Sunteți pe pagina 1din 7

Termeni vechi, sensuri noi: ”distanță socială”, ”apartheid”…………

DAN TOMA DULCIU

Una dintre tezele de bază ale justiției într-un stat de drept este aceea conform căreia
aplicarea uniformă a legii este esenţială în raport cu respectul principiului egalităţii în faţa
legii. Mai mult, considerentele de predictibilitate şi securitate juridică fac parte integrantă din
statul de drept, în care fiecare cetăţean doreşte, în mod justificat, să fie tratat ca ceilalţi, încât
să fie previzibile efectele juridice ale actelor, faptelor sau inacţiunilor sale.
De altfel, Art.1 alin.(5) din Constituție statuează necesitatea ca dispozițiile legii să fie
respectate întocmai însă se presupune ca acestea să îndeplinească criteriile de claritate,
previzibilitate și predictibilitate, imperativ statuat în jurisprudența Curții Constituționale a
României1, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Securitatea juridică, stabilitatea legii și încrederea în calitatea, claritatea, precizia și
predictibilitatea actelor juridice sunt esențiale așadar.

Studiu de caz: ”Distanțarea socială”

Termenul de ”distanțare socială” a fost introdus prima dată în vocabularul științific de


către cercetătorul american Emory S. Bogardus, de la Universitatea Southern California, în
anul 1925. Conceptul ca atare a fost studiat și analizat, cu păreri pro sau contra, în special în
domeniul psihologiei sociale.
Ordonanțele militare emise în România, sub imperiul stării de urgență, apelează la
noțiunea de ”distanță socială”, fără a-i defini clar conținutul, fără a exista un precedent în
legislația românească (nici în teorie, nici în jurisprudență).

1. Istoric:

În urma instituirii stării de urgență, Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020, amintește la
Art. 3, alin.2 de obligativitatea ca ”Organizatorii evenimentelor organizate (!)….. să dispună
măsuri care să asigure distanța de minim 1 metru între participanți.”
La rândul său, textul ”Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de
prevenire a răspândirii COVID-19” amintește la art. 7 de conceptul de ”distanță socială”.
”Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare
astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și
cumpărători”.
Juridic vorbind, ”distanța socială” este o noțiune abstractă, încât este necesar a fi definită,
astfel încât cetățenii să o poată respecta, în cunoștință de cauză.

2. ”Distanța socială”, când mai mare când mai mică !

Sesizând lipsa de preciziune și nepredictibilitatea prevederilor din aceste ordonanțe,


Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității un set de lămuriri cu privire la ” situații
punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială”, menite a înlătura neclaritatea
unor termeni și noțiuni folosite în aceste ordonanțe militare.

1
A se vedea deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 și nr. 743 din 2 iunie 2011.

1
Astfel, cu privire la modul în care credincioșii pot ieși după ora 22.00 din locuință, pentru
a prelua ”lumina sfântă” de Paște, se face vorbire din nou de necesitatea respectării regulilor
de distanțare socială. Unde sunt aceste reguli, cine le-a stabilit, ce regim au ele ?
Iată câteva exemple privitoare la modul în care organele statului înțeleg această noțiune
devenită refrenul zilei: ”Păstrați distanța socială”
- Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, organ administrativ, la
rândul său, plecând de la recomandările Institutului Național de Sănătate Publică (un
nou for legislativ ?) stabilește, cu de la sine putere, la data de 9 mai a.c. o duzină de
măsuri de ”distanțare socială” pentru METROREX: ”accesul la metru se va realiza
în mod controlat, astfel încât, pe peroane, pasagerii să poată păstra distanța de
minim 1 metru între ei”.
În schimb, atunci când se referă la Aeroportul Internațional Henry Coandă București,
textul instrucțiunilor folosește șase locuțiuni: ” distanță socială”, ”distanță de
protecție” 2, ” distanța optimă între pasageri”, ”distanță recomandată”,
”distanțarea pasagerilor”, ”distanța de siguranță”(la bordul navelor TAROM).
Lipsa de claritate, precizie și predictibilitatea a unui act normativ creează o
coliziune de norme, în același act. Astfel, la pct. 2, intitulat ”Măsuri suplimentare de
protecție si de menținere a distanțării sociale și comunicarea către pasageri”,
aplicabile la Aeroportul Internațional Henry Coandă București, emitenții acestor
norme vorbesc de necesitatea postării unor afișe cu”mesaje de păstrare a distanței de
2 m. între persoane”, dar pe pardoseală sunt amplasate aproximativ ”1000 de
autocolante (floorsticker) cu repere/mesaje “păstrați distanța de 1 m”.

