Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE


UMANISTE, ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI

Disciplina : Metode de investigații în expertiza medico-legală

REFERAT
Importanța probatoriului medico-legal în
cazuri de agresiuni sexuale

A executat: A verificat:
Masterand an. I profesor universitar
doctor în
științe,
Bahnaru Viorel Fulga Iuliu
CHIȘINĂU, 2019

Cuprins

Introducere

1. Activităţi informative–operative, criminalistice şi de cercetare


penală care se execută pentru descoperirea autorilor şi probarea
infracţiunilor de viol
2. Cercetarea la faţa locului

3. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-

ştiinţifice
Concluzie
Bibliografie
Introducere

Încă din perioada antichităţii, victima unor acte oprite sau a unor
infracţiuni a fost întotdeauna în atenţia celor care administrau justiţia, chiar
şi în forma ei cea mai primitivă. Evoluţia socială a dus la pierderea
caracterului privat de către justiţie şi anume a răzbunării individuale,
compensarea sau restituirea forţată etc., iar organele statului care sunt mereu
mai puternice au luat justiţia în propriile mâini.
Odată cu aceasta, figura centrală a dramei judiciare devine infractorul,
lăsând de cele mai multe ori marginalizată persoana victimei. În perioada
contemporană, cele mai multe infracţiuni sunt urmărite din oficiu, dar există
unele infracţiuni care se judecă doar la plângere prealabilă a individului
lezat, iar victima are dreptul să se constituie parte civilă, situaţia sa fiind
separată de cea a infractorului.

1. Activităţi informative–operative, criminalistice şi de


cercetare penală care se execută pentru descoperirea
autorilor şi probarea infracţiunilor de viol

După opinia majoritară a juriştilor şi medicilor legişti rezultă faptul că


în materie de viol, numărul faptelor comise este mult mai mare decât
numărul faptelor reclamate. Acest lucru se datorează faptului că victimele,
gândindu-se la reacţia socială pe de o parte, dar şi de teama agresorului pe de
altă parte, ezită să anunţe organele competente. Ca urmare, autorii unor
astfel de fapte deosebit de periculoase pentru societate scapă de răspunderea
penală şi au posibilitatea comiterii altor fapte.
De asemenea se întâlnesc în practică şi situaţii în care se fac plângeri
nejustificate, actele sexuale normale sunt reclamate de femei ca fiind
„violuri”, aşa-zisa victimă urmărind prin aceasta încheierea căsătoriei, un
interes material şi uneori, în cazul tinerelor, pentru a justifica dezvirginarea
în faţa părinţilor, care, în realitate a fost voită sau în orice caz acceptată.
De cele mai multe ori, victimele reclamă la poliţie fapte reale de viol
în care autorii nu sunt cunoscuţi, în aceste cazuri poliţiştii având sarcina de a
acţiona pentru identificarea autorilor, probarea vinovăţiei şi prinderea
acestora.
În acest sens, poliţia, imediat după primirea plângerii victimei sau
sesizării faptei de către o altă persoană atunci când victima este în
imposibilitatea de a reclama ca urmare a vătămărilor grave la care a fost
supusă, se impune executarea tuturor activităţilor legale date în competenţa
poliţiei.

2. Cercetarea la faţa locului


Această activitate, vizează descoperirea urmelor infracţiunii, în mod
special a urmelor materiale specifice1, a instrumentelor folosite pentru
ameninţarea ori lovirea victimei, a resturilor de substanţe folosite pentru a
aduce victima în starea de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voinţa, a
obiectelor pierdute de făptuitor sau de victimă.
Pentru a nu se distruge urmele infracţiunii este obligatoriu ca această
activitate să se desfăşoare imediat după sesizarea cazului şi, dacă este
posibil, participarea victimei. În astfel de cazuri, victima are posibilitatea să
arate următoarele elemente:

