Dreptul comerțului internațional

Contractul de agenție

În dreptul român, contractul de agenție este reglementat de Codul Civil la art. 2072-2095.

În dreptul internațional, contractul de agenție nu cunoaște o reglementare uniformă, iar

problemele de interpretare apar atunci când contractul se încheie între societăți ce aparțin unor
țări care nu au aceleași sisteme de drept.

Legea aplicabilă este legea națională sub care se încheie contractul. În caz contrar, există
Convenția de la Haga din 14 martie 1978 referitoare la legea aplicabilă contractelor de
intermediere și/sau reprezentare (foarte rar aplicabilă) sau Convenția de la Roma privind legea
aplicabilă contractelor.

În dreptul romano-germanic nu se pune accent pe relația dintre agent și terț, pe când în

dreptul anglo-saxon această relație este accentuată; în dreptul anglo-saxon, agentul are aproape
întotdeauna dreptul să reprezinte și să încheie contractul în numele principalului care este legat în
totalitate de contractul încheiat de agent. Teoria dezvoltată în drept anglo saxon se numește
undisclosed principal, unde chiar dacă agentul nu dezvăluie faptul că e mandatar sau
reprezentant al principalului, oricum acesta din urmă va fi legat în totalitate de actul încheiat de
agent cu terțul.

Contractul internațional de agenție este acel contract încheiat între doi profesioniști
comercianți independenți, cu sediul în state diferite, prin care unul dintre aceștia (agentul) se
obligă să promoveze afacerile celuilalt (principalul) într-un anumit teritoriu, prin obținerea și
negocierea de oferte pentru principal, sau atunci când este împuternicit în mod expres, prin
încheierea de contracte pe seama principalului, în schimbul unui comision și fără ca între agent și
principal să existe raporturi de subordonare.

În contractul internațional de agenție, agentul poate primi mandat fie doar să negocieze,
fie să negocieze și să încheie contracte în numele și pe seama principalului. În ultimul caz,
reprezentarea este perfectă. Mai mult, în drept anglo-saxon, s-a consacrat teoria incidental
authority, unde chiar dacă agentul are o misiune precisă, el este abilitat să îndeplinească acte
care nu sunt în mod expres incluse în misiunea sa, dar care sunt în conformitate cu uzanțele
profesiei sale și intră în mod normal în mandatul său.

Problema ridicată în instanțe la nivel internațional este de știut dacă în cazul în care
agentul are putere deplină să încheie contracte pentru și în numele principalului, el poate face și
acte accesorii puterii sale de a contracta (ex. dreptul de a modifica condițiile generale de vânzare,
să admită vânzarea cu plata prețului în rate sau să accepte rezoluțiunea unei vânzări). În funcție
de țara unde se încheie contactul, răspunsul variază, în sensul că unele țări admit acest lucru ca
urmare a puterii extinse de reprezentare, iar alte țări consideră că este nevoie de o înțelegere între
părți pentru ca acest lucru să fie posibil sau măcar ca dispoziția să emane de la principal.

În ceea ce privește diferențierea contractului de mandat de contractul de agenție,

menționăm că în ceea ce privește contractul de agenție, acesta se încheie pe o perioadă
determinată sau nedeterminată, pe parcursul căreia agentul are obligația de a negocia sau a
încheia contracte de vânzare/cumpărare pe seama principalului, într-un anumit teritoriu (în
general, având și o clauză de exclusivitate), pe când în cadrul unui contract de mandat,
mandatarul încheie unul sau mai multe acte juridice determinate.

Mai multe organisme internaționale au propus modele de contracte de agenție la nivel

internațional, însă în cele ce urmează vom analiza modelul propus de Camera Internațională de
Comerț de la Paris - Comercial Agency Contract.

Obiectul contractului: este reprezentat de negocierea (regula) sau încheierea (excepția)

unor contracte pe seama principalului de către agent și plata unui comision în schimbul acestei
prestații pentru principal. De asemenea, există o limitare teritorială (și eventual personală) unde se
pot încheia asemenea contracte și de asemenea ele pot fi încheiate doar pentru bunurile stipulate
de părți în contract.

Condiții de fond și formă: depind de legea aplicabilă contractului.

Obligațiile agentului:

1) Obligația de a promova vânzarea produselor principalului, prin obținerea de oferte și

negocierea de contracte și, eventual, încheierea de contracte pe seama principalului, dacă
acest lucru a fost prevăzut în mod expres în contract. Agentul are obligația de a respecta
întocmai instrucțiunile primite și trebuie să acționeze cu diligența unui bun profesionist
comerciant. Principalul nu poate refuza în mod nerezonabil ofertele furnizate de agent, întrucât
asemenea refuzuri repetate pot duce la o reziliere a contractului.

