în istorie și sociologie la Universitatea din
Istanbul.
58
Un exemplu îl constituie nunta acestuia cu Latife, care a devenit cunoscută publicului după o perioadă
îndepărtată.
59
Când a fost introdusă legea numelor de familie, Ataturk i-a dat numele Gokcen, care înseamnă de-a lungul
cerului.

1
 Cea mai apropiată de Mustafa a fost cea mai mică dintre fiicele lui sale, Ülkü
Adatepe, care a murit acum 4 ani, într-un accident60 de mașină la vârsta de 80 de ani, fiind și
cea care apare alături de tatăl său adoptiv într-un film, în perioada copilăriei. Ülkü Adatepe a
fost adoptată la doar 9 luni și a trăit alături de frații și tatăl său vitreg până la vârsta de 6 ani,
când Atatürk a murit. Într-un interviu acordat cu 2 ani înainte de moartea sa, fiica cea mică a
lui Atatürk și-a expus amintirile din copilărie, precizând că cele mai frumoase lucuri, pe care
le-a învățat de la tatăl său adoptiv sunt: înotul, dragostea față de animale și josnicia minciunii.
De-asemenea, Atatürk punea mare preț pe educația fetelor, învățându-le de mici că educație
este singura cale către modernizare. Ülkü Adatepe a mai menționat că „(...)nimeni nu a iubit
țara ca Atatürk, care nu s-a gândit la niciun avantaj, doar a muncit pentru țară” 61. Mai mult
decât atât, pentru Atatürk rolul naționalismului a fost o sursă de solidaritate a poporului mai
mare decât religia, întrucât în accepțiunea sa: „Nu există o iubire mai mare decât iubirea
pentru popor”(Inan, 1971, p. 34).
Deși Mustafa Kemal este cunoscut pentru tăria sa de caracter, acesta a avut și
momente când suferința l-a năpădit. Un astfel de moment este atunci când un prieten apropiat
lui Atatürk a raportat că l-a văzut pe acesta plângând, când a aflat de căderea orașului natal,
Salonic în mâinile grecilor în timpul războaielor balcanice: „Te voi mai vedea din nou
turcesc?”(Can, 2014, p. 25).

3.2 Calea către clădirea unei opere de succes

După ce faima lui Atatürk a cuprins din ce în ce mai multe regiuni, mai mulți lideri
politici se proclamau Atatürk al țării lor. Un exemplu elocvent îl reprezintă Mussolini, care se
proclama Mustafa Kemal al Ankarei milaneze(Ekrem, 1969, p. 194), dar și actualul președinte
al Turciei Recepp Erdoğan, care se dorește a fi „succesorul lui Atatürk”(„Turkish daily says
president Erdogan wants to be «successor to Ataturk»”, 2014). Un alt admirator politic al lui
Mustafa este Winston Churchill, care l-a denumit „om al destinului”(Erickson, 2014, p. 9) în
salvarea Turciei. Admirat și aclamat de către cei din jur pentru opera clădită, însă cum a reușit
asta?

60
Știrea despre accidentul în care a murit fiica cea mică a lui Atatürk
http://www.hurriyet.com.tr/ataturkun-manevi-kizi-ulku-adatepe-kazada-oldu-esi-yarali-21123831
61
http://www.milliyet.com.tr/ulku-adatepe-cankaya-kosku-evimdi-ama-ataturk-un-olumunden-sonra-davet-
edilmedim-/yasam/magazindetay/22.02.2010/1202456/default.htm

2
 Pentru un lider admirat și respectat asemeni lui Mustafa Kemal este necesară prezența
vocației, care în privința lui Prelot vocația este „raportul subiectiv dintre temperamentul
omului de stat și scopurile obiective ale națiunii. În esență vocația este conștiința apelului la
o misiune, la care se adaugă voința de a o îndeplini și credința în sine însăși( Marcel Prelot,
„Sociologie politique” apud Frigioiu, „Politologie și Doctrine Politice Vol II. Puterea imaginii
și imaginile puterii”, editura Economica, București, 2010, p.213). Pe lângă calitățile morale
ale lui Atatürk(curaj, răzvrătire, nonconformism, etc.), opera sa a putut fi clădită și prin
intermediul unor conjuncturi favorabile.
Autorul Sterie Diamandi(1934) a găsit trei conjuncturi ce i-au fost favorabile lui
Mustafa Kemal în îndeplinirea misiunii sale. O primă conjunctură este psihologia turcească
care este una fatalistă, iar turcul se descurajează de împrejurările adverse și se încadrează greu
în ritmul zbuciumat al vremurilor. Cea de-a doua conjunctură este dată de caracteristica
imperiului otoman, care este proiectat să cucerească, însă nu știe să păstreze ceea ce a cucerit,
iar ultimul element favorabil lui Mustafa Kemal a fost starea în care se afla imperiul, la
marginea celei mai mizerabile existențe.
Pe de altă parte, Menter Șahinler(1998) prezintă cele două principii prin intermediul
cărora Mustafa Kemal a devenit unul dintre cei mai iubiți lideri politici. Un prim principiu
este credința în poporul turc, pe care Mustafa nu și-a pierdut-o niciodată. Dacă în prezent
liderul transformațional (Crișan, f.d) ideal este cel care știe cum să-și motiveze subordonații,
Mustafa își motiva poporul prin redeșteptarea mândriei naționale, făcând cunoscută deviza
„Numai prin el însuși se poate salva turcul”(Șahinler, 1998, p. 45). Prin intermediul acestei
devize, Mustafa, un lider cu o mentalitate perfect occidentală, a încercat să-i trezească pe
turci din neantul și nepăsarea în care se avântaseră. Această deviză de redeșteptare națională
nu este una singulară. Exemple în această situație sunt: deviza patrioților Risorgimento
„Italia fara da se62!”(Sperber, 2005, p. 134) și deviza „prin noi înșine” a lui de I.C.
Brătianu(Mezdrea, 2008, p. 64)
O altă opinie este împărtășită de către (Başkan, 2010), care găsește două elemente ce
l-au ajutat pe Mustafa Kemal în realizarea idealului său. Primul element este moștenirea
lăsată de Imperiul Otoman, un stat puternic, iar cel de-al doilea element este o societate
extrem de slabă, dar și o comunitate religioasă, ce provenea dintr-o perioadă de războaie

