Sunteți pe pagina 1din 16

TEMA 1

INTRODUCERE ÎN STUDIUL COMUNICĂRII

Unităţi de învăţare:
 Ce înseamnă a comunica?
 De ce studiem comunicarea?

Obiectivele temei:

 Prezentarea particularităţilor comunicării umane şi înţelegerea


rolului comunicării în dezvoltarea societăţii
 Analiză amănunţită a comunicării interumane şi o definire cât
mai exactă a acesteia, prin descrierea caracteristicilor
fundamentale ale comunicării
 Justificarea necesităţii studierii comunicării într-un mediu
instituţionalizat

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
 Chiriacescu, A., Comunicarea interumană. Comunicare în afaceri.
Negociere, Editura ASE, Bucureşti, 2003
 Gîrboveanu, S., Negociere şi comunicare în afaceri, Editura
Universitaria, Craiova, 2002
 Gîrboveanu, S., Comunicare şi negociere în afaceri, Editura
Universitaria, Craiova, 2006
 Lewicki, R.J., Barry, B., Saunders, D.M., Negotiation – readings,
exercices, and cases, McGraw-Hill International Edition, Boston, 2007
 Pistol, Gh., Tehnica şi strategia negocierilor. Uzanţe şi protocol,
Editura Universitară, Bucureşti, 2002
 Popescu, D., Comunicare şi negociere în afaceri, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
 Prutianu, Şt., Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Editura
Polirom, Iaşi, 2000
 Schaffzin, N., Negociază inteligent. Secretele unei negocieri de
success, Ed. Bic ALL, Bucureşti, 2007
 Shell, R.G., Negocierea în avantaj. Strategii de negociere pentru
oameni rezonabili, Ed. CODECS, Bucureşti, 2005
 Thompson, L., Mintea şi inima negociatorului. Manual complet de
negociere, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2006
 Vasile, D., Tehnici de negociere şi comunicare, Ed. Expert, Bucureşti,
2000

7
TEMA I
INTRODUCERE ÎN STUDIUL COMUNICĂRII

Dacă extratereştrii ar studia vreodată fiinţele umane, cu siguranţă ar


descoperi ca particularitate distinctivă faptul că dispunem de capacitatea:
- de a opera cu simboluri în gândire şi vorbire;
- de a dobândi cunoştinţe şi de ale împărtăşi;
- de a reacţiona la stimulii primiţi din mediu înconjurător în urma unui
proces de gândire;
- de a analiza experienţele trăite, de a extrage şi a reţine esenţialul şi de a
concluziona, de a generaliza.

Fiinţa umană este în măsură să creeze o lume internă, mentală, ale cărei
limite nici oamenii de ştiinţă nu le cunosc. Este o lume simbolică, pe care o
putem manipula, indexa, păstra, recupera şi extrem de important pentru noi ca
specie o împărtăşim contemporanilor şi urmaşilor.

Nici o altă aptitudine umană nu a influenţat dezvoltarea civilizaţiei în


măsura în care a făcut-o capacitatea de a strânge şi a face schimb de
informaţii în diverse scopuri. Civilizaţia a fost posibilă numai datorită
comunicării interumane.

Data viitoare când veţi auzi ciripitul unei păsări, lătratul unui câine,
mieunatul unei pisici, gândiţi-vă că toate zgomotele acestea au existat cu mult
înainte ca omul să poată vorbi. La fel de important este, însă, să realizăm că aceste
moduri de comunicare n-au înregistrat nici o evoluţie de-a lungul istoriei acestor
specii. Gândiţi-vă acum la sunetele pe care le producem. De fiecare dată când
rostim un cuvânt sau auzim o propoziţie nu facem altceva decât să comunicăm
într-un sistem care a evoluat de-a lungul a peste 1000 de secole.

Datorită comunicării, strămoşii noştri au putut să transmită din generaţie în


generaţie toate cunoştinţele şi deprinderile acumulate. Nu se poate spune
acelaşi lucru despre păsări, câini şi pisici care comunică la fel ca în secolul I.
î.e.n.

Reţinem:
Comunicarea interumană se diferenţiază prin capacitatea unică şi specifică a
omului de a opera cu simboluri, de a da cuvintelor un sens şi de a acumula
informaţii.

