Sunteți pe pagina 1din 11

Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

C9

5.3. Materiale şi ambalaje din materiale plastice

Generalităţi
Materialele plastice sunt produse naturale sau de sintetice
macromoleculare care într-o anumită sau anumite faze sunt moi, vâscoase şi
pot fi prelucrate uşor prin modelare manuală sau cu ajutorul unor forţe
mecanice sau pneumatice, la temperatura mediului ambiant sau la
temperaturi mai mari. Dacă modelarea se realizează la temperaturi ridicate,
se mai numesc şi termolpastice.
Din punct de vedere chimic, materialele plastice sunt de două tipuri sau
categorii:
1. Materiale anorganice: sunt produse naturale realizate din diferite
minerale, săruri, roci sau din combinaţii ale acestora. Cele două materiale
anorganice de bază utilizate pentru producerea ambalajelor sunt ceramica şi
sticla.
2. Materiale organice: numite generic şi plastice, au apărut odată
cu dezvoltarea industriei petrochimice. Materialele plastice organice sunt
produse macromoleculare sinteză obţinute în urma unor reacţii chimice
specifice.

5.3.1 Materiale şi ambalaje din materiale ceramice


Ambalajele din materiale ceramice sunt recipiente destinate procesării,
păstrării pe termen scurt,sau lung, transportului sau depozitării produselor
alimentare şi nealimentare.
Materiale ceramice sau ceramica este un material solid anorganic ce
conţine un compus metalic sau metaloid şi unul nemetalic cu legături ionice
covalente. Cristalinitatea ceramicelor variază de la cristalin la semicristalin ,
semivitrificat, vitrificat sau chiar amorf (ex. sticla). Această stare este
obţinută după arderea în cuptoare, operaţie echivalentă cu sinterizarea.
Ca proprietăţi generale, materialele ceramice au o temperatură de
topire ridicată, duritate mare Rezistenţă chimică depinde de compoziţie şi
modul de elaborare. Varietăţile de ceramică utilizate pentru producerea
ambalajelor destinate produselor alimentare şi nealimentare sunt argila,
caolinul, porţelanul.
Argila este foarte răspândită la suprafaţa solului unde participă la
structura acestuia. de aceea solurile care conţin argilă se numesc soluri
argiloase sau lutoase. Din punct de vedere geologic, argila este o rocă
naturală cu granulaţie foarte fină ce conţine urme de cuarţ sau silice (SiO2),
diverşi oxizi metalici (Al2 O3, MgO) etc. şi materiale organice. Solurile
argiloase au în general o coloraţie gălbuie spre ocru dar argila se găseşte

  1
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

într-o paletă vastă de culori şi nuanţe de la alb, gri (ex. ceramica de Horezu)
spre roşu – maro sau cărămiziu. Coloraţia e dată de procentul de oxizi şi
tipul lor. Ex. bauxita, materia primă pentru obţinerea aluminiului (din
bauxită se extrage alumina din care se elaborează aluminiul) este de culoare
maro-roşcat. Argilele sunt cele mai vechi materiale utilizat pentru
producerea ambalajelor (epoca pietrei), după fragmentele sau fibrele
vegetale şi lemn şi care o preced. Din argilă sau făcut diferite obiecte (căni,
vase, oale statuete etc ce au fost elemente definitorii pentru anumite culturi.
(ex. cultura Cucuteni).

a b
Fig. 1.Recipiente din ceramică : a- Amfora - printre primele ambalaje
ceramice destinate depozitării şi transportului produselor alimentare;b-vase
din ceramică nearsă

a b c
Fig. 2. Vase din ceramică: a- Vas borcan minoic ; b- Ceramică Cucuteni ;
c- ulcioare

Porţelanul: este un material ceramic alb, translucid obţinut prin


arderea la temperaturi înalte a unei paste compuse din feldspat caolin şi
cuarţ, împreună cu adaosuri mai mici de alte componente. Se foloseşte la

  2
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a


vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. După raportul
elementelor componente el poate fi clasificat drept porţelan dur sau porţelan
moale. Duritatea este determinată de raportul dintre caolin, feldspat și cuarț,
proporţiile fiind specifică fiecărui producător.
Feldspatul este un silicat foarte răspândit în scoarţa terestră având
compoziţia chimică exprimată printr-o formula convenţională:
(Ba,Ca,Na,K,NH4)(Al,B,Si)4O8 (elementele din paranteze se pot substitui
reciproc). Sub acţiunea intemperiior se transformă în caolinit şi alte minerale
argiloase ce au granulaţia < 2 µm. Din el se produce porţelanul alb sau
porţelan Meisner.
Caolinul este o argilă (rocă) compusă în mare parte in mineralul
caolinit,Al4[(OH)8|Si4O10] silicate stratificate (filosilicate) caolinul având
granuaţie fină, lipsită de oxizi de fier, de culoare albă din care se produce
porţelanul şi hârtia. Este şi produs farmaceutic fiind numit „bolus alba”
materie primă pentru pudră.
Cuarţul - dioxid de siliciu - SiO2 cunoscut şi sub denumirea ştiinţifică
de α-Cuarţ este un mineral răspândit în scoarţa terestră, cristalizând în
sistemul trigonal. După feldspat, cuarţul este mineralul cel mai răspândit în
scoarţa terestră. Cristalele se formează după răcirea soluţiilor bogate în SiO2
și este frecvent întâlnit în compoziţia diferitelor roci.

