Sunteți pe pagina 1din 13

Departamentul Situaţii Excepţionale

a Republicii Moldova

PROTECŢIA CIVILĂ

ÎN SITUAŢIIA EXEPŢIONALE

Chişinău 2004
2

Noţiuni generale
Omenirea, permanent se află sub pericolul declanşării situaţiilor excepţionale. Aceasta se referă atât la activitatea de producţie , cât şi la
diverse situaţii cotidiene. Pentru ca omul să supravieţuiască şi să-şi manifeste potenţialul său de producere, de a influenţa asupra tuturor factorilor
negativi ce-l înconjoară, el are nevoie nu numai de protecţie socială, dar şi protecţie din partea unor factori ai naturii. Cunoaşterea particularităţilor
caracteristice a situaţiilor excepţionale, care dereglează procesele vitale, are o însemnătate hotărâtoare pentru protecţia omului. Însă numai
cunoaşterea acestor situaţii extremale, este insuficient pentru a depăşi influenţa lor distructivă asupra omului. De aceea este absolut necesar, ca
fiecare individ (de la mic la mare) să însuşească metodele de acţiune în situaţii excepţionale, pentru a-şi apăra viaţa sa şi a celor din jur.
Tragediile care au avut loc pe parcursul istoriei şi îndeosebi cele din ultimii ani (cutremurul de pământ din Iran, Turcia, Armenia,
inundaţiile şi chiciura din Moldova, alunecările de teren, uraganele, avariile de la staţiile atomo-electrice, conflictele militare din diferite zone ale
lumii etc.), urmate de mari pagube materiale şi umane, subliniază necesitatea de a le cunoaşte în amănunţire, pentru a fi evitate (în măsura
posibilităţilor) sau minimalizarea consecinţelor acestora. Lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale v-a fi eficientă atunci, când fiecare individ,
fiecare grup de oameni vor fi instruiţi la nivelul automatismului, pentru a acţiona promt în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi
acordarea primului ajutor sinistraţilor în focarele apărute.
Viaţa ne demonstrează foarte frecvent, că atunci când se declanşează o SE, individul iniţial rămâne pentru o perioadă neputincios, inhibat
(din cauza lipsei de experienţă, a fobiei şi stărilor de panică, a incapacităţii factorilor de decizie de a organiza lucrările de lichidare a consecinţelor
SE, din lipsa mijloacelor tehnice şi a celor de intervenţie, mijloacelor de protecţie antiincendiară, lipsa medicamentelor etc.) pentru a se încadra în
procesul de lichidare a consecinţelor lor.
În ultimii ani conducerea republicii, a luat o serie de măsuri în vederea prevenirii şi lichidării consecinţelor SE. Cu acest scop a fost creat
Departamentul Situaţii Excepţionale, Comisii pentru Situaţii Excepţionale (CSE) la toate nivelurile, a fost adoptată Legea “Cu privire la Protecţia
Civilă” etc.
Dar, trebuie să menţionăm, că păturile largi ale populaţiei nu au pregătirea necesară în domeniul protecţiei civile.
Organele de administrare publică centrală şi locală, administraţiile întreprinderilor şi organizaţiilor sunt obligate să informeze operativ
si veridic populaţia, prin intermediul mass-media, alte mijloace de informare, despre situaţia în domeniul Protecţiei Civile, despre măsurile
întreprinse pentru îmbunătăţirea acesteia, despre situaţiile excepţionale pronosticate sau deja declanşate, despre modul si mijloacele de protecţie în
caz de pericol sau declanşare a SE.
Situaţiile excepţionale devin tot mai frecvente si de mai mari proporţii. Ele pot duce nu numai la subminarea economiei, dar pot pune
în pericol securitatea oamenilor pe teritorii mari.
Republica Moldova se află într-o zonă seismică activă, unde intensitatea cutremurului poate atinge 8-9 grade (zona munţilor Vrancea,
România).
Totodată, în jurul Republicii Moldova sînt amplasate 8 staţii atomo-electrice.
Pe teritoriul Republicii Moldova sînt circa 500 obiecte potenţial periculoase din care :
- 153 radioactive
- 227 chimice
- 113 cu pericol de explozie si incendii
Numărul total al substanţelor puternic toxice este de 4 mii tone.
În zone a posibilei contaminări, în caz de avarie la obiectele chimice, activează si locuiesc circa 500 mii de oameni.
În Republica Moldova sunt circa 16 mii de terenuri afectate de alunecări de teren. Intensitatea cea mai mare a acestora este înregistrată
în raioanele din centru si podişul Tigheciului, unde sunt circa 450 porţiuni periculoase.
Nodurile hidraulice de pe râuri creează un pericol real de inundare a 168 de localităţi cu o suprafaţă totală de 1300 km pătraţi şi cu o
populaţie de circa 160 mii oameni.
Departamentul Situaţii Excepţionale a elaborat Programul de Stat al Republicii Moldova pentru prevenirea (diminuarea) urmărilor
posibilelor avarii, catastrofe şi calamităţi naturale. Totuşi trebuie să menţionăm, că păturile largi ale populaţiei şi în primul rând tineretul, n-au
pregătirea necesară în domeniul protecţiei civile, pregătire în domeniul activităţii vitale.
Acest manual are menirea de a completa lacunele în pregătirea tineretului pentru participare activă în lupta cu diverse situaţii excepţionale
şi cu consecinţele lor, deseori catastrofale. Manualul este elaborat în conformitate cu prezentele programe la protecţia civilă în instituţiile de
învăţământ preuniversitar.

Capitolul I.
PROTECŢIA CIVILĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1. Scurt istoric al protecţiei civile (PC)
Istoria PC îşi ea începutul din anii 1940-1941. Unităţile militare şi formaţiunile Apărării locale antiaeriene ale republicii din primele zile
ale celui de al II-a război mondial localizau şi stingeau incendiile, acordau ajutor medical răniţilor, construiau adăposturi. După război participă la
restabilirea obiectelor economice, a căilor ferate, drumurilor, liniilor de telecomunicaţii şi electricitate, asanarea teritoriilor de muniţii neexplodate
(mine, bombe, proiectile). Mulţi lucrători au fost decoraţi cu ordine şi medalii. Sistemul Apărării locale antiaeriene a fost reorganizat în anul 1961 în
Apărarea Civilă, iar în anul 1971- în Protecţia Civilă. Forţele PC au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl, a cutremurelor din anii 1986, 1990,
a ninsorilor abundente din 1988, a inundaţiilor din 1991, 1994, a poleiului din 2000.

1.2. Sistemul PC al Republicii Moldova


(Se anexează)

1.3. Extras din legea “Cu privire la protecţia civilă”


Protecţia civilă a Republicii Moldova reprezintă un sistem de măsuri şi acţiuni, întreprinse pe scara întregului stat, în vederea asigurării
protecţiei populaţiei, proprietăţii în condiţiile calamităţilor naturale şi ecologice, avariilor şi catastrofelor, epidemiilor, epizootiilor, epifitotiilor,
incendiilor, precum şi în cazul aplicării mijloacelor de nimicire în masă. Protecţia civilă include: organele de conducere, de administrare, reţeaua
naţională de observare şi control de laborator asupra stării mediului înconjurător şi obiectelor potenţial periculoase, forţele şi mijloacele de lichidare a
efectelor situaţiilor excepţionale, sistemul de instruire la protecţia civilă. Protecţia civilă se organizează conform principiului teritorial de producere,
în corespundere cu organizarea administrativ-teritorială a republicii, cuprinzând toate ramurile economiei naţionale. Organizarea Protecţiei Civile
poartă un caracter obligatoriu.
Răsponsabilitatea de pregătirea organelor protecţiei civile pentru a desfăşura acţiuni în condiţiile situaţiilor excepţionale este pusă în seama
Guvernului, conducătorilor ministerelor, departamentelor, administraţiei publice locale, unităţilor economice. Activitatea ministerelor,
departamentelor, autorităţilor administrării publice locale, unităţilor economice în domeniul PC este coordonată de către Departamentul Situaţii
Excepţionale, creat pe lângă Guvern.

2
3

Departamentul Situaţii Excepţionale este organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul protecţiei civile. Organele
lui principale sunt: Direcţia protecţia civilă, Direcţia Pompieri şi Salvatori, Statul Major al Forţelor Protecţiei Civile, detaşamentele de pompieri şi
salvatori.

Sarcinile principale ale protecţiei civile sunt:


(art.4)
- protecţia populaţiei şi a teritoriului în condiţiile situaţiilor excepţionale;
- executarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări de neamînat în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor
acestora;
- organizarea pregătirii iniţiale şi multilaterale a populaţiei, a obiectivelor economiei, Forţelor Protecţiei Civile pentru intervenţie în
caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi lichidarea consecinţelor acestora.
Protecţia civilă în conformitate cu sarcinile ce-i revin:
- organizează forţele necesare capabile să asigure protecţia de nădejde a populaţiei, a proprietăţii în condiţiile situaţiilor excepţionale,
realizează înzestrarea lor tehnico-materială şi pregătirea specială, le menţine în stare permanentă de pregătire pentru acţiuni în
condiţiile situaţiilor excepţionale;
- creează şi menţine în stare permanentă de pregătire sistemele de comandă, înştiinţări şi comunicaţii, organizează controlul şi
supravegherea situaţiei radioactive, chimice, bacteriologice şi antiincendiare pe teritoriul republicii;
- acumulează şi păstrează în siguranţă mijloacele de protecţie, produsele alimentare şi medicamentoase, mijloacele tehnice materiale,
financiare şi de altă natură, sursele autonome de aprovizionare cu energie electrică şi cu apă, prevăzute în caz de situaţii
excepţionale;
- acumulează fondul necesar de construcţii de protecţie, le menţine în stare permanentă de pregătire pentru adăpostirea persoanelor
supuse pericolului;
- protejează sursele de apă şi sistemele de aprovizionare cu apă, produsele alimentare şi materie primă, furajul, animalele agricole şi
plantele de contaminare radiativă, chimică şi biologică, iar mediul ambiant - de poluare cu substanţe radiative, otrăvitoare, puternic
toxice şi cu mijloace bacteriologice;
- pregătirea din timp a evacuării, iar în caz de apariţie a pericolului nemijlocit - evacuarea populaţiei şi proprietăţii din zonele
periculoase;
- înştiinţarea organelor de conducere şi populaţiei republicii despre pericol sau apariţia situaţiilor excepţionale, aduce în stare de
pregătire completă forţele şi mijloacele protecţiei civile şi conduce acţiunile la executarea lucrărilor de salvare;
- acordă ajutorul multilateral sinistraţilor;
- antrenează unităţile economice în acţiunile de preîntâmpinare şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale;
- execută controlul asupra efectuării măsurilor de profilaxie, menite să zădărnicească sau să diminueze probabilitatea apariţiei
situaţiilor excepţionale şi să reducă proporţiile efectelor lor, să sporească securitatea şi stabilitatea funcţionării tuturor ramurilor şi
obiectivelor economiei naţionale;
- asigură securitatea antiincendiară a obiectivelor, a populaţiei şi stingerea incendiilor;
- organizează şi efectuează instruirea lucrătorilor unităţilor economice şi cetăţenilor privind acţiunile în condiţiile SE.

