Sunteți pe pagina 1din 4

10.1.

Utilizarea analizei LFA în studiul sistemelor teritoriale


Nenumăratele deficienţe întâlnite astăzi în planificarea teritorială se reflectă în rezultatele
neaşteptate, negative, ale proiectelor de dezvoltare. LFA (Logical Framework Approach) a apărut ca
un instrument în conectarea dintre planificarea proiectelor şi managementul acestora, ca un instrument
de îmbunătăţire a calităţii proiectelor, prin rolul pe care îl are în planificarea obiectivelor orientate.
Această metodă a fost dezvoltată de Grupul de lucru asupra metodologiei NORAD (Norvegia), care a
folosit ca inputuri resursele financiare puse la dispoziţie de firma de consultanţăSamset&Stokkeland.
În esenţă, metoda este o cale de structurare a principalelor elemente ale unui proiect, de
reliefare a legăturilor logice dintre inputuri, activităţi planificate şi rezultate aşteptate. Primele
elemente de „Logical Framework” s-au dezvoltat de U.S.AID la sfârşitul anilor 1960, fiind apoi
utilizată de multe organizaţii finanţatoare. Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OECD
promovează utilizarea acestei metode printre ţările membre. Ţările nordice şi-au arătat interesul lor
pentru folosirea „Logical Framework”, ca de altfel şi Canada unde această abordare nu este practicată
numai pentru ajutoarele de dezvoltare, dar şi pentru investiţiile publice interne în general.
Printre avantajele utilizării acestei metode se numără următoarele:
- asigură decidenţilor informaţii mai bune şi mai relevante;
- ghidează sistematic analiza logică a elementelor cheie de interrelaţii care constituie un
proiect bine desemnat;
- îmbunătăţirea planificării prin legături relevante între elementele proiectului şi factorii
externi;
- furnizează o bază mai bună pentru monitorizarea sistematică şi analiza efectelor
proiectelor
- facilitează înţelegerea comună şi comunicarea mai bună între decidenţi, manageri şi alte
părţi implicate în proiect;
- gestionarea şi administrarea mai bună de la proceduri standardizate pentru colectarea şi
evaluarea informaţiei;
- folosirea LFA şi monitorizarea sistematică asigură continuitatea abordării când proiectul
original este înlocuit;
- tot mai multe instituţii adopă conceptul LFA şi facilitează comunicarea între guverne şi
agenţii donatoare.
În acelaşi timp, LFA are anumite limite dintre care se remarcă:
- rigiditatea în administrarea proiectului creşte când obiectivele şi factorii externi sunt
supraestimaţi. Aceasta poate fi eliminată prin revederea proiectelor regulate unde
elementele cheie pot fi reevaluate şi ajustate;
- LFA este un instrument analitic. Par politic neutre întrebări asupra distribuţiei veniturilor,
oportunităţilor forţei de muncă, accesul la resurse, participarea locală, costul şi
fezabilitatea strategiilor şi tehnologiilor, sau efectele asupra mediului;
- LFA este unul din instrumentele utilizate în timpul pregătirii proiectului, implementarea
şi evaluarea, analiza cost-beneficii, planificarea timpului, analize de impact etc;
- beneficiile clare ale utilizării LFA pot fi realizate numai printr-o pregătire sistematică a
tuturor părţilor implicate.
În definirea conceptului LFA este important a distinge o anumită ierarhie a obiectivelor,
activităţilor, inputurilor şi outputurilor. Astfel, o situaţie prezentă poate fi proiectată în viitor, dacă
ţinem cont de faptul că obiectivul de dezvoltare are la bază atingerea unui obiectiv intermediar.
Impactul obiectivului de dezvoltare se resimte la o scară mault mai mare sau la un domeniu foarte
larg. Obiectivul intermediar are la bază rezolvarea unei situaţii la nivel de mezoscară sau la nivelul
unui domeniu ceva mai restrâns, dar deficitar. Pentru rezolvarea acestuia sunt importante activităţile.
Ori, pentru ca activităţile să se poată desfăşura este nevoie de fluxuri de intrare şi evident fluxuri de
ieşire, ultimele contribuind decisiv la schimbarea preconizată a situaţiei prezente (Fig.65).
Ipotezele care stau la baza unei analize având la bază conceptul LFA se pot rezuma la
următoarele:
- dacă există inputuri, atunci se pot derula activităţi;
- dacă activităţile se desfăşoară, atunci în mod sigur vor fi fluxuri de ieşire;
- dacă există produse, fluxuri de ieşire atunci obiectivul intermediar prognozat poate fi
realizat;
- întregul proces care s-a desfăşurat, având la bază această succesiune de operaţiuni poate
să conducă la realizarea în totalitate a obiectivului de dezvoltare.
Interrelaţiile care se pot stabili între toate aceste elemente de bază ale conceptului LFA şi
factorii externi pot contribui la asigurarea unei traiectorii corecte evoluţiei prooiectului respectiv.