1.1. CE ÎNSEAMNĂ A COMUNICA ?

8
A. DEFINIREA CONCEPTULUI

Nu există un consens în această privinţă. Conceptul este unul complex şi


de aceea o varietate de metode s-au folosit pentru studierea lui. Termenul
²comunicare² - are accepţiuni care nu se referă în mod direct la oameni sau
animale - de exemplu circuitele electronice. Dar în majoritatea accepţiunilor,
termenul se referă la comportamentul uman.

Sensul de bază al verbului ²a comunica² este:


1. a face schimb de idei, sentimente, informaţii;
2. a face cunoscut;
3. a populariza;
4. a înţelege pe cineva.

Substantivul ²comunicare² se referă la:


1. schimbul de simboluri, mesaje, informaţii;
2. procesul prin care indivizii se înţeleg printr-un sistem comun de
simboluri;
3. arta de a ne exprima ideile;
4. ştiinţa transmiterii informaţiilor.

B. CARACTERISTICI FUNDAMENTALE

Toate aceste definiţii ne pot fi de folos doar într-o anumită măsură, până la
un anumit punct. Acest studiu îşi propune o analiză amănunţită a comunicării
interumane şi o definire cât mai exactă. Punctul de pornire îl reprezintă descrierea
elementelor fundamentale ale comunicării, iar această descriere este comparabilă
cu definiţiile anterioare, chiar dacă ea va fi mult mai nuanţată.

Comunicarea reprezintă schimbul de simboluri


cărora le e atribuit un înţeles.

Comunicarea este un proces.

Caracteristicile
fumdamentale ale Comunicarea necesită o media (un canal).
comunicării sunt:

Comunicarea poate fi tranzacţională.

Comunicăm pentru a ne satisface nevoile


personale.

1. Comunicarea reprezintă schimbul de simboluri cărora le este atribuit un


înţeles

Comunicarea nu se poate face direct, ceea ce constituie un obstacol.


9
Putem vorbi de simboluri în limbajul oral, în scris, în cazul mesajelor tipărite,
difuzate la radio sau TV sau în cazul mesajelor electronice (pe computer). În toate
aceste situaţii, simbolurilor li se atribuie un anumit înţeles.

Să luăm un exemplu simplu. Vreţi să invitaţi cel mai bun prieten la film, iar
acest fapt este un proces destul e complicat:
a. Intenţia voastră ("Vrei să mergem la film deseară?") este convertită
într-o secvenţă de simboluri lingvistice.
b. Generaţi o secvenţă de sunete reprezentând (codificarea mesajului)
aceste simboluri;
c. Simbolul acustic e transmis prietenului;
d. Prietenul dumneavoastră traduce acest simbol dându-i un înţeles (îl
decodifică): "Vrei să mergi la film? "

Un alt exemplu: atunci când citiţi un ziar, puteţi considera că sunteţi


implicat într-un proces de codificare şi decodificare a mesajului:
a. cuvintele capătă un înţeles cu ajutorul sistemului de simboluri din
limbă (aceasta înseamnă "a citi").
b. Simbolurile apar pe pagină prin tipărire şi abia după aceasta veniţi în
contact cu ele;
c. Simbolurile au fost iniţial selectate de reporter, care le-a înregistrat sub
forma unor notiţe pe care le-a tipărit apoi cu ajutorul sistemului
computerizat de editare, după ce în prealabil le-a convertit şi rearanjat.

2. Comunicarea este un proces

Comunicarea este o activitate, are un aspect dinamic şi nu unul static.


Comunicarea are loc atunci când oamenii interacţionează. Luând drept
exemplu, această pagină pe care o citiţi nu putem considera că doar faptul
că este tipărită reprezintă, în izolare, un proces de comunicare.

Mesajul, autorul şi cititorul sunt parte integrantă a procesului:


dumneavoastră interpretaţi sensul pe care autorul le-a intenţionat. Figura 1.1.
ilustrează în mod schematic modelul de bază al procesului de comunicare
interumană. Schema indică nivelul de bază al procesului: relaţia între sursă,
mesaj şi destinatar.