3. ”Distanța socială” nu este numai distanță, ci și suprafață !


În primul rând, trebuie observat faptul că emitentul normelor INSP confundă
concepte de bază, clar reglementate de legislație, atunci când denumește subiecții
cărora li se adresează aceste norme, oferind o nouă definiție activității de ”îngrijire
personală”: Iată ce inventează INSP: ”Prin activitatea de îngrijire personală (s.n) se
înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură,
manichiură, pedichiură și cosmetică.3”
Desigur, este vorba de ”îngrijire corporală”, care este altceva decât ”îngrijire
personală”, întrucât Legea nr. 292/2011, Art. 30 (1) și urm. definește și clasifică fără
echivoc ”serviciile sociale”, enumerând printre ele și pe acelea de ”îngrijire
personală”, pentru o anumită categorie socială;” După scopul lor, serviciile sociale
pot fi clasificate în: servicii de asistență și suport pentru asigurarea nevoilor de bază
ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de
inserție/reinserție socială etc.
Deci, atunci când legea vorbește de ”servicii de îngrijire personală” ea se referă la
persoane din următoarele categorii: persoanele cu dizabilități, persoane vârstnice,
victimele violenței în familie, persoanele fără adăpost, persoanele cu diferite adicții,
respectiv consum de alcool, droguri, alte substanțe toxice, internet, jocuri de noroc
etc., victimele traficului de persoane, persoanele private de libertate, persoanele
sancționate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în
supravegherea serviciilor de probațiune, persoanele cu afecțiuni psihice, persoanele
din comunități izolate, șomeri de lungă durată, precum și servicii sociale de suport
pentru aparținătorii beneficiarilor.(Art.30, aliniat 2)

2
http://mt.ro/web14/covid-19/2938-09052020
3

https://insp.gov.ro/dj/comunicate/Recomandari%20masuri%20speficice%20dupa%20starea%20de%20urgenta.p
df