Drepturile şi obligaţiunile cetăţenilor


(art.13)
1. Cetăţenii republicii, cetăţenii străini care locuiesc pe teritoriul republicii în condiţiile situaţiilor excepţionale au dreptul la protecţia vieţii şi
sănătăţii lor, ajutor material şi financiar, la folosirea gratuită a mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă.
2. Persoanelor care participă nemijlocit la salvarea populaţiei, la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale li se acordă drepturi şi
înlesniri suplimentare:
a) asigurarea gratuită cu hrană, îmbrăcăminte, mijloace speciale de protecţie, locuinţă şi transport în perioada executării lucrărilor de
salvare în condiţiile situaţiilor excepţionale.
b) asistenţa medicală şi tratament gratuit.
c) compensaţia bănească în cazul decesului în timpul îndeplinirii sarcinilor protecţiei civile, care este achitată de stat sau de patron, în
conformitate cu legislaţia.
d) asigurarea cu pensie în cazul survenirii invalidităţii ca urmare a rănirii, contuzionării, schilodirii în timpul îndeplinirii sarcinilor
protecţiei civile.
e) decorarea cu ordine, medalii, diplome, acordarea de premii băneşti şi cadouri de preţ pentru bărbăţie şi vitejie, manifestate în condiţiile
situaţiilor excepţionale.
3. Peroanele care participă la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, pentru perioada de executare a lucrărilor de salvare li se
păstrează salariul mediu lunar, locul de muncă şi vechimea în muncă.
4. Persoanele care în timpul îndeplinirii sarcinilor Protecţiei Civile au fost rănite, contuzionate, schilodite sau au devenit invalizi şi au fost
îndreptate la examen sau tratament medical de dispensar, de ambulatoriu sau clinic, li se păstrează pentru timpul aflării în instituţia medicală locul de
muncă, de studii, funcţia scriptică şi salariul mediu lunar, precum şi li se restituie cheltuielile de deplasare la şi de la locul de examen, tratament.
Cetăţenii republicii, cetăţenii străini sunt obligaţi:
a) să respecte cu stricteţe actele legislative şi alte acte normative privind protecţia civilă.
b) să cunoască semnalele de înştiinţare ale protecţiei civile, regulile de comportare şi ordinea acţiunilor în condiţiile situaţiilor
excepţionale.
c) să respecte cerinţele protecţiei civile în viaţa cotidiană, în activitatea de producţie şi socială.
d) să înştiinţeze conducătorii obiectivelor şi autorităţile administraţiei publice locale despre semnele depistate, capabil să provoace apariţia
situaţiilor excepţionale.
e) să participe activ la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, să acorde ajutor multilateral sinistraţilor.
f) să manifeste atitudine grijulie faţă de obiectivele şi mijloacele protecţiei civile.

Asigurarea drepturilor cetăţenilor


(art.14)
1. Autorităţile publice de toate nivelurile, organele administrative ale protecţiei civile, unităţile economice asigură realizarea drepturilor şi
înlesnirilor, stabilite de legislaţie pentru persoanele implicate la îndeplinirea sarcinilor protecţiei civile.
2. Mărimea ajutorului şi modul de acordare al acestuia sinistraţilor în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor
acestora, sunt stabilite de către Guvern.

Conducerea protecţiei civile


(art.17)
Conducerea generală a protecţiei civile este executată de către Guvern, care determină caracterul, volumul şi termenele desfăşurării
activităţilor, ce a sigură îndeplinirea sarcinilor protecţiei civile. Guvernul exercită funcţiile de conducere prin intermediul Departamentului Situaţii
Excepţionale, care se completează cu militari şi poartă răspundere pentru pregătirea generală la îndeplinirea sarcinilor ce-i revin. Şeful
Departamentului SE este vicepreşedintele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a republicii (preşedintele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale este
prim-ministru) şi are dreptul să dea dispoziţii (ordine) din numele lui. Conducerea protecţiei civile în raioane, municipii, oraşe, sate este executată de
către conducătorii administraţiei publice locale, ministere, departamente, instituţii de învăţământ, obiectivele economiei – corespunzător miniştrii,

3
4

şefii departamentelor şi conducătorii respectivi, care în acelaşi rând sunt preşedinţii Comisiilor pentru Situaţii Excepţionale, create din numărul
personalului de conducere şi colaboratorii aparatului administrativ, fără eliberarea lor de la locul de muncă de bază.

Organele supravegherii de Stat în domeniul PC


(art.19)
Supravegherea de Stat în domeniul protecţiei civile este executat de organele Inspectoratului de Stat la protecţia civilă care intră în
componenţa Departamentului Situaţii Excepţionale. Organele Inspectoratului asigură supravegherea asupra stării de protecţie genistică, radiativă,
chimică şi medico-biologică a populaţiei şi obiectivelor.
1.4. Forţele Protecţiei Civile
Pentru îndeplinirea măsurilor preventive la executarea lucrărilor de protecţie şi lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale, prin
Hotărârea Guvernului Nr.249 din 4 mai 1996 a fost aprobat Regulamentul şi calculul constituirii formaţiunilor protecţiei civile.
Forţele Protecţiei Civile includ unităţi şi subunităţi ale DSE, formaţiunile protecţiei civile, unităţile şi organizaţiile speciale.
Forţele Protecţiei Civile sunt constituite pe specialităţile: observare, cercetare, transmisiuni, alarmare, adăpostire, deblocare, mecanizare,
energetice, medicale, veterinare, protecţiei antichimice, transport.
Conform Dispoziţiei Guvernului, la executarea lucrărilor de salvare în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor lor
pot fi antrenate unităţile militare ale Ministerului Apărării şi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne. Conducerea operativă a Forţelor
Protecţiei Civile la executarea lucrărilor de salvare este exercitată de către Statul Major al Forţelor Protecţiei Civile, conducătorii administraţiei
publice locale.

Capitolul 2.
Situaţiile excepţionale şi caracteristicile lor
Situaţie excepţională - se numeşte procesul declanşat de forţe naturale sau de activitatea omului (planificată sau ocazională) care poate
provoca pagube materiale şi pierderi umane.
Situaţiile excepţionale se împart în două grupe:
1.Situaţiile excepţionale provocate de procesele naturale (cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii, secete, furtuni, înzăpeziri
etc.).
2.Situaţiile excepţionale provocate de activitatea omului - tehnogene (accidente nucleare, chimice, incendii etc.).
Situaţiile excepţionale determinate de procese naturale de regulă sunt spontane şi nu pot fi controlate şi evitate.
2.1. Cutremurul de pământ
Toate calamităţile naturale au caracter periculos, însă cele mai tragice urmări apar în rezultatul cutremurului de pământ, care este rezultatul
vibraţiei scoarţei pământului provocată de cauze tectonice şi vulcanice.
Intensitatea cutremurului de pământ depinde de adâncimea la care au loc procesele tectonice sau vulcanice (de magnitudinea
cutremurului). Intensitatea cutremurul se măsoară în baluri pe scara Rihter - pînă la 12 baluri. Cu cât mai multă energie se formează în timpul
cutremurului, cu atât, vibraţia este mai mare şi urmările sunt catastrofale (8-12 grade). Locul de producere al cutremurului (focarul) poate fi de
suprafaţă, intermediar (50-250 km) sau la adâncime (250-700 km).
În secolul trecut în întreaga lume sunt cunoscute peste 30 cutremure puternice, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 000 000 de oameni, mai
mult de 12.500 000 au fost răniţi şi peste 30. 000 000 au rămas fără adăpost.
În decursul ultimilor 200 de ani (1790-1990) pe teritoriul Moldovei s-au declanşat 18 cutremure de pământ - de 7-9 grade, dintre care 4 –
de 9 grade (1865, 1894, 1934, 1940), 6 - de 7-8 grade (1790, 1802, 1821, 1829, 1877). Focarul cutremurului de pământ se află în regiunea Focşani
(munţii Vrancea, România).
În noiembrie 1940 cutremurul a atins 9 grade, în urma căruia 12.400 de edificii, 2795 case au fost deteriorate din care 200 au fost distruse
complet. În urma cutremurului din anii 1977, 1986, 1990 au fost traumate 460 persoane, mai mult de 12 000 de oameni au rămas fără adăpost, paguba
fiind – mai mult de 700 mil. ruble.
Măsuri de protecţie
În momentul cutremurului postaţi-vă lângă peretele de rezistenţă, stâlpi de rezistenţă, în spaţiul uşilor, la colţurile interioare ale încăperilor,
sub mese. Aceleaşi locuri similare pentru adăpostire se vor alege la serviciu şi în locurile publice (magazine, săli de spectacole, restaurante etc.).
Părăsirea încăperii, clasei se va realiza numai dacă vă aflaţi la etajul 1-2, dacă condiţiile permit (porter, mai multe uşi de evacuare). Ţineţi-
vă mai departe de geamuri, de uşile de la intrare, de părţile exterioare ale clădirilor, de balcoane, de copaci mari. În stradă deplasaţi-vă pe un loc
deschis, nu intraţi în clădiri, ţineţi-vă mai departe de liniile electrice. În timpul cutremurului mijloacele de transport se opresc şi nu se părăsesc.
După încetarea seismului, acordaţi ajutor celor sinistraţi. Pericol repetării seismului se menţine în prima oră după cutremurul trecut. Cei
blocaţi sub dărâmături sau în încăperi, vor aştepta ajutor din exterior. Este bine de reţinut locul unde se află îmbrăcămintea, încălţămintea,
medicamentele, documentele etc. În orice împrejurări păstraţi-vă calmul. Calmul şi cuvintele de încurajare diminuează încordarea psihică şi contribuie
la evitarea stărilor de stres, contribuie la prevenirea panicii. În încăperile grav avariate se intră numai cu aprobarea organelor protecţiei civile. Nu
trebuie să ne preocupe paza lucrurilor din locuinţa avariată sau distrusă. Ele vor fi în grija organelor de menţinere a ordinii publice.
Trebuie reţinut faptul, că imediat după cutremur, structurile protecţiei civile încep organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare,
conform planurilor întocmite din timp: înştiinţarea suplimentară a populaţiei privind situaţia creată în urma cutremurului, apariţia unui eveniment,
pericol de accident (chimic, biologic), măsurile care trebuie aplicate şi regulile de comportare, executarea acţiunilor de cercetare de specialitate cu
scopul de a stabili: locul şi volumul pierderilor umane, distrugerilor la construcţiile civile şi industriale; existenţa şi locul supravieţuitorilor sub
dărâmături, avariile la reţelele gospodăriei comunale (apă, gaz, canal), a reţelelor electrice şi de comunicaţii, zonele cu pericol de inundaţii şi
incendii, căile de comunicaţie blocate de dărâmături sau alunecări de teren, desfăşurarea acţiunilor de deblocare şi salvare a supravieţuitorilor de sub
dărâmături, intervenţia la gospodării comunale, înlăturarea avariilor, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de acordare a primului ajutor medical,
transportarea răniţilor la spitale, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, tratarea şi spitalizarea răniţilor, desfăşurarea acţiunilor de combatere a
panicii şi de prevenire a apariţiei epidemiilor, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de ajutorare, de transport şi cazare a persoanelor sinistrate,
desfăşurarea acţiunilor de salvare a produselor agroalimentare, a animalelor, cerealelor, a altor bunuri materiale, asigurarea măsurilor de pază şi
menţinere a ordinii publice, scoaterea de sub dărâmături a cadavrelor şi înhumarea lor, pentru a evita apariţia epidemiilor.
Concomitent cu acţiunile de salvare în zonele afectate de cutremur, se desfăşoară acţiuni de restabilire a capacităţilor de producţie la
unităţi economice din sectorul alimentar, pentru asigurarea cu energie electrică, gaze, apă, termoficare, reţele telefonice etc.
2.2. Alunecări de teren
Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren sunt similare cu cele aplicate în caz de cutremur. O
particularitate însă o constituie faptul, fenomenul dat nu apare chiar prin surprindere.
Alunecări de teren se pot desfăşura cu viteze de 1,5-3 m/s, iar în unele situaţii şi peste 3m/s, oferind astfel posibilitatea pentru realizarea
unor măsuri în astfel de situaţii. În aceste condiţii, un rol important revine măsurilor de observare a condiţiilor ce favorizează apariţia alunecărilor de
teren, prevenirea populaţiei din timp şi dacă este necesitate – efectuare evacuării din zona respectivă. Alunecările de teren pot fi preîntâmpinate, dacă
sunt efectuate din timp investigaţiile corespunzătoare, necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi de dezvoltare a lor, dacă se aplică precedeele
adecvate de ţinere sub control a fenomenelor, tot odată este necesar de a evita amplasarea obiectelor industriale sau a altor construcţii în zonele în
care asigurarea stabilităţii straturilor nu se poate realiza sau este foarte costisitoare; este posibilă protecţia dacă se planifică din timp măsuri
corespunzătoare de protecţie şi se realizează o informare oportună a populaţiei în zona de risc. Salvarea supravieţuitorilor din clădirile acoperite se
realizează în condiţiile similare acţiunilor preconizate în cazul cutremurului de pământ.
2.3.Inundaţii
Împotriva inundaţiilor, indiferent de cauza lor, este necesar să se asigure măsuri de prevenire şi de protecţie astfel încât să se diminueze
acţiunea lor.