Page 1 of 4
 Dreptul comerțului internațional

2) Obligația de neconcurență - agentul nu poate să reprezinte, să producă sau să comercializeze

produse aflate în concurență cu cele ale principalului, în lipsa unei autorizații scrise de la
principal care să îi permită acest lucru. De asemenea, pot exista inclusiv restricții legate de
reprezentarea sau comercializarea unor mărfuri chiar neconcurente, dacă s-ar încălca alte
obligații contractuale (ex. confidențialitate). Conform modelului, obligația de neconcurență
este aplicabilă doar pe durata derulării contractului și poate fi extinsă dacă legea națională
permite acest lucru (România: art. 2075 Cod civil).

3) Obligația de a organiza promovarea vânzărilor

4) Obligația de a asigura un volum minim al vânzărilor - există această obligație dacă este în mod
expres prevăzută în contract. Și în acest caz, obligația agentului este de diligență. Ea poate fi
transformată în obligație de rezultat, doar dacă sunt stipulate și consecințele neexecutării.

5) Obligația de a-l informa pe principal - cu privire la activitatea agentului, la condițiile pieței,

nivelul concurenței în teritoriu, legislația din teritoriu, cu privire la eventualele reclamații sau
observații primite de agent refertior la marfă.

6) Obligația de a verifica solvabilitatea terților ale căror oferte le transmite principalului - agentul
trebuie să depună diligențe rezonabile pentru a-l ajuta pe terț să recupereze banii de la terți,
însă nu are obligația de a-l garanta pe principal pentru executarea obligațiilor de terți, decât
dacă își ia în mod expres această obligație.

7) Obligația de a utiliza numele, mărcile și simbolurile principalului exclusiv în scopul executării

contractului - agentul este de asemenea obligat să îi notifice terțului orice atingere adusă
mărcilor și simbolurilor sale.

Obligațiile principalului:
1) Obligația de a respecta exclusivitatea acordată agentului
2) Obligația de a-l informa pe agent - referitor la marfa pe care trebuie să o comercializeze,
informații necesare executării contractului, cu privire la acceptarea sau refuzarea unei oferte,
despre orice discuție relevantă cu terții din teritoriu, informarea agentului cu privire la scăderea
capacității de a mai produce aceeași cantitate de marfă.

3) Obligația de plată a comisionului cuvenit agentului - agentul este îndreptățit la plata unui
comision pentru orice contract încheiat de principal în respectivul teritoriu, chiar dacă
principalul a negociat și a contractat direct cu terțul. Comisionul este datorat dar diminuat,
dacă principalul este îndreptățit prin contract să negocieze și să contracteze cu anumiți terți
numiți. Comisionul nu este datorat dacă principalul refuză oferta trimisă de agent. Comisionul
poate fi stabilit sub forma unui procent fix sau variabil și se calculează în funcție de valoarea
netă înscrisă pe factură (exclusând orice alte costuri). Agentul poate primi comisionul doar
după ce terțul a făcut complet plata prevăzută în factură.

4) Obligația de a permite unui expert desemnat de agent să îi verifice registrele contabile în

scopul de a determina valoarea comisionului datorat către agent.

Încetarea contractului:
A) Expirarea contractului: se aplică numai contractelor încheiate pe o perioadă determinată, care
nu sunt reînnoite de către părți.

B) Denunțarea unilaterală a contractului: aplicabilă numai contractelor încheiate pe o perioadă

nedeterminantă, condiționată de o notificare scrisă expediată printr-o modalitate care să
asigura dovada și data primirii.

C) Rezilierea contractului: se va realiza dacă intervine una din următoarele două cauze:

a) există o încălcare esențială de către una dintre părți a obligațiilor ei contractuale, adică o
neexecutare totală sau parțială a obligațiilor, prin care cealaltă parte este privată în mod
substanțial de ceea ce era îndreptățită să se aștepte de la executarea contractului.

b) există circumstanțe excepționale care justifică încetarea, adică fac imposibilă sau
nerezonabilă pretinderea continuării contractului de către una dintre părți (ex. faliment, lichidare,
alte împrejurări care afectează substanțial capacitatea uneia dintre părți de a-și continua
obligațiile).

Rezilierea își produce efectele imediat și este condiționată doar de o notificare scrisă care
să permită stabilirea clară a dovezii și datei primirii.

Rezilierea își va produce efectele chiar dacă se dovedește că a fost nejustificată; partea
vinovată va fi obligată la plata despăgubirilor egale cu comisionul mediu pentru perioada restantă
până la încetarea contractului, cu excepția cazului în care partea prejudiciată dovedește un

Page 2 of 4
 Dreptul comerțului internațional

prejudiciu mai mare. În acest prejudiciu va intra și un eventuala indemnizație de încetare a

agentului.

Efectele încetării:

A) Obligația principalului de a plăti agentului comisionul pentru contractele încheiate după

încetarea contractului de agenție:

• în cazul ofertelor transmise de agent sau primite direct de principal înainte de încetarea
contractului, agentul are dreptul la comision;

• în cazul ofertelor primite direct de principal după încetarea contractului de agenție, agentul
nu are dreptul la comision decât cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții - (i)
încheierea contractului între terț și principal este rezultatul muncii depuse de agent pe
perioada contractului de agenție; (ii) contractul dintre principal și terț a fost încheiat într-o
perioadă rezonabilă după terminarea contractului de agenție; (iii) agentul l-a informat pe
principal despre existența negocierilor cu terțul înainte de încetarea contractului de
agenție.

