Sunteți pe pagina 1din 17

Grafospasmul (crampa scriitorului)

Grafospasmul este o tulburare ce cauzeaza spasme si crampe de-a lungul muschilor


antebratului si mainii. Grafospasmul este o distonie, definita ca o contractie musculara
sustinuta si involuntara. Este o contractie ce provoaca miscari ciudate ale mainii si posturi
anormale ale incheieturii si degetelor. Mai specific, crampa scriitorului reprezinta o distonie
focala, ceea ce inseamna ca distonia este limitata la o regiune specifica si se manifesta de
obicei in cursul efectuarii unei activitati specifice. In cazul de fata, activitatea specifica o
reprezinta scrisul sau desenatul.
In unele cazuri, crampele devin atat de severe incat se extind si incep sa afecteze si alte
activitati. Manifestari mai specifice ale crampei scriitorului includ priza excesiva a unei
ustensile, ridicarea cotului si extensia involuntara a degetelor.
Grafosmaspul se manifesta mai frecvent la persoanele cu varste cuprinse intre 30 si 50
ani. Acesta afecteaza in mod egal ambele sexe, si nu pare sa fie ereditar.
Desi mult timp s-a considerat ca grafospasmul este cauzat de o postura defectuasa a
mainii in timpul scrisului sau de perioade indelungate de scris, studiile mai recente sugereaza
ca este posibil ca aceste cauze sa nu aiba nici o legatura cu aparitia crampei scriitorului. In
timp ce alte tulburari dureroase de la nivelul mainii, precum sindromul de tunel carpian, sunt
provocate de activitatea excesiva sau de compresia nervilor, pare sa nu existe nici o relatie
intre aceste cauze si crampa scriitorului.
S-au facut asocieri intre crampa scriitorului si cauze, precum hernia de disc de la nivelul
vertebrei C6, utilizarea de litiu, tumori ale ganglionilor bazali, malformatii arteriovenoase si
atacul vasculocerebral. Insa, majoritatea cazurilor par a fi de natura idiopatica.1
Crampa scriitorului este o distonie focala a degetelor, a mâinii, şi / sau antebraţului.
Simptomele apar de obicei atunci când o persoană incearca sa faca o sarcina care necesita
miscari motorii fine, cum ar fi scrierea sau să cante la un instrument muzical. Simptomele
pot fi izolate numai la acele sarcini sau afectează muşchii într-un mod mai general.
Simptomele comune includ, de exemplu, prinderea unui stilou sau ustensila, flexarea
încheieturii mâinii, contractia musculara involuntara şi extinderea ocazional la un deget sau
la degete care fac ca ustensila să cadă din mână. Crampa scriitorului poate fi primara sau
secundara. Foarte rar, persoanele cu distonie DYT1 (care este primara si de obicei
generalizata) vor avea crampa scriitorului ca simptom numai.
Simptomele
Două tipuri de bază ale crampei scriitorului au fost descrise: simpla şi distonica. Persoanele
cu crampa scriitorului simpla au dificultati cu doar o singură sarcină specifică. De exemplu,
dacă scrisul activeaza distonia, de îndată ce individul preia un stilou – sau scrie câteva
cuvinte – poziţiile distonice ale mânii încep să împiedice viteza şi acurateţea la scris.
În crampa scriitorului, simptomele vor fi prezente nu numai în cazul în care persoana
scrie, dar, de asemenea, atunci când desfăşoară alte activităţi, cum ar fi barbieritul, utilizarea
tacâmurilor, aplicarea de make-up.
Uneori tulburarea progreseaza pentru a include umerii sau retragerea braţului în timpul
scrisului . Tremorul nu este de obicei un simptom care sa caracterizeze crampa scriitorului.
Simptomele incep de obicei cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani şi afectează atât bărbaţi şi

1
http://www.sfatmedical.ro/Semne_si_simptome/Grafospasmul_crampa_scriitorului
1
femei. Crampe sau dureri de mână nu sunt obisnuite. Disconfort uşor poate să apară la
degete, incheietura mainii, sau la antebrat.
O crampa similara pot fi observata la muzicieni, în anumite sporturi, cum ar fi jucători
de golf, sau în dactilografie
Cauza Crampa scriitorului poate să apară fără antecedente familiale.
Cazuri de crampe scriitorului moştenite au fost raportate, de obicei, coroborat cu debut
precoce-distonie generalizată, care este asociat cu mutatiile genei DYT1.
Diagnostic
Diagnosticul de crampa scriitorului se bazează pe informaţii de la individ şi examinare
fizica si neurologica. În acest moment, nu există nici un test pentru a confirma diagnosticul
de crampa scriitorului, şi, în cele mai multe cazuri, testele de laborator sunt normale.
Mâinile pot fi afectate de mai multe afectiuni. Artrita, probleme ale tendoanelor, şi alte
afectiuni inflamatorii pot provoca dureri ale mâinilor. Crampa scriitorului este adesea
confundata cu alte afectari ale antebratelor/mainilor, dar se caracterizeaza prin contractii
musculare involuntare.