4
5

Moldovei sunt caracteristice ploi torenţiale, care au loc în perioada mai-august. 50% din ploile torenţiale aduc precipitaţii cu volum de
50cm/m.p în focarul lor. Astfel de ploi provoacă revărsarea râurilor, spălarea solului, inundarea văilor.
Daune mari aduc economiei ploile cu precipitaţii de peste 70mm. Ploile cu precipitaţii mai mari de 100mm în 24 ore aduc pagube
catastrofale. Mare pericol este revărsarea râurilor Bîc, Nistru, Prut, Răut, Cogâlnic şi altele.
În anul 1948 revărsarea râului Bîc a adus la ridicarea nivelului apei cu 2,8m-3,5m şi inundarea gării feroviare, distrugerea multor case din
Chişinău. 4-5 iulie 1991 precipitaţiile au ajuns la 175mm. Râul Ciorna – inundaţiile din Floreşti, Şoldăneşti, au decedat oameni, animale. 26-27
august 1994 ploile au adus la inundaţii catastrofale în raionul Străşeni, satele Calmaţui, Cărpineni, s-au înregistrat 31 victime omeneşti. Prevenirea
apariţiei inundaţiilor sau diminuarea –eliminarea acţiunilor distructive se pot asigura prin: realizarea unor lucrări destinate să reţină şi să întârzie
scurgerea apelor de pe versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor sau din torente care s-ar forma ca urmare a unor ploi abundente sau prin construirea
unor diguri şi canale, realizarea unor bazine pe unele porţiuni de luncă, interzicerea construcţiilor în zonele de inundaţie; construirea clădirilor cu
rezistenţă la creşterea nivelului apelor şi viteza de deplasare a acestora.
Protecţia, organizarea, încadrarea şi dotarea formaţiunilor protecţiei civile din zonele periculoase astfel încât acestea să poată participa la
asigurarea măsurilor de protecţie şi îndeplinirea acţiunilor de salvare, stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de
evacuare temporară, asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor, organizarea salvării pe apă; asigurarea asistenţei medicale,
asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi (cazare, apă, hrană, asistenţă medicală, transport etc.).
Salvarea de inundaţie se poate efectua prin ridicarea pe povârnişuri , la etajele de mai sus, pe acoperişul clădirilor, pe copaci, folosind
mijloace de salvare (plute, bărci, butoaie, camere de gumă etc.).
2.4. Vânt puternic (uragan)
Se aude zgomot puternic, care aminteşte suspin şi plîns de copil. Pe bolta cerească apar rupturi fioroase de nori. Fearele se ascund în
vizuini, păsările se strâng în stoluri, se ascund în cuiburi sau zboară din loc în loc, cu ţipăt î-şi exprimă deranjul. Pe neaşteptate cu furie se dezlănţuie
vântul, începe să fulgere, norii negri plutesc asupra pământului – se apropie uraganul.
Acest vînt are o viteză de 30-35 m/s şi aduce la mari urmări catastrofale. Uraganul cu o viteză de 50-60 m/s are o presiune de 200 kg/m2,
smulge copacii din rădăcină, întoarce curgerea râurilor înapoi. Stihia este inevitabilă. Puterea naturii e grozavă şi omul se teme numai de aceea, că nu
cunoaşte, cunoaşterea biruie frica.
Protecţia: nu trebuie de părăsit încăperile, adăposturile, uşile, ferestrele trebuie să fie închise, lumina, gazul deconectate, animalele închise
în adăposturi.
În stradă trebuie de culcat la pământ mai departe de construcţii, copaci, stâlpi cu linii electrice.
2.5. Grindină, înzăpeziri
Grindina este o varietate a precipitaţiilor atmosferice şi se formează în cumuluşi de ploaie mari în perioada caldă a anului (aprilie-
octombrie). Particulele grindinii au formă sferică, de cele mai multe ori, dar se întâlnesc şi de altă formă, inclusiv neregulată. Mărimea lor variază de
la câţiva mm până la 10-12cm. Vânturile puternice însoţite de grindină măresc catastrofal pagubele.
Grindina nimiceşte culturile anuale, viile, livezile, pier animalele şi păsările, sunt traumaţi oamenii.
Lupta cu grindina – iodura de argint topeşte particulele de gheaţă şi le transformă în ploaie (rachetele antigrindină “Alazani” şi “Cristal”).
Protecţia: capul şi corpul trebuie acoperite.
Înzăpezirile au un caracter aparte privind măsurile de protecţie, în sensul că acest gen de calamităţi cu rare excepţii se formează într-un
timp mai îndelungat şi există posibilitatea de a lua unele măsuri ca efectele acestora să fie reduse.
Protecţia: informarea populaţiei asupra condiţiilor meteorologice, să nu părăsească încăperile, asigurându-se cu hrană, apă, combustibil
pentru încălzire, iluminat, lopeţi.
În afara locuinţei – în călătorii, în mijloace de transport trebuie de păstrat calmul şi de luat măsuri contra frigului, transportul nu trebuie
părăsit (este pericol de rătăcire), de dat alarmă cu claxoanele, lumina cu farurile, aprinderea rugurilor.
2.6. Contaminarea radiativă şi chimică
Situaţiile excepţionale determinate de activitatea omului presupun: accidente nucleare, chimice, incendii etc.
Problema securităţii radiative este actuală pentru Moldova, deoarece în apropierea noastră (135-400 km) sunt amplasate 7 staţii nucleare
electrice (Ucraina: Rovensc, Hmelnic, Cernobîl, Novo-Ucrainsc, Zaporojie; România – Cernavoda; Bulgaria - Cozlodui).
Radiaţia ionizată este utilizată de 340 întreprinderi, organizaţii locale. Posibilele avarii la centrele nucleare prezintă un pericol real (26
aprilie 1986 - Cernobîl). Radiaţia are formă de raze alfa , beta sau gama şi se numeşte radiaţie ionizată. Materialele care emit aceste radiaţii se numesc
materiale radiative. Radiaţia alfa reprezintă flux de particule încărcate pozitiv şi sunt nucleele atomilor de heliu, au viteza de 10-20 km/s şi o mare
putere de ionizare. Ele nu reprezintă pericol, sunt uşor absorbite de îmbrăcăminte şi stratul superior al pielei. Însă sunt extrem de periculoase când
pătrund în interiorul organismului. Radiaţia beta este un flux de electroni sau pozitroni rapizi, capacitatea de ionizare este de sute de ori mai mare
decât alfa. Echipamentul de vară reduce radiaţiile beta aproape la jumătate, cel de iarnă - mai mult. Radiaţiile gama sunt radiaţii electromagnetice
asemănătoare razelor Rentghen. El se propagă cu viteza luminii, au o capacitate foarte mică de ionizare, însă capacitatea lor de penetraţie este foarte
mare. Protecţia împotriva radiaţiei gama se calculează, având la bază grosimea de înjumătăţire (grosimea materialului care reduce la jumătate din
intensitatea iniţială; lemn – 30cm, apă – 20cm, pământ – 14cm, beton armat – 10cm, fier – 3,5cm). Protecţia se realizează bine, folosind ca ecran
protector betonul şi pămîntul.
Grosimea startului de reducere (cm)

Coeficientul de reducere Beton Pămînt


2 10 14
10 34 38
100 65 75
1000 96 110

Contaminarea terenului se caracterizează prin puterea dozei (Rentghen pe oră, mili Rentghen pe oră, micro Rentghen pe oră = R/oră,
mlR/oră, mcrR/oră).
Doza – cantitatea de radiaţii pătrunsă în organismul viu. Ea se măsoară în Rentghen (R).
Dozele ce nu aduc la (îmbolnăviri) pierderea capacităţii de lucru: 50R în decurs de 4 zile; 100 R – în decurs de 30 zile; 200 R – 90 zile;
300 R – 1 an. Terenul contaminat se împarte în 3 zone cu regim de protecţie: 1 zonă a controlului strict are nivel de radiaţie de la 0,06 mR/oră până la
0,15 (60-150 mcR/oră), a 2 zonă a strămutării 0,15 - 0,4 R/oră (150-400 mcR/oră); a treia zonă a înstrăinării (mai mult de 400 mcR/oră).

Contaminarea chimică:
Accident chimic poate fi definit ca eveniment tragic produs la una din întreprinderi unde se fabrică, se utilizează, se depozitează
(transportă) atât substanţe toxice sau puternic toxice ce conduc la consecinţe ecologice grave şi pun în pericol sănătatea şi viaţa umană.
Obiectele care pot duce la accident chimic: întreprinderi industriale (frigidere, lactate, baze de alimentare etc.).

Denumirea substanţelor puternic toxice Concentraţiile lezionale mg/m3 Concentraţiile maximal admisibile mg/m3

5
6

Amoniac 0,20 15,00


Clor 0,03 0,60
Anhidridă sulfurică 0,05 20,00
Acetonitrit 0,03 0,75
Florură de hidrogen 0,50 4,00
Acidul azotic 0,40 1,50
Dicloretan 1,0 67,50
Acid sulfuric 0,1

Clorul – gaz de culoare verde-galbenă cu un miros puternic. Trece în stare de cristal la t = 101 C, iar în lichid la t= 34 C; de la 2,5 mai
greu ca aerul, se dizolvă în apă (un volum de clor în două volume de apă) se foloseşte la staţiile de curăţire a apei şi pomparea ei.
Clorul se păstrează în baloane de metal sub presiune, în aer formează nori albi, se simte la o cantitate 2 mg/m3. Concentraţia 200 mg/m3 în
timp de 30-60 min. conduce la moarte.
Protecţia: antigaze cu cutie V (de culoare galbenă).
Primul ajutor: ieşirea din focar la aer curat.
Sinistratul trebuie să fie acoperit cu o pătură caldă, respirare cu aburi de spirt sau apă. Este interzisă adăpostirea în subsoluri. Ieşirea din
focar se efectuează în direcţia împotriva vântului.
Amoniul - gaz fără culoare cu miros de naşatîr, ca şi clorul atacă organele respiratorii, ochii, este mai uşor ca aerul.
Protecţia: mască antigaz cu cutie CD (de culoare sură).
În zona de acţiune a norului toxic se aplică măsuri de protecţie şi intervenţie, astfel:
a) înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre pericolul chimic;
b) asigurarea populaţiei cu mijloace individuale de protecţie şi alte măsuri ce trebuie aplicate după trecerea pericolului (măşti
izolante, aparate izolante);
c) asigurarea protecţiei populaţiei prin adăpostire;
d) evacuarea (autoevacuarea) temporară;
e) protecţia animalelor;
f) introducerea restricţiilor de consum a apei, produselor alimentare şi furajelor;
g) introducerea restricţiilor de circulaţie şi a unor măsuri de pază;
h) organizarea cercetării chimice;
i) acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă persoanelor intoxicate;
j) aplicarea măsurilor de neutralizare.
Pentru prevenirea unor boli ca rezultat de contaminare radiativă se efectuează profilaxia cu iod.
Preparatul iodat cu caliu în praf: doza pentru o dată copiilor până la 3 ani = 55mg o dată pe zi în timp de 2 zile, copiilor după 3 ani şi
maturilor – 130 mg o dată pe zi în timp de 10 zile.
Preparatul soluţie din apă – spirt şi iod 5%; copiilor până la 3 ani – 1-2 picături câte de 3 ori pe zi la100 gr lapte; copiilor după 3 ani şi maturilor 5-8
picături de 3 ori pe zi cu lapte, apă, iaurt în timp de 10 zile. Femeilor gravide – iodat de caliu în drageuri – un drage o dată pe zi în timp de 10 zile.
Copiii mici nu suferă aceste preparate curate, deaceea se picură preparatul pe o bucăţică de zahăr, într-un pahar cu lapte (apă, suc) sau pe o bucăţică
de pîine.
Măsurile de protecţie şi intervenţie în zonele poluării radioactive sunt adecvate acelor ca şi în zonele accidentului chimic.