a b c
Fig.3. Componente ale materialelor ceramice: a- feldspat; b- caolin; c- cuarţ.

Fig. 4. Recipiente din porţelan


  3
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Mijloace şi metode de realizare: Produsele din materiale ceramice


sunt în general recipiente, vase cutii etc. cu valoare mică, mare sau chiar
foarte mare. Unele dintre ele fiind adevărate produse de artă care dau o
valoare suplimentară produselor ambalate. Indiferent de materialul de bază
sau materialele de compoziţie, produsele, recipientele sau ambalajele din
materiale ceramice se realizează prin modelare manuală sau mecanizată,
sau prin metodele clasice de deformare plastică: presare în forme speciale,
matriţe sau extrudare. Modelarea manuală este o metodă de formare a
produselor unicat sau de serie mică. Presarea sau extrudare sunt operaţii
prin care se realizează preformarea viitoarelor produse forma finală fiind
definitivată manual
Ca structură, ambalajele ceramice se realizează din una sau două
componente (piese):
ƒ o componentă – corp simplu sau de formă complexă;
ƒ două componente: - corp închis cu capac realizat tot din acelaşi
material ca şi corpul sau din alte materiale (compatibile cu produsele
alimentare).

5.3.1 Materiale şi ambalaje din sticlă


Sticla: este cel mai utilizat material anorganic destinat producerii de
recipiente şi ambalajelor destinate produselor alimentare.
Dovezile arheologice arată că primele varietăţi de sticlă utilizate de
om pentru aşi crea arme şi unelte de lucru fost sticla vulcanică sau
obsidiană, rezultată în urma răcirii rapide a lavei vulcanice. Sticla pe bază de
dioxid de siliciu a fost produsă iniţial cu aproximativ 3000 de ani Î.Ch. în
Mesopotamia, Egipt sau Siria. Cele mai vechi obiecte din sticlă descoperite
au fost mărgelele create probabil accidental în timpul arderii vaselor sau a
obiectelor din ceramică. Datorită prelucrabilităţii ridicate în stare de
înmuiere, tehnologia de elaborare a evoluat repede şi a început producerea
de boluri, vaze, pahare, recipiente şi figurine din sticlă.
Produs de fuziune (se elaborează prin topire), sticla topită este răcită
relativ rapid până la solidificare. Astfel, ca şi sticla obsidiană, nu apucă să se
cristalizeze şi se formează un material amorf (necristalizat), cu rezistenţă
mecanică şi duritate mare, cu coeficient de dilatare mic dar în general
casant. La temperaturi înalte de peste 1200oC, se comportă ca lichidele
subrăcite (vâscozitatea depinde de temperatură).Sticla nu are punct de
topire definit. Prin încălzire se înmoaie treptat, până la lichefiere, ceea ce
permite prelucrarea prin suflare, presare, turnare, laminare.
Materia primă de bază este nisipul cuarţos ce conţine peste 70% silice
(SiO2). Sticlele se obţin în general dintr-un amestec format din nisip
de cuarţ, piatră de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) şi materiale
auxiliare, prin topire în cuptoare speciale la temperatura de 1550oC.

  4
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Proprietăţile fizice ale sticlelor sunt determinate de tipul şi procentele