2
Disgrafia este o tulburare neurologica care afecteaza scrisul pacientului. Un copil cu
disgrafie va avea un scris dezordonat si incorect. La copii, afectiunea este descoperita in
momentul in care copilul incepe sa scrie. Disgrafia la adulti este asociata de obicei cu o
trauma la nivelul creierului.
Care sunt semnele principale in disgrafie?
Un copil cu disgrafie va avea un scris dezordonat. Va scrie literele cu spatii intre ele si
cu marimi diferite de un scris calificat drept normal.
Scrisul dezordonat nu este singurul simptom. Puteti recunoaste disgrafia daca observati
cuvinte scrise gresit, chiar daca un adult i-a precizat cum se scrie corect.
Copiii cu disgrafie pot sa aiba dificultati in organizarea literelor, numerelor sau
cuvintelor pe o foaie cu linii trasate sau pe o pagina simpla.
Aceste greseli pot sa apara din cauza dificultatilor vizual-spatiale (procesarea a ceea ce
ochii vad) si a celor de procesare a limbajului (intelegerea sensului cuvintelor pe care le aud).
Un copil cu disgrafie nu are de obicei dificultati in relatii sociale sau probleme speciale
la rezultatele scolare.
Care sunt semnalele de alarma in functie de varsta
National Center for Learning Disabilities precizeaza care sunt simptomele pe care
medicii ar trebui sa le precizeze parintilor
Simptome ale dislexiei la un copil prescolar
Tinere ciudata a unu creion sau pix in mana intr-o pozitie anormala a corpului
Copilul evita sa deseneze sau sa scrie
Are dificultati in a face corect forma literelor
Lipsa spatiilor intre litere si cuvinte
Copilul nu intelege diferenta intre majuscule si minuscule
Incapacitate de a scrie si de a desena fara a depasi liniile sau marginile trasate
Oboseala resimtita rapid in timp ce scrie
Dislexia la un copil scolar
Scris greu de descifrat
Amestec de litere scrise de mana si de tipar
Rostirea cuvintelor in momentul scrierii lor
Concentrarea sporita pe scrierea cuvintelor determina pierderea intelesului
Omiterea sau neterminarea scrierii cuvintelor intr-o propozitie.
Dislexia la adolescent si adult
Dificultate in a-ti exprima gandurile, ideile in scris
Greutate de a urmari ideile deja puse pe hartie
Adolescentul va face greseli de sintaxa si de gramatica
Un dezechilibru existent intre ideile scrise si argumentarea lor oral
Masuri pentru a sprijini un copil cu disgrafie
Este recomandat sa fie incurajat copilul sa scrie, sa aiba o pozitie corecta a corpului
atunci cand scrie si sa tina corect pixul in mana.
3
Scrierea pe foi cu linii il pot ajuta sa-si ordoneze scrisul prin reperul vizual pe care si-l
poate lua.
Specialistii recomanda pentru retinerea formei literelor sa se exerseze inainte simuland
scrierea lor in aer, cu miscari largi a mainii.
In cazul adolescentilor care au dificultati in a-si exprima ideile in scris se recomanda sa
li dea diferite teme (pe subiecte diverse) de scris si de prezentat oral.
In ajutorul adolescentilor ar fi si o lista a corecturilor pe care el trebuie sa le faca dupa
ce a scris: greseli de scriere, de gramatica, lipsa unor cuvinte, logica exprimarii in fraza.
Tratamentul in disgrafie
Dupa diagnosticarea cu disgrafie, copiii pot face terapie axata pe functiile motorii
pentru a controla miscarile in timpul scrisului. In unele cazuri, copiii pot sa depaseasca
problemele de scriere, in alte cazuri greselile in scriere vor persista.
Autor: Anamaria Blanaru2

Enurezis este urinare involuntară sau intenționată, care poate să apară în orice moment
al zilei sau al nopții (fiind mai frecventă în timpul nopții), fără a exista o boală anterioară
care o justifică.
Atunci când sunt mici, poate fi normal ca copiii să urle în pat fără a fi foarte conștienți
de el, dar dintr-un anumit moment trebuie să îl remediem, deoarece poate avea un motiv pe
care ar trebui să-l rezolvăm cât mai curând posibil. Vârsta la care încep să apară o problemă
este la cinci ani în cazul fetelor și la șase în cazul copiilor. Aceste episoade trebuie să apară
cel puțin de două ori pe săptămână timp de cel puțin trei luni consecutive pentru a fi
considerate enurezis nocturn.

Tipuri de enurezie

- Enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si prezinta
adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat noaptea. 
- Enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil, foarte
contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales prin nevoia
frecventa si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi de urina in
timpul rasului, tusei, jocului. Noțiunea de enurezis nocturn poate fi, de asemenea, clasificată
după cum urmează:

Enureza primară: este numit atunci când copilul nu a reușit să controleze urinarea


pentru o perioadă continuă de cel puțin șase luni. 80% din enurezis sunt de acest tip.
Enurezia secundară: se referă la cazurile în care a existat o perioadă anterioară de
control al vezicii urinare și, ulterior, apare o regresie. Este de obicei un fenomen tranzitoriu și
intermitent, care este rezolvat mai ușor.3
2
https://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/disgrafia-simptome-si-masuri-in-functie-de-varsta-copilului/
3
https://ro.tpffcelticsociety.com/articles/bebes-y-ninos/qu-es-la-enuresis-nocturna.html
4
Cauze - Mecanismul enureziei este inca prost cunoscut. Unii ii atribuie o cauza
psihomatica (dificultati relationale si afective, climat de tensiune familiala, rigoare excesiva a
mamei in ceea ce priveste dobandirea deprinderii de a fi curat), altii sustin interventia unui
mecanism hormonal (absenta reducerii secretiei hormonului andiuretic in timpul noptii,
conducand la o umplere excesiva a vezicii ceea ce sta la baza pierderii de urina). Aceste
explicatii raman doar ipoteze. 
Tratament - Tratamentul necesita participarea activa a copilului care va trebui sa
primeasca atatea explicatii anatomice si fiziologice cat este posibil sa inteleaga. Trebuie, de
asemenea, sa i se suprime asternutul sau scutecul, ceea ce mentine copilul intr-o situatie
regresiva. Restrictia aporturilor de lichide seara nu are un efect terapeutic real. In orice caz,
este indispensabil sa disculpabilizezi copilul, sa nu fie dojenit, nici pedepsit si sa nu fie
ironizat. 

Tratamentul propriu-zis variaza in functie de tipul de enurezie: 


- Enurezia nocturna izolata poate fi suprimata progresiv, dupa varsta de 8 ani, cu ajutorul
unui aparat numit "pipi-stop" care, plasat sub cearceaf suna la contactul cu primele picaturi
de urina. El permite stabilizarea unei treziri conditionate, dar trebuie totusi ca
responsabilitatea operatiilor sa fie data pe mana copilului. In fapt, trezirile nocturne impuse
de parinti sunt cel mai des epuizante pentru ei si ineficace. Daca tulburarile persista,
recurgerea la un tratament hormonalantidiuretic usor va avea un efect imediat. In cazurile
cele mai severe, poate fi pusa in aplicare o psihoterapie. 

