Oda (in metru antic) – Mihai Eminescu

Structura eseu
Structura pentru eseul demonstrativ:

 Incadrarea poetului in perioada literara si curente literare

 Opera, vazuta pe etapele creatiei + aparitia
 Aparitia operei ca o parte a triologiei
 Indicarea ipotezei cuprinzand genul, specia si curentul
literar
 Definitia specilor (oda, elegie, meditatie)
 Definitia romantismului
 Elemente ale curentului romantic regasite in textul liric
 Explicarea titlului
 Indicarea temei, motivelor literare si structurii
compozitionale
 Comentarea pe secvente lirice, evidentiind temele atinse,
sentimentele poetului, opostazele de geniu si de barbat
indragostit + citate
 Evidentierea lirismului subiectiv sustinut de marcile lexico –
gramaticale specifice
 Stilul artistic, evidentiind rolul verbelor si adverbelor,
semnificatia verbelor, figuri de stil aflate la granita cu
modernismul (metafora si oximoron), alte figuri de stil,
imagini artistice, rolul descrierii, evidentiata prin asocierile
speciice
 Concluzie + citat critic
 Opinia

Autor
Poetul Mihai Eminescu apartine perioadei marilor clasici, iar
ca si curente literare avem romantismul si clasicismul.
In opera poetica eminesciana exista trei etape de creatie.
Etape de creatie
In poezia de tinerete, limbajul poetic eminescian nu este inca
precizat, iar influente ale poeziei predecesorilor pot fi usor
identificabile: aspectele clasicizante ale unora dintre versurile
lui Eminescu din aceasta perioada amintesc de o parte a
creatiei lui Heliade Radlescu, Dimitrie Bolintineanu sau Vasile
Alecsandri. In aceasta epoca sunt compuse odele La
mormantul lui Aron Pumnul, La Heliade, etc.
Prima perioada de creatie a lui Eminescu se opune net
celorlalte doua, prin caracterul mai putin modernizat al limbii
si prin subordonarea evidenta fata de vocabularul poetic si
mijloacele de expresie curente in limbajul poeziei timpului.
A doua perioada cuprinsa intre 1870, anul aparitiei poeziei
Venere si Madona, si aproximativ 1876-1878, epoca ieseana,
marcheaza, mearcheaza faza romantica a poeziei eminesciene.
Marilor teme romantice abordate li se asociaza acum procedee
romantice in stil: structura antitetica a poemelor, acumularile
retorice in toate compartimentele stilului, deci o poezie
caracterizata printr-o deosebita densitate a figurilor: Calin,
Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta, Floare albastra.
Incepand cu anul 1878, in creatia poetului se contureaza o
noua etapa anuntata inca din 1976 de Melancolie, etapa
<<reclasicizarii>> expresiei poetice intr-o maniera proprie.
Dupa cum se poate demonstra printr-o analiza a variantelor,
majoritatea poeziilor din aceasta perioada au fost totusi
concepute si ause aproape in forma definitiva in epoca
precedenta, ceea ce epxlica relativa unitate a ultimelor doua
perioade din creatia de maturitate a lui Eminescu.

Opera
Opera apartine ultimei etape de creatie a poetului Mihai
Eminescu, etapa in care sunt incluse toate marile poeme
asupra carora s-a insistat, Mihai Eminescu avand nevoie de un
timp indelungat pentru a le finaliza. Fiind conceputa riguros,
intr-un tipar formal clasic, aspect identificat inca din titlu,
opera are un preponderent caracter romantic, aspect reiesit
din temele si motivele literare surprinzand viziunea poetului
asupra imaginarului poetic si asocierea speciilor literare oda,
elegie, meditatia. Se remarca de asemenea simplitatea
stilistica si echilibrul constructiei versurilor.

Aparitie
Opera se incadreaza alaturi de Luceafarul si Glossa intr-o
triologie ce urmareste elucidarea conditiei geniului.
Opera a fost publicata in revista alcatuita de Titu Maiorescu in
editia din 1883 si numita “Poezii”.

Ipoteza
In viziunea mea, opera apartine genului liric, iar ca specie
literara este o elegie, apartinand curentului romantism.