2.7. Incendii
Incendiul este o ardere ce se dezvoltă fără control, în timp şi spaţiu care distruge bunuri materiale, pune în pericol viaţa oamenilor şi
animalelor.
Consecinţele factorilor periculoşi a incendiilor sunt: producerea traumelor (căderea şi prăbuşirea construcţiilor), intoxicarea şi decesul
oamenilor precum şi distrugerea bunurilor materiale (focul deschis şi scânteile, temperatura ridicată a mediului şi a materialelor, fumul şi produsele de
ardere toxice, exploziile).
Incendiul izbucneşte din diferite motive: cutremur de pământ, alunecări de teren (distrugerea surselor în care arde focul, liniilor electrice),
fumatul în aşternut, neglijenţa şi nerespectarea regulilor antiincendiare.
Scopul principal al apărării împotriva incendiilor îl constituie – apărarea vieţii omului şi a colectivităţii umane.
În caz de incendiu prin intermediul 901 se informează serviciul de pompieri indicând adresa. Se închide gazul, se deconectează
electricitatea, se salvează copii şi bolnavii din încăperi. Se iau măsuri pentru stingerea focului cu mijloace disponibile, nu se deschid uşile, ferestrele
pentru a evita curentul care va intensifica focul. În caz când haina se aprinde ea trebuie acoperită cu o pătură, brezent ud, de lipit cu haina incendiată
de perete sau de culcat la pământ, nici într-un caz nu se fuge. În zona de incendiu se pătrunde numai în haine ude, prin fum se recomandă a trece pe
furiş sau în poziţie aplicată. Trebuie de ţinut minte că copii se ascund sub pat, în dulapuri.

2.8. Arme de nimicire în masă şi obişnuite


Aceste arme contribuie totalitatea muniţiilor (bombe, mine, proiectile, rachete), care pot fi lansate din avioane, de pe rampele de lansare
asupra centrelor populate, obiectivelor industriale etc. cu scopul de a produce pagube materiale şi victime omeneşti.
Prin armele de nimicire în masă se înţeleg acele arme care sunt folosite de agresor, determină un volum mare de distrugere de bunuri
materiale, precum şi un număr mare de victime în rândul oamenilor şi animalelor neprotejate, aceste arme sunt: arma nucleară, atomică, hidrogenică,
trifazică (combinată) , neutronică (radiologică), arma biologică, arma chimică.
Arma biologică şi arma chimică deşi nu provoacă distrugeri ca arma nucleară, sunt socotit totuşi arme de nimicire în masă, datorită faptului
că prin acţiunea lor determină un număr mare de victime în rândul oamenilor şi a animalelor neprotejate.
Arme, în viziunea tuturor nucleelor atomilor unui kg de uran – 235 se eliberează o cantitate de energie echivalentă cu energia calorică dată
de ardere a 2,5 mil. kg de cărbune superior. Explozia nucleară poate fi executată în aer, sub pământ (sub apă). La explozia unei borube nucleare şi
eliberează o cantitate mare de energie în mediul înconjurător, formându-se o sferă de gaze cu temperatura de câteva milioane de grade, această
explozie produce factori distrugători, unde de şoc, emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă, impulsul electromagnetic şi contaminarea radioactivă.
Protecţia: înştiinţarea, adăpostirea, asigurarea cu mijloace de protecţie individuală, evacuare.

2.9. Înştiinţarea despre pericol


Un mijloc important de reducere a daunelor posibile reprezintă înştiinţarea despre pericol, sursa, puterea lui. Aceasta permite câştigarea de
timp pentru organizarea şi desfăşurarea măsurilor pentru protecţia operativă a elementelor economiei şi mediului înconjurător în corespundere cu
planurile elaborate.
În acest scop se construiesc şi se menţin în stare activă sistemele de înştiinţare.
În caz de primejdie sau apariţie a situaţiilor-limită populaţia este înştiinţată de către organele de conducere (primării, preturi, agenţii
economici).
Înştiinţarea se efectuează prin sunetul sirenelor electrice – ceea ce înseamnă semnalul PC “Atenţie tuturor”. Auzind acest sunet al sirenei
trebuie de conectat radioul şi televizorul şi de ascultata informaţia despre ce s-a întâmplat şi ce acţiuni de întreprins.
De exemplu: accident (avarie) la combinatul de carne. Se includ sirenele electrice (la combinat şi din apropierea lui), la radio programul 1,
la televiziune; se difuzează: “Cetăţeni! Vorbeşte Direcţia Protecţie Civilă a municipiului Chişinău! Astăzi, la ora 10.00 la combinatul de carne a
explodat a cisternă cu amoniu. Aerul poluat se îndreaptă spre străzile Uzinelor - Cuza-Vodă – Trandafirilor. Păstraţi calmul, îmbrăcaţi mijloace

6
7

simple de protecţie a organelor respiratorii şi îndreptaţi-vă la stadion. Locuitorii de pe strada Viilor să ocupe subsolurile, camerele în apartamente.
Uşile şi ferestrele să fie închise. Urmăriţi informaţiile noastre”.

2.10. Organizarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări de neamînat (LSLN)


În procesul de lichidare a urmărilor situaţiilor excepţionale pot fi evidenţiate două etape de bază:
1.Efectuarea imediată a lucrărilor de salvare – deblocare.
2.Restabilirea potenţialului social-economic în zonele de calamitate.
a) lucrările de salvare: cercetarea focarului (determinarea volumului şi gradului de deteriorare a diferitor clădiri, stabilirea
locurilor de adunare mai densă a sinistraţilor); căutarea şi scoaterea sinistraţilor de sub ruine, acordarea primului ajutor medical şi de specialitate
cu evacuarea lor în staţionare; localizarea şi lichidarea incendiilor; scoaterea de sub ruine a decedaţilor; înregistrarea şi înmormântarea acestora.
b) alte lucrări imediate: curăţirea căilor de acces şi a platourilor pentru parcarea tehnicii sosite; repartizarea şi menţinerea în stare
bună a itinerarelor de circulaţie, restabilirea magistralelor de cale ferată; lichidarea avariilor şi consecinţelor lor la reţelele comunale, energetice
şi tehnologice care periclitează viaţa sinistraţilor şi fac dificilă deplasarea liberă a formaţiunilor protecţiei civile; distrugerea construcţiilor şi
edificiilor care au pericolul de a se prăbuşi; întărirea părţilor instalabile ale distrugerilor, care se pot mişca în procesul lucrărilor; organizarea
serviciului de comenduire şi menţinere a ordinii publice; evidenţa şi transmiterea către organele corespunzătoare a avariilor descoperite;
efectuarea unui complex de măsuri antiepidemice şi sanitaro-igienice; înhumarea animalelor pierite; asigurarea materială şi tehnică; completarea
forţelor cu efectiv şi tehnică, deservirea tehnicii; asigurarea vitalităţii formaţiunilor şi populaţiei sinistrate (cazarea, alimentarea, deservirea
medicală).

Decontaminarea: În caz de dezastre, oamenii surprinşi neprotejaţi sau neadăpostiţi pot fi contaminaţi cu substanţe radiative şi chimice.
Înlăturarea prafului radioactiv sau spălarea şi neutralizarea substanţelor nocive de pe suprafeţele pe care sau depus se realizează prin decontaminare.
Decontaminarea personalului, tehnicii, clădirilor şi instalaţiilor, echipamentului, mijloacelor de transport.

Capitolul 3.
SITUAŢIILE EXCEPŢIONALE ŞI TRAUMATISMUL

3.1.Principii de organizare şi acordare a primului ajutor medical


Traumatismele sunt cele mai grave urmări ale situaţiilor excepţionale şi se exprimă în diferite forme, începând cu leziuni mici şi până la
traume care se finalizează cu moartea clinică şi cea biologică. Traumatismele de regulă, sunt nişte leziuni corporale provocate de factorii mecanici,
chimici, termici, electrici. Traumatismele pot fi închise şi deschise.
Cele închise se caracterizează prin ceea că după acţiunea factorilor tegumentali (pielea) şi mucoasele din cavităţile organelor rămân
intacte.
Asta nu înseamnă că astfel de traume ca contuziile pot fi socotite dintre cele uşoare. Deseori contuziile toracice şi ale abdomenului pot fi
urmate de lezarea organelor interne cum sunt plămânii, ficatul, splina care provoacă hemoragii interne sau chiar mortalitatea. Traumatismele
deschise sunt mult mai periculoase fiindcă provoacă întotdeauna hemoragii externe şi sunt infectate.
În caz de cutremur predomină leziunile corporale mecanice şi îndeosebi sindromul compresiei ţesuturilor membrelor inferioare, fracturile,
contuziile şi leziunile organelor interne. În caz de incendii predomină arsurile, care uneori pot fi în combinaţie cu leziuni mecanice.
La inundaţie de regulă se înregistrează înecul.
Pentru situaţia excepţională provocată de poluarea mediului cu substanţe radioactive este caracteristică apariţia bolii actinice în formă
acută şi cronică.
Simptoamele traumatismului sunt: durere, dereglare a funcţiei organelor lezate, deformarea regiunii traumate, apariţia complicaţiilor în
regiunea traumată (hemoragii, răni, şocul – starea grea a organismului provocată de impulsurile de durere care pătrund în sistemul nervos central).
Şocul se manifestă prin indiferenţa absolută a sinistratului, pielea devine palidă, privire fixată, puls mic frecvent şi tensiune arterială scăzută. Când
forma şocului traumatic este de grad major, sinistratul poate cădea în stare de moarte clinică.
Dezastrul se caracterizează prin epidemia de răniţi. În teren este vorba de asigurarea a patru etape din relaţia medic-bolnav care alcătuiesc
un tot divizibil din raţiuni didactice. Acestea sunt:
1. Etapa triajului răniţilor, asigurarea primului ajutor pentru păstrarea vieţii şi stabilizarea situaţiei bolnavului în vederea transportării.
Activitatea se desfăşoară la scena dezastrului.
2. Transportarea răniţilor spre zonele neafectate de dezastru în vederea acordării îngrijirilor medicale specializate.
3. Acordarea îngrijirilor medicale complexe recuperatore în spital.
4. Limitarea desemnării epidemice, actualitatea realizată în proporţii de peste 50% prin cele două etape iniţiale descrise şi completate cu
măsuri specifice supervizate de medic.
Primul ajutor cuprinde totalitatea măsurilor absolut necesare păstrării vieţii răniţilor, pe prim plan este necesar să se ia în vedere
menţinerea condiţiei fizice a acesteia prin ne agravarea leziunilor existente sau prin crearea altor leziuni. Primul ajutor trebuie să urmărească refacerea
răniţilor. Priorităţile activităţii medicale sunt: respiraţia, asigurarea căilor respiratorii libere şi eventuala respiraţie artificială; circulaţia sângelui şi
eventual masajul cardiac extern; sângerarea, oprirea eventuală a altor hemoragii şi evaluarea nivelului de cunoştinţe în vederea ghidării activităţii
ulterioare.
După verificarea acestor puncte se trece la tratarea leziunilor de ordinul al II-lea; şoc traumatic, arsuri, înec, electrocutări, intoxicaţii acute.
Educaţia sanitară a populaţiei şi determinarea în teritoriu a persoanelor cu cunoştinţe de prim ajutor, actualizate şi verificate, precum şi a unei baze
materiale minime şi rapid mobilizabilă, pot reduce mortalitatea cu procente semnificative.
Moartea clinică şi etapele de reanimare
Moartea clinică este starea finală a organismului care se caracterizează prin oprirea respiraţiei şi apariţia stopului cardiac. Reîntoarcerea la
viaţă din starea de moarte clinică se numeşte reanimare. Reanimarea poate avea efect atunci, când toate măsurile se realizează în timp de 5-7 minute.
Executarea respiraţiei artificiale cu ajutorul mâinilor: poziţia victimei este orizontală pe spate, ambele mâini se duc vertical deasupra capului, fiind
fixate de cel ce reanimează la nivelul antebraţelor. Mâinile se fixează în articulaţia cotului şi se coboară în jos deasupra cutiei toracice concomitent
comprimând-o la nivelul arcului castal din ambele părţi. Actul se repetă de 16-18 ori într-un minut.
Respiraţia artificială aşa numită “gură la gură” sau “gură la nas”: poziţia sinistratului – orizontală pe spate. Capul trebuie să fie lăsat pe
spate aplecîndu-i omoplaţii. Gura celui ce reanimează, după ce a tras aer în plămâni se aplică asupra gurii victimei (preventiv acoperită cu o bucată de
tifon sau cu o batistă). Concomitent se astupă nasul cu o batistă sau se strânge cu degetele şi aerul din plămânii reanimatorului se introduce în
plămânii sinistratului. Se efectuează procesul de inspiraţie. Acel ce reanimează se desparte de gura victimei, din nou trage aer în plămâni şi totul se
repetă cu o frecvenţă de 16-18 respiraţii pe minută.
Respiraţia artificială “gură în nas” se efectuează ca şi “gură în gură”, având deosebirea, că reanimatorul aplică gura sa făcând expiraţia nu
în gura dar în nasul sinistratului, astupând totodată gura acestuia.
Reanimarea stopului cardiac-masajul indirect al cordului şi direct (se efectuează în spital).
Masajul indirect: efectuarea lui constă în acţiunea mecanică asupra inimii cu scopul de a comprima şi a arunca sângele din ea în circuitul
mic şi circuitul mare al sângelui – ambele mâini încrucişate asupra cutiei toracice la nivelul de jos al sternului.
Folosind forţele mâinilor sternul împreună cu partea exterioară a coastelor se deplasează în direcţia coloanei vertebrale. Frecvenţa
masajului inimii 60-80 comprimări în pe minut.

