Sunteți pe pagina 1din 62

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE STAT DE RELAŢII INTERNAŢIONALE din


MOLDOVA

Facultatea Drept

Catedra „Drept Internaţional public”

TEZĂ DE LICENŢĂ
,,Neexecutarea şi efectele neexecutării contractului
de comerţ internaţional”

A efectuat: student
Anul IV Gr. I

Conducător ştiinţific:

Chişinău-2010

Cuprins

1
Introducere..............................................................................................................2-5
Capitolul I. Aspecte generale ale hotărârilor arbitrale străine
§ I.1. Arbitrajul şi avantajele sale.............................................................................6-8
§ I.2. Conceptul şi noţiunea de hotărâre arbitrală străină….………………............9-10
§ I.3. Particularităţile hotărârilor arbitrale străine..................................................11-14
§ I.4. Efectele hotărârilor arbitrale străine..............................................................14-18
Capitolul II. Recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine
§ II.1. Condiţii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine..................................19-22
§ II.2. Sesizarea instanţei de judecată privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor
arbitrale străine......................................................................................................23-26
§ II.3. Refuzul recunoaşterii hotărârii arbitrale străine..........................................26-34
§ II.4. Contestarea hotărârii arbitrale străine.........................................................34-39
Capitolul III. Executarea hotărârii arbitrale străine
§ III.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită a hotărârilor arbitrale străine şi
condiţiile executării lor...........................................................................................40-43
§ III.2. Eliberarea titlurilor de executare silită a hotărârilor arbitrale străine.........43-46
§ III.3. Limitele controlului judiciar asupra executării hotărârii arbitrale ...........46-47
§ III.4. Convenţii şi tratate internaţionale în domeniul recunoaşterii şi executării
hotărârilor arbitrale străine.....................................................................................47-55
Încheiere................................................................................................................56-57
Bibliografie

Introducere

2
1. Actualitatea cercetării şi gradul de investigaţie a problemei

Problema recunoaşterii pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârilor arbitrale


pronunţate de instanţe străine cunoaşte în ultimii ani noi dimensiuni datorate
fenomenului globalizării. Diversificarea relaţiilor juridice dintre diferite persoane
fizice sau juridice care provin din jurisdicţii diferite ridică noi provocări în materie,
unul dintre cele mai serioase obstacole în procedura de executare a hotărârilor fiind
existenţa barierelor naţionale, respective ale sistemelor de drept diferite, aspecte de
natură să împiedice atingerea scopului pentru care respectivele hotărâri fuseseră
pronunţate. Ca regulă generală, suveranitatea fiecărui stat independent făcea ca o
hotărâre străină să-şi producă efectele, numai pe teritoriul statului în jurisdicţia căruia
hotărârea fusese pronunţată. Pentru a evita acest impediment fiecare stat încheia o
serie de acorduri bi- sau multilaterale cu alte state, în vederea creării unor relaţii de
reciprocitate.
Pe baza acestor acorduri era necesar ca hotărârile arbitrale străine să fie recunoscute
pe teritoriul statului unde se intenţiona ca acestea să-şi producă efectele.
Importanţa actului recunoaşterii este neechivocă deoarece el conferă hotărârii
străine autoritate de lucru judecat în ţara de executare, împiedicând declanşarea unui
nou litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză .
Arbitrajul internaţional a devenit o practică uzuală de soluţionare a disputelor
internaţionale. Având în vedere acest aspect, statele din întreaga lume şi-au
modernizat reglementările arbitrale. Metoda de soluţionare a disputelor în arbitrajul
comercial internaţional este hibridă. Aceasta este determinată de o convenţie
încheiată de particulari, care continuă cu o serie de proceduri stabilite de părţi,
acestea din urmă având o mare importanţă. Se finalizează cu o hotărâre ce este
obligatorie pentru părţi. În anumite condiţii, majoritatea instanţelor statelor lumii
procedează la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a acesteia. Actualitatea
cercetării este determinată de faptul că arbitrajul comercial internaţional s-a dezvoltat
rapid în ultimii ani având în vedere creşterea îngrijorătoare a disputelor din comerţul

3
internaţional. Arbitrajul comercial internaţional este în plină expansiune, multe
jurisdicţii adoptând sau modernizând reglementări privind arbitrajul. Recunoaşterea şi
încuviinţarea executării silite a sentinţelor arbitrale din domeniul arbitrajului
comercial internaţional constituie o chestiune a cărei dificultate este cauzată de
dificultăţi şi ezitări inerente. Recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a
sentinţelor arbitrale comerciale internaţionale reprezintă efectul acestora fie în statul
pe teritoriul căruia au fost pronunţate, prin aceasta înţelegând statul pe teritoriul
căruia se află locul arbitrajului, fie în statele în care se consideră că respectivele
sentinţe au caracter internaţional. Cu toate acestea, tema dată nu este îndeajuns
cercetată în literatura de specialitate din Republica Moldova.

2. Scopul şi sarcinile cercetării

Scopul lucrării constă în cercetarea aspectelor ce ţin de recunoaşterea şi executarea


hotărîrilor arbitrale străine în vederea tratării problemelor existente la acest subiect.
Scopul urmărit a fost concretizat în următoarele sarcini ale cercetării:
1. Analiza principalelor noţiuni privind recunoaşterea şi executarea hotărîrilor
arbitrale străine, analiza cadrului juridic, pornind de la abordările teoretice şi practicile
internaţionale existente;
2. Cercetarea procedurii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine, a refuzului de
recunoaştere a hotărârii arbitrale străine şi efectele recunoaşterii acesteia;
3. Analiza condiţiilor de executarea a hotărîrii arbitrale străine, a suspendării
executării acesteia, a efectelor executării hotărîrii arbitrale.

3. Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetărilor efectuate îl constituie


lucrările teoreticienilor în domeniul ştiinţei dreptului atât din ţară, cat şi de peste
hotare. Baza metodologică a investigaţiei date o constituie poziţiile şi direcţiile
contemporane ale teoriei cunoaşterii proceselor sociale şi a fenomenelor juridice.
Cercetările au fost efectuate in baza doctrinei şi practicii, actelor normative
4
internaţionale, tratatelor şi acordurilor incheiate intre state, directivelor şi
regulamentelor Uniunii Europene, precum şi a legislaţiei Republicii Moldova.
Pentru a face un studiu mai detaliat al problemei ce stă în atenţia noastră am folosit
drept bază metodologică o serie de metode specifice de cercetare a problemelor cu
caracter sociouman cum ar fi:

 metoda descriptivă, aplicată pentru descrierea genezei şi a conceptului de


hotărare arbitrală străină;
 metoda de analiză a fenomenului, a acţiunilor, tendinţelor, cauzelor, formelor
şi conjuncturii istorice care au favorizat progresul instituţiei recunoaşterii şi
executării hotărarilor arbitrale străine;
 metoda de sinteză a elementelor comune ale instituţiei recunoaşterii şi
executării hotărarilor arbitrale străine din diferite state, pentru a putea găsi
caracteristici generale sau particulare;
 metoda de comparare a tendinţelor de evoluţie a procesului civil internaţional
in diferite state, in scopul evidenţierii efectelor juridice şi găsirii soluţiilor
pentru problemele ce apar in cazul invocării hotărarii judecătoreşti străine in
Republica Moldova;
 metoda clasificării a fost utilizată in evaluarea şi delimitarea diferitelor tipuri
de recunoaştere atat ca formă, cat şi conţinut; metoda concluziei a fost folosită
ca urmare a metodelor utilizate, menţionate mai sus pentru a stabili clar şi
concis concluziile autorului.

Reperul teoretic al cercetării îl constituie lucrările savanţilor şi cercetătorilor cu


renume mondial, cum ar fi: Dumitru Mazilu, Stoian Ion, Stătescu Constantin,
Dogaru Ion, Gribincea Lilia, Băieşu Sergiu ş.a. Suportul informaţional al lucrării
este constituit din actele legislative şi normative ale Republicii Moldova; convenţiile
internaţionale privind arbitrajul; lucrările de specialitate editate în Republica
Moldova, România; materialele conferinţelor internaţionale, precum şi publicaţiile
din presa periodică; materialele factologice şi datele statistice furnizate de arhivele
5
judecătoriilor, precum şi materialele furnizate de Curtea de Arbitaj de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

4. Inovaţia şi originalitatea ştiinţifică a lucrării

În lucrare s-a încercat o expunere cît mai frecventă a ideilor proprii, cu riscul ca
ele să fie subiective şi să nu corespundă cu părerea unor cercetători. Noutatea acestei
lucrări e condiţionată de existenţa reglementărilor naţionale şi internaţionale pe
problema recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine.

5. Volumul şi structura tezei

Volumul şi structura tezei rezultă din scopul şi obiectivele propuse. Teza conţine
introducere, trei capitole, concluzii, anexe şi bibliografie.
În capitolul I ,,Aspecte generale ale hotărârilor arbitrale străine’’ am analizat
conceptul de arbitraj şi avantajele acestuia, am punctat principalele noţiuni, principii
de bază şi categorii ale recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine, am
evidenţiat particularităţile şi efectele hotărârilor arbitrale străine. Următorul capitol
este consacrat recunoaşterii hotărârii arbitrale străine. În primul paragraf am descris
şi am analizat condiţiile de recunoaştere a hotărârilor arbitrale străine, în paragraful
doi am analizat sesizarea instanţei competente, refuzul de recunoaştere a hotărârii
arbitrale străine, precum şi contestarea recunoaşterii în instanţa competentă.
Capitolul III este rezervat procedurii de executare a hotărârii arbitrale străine.
În primul paragraf am analizat prescripţia de executare silită asupra hotărârii arbitrale
străine cât şi condiţiile de executare a acesteia, în al doilea paragraf am analizat
eliberarea titlurilor de executare silită a hotărârilor arbitrale străine, limitele
controlului judiciar asupra executării hotărârii arbitrale, iar ultimul paragraf este
destinat convenţiilor şi tratatelor internaţionale în domeniul recunoaşterii şi executării
hotărârilor arbitrale străine.

Capitolul I. Trăsături generale ale arbitrajului

6
§ I.1. Arbitrajul şi avantajele sale

Originile arbitrajului pot fi găsite în Antichitate, dar mai ales în Evul Mediu, când
disputele de natură comercială erau soluţionate de părţi, prin intermediul unei
persoane de autoritate desemnate de părţi, cu reputaţie neştirbită, cunoscătoare a
obiectului litigiului, dar mai ales care se bucura de deplina încredere a celor care o
solicitau pentru împărţirea dreptăţii.1 În zilele noastre, arbitrajul devine o metodă din
ce în ce mai populară pentru rezolvarea disputelor comerciale şi mai ales a disputelor
comerciale internaţionale, între părţile implicate în comerţul internaţional. 2
Denumirea de ,,arbitraj internaţional" vine din convenţiile internaţionale, practica de
comerţ internaţional şi doctrina juridică de specialitate. Convenţia europeană de
arbitraj comercial internaţional, încheiată la Geneva, la 21 aprilie 1961 defineşte în
art.1 pct.2  b) arbitrajul ca fiind ,,reglementarea litigiilor nu numai de către arbitrii
numiţi pentru cazuri determinate (arbitraj ad-hoc), ci şi de către instituţii permanente
de arbitraj”. Legea cu privire la arbitraj nr.23 din 22.02.2008 defineşte arbitrajul
astfel: ,,o ,,cale” alternativă de soluţionare a litigiilor atît de către arbitri numiţi pentru
fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cît şi de instituţii permanente de arbitraj.”
Arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil
în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis,
cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care
legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului. În calitate de arbitru poate fi
orice persoană fizică aleasă de părţi sau numită în modul stabilit de părţi pentru
soluţionarea prin arbitraj a litigiului. Arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de
a soluţiona litigii care apar între persoane fizice şi/sau juridice. El poate fi
instituţionalizat  ca organ permanent pe lîngă camere de comerţ, burse, uniuni,
asociaţii sau alte organizaţii, unde funcţionează  în baza unor regulamente adoptate de

1
Deleanu, I.; Deleanu, S. ,,Arbitrajul intern şi internaţional’’, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, pag. 18;

2
Octavian I. „Dreptul comerţului internaţional”, Bucureşti 1992, pag.23

7
acestea. În condiţiile legii, pot activa, de asemenea, arbitraje generale şi speciale,
interne şi internaţionale.
Instituţia arbitrajului oferă o modalitate avantajoasă de soluţionare a litigiilor care
apar în derularea contractelor comerciale. Arbitrajul reprezintă o alternativă la
jurisdicţia statală. Această jurisdicţie este marcată de formalism excesiv, de
ineficienţă, adesea de corupţie şi îi lipseşte celeritatea în soluţionarea litigiilor. Ca
atare, necesitatea arbitrajului este indiscutabilă. În Republica Moldova, Curtea de
Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a
Republicii Moldova pune la dispoziţie acest mijloc de rezolvare a litigiilor, pe baza
unei structuri organizatorice şi administrative.
Arbitrajul este o formă de justiţie privată care oferă avantaje incontestabile pentru
agentul economic. Procedura arbitrală este confidenţială, durata de soluţionare a
litigiilor este foarte scurtă, în mediu 3-4 luni, cu excepţia unor cazuri justificate, în
care procedura se poate prelungi. Daca nu există o altă întelegere între părţi, partea
care a pierdut procesul suportă integral sau parţial valoarea taxelor şi a cheltuielilor
de arbitraj. După soluţionarea litigiului, hotărârea arbitrară pronunţată este definitivă
şi obligatorie, având efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii,
indiferent dacă vizează un litigiu intern ori internaţional.
Avantajele apelării la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova sunt3:
1. Procedura arbitrală este mai simplă şi mai accesibilă părţilor decât normele
procesuale aplicate de instanţele judecătoreşti de stat pentru soluţionarea unor dispute
similare.
2. Procedura arbitrală este mai rapidă şi mai puţin formală. Părţile pot să stabilească
tribunalului arbitral un termen pentru soluţionarea litigiului. Regulamentul Curţii de
Arbitraj stabileşte un termen de 6 luni, din moment ce cauza a fost transmisă spre
soluţionare tribunalului arbitral competent, termen în care trebuie pronunţată
hotărârea arbitrală.