componentelor din amestecul de bază. De asemenea, proprietăţile pot fi
îmbunătăţite considerabil prin diferite tratamente termice.
Formula chimică generală a sticlei este SiO2·(CaO)n·(Na2O)m la care
se pot adăuga materiale auxiliare (oxizi ai unor metale).
Tipuri de sticle:
Sticla obişnuită se elaborează în mai multe variante:
Sticla de sodiu, sticla comună sau cea mai veche sticlă obţinută, are
compoziţia aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O.
Sticla de potasiu are compoziţia 6SiO2·CaO·K2O şi este mai rezistentă
la variaţii de temperatură decât sticla de sodiu.
Sticlele de sodiu şi potasiu reprezintă varianta de bază a sticlei la care se
adaugă diferite componente pentru îmbunătăţirea caracteristicilor fizico-
chimice şi termmice
Sticla silico–calco-sodică sau sticla obişnuită de uz general, are în
componenţă dioxid de siliciu (SiO2 ) în procent 70 – 72%, un fondant (14%)
compus dintr-un amestec de carbonat de sodiu (Na2CO3 –soda de rufe sau
soda calcinată) şi sulfat de sodiu (Na2SO4) şi un stabilizator - carbonatul de
calciu (CaCO3) sau calcarul. În plus, mai are diverşi oxizi de aluminiu şi
magneziu care-i îmbunătăţesc proprietăţile.
Sticla obişnuită se foloseşte la fabricarea vaselor şi recipientelor de
laborator sau de uz casnic şi pentru industrial, etc.
În funcţie de ţara şi zona de referinţă, statistic, ambalajele din sticlă
obişnuită sunt destinate următoarelor de categorii de alimente:
Marea Britanie
ƒ bere - 30%;
ƒ produse alimentare altele decât cele lichide - 24%;
ƒ Băuturi spirtoase şi lichioruri – 18,5%;
ƒ Băuturi alcoolice aromate – 16%;
ƒ Sucuri diverse – 6,5%;
ƒ Vin – 3%
ƒ Lapte şi produse lactate – 2%.

În Italia, recipiente şi ambalaje pentru care sticla reprezintă 90%


dintre materialele utilizate sunt:
ƒ butelii (sticle) – 87%;
ƒ borcane - 7%;
ƒ flacoane - 5%;
ƒ fiole – 1 %;

Buteliile din sticlă sunt distribuite după cum urmează:


ƒ vin – 30 spre 33%;
ƒ bere - 20%;

  5
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

ƒ Sucuri de fructe – 14%;


ƒ Apă minerală – 11,5%;
ƒ Ulei de măsline – 5,5%;
ƒ Altele – 19%

Borcane din sticlă :


ƒ conserve cu produse vegetale – 47,5%;
ƒ conserve cu produse din peşte – 13,5%;
ƒ alte produse din carne conservate – 18,5%;
ƒ sosuri – 20,5%;

Din statistică se observă că recipientele de tip butelie numite generic


sticle sunt cele mai utilizate.
Alte sortimente de sticlă
Sticla de plumb sau cristalul este o sticlă în care sodiul şi calciul s-au
înlocuit cu potasiu şi plumb (6SiO2·PbO·K2O). Se caracterizează prin
proprietăţi de refracţie bune, densitate mare şi strălucire şi transparenţă
ridicată. Flintul şi ştrasul conţin un procent de plumb mai mare decât
cristalul. Flintul se foloseşte pentru prisme şi lentile optice.
Sticla Jena, Pyrex sau Duran se obţine prin adăugarea unor cantităţi mici
de oxid de aluminiu (Al2O3) sau trioxid de bor (B2O3). Sunt rezistente la
variaţii bruşte de temperatură şi se folosesc la fabricarea vaselor de
laborator. Au o rezistenţă chimică mare şi un coeficient de dilatare mic.

Sticlele colorate se obţin din sticla de uz general sau special (Jena, Pyrex sau
Duran ) dacă la elaborare în cuptor se adaugă unii oxizi metalici (de
Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formează silicaţii coloraţi. În industria sticlei se
pigmenţii utilizaţi sunt ionici, moleculari şi coloidali. Culoare sticlei depinde
de domeniul de utilizare.

Tehnologia de elaborarea a sticlei şi a recipientelor din sticlă


Etape: elaborare, porţionare, modelare - preformare, formare finală prin
suflare – umflare
Elaborarea sticlei:
Prima etapă din procesul de elaborare începe în cuptor. Materiile prime
măcinate şi amestecate se introduc în cuptorul de sticlă unde sub acţiunea
gazelor de ardere sunt aduse la temperatura de topire. Masa topită trece
printr-un canal situat la partea inferioară a cuptorului în zona de rafinare.
Şicana reţine eventualele impurităţi care se acumulează la suprafaţa topiturii
având masa specifică mai mică decât aceasta. Sticla topită ajunge în zona
de rafinare unde se elimină eventualele incluziuni gazoase. În antecreuzet se
dfinitivează procesul de rafinare – stabilizare.

  6
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Fig. 5. Cuptor elaborare sticlă

Fig. 6. Detaliu extragere bol de sticlă topită

  7
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Fig. 7. Etape formare recipiente – sticlă

Fig. 8. Recipiente din sticlă: fiole

  8
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Fig. 9. Recipiente din sticlă: flacoane

Fig. 10.1. Recipiente din sticlă: butelii

  9
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Fig. 10.2. Recipiente din sticlă: butelii

Pentru borcane şi unele tipuri de flacoane, preformarea se realizează


prin presare în matriţe. Se obţine o preformă cu pereţii cu grosime
controlată.

Fig. 11. Preformă flacon, borcan

  10
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Fig. 12. Recipiente din sticlă: borcane

  11