3.2. Rănile şi arsurile, înecul, degerăturile, afectarea cu curent electric, hemoragiile şi primul ajutor medical
Rană se numeşte trauma acută a ţesuturilor provocată de factorii mecanici, termici, chimici, electrici cu lezarea pielei sau a mucoaselor
organelor cu cavităţi. Cele mai frecvent se întâlnesc rănile provocate de factorii mecanici şi cei termici (arsurile). Rănile pot fi şi ocazionale prin arma

7
8

de foc. Toate rănile (în afară de arsuri) se mai împart în răni penetrante (cu pătrundere în cavităţi) şi nepenetrante. Oare ce rană provoacă o durere,
dereglează funcţia organismului rănit, este urmată de hemoragie şi pătrundere a microbilor în ţesuturi. Durerea şi hemoragia în caz de rană aduce la
consecinţe imediate, până şi la starea de şoc traumatic. Infectarea rănii provoacă inflamarea ţesuturilor după un anumit timp din momentul
traumatizării şi se manifestă prin temperatura ridicată.
Incendiile indirecte cauzate de avarii la reţelele electrice şi de gaze, la instalaţiile şi depozitele petroliere etc. pot provoca arsuri
personalului surprins în apropierea lor.
Arsurile pot fi: arsuri de gradul I, care se caracterizează prin înroşire şi o mică inflamare a pielei; arsuri de gradul II, care se caracterizează
prin apariţia unor beşici pline cu lichid alb-gălbui; arsuri de gradul III, care prezintă pe lângă leziunile de la primele două grade şi necroze, iar în
cazuri grave, chiar carbonizarea ţesuturilor.
Graviditatea arsurilor depinde de întinderea suprafeţelor arse a corpului şi de gradul arsurii.
Înecul se datorează umplerii plămânilor cu apă, inspirată de victimă sau ca urmare a stopării activităţii inimii şi plămânului, în mod reflex
la contactul cu apă rece, mai ales cu ocazia săritorilor.
Electrocutarea este produsă de trecerea unui curent electric prin corpul omului, ceea ce are drept consecinţe contracţii musculare
pretesnice, arsuri locale, pierderea cunoştinţei, stoparea respiraţiei şi inimii. Fenomene care pot deveni ireversibile, dacă nu se intervine imediat.
Statisticile întocmite în această privinţă arată că intervenţia după un minut asigură şanse de salvare la 95%; din cazuri, după două minute la 90%;
după 3 minute la 74%; după 4 minute la 50%; după 5 minute la 25%, iar după 8 minute la 0,5%.
Primul ajutor: în caz de răni; efectuarea hemostazei provizorii (prin comprimarea degetală a vasului, aplicarea pansamentului comprimat,
aplicarea garoului) administrarea medicamentelor analgetice (cel mai efectiv este introducerea promidolului, aplicarea pansamentului steril cu ajutorul
pachetului individual de pansament sau prin folosirea materialelor improvizate), imobilizarea segmentului traumat cu ajutorul atelelor standarde sau
improvizate, transportarea sinistraţilor la spital pentru a i se acorda ajutorul respectiv calificat şi specializat.
Traumatismele aparatului locomotor (scheletul cu oase tubulare şi cele plate împreună cu articulaţiile ligamentelor şi sistemul muscular).
Cel mai des se întâlneşte traumatismul oaselor tubulare şi a celor plate. Particularităţile specifice a fracturilor oaselor: în regiunea fracturii apare rană
de diferite dimensiuni şi forme ce înregistrează hemoragie externă, în rană deseori se observă fragmentele osului traumat, aşchii de os, fracturile sunt
infectate cu microbi, care provoacă diferite complicaţii. Aceste fracturi se caracterizează: dureri în regiunea fracturii, dereglarea funcţiei membrului
traumat, deformarea membrului în regiunea fracturii, crepitaţia (atingerea fragmentelor osului traumat unul de altul), micşorarea fragmentului
fracturii în lungime, starea de şoc traumatic în caz de fracturi multiple, hemoragii abundente, traumatisme combinate.
Primul ajutor se execută hemostaza provizorie prin folosirea unor metode descrise mai sus, se administrează substanţe analgetice pentru a
evita şocul traumatic, se aplică un pansament steril pe rană, se execută imobilizarea segmentului fracturat prin aplicarea atelelor standarde sau
improvizate. Pentru a imobiliza un os este necesar de a fixa o articulaţie mai sus şi a doua mai jos de locul fracturii.
În caz de fractură la femur sau braţ se imobilizează trei articulaţii.
În caz de înec: în cazul în care victima are gura încleştată ea poate fi deschisă prin introducerea unei linguri între dinţi şi a unei batiste
împăturite în colţurile sale, în faza următoare, limba înecatului, învelită într-o batistă şi apucată cu două degete, va fi trasă în afară, după care gura şi
nasul vor fi curăţite de nisip sau mucozităţi, după executarea rapidă a acestor operaţii, victima va fi apucată de la spate cu mâinile împreunate la baza
toracelui sub formă de chingă sau luată de la spate, ţinută cu capul în jos şi scuturată de câteva ori, dacă bolnavul nu şi-a recăpătat respiraţia şi pulsul
se mai resimte încă, se recomandă executarea respiraţiei artificiale (vezi reanimaţia) de către o singură persoană sau chiar de două (unul execută
respiraţie gură la gură, altul apasă toracele cu palmele în ritmul respiraţiei); dacă înecatul nu are puls, el trebuie întors cu faţa în sus şi i execută
respiraţie artificială imediat. Insuflarea trebuie să fie cât mai puternică pentru a învinge rezistenţa alveolelor şi a apei din ele.
În caz de arsuri se scot hainele de pe suprafaţa arsă şi apoi în funcţie de gradul arsurii se procedează diferit. La arsurile de gradul II şi III se
aplică pe suprafaţa arsă un pansament uscat steril, executându-se cu grijă spargerea beşicilor cu lichid care creează pericol de infecţie, bolnavul se
înveleşte cu pături în cazul arsurilor răspîndite.
Se evacuează bolnavul în prima urgenţă la spital. Pentru preîntâmpinarea stării de şoc traumatic persoanele afectate de arsuri vor
trebui încălziţi şi li se dă ceva dulce.
În caz de hemoragii: orice afectare a unui vas este urmată de o pierdere de sînge numită hemoragie. După felul vasului care
sângerează hemoragia poate fi: arterială – sângele este de culoare roşu deschis, curge cu presiune prin ţesuturi ritmice, urmând bătăile inimii;
venoasă – sângele este de culoare roşu închis şi se scurge continuu, fără ţâşnituri; capilară – sângele se prelinge lent în picături.
După locul unde se produce, hemoragia poate fi: externă - sângerarea se produce într-o plagă situată la suprafaţa corpului; internă -
sângerarea are loc într-o cavitate închisă (abdomen, torace, craniu etc.).
Hemoragiile externe pot fi oprite provizoriu astfel: hemoragiile capilare mici – prin simplă spălare a plăgii cu apă oxigenată şi tampoane cu
comprese sterile; hemoragiile mijlocii - printr-un pansament compresiv; hemoragiile arteriale – prin apăsarea manuală deasupra plăgii, la punctul de
compresiune cel mai apropiat. Apăsarea manuală nu este întotdeauna eficace şi nu poate fi menţinută mult timp. De aceea, în aceste situaţii se
utilizează garoul (un tub de cauciuc, o curea, o cravată etc.), care se aplică numai în rănile membrelor şi întotdeauna mai sus de hemoragie. Între
garouri şi tegumente se aplică o faşă sau o bucată de pânză pentru a nu produce leziuni ale pielei în cazul când nu se poate folosi garoul (hemoragie la
cap, piept, abdomen) se aplică pansament compresiv, adică pansamente strâns puternic.
La garou se anexează o scrisorică cu indicaţii la ce oră a fost pus acesta.
Hemoragiile interne de obicei la răniţi cu plagă la piept sau la abdomen şi oricât de neînsemnată ar părea rana, aceşti răniţi trebuie să fie
evacuaţi cu prioritate întrucât por fi pierderi mari de sânge şi rănitul nu mai poate fi recuperat.
În caz de electrocutare: se întrerupe curentul electric direct de la comutator sau se rupe firul electric fie cu un lemn , topor cu mâner de
lemn sau cleşte cu braţe izolate; se îndepărtează victima de la locul accidentului, fie cu o prăjină, cu mâna învelită într-o haină groasă şi uscată sau cu
mănuşi din cauciuc. În acest timp salvatorul va sta pe o scândură de lemn; dacă victima mai respiră sau prezintă o respiraţie neregulată se execută
respiraţia “gură la gură” sau “gură la nas” şi masaj cardiac, folosind metodele clasice de respiraţie artificială; după revenirea stării de conştiinţă,
victima este transportată de urgenţă la cea mai apropiată instituţie medicală cu serviciu de reanimare.
Este interzis, să se atingă părţile descoperite ale corpului victimei cu mâna neprotejată; să se folosească obiecte umede sau metalice pentru
înlăturarea victimei sau firelor electrice.
În caz de degerături: în condiţiile de iarnă cu scopul profilaxiei degerăturilor este necesar de a respecta măsurile de precauţie. Degerătura
este leziunea ţesăturilor mai ales a organismului sub acţiunea temperaturilor scăzute.
Răcirea generală a organismului care se termină uneori cu moartea – îngheţarea. Aflarea îndelungată în zăpadă, la aer rece în stare
nemişcată, hainele şi încălţămintea umede duc la degerături.
Degeratului este necesar, de efectuat încălzirea sectorului lezat al corpului până la apariţia roşeţei, i se dă băutură fierbinte, se transportă
într-o încăpere caldă şi se efectuează masajul.