Astfel, este foarte important pentru inputuri de a dispune de precondiţii specifice, care să sprijine
disponibilitatea acestora. Astfel de precondiţii au un rol determinant şi în localizarea activităţilor sau
în schimbarea profilului acestora. Ulterior activităţile pot să influenţeze factorii externi, care la rândul
lor au un rol important în structura şi volumul produselor (outputurilor). Există o legătură permanentă,
care poate fi amplificată continuu, între factorii externi şi fiecare dintre elementele majore ale
proiectului (Fig.66).
Principalii paşi care pot fi urmăriţi în realizarea unei analize LFA sunt următorii:
- identificarea tuturor părţilor interesate. Realizarea unui proiect presupune în primul rând
contactarea tuturor instituţiilor, grupurilor şi indivizilor interesaţi în promovarea unor
asemenea proiecte. Participarea tuturor părţilor rezidă din necesitatea ca realizarea
obiectivelor să acopere nevoile societăţii. De regulă, în această fază sunt individualizate
problemele principale (economice, culturale, ecologice etc.) care afectează grupul sau
societăţile, interesele (nevoile), potenţialul (punctle tari şi slabe), principalele legături
(conflicte de interese, cooperare, dependenţă cu alte grupuri. In final se pot grupa care
dintre interese sunt prioritare atunci când se va trece la analiza problemelor.
- analiza problemelor. Pe baza informaţiilordiponibile este analizată situaţia existentă, sunt
identificate problemele majore şi relaţiile cauzale dintre acestea, care vor fi prezentate
într-un arbore-problemă. Formularea problemelor reprezintă cheia succesului în analiza
LFA, pentru că o problemă trebuie să fie reală, nu viitoare, posibilă sau imaginară. In
acelaşi timp, problema trebuie să fie o stare de lucruri negativă şi nu absenţa unei soluţii.
Din multitudinea problemelor considerate majore se selectează una focală, cea a cărei
rezolvare va permite rezolvarea multora dintre celelalte. Apoi se trece la construirea
arborelui problemă, care va presupune individualizarea cauzelor şi efectelor directe,
analiza şi validarea acestora, după ajustările de rigoare.
- analiza obiectivelor. Arborele problemă este transformat într-un arbore al obiectivelor,
reprezentând soluţiile viitoare ale problemelor şi analizate ca atare. Această operaţiune
presupune reformularea tuturor componentelor arborelui problemă într-o manieră
pozitivă, dezirabilă. Ca urmare pot fi revăzute unele aprecieri asupra stării, pot fi şterse
unele obiective care apar neconforme cu ealitatea sau pot fi adăugate altele noi. In final se
stabilesc noile relaţii prin conectarea obiectivelor respective.
- analiza alternativelor. In esenţă acest pas presupune acceptarea analizei alternativelor,
identificarea opţiunilor alternative, evaluarea fezabilităţii acestora şi agrearea unei
strategii a proiectului. In selectarea opţiunilor alternative se elimină obiectivele care nu
sunt dorite şi cele care sunt înlocuite de alte proiecte în domeniu. Apoi se efectuează o
analiză a fezabilităţii diferitelor alternative şi alegerea uneia dintre acestea ca strategia
proiectului. In evaluarea alternativelor se au în vedere criterii tehnice, financiare,
economice, instituţionale, sociale, de mediu.
- identificarea principalelor elemente ale proiectului. Odată aleasă strategia proiectului,
principalele elemente derivate de la obiectivele arbore şi transferate în prima coloană
verticală a matricei proiectului. Principalele elemente ale proiectului sunt: obiectul de
dezvoltare, obiectivul intermediar, output-urile, activităţile şi input-urile. Obiectivul de
dezvoltare reprezintă ţinta principală pe termen lung a proiectului, iar obiectivul imediat
efectele aşteptate ale proiectului propus pentru beneficiarii direcţi pe termen scurt. Ca
regulă clară se impune sublinierea faptului că nu trebuie fixate mai mult de un obiectiv
imediat, pentru a nu dispersa resursele. Output-urile sunt obiective de rang inferior, care
reprezintă în fapt viaţa proiectului respectiv. Acestea trebuie să fie conectate direct cu
obiectivul imediat, care va avea rolul de reper de control al obiectivelor respective.
Activităţile sunt privite ca procese, cu efecte importante asupra structurii de bază şi
strategiei proiectului. Input-urile sunt formate din fonduri financiare, personal şi bunuri.
- depistarea şi analiza factorilor externi. Pornind de jos în sus factorii externi, pot fi
derivaţi din arborele obiectiv, consideraţi ca şi condiţii pozitive, facilitând legăturile
dintre diferitele nivele. Semnificaţia factorilor externi trebuie să fie evaluată prin prisma
şanselor de succes al proiectului. Controlul semnificaţiei factorilor externi are în vedere
eliminarea unora dintre cei care nu sunt importanţi pentru realizarea proiectului şi
evaluarea pe etape a rolului lor în derularea acestuia. Dacă participanţii la o astfel de
analiză ajung la concluzia că unul din factorii externi este important, dar în realitate
acesta este considerat un factor ucugaş, atunci proiectul trebuie schimbat sau complet
renunţat la el.