2
Mai mult decât atât, Legea nr. 292/2011 precizează în termeni categorici la Art. 31
(1), faptul că ”Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente
care, ca urmare a pierderii autonomiei funcționale din cauze fizice, psihice sau
mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activitățile uzuale ale vieții de zi
cu zi.”
Cu alte cuvinte, textul acestor instrucțiuni poate fi interpretat în sensul că el este
aplicabil persoanelor enumerate mai sus, singurele care beneficiază de ”servicii de
îngrijire personală”, dar ce pretenții să avem de la niște diletanți în ale legii !
Același INSP conferă încă o dimensiune a ”distanței sociale”, respectiv
”suprafața”, în sensul că serviciile de ”îngrijire personală” trebuie să asigure ”o
distanță de 2 m între oricare 2 persoane apropiate și o suprafață de minim 4 mp,
pentru fiecare client”.
Întrebarea care se pune este următoarea: cele două condiții fiind concomitente ți
obligatorii, ar fi trebuit să se dea și algoritmul de calcul, adică formula matematică ce
stabilește numărul legal admis de clienți al unui spațiu de suprafață S ? Cum va stabili
inspectorul venit în control dacă în interior numărul clienților este cel regulamentar ?
Aceleași instrucțiuni vorbesc însă de o distanță de minim 1,5 m între medicul
stomatolog și pacientul său. Nu ni se spune însă nimic despre distanța în sala de
nașteri, respectiv care este distanța legală, dacă sunt permise adunările de mai mult de
trei persoane, în cazul nașterii de gemeni sau tripleți !
În cazul internării pacienților în saloanele de spital, distanța se mărește la 2 m.
În ceea ce privește lăcașele de cult, actul normativ folosește sintagma ”distanțare
fizică” , ”distanța între persoane” (obligativitatea postării la loc vizibil a unor anunțuri
cu ”reguli de distanțare fizică”), aici existând obligația de a da/primi binecuvântarea
de la 1m !
În ceea ce privește birourile, angajatorii sunt obligați să asigure o distanță de minim
1,5 m. Încă un aspect hazliu: Acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea
distanței fizice de minimum 2 m; Iată o legătură a fizicii moderne: conexiunea
indestructibilă a timpului cu spațiul !
Motive și mai puternice să râdem de stupiditatea ridicată la rang de lege ne-o oferă
setul de instrucțiuni privind lumea hotelieră, în care se precizează clar că hotelurile pot
oferi servicii de cazare, ”însă nu în scop turistic ci pentru motive precum deplasări în
interes profesional, mentenanță, etc” ! (probabil în scop medical, eventual pot fi
folosite ca muzee ale ospitalității, locuri de detenție, platouri de filmare, de înregistrare
a sunetului, de unde și necesitatea mentenanței !)
Conform noilor instrucțiuni, hotelurile pot caza pe oricine, dar numai în calitate de
oaspete, nu de turist. În plus, recepțiile de hotel trebuie să devină servicii medicale
improvizate, un fel de Cameră de Gardă/Covid 19, având un set de obiecte sanitare de
invidiat chiar și de către unitățile spitalicești de prestigiu: ”Dezinfectant/șervețele cu
efect antibacterian pentru curățarea suprafețelor (șervețele). - Măști pentru față/ochi
(separate sau combinate, scut facial, ochelari de protecție). Trebuie menționat că
măștile faciale de unică folosință pot fi utilizate o singură dată (consultați
Recomandările privind utilizarea măștii). - Mănuși (de unică folosință) - Șorț de
protecție (de unică folosință) - Halat medical lung, cu mâneci lungi”.
De asemenea, regulile de ospitalitate specifice hotelurilor trebuie reevaluate, în
sensul de a li se aminti oaspeților necesitatea ”efectuării frecvente a igienei mâinilor și
respectarea igienei respiratorii”.
În sfârșit, avem în aceste instrucțiuni o tentativă de definiție oficială a ”distanțării
sociale” (explicată, cum vedem, doar lumii hoteliere): ” Distanțarea socială presupune
abținerea de la îmbrățișare, pupat sau strângerea mâinilor în cadrul interacțiunilor cu