62
Trad. Italia se va reface singură

3
succesive. Întreaga acțiune de modernizare a Turciei este comparată de către (Başkan,
2010)cu o pasăre Phoenix, care a răsărit din propria cenușă, în cazul Turciei, din cenușa
Imperiului Otoman.
Un amănunt intersant este că imaginea lui Atatürk în străinătate era în opoziție cu
opiniile străinilor despre poporul turc. Astfel, Mustafa apărea ca un bărbat bine îmbrăcat,
educat, manierat, vorbitor de limbă franceză, dar și cunoscător al filozofiei occidentale și al
modului de viață occidental. Charisma sa deriva din umorul său debordant amestecat cu
inteligența de care dădea dovadă, dar și din energia sa. Mustafa obișnuia să danseze la
evenimentele la care participa63, comportându-se ca un adevărat gentleman cu femeile și
lăudând frumusețea acestora. Mustafa a suprins și prin viața sa personală, căsătorindu-se o
singură dată, lucru aflat în opoziție cu haremurile din timpul Imperiului Otoman, indicând
procesul de modernizare prin care trecea Turcia. Mai mult decât atât, își păstrează imaginea
de lider încăpățânat(Başkan, 2010), un misionar dedicat, care nu și-a urmat propriul interes, ci
pe cel al poporului său. Personalitatea sa magnetică i-au adus de multe ori avantaje, printre
care faimă, dar și mai multe legături diplomatice. Atatürk rămâne în istorie ca liderul care,
fascinat de Occident, a vrut să facă din Turcia o țară modernă, iar ca acest lucru să devină
realitate, Mustafa a trebuit să taie toate legăturile cu trecutul, lucru pentru care a fost îndelung
criticat. Modelul la care aspira pentru Turcia și în care dorea să o transforme era Franța,
considerând-o o republică de succes(Cloudsley, 2014).
Pentru ca acest lucru să devină realitate era nevoie de schimbare de mentalitate,
întrucât turcii își trăiau viața în funcție de regulile islamului, care prevedea sărăcia ca pe o
binecuvântare și îndemna poporul să rămână la mila lui Allah. Atatürk a fost criticat pentru
dorința sa de a face din Turcia un stat modern. Printre cei care l-au criticat este și Contele
Sforza64„Eroarea esențială a lui Kemal, în opera lui de reformator occidental a fost aceea că
a vrut să meargă mai repede, decât toți ceilalți care l-au precedat.”(Gheorghe, 1935, p. 174).
De-asemenea, Mustafa Kemal a mai fost criticat și pentru laicizarea statului, dar și pentru
ruperea bruscă de trecutul țării și lipsa perioadei de tranziție. Pe de altă parte, Bașkan(2010)
consideră că o perioadă de tranziție nu ar fi fost eficace într-o țară înapoiată ca Turcia,
întrucât ar fi pus în pericol implementarea reformelor. Mustafa a încercat trecerea de la deviza

63
Printre dansurile preferate se enumera valsul, dar și zorba grecul, fiind fotografiat în repetate rânduri.
64
Contele Sforza(24 January 1872 – 4 September 1952) a fost un diplomat italian și un politician anti-fascist.

4
Imperiului Otoman „Să mă fure, dar să mă servească65”(Ekrem, 1969, p. 25) la deviza
„Munca și educația sunt singurele căi către modernizare”(Mikusch, 1929, p. 121).
Atatürk a fost admirat și aclamat pentru opera sa, a fost renegat sau adulat pentru ceea
ce a întemeiat, însă un lucru este cert, Mustafa Kemal a fost și va rămâne „tatăl turcilor”.
Chiar denumirea primită simbolizează că înainte de apariția sa, turcii nu existau și au apărut
odată cu dorința sa de a moderniza țara și de a o transforma într-un stat occidental. Însă cum
este comemorat în prezent Atatürk de poporul pe care l-a iubit?

3.3 Atatürk! Este printre noi!66

La 78 de ani de la moartea lui Atatürk, acesta a devenit cel mai important simbol al
Turciei. Deși ultimele cuvinte ale sale au fost: „Să nu mă uitați!”(Deliorman, 2009, p. 102),
Atatürk este printre puținele personalități, care sunt încă prezente pentru poporul turc, lucru
remarcat și de primul ministru al Turciei, Bülent Eçevit 67, care a afirmat: „Hitler, Mussolini
au fost îngropați în paginile întunecate ale istoriei. Dar Atatürk este încă viu în inimile
noastre”(Özyürek, 2004, p. 374). Este mai prezent ca niciodată și prin comemorările, care au
loc anual în Turcia, dar și prin respectul pe care poporul turc îl poartă pentru acesta. Astfel,
toate instituțiile publice de stat și private păstrează la loc de cinste tabloul lui Atatürk în semn
de respect față de schimbările realizate de acesta în Turcia. În aceeași ordine de idei, mulți
turci se simt motivați privind la chipul din tablou ce îi îndeamnă să dea tot ce au mai bun în ei
pentru un viitor mai prosper(Hart, 1999), renunțând la lenea care în opinia lui Atatürk:
„Lenea este mama tuturor viciilor”(Inan, 1971, p. 25).
Atatürk este comemorat cu prilejul mai multor ocazii, precum: data nașterii sale, data
morții sale, ziua tineretului, ziua victoriei, 18 martie și ziua republicii. Dintre toate aceste
comemorări, cea mai deosebită este comemorarea din data morții sale, când la ora 09:0568
dimineața, întreg poporul turc ține un moment de reculegere pentru „Tatăl turcilor”. Acest
moment de reculegere „oprește” Turcia în loc preț de câteva minute, întrucât întreg traficul se