- Enurezia prin imaturitate vezicala se trateaza, in principal, prin


reeducarea mictiunilor copilului, intr-un serviciu de urodinamica. Este, de asemenea, posibil
sa se recurga la un tratamentmedicamentos care vizeaza reducerea contractilitatii excesive a
muschiului vezicii. 4

Dysmorphmania
Termenul "dysmorphomania" este cunoscut în psihiatrie de la sfârșitul secolului al XIX-
lea. Cuvântul în sine este alcătuit din 3 părți, care în traducerea din greaca antică semnifică:
"Dis" este un prefix negativ, indicând în acest caz o anumită tulburare, un proces
patologic, o tulburare,
"Morph" - aspect, aspect, față,
"Mania" este o pasiune, o fixare pe o idee, o convingere dureroasă în ceva.
Prin urmare, concluzionăm că dysmorphomania este o convingere dureroasă în
neatractivitatea fizică.
Uneori, „Dismorphomania“ confundat cu „BDD“ (cuvântul „fobie“ se referă frica, fobie
ceva). Aceasta din urmă înseamnă îngrijorare nejustificată cu privire la un defect (uneori
foarte exagerat) sau o caracteristică a corpului. Nas strâmb și cosuri pe fata, buze înguste și
ochii oblici, picioarele „roata“ și șoldurile pline, nu talie și „labă de urs“ - aceasta este doar o
listă parțială a defectelor și caracteristici „urât“, care sunt in adolescenta lor.
În acest caz, un tip sau o fată este fixată nu numai pe defectul său. Ei sunt îngrijorați
patologic de condamnare din partea lor, priviri atente, priviri de la egal la egal și conversații
4
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/enurezie-sau-enurezis_3306
5
tăcute în spatele lor. Pentru adolescenții cu diformophobia se pare că toți se uită la ele,
observând deficiențe urâte și apoi discutând această problemă cu alții.
În cazul în care ideea unei deficiențe fizice se produce situațional și nu absoarbe
adolescent în ansamblu, cauzând dificultăți serioase cu socializare, este o întrebare nu atât de
mult de BDD într-un sens literal, dar fenomenele tranzistor dismorfofobicheskih
(dysmorphophobia rudimentar) inerente in adolescenta. Dar dacă ideea unui defect fizic
apare în prim-plan, ceea ce face dificil la o viață normală, dezvoltarea și intrarea unui
adolescent într-o societate, trebuie să vorbim despre o tulburare mintală ușoară.
Dimorfomania este un fenomen mai profund când sentimentele legate de aspect se
îndreaptă spre nivelul delirului. Ie Este posibil să nu existe un defect fizic în general, poate fi
aproape invizibil din lateral sau cele mai atractive elemente sunt luate pentru urâțenie (de
exemplu, un sân mare al unei fetițe adolescente).
Ideea unui defect de apariție devine ideea centrală care determină comportamentul și
viața ulterioară a adolescentului. Aceasta nu este doar teama, ci o convingere dureroasă a
unui defect care trebuie eradicat în orice fel. Această condiție practic nu este susceptibilă de
corectare din cauza lipsei de critici din partea pacientului.
Se poate spune că dismorfophobia și dismorfomania sunt două etape ale aceleiași
tulburări mintale, manifestată printr-o atenție sporită la aspectul cuiva. Dar, pe de altă parte,
din punct de vedere al psihiatriei, dismorfophobia se referă la stările nevrotice, în timp ce
dismorfomania este o tulburare psihotică. Și nu întotdeauna, dismorfofobia se dezvoltă într-o
frustrare mai profundă. Deci, acestea sunt două tipuri diferite de o patologie mentală.
Sindromul dismormomaniei în sine poate avea diferite manifestări:
sub forma unei reacții caracteristice adolescenței, dar este întărită de o personalitate
psihopată sau accentuare accentuată a caracterului,
ca tulburare temporară reversibilă a psihicului (dismorfomanie reactivă),
Dismorphomania care apar în adolescență sub influența factorilor endogeni și
psihogene prisensitivnoy personalității subliniere (endoreaktivnaya Dismorphomania
adolescente), care are loc odată cu vârsta și devin mai puțin semnificative,
Dysmorphomania sub forma unui simptom izolat caracteristic anumitor tipuri de
schizofrenie.
un sindrom de anorexie nervoasă ca una dintre variantele de dismorfomanie cu o idee
delirantă de exces de greutate și necesitatea de a lupta cu tot felul de metode, chiar și în
detrimentul sănătății.

Distingem, de asemenea, dismorfomania cosmetică (obsesia cu deficiențe fizice) și


parfumeria (o idee dureroasă a prezenței unui miros neplăcut al corpului).

