Sunteți pe pagina 1din 3

NICOLETA-LAURA POPA

Unitatea de învățare 10.


ROLURILE MANAGERIALE ALE CADRULUI DIDACTIC

Pentru a avea o imagine completă cu privire la acțiunile manageriale ale cadrului didactic,
prezentate în secțiunile anterioare ale cursului, trebuie să creionăm un profil al profesorului-manager.
Potrivit lui R. Iucu (2006) rolurile manageriale ale profesorilor sunt următoarele:

IMPORTANT
 Planificarea. Profesorul planifică întreaga activitate de formare si educare a elevilor în funcție de
Curriculumul Național și de particularitățile de grup și individuale.
 Organizarea. Întreaga activitate a clasei de elevi este organizată de profesor, prin consultarea
membrilor grupului și delegarea unor responsabilități către elevi. Participarea copiilor la organizarea
activităților conduce la o atitudine pozitivă față de obiectivele educaționale și susține motivația în
demersurile de îndeplinire a acestora.
 Comunicarea trebuie înțeleasă ca proces complex, ce se consumă între profesor și elev, elev și
profesor, dar și între elevi. Relațiile dintre aceștia trebuie să fie deschise, sincere, pentru ca mesajul
să fie înțeles și acceptat ca fiind pozitiv. Calitatea comunicării influențează climatul educațional al
clasei, care, la rândul lui, influențează procesul de învățare.
 Conducerea. În calitate de manager al clasei, profesorul conduce activitatea educațională, dar
stilurile de conducere adoptate depind și de particularitățile grupului.
 Coordonarea activității clasei presupune asigurarea legăturilor dintre obiectivele de grup și cele
individuale, coerența acțiunilor acestora, repartizarea sarcinilor în funcție de caracteristicile
individuale, evitarea consumului inutil de timp și resurse etc.
 Îndrumarea. Profesorul este în mare măsură responsabil de calitatea procesului de învățare, de
unde decurge și necesitatea cunoașterii caracteristicilor individuale și diferențierii reale a activităților
didactice. Orientarea fiecărui elev în funcție de nevoile, interesele, abilitățile sale trebuie să devină o
constantă a preocupărilor cadrului didactic.
 Motivarea. Unul din rolurile principale ale profesorului ca manager al clasei este motivarea elevilor
pentru învățare, încât aceasta să devină suportul energetic al activităților școlare.
 Consilierea presupune ca profesorul să îl asiste pe copil în orientarea școlară, în cunoașterea
propriei persoane și a celorlalți, în construirea unui sistem referențial de evaluare a
comportamentelor personale și ale celor din jur.
 Controlul. Profesorul monitorizează îndeplinirea sarcinilor, rezultatele școlare ale copiilor, progresul
etc. Activitățile de controlul vizează reglarea de parcurs a activităților educaționale.
 Evaluarea presupune măsurarea, analiza și aprecierea rezultatelor propriilor activități, dar și a
rezultatelor copiilor. Ea furnizează informații relevante nu doar despre un parcurs educațional
consumat, ci și pentru proiectarea unor secvențe didactice viitoare.

IMPORTANT
O abordare similară este prezentată de E. Joița (2000), în viziunea căreia procesul managerial
în clasă presupune aceleași etape ca managementul educațional: previziunea, planificarea, proiectarea,
decizia, organizarea, coordonarea, realizarea, îndrumarea, consilierea, evaluarea. Din perspectiva
profesorului, procesul managerial se poate încadra în următoarea tipologie: a) linear (respectându-se
proiectarea inițială); b) situațional (prin adaptarea la noile situații); c) corectiv (prin reluarea rezultatelor
efective ale unei intervenții, analiza cauzelor și recalibrarea soluțiilor); d) alternativ (soluțiile ineficiente

302
 
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

sunt înlocuite cu cele noi). Toate tipurile de procese manageriale se regăsesc în activitatea didactică a
profesorului, fiind adoptate în raport cu nevoile de eficientizare a proceselor de predare și de învățare.
Multe dintre standardele profesionale agreate de către MECT pentru profesia de educator și
învățător, repectiv profesor pentru învățământul pimar și preșcolar, se suprapun peste aceste roluri
manageriale amintite în literatura. Prezentăm pentru exemplificare două seturi de competențe generale
și specifice pentru nivelul preșcolar

Exemple de competențe generale și specifice pentru profesorii pentru învățământ


preșcolar
Competența generală I. Aplicarea algoritmilor optimi în proiectarea, organizarea, şi evaluarea
activităţilor didactice
Competențe specifice:
• Utilizarea adecvată a cunoştinţelor de didactică generală, de psihologie a preşcolarilor;
• Proiectarea, conducerea şi evaluarea conţinuturilor instructiv-educative;
• Utilizarea optimă a factorilor spaţio-temporali, în vederea eficientizării procesului instructiv-educativ;
• Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi auxiliarelor
didactice în procesul instructiv-educativ.