- verificarea modului de atingere a obiectivelor. Monitorizarea şi evaluarea proiectului se
face pe baza unui set de indicatori care măsoară gradul de îndeplinire a obiectivelor
fixate. Indicatorii respectivi trebuie să răspundă la întrebări de tipul: pentru cine, cât de
mult, cât de bine, până când şi unde. In acest sens este foarte important de a şti cum să
evaluăm un indicator, care poate fi substanţial (dacă reflectă aspecte esenţiale ale unui
obiectiv), independent (fiecare indicator nu poate fi folosit la evaluarea mai multor
obiective), factual (indicatorul respectiv trebuie să exprime o situaţie reală şi cât mai puţin
o impresie subiectivă), plausibil (are capacitatea de a înregistra schimbările care pot fi
direct atribuite proiectului), bazat pe date care pot fi obţinute.
În sinteză, principalele stadii în dezvoltarea unui proiect sunt: identificarea proiectului, studiu
de fezabilitate, desemnarea proiectului, planificarea detaliată, monitorizarea, reactualizarea proiectului
şi evaluarea. Identificarea proiectului este stadiul în care propunerea initială de proiect este concepută
şi formulată. Această idee a proiectului este evaluată prin prisma relaţiilor cu politica de dezvoltare şi
priorităţile ţării sau ale comunităţilor, cu ghidul pentru accesul la fonduri de dezvoltare. Studiul de
fezabilitate, se rezumă la clectarea de date, analiza şi evaluarea necesare în legătură cu pregătirea
pentru desemnarea proiectului. Acest studiu nu trebuie să detalieze activităţile anticipate ci să
furnizeze o justificare a proiectului, o apreciere a scopului, a nevoilor şi a efectelor pozitive/negative
anticipate şi o evaluare a factorilor externi care ar putea fi decisivi pentru realizarea proiectului.
Design-ul general al proiectului înseamnă identificarea structurii de bază, a factorilor externi
şi a câtorva dintre principalele elemente ale sistemului de monitorizare. Pentru acest stadiu este
important faptul că acum se fixează perspectiva întregului proiect şi a contextului acestuia. Aceasta nu
presupune intrarea în detalii vizând activităţile şi input-urile necesare, ci doar definirea principalelor
componente.
După ce principalele caracteristici ale proiectului au fost stabilite se va face un plan detaliat
de implementare a programului pentru proiectul însuşi, cu obiectivele, activităţile şi input-urile
acestuia, precum şi cu sistemul de monitorizare, programul de derulare în timp şi cu bugetul necesar.
Monitorizarea înseamnă o supraveghere continuă sau periodică a implementării proiectului.
De altfel nu se monitorizează numai propiectul ca atare, dar şi impactul acestuia, inclusiv schimbările
intervenite în structura factorilor externi. Input-urile, activităţile şi output-urile sunt monitorizate în
raport cu obiectivele de dezvoltare şi immediate.
Revizuirea proiectului, inclusiv îmbunătăţirea acestuia se poate face în raport cu realizările
obţinute, dar şi cu înaintarea în timp fizic pe linia îndeplinirii acestuia. Se fac propuneri privind
revederea strategiei şi managementul proiectului, precum şi schimbarea unora din termenele fixate.
Evaluarea care se face asupra proiectului reprezintă aprecieri detaliate ale impactului şi
relevanţei acestuia, subliniate de colaboratori externi. Această operaţiune are la bază informaţia
existentă, discuţiile cu toate părţile implicate şi studiile de impact. Evaluările anterioare au oferit
totdeauna posibilitatea unei concluzii extrem de importante asupra eficienţei programului şi a utilizării
resurselor.
Având în vedere limitele utilizării LFA în studiul sistemelor teritoriale, trebuie
reţinutemodalităţile esenţiale prin care se poate întreprinde o analiză utilă a acestora. Principalele faze
sunt reprezentate de construirea arborelui problemă şi a arborelui obiectiv, evident însoţite de o
matrice de asociere a factorilor externi şi a indicatorilor necesari evaluării fiecărei componente majore
din ultimul arbore. Dar, pentru o apreciere pe fond a situaţiei existente, pot fi introduse înaintea celor
două faze, de stabilire a problemelor şi obiectivelor alte două analize de stare. Este vorba de
identificare a unor arbori care să prezinte situaţia generală a unui sistem teritorial (arbore general),
precum şi a potenţialului existent (arborele potenţial), care poate fi integrat sub diferite forme în
ecuaţia dezvoltării ulterioare.
Autor: Ioan Ianoș (2000) – Sisteme Teritoriale, Editura Tehnică, București.