3
www.chamber.md

8
3. Procedura arbitrală este confidenţială, sedinţele de judecată nu sunt publice, nici o
persoană nu are acces la informaţiile privind activitatea de soluţionare a litigiilor în
Curtea de Arbitraj.
4.Competenţa specializată a arbitrilor - arbitrii Curţii de Arbitraj sunt specialişti cu
înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale.
5. Părţile desemnează arbitrii care vor soluţiona litigiul comercial în procedura
arbitrală. Curtea de Arbitraj are în structura sa 56 de arbitri, inclusiv din ţările cu care
Moldova are relaţii comerciale externe. Părţile pot numi în calitate de arbitri persoane
care nu sunt în lista arbitrilor Curţii de Arbitraj, dacă aceştia sunt imparţiali şi au
calificarea corespunzătoare.
6. Costuri reduse - taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la
valoarea obiectului litigiului, potrivit normelor privind taxa şi cheltuielile arbitrale;
Taxa arbitrală a Curţii de Arbitraj pe lângă CCI a Moldovei este mai mică decât
taxele percepute în alte instituţii de arbitraj permanente din alte ţări.
7. La adoptarea hotărârii arbitrale tribunalul arbitral se conduce, în primul rand, de
voinţa părţilor expuse în contract şi de uzanţele comerciale indicate în speţă.
8. Hotărârile arbitrale sunt definitive şi obligatorii pentru părţi din momentul
pronunţării şi nu pot fi atacate în ceea ce priveşte fondul litigiului.
9. Hotărârile arbitrale se bucură de o largă recunoaştere internaţionala. Republica
Moldova, alături de alte peste 100 state, a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu
privire la recunoaşterea şi executarea senţintelor arbitrale străine, încheiata la New
York, în 1958.
10. Părţile pot media conflictul.
Atât arbitrajul, cât şi medierea sunt metode alternative ale justiţiei statale. În
comparaţie cu arbitrajul, procedura medierii are la bază o altă premisă. Se porneşte de
la ideea că în orice litigiu comercial există un punct, în care părţile pot încheia o
tranzacţie. Medierea se bazează pe încrederea acordată de către părţi mediatorului,
care este o persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în
soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile şi eficiente.

9
§ I.2. Conceptul şi noţiunea de hotărâre arbitrală străină

Examinarea procedurii recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine


implică o prealabilă calificare a noţiunii de ,,hotărâre arbitrală străină”.
Legislaţia noastră nu conţine o definiţie concretă referitor la noţiunea de ,,hotărâre
(sentinţă) arbitrală străină”. Însă în Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova
găsim noţiunea de ,,hotărâre judecătorească străină” care este definită ca ,,o hotărâre
pronunţată în pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată
specializată pe teritoriul altui stat, precum şi sentinţa penală privind repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune” (art.467 alin.(2) CPC)
Făcând analiza logică a art.467 CPC, putem conchide, că noţiunea de ,,hotărâre
judecătorească străină” se întrebuinţează în sens larg. Adică, urmează a fi recunoscută
şi executată pe teritoriul Republicii Moldova orice act de dispoziţie judecătoresc,
prevăzut de legislaţia naţională a statului, pe teritoriul căreia a fost pronunţată
hotărârea, prin care litigiul a fost soluţionat în fond, dacă nu există careva interdicţii,
stabilite prin legea naţională sau internaţională.4
Astfel, după cum rezultă din art.467 al.(1) CPC, ,,sunt recunoscute şi se execută de
plin drept în Republica Moldova, inclusiv tranzacţiile”. Iar tranzacţiile pot fi
confirmate prin adoptarea unei încheieri. Deci pot fi recunoscute şi executate atât
încheierile judecătoreşti străine cât şi hotărârile arbitrale străine.
Legislaţia internaţională stabileşte procedura prin care hotărârea arbitrală străină
poate avea autoritatea lucrului judecat şi pe teritoriul Republicii Moldova. Conform
art.2 din convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine,
încheiată la New York în 1958, în vigoare pentru Republica Moldova din 1988,
prin ,,sentinţe arbitrale străine” se înţeleg nu numai sentinţele date de către arbitrii
numiţi pentru cazuri determinate, ci, deasemenea şi acele care sunt date de către
organele permanente cărora părţile li s-au supus.
4
Poalelungi, Mihai ,,Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile’’, Ediţia I, Chişinău 2006, pag.334

10
Deci sentinţele arbitrale străine pot fi rezultatul activităţii unor organe particulare,
create în vederea soluţionării unui anumit litigiu (arbitraj ad-hoc) sau a unor organe
de arbitraj instituţionalizat prin intermediul unor organizaţii obşteşti, în ambele cazuri
fiind vorba de organe nestatale.
În literatura de specialitate s-a relevat că sentinţa este echivalentul arbitral al unei
hotărâri jurisdicţionale, ea are aceleaşi efecte şi reprezintă hotărârea pe care instanţa
arbitrală o poate da asupra litigiului cu care a fost învestită.
În absenţa unor criterii legale în funcţie de care sentinţele arbitrale pot fi
considerate ca interne sau străine, judecătorul trebuie să procedeze la determinarea
elementelor de extranietate pe care le conţine hotărârea arbitrală, cum ar fi cetăţenia
sau domiciliul părţilor, locul unde a fost dată hotărârea, legea în temeiul căreia s-a dat
etc.
Prin Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi
executarea hotărîrilor arbitrale străine s-a stabilit un dublu criteriu pentru ca o
hotărîre să fie străină: în acest sens se cere ca să fie dată pe teritoriul unui stat, altul
decît cel unde se solicită recunoaşterea şi executarea, deci un criteriu pozitiv, şi să nu
fie considerată hotărîre naţională în statul în care se cere recunoaşterea şi executarea,
deci un criteriu negativ.
Convenţia Europeană de la Geneva din 1961 privind Arbitrajul Comercial
Internaţional (în vigoare pentru Republica Moldova din 5 martie 1998), deşi nu are
drept obiect recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, se referă totuşi la
caracterul sentinţei arbitrale, stipulând că în domeniul său de aplicare intră sentinţele
date între părţi având la momentul convenţiei de arbitraj, sediul sau reşedinţa în state
contractante diferite. Aceasta poate duce la consecinţa că în unele cazuri dispoziţiile
ambelor Convenţii (din 1958 şi din 1961) să se suprapună şi deci să fie luate în
consideraţie criteriile de calificare a caracterului de extraneitate ale ambelor
convenţii.

11
§ I.3. Particularităţile hotărârilor arbitrale străine

Ca acte ale unei jurisdicţii speciale, de origine privată, hotărârile arbitrale trebuie
considerate ca înzestrate cu autoritate de lucru judecat 5. Potrivit art. 363 alin. 3 C. pr.
civ., hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti
definitive, ceea ce înseamnă că ea se va bucura de toate atributele specifice actului
jurisdicţional. Faptul că la baza constituirii tribunalului arbitral – precum şi în
determinarea normelor de desfăşurare a judecăţii, ori a conţinutului sau formei
hotărârii – se află convenţia părţilor nu înseamnă că hotărârea însăşi va avea natură
convenţională, întrucât ea nu va fi rezultatul contractului judiciar al părţilor, ci
rezultatul activităţii desfăşurate de arbitrii, ca judecători privaţi, sub semnul
independenţei şi al imparţialităţii. Ei realizează o „supunere a dreptului” la situaţia
dedusă judecăţii, la fel cum se întamplă şi în cazul judecătorului învestit cu putere
publică. Chiar dacă temeiul juridic al arbitrajului este convenţia părţilor (care permite
ca declanşarea procedurii să nu aibă loc în faţa instanţei de drept comun, activitatea
de arbitrare şi sentinţa care o finalizează au un caracter jurisdicţional. Hotărârea,
pronunţată pe baza principiului contradictorialităţii, trebuie să fie motivată şi este
supusă controlului judecătoresc pe calea acţiunii în anulare, concepută ca o veritabilă
cale de atac. Ponderea efectivă a acestei componente, esenţială iniţial pentru
declanşarea procedurii contencioase şi organizarea desfăşurării acesteia devine mai
puţin semnificativă în faza finală a litigiului arbitral. În realitate, având posibilitatea
să aleagă normele de procedură (cele dispozitive, întrucât celor imperative trebuie să
li se supună) după care să se realizeze judecata, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale,
părţile aleg astfel fundamentul pe care se va „edifica” hotărârea tribunalului arbitral
Piatra de temelie a arbitrajului rezidă deci în înţelegerea părţilor de a soluţiona litigiul
pe calea arbitrajului. Datorită specificului procedurii, relativitatea lucrului judecat a
sentinţei arbitrale se conjugă cu relativitatea efectelor convenţiei de arbitraj, care se
5
Tăbârcă, Mihaela; Buta, Gheorghe ,,Codul de procedură civilă. Comentat şi adnotat, cu legislaţie, jurisprudenţă şi
doctrină’’, Ed. Universul Juridic, 2007; pag.57

12
extinde în plan jurisdicţional. În acest sens, decizia în interesul legii unde se arată că
„Acţiunea în anulare declanşează un control judecătoresc care se realizează pe cale de
acţiune în primă şi ultimă instanţă (…) Faptul că hotărarea asupra acţiunii în anulare
este supusă numai recursului nu demonstrează că suntem în prezenţa unei căi de atac,
ci dimpotrivă, că suntem în prezenţa unei judecăţi în primă şi ultimă instanţă – sau în
alţi termeni – a unei judecăţi în primă instanţă, cu înlăturarea apelului”
Ca atare, fiind vorba de un act ce pune capăt unui litigiu, pe baza dezbaterilor
contradictorii, cu respectarea unei proceduri, în condiţii de independenţă şi
imparţialitate, el are natură jurisdicţională şi se bucură de autoritate de lucru judecat
din momentul pronunţării lui, nemaiputând fi modificat, cenzurat, decât prin
exercitarea căii de atac. S-a susţinut că hotărarea arbitrală are, întocmai ca şi
arbitrajul, o natură juridică ambivalentă, contractuală şi jurisdicţională, întrucât fără
convenţia arbitrală sau dincolo de limitele ei, hotărarea arbitrală este lipsită de temei.
Ea face corp comun cu convenţia arbitrală, de care este indestructibil legată (…)
Dubla natură a arbitrajului se regăseste în toate actele şi fazele arbitrajului. A afirma
că arbitrajul are ca punct de plecare convenţia arbitrală, iar ca punct de sosire un act
jurisdicţional poate însemna, cel mult, un simplu exerciţiu de stil, dar nu o analiză
stiinţifică. Credem dimpotrivă, că natura hotărârii arbitrale este una jurisdicţională şi
că declanşarea procedurii arbitrale pe baza convenţiei părţilor, precum şi faptul că
acestea pot stabili normele de procedură pe care tribunalul trebuie să le urmeze,
inclusiv conţinutul şi forma hotărârii arbitrale, nu sunt de natură să imprime acest
caracter, convenţional, hotărârii. Tranşarea litigiului adus spre judecată instanţei
arbitrale nu se face pe baza contractului judiciar al părţilor, ci este urmarea
dezbaterilor contradictorii, administrării probatoriului, determinării elementelor de
fapt şi în cele din urmă, stabilirii regulii de drept de către arbitrii (chiar şi atunci când
părţile aleg ca judecata să se facă în echitate, instanţa arbitrală este obligată să îşi
justifice soluţia, arătând motivele admiterii sau respingeriimpretenţiilor). Substanţa
sentinţei arbitrale nu poate consta în clauza compromisorie a părţilor, pentru că
altminteri, ar însemna că hotărârea să nu mai aparţină arbitrilor, activitatea lor să nu

13
se mai desfăşoare sub semnul independenţei şi imparţialităţii, locul şi rolul lor
urmând să fie luat de părţi (şi atunci, care ar mai fi rostul arbitrajului?). Faptul că,
hotărarea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti
definitive nu înseamnă că de acest moment trebuie legată înzestrarea hotărârii cu
autoritate de lucru judecat. Actul jurisdicţional are atributele specifice din chiar
momentul pronunţării lui, neputându-se vorbi de o suspendare a acestora până la data
comunicării lui către părţi, comunicare ce nu are drept consecinţă decât începerea
curgerii termenului de exercitare a acţiunii în anulare (potrivit C. pr. civ., acţiunea în
anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii
arbitrale). Împrejurarea că această hotărâre trebuie investită cu formulă executorie de
către instanţa de judecată (căreia i-ar fi revenit competenţa să judece litigiul în
absenţa convenţiei arbitrale) nu este de natură să afecteze funcţia jurisdicţională a
actului ci doar să-i asigure eficacitatea pentru ipoteza în care dispoziţiile sale nu sunt
aduse la îndeplinire de bunăvoie (asa cum se întâmplă, de altfel, şi în situaţia
hotărârilor emanând de la instanţa de judecată). De asemenea, faptul că aplicarea
formulei executorii nu o realizează chiar tribunalul arbitral este consecinţa
neînzestrării acestei instanţe cu putere publică, dar în acelaşi timp, este vorba aici, de
o formalitate ulterioară adoptării hotărârii, care nu poate altera conţinutul hotărârii şi
nu-i poate influenţa natura juridică. Se va bucura de autoritate de lucru judecat şi
hotărârea prin care se completează hotărarea iniţială a tribunalului arbitral, care a
omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, întrucât aceasta reprezintă ea însăşi o
hotărâre care rezolvă parte din fondul litigiului.
Sentinţa arbitrală este definitivă şi obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de
bunăvoie de partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul aratat în
hotărâre. La cererea părţii câştigătoare, sentinţa arbitrală se învesteşte cu formula
executorie, conform legii, iar cererea de învestire se introduce la instanţa
judecătorească competentă de la sediul Curţii de Arbitraj. Sentinţa arbitrală învestită
cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o

14
hotărâre judecătorească. Sentinţa arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în
anulare pentru unul din următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul făra să existe o convenţie arbitrală sau în
temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a
fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului;
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a
pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul
pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la
îndeplinire;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii
imperative ale legii.