Sursă Mesaj destinatar

(media / canal)

Figura nr.1.1. Schema procesului de comunicare. Modelul de bază

Elementul nou este reprezentat de mesaj (la care am făcut referire anterior).
Prin mesaj înţelegem un cuvânt pe care-l folosim pentru a descrie asocierea de
simboluri care sunt transferate între participanţii la procesul de comunicare.
Mesajele, ca orice simbol, au o bază fizică atunci când sunt transmise (această

10
bază este denumită media).

Mesajele pot fi redate prin:


- sunete în conversaţie,
- prin imagini în fotografii,
- pagini tipărite,
- prin structuri în cazul imaginilor TV,
- transmiterea de date, şi
- chiar prin tonul vocii.

! Dar ceea ce este important este faptul că, mesajele, ca şi simbolurile, pot fi
interpretate, deoarece au un înţeles.

Conceptul de "expeditor" şi "destinatar" nu


se referă strict la indivizi consideraţi în mod
izolat. "Expeditorul" (sursa) poate fi:

un vorbitor (care se poate fi un producător TV,


adresează simultan la mesajul fiind în acest caz
500 de indivizi programul TV, iar destinatarul
destinatari), sau întreaga audienţă a programului
respectiv.

3. Comunicarea necesită o media (un canal)

Schimbul de mesaje nu poate avea loc fără o bază fizică reprezentată de


media de comunicare.

- în vorbire, media este reprezentată de sunetele ce vibrează în aer;


- în cazul imaginilor, aveam de-a face cu unde cromatice
 reflectate de o suprafaţă sau
 provenind direct de la o sursă de lumină;
- pipăitul este şi el o media de comunicare la fel ca şi
- aerul care poartă particule pe care le putem mirosi sau gusta.

! Trebuie deci să existe o bază fizică pentru ca expeditorul şi destinatarul să


interacţioneze, de asemenea şi un set de simboluri.

Aceste mijloace naturale de comunicare au fost extinse prin folosirea


diverselor materiale din mediul înconjurător. În comuna primitivă oamenii
încrustau mesaje pe os, pe piei de animale sau în nisip. Mai târziu au învăţat să
picteze şi să sculpteze. În cele din urmă dezvoltarea scrierii a făcut ca simbolurile
orale să fie extinse într-un alt tip - simboluri scrise - care să dureze în timp şi
spaţiu.

11
Atunci când ne referim la media de comunicare avem în minte tipariturile,
filmul, radioul, televiziunea. Toate aceste cazuri particulare sunt subsumate
de definiţia tehnică pe care am propus-o. Uneori, CD-ul, DVD-ul, discheta,
banda magnetică, circuitele electronice sunt etichetate drept medii de
comunicare.

Reţinem:
Reluând, media sau canalul reprezintă baza fizică de redare a unui set de
simboluri, în timp ce mesajul este de fapt intenţia vorbitorului (locutorului).

În anii ¢60, filozoful Marschall McLuhan a lansat (şi a devenit faimos)


următorul slogan "Media este de fapt mesajul" ("The medium is the message").
Ceea ce a vrut să spună este că anumite media au efecte speciale asupra
înţelesului mesajului; de exemplu, radioul ne permite să ne imaginăm imaginile
în timp ce televiziunea prezintă imaginile în mod explicit.

4. Comunicarea poate fi tranzacţională

În multe situaţii, de exemplu, o conversaţie între două persoane,


comunicarea nu trebuie înţeleasă ca un proces unidirecţional: de la
emiţătorul/expeditorul mesajului (locutor) la destinatar (interlocutor).
Procesul este bilateral: interactiv şi tranzacţional.

Pentru a evidenţia mai bine acest lucru, se va modifica schema din figura
nr.1.1. (a se vedea figura nr.1.2.): locutorul şi interlocutorul îndeplinesc simultan
rolul celuilalt.

sursă mesaj destinatar

(destinatar) mesaj (sursă)

Figura nr.1.2. Comunicarea ca proces bidirecţional

Reţinem:
După cum se va vedea în continuare, cele mai eficiente conversaţii sunt
cele de tip tranzacţional, ceea ce înseamnă că cei doi indivizi participă în mod
egal la realizarea schimbului de informaţii.

un cititor al unui ziar poate să-i scrie o


scrisoare editorului;
Calitatea de
tranzacţionalitate se poate
întâlni şi în situaţiile în un telespectator poate suna un post TV
care participă mai mult de pentru a-şi exprima nemulţumirea;
doi indivizi. De exemplu: 12
un ascultător poate telefona şi participa
la o emisiune radiofonică.
Acest tip de comunicare este de fapt un feedback şi reflectă potenţialul de
tranzacţionalitate a multor tipuri de comunicare. Feedback-ul nu trebuie confundat
cu comunicarea interactivă sau tranzacţională. Comunicarea "în sens invers"
(scrisoarea expediată editorului, telefonul dat în emisiunea de la radio) diferă ca
tip de mesajul transmis iniţial.