Dar sub orice formă se observă dysmorphomania la pacient, va avea aceleași simptome
ca și cu alte soiuri ale acestei patologii mentale.
Epidemiologie
Studiile privind epidemiologia procesului patologic sugerează că acest sindrom este mai
tipic pentru adolescent și pentru adolescenta timpurie. Majoritatea pacienților sunt tineri cu
vârste cuprinse între 12-13 ani și 20 de ani. Și printre fete această patologie este mai
frecventă decât printre băieți. 
6
În unele cazuri, patologia poate avea o evoluție ulterioară și se manifestă la vârsta
adultă, când unchii și mătușile adulților se adresează unui cosmetolog cu cerința corecției
chirurgicale obligatorii a aspectului fără o cauză gravă aparentă.
Cauze dismorphomania
O cauză frecventă a nemulțumirii cu apariția lor, care, în unele cazuri, se dezvoltă în
tulburări mintale, cum ar fi dysmorphomania sau dysmorphobia, sunt factori psihologici.
Factori de risc
Factorii de risc pentru dezvoltarea patologiei în acest caz sunt împărțiți în:
dezavantajele educației de familie: o insultă la adresa copilului (un ciudat, un cretin,
etc), atitudine necorespunzătoare față de gen (afirmații de genul „indecente pentru a avea
sani mari“), fixarea părinților pe teme fizice. Și chiar numele umoristice (iepurașul meu,
mama mea ursuleț de pluș), în cazul în care acestea sunt bine fundamentate sub formă de
caracteristici fizice (de exemplu, urechile proeminente copilului sau el este înclinat să fie
supraponderali), poate conduce la o evaluare incorectă a recursului său vizual.
ridicol și critică din partea altora, în special a colegilor. Mai mult de jumătate dintre
pacienți au recunoscut că au fost periodic sau constant supuși la ridiculizare la școală sau la
grădiniță. Copiii în această privință sunt cruzi și adesea râd de cele mai mici deficiențe fizice
din celelalte.

Ambii acești factori, în prezența unor defecte fizice, cauze biologice și (sau) accentuări
acute ale individului pot conduce la dezvoltarea unei stări psihice persistente mentale, care
este dysmorphomania.
Există o ipoteză că problema dismorfophobiei și a dismorfomaniei este, de asemenea, că
ele percep aspectul lor cu unele distorsiuni ca urmare a percepției și procesării depreciate a
informațiilor vizuale. Ie ei nu văd exact ceea ce este cu adevărat
Dar ipoteza privind mediul explică în mod rezonabil de ce patologia tinde să crească
numărul de pacienți. Propaganda în ideea de mass-media că, în om, tot ceea ce ar trebui să fie
frumos, cu cerințe excesive față de idealul de frumusețe pentru femei și bărbați duce la faptul
că majoritatea adolescenti vedea modul lor de departe de a fi ideale, care are un efect negativ
asupra stimei de sine și nu a fost psihicul ferm .
Dorința pentru un stil de viață sănătos și frumusețea corpului în ansamblu este un
fenomen pozitiv, dar trebuie să înțelegem că nu totul este redus la frumusețea exterioară,
disponibilă, din păcate, nu pentru toată lumea. Și nu numai să înțeleagă, ci și să o aducă
tinerei generații.
Patogeneza
Patogenia dysmorfomaniei ca tulburare mentală se bazează pe ideea dependenței sale de
factorii biologici și de afecțiunea nosologică. Ie nu fiecare adolescent, îngrijorat de aspectul
său, este considerat bolnav psihic. Pentru a face diagnosticul adecvat, nu există suficientă
critică pentru aspectul dumneavoastră din partea pacientului. Trebuie să existe o anumită
predispoziție față de faptul că simpla autocritică sa dezvoltat într-o convingere patologică a
neatractivității și chiar a inferiorității sale.
În ceea ce privește factorii biologici, la pacienții cu dysmorphomania, un nivel scăzut al
serotoninei, care este unul dintre principalii neurotransmițători, a fost evidențiat ca rezultat al
studiilor. Cel de-al doilea și mai precis nume pentru serotonină este hormonul plăcerii. Lipsa
7
acestuia duce la o stare depresivă, care, cu ajutorul unor factori interni și externi, poate
provoca dezvoltarea diferitelor tulburări mintale.
O anumită predispoziție ereditară este indicată de faptul că printre cele mai apropiate
rude ale pacienților cu dysmorphomania apare și acest diagnostic. Este adevărat că aceasta
este doar o cincime din numărul total de subiecte, deci este incorect să tragem anumite
concluzii din aceste rezultate.
Pentru a provoca dezvoltarea sindromului dismorfomanic, în opinia unor oameni de
știință, pot apărea și unele anomalii ale creierului (unele dintre ele). Deși această ipoteză
rămâne neconfirmată.
Cel mai adesea, dismorfomania este diagnosticată la persoanele cu accente individuale
de personalitate. La acești pacienți, unele trăsături de caracter se disting din fundalul altora.
Persoanele cu accentuări de tip distimic, emoțional (sensibil), blocat, anxios și schizoid tind
să dezvolte dismorfomania.
Și, deși accentele caracterului nu sunt tulburări mentale, ele pot deveni bine baza pentru
dezvoltarea patologiilor psihicului, mai ales dacă declanșarea este incorectă de părinți și
batjocoritori ai copiilor și adolescenței.
Adesea, dysmorphomania este unul dintre simptomele unei alte patologii mentale destul
de comune - schizofrenia. De obicei, acest fenomen este observat la pacienții cu un tip lent
de schizofrenie. Dar există cazuri când sindromul dismorfomanic începe să apară în timpul
unei lungi perioade de schizofrenie recurentă adolescentă.
Simptome dismorphomania
Nemulțumirea aparentă cu apariția lui, mai ales dacă există motive clare, încă nu
vorbește despre o tulburare mentală numită dysmorphomania. Chiar și în ceea ce privește
dezvoltarea dismorfophobiei, este logic să se vorbească numai atunci când ideea unui defect
fizic devine permanentă și răspândită. În același timp, există anumite abateri în
comportamentul adolescent: el evită străini și companii de divertisment din cercul de colegi,
în ciuda interesului său refuză apariții publice, deși într-un cerc de prieteni și cunoștințe se
simt destul de „la usurinta“.
Dezvoltarea dysmorphomaniei este indicată de o triadă de simptome indicative:
Credință obsesivă în prezența deficienței fizice. În același timp, solul pentru ea poate
servi ca un fel de ușor defect în aparență, și a lipsei acestora, sau ca acte defect fizic ca
caracteristica cea mai atractivă (de multe ori pieptul elegant al fetei sau dimensiunea mare a
penisului, băiatul, atrage ochii indiscreti).
Ideea unui defect fizic în dysmorphomania umbrește toate celelalte gânduri și determină
acțiunile pacientului.
Ideea unei relații bazate pe convingerea că ceilalți acordă atenție numai defectelor
fizice ale pacientului, iar atitudinea față de el se bazează pe condamnare și dispreț.
Starea depresivă. Pacientul este în mod constant într-o stare depresivă, absorbită în
gândurile sale despre "urâțenia" lui și cum să o corecteze.
Convingerea neatractivității sale fizice datorate anumitor trăsături ale corpului se poate
dezvolta în mai multe moduri:
o Nemulțumirea față de aspectul său ca întreg
o Nesatisfacție cu anumite trăsături sau caracteristici ale figurii
o Exagerarea defectelor fizice (aspectul și semnificația lor)
8
o Ideea unui defect imaginar de aspect
o Gânduri dureroase că corpul pacientului tinde să răspândească mirosuri
neplăcute, cum ar fi mirosul de transpirație sau urină, mirosul din gură datorat bolii sau
deteriorării dinților etc.
Toate aceste momente sunt inerente pentru dismorfophobia, dar experiențele sunt
însoțite de criticile pacientului despre gânduri dureroase, în ciuda faptului că oamenii nu își
pot depăși temerile în mod independent. Gândurile despre deficiența fizică sunt importante,
dar nu sunt decisive în viața și faptele adolescentului, el nu se scufundă în experiențe în
întregime, se lipsește de bucuriile vieții.
Cu disforphobia, toate aceste momente sunt experimentate mult mai adânc, absorbind
toate gândurile și dorințele unei persoane. Obsesia dobândește caracterul de delir în absența
criticii din partea pacientului. Subiecte experiențe dureroase în cursul bolii poate rămâne
neschimbată, sau pentru a trece de la o idee la alta cu dezvoltarea procesului patologic
(primul pacient să simtă că el are buze subțiri, iar apoi el aruncă această idee și începe să vă
faceți griji cu privire la mirosul corpului, „lipit“ urechi și etc).
Ideea unui defect fizic este legată de ideea de ao corecta prin orice mijloace. În același
timp, într-un interviu cu un psihiatru, acești pacienți ascund cu atenție gândul de deformări
fizice, precum și dorința de a remedia problema, dar ei sunt fericiți să împărtășească ideile și
dorințele lor cu chirurgul si cosmeticiana.
Arătând inventivitate și perseverență uimitoare, do-morpomanii reușesc adesea să
convingă pe alții de deficiențele lor fizice. După ce au fost de acord cu o operațiune din
partea părinților și a medicilor, ei încă nu se calmează. După ce au corectat un "defect", vor
găsi în mod necesar un altul și vor căuta în mod activ corectarea acestuia.
Cazuri când dismorfomany încearcă să corecteze „defectele“ lor pe cont propriu, stând
pe o dieta stricta, venind cu scheme istovitoare exerciții fizice și chiar cauzarea de auto-
vatamare corporala (urechile tăiate și nasul, dinții proeminente sunt tăiate în jos, etc.). Dacă
"defectul teribil" nu poate fi remediat de ei, ei tind să îndrăznească să se sinucidă.