1
Tratat de metodică criminalistică, C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Dumitraşcu, C. Pletea, I.E. Sandu, Ed.
„Carpaţi” 1994
- locul şi modul în care a fost acostată victima
- cum a fost declanşată agresiunea
- locul concret în care s-a produs infracţiunea
- mişcarea agresorului în câmpul infracţiunii
- împrejurările concrete în care s-a comis fapta
Participarea victimei creează o imagine mai clară asupra urmelor pe
care putea să le lase precum şi eventualii martori oculari care puteau vedea
autorul, unele aspecte legate de agresiune, sau puteau auzi ţipetele
victimelor.
Infracţiunea de viol are ca specific faptul că, în cadrul agresiunii,
pentru înfrângerea rezistenţei victimei, autorul, pe lângă urmele de violenţă
lăsate pe corpul victimei şi ruperea unor lucruri din vestimentaţia acesteia,
creează dezordine în câmpul infracţiunii şi, respectiv, o serie de urme
traseologice, digitale, dentare, biologice, etc. mai ales atunci când
împotrivirea victimei este semnificativă.
Mai mult, victima, în acţiunea de auto apărare, poate provoca
autorului anumite leziuni prin muşcare sau zgâriere cu unghiile, ruperea
vestimentaţiei, smulgerea firelor de păr, nasturi sau alte obiecte care pot fi
găsite la faţa locului.
Tot cu ocazia cercetării la faţa locului vor fi căutate şi ridicate o serie
de urme biologice ca: spermă, sânge, fire de păr, salivă, etc acestea oferind
posibilitatea identificării autorului prin ridicarea probelor de comparat de la
suspecţi şi examinarea acestora.
Alte obiecte care mai pot fi găsite la faţa locului pot fi: cureaua, lanţul
cu care a fost imobilizată victima, obiectele cu care a fost agresată (cuţit, şiş,
bâtă) şi alte obiecte pierdute sau abandonate de autor. Toate aceste urme şi
obiecte trebuie fixate, cercetate şi ridicate conform legislaţiei în vigoare şi
respectând regulile criminalistice.
Un alt aspect important al cercetării la faţa locului este şi efectuarea de
fotografii judiciare(fotografii de orientare, fotografii schiţă şi fotografii de
detaliu) atât a locului faptei cât şi a obiectelor găsite la faţa locului, precum
şi ridicarea de urme papilare de pe anumite obiecte găsite la faţa locului şi
despre care victima afirmă că autorul a intrat în contact cu ele. Vor fi fixate
şi ridicate de asemenea eventuale urme de încălţăminte despre care există
suspiciunea că ar aparţine autorului.

3. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-


ştiinţifice
Ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, în speţă a unei infracţiuni de
viol, se impune ca organele de poliţie să dispună efectuarea de constatări
tehnico-ştiinţifice criminalistice specifice asupra urmelor descoperite la faţa
locului sau cu ocazia efectuării percheziţiei:
- constatarea tehnico-ştiinţifică biocriminalistică (pete de sânge, fire
de păr sau spermă)
- constatarea tehnico-ştiinţifică antropologică
- constatarea tehnico-ştiinţifică traseologică
Cea mai importantă poate fi considerată constatarea medico-legală,
care răspunde la o serie de întrebări şi lămuriri cum ar fi:
- existenţa actului sexual şi datele care confirmă acest lucru
- prezenţa unor leziuni pe corpul victimei şi al agresorului care să
confirme faptul constrângerii ori a unor date din care să rezulte
imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima dorinţa
- consecinţele faptei asupra victimei
- capacitatea sexuală a făptuitorului1
În cazul victimelor care anterior violului au fost virgine, constatarea
medico-legală poate demonstra existenţa deflorării recente, dacă constatarea
se realizează în maxim 10 zile de la data producerii raportului sexual.
În cazul femeilor cu trecut sexual, constatarea medico-legală poate
pune în evidenţă existenţa spermatozoizilor în cavitatea vaginală, dar cu
condiţia ca victima să fie examinată în maxim 24-36 ore de la raportul
sexual şi să nu-şi fi făcut toaleta.
Examinarea corpului victimei poate releva anumite urme ale
violenţelor (muşcături) care pot da indicii preţioase despre autor. De
asemenea, analizarea hainelor victimei şi a agresorului poate pune în
evidenţă diferite urme biologice cum ar fi sângele, spermă, fire de păr.
În cazul unei tentative de viol ne interesează escoriaţiile şi plăgile
produse în zonele organelor genitale, deoarece dovedesc intenţia autorului şi
violenţa exercitată pentru realizarea actului sexual.
Atât examinarea victimei, cât şi a autorului sau persoanelor din cercul
de bănuiţi, conducerea la medicul legist trebuie să se facă cât mai operativ,
întârzierea putând duce la modificarea stării ţesuturilor anatomice şi, în
consecinţă, medicul legist nu mai poate releva existenţa urmelor de
agresiune.
Atât escoriaţiile, plăgile de corpul victimei şi al autorului, dacă sunt
situate în zone accesibile identificării obiectului cu care au fost produse, vor
fi fotografiate împreună cu obiectele respective.
O altă activitate foarte importantă şi care de multe ori a constituit
probă indubitabilă în dovedirea vinovăţiei unor violatori o constituie
expertiza ADN. În cele mai multe situaţii această expertiză presupune
1
V. Bercheşan, „Metodologia investigării infracţiunilor”, vol. II, Ed. Paralela 45, Bucureşti 2000
analizarea şi compararea urmelor de spermă, fire de păr, sânge ridicate de la
faţa locului şi material recoltat de la persoanele care fac parte din cercul de
bănuiţi. Aceasta este o metodă care identifică autorul prin compararea
amprentei ADN a persoanei suspecte cu cea găsită şi ridicată de la faţa
locului.
Impactul geneticii judiciare şi respectiv a testului ADN în
criminalistica românească este remarcabil, observându-se o creştere
semnificativă a numărului de autori identificaţi prin aplicarea acestei metode
performante1.