§ I.4. Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor instanţelor arbitrale, devenite irevocabile, dacă legea nu


prevede altfel, se vor realiza în volum deplin, de regulă în limita teritoriului statului,
în care a fost adoptată hotărârea, indiferent de subiecţii antrenaţi în proces, fără a mai
fi necesară o altă procedură separată.6
Principalele efecte ale unei hotărâri arbitrale în dreptul intern sunt:
A. Autoritatea lucrului judecat.

6
Deleanu, Ion; Deleanu, S. ,,Arbitrajul intern şi internaţional’’, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005; pag.45

15
Autoritatea de lucru judecat este atributul principal al hotărârii irevocabile
pronunţate de organul de jurisdicţie, efect consacrat de Codul civil ca o prezumţie
legală absolută ce impiedică partea care a pierdut procesul să repună in discuţie
dreptul recunoscut prin acea hotărare. Pentru ca o hotărare irevocabilă să poată fi
opusă autorităţii de lucru judecat intr-o nouă acţiune, este necesar să existe intre
prima şi a doua acţiune tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, in aceeaşi calitate,
acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Autoritatea de lucru judecat se valorifică prin
mijlocirea unei excepţii de fond ce poate fi ridicată oricand de partea interesată sau
din oficiu de către instanţă.
În conţinutul autorităţii lucrului judecat se includ, prin urmare, pe de o parte, un
element pe care il vom coercitiv (interzicerea rejudecării pricinii) şi, pe de altă parte,
un element axiologic (valoarea ei de adevăr).
Elementul coercitiv are o natură procedurală. Ordinul de a nu se rejudeca pricina
definitive soluţionată se raportează la activitatea sistemului de organe jurisdicţionale
ale unui stat, la buna sa funcţionare, deoarece tinde să preintampine contrarietatea
dintre hotărarile judecătoreşti.
Elementul axiologic al autorităţii lucrului judecat se referă la materializarea soluţiei
pronunţate. Chiar dacă valoarea de adevăr a autorităţii de lucru judecat implică
urmări procedurale, elementul axiologic işi păstrează caracterul de afi o chestiune de
fond. Apare intrebarea, cand se dobandeşte autoritatea lucrului judecat?
O hotărare străină va avea autoritate de lucru judecat in cazul recunoaşterii fie de
plin drept, fie prin obţinerea exequatur-ului. In caz contrar nu produce nici un efect
pentru o instanţă de judecată naţională, deoarece o instanţă de judecată nu poate
dezinvesti de puterea de a judeca o instanţă străină, ea nu poate constata existenţa sau
lipsa unui drept in locul unei instanţe străine.
B. Forţa executorie.
Forţa executorie a hotărârii înseamnă ordinul ce se conţine în hotărârea
judecătorească dat organelor de executare silită de a indeplini dispozitivul hotărarii,
in cazul in care cel care a pierdut procesul nu execută de bunăvoie cele prescrise in

16
hotărarea judecătorească. Dintre hotărârile străine nu toate se bucură de autoritatea
lucrului judecat in statul de origine. Această putere poate să inceteze din diferite
cauze. Una dintre ele poate fi anularea hotărarii in urma admiterii unei căi
extraordinare de atac in statul de origine sau fără ca hotărarea străină să fie anulată a
expirat termenul de prescripţie.
Din dreptul internaţional privat face parte prescripţia dreptului la acţiune (in sens
material) şi pentru a stabili natura juridică a prescripţiei extinctive, trebuie să
răspundem la intrebarea, ce este, pentru dreptul internaţional privat, prescripţia
dreptului la acţiune? Pentru a răspunde la această intrebare este necesar să stabilim ce
efect produce prescripţia extinctivă. Prin prescripţie extinctivă se stinge dreptul la
acţiune (in sens material).
C. Puterea probantă a unui act autentic.
Din punct de vedere al puterii probante, hotărarea judecătorească este asimilată cu un
act, inscris autentic cu efectele probatorii recunoscute de lege unui astfel de inscris.
Puterea probantă este ataşată hotărarii judecătoreşti in calitatea sa de instrumentum şi
nu de negotium, ce caracterizează forţa obligatorie. Potrivit regulii locus regit actum,
ea va avea puterea probantă pe care i-o conferă legea sub imperiul căreia a fost
pronunţată. Puterea probantă a hotărarii judecătoreşti străine este independentă de
recunoaşterea eficacităţii substanţiale. Puterea probantă ca act instrumentar este
legată de constatările de fapt inserate in cuprinsul hotărarii. Puterea probantă a
hotărarilor străine se clasifică in puterea probantă extrinsecă şi puterea probantă
intrinsecă, la care ne vom referi mai jos. Puterea probantă extrinsecă implică două
operaţii distincte: verificarea valabilităţii formale a inscrisului, prezentat ca o hotărare
judecătorească, iar pe de altă parte, controlul veridicităţii semnăturilor şi sigiliului pe
care le poartă.
Puterea probantă intrinsecă a hotărarii străine stabileşte valoarea de adevăr pe care
o pot avea constatările de fapt cuprinse in hotărarea străină in statul solicitat. Sub
aspectul efectelor probaţiunii, constatările personale ale judecătorului străin
consemnate in textul hotărarii, care fac dovada deplină pană la stabilirea falsului in

17
statul străin, diferă de celelalte menţiuni din hotărarea străină, care au doar valoarea
unor constatări făcute prin inscrisuri simple, evaluate in funcţie de coroborarea lor şi
cu alte mijloace de probă.
O hotărâre arbitrală străină nu poate avea însă, aceiaşi eficacitate ca o hotărâre
pronunţată de o instanţă judecătorească naţională. O hotărâre străină nu poate avea de
plin drept forţa executorie şi autoritate de lucru judecat, deoarece se opune
suveranitatea statului pe al cărui teritoriu se invocă acea hotărâre. Hotărârea arbitrală
străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc cerinţele stabilite de legea
statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale constau în recunoaşterea
hotărârii străine şi obţinerea încuviinţării executării pentru acea hotărâre. Aceste două
proceduri –recunoaşterea şi încuviinţarea executării (exequaturul) - constituie
prerogative exclusive ale statelor, fiind acordate conform prescripţiilor normative ale
legislaţiei interne statale, precum şi a tratatelor internaţionale la care fac parte.
Bineînţeles, recunoaşterea va constitui primul pas pentru obţinerea executării silite
a hotărârii. Pentru a fi executată în mod silit o hotărâre arbitrală trebuie ca în prealabil
să i se recunoască efectele specifice. Recunoaşterea unei hotărâri înseamnă
recunoaşterea efectelor acesteia, cu excepţia puterii executorii. Astfel o hotărâre
arbitrală recunoscută are puterea de lucru judecat ( în măsura în care statul în care
este invocată nu subordonează acest efect de obţinere prealabilă a exequaturului), iar
faptele constatate printr-o asemenea hotărâre (precum executarea obligaţiei) sunt
opozabile faţă de orice persoane.
Mecanismul juridic al recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine prin
intermediul unei jurisdicţii statale, care să confere titularului drepturile rezultate din
hotărârea străină, posibilitatea de a sili pe cel care-i încalcă dreptul sau să execute
această hotărîre, este obţinerea încuviinţării executării - exequaturului. Prin exequatur
se înţelege procedura judiciară în cadrul căreia instanţa de judecată competentă a unui
stat declară executorie o hotărâre judecătorească sau arbitrală străină, ce urmează a fi
executată pe teritoriul acestui stat în condiţii egale cu hotărârile judecătoreşti sau
arbitrale naţionale.

18
Obiectul exequaturului este dublu: de a acorda forţa executorie unei hotărâri
arbitrale străine, dacă aceasta nu se execută benevol de către partea obligată prin
hotărâre, precum şi de a recunoaşte acesteia autoritatea lucrului judecat.
În felul acesta, încuviinţarea executării unei hotărâri arbitrale străine este cheia de
boltă a întregului ansamblu de probleme juridice pe care le ridică recunoaşterea şi
apoi executarea hotărârii respective.
În ceea ce priveşte corelarea termenelor recunoaştere şi executare trebuie de
menţionat că din cauza deosebirii de efecte şi a modului de a acţiona atât legislaţiile
naţionale cât şi convenţiile internaţionale menţionează separat recunoaşterea unei
sentinţe arbitrale şi executarea acesteia. Astfel Convenţia de la New York din 1958
face această precizare în art.3 prin care dispune că ,,fiecare stat contractant va
recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea unei sentinţe
conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde hotărârea este invocată.”
În literatura de specialitate s-a relevat că recunoaşterea unei hotărâri străine poate
opera de plin drept în timp ce executarea acesteia trebuie autorizată în fiecare caz
aparte, în statul în care se cere executarea (statul solicitat) deoarece ea cuprinde acte
de o oarecare gravitate asupra patrimoniului debitorului şi de aceea implica măsuri de
verificare mai severe.7
În acest context, legislaţia Republicii Moldova nu face deosebire între
recunoaştere şi executare în ceea ce priveşte modul de operare a lor Astfel, art. 467
alin.(1) CPC dispune că hotărârile judecătoreşti străine inclusiv tranzacţiile sunt
recunoscute şi se execută de plin drept în Republica Moldova, fie dacă astfel se
prevede în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sau sunt
recunoscute şi se execută în baza principiului reciprocităţii în ceea ce priveşte
efectele hotărârilor străine.
Confuzia între noţiunile de recunoaştere şi executare ce are loc în legislaţia noastră
este demonstrată şi prin faptul că în art.468 CPC întitulat ,,Cererea de recunoaştere a

7
Sitaru Dragoş-Alexandru „Dreptul comerţului Internaţional. Tratat”, Volumul II, Ed. ACTAMI, Bucureşti,
1996.,pag.80

19
hotărîrii judecătoreşti străine” se vorbeşte, de fapt despre punerea în executare a
acesteia: ,,Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi
pusă în executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul
încuviinţării date de curtea de apel de drept comun în a cărei circumscripţie urmează
să se efectueze executarea”.

Capitolul II. Recunoaşterea hotărârii arbitrale străine

§ III.1. Condiţii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine

20
Condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru recunoaşterea şi încuvinţarea
executării unei hotărîri arbitrale străine rezultă implicit din enumerearea cazurilor
care justifică decizia instanţei judecătoreşti din Republica Moldova de a refuza
recunoaşterea unei sentinţe arbitrale străine. Aceste cazuri sunt reglementate în
art.476 şi corespund în fond prevederilor art.V al Convenţiei de la New York din
1958.
Prin urmare pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării unei hotărîri arbitrale
străine trebuie să fie îndeplinite cumulativ următorele condiţii;
a) Competenţa instanţei de arbitraj.
Competenţa se determină în conformitate cu voinţa părţilor exprimată în convenţia
de arbitraj sub formă de clauză compromisorie sau compromis.
Prin clauză compromisorie se înţelege acordul părţilor unui contract principal,
exprimat într-o clauză înserată în acel contract sau într-un înscris separat, de a supune
litigiile lor ce s-ar putea ivi eventual referitor la acest contract, arbitrajului.
Compromisul, spre deosebire de clauza compromisorie, este privit ca o înţelegere
de sine stătătoare faţă de contractul principal prin care părţile convin ca litigiul ivit
între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, indicându-se obiectul litigiului şi
numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
În cadrul verificării competenţei instanţei de arbitraj care a pronunţat hotărârea,
instanţa judecătorească competentă a Republicii Moldova căreia i s-a solicitat
recunoaşterea şi încuviinţarea executării acestei hotărîri trebuie să ţină cont de
următoarele aspecte:
- instanţa de judecată trebuie să fie investită în mod valabil printr-o convenţie de
arbitraj neviciată printr-o cauză de nulitate, inclusiv incapacitatea părţilor convenţiei,
potrivit legii aplicabile lor. Convenţia de arbitraj trebuie să fie valabilă în
conformitate cu legea căreia părţile au subordonat-o sau în lipsa unor indicaţi în acest
sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată (art.V lit. a) al Convenţiei de la
New York)

21
- instanţa de arbitraj nu trebuie să depăşescă competenţa pe care părţile i-au acordat-
o. Hotărârea arbitrală depăşeşte limitele competenţei stabilite în convenţia de arbitraj
dacă ea se referă la un diferend care nu este menţionat în compromis sau care nu intră
în prevederile clauzei compromisorii ori cuprinde hotărâri care depăşesc prevederile
compromisului sau ale clauzei compromisorii (art. V lit.c) al Convenţiei de la New
York)
b) Respectarea dreptului la apărare.
Se consideră că dreptul la apărare nu a fost respectat dacă partea împotriva căreia
este invocată hotărârea nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea
arbitrilor, sau i-a fost imposibil pentru alt motiv să-şi pună în valoare mijloacele sale
de apărare (art.V lit b) al Convenţiei de la New York
c) Caracterul obligatoriu al hotărârii arbitrale.
Nu poate fi recunoscută şi pusă în executare o hotărâre care nu a devenit încă
obligatorie pentru părţi ori a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a
ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată hotărârea (art.V lit.e)
d) Constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj trebuie să fie conformă
cu convenţia părţilor sau, în lipsa unei asemenea convenţii, să fie conformă
prevederilor legii statului în care a avut loc arbitrajul.
e) Obiectul litigiului trebuie să fie arbitrabil.
Instanţa de judecată va refuza recunoaşterea şi încuviinţarea hotărârii arbitrale
străine dacă va constata că în conformitate cu legea Republicii Moldova, obiectul
litigiului nu este suscepibil de a fi soluţionat de către arbitraj.
f) Ordinea publică.
Nu poate fi recunoscută şi pusă în executare o hotărâre arbitrală care contravine
ordinii publice a Republicii Moldova.
g) Existenţa reciprocităţii între ţara în care s-a emis hotărârea arbitrală şi ţara în care
urmează să se execute.
Reciprocitatea poate fi legislativă, diplomatică sau de fapt. La momentul aderării
la Convenţia de la New York din 1958 Republica Moldova a făcut următoarea