Sindromul de dismorfomanie poate avea o dezvoltare treptată sau poate apărea brusc.
Primele semne ale unei posibile tulburări psihice, împreună cu simptomele de mai sus, pot fi
luate în considerare:
o Limitarea contactelor cu persoane care, în opinia pacientului, sunt ostile
aspectului său și defectele din acesta.
o Schimbați coafura pentru a ascunde cu ajutorul ei defectele de pe cap.
o Clădirea în comunicarea cu oamenii apropiați, refuzul de a discuta aspecte de
apariție.
o  Purtând o îmbrăcăminte neformată sau lipsită, aparent pentru a ascunde
defectele figurii.
o Creșterea dorinței de îngrijire a corpului (corecția foarte frecventă a bărbieritului
și a sprâncenelor, recurgerea la cosmetice).
o Palparea frecventă a unui sit al unui corp pe care, în funcție de pacient, există un
defect fizic.
o O dorință obsesivă de a sta pe o dietă sau un exercițiu fără accent pe auto-
dezvoltare.
9
o Refuzul de a umbla în lumina zilei.
o Nu doresc să participe la evenimente publice.
o Utilizarea medicamentelor fără prescrierea medicului și pentru motive evidente.
o Creșterea anxietății, a iritabilității.
o Probleme cu studiul, agravarea atenției.
o Concentrați-vă pe gândurile și sentimentele voastre.
o Gândul că alții sunt răi pentru ei din cauza unui anumit defect fizic, pe care
pacientul îl poate împărtăși cu rudele.
o Atitudine rece față de oameni apropiați.
o Răspunsul neadecvat la relele și bucuriile celorlalți, datorită concentrării pe
experiențele lor.

Dar semnele principale care ajuta la diagnosticarea "dismorfomaniei" sunt:


o a crescut interesul pentru reflectarea lor în oglindă (pacienții încearcă să vadă
"defectul" în aspectul lor, ridică o poză în care ei consideră că defectul este mai puțin vizibil,
ia în considerare toate căile posibile de corecție și rezultatul dorit)
o refuzul categoric de a fi fotografiat pentru a nu perpetua urâțenia lor și pentru
convingerea că fotografia "defect" va fi mai clar vizibilă pentru ceilalți.
În prima fază a bolii, dysmorphomania poate fi aproape invizibilă pentru alții. Pacienții
au tendința de a ascunde sentimentele lor, în oglindă arată partea, dar numai atunci când cred
că nimeni nu vede respingerea de fotografii și clipuri video pentru a explica o stare proasta
sau refuzul de a trage (nu îmbrăcat pentru ocazie, există un adecvat make-up, „pungi“ sub
ochii, azi mi se pare rău, etc.).
Dar când experiențele dureroase se intensifică și simptomele devin permanente, plus
obsesia pentru corectarea defectului este suplimentată prin orice mijloace și mijloace, este
din ce în ce mai greu să se ascundă boala.
Complicații și consecințe
După cum vedem din cele de mai sus, dysmorphomania este o boală care este
periculoasă nu atât pentru alții, cât și pentru pacientul însuși. Absența unui tratament adecvat
contribuie la agravarea stării patologice care duce la complicatii, cum ar fi depresia
prelungită, o cădere nervoasă, tendința de a traumatismelor autoprovocate pentru a corecta
presupusa defect, impulsuri de sinucidere.
Dorința de a corecta defectele figurii prin orice mijloace conduce la probleme grave de
sănătate. Refuzul de a mânca sau de a rămâne pe o perioadă lungă de timp cu diete stricte
duce la probleme cu sistemul digestiv. Un exemplu frapant al consecințelor grave ale
dismorfomaniei este anorexia.
Leziunile pe care dysmorphomanes le fac pentru a corecta o deficiență imaginară pot
pune în pericol viața, provocând sângerări sau dezvoltarea unor procese tumorale maligne.
Că numai este necesar să subliniați în mod inutil bulging, în funcție de pacienți, părți ale
corpului sau tăiere "moale urât"!
Gândurile obsesive despre neatractivitatea lor aduc totul în fundal. Pacientul poate
abandona studiile sau munca lor, fac numai „corecție“ a aspectului său, ceea ce va duce la o
deteriorare a performanței școlare, incapacitatea de a obține educație sensibilă în colegii și
universități, retrogradarea la locul de muncă sau concedierea din partea companiei.
10
Dysmorphomania afectează negativ socializarea omului în societate. Astfel de pacienți
tind să fie retrași, să evite comunicarea și, în cele din urmă, pot să-și piardă prietenii și să
rămână singuri pe viață.
Diagnostice dismorphomania
Atunci când diagnosticăm multe tulburări psihice, principala dificultate este că pacienții
nu se grăbesc să se recunoască ca bolnavi, să încerce să ascundă simptomele bolii, să se
comporte într-o manieră neobișnuită pentru ei. Aceeași deghizare a bolii este observată și în
cazul sindromului dismormomanic. Pacienții nu doresc să împărtășească experiențele lor cu
medicii și cu cei dragi, agravând doar problema. Dar diagnosticul de dismorfomanie se
realizează numai pe baza anamneziei, a studierii plângerilor pacientului și a informațiilor
primite de la rudele sale.
Deoarece totul este acoperit de mister și simptomatologia bolii este ascunsă cu grijă,
toată speranța pentru cei care trăiesc cu pacientul într-un apartament și are mai multe
oportunități de comunicare. Closer ar trebui să fie alertat de răceala și disprețul comunicării
adolescentului cu ei, precum și izolarea neobișnuită și reticența de a comunica cu colegii.
Observările unui adolescent cu dysmorphomania fac posibilă distingerea a două
trăsături ale comportamentului lor care indică exact această patologie:
"Un simptom al unei oglinzi" de A. Delm, care poate avea două manifestări:
o examinarea periodică atentă a reflecției lor pentru a examina mai îndeaproape
"defectul" lor și pentru a găsi modalități de ao ascunde sau ao corecta,
o refuzul de a privi în oglindă deloc, pentru a nu vedea din nou aceste "defecte
fizice teribile" care nu dau pacientului o odihnă,
"Un simptom al fotografiei", descris de M.V. Korkina, atunci când o persoană refuză
să fie fotografiată (inclusiv fotografii pe documente), inventând diverse pretexte pentru a nu
face acest lucru. Motivul real pentru această reticență de a face fotografii este convingerea că
fotografia va sublinia numai defectele fizice. În plus, fotografia va rămâne un memento
dureros de "urâțenie" pentru o lungă perioadă de timp.
Divulgarea în ceea ce privește diagnosticul este Dismorphomania și depresiv adolescent
starea de spirit de fond din cauza sentimentelor interioare despre aspectul, dar, de asemenea,
are sens într-o credință grabă pe care alții îl tratează cu ostilitate, examinarea handicap fizic,
și fără a perturba adolescent.
La punctul Dismorphomania și conversații frecvente pe tema metodelor cosmetice de
corectare aspectului, discutarea problemei „existente“ handicap fizic și metodele de corectare
sale cu familia, cum este cazul în cazul în care pacientul a decis să sufere o intervenție
chirurgicală, dar necesită acordul părinților.
Tratament dismorphomania
Dificultățile în diagnosticarea și tratarea dismorfomaniei sunt, de asemenea, în aducerea
unui pacient la un medic. Pacienții refuză în mod categoric să viziteze un psiholog sau
psihiatru, considerându-i sănătoși mental. În ciuda faptului că sunt pregătiți să meargă la
chirurgul plastic chiar o mie de ori, cheltuiesc sume uriașe pentru corectarea defectelor
minore sau imaginare în aspect.
Sociabile și prietenoase cu adolescenții cosmetologi la o recepție cu un terapeut se
comportă diferit. Ei devin retrase, nu doresc să vorbească despre problema, ascunde emoțiile