65
Replică spus de sultanul Abdulhamid cu referire la subordonații săi.
66
Atatürk a fost cadetul cu nr. 1234, iar în fiecare an când este strigat numele său la apelul clasei de noi cadeți
absolvenți, se aude un singur răspuns dat de toți la unison: „Este printre noi”!
67
Bülent Eçevit (28 mai 1925 – 5 noiembrie 2006) – a avut 5 mandate de Premier al Turciei.
68
Ora la care a decedat Ataturk

5
oprește, toți muncitorii se opresc din lucru și toate activitățile se suspendă. La Palatul
Dolmabahçe, locul unde a murit, patul îi este umplut cu flori în fiecare an la această dată.
Locul în care Atatürk își doarme somnul de veci este mausoleul construit special
pentru acesta în Ankara, orașul pe care l-a construit. Acest mausoleu este o clădire
somptuoasă, devenind principalul punct de atracție pentru turiștii care vizitează Ankara. Mai
mult decât atât, primul lucru pe care un nou guvern turc îl face după ce se instalează este să
viziteze mausoleul și să scrie un mesaj în albumul său. Mausoleul prezintă un amestec de
stiluri, care amintesc de arhitectura hitită și cea anatoliană, deoarece fiecare provincie a
Turciei a contribuit la îmbinarea stilurilor. În cadrul acestui complex, Muzeul Antıkabir
conține piese și produse personale: biblioteca lui Atatürk, uniforme, puști și pistoale. În curtea
complexului sunt parcate mai multe mașini utilizate de acesta. În același mausoleu este
înmormântat și deputatul și tovarășul de arme al lui Atatürk, Ismet Inönü, devenit mai târziu
al doilea președinte al Turciei.

6
 3. Modul în care populația turcă din România și Turcia se raportează în prezent
la Atatürk.
3.1 Metodologie

Materialul cuprins prezintă definirea scopurilor anchetei, prezentarea ipotezelor și a

întrebărilor de cercetare, expunerea datelor colectate, dar și interpretarea rezultatelor obținute,
precum și evidențierea unor concluzii. Concluziile vor fi precedate de o invitație la o reflecție
asupra întrebării: „Ataturk,
Scopurile anchetei întreprinse sunt de a evidenția modul în care primul președinte al
Turciei este perceput în prezent de către populația turcă din România și Turcia. În aceeași
ordine de idei, ancheta vizează și raportarea poporului turc din cele două țări la semnificația
momentelor comemorative ale lui Atatürk, dar și semnificația acestuia în domeniul politic
turcesc din prezent.
Ipotezele cercetării realizate sunt următoarele: „Cu cât turcii acordă o importanță mai
mare lui Atatürk, cu atât mai mult este apreciată modernizarea întreprinsă de acesta.” O
explicație pertinentă a acestei ipoteze este că doar cetățenii turci care apreciază măsurile de
modernizare întreprinse de Mustafa Kemal îi vor acorda acestuia o semnificație deosebită în
cadrul istoriei turcești. Cea de-a doua ipoteză de cercetare este: „Cu cât politica din Turcia
este mai tulbure cu atât mai mult este apreciat Atatürk.” Această ipoteză pune în valoare
însemnătatea acestuia și importanța ideilor sale pentru politica din Turcia, dar în special
pentru perioadele tulbure pe care politica turcească le traversează și necesitatea unui lider
vizionar pentru echilibrul țării.
În privința întrebărilor de cercetare, acestea pun accentul pe zona de cercetare dorită.
Astfel, întrebările de cercetare sunt: „Cum se raportează populația turcă din România și
Turcia în prezent la Atatürk?”, „Care este semnificația acestuia în prezent pentru Turcia?”, și
„Care este importanța și necesitatea ideilor de modernizare și de strategie politică ale lui
Mustafa Kemal pentru politica actuală din Turcia?”. Aceste întrebări au în vedere obținerea
unor detalii specifice cu privire la tema aleasă.
Metoda cantitativă utilizată este ancheta sociologică care va reflecta rezultatele
cercetării propuse. Este o anchetă sociologică, deoarece cercetarea își propune să reliefeze
anumite atitudini, aspirații sau motivații ale populației turce din România și Turcia cu privire