22
rezervă: ,,convenţia va fi aplicată de către Republica Moldova pe bază de
reciprocitate numai asupra sentinţelor arbitrale pronunţate pe teritoriul unui alt stat
parte la Convenţie.”
Pe lângă acestea, se cer îndeplinite şiurmătoarele condiţii:
1) Existenţa unei convenţii scrise.
Fiecare dintre Statele contractante recunoaşte convenţia scrisă prin care părţile
se obligă să supună unui arbitraj toate diferendele sau anumite diferende care s-au
ivit sau ar putea să se ivească între ele privind un raport de drept determinat,
contractual sau necontractual, referitor la o problemă susceptibilă de a fi reglementată
pe calea arbitrajului. Prin convenţie scrisă se înţelege o clauză compromisorie
inserată într-un contract, sau un compromis semnat de părţi, sau cuprinse într-un
schimb de scrisori sau telegrame.
2) Convenţia să nu fie caducă, inoperantă sau nesusceptibilă de a fi aplicată.
Tribunalul unui Stat contractant, sesizat cu un litigiu privind problema asupra
căreia părţile au încheiat o convenţie, va îndruma părţile la arbitraj, la cererea
uneia din ele, dacă nu constată că zisa convenţie este caducă, inoperantă sau
nesusceptibilă de a fi aplicată.
Fiecare dintre Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale
şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare
pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele
Convenţiei de la New York. Prin recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale
cărora se aplică Convenţia nu vor fi impuse condiţiuni mult mai riguroase, nici
cheltuieli de judecată mult mai ridicate, decît acelea care sunt impuse pentru
recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.
3) Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea hotărării, partea care cere
recunoaşterea şi executarea trebuie să prezinte odată cu cererea:
a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a originalului
întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

23
b) originalul convenţiei arătate sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru
autenticitatea sa.
4) Dacă sentinţa sau convenţia nu este redactată într-o limbă originală a ţării în
care sentinţa este invocată, partea care cere recunoaşterea şi executarea sentinţei va
trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va
trebui să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurămînt, ori
de un agent diplomatic sau consular.
Legea nr.22 din 22.08.2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional
stipulează că hotărîrea arbitrală, indiferent de ţara în care a fost pronunţată, se
recunoaşte ca fiind obligatorie şi, la depunerea  în instanţă de judecată competentă a
unei cereri scrise, se execută de plin drept. Condiţiile de recunoaştere sunt
următoarele:
1) Partea care solicită recunoaşterea sau executarea hotărîrii arbitrale străine este
obligată să prezinte în judecată hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată.
2) Dacă hotărîrea arbitrală şi convenţia de arbitraj sînt expuse într-o limbă străină,
partea este obligată să le prezinte în traducere în limba română, legalizată în modul
stabilit de lege arbitrale contravine ordinii publice a Republicii Moldova.
Dacă desfiinţarea hotărîrii arbitrale străine sau suspendarea executării ei este
cerută instanţei competente, instanţa competentă în faţa căreia este invocată
recunoaşterea sau executarea hotărîrii poate, dacă va considera oportun, să amîne
statuarea şi, la cererea părţii care solicită recunoaşterea şi executarea hotărîrii, poate
să oblige cealaltă parte să ofere garanţiile corespunzătoare.

§ III.2. Sesizarea instanţei hotărârii arbitrale străine

Instanţa competentă de a recunoaşte şi a încuviinţa executarea hotărîrii arbitrale


străine este, potrivit art.36 al.(1) lit.h CPC, Curtea de Apel Economică. Partea ce

24
solicită recunoaşterea sau executarea hotărîrii arbitrale străine este obligată să
prezinte în judecată o cerere care trebuie să conţină:
a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se
depune de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
b) numele sau sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere
executarea hotărîrii.
Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de
telefon, faxul, poşta electronică, alte date.
La cerere se anexează hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată, precum
şi convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată în modul respectiv. Dacă
hotărîrea arbitrală sau convenţia arbitrală este expusă într-o limbă străină, partea
obligată să le prezinte în traducere în limba română, legalizată în modul stabilit de
lege.
Potrivit art.70 în coroborare cu art.475 alin.(1) CPC cererea de recunoaştere a
hotărîrii arbitrale străine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea legală a
debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive întemeiate
a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii.
Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind
amînarea examinării cererii, înştiinţîndu-l.
Este discutabilă întrebarea, ce ţine de înştiinţarea legală a creditorului despre locul,
data şi ora examinării cererii de recunoaştere a hotărîrii arbitrale străine.
Legislaţia Republicii Moldova stabileşte că instanţa competentă va înştiinţa numai
debitorul despre locul, data şi ora examinării cauzei. De aici rezultă că înştiinţarea
creditorului nu este obligatorie. Dar aceasta nu înseamnă că creditorul nu are dreptul
de a participa la examinarea cererii sale. Mai mult ca atât, atunci când creditorul va
solicita de a fi înştiinţat despre locul, data şi ora examinării, pentru a participa
personal sau prin reprezentant la examinarea cererii instanţa va putea admite această
cerere, înştiinţîndu-l în ordinea şi modul stabilit. Neprezentarea din motive

25
neîntemeiate a creditorului sau reprezentantului său, citat legal nu împiedică
examinarea cererii.
La examinarea cererii privind recunoaşterea şi executarea hotărîrii arbitrale străine
se vor aplica prevederile Codului de Procedură civilă cu excepţiile stabilite în
capitolul XVII din acelaşi cod.
După ce instanţa ascultă explicaţiile debitorului, şi în caz de prezenţă a celorlalţi
participanţi la proces, instanţa judecătorească pronunţă o încheiere de recunoaştere şi
încuviinţarea executării silite a hotărîrii arbitrale străine sau de refuz al autorizării
executării.
Încheierea trebuie să corespundă art.270 CPC cu o singură excepţie. Prin încheiere
nu poate fi admisă soluţionarea în fond a litigiului. Astfel nu se admite ca în
dispozitivul încheierii să se conţină astfel de concluzii: ,,de recunoscut spre executere
hotărîrea judecătoriei sectorului 8 a oraşului Langhepas regiunea Tiumeni din 16
decembrie 2004. De partajat apartamentul nr.14, str. 31 august oraşul Cahul
Republica Moldova.’’
În cazul în care hotărîrea arbitrală străină conţine soluţii asupra mai multor
pretenţii disociabile, încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii arbitrale străine, instanţa sesizată
poate după caz, să ceră explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze
debitorul privitor la cererea depusă ori să ceară explicaţii instanţei străine emitente.
Instanţa judecătorească poate refuza recunoaşterea hotărîrilor în temeiurile
prevăzute în art.471 CPC sau de de tratatele internaţionale şi în special:
- hotărîrea pronunţată nu a intrat în vigoare în conformitate cu legislaţia statului
care a pronunţat hotărîrea
- debitorul nu a luat parte la proces din cauză că lui sau reprezentantului său nu
le-a fost la timp şi în modul cuvenit expediată citaţia despre data şi locul
examinării cauzei

26
- executarea hotărîrii contravine suveranităţii Republicii Moldova şi pune în
pericol securitatea Republicii Moldova sau contravine principiilor legislaţiei
Republicii Moldova
- a expirat termenul de executare a hotărîrilor prevăzute de art.436 CPC al
Republicii Moldova dacă nu este prevăzut altfel de trataul internaţional
- în Republica Moldova există o hotărîre a instanţei judecătoreşti emisă într+un
litigiu între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri sau
în procedura instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova este intentată o
acţiune între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
- dacă cauza este de competenţă a instanţelor judecătoreşti din Republica
Moldova.
Potrivit art. 471 în coroborare cu art. 475 alin.(1) CPC, copia de pe încheierea
judecătorească privind încuviinţarae executării silite a hotărîrii arbitrale străine sau
refuzul autorizării executării se expediază de judecată creditorului şi debitorului în
termen de trei zile de la data pronunţării. Încheierea poate fi atacată în instanţa
ierarhic superioară şi în termenele prevăzute de CPC.
Potrivit art.12 al Codului de executare al Republicii Moldova, hotărîrile instanţelor
de judecată străine şi ale arbitrajelor internaţionale, recunoscute şi încuviinţate pentru
executare pe teritoriul Republicii Moldova sunt acte supuse executării silite.
În temeiul hotărîrii arbitrale străine şi încheierii rămaseirevocabile instanţa care a
recunoscut şi a încuviinţat executarea hotărîrii străine va elibera titlul executoriu.
Conform art.14 Codul de executare a Republicii Moldova titlul eexecutoriu se
eliberează la cerererea creditorului care va fi prezentat spre executare de către
creditor. Instanţa de judecată va prezenta titlul spre executare, din oficiu, în cazurile
stipulate în alin.(2) art.17 Codul de executare a Republicii Moldova.
Titlul executoriu trebuie să corespundă cerinţelor expuse în art.16 Codul de
executare al Republicii Moldova, în special urmează a se indica atăt denumirea
instanţei de judecată străină, sau a arbitrajului internaţional, cât şi denumirea instanţei
de judecată din Republica Moldova care a recunoscut şi încuviinţat executarea acestei

27
hotărîri, or, conform art.153 Codul de executare al Republicii Moldova,, hotărîrile
arbitrale străine se primesc spre executare şi se execută numai în cazul în care
hotărîrea respectivă a fost recunoscută şi încuviinţată executarea ei de către instanţa
competentă din Republica Moldova.
Potrivit art.27 al Codului de executare al Republicii Moldova, documentul
executoriu se prezintă pentru executare la oficiul de executare în a cărui rază
teritorială se află domiciliul sau sediul debitorului. În cazul în care bunurile
debitorului se aflăîn diferite localităţi, creditorul poate prezenta documentul
executoriu la oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află bunurile.

§ III.3. Refuzul recunoaşterii hotărârii arbitrale străine

Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra


căreia ea este invocată, decît dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii
competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:
a) că părţile la convenţia amintită în articolului II erau, în virtutea legii
aplicabile lor, lovite de o incapacitate sau că convenţia menţionată nu este valabilă
în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o sau în lipsa unor indicaţii în acest
sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată; sau
b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod
cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a
fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare;
sau
c) că sentinţa menţionată se referă la un diferend menţionat în compromis, sau
care nu intră în prevederile clauzei compromisorii sau că ele conţin hotărîri care
depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă
dispoziţiile sentinţei care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi
disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului,
primele pot fi recunoscute şi executate; sau

28
d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost
conformă cu convenţia părţilor sau, în lipsă de convenţie, că ea nu a fost conformă cu
legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau
e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost
anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea
căreia, a fost dată sentinţa.
Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi deasemenea,
refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care recunoaşterea şi executarea
constată:
a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu este susceptibil a
fi reglementat pe calea arbitrajului; sau
b) că recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrară ordinei publice a acestei
ţări.
Dacă anularea sau suspendarea sentinţei este cerută autorităţii competente
vizată în articolul V, paragraful 1 alineatul e), autoritatea în faţa căreia este invocată
sentinţa poate, dacă consideră indicat, să amîne statuarea asupra executării sentinţei,
ea poate, deasemenea, la cererea părţii care solicită executarea sentinţei, să ordone
celeilalte părţi să furnizeze garanţii convenabile.
Tot astfel, conform Legii nr.24 din 22.08.2008 recunoaşterea sau executarea
hotărîrii arbitrale, indiferent de ţara în care a fost pronunţată, poate fi refuzată numai
în următoarele cazuri:
a) la cererea părţii împotriva căreia este invocată hotărîrea dacă aceasta  prezintă
instanţei de judecată probe că:
- o parte a convenţiei de arbitraj, menţionate la art.7, se află în  incapacitate sau
convenţia de arbitraj nu este valabilă conform legii căreia părţile au subordonat-o ori, 
în lipsa unei indicaţii în acest sens, conform legii ţării în care a fost pronunţată
hotărîrea;
    - nu a fost informată în modul corespunzător despre desemnarea arbitrilor ori
despre procedura arbitrală sau, din orice alt motiv justificat, nu a putut să prezinte

29
explicaţii;
    - hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia
de arbitraj sau care nu se înscrie în prevederile convenţiei, sau care conţine decizii
asupra unor chestiuni ce depăşesc prevederile convenţiei de arbitraj. Dacă dispoziţiile
hotărîrii arbitrale referitoare la chestiunile cuprinse în convenţia de arbitraj pot fi
delimitate de cele care nu sînt incluse în ea, partea hotărîrii care conţine dispoziţii
referitoare la chestiunile cuprinse în convenţia de arbitraj poate fi recunoscută şi
executată; 
    - constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu corespund convenţiei
părţilor ori, în lipsa unei asemenea convenţii, nu sînt conforme legislaţiei statului în
care a avut loc arbitrajul;
- hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost desfiinţată ori executarea ei
a fost amînată de o instanţă de judecată competentă a ţării în care sau conform legii
căreia a fost pronunţată hotărîrea;
b) dacă instanţa de judecată constată că:
- în conformitate cu legea Republicii Moldova, obiectul litigiului nu este susceptibil
de soluţionare prin arbitraj;
- recunoaşterea sau executarea hotărîrii arbitrale contravine ordinii publice a
Republicii Moldova.
Dacă desfiinţarea hotărîrii arbitrale străine sau suspendarea executării ei este cerută
instanţei competente indicate la alin.(1) lit.a), instanţa competentă în faţa căreia este
invocată recunoaşterea sau executarea hotărîrii poate, dacă va considera oportun, să
amîne statuarea şi, la cererea părţii care solicită recunoaşterea şi executarea hotărîrii,
poate să oblige cealaltă parte să ofere garanţiile corespunzătoare.
Codul de Procedură Civilă în capitolul LXII, art.467-476 ,,Recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti şi hotărîrilor arbitrale străine” statuează:
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sînt recunoscute şi se execută
de plin drept în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional

30
la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce
priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
    În acest sens, prin hotărîre judecătorească străină se înţelege o hotărîre pronunţată
în pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată specializată pe
teritoriul unui alt stat.
     Hotărîrea judecătorească străină poate fi înaintată spre executare silită în
Republica Moldova în termen de 3 ani de la data rămînerii ei definitive, potrivit legii
statului în care a fost pronunţată. Repunerea în termenul omis din motive întemeiate
se poate face de instanţa judecătorească a Republicii Moldova în modul stabilit la
art.116.
    Hotărîrile judecătoreşti străine prin care s-au luat măsuri de asigurare a acţiunii şi
cele cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul Republicii
Moldova.
    Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în
executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul
încuviinţării date de curtea de apel de drept comun în a cărei circumscripţie urmează
să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în
Republica Moldova ori cînd domiciliul nu este cunoscut, hotărîrea se pune în
executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.
   În cuprinsul cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:
    a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului  dacă cererea
se depune de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
    b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
    c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere
executarea hotărîrii.
    Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de
telefon, faxul, poşta electronică, alte date.