CONCLUZII

Societatea postrevoluţionară este vizibil marcată de un climat general


de agresivitate, latentă sau manifestă, cu o incidenţă din ce în ce mai ridicată
a actelor violente şi a comportamentelor deviante la nivel individual sau de
grup.
Aceste grave încălcări ale legii penale, dar mai ales ale drepturilor
naturale ale fiinţelor umane la viaţă, sănătate, integritate corporală şi psihică
par să fie datorate unei capacităţi foarte scăzute de adaptare la realitatea
scăderii drastice a nivelului de trai, uneori până la ameninţarea subzistenţei
pentru mulţi, la bulversarea scării de valori şi căderea în desuetudine a
reperelor spiritual-morale.
Având ca bază precaritatea gradului de educaţie şi instruire, se
manifestă o tendinţă generală de deresponsabilizare, iar teama de efectul
legii penale apare din ce în ce mai puţin ca factor inhibator al actelor
1
Revista „Criminalistica”, Nr. 2, Anul VII, 2005
criminale violente şi datorită faptului că există numeroase disfuncţionalităţi
şi incoerenţe în funcţionarea instituţiilor ce formează sistemul complex de
prevenire, descurajare şi sancţionare a acestui gen de fapte.
Criminalitatea sexuală reprezintă o preocupare a fenomenului
criminal general, datorită implicaţiilor grave pe care le presupune, atât la
nivelul individului, cât şi la nivelul colectivităţii.
În ceea ce priveşte descoperirea şi dovedirea infracţiunii de viol, o
însemnătate deosebită o are şi expertiza medico-legală. Astfel că relaţia
acesteia cu criminalistica este biunivocă, regăsindu-se atât aspectele
teoretice cât şi cele practice ale ambelor discipline. Efectuînd expertiza
medico-legală vor putea trage concluzii juste cu privire la intenţiile,
motivaţiile şi acţiunile autorilor şi victimelor acestora, anticipându-se
conduitele de simulare şi disimulare, victimizare, eludare a identificării,
fabricare de alibiuri etc., toate acestea fiind apte să ofere indicii pentru
descoperirea autorilor şi probarea vinovăţiei acestora.
De asemenea dezvoltarea ştiinţei permite şi folosirea anumitor metode
de probare a actelor sexuale cu agresiune şi identificarea autorilor acestora,
care coroborate cu celelalte mijloace de probă vor încununa cu succes munca
organului de cercetare penală, in acest sens avându-se în vedere genetica
judiciară şi testul ADN.
Posibilităţile şi metodele de genotipare a urmelor, microurmelor sau
probelor de referinţă recoltate de la persoane, precum şi ansamblul de
procedee folosite în vederea interpretării amestecurilor de profile genetice se
află într-o continuă evoluţie, din acest motiv este necesară o perfecţionare a
pregătirii permanente.
Impactul Geneticii Judiciare şi a testului ADN în criminalistica
românească este remarcabil, observându-se o creştere semnificativă a
numărului de autori identificaţi prin aplicarea acestei metode performante.
BIBLIOGRAFIE
1. Barbu N.D., Năstase N., „Curs
2. de poliţie judiciară”, vol. II, Ed. M.I., 2002;
3. Barbu N.D., Năstase N., Ţical G.M., „Curs de poliţie judiciară”, vol.
III, Ed. M.I., 2002;
4. Bercheşan V., „Metodologia investigării infracţiunilor”, curs de
criminalistică, vol. II, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2000;
5. Cioclei V., „Manual de criminologie”, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998;
6. Cioclei V., „Viaţa sexuală şi politica penală”, Ed. Holding Reporter,
Bucureşti, 1994;
7. Convenţia O.N.U. pentru eliminarea sclaviei (1956);
8. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (1950);
9. Ion Suceavă, Viorel Marcu, Gheorghe Constantin, ,,Omul şi
drepturile sale”, Ed. M.I., 1991;
10.Minovici M., Tratat Complet de Medicină Legală, Sociec, Bucureşti,
1930;
11.Revista „Criminalistica”, nr. 2, 2001;
12. Revista „Criminalistica”, nr. 5/septembrie 2001;
13. Stancu E., „Criminalistica”, vol. II, Ed. Actami, Bucureşti, 1999;