1
la tema dată. Ca tehnica de investigare a fost folosit chestionarul, iar ca instrument a fost
utilizată grila de întrebări care conține 17 întrebări, printre care întrebări deschise și închise.
Structura chestionarului este formată din preambul, care prezintă principalele informații
despre persoana care realizează cercetarea, tema cercetării, modalitatea în care subiectul a fost
ales, asigurări privind confidențialitatea datelor, dar și informații în legătură cu prelucrarea
statistică a datelor. Metoda de eșantionare aleasă este eșantionare pe cote, întrucât populația
necesară acestei cercetării s-a încadrat în anumite caracteristici, mai exact subiecții au fost
aleși în funcție de criteriul definitoriu al cetățeniei. Astfel, respondenții sunt cetățeni turci,
femei și bărbați, care locuiesc în România sau în Turcia, au vârsta peste 20 de ani, iar nivelul
studiilor se încadrează între studii liceale, de licență sau masterale. Populația eșantionată are
un număr de 100 de persoane: 50 de cetățeni turci care locuiesc în România și 50 de cetățeni
turci care locuiesc în Turcia.
Data de începere a anchetei a avut loc în luna octombrie a anului 2015 și a durat până
în luna mai a anului curent. În toată această perioadă a avut loc atât citirea bibliografiei-
suport, dar și ancheta propriu-zisă prin distribuirea de chestionare și informarea
respondenților cu privire la desfășurarea cercetării. Informațiile colectate în urma anchetei
realizate fac referire la cunoștințele acestora cu privire la reformele întocmite de Mustafa
Kemal, primele informații deținute despre acesta, dar și opiniile respondenților referitoare la
semnificația acestuia pentru poporul turc în prezent și necesitatea unor principii specifice lui
Atatürk pentru orientarea permanentă a Turciei către modernitate.
În ceea ce privește exactitatea cercetării din prisma anchetei, poate un număr mult mai
mare de respondeți ar fi putut să redea cu mai multă precizie rezultatele obținute. Pe de altă
parte, numărul respondenților precizat în metodologia curentă poate reda cu exactitate
informațiile necesare pentru obținerea unor concluzii ale anchetei în direcția temei alese.
Costurile în vederea desfășurării acestei anchete au fost minime, implicând doar imprimarea
unui număr 100 de chestionare ce au fost distribuite populației selectate. Cei 100 de
respondenți activează în domenii precum: medicină, turism, comerț, învățământ, transport,
comunicare și politică, însă printre respondenți sunt și studenți turci din România și Turcia.
În privința personalului care s-a ocupat de culegerea datelor, dar și de prelucrarea
acestora vor fi conturate câteva informații. O singură persoană s-a ocupat de realizarea
chestionarului, distribuirea acestuia, dar și de strângerea informațiilor și interpretarea

2
acestora. Datele au fost înregistrate și redate prin intermediul unei aplicații online, fiind un
instrument special în construirea și înregistrarea datelor chestionarelor.
Un lucru este de precizat, chestionarul a fost realizat în limba turcă pentru a putea fi
distribuit atât în Turcia, cât și în România. Utilizarea unei limbii de circulație internațională,
cum este limba engleză, nu ar fi avut rezultatul așteptat, întrucât unii respondenți nu ar fi
putut completa chestionarul din cauza necunoașterii altor limbi străine.

Analiza datelor colectate

În continuare vor fi prezentate interpretarea datelor obținute de la respondenți în urma
distribuirii chestionarelor. Aceste interpretări vor fi însoțite de figuri grafice pentru a putea
reda cu exactitate informațiile rezultate.
1. În ce perioadă ați auzit primele informații legate de Atatürk?

Fig. 1
Această întrebare are rolul de a pune în valoare modul în care poporul turc îl apreciază
pe Ataturk în prezent, prin introducerea informațiilor legate de acesta în sistemul de
învățământ, cu precădere încă de la grădiniță. În acest sens, copii au posibilitatea de a învăța
încă de mici de lucrurile pe care Mustafa Kemal le-a întreprins pentru o Turcie modernă.
Astfel, respondenții în proporție de 96% au auzit primele informații legate de Ataturk în
copilărie, pe când 3% din respondenții au auzit despre acesta în perioada tinereții. Doar 1%
din persoanele chestionate au auzit primele informații legate de acesta la maturitate. O

3
 posibilă explicație pentru procentajul de 96% îl reprezintă faptul că încă de la grădiniță copii
de origine turcă învață diverse noțiuni legate de primul președinte al Turciei, urmând ca
odată cu trecerea timpului și avansarea în clase mai mare să se predea informații mai
complexe despre acesta. Un prim element pe care cei mici îl învață la grădiniță este că
Ataturk este salvatorul Turciei. Pe de altă parte poate că procentul de 3% și cel de 1% pot
face parte din comunitatea de turci care locuiește în România încă din copilărie, neavând
posibilitatea de a primi informații legate de Mustafa Kemal la școală. În acest caz, acești
respondenții au acumulat informațiile mai târziu, din familie sau din cărțile studiate.
2. Care au fost primele informații pe care le-ați auzit despre Mustafa Kemal?
Această întrebare a fost una deschisă pentru a permite respondenților să își expună primele
informații pe care le-au auzit despre Mustafa Kemal. Astfel 30 de respondenții din cei 100 au ca
primă informație auzită despre primul președinte al Turciei că acesta a fost „salvatorul Turciei”.
Acest răspuns comun al unei proporții destul de mari din cadrul respondenților ilustrează
informațiile acumulate încă din copilărie, unde așa cum a fost precizat mai sus prima informație
predată copiilor despre Mustafa Kemal este că acesta a fost „salvatorul Turciei”. Aproximativ 12
persoane au ca răspuns comun „primul președinte al Turciei”, fiind informație pe care au auzit-o
despre acesta. În privința celorlalte răspunsuri primite de la respondenții se poate enumera:
„Tatăl turcilor”, „General”, „Ataturk a luptat într-un mare război în Gallipoli”, „A modernizat
țara” și „Omul statului turc”. Toate aceste răspunsuri pun în valoare cunoștințele respondenților
cu privire la viața sau lucrurile înfăptuite de Ataturk. De-asemenea o proporție destul de mare
din eșantionul studiat au ca prime informații noțiuni despre familia lui Ataturk, mai exact despre
mama sa Zubeyde, tatal Ali Riza și sora sa cea mică Makbule. În aceeași ordine de idei, sunt
prezente și noțiunile legate de copilăria și școlile absolvite de Ataturk.
3. Credeți că Atatürk a schimbat destinul Turciei?
Procentele în care persoanele chestionate au răspuns la această întrebare se află în figura 2,
unde sunt conturate opiniile cetățenilor turci cu privire la această întrebare. În acest sens într-o
proporție de 95% din cele 100 de persoane consideră că Mustafa Kemal a avut o contribuție
majoră la schimbarea destinului Turciei prin acțiunile de modernizare realizate de acesta. Este
evident că pentru persoanele care fac parte din acest procentaj existența lui Mustafa a avut un rol
hotărâtor în istoria Turciei, având și posibilitatea de a salva Turcia de sub ocupație străină. Pe de

4
altă parte procentul de 2% consideră că acesta nu a schimbat destinul Turciei, neavând un rol
important in istoria acestei țări.