! Comunicarea interactivă sau tranzacţională are loc când este menţinut


acelaşi tip de mesaj (ca de exemplu într-o conversaţie).

5. Comunicăm pentru a ne satisface nevoile personale

Comunicarea interumană are loc urmărindu-se un anumit scop. Acesta


poate să nu fie foarte bine definit, dar în general vorbim pentru a ne
satisface nevoile personale.

De exemplu, citiţi această carte pentru că este prevăzută în bibliografie


obligatorie în vederea susţinerii unui examen sau priviţi la televizor ca să vă
relaxaţi.

De fapt, după cum se poate demonstra, motivele pentru care comunicăm


sunt asociate cu nevoile noastre personale:

Comunicăm pentru a deţine controlul asupra oamenilor, obiectelor şi


evenimentelor.

Vrem ca anumite lucruri să se întâmple, ca oamenii să facă ceva


pentru noi.

Vrem să aflăm ce se întâmplă.

Comunicarea reprezintă o modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi


de a identifica şi a evalua relaţiile dintre noi şi ceilalţi. Ne satisfacem
această dorinţă de a fi în contact cu oamenii prin comunicare în
diverse situaţii ce pot varia de la întâlnirile faţă în faţă, la vizionarea
de filme.

Învăţăm despre cultura noastră doar comunicând şi totodată


transmitem această cultură generaţiilor următoare. Comunicarea stă
la baza diverselor practici religioase.

Comunicarea - şi aceasta este un aspect important - constituie un


mijloc de relaxare, de distracţie şi de evadare din cotidian.

13
TEST DE EVALUARE

1. Care este particularitatea distinctivă a oamenilor ca fiinţe umane?


Răspuns:
Particularitatea distinctivă a oamenilor constă în capacitatea de a opera cu simboluri în
vorbire şi gândire, de a acumula şi a împărtăşi cunoştinţe, de a răspunde la stimulii proveniţi
din mediu în urma unor procese de gândire, capacitatea de a analiza experienţele trăite.

2. Care este capacitatea unică şi specifică omului din perspectiva comunicării


interumane?
Răspuns:

Exerciţii

Exemplu rezolvat:
Printre caracteristicile fumdamentale ale comunicării umane se numără şi
următoarele:
a) comunicarea este un proces static şi nu unul dinamic;
b) comunicarea reprezintă schimbul de simboluri cărora le este atribuit un înţeles;
c) comunicăm pentru a ne satisface nevoile personale;
d) comunicarea nu poate fi tranzacţională;
e) o pagină idntr-o carte, doar simplul fapt că este scrisă, dacă nu este şi citită nu
reprezintă un proces de comunicare.
Rezolvare O OO

De rezolvat:
O conversaţie dintre două persoane este un proces:
a) bidirecţional şi static;
b) interactiv şi unidirecţional;
c) unidirecţional şi tranzacţional;
d) în care fiecare participant este fie doar emiţător, fie doar receptor de mesaje;
e) interactiv şi tranzacţional.
OOOOO

1.2. DE CE STUDIEM COMUNICAREA?

Într-o epocă în care comunicarea reprezintă cheia competitivităţii, iar


informaţia şi comunicarea au devenit bunuri de larg consum, putem enumera cel
puţin şapte motive care justifică studiul comunicării:
- comunicarea este importantă pentru fiecare individ în parte;

- nu putem să nu comunicăm;

- comunicarea reprezintă baza relaţiilor interpersonale;

- noile tehnologii media ne afectează viaţa şi munca;

- suntem cu toţii consumatori de comunicare;

14
- comunicarea devine esenţială în organizaţiile moderne;

- apariţia noilor profesii în domeniul comunicării.