3
oaspeții, dar și cu personalul. Aceasta presupune menținerea unei distanțe de cel puțin
1 m și evitarea oricărei persoane care tușește sau strănută. ”
Cu alte cuvinte, conform instrucțiunilor, ”distanțarea socială” nu este o obligație,
nu este decât o decizie personală (abținerea de la îmbrățișat, pupat și strânsul mâinii,
atât în cadrul interacțiunilor cu oaspeții, dar și cu personalul), chiar se aduc noi
lămuriri: această distanțare socială ”presupune menținerea unei distanțe de cel puțin 1
m și evitarea oricărei persoane care tușește sau strănută”.
Prin urmare, elementele tuse și strănut sunt definitorii în configurarea laturii
materiale a ”distanțării sociale”, desigur și latura subiectivă (abstinența de la pupat,
îmbrățișat și strâns mâna) constituie un element definitoriu.
Aceeași ”distanță socială” devine nu numai unitate de lungime, suprafață, dar și de
măsurare a capacității de transport a unui vehicul de transport persoane.
Iată ce instrucțiuni năstrușnice ne oferă legiuitorul ! La capitolul”Reguli generale de
organizare și desfășurare a transportului de persoane”, pct 2. (presupunând că și un
autoturism personal este destinat transportului de persoane și nu transportului sacilor
de cartofi), se instituie obligativitatea ca ”numărul maxim de pasageri permis va fi
limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și
cu respectarea distanței de minim un metru între călători”.
Ferească Dumnezeu să te trezești cu o amendă dacă transporți în Dacia mai mult
de două persoane, pe bancheta din spate, doar acolo putând să oferi un metru de
distanțare socială !
Lăsând gluma de o parte, am vrut să scot în evidență modul interpretabil al acestor
instrucțiuni, neclaritatea acestora. Numărul de circa 300 000 de amenzi aplicate în
săptămânile trecute este cauzat din păcate de asemenea moduri de interpretare a unor
dispoziții legale ambigui.
Să fie clar, nu vorbim aici de ambiguități de limbaj (ex: accesul în interiorul
vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, gândiți-vă cum
ar executa un atac frontal cel ce a scris acest text, dacă prin ”frontal” ar înțelege ușa
din dreapta față a autobuzului !) ci de claritatea unui act normativ.
O consecință a instituirii ”distanțării sociale” este reducerea numărului maxim de
persoane care pot circula pe trotuare sau în zone pietonale, ori aflate în spații publice.
Specific stărilor de necesitate, sau regimurilor dictatoriale, este interzicerea
adunărilor publice.
Inițial, prin Ordonanța Militară nr. /17 03.2020, se admitea posibilitatea întrunirii
unui grup de oameni, în spații deschise, până la 100 de persoane.
Ulterior, prin Ordonanța nr. 2/21.03.2020, s-a interzis deplasarea în grup, prin
grup de persoane înțelegându-se un număr mai mare de trei persoane, care nu locuiesc
împreună (conf. Art 3, al.2). După cum prevăd instrucțiunile INSP, pentru perioada
post 15 mai, ”distanța socială” va avea dimensiuni numerice variabile, funcție de
inspirația legiuitorului, dar și de calendarul de relaxare !

4
Distanțarea socială – studiu de caz: Germania
Pentru a vedea modul diferit de tratament aplicabil în România, în aceeași situație
obiectivă – Pandemia de virus SAR Co V-2 – am ales cazul legislației din Germania, țară în
care există de altfel o importantă comunitate de români, și unde se aplică un set de norme pe
care le prezentăm în continuare.
Ordonanța emisă în Germania privind măsuri pentru limitarea SARS CoV-2 din data
de 22 martie 2020 , în conformitate cu § 2 alineat 1 al Legii privind promulgarea legilor și a
Ordonanței din 29 ianuarie 1953 (Monitorul Oficial de Land pg. 106), modificată prin Legea
din 9 noiembrie 1995 (Monitorul Oficial de Land pg. 764), modificată ultima dată prin
Ordonanța din 16 aprilie 2020, a fost reformulată după cum urmează:
Reguli generale de comportament
” Orice persoană este invitată să-și reducă contactele fizice sociale cu alte persoane la un
minim absolut necesar și să păstreze în acest context o distanță minimă de 1,5 m. Acest fapt
nu este valabil pentru soți sau parteneri de viață sau pentru aparținătorii care locuiesc în
aceeași gospodărie, precum și pentru persoane pentru care se deține autoritatea părintească
sau dreptul de vizită”.
Iată o definiție legală a ”distanței sociale”, care scoate în evidență două aspecte: mai
întâi este explicat în termeni clari ce se înțelege prin ”distanțare socială” (reducerea
contactelor fizice sociale cu alte persoane la un minim absolut necesar) iar în al doilea rând,
caracterul de normă de recomandare, fiindcă în respectul față de populație, aceasta este
invitată, nu obligată, să-și reducă contactele de relaționare socială.
Respectarea regulilor de igienă
Aceleași dispoziții legale, emise de către autoritățile germane, fac referire la
recomandările unei entități medicale din această țară, nu la un comandament strategic de
coordonare, precum în România, privind respectarea regulilor de igienă:
În toate unitățile, instituțiile și locațiile enumerate mai jos vor fi luate în considerare
recomandările în materie emise de Institutul Robert-Koch, referitor la protecția de infecții, în
respectiva versiune actuală, și vor fi respectate regulile obligatorii instituite de respectiva
Direcție pentru protecția muncii, precum și normele de protecție și igienă eficiente, valabile
pentru personal, vizitatori, precum și pentru clienți. Obiectivele măsurilor de protecție care
trebuiesc dispuse sunt reducerea contactelor, protecția personalului de infecții, precum și
evitarea pe cât posibil a infecțiilor de contact prin atingerea unor suprafețe și obiecte. Acest
fapt este valabil mai ales respectând regula de menținere a distanței de cel puțin 1,5 m față de
alte persoane, precum și un regim intens de curățare și dezinfectare. Totodată, pe cât
necesar, vor fi luate măsuri pentru controlul accesului, evitarea cozilor de așteptare și
observarea obligației de menținere a distanței acolo unde, în zone de așteptare, există
aglomerații de persoane. Existența fizică a unui concept de igienă și respectarea regulilor de
igienă conform frazelor 1 – 4 pot fi verificate de autoritățile competente.”
În ceea ce privește ”distanțarea socială”, aceasta este recomandată inclusiv în spații
precum parcuri, pajiști naturale, mijlocul naturii, nu interzisă, precum în România:
Pauzele de recreație pe dispozitive fixe de ședere sunt permise cu condiția ca distanța
minimă de 1,5 m să fie păstrată, pe pajiști și spații verzi libere păstrându-se distanța minimă
de 5 m. Este interzis a se face grătare și a se oferi mâncăruri neambalate. Pentru a evita
aglomerările în parcuri și pe spațiile verzi pot fi instituite limitări ale accesului.
Aceeași Ordonanță germană reglementează și situația întrunirilor publice (definite drept
evenimente, adunări, întruniri și reuniuni de persoane, atât publice, cât și private) care nu sunt