Fig. 2
În aceeași ordine de idei, procentul de 3% dintre respondenți fie nu au știut, fie aceștia nu
au dorit să dea un răspuns concret la această întrebare. Cert este majoritatea populației chestionate
consideră că Mustafa Kemal a fost omul potrivit la momentul potrivit în salvarea Turciei din
mâinile străinilor.
4. Explicați:
Această cerință vine în continuarea întrebării anterioare pentru a extrage mai multe date de
la respondenții. De-asemenea cel de-al patrulea punct al chestionarului este o întrebare deschisă,
fiind lăsată la libera alegere a respondentului de a-și exprima răspunsul pe larg. Printre motivele
pentru care populația chestionată consideră că Ataturk a schimbat destinul Turciei se enumeră
următoarele elemente: „a câștigat războiul din Çanakkale”, „un bun comandant”, „a construit o
Turcie democrată și liberă”, „a laicizat statul”, „dacă nu ar fi fost, nu am fi fost”, „s-a luptat pentru
țară”, „un bun strateg”, „a avut idei strălucite”și „a modernizat statul turc”. Acestea sunt motivele
pentru care populația chestionată consideră că Mustafa Kemal a schimbat istoria Turcia. Faptul că
a căștigat bătălia din Gallipoli și i-a menținut pe străini la distanță de Turcia, că a întemeierea și
modernizarea țării pe principii occidentale, un bun strateg în momente definitorii precum
Gallipoli, Eskișehir și Samsun, dar și laicizarea statului îi determină pe respondenții să considere
că cel denumit „tatăl turcilor” a avut o importanță crucială în istoria țării lor. Sintagma „ Dacă nu

5
ar fi fost, nu am fi fost” indică cazul ipotetic în care nu ar fi existat Mustafa Kemal este posibil ca
nici Turcia și nici poporul turc din prezent nu ar fi existat. În aceeași ordine de ei, utilizarea acestei
sintagme de către poporul turc indică recunoștința față de Mustafa Kemal pentru tot ceea ce a
realizat în Turcia de-a lungul timpului. Unii dintre respondenți au răspuns că acesta a fost un lider,
întrucât a știut cum să își motiveze subordoneze și să-i orienteze către câștigarea bătăliilor. Același
Mustafa Kemal a fost omul cu deschidere occidentală și cu idei strălucite de a le pune în practică
pentru a moderniza Turcia și a o transforma într-un stat occidental. Câțiva respondenții consideră
că dacă nu ar fi existat Mustafa în istoria Turcia probabil aceasta ar fi fost în prezent precum Siria
sau Palestina, sugerând lipsa de modernizare a țărilor enumerate. O altă opinia împărtășită de către
respondenții este că importanța primului președinte al Turciei rezidă din faptul că acesta a acordat
drepturi femeilor, dezrobindu-le din neantul în care trăiau. În opinia acestora, modernizarea
statului rezidă chiar din acceptarea statutului social al femeilor și oferirea acestora drepturile și
libertățile necesare într-o societate democrată. Pe lângă toate aceste opinii, au existat și răspunsuri
„nu știu” în număr de 5, posibil dat de către cei care nu credeau sau nu știau dacă Ataturk a
schimbat cursul istoriei Turciei.
5. Care credeți că a fost cel mai important moment din carieră pentru Atatürk?
Această întrebare este una deschisă, ilustrând cel mai important moment pentru Ataturk din
perspectiva populației chestionate. Printre momentele menționate de către respondenți se regăsesc:
„bătălia din Gallipoli”, moment în care toată presiunea a căzut pe umerii lui Ataturk, întrucât
generalul Liman Von Sanders a predat întreaga responsabilitatea lui Mustafa Kemal, retrăgându-se
din Gallipoli. Astfel, acest moment a devenit unul definitoriu pentru cariera lui Mustafa, întrucât
acum avea oportunitatea de a deveni cel mai bun, câștigând bătălia prin salvarea țării de către
trupele ANZAC. În aceeași ordine de idei, în această perioadă Mustafa Kemal începe să fie din ce
în ce mai cunoscut în Turcia, fiind „generalul încăpățânat și rebel”, care adresează soldaților
cuvinte dure: „Nu vă ordon să luptați, vă ordon să muriți” pentru a-i motiva pe aceștia în lupta
împotriva dușmanilor.
Un alt moment important în accepțiunea persoanelor chestionate este hotărârea lui Mustafa
Kemal de a se înscrie la o școală militară, ignorând dorința mamei sale de a-l face preot.
Importanța acestui moment rezidă din alegerea și începerea carierei militare, care îl propulsează
către faimă, începând să culeagă din ce în ce mai multe succese din luptele la care participă. În
cazul ipotetic în care Mustafa ar fi ascultat de voința mamei sale și s-ar fi dus la o școală