Teorie
Oda este o specie a genului liric prin care se exprima
sentimente de admiratie pentru natura, patrie, fata de un ideal
sau de preamarire a faptelor unor eroi. Dupa continut poate fi
eroica, religioasa, filosofica, personala.
Elegia este o specie a genului liric cu tonalitate trista. Starea
elegiaca se defineste prin sentimentul de regret, durere
sufleteasca, melancolie, singuratate.
Meditatia este o specie a liricii reflexive care
problematizzeaza existenta umana. Temele unei meditatii sunt
diverse: filosofice, erotice, patriotice.
Romantismul este un curent ideologic, artistic si literar se
naste in prima jumatate a secolului al 19-lea in spatiul
european, avand la baza filozofia idealista germana, ca o
reactie impotriva clasicismului.
Ca si caracteristici ce se regasesc in operele lirice romantice
avem spatiul poetic ce se caracterizeaza prin patos si la
nivelul expresiv, opera este bazata pe imaginar poetic. Ca
urmare, se resping toate regulile de curentul clasic si are loc
amestrecul intre genuri si specii literare. Sentimentele sunt
domninate si se pune accentul pe intensitatea trairii sufletesti.
Poeziile valorifica mitul, folclorul, fabulosul, natura, iubirea si
valorile trecutului istoric. Spatiul de vis inseamna separarea
realitatii de fantezie pe care eul poetic o traieste la infinit.
Principalul procedeu artistic este metafora axata pe epitete,
comparatii si inversiuni, scotand in evidenta si antiteza. Este
surprinsa drama conditiei umane, personajele create in poeme
fiind exceptionale. Se tinde catre largirea si imbogatirea limbii
literare prin celelalte registre stilistice dobandind valori
expresive.

Explicare titlu
Titlul operei Oda Mihai Eminescu este sugestiv in ceea ce
priveste specia literara si sentimentele de preamarire fiintelor
aduse prin ea si specificul prozodic (“in metru antic”). Metrul
antic se intalneste in versurile lipsite de rima in care
alterneaza silabe mai scurte cu silabe mai lungi in ideea
cresterii sonoritatii poeziei. Acest tip de metru se regaseste in
strofa safica specifica poeziei antice grecesti formata din 3
versuri de 11 silabe si un vers de 5 silabe. In versuri alterneaza
tipul de ritm dactilic si trohaic.

Tema
Tema operei o constituie viziunea asupra conditiei geniului,
poezia abstractizand formule metaforice poetice in exprimarea
subtemei iubirii, a mortii, a cunoasterii si autocunoasterii.

Tip de lirism
Lirismul subiectiv este subliniat de forma confesiva in
dimensiune lirica. Confesiunea lirica ia tonalitate de ruga, oda
si elegie, fiind sustinuta de marcile lirico-gramaticale specifice
eului poetic.
Prin forma confesiva se destainuie tragismul starii poetice
subliniat de structura antitetica a operei ce evidentiaza starile
deunisiace si cele de suferinta si cele de suferinta, nepasare.

Interpretare poezie
Cele 5 catrene ale operei infatiseaza un ciclu existential
complet care se structureaza in 4 secvente lirice: strofa I
arata o atitudine poetica contemplativa din vechime, strofa a
II-a subliniaza o experienta fundamentala care tulbura starea
de echilibru, strofa a III-a si a IV-a arata momentul existential
actual si prezent al existentei eului liric, iar ultima strofa
surprinde ruga de mantuire.
Prima strofa debuteaza confesiv intr-o forma de regret cu
privire la conditia geniului ce rurpinde timpul in scurgerea
inevitabila. Suprinderea varstei la care eul liric viseaza este
considerata eterna “Pururi tanar, infasurat in manta-mi”,
mantia in care varsta este invelita sau infasurata, se crede a fi
legatura cu spatiul exterior. Poetul este definit de verbe
definitorii “a invata”, “a crede”, “a muri”, lipsind verbul a iubi.
Sentimentele exprimate sunt de singuratate, tristete, reiesite
din “visatori la steaua/ Singuratatii”.
In a doua strofa, iubirea apare pur intamplator, fiind definita
printr-o aparitie brusca si vazuta ca o suferinta mistuitoare
“Cand deodata tu rasarisi in cale-mi/ Suferinta, tu, dureros de
dulce…”. Poetul se caracterizeaza prin iubirea pasionala si in
acelasi timp chinuitoare, folosind oximoronul “dureros de
dulce”. Sentimentele migreaza intre iubire si creatie si nu
exclud. Poetul foloseste o imaginatie regasita si in poemul
Luceafarul in care, metamorfozandu-se acesta, coboara in
spatiul telurc al camerei fetei de imparat. Doar ca, Luceafarul
este nemuritor, iar poetul este fiinta nemuritoare.
Strofa a treia este conceputa pe baza miturilor si
semnificatiilor mitice, dar apar si simbolurile primordiale intr-o
constructie anitetica si hiperbolica. Eul liric devine geniul care
plange, se lamenteaza in ipostaza de barbat indragostit “Jalnic
ard de viu chinuit ca Nessus/ Ori ca Hercul inveninat de haina-
i”. Focul simbolizeaza sentimentul puternic, vazut ca o
suferinta si totusi, dorita de eul liric, el se afla in antiteza cu
apa, strofa constituindu-se ca un raspuns al unei intrebari
adresate in urmatorul catren.
In strofa a patra se continua ideea poetica, in care eul liric
este mistuit de propriul sentiment, iar eul liric se schindeaza,
barbatul indragostit dorindu-si sa-si regaseasca propriul eu.
Focul devine purificator si apare ideea de renastere in conditia
genialitatii “Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…/Pot
sa mai reinviu luminos din el ca/ Pasarea Phoenix?”.
Finalul operei subliniaza momentul de dupa trairea genialitatii
si a iubirii. Sunt o ruga de matuire, in care fiinta intra in
moarte, dupa ce s-a regasit si s-a impacat cu sine. Finalul este
asemanator Luceafarului deoarece se constientizeaza conditia
geniului ce are nevoie de un spatiu separat al manifestarilor
sufletesti. poetul isi asuma conditie “mie reda-ma”, asa cum
Luceafarul isi constientizeaza postura geniala “si eu am lumea
mea ma simt nemuritor si rece”.