5
permise, cu excepția celor la care participă soții, partenerii de viață sau aparținătorii propriei
gospodării, respectiv adunările Parlamentului, inclusiv şedinţe ale Parlamentului german şi
ale comisiilor acestuia, ale Bundesratului și ale comisiilor acestuia, ale Camerei deputaților şi
ale comisiilor acesteia, ale Guvernului federal, ale Senatului din Berlin, ale Curţii
Constituţionale din Berlin, ale adunărilor reprezentanţilor districtuali din Berlin și ale
comisiilor acestora, ale reprezentanțelor diplomatice, ale tribunalelor, ale comitetelor şi
autorităţilor federale şi ale landurilor, precum şi ale altor organisme şi instituţii care
îndeplinesc sarcini publice. Sunt exceptate de la interdicțiile menționate ”evenimentele și
adunările care servesc menţinerii siguranţei şi ordinii publice, asigurării prestațiilor publice,
asigurării îngrijirilor medicale și a asistenţei medicale pentru populaţie, menţinerii
funcţionării societăţilor economice, îndeplinirii sarcinilor legale care ţin de reprezentarea
angajaţilor sau de activitatea consiliilor de întreprindere”.
Reglementările germane exceptează de asemenea ”evenimentele și întrunirile la nivel
privat și familial, cu cel mult 20 persoane, în măsura în care acestea sunt necesare din motive
imperioase, printre acestea numărându-se, mai cu seamă, asistența acordată muribunzilor și
slujbele și ceremoniile de înmormântare, botezurile și cununiile”.
După data de 4 mai, măsurile de relaxare prevăd permisiunea desfășurării unor
evenimente sau acte religioase și de cult, cu cel mult 50 de participanți dacă condițiile de
spațiu o permit și în măsura în care distanța minimă și respectarea regulilor de igienă
conform § 2 o permit. Sunt excluse din calculul numărului maxim de participanți acele
persoane neapărat necesare pentru executarea activităților religioase și de cult (slujitorii
bisericești/religioși, cei care conduc activități muzicale, de servicii auxiliare etc.). Se va evita
cu desăvârșire contactul fizic, inclusiv contactul în cadrul unor acte de cult. În cadrul
desfășurării evenimentului nu pot fi înmânate și transferate obiecte între mai multe persoane.
În cazul situațiilor de excepție, cum ar fi depășirea numărului de participanți, organizatorii
vor înregistra în liste speciale, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: nume
şi prenume, adresa completă şi număr de telefon. Lista de prezenţă va fi păstrată timp de patru
săptămâni după încheierea evenimentului şi va fi înmânată la solicitarea acesteia autorității
competente, în versiune completă. După expirarea termenului de păstrare lista participanților
va fi distrusă.
În ceea ce priveşte adunările în aer liber cu cel mult 20 de participanți, autoritatea de
control a adunărilor poate aproba, până la finele zilei de 3 mai 2020, la cerere, excepţii de la
interdicţia prevăzută în alineatul 1, în măsura în care acest lucru este admisibil din punct de
vedere al legislației privind protecția împotriva infecțiilor.
Direcţia de sănătate publică competentă (în nici un caz organele de poliție) va fi
implicată în procesul decizional menţionat. Începând cu data de 4 mai 2020, adunările
desfășurate într-o locație anume, în aer liber, cu cel mult 50 de persoane sunt admisibile în
măsura în care sunt respectate distanța minimă și regulile de igienă prevăzute la § 2.
În cazul legislației germane anterioare ( § 17 alineatul 2 din Legea întrunirilor din 15
noiembrie 1978, publicată în Monitorul Oficial al Germaniei I pg. 1789, modificată prin
articolul 2 din Legea din 8 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al Germaniei I pg.
2366), era interzisă participarea la manifestații publice cu fața ascunsă. De data aceasta, din
rațiuni de protecție sanitară, este posibilă purtarea unui echipament de protecție pentru
acoperirea gurii și a nasului (mască).
CONCLUZIE
Spre deosebire de normele românești în materie, cele germane au caracter de claritate,
predictibilitate și permisibilitate.