B) Obligația principalului de a plăti agentului o indemnizație la încetarea contractului (goodwill

indemnity) va fi plătită doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- dacă agentul a contribuit substanțial la creșterea clienților sau a volumului de afaceri a

principalului;

- plata indemnizației este echitabilă având în vedere comisionul pierdut de agent din afacerile
încheiate de principal cu acești clienți.

Cuantumul indemnizației nu poate depăși media comisionului anual primit de agent pe

ultimii 5 ani (dacă contractul este încheiat pe o perioadă mai mică, calculul se face pe această
perioadă).

Dreptul de a solicita indemnizația se pierde, dacă agentul nu îl exercită în scris într-un an

de la încetarea contractului.

Agentul nu este îndreptățit la indemnizație dacă:

a) principalul reziliază contractul pentru încălcare esențială a contractului sau circumstanțe

excepționale; sau

b) contractul este reziliat sau denunțat de agent (cu excepția situațiilor când este denunțat sau
reziliat pentru motive de vârstă, infirmitate, boală, când nu se mai poate pretinde agentului
continuarea contractului); sau

c) agentul cesionează drepturile și obligațiile din contractul de agenție unei alte persoane.

C) Obligația agentului de a restitui documentele, materialele și mostrele aflate în posesia sa.

Nulitatea, modificarea, cesionarea contractului de agenție:

1) Nulitatea - nulitatea unei clauze nu atrage nulitatea contractului decât dacă acea clauză era
esențială pentru una dintre părți.

2) Modificarea - va fi făcută în scris sub sancțiunea nulității. Cu toate acestea, dacă partea care
avea interes să invoce nulitatea nu o face, iar cealaltă parte își întemeiază acțiunile pe un
asemenea comportament, partea îndreptățită să invoce nulitatea nu va putea să o mai invoce
nici pe viitor.

3) Cesiunea - condiționată de acordul scris al părților. Chiar dacă există subcontractare, agentul
principal rămâne răspunzător pentru activitatea subcontractanților, chiar dacă principalul
cunoștea subcontractatrea.

Soluționarea litigiilor:

Soluționarea litigiilor se va face în funcție de opțiunea părților (prin arbitraj sau alegerea
instanței). În lipsă se vor aplica: (i) principiile de drept recunoscute în general în comerțul
internațional; (ii) uzanțele comerciale; (iii) principiile UNIDROIT privind contracte comerciale
internaționale.

Page 3 of 4
 Dreptul comerțului internațional

Contractul de curtaj

Contractul de curtaj este contractul prin care o parte denumită curtier își exercită
activitatea în numele său personal. Această activitate consta în apropierea eventualilor
contractanți, lasând părțile să negocieze și să încheie contractul. În țările cu sistem romano-
germanic, curtierul nu are puterea de a lega juridic reprezentatul de terț.

Curtierul este intermediarul comercial prin excelență. Se identifică perfect cu agentul mai
puțin puterea de reprezentare pentru că nu intervine, în principiu, la încheierea contractului, fiind
doar un simplu intermediar. În plus, nu acționează în numele și pe seama comitentului, declarând
întotdeauna că este curtier.

Contractele de curtaj și agenție sunt două contracte foarte similare care prezintă în
principal aceleași specificități. Există două diferențe notabile între aceste două contracte: (i)
durata și (ii) întinderea contractelor.

1. În ceea ce privește durata - curtierul este un intermediar ocazional, iar agentul are în principiu
o misiune durabilă.

Conform Directivei europene din 1986, contractul de agenție nu poate fi exercitat cu titlu
ocazional. În continuare, conform Convenției de la Haga privind intermediera, chiar dacă
activitatea agentului este ocazională (ceea ce este în contradicție cu principiul contractului de
agent), activitatea agentului va fi în continuare contabilizată ca fiind desfășurată în baza
contractului de agent, de aici decurgând toate drepturile și obligațiile agentului.

Caracterul durabil al contractului de agenție nu implică însă ca agentul să exercite o

activitate exclusivă, ca atare, în lipsă de stipulație contrară sau de contradicție cu clauzele
contractului de agenție, agentul poate exercita în același timp activități pentru sine sau pentru o
altă persoană.

2. În ceea ce privește întinderea obligațiilor - curtierul negociază, poate sfătui, presta

consultanță, dar nu poate încheia contractul în numele principalului. Activitatea sa se va
rezuma la a pune în contact părțile. Însă, agentul comercial are de multe ori puterea de a
contracta, chiar dacă această putere nu este de esența contractului de agenție și chiar dacă
obține doar delegație expresă a principalului (comitent).

Contractul de agent este deci juxtapus pe contractul de curtaj - doctrina franceză a creat
și un contract median, numit agent indicator. Camera comercială și curtea de casație franceză au
stabilit că agentul indicator este pur și simplu un curtier. Codul comercial francez denumește
curtierii agenți intermediari.

Page 4 of 4