Capitolul 4.
Principii de bază privind organizarea măsurilor
de protecţie în situaţii excepţionale
Protecţia omului în diferite situaţii excepţionale este cea mai importantă obligaţie a PC şi a tuturor organelor care organizează măsurile de
salvare în focare.
Principiile de bază în ce priveşte protecţia omului în situaţii excepţionale sunt:
- pregătirea populaţiei din timp de a cunoaşte formele şi caracteristicile diferitor situaţii excepţionale, modul de comportare şi acţiuni în
focare;
- pregătirea din timp a mijloacelor de protecţie (a organelor respiratorii, ochilor, tegumentelor, feţei, mijloacelor colective şi medicale),
fiecare trebuie să studieze şi să cunoască practic cum trebuie de folosit aceste mijloace;
- construcţia din timp a mijloacelor colective de protecţie;
- informarea populaţiei din timp (sau fără întârziere) despre pericolul situaţiei excepţionale prin difuzarea semnalului “Atenţie tuturor”;

8
9

- organizarea măsurilor de salvare şi urgenţă în focare cu diferite forţe ale PC;


- evacuarea şi strămutarea populaţiei din zonele situaţiilor excepţionale;
- acordarea ajutorului medical sinistraţilor.

4.1. Mijloace de protecţie a organelor respiratorii


Dezastrele (calamităţile naturale, dar mai ales catastrofele) ca şi atacurile aeriene, pot genera în mediul înconjurător substanţe radioactive,
substanţe industriale cu toxicitate ridicată, diverşi agenţi patogeni – prin descompunerea substanţelor organice de sub dărâmături, care fie că pătrund
prin aparatul respirator, fie că se depun pe piele şi îmbrăcăminte provoacă vătămări mai mult sau mai puţin grave. Toate acestea pot fi înlăturate dacă
în astfel de situaţii folosim mijloace de protecţie individuală şi colective.
Mijloace individuale de protecţie pentru prevenirea contaminării sunt:
- mijloace individuale de protecţie a organelor respiratorii;
- mijloace individuale de protecţie a pielei.
Protecţia prin mijloace individuale de protecţie a organelor respiratorii, se poate realiza în două feluri:
- prin reţinerea substanţelor nocive cu ajutorul unor materiale filtrante. În această categorie intră toate categoriile de măşti contra gazelor
care au proprietăţi de reţinere a substanţelor nocive. În lipsa lor în unele situaţii sunt bune şi unele mijloace improvizate, realizate pe plan local de
fiecare cetăţean (măşti cu tifon, diferite alte materiale care se aplică la nas şi gură în momentul respiraţiei:
- prin alimentarea individuală cu aer curat sau oxigen de la o sursă autopurtată. În această categorie intră aparatele izolante de toate
tipurile şi măştile izolante pentru a ne izola complet de mediul înconjurător, pentru protecţia corpului şi a membrelor se utilizează:
- complete de protecţie;
- ciorapi şi cizme de protecţie.
Masca antigaz protejează organele respiratorii, faţa şi ochii. Aerul poluat cu substanţe nocive, radioactive este curăţit (filtrat) de către
substratul din cutia antigazului (cărbune activat). Orice antigaz este completat din cutie , se uneşte cu masca cu ajutorul unei chiste cu gafră (*PDF-7,
DP-6, DP-6m).
PDF – S – mască antigaz pentru copii-elevi. Acest antigaz se produce în două mărimi (3 şi 4). Mărimea măştii se determină prin măsurarea
din creştetul capului şi sub barbă (înconjurarea). Cel mai desăvârşit antigaz pentru elevi – PDF-2Ş cu mască MD-4.
Pentru protecţia copiilor până la vârsta de 1,5 ani se foloseşte CZD-4, de la 1,5-7 ani – PDFD; de la 7- 16 ani PDF-Ş.
Respiratorul – R-2D (respirator modelul 2 pentru copii)), protejează organele respiratorii împotriva substanţelor nocive, radiative şi
biologice. Pentru protecţia ochilor se folosesc ochelari speciali.
Toate mijloacele de protecţie a organelor respiratorii se îmbracă la comanda “Gaze”.
Bandajul din vată-tifon se confecţionează dintr-o bucată de tifon 50x100 cm. În mijloc se pune un strat de vată 1-2cm cu dimensiuni 30-
20cm. Tifonul se îndoaie din ambele părţi acoperind vata. Capetele tifonului se taie în lungime în aşa fel încât despicăturile formate să servească la
legat. Bandajul se aplică pe gură şi nas, capetele lui se leagă: cele de sus – la ceafă peste urechi, cele de jos – la creştetul capului.

4.2. Mijloace de protecţie colectivă


Pentru protecţia populaţiei în caz de dezastre şi război, în special în cazul contaminării radioactive şi chimice rezultate din accidentele
nucleare şi chimice, se pot utiliza pentru o perioadă mijloacele de protecţie colectivă. Dintre acestea menţionăm:
a)adăposturi de protecţie civilă special construite;
b)adăposturi simple de protecţie civilă;
c)spaţii naturale de adăpostire.
În timp de pace se proiectează şi se execută în subsolurile noilor construcţii adăposturi de protecţie civilă în unele localităţi sau agenţi
economici conform actelor normative în vigoare.
Aceste adăposturi se construiesc în subsolurile construcţiilor industriale, social-culturale, administrative, şcolilor de toate gradele,
spitalelor, complexelor comerciale, clădirilor de locuit, în garaje, depozite, tuneluri, mine.
Gradul de protecţie al adăposturilor se asigură în mod diferenţial şi se stabileşte în funcţie de importanţa localităţilor şi societăţilor
comerciale.
Adăposturile construite sub soluri este de 100-300 persoane, având în vedere că pentru două persoane este necesar un spaţiu de un metru
pătrat de suprafaţă de adăpostire, ele se construiesc nu mai departe de 300m de la locul de lucru şi trai şi sunt în general complet îngropate în pământ.
PDF-7 - antigaz pentru copii, filtrant, modelul 7;
DP-6 - antigaz pentru copii modelul 6;
DP-6m – antigaz pentru copii, mic;
CZD – cameră pentru protecţia copiilor.
În pereţii adăposturilor nu sunt goluri sau ferestre, prin adăposturi nu trec conducte de apă, gaze sau canalizare.
În adăpost se prevăd încăperi de adăpostiţi, grup sanitar şi ieşiri de salvare. Intrările în adăpost se prevăd ca tâmplărie metalică. În
adăposturi se prevăd instalaţii de ventilare şi filtrare, energie electrică, apă şi canalizare.
În localităţile săteşti se amenajează sub soluri adăposturi antiradiative.
Ca adăposturi simple pot fi folosite de către populaţie pentru protecţie împotriva atacurilor din aer, subsolurile construcţiilor existente,
tranşeele sau bordeiele care se construiesc la ordin. Toate adăposturile simple asigură protecţia populaţiei împotriva schijelor, sulfului, dărâmăturilor
şi radiaţiilor penetrante. Protecţia împotriva armei chimice, prafului radioactiv şi a agenţilor patogeni se realizează cu ajutorul mijloacelor individuale
de protecţie.
În încăperile de adăpostire se instalează scaune şi laiţe pentru odihnă culcat şi vertical. În adăpost este interzis de a face gălăgie, de a
umbla fără necesitate, de a fuma, de a aprinde lumânări, chibrite, lămpi cu gaz.

4.3. Evacuarea populaţiei (elevilor)


În fiecare organizaţie, şcoală trebuie să fie un panou indicativ în caz de evacuare din clădiri.
Evacuarea (strămutarea) constituie unul din mijloacele fundamentale de protecţie a populaţiei în caz de pericol. În caz de pericol ea
constituie părăsirea clădirilor, apartamentelor, locului periculos, zonele periculoase. Pentru evacuare din oraşe, sate trebuie de pregătit din timp.
Evacuarea poate avea caracter temporar sau îndelungat.
În cazul apariţiei pericolului evacuarea elevilor din clădire se petrece sub conducerea profesorilor care în acest moment petrec lecţiile
(incendiu, alunecări de teren, cutremur, inundaţie etc.).
În caz de primejdie a folosirii mijloacelor de nimicire în masă elevii se îndreaptă spre casele lor (cei mici sub supravegherea celor din
clasele superioare ) şi se evacuează împreună cu părinţii.
Pentru evacuarea pe timp îndelungat (până la trecerea pericolului) trebuie de luat documentele personale, bani, haine călduroase, produse
alimentare pentru 3 zile.
La copii până la vârsta de 16 ani sub guler la palton (scurtă) se coase etichetă: familia, numele, adresa la domiciliu, unde se evacuează.
Locuinţa (casele, apartamentele) se dau în primire organelor pentru exploatarea spaţiului locativ şi cheile de la uşile de la intrare. La noul
loc de trai populaţia este angajată la lucru, copii – la instituţiile de învăţământ.

4.4. Aparate de cercetare radioactivă, chimică şi control dozimetric


Cu ajutorul aparatelor dozimetrice se determină prezenţa şi cantitatea substanţelor radiative în organismele vii, nivelul poluării obiectelor,
tehnicii, produselor alimentare, apei.
Substanţele radiative se găsesc în materialele de construcţie, în sol, în aer, în produse alimentare, în organismul omului, animalelor şi
păsărilor. Aceasta este normal, dacă nivelul de radiaţie nu depăşeşte 20 mcR/oră aşa numit fonul radiativ natural.

9
10

Toate aparatele se împart după destinaţie:


- aparate dozimetrice (măsoară doza individuală (DBG-1T, DRG – 06 T, ID - 1, ID -II));
- aparate de măsurare a nivelului de poluare a mediului înconjurător, obiectelor, produselor alimentare (, UG-2, CRC-01; 02; 03; 04 etc.,
RCB – 4- 1E etc.);
- pentru determinarea substanţelor chimice se folosesc AEC (aparat explorare chimică); AEC-MV (aparat de exploatare chimică medicină-
veterinară ); analizatoare de gaze – semnalizator al clorului – Hobit, a amoniului – Hovit-A, OCA-92, semnal-02.
Mijloace de protecţie individuală şi aparataj dozimetric se poate de dat comanda la organizaţia “Sibacom” (tel.22-99-50; 54-80-57; 51-72-
47; fax 54-80-57).

4.5. Muniţii care au rămas neexplodate


Printre mijloacele actuale de luptă un loc însemnat îl ocupă armele obişnuite. În categoria armei obişnuite intră toate tipurile de muniţie a
căror încărcătură de luptă o formează substanţele explozibile obişnuite: mine, deblocări, proiectile, bombe de avion, torpile, grenade etc.
Din diferite cauze mijloacele armei obişnuite nu explodează după lansarea lor. Ele pătrund în sol şi reprezintă un mare pericol pentru om şi
animale şi mai ales pentru copii. S-au fixat sute şi sute de cazuri ce conduc la moartea acţionatorilor. În multe localităţi ale republicii au rămas
neexplodate arme obişnuite din timpul celui de al II-a război mondial, din urma conflictului militar de la Nistru din anul 2000.
Aceste muniţii sub acţiunea ruginei, ploilor devin foarte periculoase. Este strict interzis de a se apropia de aceste muniţii şi de a le mişca
din loc, a le arunca în ruguri cu scopul de a topi trotilul.
În caz de depistare a unor astfel de muniţii este necesar de înştiinţat organele PC locale, de poliţie, grăniceri şi ai Ministerului Apărării.
Locul unde se află muniţiile trebuie de încercuit şi de organizat paza până la sosirea specialiştilor.