Competența generală VI. Aplicarea tehnicilor de cunoaştere a problematicilor socio-educaţionale în


consilierea, orientarea/integrarea socio-psiho-pedagogică a elevilor
Competențe specifice:
• Adoptarea metodelor şi tehnicilor eficiente de cunoaşterea a copiilor şi integrare socială;
• Proiectarea şi organizarea activităţilor instructiv educative în colaborarea cu comunitatea;
• Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului grădiniţă-familie;
• Responsabilizarea pentru rolul social asumat.

APLICAȚIE
Consultați standardele profesionale pentru educatoare și învățători (disponibile pe pagina web a MEN
www.edu.ro). Încercați să realizați o paralelă între competențele delimitate și
componentele/dimensiunile managementului clasei, respectiv rolurile manageriale amintite în curs.

Dincolo de aceste roluri manageriale ale cadrului didactic, lucrările management al clasei
menționează ca factor decizional central în asumarea acestora o anumită filozofie personală pe care
profesorul o actualizează în activitatea sa profesională. Potrivit lui Hardin (2008) există cel puțin două
modele care pot influența un profesor în asumarea rolurilor sale manageriale: cel centrat pe carul
didactic și cel centrat pe copil. Abordările centrate pe profesor pleacă de premisa (greu de contestat) că
elevii au nevoie de îndrumare permanentă în activitatea de devoltare cognitivă, socială, morală etc., iar
comportamentul lor poate fi direct influențat prin întăriri pozitive și negative. Centrarea pe profesor se
caracterizează prin impunerea unui set de reguli clare și precise, precum și prin delimitarea
responsabilităților pe care trebuie să și le asume copii. În opoziție, abordările manageriale centrate pe
copil propun demersuri de autonomizare, care să conducă în timp la interiorizarea normelor, valorilor.
Orice problemă comportamentală a unui copil se rezolvă prin strategii care evită întărirea, încurajând
asumarea responsabilității pentru propriile greșeli și autocorectarea acestora.

303
NICOLETA-LAURA POPA

IMPORTANT
Profesia didactică antrenează roluri și responsabilitati multiple și suficient de diverse, iar
stabilirea priorităților se realizează uneori cu dificultate în contextul unor schimbări majore la nivel social,
educațional și chiar personal. Pornind de la aceste premise, S. Iosifescu (2001) realizează o clasificare
a barierelor care îl pot împiedica pe profesor acționeze potrivit unor principii manageriale coerente, pe
care le clasifică în funcție de sursa generatoare astfel:
a) Bariere ce țin de percepția proceselor de schimbare și reformă (saturația profesională; stereotipia ce
survine ca urmare a unor activități cu caracter repetitiv; țintele false, care nu sunt altceva decât
obiective secundare pe care profesorul le transformă în elemente centrale ale eforturilor sale);
b) Bariere cognitive ce pot fi cauzate de pregătirea profesională mediocră (ignoranța, eșecuri
precedente ale altor colegi în aplicarea anumitor strategii, inflexibilitatea, retenția selectivă a
elementelor de noutate în plan profesional etc.);
c) Bariere emoționale determinate de insatisfacții profesionale trecute sau alte evenimente ce pot
influența deciziile cadrului didactic (autorul include între acestea și obișnuința sau rutina, preferința
pentru familiar, teama de nou și de risc, dogmatismul didactic, respectarea strictă a normativității);
d) Bariere de mediu au ca sursă contextul psihosocial (modalitatea de constituire a grupului profesional
de apartenență – colectivul de profesori dintr-o școală, relațiile dintre membrii grupurilor, tipologia
liderilor, modul în care profesorul se raportează la grup)
e) Bariere culturale ce se construiesc pe fundamentul prejudecăților larg împărtășite în spațiul
educațional (presupozițiile intelectualiste, respectarea tradițiilor în detrimentul elementelor de
noutate, așa-numita gândire prin procură care îl transformă pe profesor în portavocea punctelor de
vedere exprimate de către alte persoane.

304

S-ar putea să vă placă și