31
    La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica
Moldova este parte. Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere
se anexează:
    a) copia de pe hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se
cere, legalizată de judecată în modul stabilit;
    b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine,
conform legii statului în care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;
    c) actul  care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost
înştiinţată legal, nu a participat la proces;
    d) actul care confirmă  executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului
respectiv.
    Actele enumerate se însoţesc de traduceri în limba moldovenească autorizate şi
supralegalizate, cu respectarea prevederilor. Supralegalizarea nu se cere în cazul în
care părţile sînt de acord cu depunerea actelor în copii certificate.
    Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de
judecată, cu înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora  examinării.
Neprezentarea din motive neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică
examinarea cererii.
    Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind
amînarea examinării cererii, înştiinţîndu-l.
    Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează
probele prezentate, pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii
judecătoreşti străine sau de refuz al autorizării executării.
    În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor
pretenţii disociabile, încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
    La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa
sesizată poate, după caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să
interogheze debitorul privitor la cererea depusă ori să ceară explicaţii instanţei străine
emitente.

32
    Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării
hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate
proceda la reexaminarea fondului hotărîrii judecătoreşti străine şi nici la modificarea
ei.
    În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de
încuviinţare a executării ei silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază
instanţei de la locul de executare a hotărîrii judecătoreşti străine.
      Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine se admite
în unul din următoarele cazuri:
    a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a
devenit irevocabilă sau nu este executorie;
    b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea
prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării
pricinii;
    c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale
Republicii Moldova;
    d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii
Moldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd
aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află
în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi
avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
    e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea
Republicii Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice;
    f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită
şi cererea creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata
Republicii Moldova;
    g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura
din străinătate.

33
    Copia de pe încheierea judecătorească emisă în conformitate cu art.470 alin.(3) se
expediază de judecată creditorului şi debitorului în termen de 3 zile de la data
pronunţării. Încheierea poate fi atacată în instanţa ierarhic superioară în ordinea şi în
termenele prevăzute de prezentul cod.
    Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare silită se
recunoaşte fără procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a înaintat obiecţii
referitor la recunoaştere.
    Persoana interesată este în drept ca, în termen de o lună după ce a luat  cunoştinţă
de primirea hotărîrii judecătoreşti străine, să înainteze la curtea de apel de drept
comun de la domiciliul ori sediul său obiecţii împotriva recunoaşterii acestei hotărîri.
   Obiecţiile împotriva recunoaşterii hotărîrii judecătoreşti străine ale persoanei
interesate se examinează în şedinţă publică, cu înştiinţarea legală a acesteia despre
locul, data şi ora examinării. Neprezentarea fără motive neîntemeiate a persoanei
interesate citate legal nu împiedică examinarea obiecţiilor.
    Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a persoanei interesate
privind amînarea examinării obiecţiilor, înştiinţînd-o.
    Instanţa judecătorească, după ce examinează obiecţiile împotriva recunoaşterii
hotărîrii judecătoreşti străine, pronunţă o încheiere.
    Copia de pe încheierea judecătorească se expediază, în termen de 5 zile de la
pronunţare, persoanei la a cărei cerere a fost emisă hotărîrea judecătorească străină
ori reprezentantului ei, precum şi persoanei care a înaintat obiecţii împotriva
recunoaşterii hotărîrii judecătoreşti străine.  încheierea poate fi atacată în instanţa
ierarhic superioară în ordinea şi în termenele stabilite de prezentul cod.
    Refuzul de a recunoaşte hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă
de executare silită se admite în cazurile stabilite la art.471 alin.(l).
       În Republica Moldova se recunosc următoarele hotărîri ale instanţelor
judecătoreşti străine care, în virtutea caracterului lor, nu cer procedură ulterioară:

34
    a) hotărîrile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului a cărui judecată a
pronunţat hotărîrea sau dacă, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută  mai
întîi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi;
    b) hotărîrile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei,
precum şi la alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobilele din
străinătate, între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin, dacă la data
desfacerii căsătoriei cel puţin unul dintre soţi era domiciliat în străinătate;
    c) hotărîrile privind desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei între
cetăţeni ai Republicii Moldova dacă la data desfacerii căsătoriei ambii soţi erau
domiciliaţi în străinătate;
    Dispoziţiile art.469, cu excepţia alin.(3), ale art.470, 471, cu excepţia alin.(1) lit.a),
b), c), d)  şi  f), şi  ale art.472, se aplică în modul corespunzător şi referitor la
recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine.
    Partea care solicită recunoaşterea sau executarea hotărîrii arbitrale străine este
obligată să prezinte în judecată hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată,
precum şi convenţia arbitrală în original  sau în copie legalizată în modul respectiv.
Dacă hotărîrea arbitrală sau convenţia arbitrală este expusă într-o limbă străină,
partea este obligată să le prezinte în traducere în limba moldovenească, legalizată în
modul stabilit de lege.
      Cererea privind recunoaşterea hotărîrii arbitrale străine şi executarea ei poate fi
respinsă, la solicitarea părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta
instanţei competente, căreia i se cere recunoaşterea hotărîrii sau executarea ei, probe
doveditoare că:
    a) una din părţile convenţiei arbitrale era într-o măsură oarecare incapabilă sau că
această convenţie este ilegală potrivit legii guvernante, iar în lipsa unei astfel
de  probe, că  este ilegală în conformitate cu legea ţării în care a fost emisă hotărîrea;
    b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre
desemnarea arbitrului sau despre dezbaterea arbitrală ori nu a putut din alte motive să
prezinte probe sau să dea explicaţii în faţa arbitrajului;

35
    c) hotărîrea a fost  pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală
sau nu se înscrie în condiţiile convenţiei;
    d) hotărîrea conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia
arbitrală;  totuşi, dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi
separate de cele care nu se înscriu în ea, partea hotărîrii arbitrale care conţine
dispoziţii referitoare la problemele ce decurg din convenţia arbitrală poate fi
recunoscută şi pusă în executare;
    e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu  corespunde
convenţiei părţilor ori, în lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a
avut loc arbitrajul;
    f) hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei
a fost suspendată de instanţa judecătorească a ţării în care a fost pronunţată hotărîrea
sau în conformitate cu legea căreia a fost  pronunţată.
    Instanţa judecătorească refuză, de asemenea, să recunoască hotărîrea arbitrală
străină şi să o execute, stabilind că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere
arbitrală conform legii Republicii Moldova sau că recunoaşterea hotărîrii  şi
încuviinţarea executării ei este în contradicţie cu ordinea publică din Republica
Moldova.
    Dacă  în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau  suspendarea
executării hotărîrii arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea  hotărîrii
arbitrale şi executarea ei poate amîna emiterea  unei decizii asupra cererii dacă va
considera că amînarea este raţională.

§ III.4. Contestarea hotărârilor arbitrale străine

Potrivit Legii nr.24, art.37,  hotărîrea arbitrală poate fi contestată în instanţă de


judecată numai prin depunerea unei cereri de desfiinţare. Instanţa de judecată poate
desfiinţa hotărîrea arbitrală dacă:

36
a) partea care a înaintat cererea de desfiinţare a hotărîrii prezintă probe că:
    - una din părţile  convenţiei de arbitraj, se află în incapacitate sau convenţia de
arbitraj nu este valabilă conform legii aplicabile alese de părţi sau, în lipsa desemnării
de către părţi a legii aplicabile, convenţia nu este valabilă conform legislaţiei
Republicii Moldova;
- nu a fost informată în modul corespunzător despre desemnarea arbitrului ori despre
procedura arbitrală sau nu a putut prezenta explicaţii din alte motive justificate;
    - hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu care nu este prevăzut în convenţia
de arbitraj ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei de arbitraj sau hotărîrea
conţine decizii privind chestiuni ce depăşesc limitele convenţiei de arbitraj. Dacă
dispoziţiile în chestiunile cuprinse în convenţia de arbitraj pot fi separate de
dispoziţiile care nu se înscriu în ea, poate fi desfiinţată numai partea din hotărîrea
arbitrală care conţine dispoziţii referitor la chestiunile ce nu se înscriu în convenţia de
arbitraj;
    - constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu corespund convenţiei
părţilor, numai dacă această convenţie nu contravine oricărei dispoziţii ale prezentei
legi de la care părţile nu pot deroga, iar în lipsa unei atare convenţii nu corespund 
prezentei legi;
b) va constata că:
- în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, obiectul litigiului nu este
susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
- hotărîrea arbitrală contravine ordinii publice a Republicii Moldova.
    Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale poate fi înaintată în cel mult 3 luni de la
data primirii acestei hotărîri de către partea care depune cererea, iar dacă cererea este
înaintată conform art.35, de la data pronunţării hotărîrii de către tribunalul arbitral.
    În caz de adresare în instanţă de judecată a cererii de desfiinţare a hotărîrii
arbitrale, instanţa este în drept, dacă consideră necesar şi dacă o solicită una din părţi,
să amîne pe un anumit timp examinarea chestiunii referitoare la desfiinţarea hotărîrii
arbitrale pentru a oferi tribunalului arbitral posibilitatea de a relua procedura arbitrală

37
sau de a întreprinde alte acţiuni care, potrivit opiniei tribunalului arbitral, vor permite
înlăturarea temeiurilor de desfiinţare a hotărîrii arbitrale.
Codul de Procedură civilă, stipulează următoarele cu privire la contestarea hotărîrii
arbitrale:  
    Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată
în judecată de către părţile în arbitraj, înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii
arbitrale.
    Părţile nu pot renunţa prin convenţie arbitrală la dreptul de a contesta hotărîrea
arbitrală. La acest drept se poate renunţa după pronunţarea hotărîrii arbitrale.
    Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se depune la instanţa care, în lipsa
convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă.
Cererea se înaintează de partea interesată, în termen de 3 luni de la data primirii
hotărîrii arbitrale contestate, dacă legea Republicii  Moldova sau tratatul internaţional
la care aceasta este parte nu  prevede altfel.
    Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se impune cu taxă de stat în cuantum
stabilit de lege pentru cererea de eliberare a titlului executoriu.
    Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se depune în scris şi se semnează de
partea care contestă hotărîrea sau de reprezentantul ei.
    În cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se indică:
    a) instanţa căreia îi este adresată cererea;
    b) denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a adoptat hotărîrea;
    c) numele sau denumirea părţilor în arbitraj, domiciliul sau sediul lor;
    d) locul şi data pronunţării hotărîrii arbitrale;
    e) data înmînării hotărîrii arbitrale părţii care a adresat în judecată  cererea
de  desfiinţare a hotărîrii;
    f) solicitarea părţii interesate de a desfiinţa hotărîrea arbitrală, motivele
contestării  hotărîrii.
    Cererea poate cuprinde, de asemenea, număr de telefon, fax, adresa electronică,
alte date.

38
    La cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se anexează:
    a) hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit. Copia de
pe hotărîrea arbitrajului permanent se autentifică de preşedintele arbitrajului
permanent, iar copia de pe hotărîrea arbitrajului constituit pentru soluţionarea unui
anumit litigiu  trebuie să fie autentificată notarial;
    b) convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată  în modul stabilit;
    c) actele care argumentează cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale;
    d) dovada de plată a  taxei de stat;
    e) copia de pe  cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale;
    f) procura sau un alt act care atestă împuternicirile persoanei de a semna cererea.
   Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale depusă cu nerespectarea condiţiilor
prezentului articol se restituie solicitantului sau ei nu i se dă curs.
    Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în şedinţă de judecată în
cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, în cadrul pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul poate cere
arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod pentru reclamarea probelor,
materialele dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
   Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată.
Neprezentarea lor însă  nu împiedică dezbaterea pricinii. În timpul dezbaterii pricinii,
judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în argumentarea
pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea
hotărîrii arbitrale.
    Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea
hotărîrii  prezintă în judecată probe despre faptul  că:
  a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
  b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
  c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi  data  pronunţării
ori nu este semnată de arbitri;
   d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;

39
   e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu
convenţia arbitrală;
   f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau
despre dezbaterile arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau,
din alte motive întemeiate, nu s-a putut prezenta în faţa arbitrajului pentru a da
explicaţii;
   g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia
arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine
dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în
problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile care nu
decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a
hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
    h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii
Moldova sau bunele moravuri.
   După ce examinează cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale, judecata pronunţă o
încheiere despre desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau despre refuzul
de a o desfiinţa.
    În încheierea judecătorească despre desfiinţarea hotărîrii arbitrale sau despre
refuzul de a o desfiinţa trebuie să se indice:
    a) date despre  hotărîrea arbitrală contestată şi locul  pronunţării  hotărîrii;
    b) denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a emis hotărîrea
contestată;
    c)  numele sau denumirea părţilor în arbitraj;
    d) desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau refuzul total sau parţial de
a admite cererea petiţionarului.
    Desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale nu împiedică părţilor să se
adreseze din nou în arbitraj pentru soluţionarea litigiului, cu excepţia cazului în care
litigiul nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale, ori să depună cerere de chemare în
judecată potrivit regulilor stabilite de prezentul cod.