Capitolul 5.
ASIGURAREA PSIHOLOGICĂ
Istoria omenirii a fost marcată de epidemii, catastrofe şi războaie. Acestea au determinat mari pierderi de vieţi omeneşti şi pagube
materiale, precum şi influenţe majore asupra psihicului uman.
Dintre toate catastrofele naturale cea mai teribilă este, desigur, cutremurul de pământ, căruia surprinderea, gradul de avertizare şi forţa
paralizantă (deşi durata este relativ mică) starea de tensiune psihică şi intensitatea trăirilor induse de perceperea ostilităţii şi modificărilor mediului îi
conferă dimensiuni apocaliptice.
Am apreciat anterior că una din caracteristicile principale ale mişcării tectonice, generatoare de fenomene şi manifestări psihice negative,
este declanşarea pe neaşteptate a evenimentului. În cazul solicitărilor psihice cu caracter imprevizibil se constată, sub aspect psihic, o reacţie de
răspuns asemănătoare (în majoritatea cazurilor) la toţi indivizii umani, deosebirile de comportament fiind explicabile, doar prin receptarea diferită a
mediului. În cazul mişcărilor seismice solicitarea psihică apare în urma ameninţării exercitate de un pericol iminent şi căruia individul trebuie să-i
facă faţă sau să-l evite. Sub presiunea necesităţii de rezolvare a situaţiei apărute prin surprindere la nivelul psihicului uman au loc procese de
dezorganizare şi dezintegrare a coordonării funcţiilor psihice. Individul î-şi pierde perspectiva de supravieţuire, funcţiile psihice sunt izolante şi nu se
sprijină, cum este normal, unele de altele. Dacă solicitarea psihică depăşeşte un prag considerent normal, efectele ei determină apariţia simptoamelor
psihicului uman, dar să vedem care sunt stările psihice negative care pot apărea în cazul cutremurului (sau alte calamităţi naturale), cauzele
provocării lor, modul de manifestare şi unele măsuri care pot atenua sau elimina efectul acestora.

5.1. Frica
Frica este considerată o reacţie naturală şi normală a individului uman în faţa unui pericol. Ea previne organismul ameninţat şi poate fi
încadrată în aceeaşi categorie biologică din care fac parte oboseala sau foamea şi ocupă un loc important în existenţa biologică a individului uman.
După intensitate şi durată frica ea următoarele forme: teamă, spaimă şi frică de lungă durată. Spaima – este definită ca o emoţie puternică provocată
de un eveniment neprevăzut şi periculos, ca excitaţie deosebit de violentă a sinistraţilor - este starea psihică negativ cea mai frecventă întâlnită.
Manifestarea în exterior a schimbărilor fiziologice provocate de frică în organism sunt: mărirea pupilei, poluarea feţei, glasul suprimat,
leşin şi este resimţită de către individ sub forme diferite, creşterea ritmului pulsaţiilor inimii, uscarea buzelor şi a gâtului, tremurături, slăbiciunea
organismului. În cazul fricii de lungă durată apar insomnii, paralizie parţială. De alt fel, reacţiile sunt şi în funcţie de particularităţile biologice şi
psihice ale fiecăruia. Indivizii stabili şi echilibraţi, la apariţia pericolului neaşteptat fac faţă şocului nervos iniţial şi acţionează raţional şi oportun.
Câteva măsuri de atenuare şi anihilare a fricii:
- conştientizarea cauzei care provoacă starea psihică negativă, exemplele de curaj ale celor din jur, educarea sentimentului de
responsabilitate faţă de semeni, solicitarea la acţiuni de salvare;
- acţiunea hotărâtă, calmă şi energetică a factorilor de decizie, medeetizarea din timp şi intensă a regulilor de comportare şi de protecţie în
cazul situaţiei-limită, informarea permanentă a populaţiei din zona cataclismului, crearea impresiei că individul este singurul care ştie ce are de făcu
în situaţia dată fără a accentua, prin modul de transmitere a informaţiilor – stării psihice negative.
Frica şi panica se pot transmite uşor de la un individ la altul prin sugestie şi imitare.

5.2 .Panica
Fenomen psihic periculos, panica este tot o formă de manifestare a unei spaime violente de care poate fi surprinsă o persoană sau o
colectivitate, ca urmare a unui pericol care apare pe neaşteptate. Ea are o singură modalitate de rezolvare : ieşirea din situaţia periculoasă în timpul cel
mai scurt posibil. Din punct de vedere motric, comportamentul este de asemenea dominat de dorinţa de a părăsi rapid locul respectiv.
Din această cauză, indivizii vizează scările locuinţelor în situaţia declanşării unui cutremur de pământ. În condiţiile cedării acestora,
oamenii îşi pierd total controlul asupra acţiunilor. Deşi, baza fiziologică o constituie frica puternică, panicii îi este caracteristică accentuarea
capacităţii de iradiere. Ea se manifestă în colectivităţi umane (la cinematograf, teatru etc.)în situaţie de calamitate naturală şi este cauzată de indivizi
care nu-şi pot controla frica.
Compartimentul colectiv necontrolat determină creşterea numărului de victime, deoarece indivizii se calcă în picioare unii pe alţii, fiind
dominaţi de dorinţa de a supravieţui. Într-un asemenea caz, toţi fug spre uşi şi ferestre, le blochează, nu conştientizează înălţimea la care se află şi nici
faptul că uşa se deschide spre interior, de exemplu, câteva cauze care determină apariţia panicii pot fi:
- declanşarea mişcărilor tectonice în timpul somnului;
- perceperea efectelor apocaliptice ale catastrofei;
- strigăte de genul : “Fugiţi”, “Salvaţi-vă” etc.
Măsurile de stopare a panicii sunt mult mai dificile de aplicat în practică. Enumerăm totuşi câteva:
- exerciţii, antrenamente intense şi numeroase pregătiri pentru acţiuni în situaţia dată şi exersarea unui algoritm până la formarea
automatizmelor;
- provocarea unui alt şoc psihologic, mai puternic decât cel produs de cutremur;
- împiedicarea iradierii prin acţiuni energice şi rapide etc.

5.3. Paralizia totală (lipsa emoţiilor)


Atunci când pericolul se manifestă într-o formă externă, când moartea individului este iminentă, aceasta poate prezenta o paralizie totală.
El aude şi vede tot ceea ce se petrece în jurul său, dar este neputincios şi resemnat, lipsindu-i voinţa necesară de salvare. Nu are sentimente de frică,
durere, iar salvarea lui nu este posibilă decât prin evacuarea forţată. Dată fiind complexitatea acţiunilor de intervenţie pentru protecţia civilă a
populaţiei din zona în care s-a produs mişcarea seismică, măsurile de protecţie civilă trebuie cunoscute şi puse aplicate în practică de către cetăţeni.
Protecţia civilă nu vizează doar administraţia centrală şi locală sau doar formaţiunile de protecţie civilă. Fiecare individ uman trebuie să aibă

10
11

cunoştinţele necesare protecţiei individuale şi colective, începând de la amenajarea abilitatului familiar şi până la acordarea primului ajutor fizic şi
psihic semenilor săi.

5.4. Modalităţi specifice de pregătire psihomorală


Pregătirea psihomorală reprezintă un ansamblu de activităţi organizate în scopul formării aptitudinilor specifice protecţiei civile curente de
intervenţiile în caz de dezastre, asigurării stabilităţii emoţionale în asemenea situaţii , dezvoltării rezistente psihice la solicitarea dezvoltării capacităţii
de autocunoaştere şi autocontrol în momente de risc, armonizării raporturilor interpersonale şi închegării structurilor implicate.

1. Instruirea până la obţinerea performanţelor dorite.


Acesta presupune desfăşurarea instrucţiei pentru intervenţie după un program ritmic, cu o intensitate constantă a solicitărilor fizice şi
psihice, într-un interval de timp determinat şi un anumit grad de repetabilitate a mişcărilor, precum şi într-un mediu relativ cunoscut (săli de
specialitate, poligoane fixe sau mobile de protecţie civilă).
Această instruire presupune formarea şi dezvoltarea aptitudinilor, deprinderilor şi calităţilor psihice necesare personalului în funcţie de
specialitate şi tehnică din dotare.
Cei instruiţi trebuie să ajungă acolo unde poate să facă faţă solicitărilor normale ale mediului de protecţie civilă. Să rezolve anumite situaţii
tipice şi să-şi dezvolte un comportament adecvat.
Finalitatea cestul demers este obţinerea performanţei.
Activitatea de instrucţie trebuie concepută în aşa fel încât aceasta să creeze probleme personalului, să-i solicite gândirea şi descernământul,
să-l pună în situaţia de a da răspunsuri corecte.
2. Antrenarea în condiţiile acţiunii factorilor perturbabili.
În urma desfăşurării unor activităţi concrete de intervenţie în cazul producerii unor dezastre, s-a observat la o parte din oameni, căderi
fizice şi psihice, iar de aici performanţe neaşteptate.
Excepţia poate fi găsită în influenţa factorilor perturbabili şi psihomorali. Acestea dovedesc că în cadrul procesului de pregătire de
protecţie civilă nu se pune numai problema formării şi dezvoltării unor priceperi, deprinderi şi calităţi psihomorale în condiţii normale. În condiţiile
intervenţiei au inevitabil loc o serie de implicaţii asupra psihicului care presupun modificări esenţiale asupra unor elemente ale instrucţiei printre care
enumerăm: ritmul de execuţie, intensitatea solicitării, durata antrenamentelor etc.
În acest caz, programele de pregătire trebuie să ţină seama de elementele sus menţionate. Important este ca solicitarea să aibă un caracter
progresiv, sistematic şi să permită adoptarea organismului prin antrenament – condiţie obligatorie pentru dezvoltarea sa ulterioară.
Pentru antrenarea personalului în condiţiile acţiunilor factorilor perturbabili, specifice raioanelor de intervenţie, este necesară includerea în
procesul de instruire a următoarelor elemente organizatorice şi de conţinut:
 mărimea ritmului activităţii şi reducerea termenilor de îndeplinire a misiunilor în condiţiile insuficienţei informaţii;
 introducerea şi desfăşurarea exerciţiilor a unor obstacole neprevăzute ca pierderile în personal şi tehnică de intervenţie;
 întreruperea temporară a legăturilor de transmisiuni;
 stabilirea unor misiuni care să oblige la alegerea unei variante de rezolvare;
 crearea situaţiilor care să ducă la insucces parţial şi care să reclame sporirea activităţii ulterioare;
 conceperea unor situaţii în care personalul să acţioneze independent sau realizarea unor momente de izolare temporară etc.
Aceste variabile se vor regăsi în scenariul şedinţelor de instruire, în exerciţiile şi aplicaţiile ce se desfăşoară la toate nivelurile.
3. Exerciţiile şi antrenamentele psihologice.
Cu respectarea principiilor gradualităţii şi realismului, acest gen eficace de călire psihologică va cuprinde exerciţii de simulare specială şi
imitare; antrenamente pentru trecerea unor porţiuni de teren cu obstacole naturale sau artificiale: focuri şi întreceri sportive speciale, exerciţii
psihologice pentru dezvoltarea unor calităţi cognitive (atenţia, memoria, gândirea, imaginaţia); exerciţii şi antrenamente pentru închegarea
colectivelor şi dezvoltarea coeziunii, a spiritului de colectiv. Exerciţiile şi antrenamentele psihologice se planifică şi se desfăşoară în cadrul general al
instrucţiei.
Credem necesară prezentarea unor aspecte metodice:
 înainte de antrenament se efectuează înviorarea psihologică prin conştientizarea obiectivelor urmărite, a necesităţii dezvoltării
calităţilor vizate, dar şi a creşterii intensităţii şi duratei antrenamentului;
 se accentuează aspectul de concurs şi competenţei într-o stare generală de emulaţie;
 una sau mai multe calităţi sunt vizate de un complex de exerciţii diferite;
 exerciţiile şi antrenamentele sunt înlocuite cu altele noi ori de câte ori se constată scăderea interesului sau oboseala accentuată;
 pe măsura desfăşurării lor, gradul de complexitate va creşte, ajungându-se până la modelarea situaţiei de intervenţie;
 la sfârşitul fiecărui exerciţiu şi antrenament se evidenţiază greşelile şi rezultatele.
4. Exerciţii pentru dezvoltarea atenţiei şi memoriei.
În cadrul unor asemenea activităţi se pune accent pe dezvoltarea gândirii folosindu-se metode corespunzătoare şi parcurgerea unor etape şi
acţiuni prestabilite.
Un obiect deosebit de important este dezvoltarea atenţiei şi a calităţilor ei (volumul, stabilitatea, flexibilitatea). Utilă în acest scop este
dezvoltarea interesului pentru activităţile planificate şi conştientizarea consecinţelor lipsei de atenţie. De asemenea, în timpul exerciţiilor şi
antrenamentelor pentru dezvoltarea memoriei se pune accent pe analiza întregului material ce trebuie asimilat, evidenţierea aspectelor principale,
sistematizarea cunoştinţelor şi însuşirea unor scheme. Funcţie de particularitatea materialului de memorat, capacitatea individuală de memorie şi
ambianţa în care se desfăşoară se anexează: memorarea pe elemente componente; memorarea globală; memorarea combinată.
5. Antrenamentele psihologice de relaxare şi fortificare psihică.
Randamentul maxim în activitatea, valorificarea la cel mai înalt grad a resurselor fizice şi psihice ale persoanelor sunt probleme ale
protecţiei civile.
În cadrul instruirii ar fi bine să se urmărească ca fiecare persoană din structurile active ale protecţiei civile să-şi însuşească cel puţin
tehnica individuală de control şi autoreglare a stărilor psihice, care să asigure:
 mobilizarea motivaţională şi energetică generală a organismului pentru a răspunde cât mai adecvat factorilor stresanţi;
 controlul emotivităţii;
 controlul şi mobilizarea capacităţilor intelectuale; angajarea soluţională maximă în activitate;
 recuperarea rapidă după efort;
 ameliorarea odihnei;
 creşterea încrederii în sine şi programarea cu succes.
Respiraţia controlată pare a fi cea mai simplă tehnică de autoreglare a funcţiilor psihice, este însuşită uşor şi are efecte rapide. Respiraţia
fiind singura funcţie metabolică cu control dublu (voluntar şi involuntar), este prima cale de intervenţie în fiziologia sistemului nervos. S-a constatat
că respiraţia controlată voluntar, ritmică, profundă şi amplă, conduce la eliberarea de către creier a endorfinei, compus chimic analgetic care
atenuează în special teama, frica şi frustrarea.
Antrenamentul antogen este metoda recomandată în pregătirea psihologică pentru activităţi care implică utilizarea maximă a posibilităţilor
fizice şi psihice.
Antrenamentul ideomotor presupune reprezentarea mintală a viitoarelor mişcări sau situaţii de viaţă pe un fond de relaxare psihosomatică
generală. Este însoţit de formele autosugestive care produc efecte favorabile însuşirii mai rapide a unor mişcări sau operaţii şi controlarea echilibrului
psihic.

