ALEXANDRU LAPUSNEANU

Alexandru Lăpușneanu (n. 1499, Lăpușna, raionul Hîncești,

Moldova – d. 5 mai 1568,[1] Principatul Moldovei) a fost un domn
al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie
1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a fost
popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în
nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă
voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu...”.

Cuprins

1 Prima domnie (1552–1561)

2 A doua domnie (1564–1568)

3 Boala și moartea

4 Descendenții lui Alexandru Lăpușneanu

5 Moldova în timpul lui Alexandru Lăpușneanu

Prima domnie (1552–1561)

Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea

cu Anastasia doamna și se numea înainte de domnie Petrea
stolnicul.[2]

A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe

domnitorul Ioan Joldea (1552). A fost proclamat domn în Polonia,
la Trembowla (azi localitate în Ucraina apuseană, denumită
Terebovlea): „Ci sfătuindu-se pribegii, carii erau acolo, ca să nu
vie fără cap, au rădicat domn pe Petrea stolnicul în tîrg în
Terebulea , și i-au pus numele de Alexandru vodă, pre carele l-au
poreclit Lăpușneanul, și l-au ales pribegii dintre sine.” (Grigore
Ureche - Simion Dascălul)(citat în Giurescu C. C. ș.a., op.cit.)[3].
Ioan Joldea a părăsit Moldova, ajungând în Transilvania, unde își
va întemeia familia. Descendenții lui Ioan Joldea trăiesc și astăzi
în județul Bistrița Năsăud (orașul Năsăud și satul Mititei), Oradea,
Județul Mureș, Sibiu și Cluj. Prin urmare, Alexandru Lăpușneanu a
plasat țara sub suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de
fidelitate, la Bacuta, regelui polonez Sigismund August și
obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de călăreți
moldoveni. Chiar în ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii
de oșteni, împotriva tătarilor. Această politică dusă de
Lăpușneanu față de polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand
de Habsburg, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei
era fratele Isabellei, regina Ungariei, care era în relații
dușmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a încercat
prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron.

Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în

Țara Românească, în anul 1553, de unde fusese alungat de
pretendentul Radu Ilie. Cu oastea comandată de marele vornic
Nădăbaico, a contribuit la înlocuirea aceluiași Mircea Ciobanul,
acum intrat în dizgrație, cu Pătrașcu cel Bun (februarie 1554).

Alexandru Lăpușneanu participă la campania pentru instalarea lui

Ioan-Sigismund Zápolya (și a mamei sale Isabella) în Transilvania,
trecând peste munți cu două armate în 1556.[2] Lăpușneanu
urmărea să redobândească Ciceiul și Cetatea de Baltă; dar cu tot
ajutorul important primit, Isabella și fiul ei nu s-au grăbit să
restituie cele două posesiuni. A fost nevoie de o incursiune a lui
Lăpușneanu în mai 1558, în care Țara Bârsei are serios de suferit,
pentru ca dieta din Alba Iulia să hotărască restituirea Ciceiului și
Cetății de Baltă.

Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub

protecția Poloniei, și în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă
nu se duce, ci trimite niște pungi cu bani, punându-se astfel bine
și cu Poarta; își întărește astfel domnia, fiind protejat și de
polonezi și de turci. Tot atunci, Lăpușneanul îi ajută pe turci să o
readucă pe tronul din Cluj pe regina Isabella (1556), care era
refugiată în Polonia.

În clipa în care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de
un venetic crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și
Despotul. Acesta, prin înșelăciuni și intrigi, își adună o oaste de
mercenari și-l învinge pe Lăpușneanul la satul Verbia, pe râul Jijia,
la 18 noiembrie 1561.[4] Lupta a ținut două zile: 17-18 noiembrie
1561. Lăpușneanu fiind înfrânt, se retrage spre Huși; de aici,
învins a doua oară, fuge la Chilia, unde îl precedase Doamna
Ruxandra, care adusese cu ea și vistieria. Mai departe, s-a dus la
Istanbul.[5] Lăpușneanu este exilat în insula Rhodos (martie
1562).

A doua domnie (1564–1568)

După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care

domnește pentru scurt timp, Lăpușneanu reușește să
redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai mult de
200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care
a trebuit să-l poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor.
Armatele turcești și tătărești, care îl aduceau pe Lăpușneanu la
domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând să
se mențină pe tron, fuge la polonezi, însoțit de vornicul Moțoc, de
Veveriță postelnicul și Spanciog spătarul (martie 1564), dar este
condamnat la moarte și executat de polonezi la Liov, împreună cu
cei trei boieri.

A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să

înoate în sânge până la sfârșitul ei. El promite la început tuturor
boierilor dușmani lui iertare, însă imediat ce și-a consolidat
domnia, a făcut un prânz mare la care a invitat pe cei mai de
seamă boieri și, în timp ce aceștia petreceau, mercenari străini au
năvălit asupra lor și i-au măcelărit. După o știre polonă, din
noiembrie 1564, au fost uciși la Suceava 12 boieri, în timp ce
letopisețul lui Grigore Ureche -Simion Dascălul dă cifra 47 (C.C.
Giurescu, ș.a., op. cit. p. 295) și un însemnat număr de curteni
mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași. Este greu de
precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare întâia cifră
(după C. C. Giurescu, ș.a., op. cit.). Lăpușneanu, fiind așezat pe
tron de turci, a trebuit să țină cont de dorințele lor. Ei i-au cerut să
dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se
apere. Astfel, a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc.
Excepție a făcut-o Hotinul, unde s-a așezat o garnizoană
turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara.
Incendierea, însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost
doar un șiretlic pentru a se evita dărâmarea lor.

Boala și moartea

Lapusneanu.jpg

Înainte de 5 martie 1568, Lăpușneanu este afectat de o boală

care îl sleiește de puteri. Simptomele erau frisoane și temperatură
ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche boală, glaucom sau
trahom, o boală ereditară de care suferiseră atât tatăl său cât și
fiul său, Bogdan Lăpușneanu. Azarie precizează doar că „în al
patrulea an din domnia lui a doua, Alexandru a căzut în boală rea
și de moarte”. La 5 martie cere bistrițenilor transilvăneni să îi
trimită pe bărbierul Andrei, vechiul său chirurg care va ajunge în
Moldova prea târziu, după moartea lui. De altfel bolnavul însuși
considera că doar Dumnezeu îl mai putea ajuta. Pentru a nu lăsa
treburile țării în neorânduială, trimite o solie la Poartă, cerând
sultanului să numească în scaunul Moldovei pe Bogdan, întâiul
născut, „în timpul vieții sale, fiind el fără putere”.