40
    Dacă hotărîrea arbitrală a fost desfiinţată total sau parţial din cauza nulităţii
convenţiei arbitrale sau dacă hotărîrea a fost emisă într-un litigiu neprevăzut de
convenţia arbitrală ori nu se înscrie în condiţiile convenţiei, ori conţine dispoziţii  în
probleme care nu s-au cerut conform convenţiei arbitrale, părţile în arbitraj se pot
adresa, pentru soluţionarea unui astfel de litigiu, în  judecată în conformitate cu
regulile generale din prezentul  cod.
   

Capitolul III. Executarea hotărârii arbitrale străine


§III.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită
şi condiţiile de executării hotărârii arbitrale străine

Conform art.12 Codul de executare a Republicii Moldova, hotărârile instanţelor de


judecată şi ale arbitrajelor internaţionale, sunt recunoscute ca acte ce pot fi supuse
executării silite. În art.18 din acelaşi cod, se stabileşte, că hotărârea judecătorească
poate fi prezentată spre executare în decurs de trei ani de la rămânerea definitivă,
dacă legea nu prevede altfel. Codul de procedură civilă, în art.467 alin.(3) stabileşte
că hotărârea judecătorească străină poate fi înaintată spre executare silită în Republica
Moldova, în termen de trei ani de la data rămânerii ei definitive, potrivit legii statului
în care a fost pronunţată. Se susţine că legislaţia Republicii Moldova nu stabileşte
expres termenul de înaintare pentru executare silită a sentinţelor (hotărârilor) arbitrale

41
străine. Într-adevăr, nici Codul de procedură civilă, nici Codul de executare nu
reglementează expres această problemă.8
Dar, reieşind din prevederile art.18 Cod de executare, prin cumul cu art.12 Cod de
executare, putem concluziona, că hotărârile (sentinţele) arbitrale străine pot
fiînaintate spre executare silită pe teritoriul Republicii Moldova în termene de trei ani
de la data rămînerii ei definitive dacă legea nu prevede altfel. Subliniem faptul că
începerea curgerii termenului de 3 ani ( care este un ternmen de prescripţie) este legat
nu de momentul eliberării documentului executoriu (titlului executoriu) şi nici de
momentul recunoaşterii hotărârii străine pe teritoriul Republicii Moldova, ci de
momentul când hotărârea străină a devenit definitivă, conform legislaţiei statului în
care a fost pronunţată.
În caz de omiterea termenului din motive justificate, instanţa de judecată din
Republica Moldova poate repune acests termen în modul stability la art.116 Codul de
procedură civilă.
În mod obişnuit, sentinţele arbitrale străine se execută de bunăvoie.9 În caz contrar,
ele se aduc la îndeplinire prin executare silită, fie în ţara unde a avut loc pronunţarea,
fie, uneori, pe teritoriul altui stat. Sentinţa arbitrală pronunţată într-un stat şi invocată
într-altul, devine în acesta din urmă sentinţă arbitrală străină.
Sentinţa arbitrală străină poate fi recunoscută în Moldova, spre a putea beneficia de
puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) hotarârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost dată;
b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii menţionate, competenţa de a judeca
procesul;
c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele sentinţelor arbitrale străine între
Republica Moldova şi statul care a pronunţat sentinţa;

8
Alexa Oleg, Băieşu Aurel, Rotaru Alexandru, ,,Dreptul comerţului internaţional, Chişinău’’, 1998

9
Băcanu, Ion ,,Controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale’’, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2005;pag.42

42
Condiţia reciprocităţii nu este prevăzută de Convenţia de la New York.
Legislaţia naţională dispune expres condiţia reciprocităţii în cadrul aplicării
convenţiei de la New York. Într-adevăr, legea prevede că în ceea ce priveşte
sentinţele date pe teritoriul unor state necontractante, ţara noastră va aplica Convenţia
numai pe baza reciprocităţii stabilite prin înţelegerea între părţi.
Condiţia reciprocităţii este asigurată în privinţa sentinţelor arbitrale date pe teritoriul
statelor ce sunt părţi la Convenţia de la New York. Există acorduri comerciale
bilaterale încheiate între Guvernul Moldovei şi guvernele diferitelor state în ceea ce
priveşte rezolvarea pe cale amiabilă a unui eventual litigiu ce poate apărea între
părţile contractante sau, dacă aceasta nu se poate realiza, părţile în litigiu vor putea
recurge la o instanţă de arbitraj. O astfel de cale de soluţionare poate fi stabilită
printr-un contract sau prin alte înţelegeri care urmează să fie încheiate separat între
persoanele fizice sau juridice respective din cele două ţări.
       Dacă sentinţa a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să
se constate ca i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbatere în
fond, cât şi actul de sesizare a instanţei arbitrale şi i s-a dat posibilitatea de a se apăra.
      Caracterul nedefinitiv al sentinţei, decurgând din omisiunea citării persoanei care
nu a participat la proces în faţa instanţei arbitrale străine, poate fi invocat numai de
acea persoană.
Potrivit Convenţiei de la New York , recunoasterea si executarea sentintelor va
putea fi refuzată, dacă se dovedeşte în faţa autorităţii competente a ţării unde se cere
recunoaşterea şi executarea că:
- sentinţa este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate
-sentinţa încalcă ordinea publică de drept internaţional privat
 -procesul a fost soluţionat între aceleaşi părti printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a
instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării
instanţei străine
- părtile la convenţia de arbitraj, în virtutea legii aplicabile lor, erau lovite de
incapacitate sau convenţia amintită nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au

43
subordonat-o, ori în lipsa unei indicatii în acest sens, în virtutea legii ţării unde a fost
dată
- sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis sau care nu intră în
prevederile clauzei compromisorii sau conţine hotărâri care depăşesc prevederile
compromisului sau ale clauzei compromisorii
- constituirea instanţei arbitrale sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu
convenţia părţilor sau, în lipsă de convenţie, ea nu a fost conformă cu legea ţării în
care a avut loc arbitrajul
- sentinţa nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o
autoritate competentă a ţării în care sau după legea cărei ţări a fost dată sentinţa
- obiectul diferendului nu este susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului în
conformitate cu legea ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea
 Cererea de recunoastere a sentintei arbitrale străine se ântocmeste potrivit cerinţelor
prevăzute de legea procedurală română şi va fi însoţită de următoarele acte:
      a) copia sentintei străine;
 b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care
a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia sau actul
de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a luat
hotărârea;
      d) orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină
îndeplineşte condiţiile cerute de lege.
Executarea sentintei arbitrale străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor
prevăzute mai sus, cât şi a celor ce urmează:
a) sentinţa este executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o;
b) dreptul de cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române;
      Sentinţa arbitrală străină dată de o instanţă competentă are forţă probantă în faţa
instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.

44
§III.2. Eliberarea titlurilor executorii privind executarea
hotărârii arbitrale străine

Problema eliberării titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale se examinează de


instanţă  la cererea părţii în arbitraj care a avut cîştig de cauză.Cererea de eliberare a
titlului executoriu se depune în instanţa care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost
competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă.
    Cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale se depune în
scris de partea care a avut cîştig de cauză ori de reprezentantul ei. În cererea de
eliberare a titlului de executare silită  a hotărîrii arbitrale se indică:
    a) instanţa căreia îi este adresată cererea;
    b) arbitrajul care a pronunţat hotărîrea şi componenţa lui nominală;
    c) numele sau denumirea părţilor în arbitraj, domiciliul sau sediul  lor;
    d) locul şi data pronunţării hotărîrii arbitrale;
    e) data primirii hotărîrii arbitrale de  partea care s-a adresat în judecată;
    f) solicitarea părţii care a avut cîştig de cauză de a i se elibera titlu de executare
silită a hotărîrii arbitrale.
    3) În cerere se  poate indica şi  numărul de telefon, faxul, adresa electronică, alte
date.
    La cererea de eliberare a titlului executoriu se anexează:
    a) hotărîrea arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit. Copia de
pe hotărîrea arbitrajului permanent se autentifică de preşedintele acestuia, iar copia de
pe hotărîrea arbitrajului constituit pentru soluţionarea unui anumit litigiu se
autentifică notarial;
    b) convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit;
    c) dovada de plată a  taxei de stat;
    d) copia de pe cererea de eliberare a titlului executoriu;
    e) procura sau un alt act care atestă  împuternicirile persoanei de a semna cererea.

45
    Cererea de eliberare a titlului executoriu depusă cu încălcarea condiţiilor
menţionate se restituie persoanei care a înaintat-o sau ei nu i se dă curs.
    Cererea de eliberare a titlului de  executare silită a hotărîrii arbitrale se examinează
în şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data depunerii  în instanţă, conform
regulilor stabilite de prezentul cod. În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri
judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul poate cere arbitrajului
materialele dosarului în al căror temei se solicită eliberarea titlului executoriu,
potrivit regulilor stabilite de prezentul cod pentru reclamarea probelor.
    Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora  şedinţei de judecată.
Neprezentarea lor  însă  nu împiedică dezbaterea pricinii.
    În timpul examinării pricinii în şedinţă de judecată, instanţa constată  existenţa sau
lipsa temeiurilor, enumerate la art.485, pentru refuzul  de a elibera titlu executoriu în
urma cercetării probelor prezentate de părţi în argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor
înaintate.
    Dacă în instanţa se găseşte în dezbatere cererea de desfiinţare a  hotărîrii arbitrale,
instanţa la care se examinează cererea de eliberare a titlului executoriu în temeiul
acestei hotărîri este în drept, dacă va considera raţional, să amîne examinarea cererii
de eliberare a titlului executoriu şi, la solicitarea părţii care a adresat în judecată
cererea de eliberare a  titlului, poate obliga cealaltă parte la asigurarea eventualelor
pagube,  în conformitate cu prezentul cod.
    Judecata refuză să elibereze titlul de  executare silită a hotărîrii arbitrale numai
dacă partea în arbitraj care nu a avut cîştig de cauză prezintă  în judecată probe despre
faptul că:
    a) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
    b) partea în arbitraj nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor
sau despre dezbaterile arbitrale şi  nici  despre locul, data şi ora şedinţei arbitrajului
sau, din alte motive întemeiate, nu a putut să dea explicaţii  arbitrajului;
    c) hotărîrea arbitrală este emisă într-un litigiu care nu  este  prevăzut de convenţia
arbitrală ori care  nu se înscrie în condiţiile convenţiei, ori conţine dispoziţii în

46
probleme neprevăzute de convenţia arbitrală. Dacă dispoziţiile în problemele care
decurg din convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile care nu rezultă din
această convenţie, judecata eliberează  titlu executoriu numai în acea parte a hotărîrii
arbitrale care conţine dispoziţii privitor la problemele care se înscriu în convenţia
arbitrală;
    d) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterilor arbitrale nu s-a conformat cu
convenţia arbitrală sau cu legea;
    e) hotărîrea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţile în arbitraj ori a fost
desfiinţată de judecată, conform  legii în al  cărei  temei a fost pronunţată.
   Judecata refuză, de asemenea, să elibereze titlu executoriu dacă va constata că
litigiul examinat de arbitraj nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale potrivit
imperativului legii, precum şi în cazul cînd hotărîrea arbitrală încalcă principiile
fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele moravuri.
   După ce examinează cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii
arbitrale, instanţa judecătorească pronunţă o încheiere privind eliberarea titlului
executoriu sau refuzul de a-l elibera.
    Încheierea judecătorească  de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii
arbitrale trebuie să cuprindă:
    a) denumirea şi componenţa nominală a arbitrajului care a pronunţat hotărîrea;
    b)  numele sau  denumirea părţilor în arbitraj;
    c) date despre hotărîrea arbitrală de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii
pe care o solicită petiţionarul şi locul pronunţării  ei;
    d) menţiunea despre eliberarea titlului de executare silită  a hotărîrii arbitrale sau
despre refuzul de a-l elibera.
    Refuzul de a elibera titlu de executare silită a  hotărîrii arbitrale nu împiedică
părţile să se adreseze din nou în arbitraj, dacă posibilitatea adresării  nu s-a epuizat,
ori să înainteze acţiune în baze generale.
    În cazul refuzului  total  sau  parţial de eliberare a titlului de executare silită a
hotărîrii arbitrale datorat  nulităţii convenţiei arbitrale sau în cazul  emiterii

47
hotărîrii  într-un litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală, sau în cazul neînscrierii în
condiţiile convenţiei, sau al existenţei de dispoziţii din convenţie în probleme
neprevăzute de aceasta, părţile în arbitraj sînt în drept a se adresa în judecată pentru
soluţionarea unui astfel de litigiu, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod.
    Încheierea judecătorească poate fi atacată în ordinea şi în termenul stabilit de lege.