11
12

Autosugestia este o tehnică care constă în repetarea cu voce fosă, şoptită, a unor formule trăite mintal, totdeauna afirmative de genul “sunt
calm dar energic”; “ies bine din orice situaţie”; “nimic nu mă poate enerva” etc. Se exersează după obţinerea unei relative stări de confort psihomatic.
6. Metoda situaţiilor de avarie.
Această metodă constă în folosirea unui sistem de mijloace destinate modelării activităţii organelor protecţiei civile şi formaţiunilor în
situaţii complexe. Cel mai simplu procedeu de modelare a situaţiilor de avarie este crearea de diferite perturbaţii în modul de funcţionare a unor
aparate şi instalaţii de alimentare cu energie, simularea unor defecţiuni la tehnica de intervenţie. Metoda se poate aplica şi schemelor logice,
întocmite de instructor pe baza instrucţiunilor de exploatare şi reparaţii.

ÎNCHEIERE
Toate măsurile cu privire la diminuarea pericolului calamităţilor naturale şi tehnogenice şi lichidarea urmărilor lor se planifică la fiecare
obiect, judeţ, municipiu, oraş, sector, primăria şi în întregime în republică. În plan se prevede organizarea anunţării şi alarmării populaţiei despre
caracterul şi urmările calamităţilor sau catastrofelor (uragane, grindină, inundaţii, contaminare chimică şi radiativă), folosirea metodelor şi mijloacelor
de protecţie, asigurarea salvatorilor, muncitorilor şi salariaţilor cu mijloace de protecţie individuală, evacuarea în caz de pericol şi necesitate a
oamenilor, animalelor şi bunurilor materiale, organizarea supravegherii şi controlului permanent a schimbărilor situaţiei în localităţile ce au avut de
suferit în urma calamităţilor.
Toate acţiunile, orientate împotriva naturii, omului, se reflectă asupra acelora care le provoacă. Există forţe ale naturii pe care omul încă
nu le cunoaşte, însă puterea lor este atât de mare încât nimeni şi nimic nu poate sta în calea lor. Cu atât mai mult omenirea ignorează aceste forţe ale
naturii, cu atât mai curând pot avea lor cataclisme, calamităţi posibile să nimicească viaţa pe pământ. Deci, trebuie să fim vigilenţi, să păstrăm, să
ocrotim natura, iar dacă comitem unele greşeli, să fim capabili de a le corecta pentru a evita oarecare situaţie-limită. Iar dacă ea totuşi se prezintă, să
fim din toate punctele de vedere gata pentru a supravieţui şi a înlătura consecinţele imprevizibile.

Anexa nr. 1

SEMNALELE DE ÎNŞTIINŢARE PROTECŢIEI CIVILE

Denumirea semnalului Metodele şi mijloacele de înştiinţare Acţiunile populaţiei


„ATENŢIA TUTUROR !” Sirenele electrice şi manuale, fluerături Includ aparate radio, televizoare, ascult anunţul urgent,
(semnalul se transmite înaintea tuturor întrerupte ale sirenelor întreprinderilor şi acţionez conform indicaţiilor organelor administrative
semnalelor) claxone mijloacelor de transport, informaţii locale, sau a protecţiei civile. Aparate radio şi
orale despre întâmplare şi ce trebuie de televizoare rămân incluse permanent.
întreprins.
„ALARMĂ AERIEANĂ !” Prin televiziunea şi radio se transmite semnalul Deconectez gazul, apa, electricitatea, stâng focul în
„ALARMĂ ARIEANĂ” şi modul de sobe, eu mijloacele de protecţie individuale,
acţionare. documente, rezerve de produce alimentare şi apă, se
adăpostesc în edificiile de protecţie.
„ÎNCETAREA ALARMEI Prin televiziunea şi radio se transmite semnalul Reîncep acţiunile întrerupte de transmite semnalul
AEREIANE !” „ÎNCETAREA ALARMEI ARIEANE” şi „ALARMĂ ARIEANĂ”, sau particip la lichidarea
modul de acţionare. urmărilor atacului aerian.
„PERICOL RADIOACTIV !” Prin televiziunea şi radio se transmite semnalul Pregătesc mijloacele de protecţie individuale,
„PERICOL RADIOACTIV” şi modul de confecţionez mijloacele simple de protecţie a organelor
acţionare. de respirare (în cazul dacă ei nu ajung), ermetizăz

12
13

încăperile, asigur protecţia apei, produselor alimentare,


a nutreţurilor şi a animalelor, aduc în stare de pregătire
încăperile subterane, beciurile. În cazul extremal
îmbrac mijloacele de protecţie individuale, iau
documente, rezerve de produce alimentare şi apă, se
adăpostesc în edificiile de protecţie. Respect regimul de
protecţie radioactivă.
„ALARMĂ CHIMICĂ !” Prin televiziunea şi radio se transmite semnalul Îmbrac mijloacele de protecţie individuale, ermetizăz
„PERICOL CHIMIC” şi modul de acţionare. încăperile, asigur protecţia apei, produselor alimentare,
a nutreţurilor şi a animalelor. În cazul extremal îmbrac
mijloacele de protecţie individuale, iau documente,
rezerve de produce alimentare şi apă, se adăpostesc în
edificiile de protecţie. Respect regimul de protecţie
chimică.

Cetăţeni! Auzind semnalele de înştiinţare a protecţiei civile, acţionaţi repede, fără panici şi calm. Respectaţi strict indicaţiile organelor
administrative locale şi a protecţiei civile !

Ţineţi minte! De la acţiunile corecte depinde viaţa dumneavoastră!

Departamentul Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova

Anexa nr. 2
INDICAŢII
vizînd profilaxia cu iod în cazul contaminării
radioactine a spaţiului ambiant.

În jurul teritoriului Republicii Moldova la distanţa de 150-400 km funcţionează 8 Staţii Atomoelectrice. În caz de avarie cu eliminarea substaţiilor
radioactive în spaţiu, norul radioactiv poate ajunge pe teritoriul ţării peste 5-10 ore.
Criteriile, vizând protecţia populaţiei în cazuri de accidente cu poluarea spaţiului cu substanţe cu radioactive, se determină în baza
identificării dozelor prognosticate pentru nivelele inferioare şi superioare a acţiunii radioactive, aprobate de Ministerul Sănătăţii (nr. 06-5/3-243 din
20.06.1990).
Necesitatea administrării profilactice a iodului va fi determinată de Ministerul Sănătăţii a Republicii Moldova.
Pentru asigurarea măsurilor urgente vizând lichidarea (diminuarea) consecinţelor poluării spaţiului ambiant cu substanţe radioactive se
execută măsurile preconizate în „Planul de lucru al Direcţiei sănătăţii, instituţiilor medicale, în caz de accident nuclear”.
Cea mai efectivă metodă pentru protecţia glandei teroide de la suprairadierea cu izotopi radioactivi a iodului este administrarea
preparatelor medicamentoase a iodului stabil (profilaxia cu iod). O protecţia maximă se poate obţine în cazul administrării preventive a iodului stabil
(sau concomitent cu acţiunea iodului radioactiv).

Eficacitatea protecţiei în dependenţă de termenul administrării preparatelor de iod

Administrarea preparatelor de iod stabil Eficacitatea protecţiei în %


- 6 ore pînă la inhalare 100
- în timpul inhalării 90
- 2 ore după inhalare 10
- 6 ore după inhalare 2

O doză de 100 mg a iodului stabil (130 mg de kaliu iodid sau 170 mg de kaliu iodat) asigură protecţia glandei teroide pe parcursul a 24
ore.
Pentru a susţine nivelul de protecţie, în cazul inhalării iodului radioactiv, pe o durată respectivă, este necesar de-a administra preparatele
iodului stabil o dată în zi pe parcursul existenţei pericolului inhalării iodului radioactiv, însă nu mai mult de 10 zile pentru maturi şi 2 zile pentru
femei gravide, şi copii pînă 3 ani.

Dozele diurne a preparatelor de iod, recomandate de OMS

Grupa de vîrstă KI (mg) KIO (mg)


Noi născuţi pînă la 1 lună 15 20
Copii de la o lună pînă la 3 ani 30-35 40-45
Copii de la 3 ani pînă la 12 ani 65 85
Copii de la 15 ani şi maturi, inclusiv şi gravidele şi mamele care alimentează cu 130 170
sîn

Noi născuţii sugari primesc doza necesară cu lapte ‚le mamei, care a primit preventiv 130 mg de iod stabil.
Contraindicaţii pentru administrarea preparatelor de iod:
- hipersensibilitatea la preparatele iodului;
- maladiile glandei teroide (tireotoxicoză, guşa nodală);
- maladii a tegumentelor (pemfigus, psoriaziul).

Serviciul medical al protecţiei civile Republicii Moldova

13