A. Comunicarea este importantă pentru fiecare individ în parte

societatea n-ar fi putut evolua fără


comunicare;
Studiul comunicării
interumane are o relevanţă
deosebită pentru societatea
contemporană: dezvoltarea personalităţii depinde
de comunicare : fără deprinderea de
a comunica nu putem pune bazele
nici unei relaţii, lucru vital pentru
succesul nostru personal şi
profesional.

Putem spune că suntem consumatori de comunicare într-o economie care


este dominată din ce în ce mai mult de produsele şi serviciile de comunicaţie.

! Orice activitate umană presupune comunicare.

Faptul că domeniul comunicării înregistrează un permanent progres este


demonstrat de dezvoltarea unor profesii cum ar fi relaţiile în afaceri,
domeniul bancar, şi o gamă largă de industrii de amuzament. Este evident
că fără o ameliorare a metodelor şi practicilor de comunicare, viitorul
omenirii ar fi incert.

Reţinem:
În prezent se acordă o importanţă deosebită comunicării, astfel se
analizează:
- modul cum se produce aceasta,
- în ce direcţie se desfăşoară şi
- mai ales ce nevoi individuale poate satisface.

B. Nu putem să nu comunicăm

Iată povestea unui om sătul de viaţă şi care a vrut să se izoleze de această


lume:
"Odată, la periferia unui orăşel, trăia un om care s-a hotărât să nu mai aibă
de-a face cu oamenii. Avea o bucată de pământ pe care a îngrădit-o cu maşini
abandonate şi alte asemenea gunoaie. Singurul indiciu că o fiinţă umană trăia în
acele locuri era o cutie poştală veche cu numele "Ionescu" pe ea. Şi totuşi acest
"Ionescu" trebuia să se ducă din când în când în oraş pentru a se aproviziona. Dar

15
de câte ori se ducea în oraş, încerca să nu vorbească cu nimeni. Pentru că încrunta
din sprâncene ori de câte ori i se adresa un inocent "Bună ziua", oamenii au ajuns
să înţeleagă "mesajul". Şi a fost probabil unul dintre cele mai clare mesaje pe care
oamenii le-au primit".

Nu putem să ne imaginăm existenţa fără comunicare, iar această


relaţie este mai mult decât una de dependenţă. Este una directă - omul
trăieşte într-o lume a comunicării.

Chiar şi dl. Ionescu "comunica" în felul său antisocial. De fapt, era chiar
bine cunoscut în oraş!

Statistic, trei pătrimi din orele de veghe le petrecem comunicând:


conversând, citind, scriind, privind comunicarea face parte din
la TV, ascultând la radio sau comportamentul nostru mai mult
ascultând o casetă, urmărind un decât oricare altă activitate.
film la cinematograf

O existenţă normală nu presupune întreruperea sau încetarea tuturor tipurilor


de comunicare. Încercaţi să nu mai vorbiţi şi să nu mai gesticulaţi în prezenţa altor
oameni. Faptul că ei nu vor reacţiona este un mesaj în sine.

Reţinem:
Evident, nu putem să nu comunicăm.

C. Comunicarea - baza relaţiilor interpersonale

Doi indivizi trebuie să cunoască destul de multe unul despre celălalt înainte
de a avea încredere unul în celălalt. Iar aceasta presupune:
- un schimb de informaţii,
- capacitatea de a înţelege nevoile fiecăruia în parte şi
- dorinţa de a coopera.

! Toate acestea sunt elemente ale procesului de comunicare. O comunicare


eficientă stă la baza cooperării interpersonale, indiferent dacă relaţia evoluează în
prietenie, căsnicie sau e o relaţie profesională între manager şi angajat.

Cele mai multe din Totuşi, relaţiile


succesele Omul este o fiinţă interpersonale nu
personale şi socială, iar existenţa apar automat în
profesionale lui depinde de viaţa noastră. Ele
depind de cât de cooperarea trebuie
strâns relaţionăm interpersonală.
cu ceilalţi oameni.
dezvoltate.