11
lor, fără a realiza nevoia de tratament, deoarece acestea sunt, în opinia pacienților înșiși, nu
sunt bolnavi, dar vreau doar să aibă grijă de aspectul lor, aducându-l mai aproape de ideal.
Cu o boală recunoscută în timp util și o psihoterapie eficientă, atacurile bolii apar mai
puțin și mai puțin (trec prin ele însele) sau dispar cu totul. Scopul principal al primelor clase
psihoterapeutice este să te accepți așa cum ești, să te împaci cu lipsa ta reală sau percepută.
Și numai atunci când acest obiectiv este atins, medicul continuă să discute oportunitatea și
posibilitățile de corectare a "defectelor" aspectului care sunt în siguranță pentru pacient.
Dar, înainte de a merge la sesiuni de psihoterapie, medicul prescrie un curs de
medicamente care să corecteze starea asuprată a pacienților. Aceste medicamente includ
tranchilizante și antidepresive. În acest caz, preparatele obligatorii sunt considerate
obligatorii, care au un efect benefic asupra creierului, sistemului nervos central și întregului
organism.
Ceea ce nu se poate face cu dismorfologia este de a susține ideea dureroasă a nevoii de
chirurgie cosmetică. Intervenția chirurgicală în acest caz nu numai că nu rezolvă problema
tulburării psihice, ci și o agravează. Pacientul nu va fi niciodată mulțumit de rezultatul de o
sută, el va încerca să descopere mai multe defecte în aspectul său, declanșând o obsesie cu
privire la urâțenia și recurgerea la alte chirurgie plastica. La un moment dat, el se poate rupe
și se poate răni sau se sinucide.
Dacă sindromul de dismorfomanie este un simptom al schizofreniei, atunci tratamentul
este prescris luând în considerare boala de bază. Metodele psihoterapeutice fără aceasta vor fi
inutile.
Tratamentul dismorfomaniei în majoritatea cazurilor se efectuează pe bază de
ambulatoriu. Spitalizarea este recursă numai în cazuri extreme, când există pericolul ca
pacientul să se poată răni singur. Acest lucru este posibil cu depresie severă, tendințe
suicidare, încercări de a vă schimba aspectul fără ajutorul medicilor.
Profilaxie
Deoarece chiar și în prezența factorului endogen (intern) pentru a începe procesul de
boală necesită adesea efecte subiective de declanșare psihogene, principalele măsuri de
prevenire a Dismorphomania luate în considerare educația corespunzătoare a copilului în
familie, precum și eliminarea la timp a defectelor existente în apariția copilului, atât timp cât
acestea nu au dezvoltat într-o problemă de psihiatrie.
Formarea stimei de sine normale va ajuta la prevenirea unui complex de inferioritate
inerent hipocondrilor, mai ales daca exista un anumit defect fizic. În nici un caz nu trebuie să
recurgeți la observații ofensatoare despre copii, chiar dacă aceste comentarii sunt făcute de
părinți ca o glumă și nu sunt destinate să ofenseze copilul. Expresii, cum ar fi "grasimea
mamei" sau "si la care esti atat de tare" pot afecta in mod negativ stima de sine a copilului.
Dacă există un defect fizic, este inadmisibil să se concentreze asupra atenției copilului
asupra lui, pentru ai aminti de diferite motive. Dimpotrivă, trebuie să faci tot ce este necesar
pentru a salva copilul de la defecte în aparență sau cel puțin pentru a le face mai puțin
vizibile.
Educatori, profesori, personalul medical ar trebui, de asemenea, să acorde o atenție la
copii cu defecte fizice, evitând remarcile caustice și avertizare tachinarea de la alți copii, este
un declanșator puternic în dezvoltarea Dismorphomania. Este necesar ca toate forțele să-l

12
ajute pe copil să se iubească pe sine însuși, așa cum este cu toate neajunsurile sale, fără a
permite gândurilor de un defect fizic să prevaleze asupra restului.
Prognoză
Prognosticul dismorfophobiei și al dismorfomaniei este cel mai adesea considerat
pozitiv. Foarte rar boala devine cronică. Tratamentul eficient, de obicei, oprește rapid
convulsii de îngrijire excesivă pentru aspectul lor, întorcând adolescentul bucuria de a
comunica cu colegii.
În cazul schizofreniei însoțite de dismorfomanie, prognosticul nu este atât de plăcut,
căci totul depinde de posibilitățile și rezultatele tratamentului bolii de bază.
Ultima examinare de către: Alexey Portnov , expert medical, la 25.06.20185

5
https://ro.iliveok.com/health/sindromul-dysmorphomania-o-dorinta-simpla-de-fi-tulburare-atragatoare-sau-
psihiatrica_122784i15956.html
13
Anorexia nervoasă este o tulburare psihică severă din categoria tulburărilor alimentare,
caracterizată prin menţinerea unei greutăţi corporale mici, inadecvate şi printr-o deformare a
imaginii propriului corp cu teama persistentă de îngrăşare. 
Cauzele aparitiei anorexiei nervoase

Nu există o singură cauză a acestei boli, acestea putând fi împărţite în trei mari
categorii :

• cauze biologice
• cauze psihologice
• cauze sociale şi culturale
1. Cauzele biologice:
Factori genetici - s-a demonstrat că există un procent crescut de tulburări de conduită
alimentară, de tulburări de dispoziţie şi tulburări anxioase în familiile persoanelor cu
anorexie. De aici reiese faptul că toate aceste tulburări împărtăşesc un trunchi genetic comun.
Factori neurobiologici - s-au găsit corelaţii strânse între neurotransmiţătorul
serotonină şi diferite fenomene psihologice precum dispoziţia, somnul, pofta de mâncare şi
funcţia sexuală.
Factori nutriţionali - Carenţa anumitor nutrienţi, ca de exemplu tirozina, serotonina şi
respectiv carenţa de vitamina B1, deficitul de Zinc ar putea fi implicate în apariţia anorexiei,
precum şi a altor tulburări afective.
2. Cauze psihologice

Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendinţe în


gândire şi percepţie pot contribui la menţinerea sau la riscul de apariţie a anorexiei.

tulburare a imaginii corporale despre sine - pacienţii anorectici au tendinţa de a


supraestima dimensiunile sau grăsimea corpului lor. Aflându-se într-o permanentă luptă de a
atinge aşteptări iraţionale legate de propria greutate şi imagine, imposibil de atins fizic, stima
de sine scade progresiv.
trăsături de personalitate predispozante - un nivel înalt de obsesionalitate, stima de
sine scăzută, capacitate mare de restricţie ( rezistenţă la tentaţii) şi nivele clinice de
perfecţionism.
co-morbidităţi psihopatologice - cele mai frecvente fiind depresia clinică, tulburările
de spectru anxios, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de personalitate tip borderline;
uneori poate coexista şi abuzul de substanţe.
3. Cauze sociale şi culturale

Promovarea slăbirii ca forma ideală feminină în rândul ţărilor vestice industrializate,


mai ales prin mass media.