Confesiunea
Confesiunea lirica realizata in tonalitate de ruga, oda si elegie
sustine lirismul subiectiv, diferiti indici ai persoanei (pronume
si verbe la persoana I), ai timpului (timpurile verbale si adverbe
de timp) si ai spatiului (pronume demonstrative, adverbe de
loc) fiind marcile prezentei vorbitorului. Raportul dintre eul
romantic si iubire reda “coborarea in suferinta umana” din
postura abstrasa a geniului. Unele sintagme devin
emblematice si concentreaza ipostazele lirice: pururi tanar,
ochii mei naltam visatori, steaua singuratatii, suferinta…
dureros de dulce, nepasare trista, pe mine mie reda-ma.

Stil
Stilul artistic scoate in evidenta rolul verbelor si adverbelor,
semnificatia figurilor de stil aflate la granita cu modernismul.
Verbele in prima strofa aflate la imperfect – “nu
credeam” ,”naltam”- proiecteaza actiunea conjunctului “sa-
nvat” intr-un trecut relativ. Trairea recenta, brusca, fapt
sugerat de perfectul simplu al verbelor “rasarisi”, “baui” si de
repetarea pronumelui personal “tu” care sugereaza aparitia
femeii in viata eului liric. “Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,/
Suferinta tu, dureros de dulce..”. Expresivitatea stilistica a
strofei sporeste emotia artistica a poeziei prin cele doua
constructii oximoronice – “dureros de dulce” si  “voluptatea
mortii” – In strofa a treia exista la inceputul fiecarui vers
conjunctia “cand”, avand rol eufonic si accent ideatic. Ca
elemente de compozitie, simetria de la inceputul versurilor
“De-al meu propriu vis” si “Pe-al meu propriu rug” amplifica
tortura interioara, existand cuvinte din campul semantic al
focului “ard”, “a-l stinge”, “ma topesc”, “flacari”.
In ultima strofa, verbele se afla la imperativ, – “vino”, “reda-
ma” -, sugerand aspiratia omului de geniu. In ultimele doua
strofe se remarca adjectivele pronominale “al meu vis”, “al
meu rug”. Versurile finale ale fiecarei strofe se disting fie intr-
un singur cuvant, fie printr-o sintagma, scrise cu majuscula ce
sintetizeaza viziunea eminesciana privind conditia omului in
lume: “Singuratatii”, “neinduratoare”, “Apele marii”, “Pasarea
Phoenix”, “Mie reda-ma”.

Concluzie si opinie
Ca urmare a celor evidentiate, argumentate si expuse mai sus,
opera literara este o creatie ce surprinde elemnte clasice si
romantice, armonizandu-le in sensul evidentierii unei idei date,
respectiv conditia geniului si mantuirea versului dupa cum
putem afirma din opera “Pe mine mie reda-ma”.
In opinia mea, aceasta opera arata de fapt gandirea fiecarui
om in zilele traite, pana se regaseste, pana isi descopera
valorile spirituale.