16
O studentă, s-o numim Maria, este exemplul viu al ceea ce numim rolul
major al comunicării interpersonale în stabilirea unor relaţii. Maria fusese crescută
într-un apartament din Bucureşti de către nişte părinţi bogaţi, dar mai în vârstă,
care-şi dedicau timpul carierei. În educaţia Mariei, părinţii puneau accentul pe
faptul că trebuie să reuşeşti în tot ceea ce-ţi propui. Iar Maria avea, într-adevăr,
succes la lecţiile de dans, de artă şi în general la şcoală. Maria putea spune că avea
ce-şi dorea: un început promiţător în primul an de facultate. Numai că după cinci
săptămâni, ea a avut o cădere nervoasă. Psihiatrul, consultându-se şi cu profesorii
fetei, şi-a dat seama că fiind pentru prima dată când Maria se despărţea de părinţii
ei, n-a ştiut cum să stabilească relaţii cu oamenii, deoarece nu învăţase niciodată
acest lucru. De-a lungul vieţii ei se concentrase mai degrabă asupra lucrurilor
decât asupra oamenilor şi a relaţiilor cu aceştia. Astfel, când ceilalţi studenţi au
încercat să se împrietenească cu Maria, ea n-a ştiut cum să reacţioneze. Din
fericire, terapia a avut efectul scontat şi Maria s-a reîntors la şcoală în următorul
semestru. Experienţa i-a demonstrat Mariei, care devenise un adult, că trebuie să
înveţe să stabilească şi să dezvolte relaţii cu ceilalţi oameni.

Reţinem:
Din povestea Mariei se mai desprinde o morală, şi anume: abilităţile
noastre în domeniul comunicării interpersonale reprezintă un comportament
dobândit şi nu înnăscut. Ca orice alt comportament, se poate eşua în dobândirea
lui, se poate dezvolta în mod necorespunzător sau poate fi schimbat ori
îmbunătăţit.

D. Noile tehnologii media ne afectează viaţa şi munca

Aşa după cum vom face diverse referiri la acest aspect, noile
tehnologii ne schimbă viziunea asupra modului de a comunica.

Să luăm drept exemplu locul nostru de muncă unde:

- maşinile de scris au fost înlocuite cu calculatoare,


- poşta electronică (e-mailul) domină telefonul, iar
- reţelele de telecomunicaţii
 fac legătura între diversele compartimente ale organizaţiei.

! Cunoaşterea acestor tehnologii, fără îndoială asigură succesul profesional.

Un alt exemplu îl reprezintă tehnologia pentru amuzament (home


entertainment). În numai o decadă:

- televiziunea s-a extins de la un canal la sistemul prin cablu, câteva


posturi independente, servicii teletext şi teleshopping;
- telespectatorii aleg preponderent canalele ce oferă ştiri, muzică, filme şi
sport;
- Începând cu anii ¢80, numărul telespectatorilor de film depăşeşte
numărul celor ce merg la cinema ca rezultat al dezvoltării comerţului cu
casete video;
17
- vechiul şi banalul telefon este înlocuit acum de telefoane performante,
care
 pot să memoreze numere şi
 să le formeze prin simpla apăsare a unui buton, şi
- s-au inventat roboţi care pot să selecteze mesajele în locul nostru.

E. Suntem cu toţii consumatori de comunicare

În anii ¢90, industria comunicaţiilor a cunoscut cea mai mare dezvoltare,


exceptând industria energetică. Industria comunicaţiilor include companii de
telefoane şi alte servicii de telecomunicaţii, companii de echipamente electronice
(calculatoare) care au tangenţă cu industria de amuzament. În medie, americanii
îşi petreceau peste 6 ore în faţa televizorului, în anii ¢80. Iar numărul acestora
creşte odată cu dezvoltarea serviciilor prin cablu, video-urilor, etc.

Alte exemple de servicii de telecomunicaţii includ:


- serviciile pentru apelurile de urgenţă la pompieri, poliţie şi salvare, prin
televiziunea prin cablu sau linii speciale;
- apeluri simultane, preluarea apelului, robotul telefonic, Paginile Aurii pe
Internet;
- televizoarele cu ecran plat şi sistem stereo;
- folosirea calculatorului pentru cumpărături de la domiciliu, educaţie,
amuzament;
- servicii electronice de informaţii - de la zboruri la ziare pe Internet.