14
Profesia - Anumite grupe profesionale, cum ar fi balerinele, gimnastele şi
manechinele/foto-modelele prezintă un risc crescut de a dezvolta tulburări de conduită
alimentară decât alte grupe profesionale.
Simptome de anorexie nervoasă

Anorexia nervoasă este o tulburare psihosomatică extrem de complexă, implicând


componente psihologice, neurobiologice şi socioculturale.

Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă


intenţionat foarte puţin astfel încât Indicele de Masă Corporală ajunge la 17,5kg/m2 sau
mai mic.

Malnutriţia severă cauzată de restricţia alimentară determină prin ea însăşi tulburări


psihice şi cognitive importante: tulburări de dispoziţie, iritabilitate, disforie, tendinţa la
izolare socială, tulburări de concentrare şi memorie.

La nivel somatic, malnutriţia din anorexia nervoasă poate determina multiple


simptome:

afectare endocrină: amenoree, creşterea nivelului cortizolului, reducerea


concentraţiei, hipoglicemie cu scăderea insulinei, scăderea capacităţii de concentrare a urinei
(forme uşoare de diabet insipid);
afectare cardiovasculară: hipotensiune arterială, bradicardie sinusală, palpitaţii,
aritmii cardiace;
afectare gastrointestinală: dureri şi meteorism abdominal, constipaţie, leziuni ale
esofagului (esofagite, eroziuni sau stricturi esofagiene), hipertrofia glandelor parotide şi
submandibulare;
afectare dermatologică: tegumente reci, subţiri, uscate, unghii casante, păr friabil;
afectări în sfera ORL: stomatite, laringite repetate, afectarea smalţului dinţilor, carii
dentare frecvente;
afectări ale aparatului locomotor: osteoporoza, fracturi osoase, întârzieri în creştere;
afectare hematologică: anemie, leucopenie, trombocitopenie.
afectare cerebrală: lărgirea ventriculilor cerebrali şi un grad de atrofie cerebrală.

Diagnosticul de anorexie nervoasă

Criteriile cele mai utilizate la diagnosticarea anorexiei sunt cele ale clasificării DSM -
IV - TR (Manualul Diagnostic şi Statistic al Tulburărilor Psihice) a Asociaţiei Americane de
Psihiatrie. Conform acestuia, anorexia nervoasă este definită prin:

15
refuzul de a menţine greutatea corpului la/deasupra greutăţii normale pentru vârsta şi
înălţimea persoanei respective sau incapacitatea de a atinge greutatea normală în faza de
creştere (greutatea este sub 85% din cea recomandată);
frică intensă de a creşte în greutate sau de a se îngrăşa, chiar dacă persoana este
subponderală;
perturbări ale modului în care persoana îşi percepe greutatea şi forma corpului, acestea
având o mare influenţă asupra autoevaluării;
amenoree (absenţa a trei cicluri menstruale consecutive).
Deşi testele biologice pot ajuta la diagnosticul de anorexie, diagnosticul se bazează pe o
combinaţie de comportamente, de credinţe şi experienţe relatate, precum şi caracteristici
fizice ale pacientului. Anorexia nervoasă este de obicei diagnosticată de psihologi clinicieni
sau psihiatri.

Tratamentul pentru anorexie nervoasă

Creşterea în greutate către valorile normale este principalul obiectiv în anorexia


nervoasă, mai ales în cazurile severe, care necesită spitalizare. În cazuri deosebit de grave,
există proceduri de internare non-voluntară la solicitarea familiei, cu avizul medicului
psihiatru. În majoritatea cazurilor, persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de către medici
psihiatri în colaborare cu psihologi clinicieni şi nutriţionişti.

Psihoterapia. Abordarea psihoterapeutică a pacienţilor cu anorexie este dificilă din


cauza lipsei de motivaţie a acestora. Din acest motiv se recomanda ca psihoterapia să fie
efectuată de către profesionişti familiarizaţi cu problemele specifice persoanelor cu anorexie
nervoasă. Studiile efectuate susţin eficienţa terapiei cognitiv comportamentale, terapiei de
familie, terapiei de susţinere şi consilierii centrate pe nutriţie.

Complicaţii, Evoluţia anorexiei nervoase

Anorexia este considerată ca fiind una dintre tulburările psihiatrice cu o rată


înaltă de mortalitate ( circa 10 % ), iar riscul de suicid la bolnavii de anorexie nervoasă
este mai mare decât în populaţia generală şi este considerată a fi o cauză majoră de
deces.

Se estimează că „mai puţin de jumătate din bolnavi se vindecă complet, o treime se


ameliorează”, iar „20 % rămân suferinzi cronici”. Pacienţii cronici rămân şi după
ameliorarea simptomelor cu tulburări de personalitate care necesită perioade
îndelungate de psihoterapie - de orientare analitică, cognitivă sau suportivă.

Recomandări medicale, Profilaxie

Depistarea şi tratamentul precoce al anorexiei sunt importante pentru recuperare


şi prevenirea evoluţiei progresive a bolii spre complicaţii sau deces. Cu cât are o durată

16
mai mare anorexia, cu atât este mai dificil de a corecta comportamentul alimentar inadecvat.
Deoarece majoritatea cazurilor de anorexie debutează în adolescenţă, membrii familiei ar
trebui să fie primii care să recunoască simptomele afecţiunii.

Din păcate, nu exista screening de rutină pentru tulburările de alimentaţie. Persoanele cu


anorexie, fără a conştientiza pericolul la care se autoexpun, de obicei nu cer ajutor
specializat. De cele mai multe ori familia sau prietenii insistă şi încurajează pacientul să
ceară îngrijiri de specialitate. Totuşi, simptomele pot fi evidente doar după ce anorexia a fost
prezentă pentru o lungă perioadă de timp.6

6
https://www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/anorexia-nervoasa-cauze-simptome-diagnostic-si-tratament-16146019
17