6
religioasă, poate că nu ar mai fi fost peste ani de zile Atatürk și poate Turcia din prezent ar fi avut
o soartă mai tristă.
„Războiul de independență” al turcilor este un alt moment important în accepțiunea
respondenților, fiind momentul în care s-a format unitatea națională turcească, recăpătându-și
teritoriile din mâinile grecilor. Astfel, prezența unui bun strateg în cadrul acestei lupte a condus
către câștigarea acestei bătălii, fiind temelia viitorului stat turc. De-asemenea, inexistența unei
minți agere la fel ca a sa poate s-ar fi concluzionat cu un sfârșit tragic pentru Turcia, care ar fi fost
asemeni Siriei sau Palestinei. Războiul de Independență a turcilor nu este un moment important
doar pentru Ataturk, dar și pentru Turcia, reprezentând momentul „nașterii” statului.
Momentul în care Mustafa Kemal a devenit președinte este un alt moment descris ca fiind
important pentru cei ce au răspuns la chestionar, deoarece toate eforturile depuse de acesta de-a
lungul timpului au încununat numirea sa ca președinte al Turciei. Importanța acestei numiri poate
reprezenta și momentul în care Ataturk trebuie să își facă planul de modernizare al Turciei, având
o responsabilitate majoră în acest sens. În aceeași ordine de idei, Ataturk trebuia să își țină
cuvântul față de populația turcă prin modernizarea propusă. Poate cel mai important lucru este ca
această modernizare trebuia să fie adaptată la nevoile Turciei și cel mai importat să se producă
schimbarea de mentalitate, atât de necesară în societate. Toate acestea trebuiau realizate deși
poporul a întâmpinat rezistență la unele schimbări. Un exemplu concret îl reprezintă reforma ce
anunța renunțarea la fesul roșu, fiind un simbol mahomedan. Această reformă a stârnit numeroase
revolte ale musulmanilor, fiind nemulțumiți de interzicerea fesurilor roșii.
6. Care dintre reformele lui Atatürk credeți că a fost cea mai importată pentru
modernizarea Turciei?
Una dintre cele mai importante reforme în accepțiunea respondenților, având în vedere
proporția destul de mare care a dat acest răspuns este laicizarea statului. Într-o proporție de peste
60% din 100% au ales această reformă drept cea mai importantă reformă pentru modernizarea
Turciei, adoptată de către Ataturk. Acest lucru indică în prezent că populația turcă este în deplin
acord cu alegerea lui Ataturk în ciuda violențelor din perioada respectivă pentru reintroducere
religiei în sistemul politic. Importanța dată acestei reforme de către respondenți vine pe fondul
unei politici extrem de tulbure în Turcia, în care președintele actual al Turcia, Recepp Erdoğan
este un musulman tradițional, care încearcă să reapropie religie de sistemul politic. În aceeași
ordine de idei, chiar acestuia este o femeie conservatoare care și-a făcut cunoscută dorința de a

7
reintroduce haremul, întrucât acesta avea un scop educativ pentru tinerele fete. Modernizarea
dorită de Ataturk a avut efectul scontat și peste ani, întrucât în prezent comunitatea turcă consideră
că această reformă a fost una dintre cele mai bune reforme implementate pentru modernizarea
țării. Astfel, chiar dacă atunci populația nu a fost de acord cu laicizarea statului, în prezent o
consideră o reformă justă.
Schimbarea alfabetului este o altă reformă apreciată de către comunitatea de turci, întrucât
această schimbare a facilitat scăderea ratei analfabetismului din țară, dar și posibilitatea de a învăța
mai repede alfabetul latin decât alfabetul arab. Eradicarea ratei analfabetismului a început imediat
după adoptarea acestei reforme prin chemarea oamenilor la marile adunări unde învățau noul
alfabet. Cu această ocazie, se purifică caracterul limbii turce de cuvintele și literele arabe. Cu toate
acestea, chiar și în prezent mai sunt cuvinte vechi arăbești în vocabularul turcesc precum cuvântul
„hala”. Această reformă la fel ca și cea precedentă este apreciată de către comunitatea de turci,
întrucât această schimbare a fost radicală, schimbând de pe o zi pe alta reguli ce dăinuiau de
aproximativ 600 de ani, evidențiindu-se efectele pozitive odată cu trecerea timpului.
Un alt răspuns oferit de o proporție de 15 % din respondenți este modernizarea femeilor,
fiind una dintre cele mai importante reforme implementate de Ataturk. Această reformă este
importantă pentru persoanele chestionate, întrucât s-a renunțat la feregea, pelerina neagră care
trebuia purtată de femei în mod obligatoriu. În aceeași ordine de idei, preferința față de această
reformă rezidă și din faptul că turcoaicele au primit drepturi de vot și chiar posibilitatea de a
candida pentru loc în Parlament. Pe lângă cele două reforme prezentate anterior și aceasta se
încadrează într-o schimbare radicală ale cărei efecte s-au văzut timp, având efecte pozitive în
prezent.
Exilarea membrilor din familia sultanului este o altă reformă importană și apreciată de
către comunitatea turcă, întrucât odată cu această acțiune are loc sfârșitul perioadei sultanilor și
începutul democrației în Turciei. Odată ce membrii au fost exilați în străinătate, nici unul dintre
aceștia nu mai puteau avea pretenții asupra tronului. De-asemenea, exilând acești membri se crea
terenul propice pentru adoptarea reformelor de modenizarea a Turciei. Asemeni celorlalte măsuri
radicale și aceasta a fost primită cu refuz din partea populației, însă este apreciată în prezent,
deoarece comunitatea turcă consideră că poate nicio reformă de modernizare nu ar fi avut efectul
scontat dacă toți membrii sultanatului ar fi rămas în țară, iar populația turcă ar fi văzut în
continuare o autoritate în prezența sultanului. Cu toate acestea, majoritatea populației turce