Faptul că aceste servicii ne sunt oferite nu este atât de important ca reacţia


noastră la aceste servicii.

Vrem ca aceste servicii să pătrundă în casele noastre?


Vrem ca telefonul să ne domine mai mult? Sau televizorul (până la punctul în
care programele pot fi catalogate ca adresându-se oamenilor cu inteligenţă
mediocră?).
Putem să ne creăm un avantaj din a avea un calculator acasă? Sau acesta ne va
depersonaliza (aşa cum o fac facturile emise pe calculator)?
Ar trebui oare ca tradiţionalul ziar să fie înlocuit de serviciile teletext? Ştirile
trebuie să devină simple titluri urmate de comentarii personale ale
prezentatorilor?

F. Comunicarea devine esenţială în organizaţiile moderne

Acest fapt se poate observa în două domenii importante.

În primul rând comunicarea este esenţială pentru toate tipurile de organisme:


- guvern, educaţie şi alte organizaţii nonprofit,
- dar şi în domeniul afacerilor.

18
Dintr-o perspectivă teoretică, organizaţia reprezintă, în sine, o structură de
comunicare. Informaţia este primită pentru ca organizaţia să-şi planifice
activităţile - de exemplu, când un producător studiază piaţa.
Pentru management, Marketingul
comunicarea reprezintă baza de este şi el o activitate de comunicare.
organizare a activităţilor interne.
După ce produsul şi serviciile sunt livrate, organizaţia, strânge informaţii de pe
piaţă, şi ciclul continuă.

În al doilea rând,
organizaţiile ale căror servicii sunt comunicaţiile s-au dezvoltat vertiginos.
De exemplu, SUA evoluează spre o În timp ce
economie postindustrială. Termenul se - ţările în curs de dezvoltare tind spre
referă la faptul că aria de dezvoltare stadiul de dezvoltare industrială,
majoră - ţările dezvoltate progresează continuu
- nu este reprezentată de industria grea în domeniile tehnologiei înalte.
(de automobile, oţelării), ci
- de serviciile de informaţii,
 incluzând şi pe cele de amuzament.
 tehnicile de comunicare constituie pentru epoca postindustrială
 ceea ce maşinile şi utilajele au reprezentat pentru epoca industrială
Multe din aceste domenii tehnologice fac apel la comunicare:
- calculatoare, roboţi, home entertainment, satelitul, etc pentru a enumera doar
câteva.

Dezvoltarea acestora are influenţe importante în studiul comunicării. De


exemplu, disciplina "Comunicarea organizaţională" a dobândit o importanţă
crescândă în mediul academic unde se studiază domeniul comunicării şi al
afacerilor. Studenţii acestei secţii trebuie să ştie cât mai multe despre dezvoltarea
tehnicilor de comunicare.

! A apărut următoarea problemă. În condiţiile în comunicarea devine cheia


competitivităţii în cadrul organizaţiei, care este soluţia pentru ca ea să fie
eficientă, fără a neglija factorul uman şi social. Aceasta deoarece, în ultimă
instanţă, nimic nu este mai important în comunicarea umană decât satisfacerea
nevoile personale de bază.

Reţinem:
În această nouă epocă a comunicării, cu asemenea dezvoltări spectaculoase
ale tehnologiei, oamenii vor trebui să-şi dezvolte abilităţile de comunicare
interpersonală.

G. Evoluţia profesiilor în domeniul comunicării

- Până nu demult a studia ²comunicarea² însemna o profesie în


 jurnalistică, radioteleviziune, cinema, etc.
- Actualmente, datorită schimbărilor rapide în cadrul mijloacelor de
comunicare,
 cei ce-şi aleg o profesie în unul din aceste domenii, vor trebui să
înţeleagă relaţia dintre
19
 activitatea pe care o desfăşoară şi
 conceptul mai larg de ²comunicare²;
 jurnaliştii vor trebui să înţeleagă rolul lor în comunicare
 (vezi relaţia între ziarele de mare tiraj şi
 acceptarea faptului de a se diversifica în colaborare cu alte media,
de exemplu televiziunea prin cablu);
 producătorul de emisiuni sau filme trebuie să înţeleagă că
 nu are de ales în ceea ce priveşte "home entertainment"-ul.