§III.3. Limitele controlului judiciar asupra executării


hotărârii arbitrale străine

Instanţa de judecată ce va examina cererea de încuvinţare a executării silite trebuie


să o supună unui control riguros privind respectarea de către hotărîrea arbitrală
străină a condiţiilor eliberării executorului. Acest control nu însemnă verificarea
fondului litigiului sau soluţionarea lui din nou şi nici într-un caz modificarea hotărârii
arbirale străine. Aceasta ar înseamna o intervenţie neautorizată în competenţa unei
autorităţi arbitrale străine. În acest sens art.470 CPC prevede expres că sub rezerva
verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărârii
arbitrale străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la
reexaminarea fondului hotărârii arbitrale străine şi nici la modificarea ei.
Verificarea condiţiilor de regularitate se realizează în cadrul unui control limitat
care exclude posibilitatea reexaminării în fond a litigiului şi, respectiv, a temeiniciei
şi justeţei respectivei hotărâri.
Este unanim recunoscut, fiind de principiu, că în sistemul controlului de
regularitate a hotărârii arbitrale străine (prin opoziţie cu cel al revizuirii de fond)
hotărârea emanată de la o instanţă străină nu poate fi sub nici o formă modificată. Ea
se bucură de intangibilitate, sancţiunea neregularităţii fiind refuzul exequaturului. Cu
alte cuvinte, instanţele noastre nu au în nici un caz dreptul de a judeca încă o dată o
cauză care a fost definitiv soluţionată în străinătate. De beneficiul unei ,,prezumţii de
regularitate internaţională” se bucură Convenţia de la New York din 1958.

48
Hotărârea străină fiind intangibilă, instanţa de executare nu ar putea în nici un caz
obiecta că potrivit opiniei sale, ar fi fost preferabilă o altă soluţie decît acea dată
litigiului în străinătate. De asemenea, este interzis a se administra în cadrul unei
proceduri de executare probe suplimentare privind situaţia litigioasă. Nici un control
nu este îngăduit cît priveşte interpretarea dată de judecătorul sau arbitrul străin
faptelor procesului sau valoarea lor juridică.

    § III.4. Convenţii şi tratate internaţionale în domeniul


recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine

Convenţiile şi tratatele internaţionale aplicabile pe teritoriul


Republicii Moldova în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor
judecătoreşti străine sunt prioritare în rezolvarea litigiilor din acest domeniu. O
importanţă deosebită se acordă compatibilităţii legislaţiei interne, exprimată prin legi
şi coduri, cu convenţiile internaţionale care au fost ratificate de către Republica
Moldova în ceea ce priveşte instituţia recunoaşterii şi executării hotărârilor
judecătoreşti străine.
Aceste convenţii au menirea de a facilita executarea hotărârilor străine, conţinând în
dispoziţiile lor o serie de condiţii care trebuie îndeplinite, reguli de competenţă,
dispoziţii referitoare la legea aplicabilă, reguli de procedură, precum şi temeiuri de
refuz a recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti străine. În baza
convenţiilor stipulate s-a conturat o jurisprudenţă bogată, servind în multe situaţii în
calitate de precedent. Cea mai eficace metodă de creare a unui sistem internaţional
de drept apt de a guverna arbitrajul comercial a fost promovată prin intermediul
convenţiilor internaţionale, mai recent, prin intermediul Legii model. Convenţiile
internaţionale au constituit liantul între diverse sisteme de drept care, deşi diferă ca
modalitate de exprimare, au ca obiectiv conferirea eficacităţii convenţiilor arbitrale şi
sentinţei arbitrale.

49
Prima a fost Convenţia de la Montevideo, de la data adoptării acesteia adoptîndu-se
mai multe tratate şi convenţii internaţionale. Convenţia de la Montevideo, adoptată în
1889, reglementează recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a sentinţei
arbitrale pe teritoriul anumitor state latino-americane. Drept urmare, această
convenţie este, prin esenţă, regională.
Primul document modern şi autentic internaţional a fost Protocolul de la Geneva
(1923), document adoptat la initiaţiva Curţii de Arbitraj International din Paris şi sub
auspiciile Naţiunilor Unite. Ulterior, a fost adoptată Convenţia de la Geneva din
1927. Aceste două convenţii marchează prima etapă în recunoaşterea importanţei
arbitrajului comercial internaţional în dezvoltarea comertului internaţional.
Protocolul de la Geneva (1923) este limitat ca domeniu de aplicare şi efecte. Acest
protocol a fost conceput în scopul promovării arbitrajului comercial internaţional în
toate etapele litigiului arbitral. Cu toate acestea, acest protocol constituie o importanţă
contributie la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a sentinţelor arbitrale
străine. Statele-părţi s-au obligat să garanteze potrivit propriei legislaţii executarea
sentinţei arbitrale pronunţate în temeiul convenţiei arbitrale ce intra în domeniul de
aplicare al protocolului. Caracterul executoriu al convenţiilor arbitrale şi al sentinţelor
arbitrale trebuie identificat în versiunea modernă a Convenţiei de la New York.
Protocolul de la Geneva ofera soluţii cu privire la încuviinţarea executării silite a
sentinţelor arbitrale pe teritoriul statului unde au fost pronunţate. Convenţia de la
Geneva (1927), adoptată tot sub auspiciile Naţiunilor Unite, face un pas înainte.
Scopul acestei convenţii a fost de a stabili o procedură de recunoaştere şi încuviinţare
a executării silite a unei sentinţe arbitrale pe teritoriul statelor-părţi. Convenţia
reprezintă o încercare timpurie de a rezolva diferitele probleme ce apar în procesul de
încuviinţare a executării silite a sentinţei arbitrale. Aceasta înseamnă că o sentinţă
arbitrală va fi recunoscută ca obligatorie şi va fi executată silit internaţional pe
teritoriul oricăruia din statele contractante sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii.
Aceste condiţii sunt următoarele:

50
– sentinţa arbitrală a fost pronunţată în temeiul convenţiei arbitrale guvernate de
Protocolul de la Geneva (1923);
– sentinţa arbitrală a fost pronunţată pe teritoriul unuia din statele contractante;
– părţile litigante au sediul pe teritoriul unuia din statele-părţi ale convenţiei.
Dacă o sentinţă arbitrală satisface aceste condiţii relevante, aceasta satisface
cerinţele preliminare instituite de Convenţia de la Geneva. Apoi trebuie îndeplinite
anumite condiţii preliminare, îndeplinirea acestora urmând a fi probată de partea ce
solicita încuviinţarea executării silite.
O serie de dificultăţi sunt generate de una din cerinţele Convenţiei de la Geneva,
în sensul că sentinţa arbitrală nu trebuie să fie contrară principiilor instituite de
sistemul de drept pe teritoriul căruia se solicită încuviinţarea executării silite. Aceasta
înseamnă că se poate formula acţiune în anularea unei senţinte arbitrale nu numai
pentru faptul că aceasta este contrară ordinii publice, ci şi pentru faptul că încalcă
principiile juridice ale forului.
Este de înţeles că un stat poate să nu recunoască şi să nu încuviinţeze executarea
silită a unei sentinţe arbitrale ce încalcă ordinea publică, dar este mai puţin de înţeles
că principiile sistemului de drept din statul respectiv să fie luate în considerare în
ipoteza în care o sentinţă a fost pronunţată într-un alt stat şi potrivit principiilor
juridice valide ale acestuia.
Mai mult decât atât, menţiunea potrivit căreia „sentinţa este definitivă în ţara în care
a fost pronunţată” pare potrivită: dar conduce la ceea ce este binecunoscut sub
denumirea de „dublu exequatur”. În anumite ţări, o sentinţă arbitrală este recunoscută
ca obligatorie dacă o instanţă locală şi-a dat acordul pentru încuviinţarea executării
silite fie prin procedura exequaturului, fie în alt mod.
Un alt exequatur trebuie obţinut de la instanţele forului în scopul punerii în
executare a hotărârii. Aceasta cerinţa nu este prevazută nici în LEGEA MODEL, nici
în Convenţia de la New York. Convenţia de la New York stabileşte atât procedura
recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a unei sentinţe arbitrale, cât şi motivele
refuzului acestora invocate de un stat parte la respectiva convenţie. Această convenţie

51
a reprezentat primul dintr-o serie de demersuri majore întreprinse de Naţiunile Unite
în sensul sprijinului dezvoltării arbitrajului comercial internaţional. Convenţia de la
New York reprezintă o îmbunătaţire substanţială a Convenţiei de la Geneva (1927),
în sensul că stabileşte o metodă mai simplă şi eficace de recunoaştere şi încuviinţare a
executării silite a senţintelor străine.
Spre deosebire de Convenţia de la Geneva, Convenţia de la New York promovează
o concepţie internaţională surprinzătoare prin faptul că stabileşte următoarele:
„Prezenta convenţie se aplică recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale date pe
teritoriul unui alt stat decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea sentinţelor
rezultate din diferende între persoane fizice şi juridice. Ea se aplică, de asemenea,
sentinţelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în statul unde este
cerută recunoaşterea şi executarea lor”.
Potrivit acestei dispoziţii, o sentinţă arbitrală pronunţată pe teritoriul unui stat
(chiar daca acel stat nu este parte a convenţiei) va fi recunoscută şi executată silit pe
teritoriul altui stat-parte la Convenţie. Cu toate acestea, există o caracteristică a
acestei tendinţe internaţionaliste. Convenţia permite părţilor să adere cu două rezerve.
Prima rezervă se referă la reciprocitate. Cea de-a doua rezervă se referă la raporturile
considerate comerciale, această din urmă rezervă existând şi în Protocolul de la
Geneva din 1923.
Cu privire la rezerva reciprocităţii, Convenţia de la New York stabileşte
următoarele: „În momentul semnării sau ratificării prezentei Convenţii, aderării la ea
sau notificării de extindere prevăzute la art. X, orice stat poate, pe baza de
reciprocitate, să declare că va aplica convenţia recunoaşterii şi încuviinţării executării
silite a sentinţelor arbitrale pronunţate pe teritoriul oricărui alt stat contractant“.
Rezerva cu privire la reciprocitate avantajează statele, dar are şi efectul limitării
domeniului de aplicare al convenţiei de la New York. În loc de a fi aplicată tuturor
statelor indiferent de locul unde au fost pronunţate, domeniul Convenţiei de la New
York este limitat la sentinţele arbitrale pronuntaţe în statele-părţi la convenţie. Dar
această limitare este diminuată de numărul considerabil al statelor-părti la convenţie.

52
Art. 35 şi 36 din LEGEA MODEL UNCITRAL stabilesc procedura recunoaşterii şi
încuviinţării executării silite a unei sentinţe internaţionale indiferent de statul pe
teritoriul căruia a fost pronunţată.
Rezerva cu privire la raporturile considerate comerciale. Convenţia de la New
York conţine o menţiune suplimentară cu privire la rezerve. Astfel, statul va putea să
declare că va aplica Convenţia numai diferendelor rezultate din raporturi de drept
contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale de către legea
naţională. Similar rezervei reciprocităţii, şi această rezervă limitează domeniul de
aplicare al Convenţiei de la New York, iar faptul că dreptul contractual al fiecărui stat
stabileşte caracterul comercial sau necomercial al raportului juridic a creat dificultăţi
în aplicarea acestui document internaţional.
Nu este obligatoriu ca raportul juridic considerat comercial de legislaţia unui stat să
fie caracterizat la fel de legislaţia altui stat; şi aceasta determină o interpretare
neuniformă a convenţiei. Totodată, Convenţia de la New York înlocuieşte
protocoalele obligatorii încheiate de state şi constituie o îmbunătăţire substanţială în
sensul că este conferit un efect mai generos validităţii convenţiei arbitrale.
Drept urmare şi pe bună dreptate, Convenţia de la New York a fost laudată în
termeni entuziaşti. Aceasta a fost catalogată „ca fiind singurul şi cel mai important
pilon al edificiului internaţional“, precum şi „ca exemplul cel mai edificator al
legislaţiei internaţionale din întreaga istorie a dreptului comercial“.
Convenţia de la New York stabileşte modalitatea de recunoaştere şi încuviinţare a
executării silite a sentinţelor arbitrale. Din moment ce este stabilită procedura
recunoaşterii, statul-parte la convenţie se obligă să respecte sentinţele arbitrale la care
se referă aceasta din urmă; aşa cum am aratat, recunoaşterea poate fi solicitată pe cale
de acţiune sau poate fi invocată pe cale de excepţie. Din moment ce este stabilită
procedura încuviinţării executării silite a sentinţei arbitrale, statul-parte la convenţie
să asigure executarea silită a acestora în conformitate cu propriile reguli de
procedură. Formalităţile recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a sentinţelor

53
arbitrale sunt simple. Partea ce solicită recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite
a sentinţei arbitrale trebuie să exhibe următoarele documente relevante:
- originalul sentinţei arbitrale sau o copie certificată a acesteia;
- originalul convenţiei arbitrale la care se referă articolul II sau o copie certificată a
acesteia. Odata exhibate aceste documente, instanţa va încuviinţa recunoaşterea şi
executarea silită a sentinţei arbitrale, în afara de cazul în care sunt incidente motivele
refuzului recunoaşterii şi încuviinţării executării silite.
Legea Model începe cu o propunere de reformare a Convenţiei de la New York.
Aceasta a determinat efectuarea unui raport UNCITRAL în sensul că armonizarea
reglementărilor arbitrale din diferite ţări ale lumii ar putea fi mai uşor realizată printr-
o reglementare uniformă sau model. Textul final al Legii Model a fost adoptat prin
rezoluţia UNCITRAL în cadrul sesiunii din iunie 1985, ale cărei lucrări s-au
desfăşurat la Viena; iar recomandarea Adunării Generale a Naţiunilor Unite privind
adoptarea de către statele membre a Legii Model a fost adoptată în decembrie 1985.
Legea Model a reprezentat un succes major. Textul reglementează procesul arbitral în
integralitate, termenii utilizaţi fiind lesne de înţeles, iar forma textului este accesibilă.
Este un text pe care multe ţări l-au adoptat fie în integralitate, fie cu minore
modificări. Totodată, este un text pe care orice stat îl are în vedere în ipoteza în care
intenţionează să adopte o reglementare arbitrală modernă. Dacă a fost refuzată
încuviinţarea executării silite a sentinţei arbitrale, partea câştigătoare este impiedicată
să obţină ceea ce i s-a acordat; cu alte cuvinte, nu se pot executa silit bunurile celui ce
a pierdut procesul. Deşi acesta este un aspect descurajator pentru partea câştigâtoare,
se poate naşte ideea că sentinţa arbitrală să fie executată în alt stat pe teritoriul căruia
cel ce a pierdut procesul are o serie de bunuri. Totul depinde de motivul pentru care
s-a refuzat încuviinţarea executării silite.
Refuzul recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a sentinţei arbitrale în
sistemul Convenţiei de la New York. Potrivit Conventiei de la New York,
recunoaşterea şi încuviinţarea executării sentinţei arbitrale pot fi refuzate dacă partea
litigantă adversă demonstrează:

54
1. Incapacitatea părţilor convenţiei arbitrale sau invaliditatea convenţiei arbitrale:
părţile convenţiei arbitrale erau, în virtutea legii aplicabile lor, lovite de o incapacitate
sau convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia parţile au
subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care
sentinţa a fost dată. .
2. Lipsa oricarei notificări: partea împotriva căreia a fost invocată sentinţa nu a fost
informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de
arbitraj sau i-a fost imposibil să-şi pună în valoare mijloacele de apărare.
3. Probleme jurisdicţionale: sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în
compromis sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii sau că acestea din
urmă conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului; dacă dispoziţiile
sentinţei care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele
care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi
recunoscute şi executate.
4. Constituirea Tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu
convenţia părţilor sau cu legea relevanta aplicabilă: constituirea tribunalului arbitral
sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor sau, în lipsa
convenţiei, cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul. .
5. Sentinţa neobligatorie, suspendată sau anulată: sentinţa nu a devenit încă
obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a
ţării în care sau după legea căreia a fost pronunţată sentinţa.
În afară de cele cinci motive menţionate mai sus şi stabilite de art. 5 lit. a)-e) din
Convenţia de la New York, precum şi de art. 36 alin. 1) din Legea Model, art. 5 alin.
2) din Convenţia de la New York şi art. 36 alin. 1) lit. b) din Legea Model stabilesc
alte două motive pentru refuzul recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a
senţintei arbitrale:

55
1. Arbitrabilitate: recunoaşterea şi executarea sentinţei arbitrale vor putea fi refuzate
daca autoritatea competentă a ţării în care se solicită recunoaşterea şi executarea
constată că, în conformitate cu legea acestei ţări, obiectul diferendului nu este
susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului. Conceptul de arbitrabilitate diferă
de la ţară la ţară întrucât fiecare stat stabileşte propriile criterii potrivit cărora unele
litigii sunt soluţionate de instanţele statale, iar alte litigii sunt soluţionate prin
procedurile arbitrale.
2. Ordinea publică: nesocotirea regulilor ce instituie ordinea publică sau a ordinii
publice însăşi este un motiv de anulare a sentinţelor arbitrale în orice jurisdicţie în
care ordinea publică se referă la reguli bine stabilite, reglementări, uzanţe, uzuri ce
sunt, în mod inevitabil, asimilate de legislaţia fiecărui stat. Totuşi, anumite instanţe
naţionale efectuează, dar nu în mod obligatoriu, distincţia între ordinea publică
naţionala şi ordinea publică internaţională.

56
Concluzii

Hotărârile arbitrale străine se execută, de regulă, în mod voluntar de către cei


împotriva cărora s-au pronunţat. Totuşi, există situaţii când părţile aflate în litigiu nu
se supun de bună voie soluţiei date de organul de arbitraj şi refuză executarea
hotărârii. Executarea unei hotărâri arbitrale comportă cu necesitate prealabila ei
recunoaştere în ţara unde urmează a fi executată.
În doctrină s-a aratat că prin executarea unei sentinţe străine se înţelege realizarea
drepturilor obţinute prin acea sentinţă într-o altă ţară decât ţara în care aceasta a fost
pronunţată.
Recunoaşterea unei hotărâri se urmareşte atunci când una din părţi doreşte să se
asigure de hotărârea luată în urma procedurilor juridice. O astfel de asigurare este
posibilă de obicei în contextul procedurilor desfăşurate împotriva acelei părţi, şi când
hotărârea este un element al apărării (de exemplu, când hotărârea stabileşte că
contractul împotriva căruia s-a depus plângere a devenit deja nul prin fraudă).
Instanţei i se va cere să accepte hotărârea tribunalului ca fiind obligatorie asupra
părţilor cu privire la chestiunile la care face referire, luând astfel propria sa hotărâre
în concordanţă cu hotărârea arbitrală străină.
Executarea propriu-zisă constituie o simplă operaţie reglementată de normele
dreptului naţional din ţara unde ea se înfăptuieşte. Sub acest aspect, această chestiune
nu ridică probleme juridice deosebite. Mecanismul juridic al recunoaşterii şi
executării sentinţelor arbitrale străine prin intermediul unei jurisdicţii statale este
subordonat unei condiţii necesare a cărei îndeplinire constituie dominanta întregii
proceduri pe care o implică acest mecanism. Această condiţie necesară este
îndeplinirea condiţiilor de regularitate a sentinţei arbitrale străine spre a se încuviinţa
executarea silită a acesteia în Republica Moldova.
Hotărârea este executată atunci când instanţa contribuie la obligarea părţii perdante
să respecte termenele hotărârii. Executarea unei hotătrâri arbitrale străine implică în

57
mod necesar recunoaşterea ei, în sensul că instanţa acceptă hotărârea tribunalului, iar
aceasta este obligatorie pentru părţi.
O hotărâre arbitrală străină va putea fi supusă executării silite pe teritoriul
Republicii Moldova, numai după ce instanţa de judecată competentă o va recunoaşte
şi va încuviinţa executarea ei. Competente de a examina cererile privind
recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine sunt curţile de apel din
Republica Moldova. La examinarea cererii instanţa de judecată va aplica atât
legislaţia naţională cât şi legislaţia internaţională. În urma examinării cererii privind
recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, instanţa va adopta actul de
dispoziţie în formă de încheiere, care poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de
Justiţie.
În cadrul examinării cererii, instanţa, sub sancţiunea ilegalităţii, nu este în drept de
a supune verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârea arbitrală străină, ci se va
expune numai în privinţa admiterii sau neadmiterii cererii privind recunoaşterea şi
încuviinţarea executării hotărârii arbitrale străine. Încheierea pronunţată în baza
cererii urmează a fi comunicată atît debitorului cît şi creditorului, în modul stabilit de
lege. Instanţa care adoptă încheierea privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării
hotărârii arbitrale străine, va elibera titlul executoriu. În cadrul examinării cererii de
recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată este
obligată de a asigura participanţilor la proces condiţii obiective, pentru realizarea în
volum deplin a drepturilor lor procedurale.
Totodată, menţionăm că, pe plan internaţional, adoptarea Convenţiilor în acest
domeniu, în special a Legii model Uncitral, a Convenţiei de la Geneva şi a
Convenţiei de la New York a reprezentat o etapă remarcabilă în domeniul
recunoaşterii şi încuviinţării executării silite a sentinţelor arbitrale străine întrucât
aceste reglementări au determinat un plus de eficienţă a arbitrajului comercial
internaţional. În acelaşi timp, aceste reglementări conţin şi unele neajunsuri, ceea ce
necesită o reanalizare a motivelor refuzului recunoaşterii şi încuviinţării executării
silite a sentinţelor arbitrale străine.

58
Bibliografie:

I. Acte normative:
a) naţionale:
1) Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, cu modificările şi completările 
până la 1 septembrie 2007, Chişinău 2007
2) Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225-XV din 30 mai 2003,
M.O. nr. 111-115 din 12.06.2003
3) Codul de executare al Republicii Moldova, nr.443-XVI din 24.12.2004, M.O. nr.
34-35 din 03.03.2005 în vigoare de la data de 01.07.2005
4) Legea cu privire la arbitraj nr.23 din 22.02.2008, M.O. nr.88-89 din 22.05.2008, în
vigoare de la 20.06.2008
5) Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr.24 din 22.02.2008, M.O.
nr.88-89 din 22.05.2008, în vigoare de la 20.06.2008

b) convenţii şi tratate internaţionale:


1)Convenţia europeană de la Geneva din 1961 cu privire la arbitrajul comercial
internaţional;
2) Convenţia de la New-York din 1958 cu privire la recunoaşterea şi executarea
sentinţelor arbitrale străine;
3) Convenţia de la Haga cu privire la recunoaşterea şi aplicarea sentinţelor arbitrale
străine în materie civilă şi comercială, 1971
4)Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi
persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ( Republica
Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.87-XIV din 10.07.1998 )
5) Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul  Conferinţei pentru Securitate
şi Cooperare în Europa,  încheiată la Stockholm la 15 decembrie 1992, ratificată prin
Hotărârea Guvernului nr.203 din 25.11.1998, publicat la 03.12.1998 în MO nr.108 ,
în vigoare din 03.12.1998
59
6) Legea-tip a UNCITRAL-ului din 1985 cu privire la arbitrajul comercial
internaţional;
7) Regulamentul de arbitraj al UNCITRAL-ului din 1976.

III. Tratate, cursuri, monografii, etc.


1) Alexa Oleg, Băieşu Aurel, Rotaru Alexandru, ,, Dreptul comerţului internaţional,
Chişinău’’, 1998
2) Băcanu, Ion ,,Controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale’’, Ed.Lumina Lex,
Bucureşti, 2005;
3) Căpăţînă, O. ,, Tratat de drept al comerţului internaţional’’,vol I. Editura
Academiei Bucureşti, 1985.
3) Costin, Mircea N. ,, Dicţionar de drept internaţional al afacerilor”, Bucureşti 1995
4) Costin M.N., Deleanu S., ,, Dreptul comerţului internaţional. Partea generală ",
vol.I, Lumina lex, Bucureşti, 1997.
5) Comănescu Ion, Elemente de drept comercial, Bucureşti, 1993
6) Ciobanu, Mihai Viorel; Boroi, G. ,, Drept procesual civil. Curs selectiv’’, Ed. All
Beck, Bucuresti, 2003;
7) Deleanu, Ion; Deleanu, Valentina ,, Hotărârea judecătorească’’, Ed. Servo-Sat,
Arad, 1998;
8) Deleanu, Ion ,,Tratat de procedură civilă’’, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
9) Deleanu, Ion; Deleanu, S. ,,Arbitrajul intern şi internaţional’’, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2005;
10) Gribincea Lilia, Dreptul comerţului internaţional, Chişinău, 1999
11) Leş, Ioan ,,Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole’’, ed. a 3-a,
Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
12) Mazilu Dumitru, Dreptul comerţului internaţional, Parte generală, Bucureşti,
2004
13) Mazilu Dumitru, Dreptul comerţului internaţional, Partea specială, Bucureşti,
2005
60
14) Negru, V.; Radu, D. ,,Drept procesual civil’’, EDP, Bucuresti;
15) Octavian I. „Dreptul comerţului internaţional”, Bucureşti 1992
16) Patulea V. Turianu C., Instituţii de drept economic şi comercial, Bucureşti, 1994
17) Poalelungi, Mihai ,,Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile’’,
Ediţia I, Chişinău 2006
18) Popescu Tudor "Dreptul comerţului internaţional", Ed.-a II-a, EDP, Bucureşti
1983.
19) Sitaru Dragoş-Alexandru „Dreptul comerţului Internaţional. Tratat”, Volumul II,
Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1996.
20) Sitaru Dragoş-Alexandru „Dreptul comerţului internaţional”. Tratat. Vol.I,
ACTAMI, Bucureşti, 1995.
21) Stef, Felicia ,,Dicţionar de expresii juridice’’, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995;
22) Stoian Ion, ,,Comerţ internaţional. Tehnici şi proceduri’’, vol. I, II, Bucureşti,
1997
23) Stoian Ion, Cartea specialistului în comerţ exterior, Bucureşti,1994, vol. I, II
24) Stoian Ion, Leonida Brotac, Tehnici de comerţ internaţional, Bucureşti, 1992
vol.I, II
25) Sever Gabriel Bomboş, Nicolae Vasile Dragoş, Radu Bejan, ,,Reglementări şi
uzanţe internaţionale şi civile’’, Bucureşti, vol. I, 1992,
26) Tăbârcă, Mihaela; Buta, Gheorghe ,,Codul de procedură civilă. Comentat şi
adnotat, cu legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină’’, Ed. Universul Juridic, 2007;
27) Zilberstein, Savelly , ,,Procesul civil internaţional’’, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1994;
28) Zilberstein, Savelly; Ciobanu, Mihai Viorel , ,,Drept procesual civil. Executarea
silită’’, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
29) Zilberstein, S. ; Ciobanu, M. V., ,, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex’’,
Bucureşti, 2001.
30) V.Cojocaru. ,, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine în
materie civilă în Republica Moldova’’. Chişinău, CEP USM, 2007

61
IV. Articole, reviste, publicaţii periodice:
1) Bontea O. ,, Arbitrajul - mijloc jurisdicţional de soluţionare pe cale paşnică a
diferendelor internaţionale’’ //Revista Naţională de Drept 2/62, 2008
2) Calmuschi O., Munteanu R., ,, Fundamentul competenţei arbitrajului comercial în
soluţionarea litigiilor’’ //Revista de drept privat 2/17, 2002
3) Gribincea L. ,,Natura juridică a arbitrajului comercial internaţional’’ //Revista
Naţională de Drept 10/18, 2005
4) Gribincea L, ,,Soluţionarea de către arbitrajul comercial internaţional a litigiilor ce
apar din contractele comerciale internaţionale’’ //Revista Naţională de Drept 7/13,
2002
5) Gribincea L., ,,Importanţa Arbitrajului comercial internaţional’’ //Revista
Naţională de Drept 9/20, 2005
6) Sarcu D., ,, Principalele reguli de procedură operate de arbitrajul
internaţional’’ //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 7/42, 2004

V. Site-uri web:
1) hptt://www.justice.md
2) hptt://www.chamber.md
3) hptt://www.e-juridic.ro

62