8
consideră în prezent că lașitatea ultimului sultan Vahiddedin l-a ajutat pe Mustafa Kemal să
devină președintele Turciei, deoarece dacă sultanul s-ar fi dus în Anatolia și ar fi încercat să preia
din autoritatea Marii Adunării Naționale, poate că Mustafa Kemal nu ar mai fi devenit Ataturk.
7. Care credeți că a fost cea mai lipsită de importanță reformă adoptată de Ataturk?
Printre cele mai lipsite de importanță reforme sunt menționate într-o proporție destul de
mare reforma calendarului și reforma fesurilor roșii. Poate că motivul pentru care reforma
calendarului este mai puțin importantă pentru respondenți este că aceasta nu a fost resimțită
puternic de către populația turcă. Pe de altă parte, lipsa de importanță a reformei fesurilor roșii
poate că provine dintr-o lipsă de cunoaștere contexului socio-politic din acea perioadă sau este o
simplă orientare a unui respondent.
O altă măsură lipsită de importanță în viziunea persoanelor chestionate este schimbarea
ritmului muzical din cel lent în mai rapid. Poate că această măsură este văzută ca fiind lipsită de
efecte asupra modernizării statului, întrucât nu se leagă de politică, fiind zona care a ajutat
modernizarea Turciei. În viziunea persoanelor chestionate, modernizarea statului se putea produce
și fără introducerea acestei măsuri, întrucât nu ar avea nicio legătură privind statul.
Interzicerea titlurilor de „gazi”, „pașa”, „efendi” reprezintă o altă acțiune lipsită de
importanță pentru modernizarea statului turc în accepților celor chestionați. Deși aceste titluri
oficiale au fost interzise, întrucât încă aminteau de vechiul Imperiu Otoman, comunitatea de turci
din România și Turcia consideră că această modernizare se putea desfășura și fără realizarea
acestei acțiuni, întrucât aceasta nu a avut vreo consecință majoră în privința occidentalizări statului
turc. Mai mult decât atât, denumirea de „efendi” sau „beyefendi” sunt utilizate și în prezent, fiind
modalitatea de adresare către un domn. Astfel, această măsură s-a conservat până în prezent doar
într-o oarecare proporție.
Într-o proporție destul de mare au fost respondenții care au considerat că nicio reformă nu
este mai puțin importantă pentru metamorfozarea Turciei din perioada Imperiului Otoman într-o
perioadă de modernizare a țării. Astfel fiecare reformă implementată de Ataturk a avut
semnificația și importanța sa în înscrierea țării pe calea occidentalizării. Prin urmare, măsurile
adoptate s-au influențat reciproc, reprezentând una dintre cele mai eficiente căi către o
modernizare rapidă a țării.
Un alt răspuns oferit la această întrebare este schimbarea alfabetului. În acest sens, una
dintre cele mai lipsite de importanță măsuri pentru un procent mic al respondenților a fost această

9
reformă. Acest lucru redă preferință pentru existența alfabetului arab și neînlocuirea acestuia cu
alfabetul latin. Unul dintre motive îl reprezintă traducerea Coranului, care în accepțiunea
respondenților odată cu traducere Coranului s-au pierdut sensuri importante ale pasajelor. Pe de
altă parte, acești respondenți nu văd semnificația schimbării alfabetului, neavând nici un rol în
modernizarea statului.
8. Care credeți că ar fi fost situația Turciei dacă nu ar fi existat Ataturk?

Fig. 3
Această întrebare pune în valoare opiniile populației turcești cu privire la o situație
ipotetică în care nu ar fi existat Ataturk. Marea majoritate a respondenților au răspuns că într-un
asemenea caz situația Turciei ar fi fost mult mai rea. Un procent de 11% nu au dorit sau nu au știu
să ofere un răspuns concret la această întrebare. Pe de altă parte procentul de 4% au afirmat că
dacă Mustafa Kemal nu ar fi existat Turcia ar fi avut o situație mult mai bună, iar acest lucru s-ar
putea reflecta chiar și în contextul socio-politic al Turciei de astăzi.
Cel mai mic procent (2%) sunt respondenții pentru care existența sau inexistența lui
Ataturk ar fi însemnat același lucru, neacordând vreo importanță anume acestuia. Este lesne de
înțeles că marea majoritate a populației chestionate oferă o semnificație aparte lui Mustafa Kemal
pentru realizările acestuia de-a lungul istoriei Turciei. În aceeași ordine de idei, acești respondenți
consideră că Turcia ar fi trecut prin perioade mult mai grele dacă nu ar fi existat Mustafa Kemal în

10
istoria țării, iar situația actuală a Turciei ar fi fost mult mai problematică decât este în prezent. Pe
de altă parte sunt și oponenți ai existenței lui Mustafa Kemal care critică întregul său mod de
guvernare.
9. Cu ce credeți că s-a diferențiat soldatul Mustafa Kemal de toți ceilalți soldați,
ajungând președinte?
Această întrebare este o întrebare deschisă, oferind posibilitatea respondenților de a-și
putea exprima răspunsul dorit în limita spațiului destinat. Cei mai mulți dintre respondenți
consideră că elementul care l-a diferențiat pe Mustafa Kemal de ceilalți soldați este curajul său.
Prin intermediul curajului său, acesta a putut produce o schimbare în Turcia, negândită până la
acel moment.
Un alt răspuns oferit de respondenții este lipsa fricii sale în fața morții „ölmekten hiçbir
zaman korkmamalarıdır”. Chiar dacă acesta a luat parte la numeroase bătălii nu a avut niciodată
frica de moarte, aruncându-se în lupte pentru independența țării sale. O altă calitate a lui Mustafa
este pusă în evidență de către unele persoanele chestionate prin evidențierea încăpățânării sale
„cok hisar bir adamdi”. Astfel prin încăpățânarea de care a dat dovadă în nenumărate a reușit să se
impună față de alți soldați.
Inteligența este un alt element prin care Mustafa Kemal s-a făcut remarcat, alegând cele
mai bune strategii de luptă pentru a ieși învingător și pentru a-și apăra țara de către inamici. O altă
trăsătură evidențiată prin intermediul răspunsurilor este pasiunea „tutku” pentru propria țară, dar și
pentru specificul național, care l-a diferențiat de toți ceilalți. Nebunia „delilik” este o altă calitate
care l-a diferențiat pe soldatul Mustafa Kemal, întrucât acesta nu prea a ținut cont de regulile
impuse, făcând doar ceea ce lui i s-a părut a fi corect în acel moment.
Perseverența de care a dat dovadă este una dintre calitățile care l-au propulsat în multe
bătălii și mai apoi în fruntea statului. Chiar dacă de multe ori a fost descurajat, acesta nu a renunțat
până nu și-a îndeplinit ceea ce și-a propus. Printre răspunsurile respondenților mai poate fi
enumerat și naționalismul de care a dat dovadă Ataturk în permanență. Iubirea sa față de țară și
încrederea în poporul turc l-a însuflețit pentru a lupta împotriva dușmanilor. Pe lângă toate aceste
calități menționate de către respondenți înt-un număr destul de mare se regăsește și un răspuns
care afirmă că ceea ce l-a diferențiat pe Ataturk de ceilalți soldați a fost charisma sa.
Prin prisma acestei întrebări, respondenții au subliniat câteva din trăsăturile-cheie prin
intermediul cărora soldatul Mustafa Kemal s-a remarcat printre ceilalți soldați. Astfel printr-o