Reţinem:
Comunicarea interumană trebuie să fie eficientă, însă nu poate neglija latura
afectiv-umană.

Astăzi, mai mult ca niciodată, au apărut şi alte profesii. Într-o societate în


care informaţia şi comunicarea au devenit bunuri de larg consum, există o
nevoie acută de specialişti: cine creează aceste servicii, cine le
promovează, cine le gestionează, cine le întreţine şi cine îi învaţă pe
consumatori cum să le folosească?.

În următoarea jumătate de secol, specialiştii vor fi cei al căror spirit


întreprinzător îi va ghida în satisfacerea nevoilor unei societăţi păşind în era
saturaţiei de comunicare.
Dintotdeauna oamenii au încercat să înţeleagă natura comunicării
interumane pentru a o folosi în interesul omenirii. William Schramm, ale cărui
cercetări şi lucrări în domeniu reprezintă o muncă de pionierat, afirmă că ştiinţa
comunicării umane face parte din domeniul mai larg al ştiinţelor condiţiei umane.

TEST DE EVALUARE

1. Cum justificaţi afirmaţia "comunicarea face parte din comportamentul


nostru mai mult decât oricare altă activitate"?
Răspuns:
Studiile au demonstrat că trei pătrimi din orele de veghe le petercem comunicând:
conversând, citind, scriind, privind la TV, ascultând la radio sau ascultând o casetă,
urmărind un film la cinematograf.

2. Care sunt cele două domenii pentru care este evidentă afirmaţia
"comunicarea devine esenţială în toate organizaţiile"?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Omul este o fiinţă socială, iar existenţa lui depinde de cooperarea interpersonală .
Astfel demonstrăm următorul motiv pentru care studiem comunicarea:

20
a) comunicarea este importantă pentru fiecare individ în parte;
b) nu putem să nu comunicăm;
c) comunicarea reprezintă baza relaţiilor interpersonale;
d) suntem cu toţii consumatori de comunicare;
e) noile tehnologii media ne afectează viaţa şi profesia.
Rezolvare
OOOO

De rezolvat:

2. SUA evoluează spre o etapă postindustrială, stadiu în care:


a) accentul se pune pe dezvoltarea oţelăriilor, industriei de automobile;
b) se urmăreşte dezvoltarea serviciilor de informaţii;
c) accentul este pus pe industria grea;
d) tehnicile de comunicare îndeplinesc rolul pe care maşinile şi utilajele le-au avut
în epoca industrială;
e) se urmăreşte perfecţionarea producţiei de maşini şi utilaje.

OOOOO

REZUMATUL TEMEI

Comunicarea cu ajutorul simbolurilor a apărut pe o anumită treaptă a


evoluţiei umane. Omul este în mod distinctiv un utilizator de simboluri. Un
simbol creează o anumită reacţie şi aceasta datorită înţelesului (sensului) său.
Principalul sistem de simboluri este reprezentat de limbaj, iar folosirea acestuia
constituie o caracteristică a speciei umane.
Comunicarea presupune un schimb de simboluri cărora le este atribuit un
înţeles (mesaj). Schimbul se face între sursă şi destinatar printr-o media (canal).
Comunicarea este bidirecţională, sau interactivă. Comunicarea este tranzacţională
- poate fi considerată ca un proces dinamic prin care schimbăm mesaje pentru a ne
satisface nevoile. Comunicarea în sens invers este un feedback.
Comunicarea umană este:
1. schimb de simboluri cărora le este ataşat un înţeles;
2. un proces/o activitate şi nu o stare de lucruri;
3. modalitatea de a stabili o legătură între participanţi;
4. o potenţială tranzacţie de sensuri şi intenţii;
5. un mijloc de bază folosit pentru satisfacerea nevoilor umane.
Studiul comunicării este important atât pe plan personal, cât şi profesional.
Comunicarea stă la baza relaţiilor interumane şi din acest motiv nu putem să nu
comunicăm. Suntem cu toţii consumatori de comunicare într-o societate în care
produsele şi serviciile devin o componentă majoră a economiei. Comunicarea
devine din ce în ce mai importantă în desfăşurarea cu succes a activităţii tuturor
organizaţiilor. Apar noi specialişti în domeniul comunicării.

21
22