Sunteți pe pagina 1din 2

ROMAN INTERBELIC, REALIST, OBIECTIV

LIVIU REBREANU
ION
RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE
INTRODUCERE
Realismul reprezintă o ideologie estetica ce pune accentul pe relația dintre arta si realitate. Acesta
a avut un impact major asupra literaturii, in special asupra romanului si asupra operelor dramatice.
Prin romanul „Ion” (1920), Liviu Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern, dând
literaturii noastre o capodopera in maniera realismului afirmata in realismul european prin Balzac şi
Stendhal.

CELE PATRU ELEMENTE


Tema romanului „Ion” este problematica pamantului analizata in condițiile sociale ale vremii si
spațiului descris. Opera lui Liviu Rebreanu prezintă drama taranului sărac care doreşte să obţină
împlinirea atât pe plan economic, cât si pe plan social. Temei centrale i se alătură temele iubirii si
destinului.
Titlul creației lui Liviu Rebreanu este numele personajului principal, care devine exponent al
ţărănimii prin dragostea pentru pământ, individualizat prin modul in care il obține.
Romanul este structurat in doua parti, cu titluri semnificative: „Glasul pamantului” si „Glasul
iubirii”. Acestea denumesc vocea dominanta pe care o asculta Ion si anticipeaza comportamentismul
personajului eponim. Cele doua parti contin treisprezece capitole cu titluri simbolice.
Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant din satul traditional, unde averea
determina respectul comunitatii. Mandru si orgolios, constient de propriile calitati, Ion nu-si accepta
destinul si este pus sa aleaga intre averea Anei si iubirea pentru Florica. Conflictul exterior este de natura
sociala, intre Ion si Vasile Baciu. Acesta este dublat de conflictul interior, dintre cele doua glasuri.

STATUTUL PERSONAJELOR
Ion al Glanetasului este personajul principal al operei, personaj eponim si „rotund”. Ion e un
personaj tipic, reprezinta iubirea taranului pentru pamant, dar este si o individualitate prin felul in care si-a
atins idealul, calcand peste omenire. Conditia sa umana e degradata de obsesia pamantului. Acesta ii e
“drag ca ochii din cap”, “mai drag ca o mama”. Constructia sa este pusă in comparatie cu George
Bulbuc prin tehnica contrapunctului. Ion este sarac, dar frumos si puternic, pe cand George este bogat, dar
„matahalos”. Ion o iubeste pe Florica, dar o ia pe Ana, in timp ce George si-o doreste pe Ana, insa o ia pe
Florica. Remarcabila este complexitatea personajului principal, in Ion gasindu-se mai multe tipologii:
taranul sarac si patimas dupa avere, arivist fara scrupule, ambitiosul dezumanizat de lacomie.
Ana este un personaj secundar al romanului, personaj „plat”, lipsit de complexitate, în comparatie
cu Ion. Ea era sortita de catre tatal ei, Vasile Baciu, lui George Bulbuc, fiindca acesta avea o avere
considerabila, iar ei ar fi putut trai fericiti. Aceasta este o victima fara aparare în faţa arivistului Ion. E.
Lovinescu afirma: „prinsa la mijloc, in lupta pentru pamant dintre Ion si socrul sau, Vasile Baciu, biata
Ana e o tragica victima”.

EVIDENTIEREA RELATIEI
Ion este un personaj cu insusiri contradictorii ce se manifesta in conditii diferite de timp si spatiu,
in medii sociale diferite. El este viclean sau naiv, tandru sau brutal, perseverent sau cinic. In incipit,
potretul ce i se realizeaza este unul favorabil, actiunile sale fiind motivate de nevoia de a-si depasi
conditia. Goana patimasa dupa avere il dezumanizeaza, pe parcursul romanului, iar moartea lui este
expresia intentiei moralizatoare a scriitorului.
Cum „lacomia lui de zestre e centrul lumii” (G.Calinescu), patima pentru pamant a tanarului sarac
si ambitios il face sa renunte la femeia iubita, Florica, si sa aleaga ca solutie casatoria cu o fata bogata.
Monologul interior evidentiaza framantarile sufletesti, conflictul dintre cele doua glasuri – al pamantului
si al iubirii: „Ma molesesc ca o baba naraoda. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie... Las’
ca-i buna Anuta!”.
Ion isi urmareste scopul cu viclenie si tenacitate, o joaca pe Ana la hora, o cheama la poarta, o
ignora, o seduce si apoi o lasa insarcinata. Sarcina Anei devine vizibila, fata indura rusinea, iar Vasile
Baciu este silit astfel sa accepte casatorie. Cu toate acestea, Ion da dovada de naivitate, deoarece fara o
foaie de zestre, nunta nu ii aduce pamantul.
La nunta, Ion are un al doilea moment de ezitare. Nu o iubeste pe Ana, si pentru prima oara asculta
glasul iubirii. Se gandeste sa fuga in lume cu Florica, dar isi aminteste de pamanturi asa ca renunta: „si sa
raman tot calic!... pentru o muiere.”. Cum Ana este insarcinata, Ion o joaca pe Florica si o imbratiseaza
puternic, inchipuindu-si ca este mireasa lui. Ana tresare „ca muscata de vipera”, plange si presimte
nenorocirea: ”Norocul meu, norocul meu!”.
Dupa nunta, Ana este batuta si alungata fara mila si de sot, si de tata. Dupa un timp, la interventia
preotului, Vasile trece tot pamantul pe numele lui Ion. Brutalitatea fata de Ana devine apoi indiferenta.
Sinuciderea Anei si apoi moartea lui Petrisor, nu-i trezesc lui Ion regrete. Ana reprezentase doar o
garantie pentru asigurarea pamantului.
Ana isi intelege conditia de victima a luptei dintre cei doi barbati. Lipsita de iubire parinteasca, ea
crezuse ca Ion o pretuieste. Dupa ce trece de la dragoste la vinovatie, la rusine si la dezgust, Ana gaseste
in sinucidere singura solutie de iesire din suferinta. La inmormantare, Ion si Vasile ingenuncheaza de o
parte si de alta a sicriului „ca doi vinovati”. Moartea Anei anticipeaza destinul lui Ion, principalul vinovat
moral.

CONCLUZIA
In concluzie, Liviu Rebreanu detine secretul construirii de oameni vii, fara podoabe stilistice sau
artificii de vocabular. Ion al Glanetasului si Ana lui Vasile Baciu sunt doua personaje reusite ale lui
Rebreanu, cu trasaturi antitetice: blandete-brutalitate, devotament-egoism, iubire-interes, caracter slab-
caracter tare.

879 cuvinte