11
portret succint, acesta era o persoană charismatică, inteligentă, naționalistă, perseverentă, cu o
doză de nebunie, curajoasă și încăpățânată.
10. Care credeți că este semnificația comemorărilor lui Ataturk în prezent?
Această întrebare are rolul de a pune în valoare motivele pentru care populația turcă
consideră că au loc în prezent comemorările lui Ataturk. Peste 60 % dintre respondenții au afirmat
că semnificația acestor comemorări constă în respectul pe care populația turcă îl are pentru primul
președinte al Turciei. În aceeași ordine de idei pe lângă respectul („onu saygiyi duyuyoruz”) pe
care îl poartă, comunitatea de turci își amintește(„onu hatirliyoruz”) cu ocazia acestor comemorări
de Mustafa Kemal, punându-i în valoare realizările care au dus la modernizarea statului turc.
Un alt motiv al comemorărilor oferit de către respondenți este că „Ataturk este cel
important simbol al Turciei și așa va rămâne” („Gericiler tarafından silinmeye çalışılsa da, Atatürk
bu ülkeye dair en önemli şeydir ve öyle kalacaktır”). Astfel Mustafa Kemal, fiind cel mai
important simbol al Turciei este comemorat pentru a rămâne în continuare figura paternă în
mentalitatea turcească. O altă semnificație venită în completarea răspunsului anterior îl reprezintă
dorința de reexistență a lui Ataturk prin mărturisirea unui respondent care a afirmat: „Plâng de
fiecare dată când au loc comemorările în fiecare an pe data de 10 noiembrie 69”. Majoritatea
populației ia parte la comemorările lui Ataturk în semn de solidaritate și apreciere pentru acesta.
Pentru unii respondenți comemorările lui Ataturk își pierd din valoare prin uitarea acestuia:
„Malesef eskisi kadar önem verilmemekte Atatürk ve onun kurduğu modern Türkiye bize zorla
unutturulmaya çalışılıyor.”. Această devalorizare provine din faptul că în prezent nu i se mai
acordă importanță ca în trecutul apropiat, întrucât sistemul politic actual tinde să șteargă memoria
lui Ataturk din mentalul colectiv. Același lucru este afirmat și de un alt respondent care consideră
că: „valoarea lui (Ataturk) crește pe zi ce trece și el devine tot mai important”, realizând un
contrast între Ataturk și sistemul politic actual, ce îl are în frunte pe Erdogan. Din cadrul acestui
răspuns se poate evidenția cum membrii ai comunități turcești nu sunt de acord cu actualul sistem
politic și tind să găsească soluția pentru toate nemulțumirile în persoana lui Mustafa Kemal.
Astfel semnificațiile comemorărilor lui Ataturk diferă de la persoană la persoană,
seminificații care depind și de scara de valori la care se raportează fiecare persoană. Pentru unii
respondenții aceste comemorări desemnează evenimente prin intermediul cărora au oportunitatea

69
Data comemorării morții lui Ataturk

12
de a-și arăta respectul și importanța pe care le acordă primului președinte al Turciei,iar pentru alții
reprezintă ocazia de a compara perioada lui Ataturk cu perioada lui Erdogan.
11. Dacă Ataturk ar trăi în prezent, ar putea influența sistemul politic turcesc actual?

Fig. 4
Cea de-a unsprezecea tinde să evidențieze modul în care comunitatea turcească se
raportează la Ataturk și la mediul politic turcesc din prezent. În acest sens, procentul de 88% din
100% consideră că dacă Ataturk ar fi trăit în prezent situația politică din Turcia ar fi fost alta,
posibil mai echilibrată decât este în prezent. Pe de altă parte, procentul de 4 % susține că nu s-ar
produce nicio schimbare în actuala politică turcească în cazul în care Ataturk ar trăi și s-ar
implica în domeniul politic. Procentul de 8% nu au dorit sau nu au vrut să se pronunțe cu privire
la această întrebare.
În urma rezultatelor acestei întrebări, se ilustrează ideea conform căreia prezența lui
Mustafa Kemal ar produce o oarecare schimbare în mediul politic. Schimbarea s-ar produce în
sens pozitiv, întrucât așa cum a reieșit de la primele întrebări majoritatea persoanelor chestionate
consideră că Ataturk, fiind un bun vizionar ar echilibra politica, întrucât este omul în care turcii
au avut încredere, iar acesta le-a îndeplinit așteptările. În aceeași ordine, nostalgia turcilor cu
privire la perioada de modernizare susținută de Ataturk este direct proporțională cu
nemulțumirile produse de actualul mediu politic.

13
 12. Descrieți-l pe Ataturk într-un singur cuvânt.
Prin intermediul acestei cerințe se va pune în lumină modalitatea în care respondenții îl văd
pe Ataturk. În funcție de răspunsurile acestora se va putea observa modul în care persoanele
chestionate se raportează la Mustafa Kemal. Marea majoritate a respondenților au afirmat la
unison că l-ar putea descrie pe Ataturk într-un singur cuvant: „tatăl turcilor”

14