lumina cerului se-nclină, curgând culoarea cea divină, pe ochii mei treziţi la viaţă. Şi simplu, o perdea de foc, ce-ncâteva secunde pare, mirabilul căzut din soare, adună norii la un loc. Şi simplu, parcă nici pământul nu mai respiră, doar privind, din soare, razele venind, pe aripi colorate, vântul. Şi simplu, ochii-nmărmuriţi, se coloreazā-ntr-o mirare, când toate razele de soare, se-întind pe cer, cuminţi. Lumina cerului îmi curge, în dimineţi mistuitoare, ia toate razele de soare şi pur şi simplu, nu-mi ajunge.