6
Noi măsuri de ”apartheid” nu numai la adresa persoanelor 65 plus ci și la
adresa adolescenților

Cunoaștem cu toții, desigur, termenul ”apartheid”. În ciuda sonorității englezești, nu este


un cuvânt din limba lui Shakespeare, ci provine din limba ”afrikaans” cu sensul ”separare”,
constând, printre altele, în ”locuire separată” și ”interzicerea liberei circulații”4.
Încă un detaliu:”Afrikaans” nu este o limbă a populației de culoare, ci un dialect derivat
din neerlandeză, cunoscut și sub numele ”olandeza africană”, dialect vorbit în unele zone din
Africa de Sud și Namibia de către urmașii coloniștilor olandezi, dar și în Europa (Londra,
Bruxelles, Amsterdam), sau pe alte continente: Perth (Australia de Vest), Toronto (Canada),
Auckland (Noua Zeelandă).
Acum, în anul 2020, ”apartheidul” revine în actualitate, Pământul întreg devenind un
veritabil ”Soweto” desigur sub forme edulcorate.
Conform regulilor Institutului Național de Sănătate Publică, cuprinse în ”Ghidul cu
măsuri de protecție recomandate de INSP” putem defini măsurile adoptate în România drept
o revenire la mult hulitul ”apartheid”.
Las la o parte că seniorii sunt din nou jigniți, fiind evocați în aceste instrucțiuni în mod
obsesiv, în mod repetat, ceea ce nu mă miră, ignor de asemenea faptul că sunt călcate în
picioare drepturile legale ale pacienților, considerați aprioric ca fiind potențial bolnavi de
Covid, ori de câte ori se adresează unui spital, dar cum să interpretăm gravitatea măsurii
aberante de a împărți elevii în două categorii, cei care pot urma activități de pregătire sau se
pot prezenta la examene de evaluare națională și bacalaureat, și cei care vor urma un regim
separat, izolat de ceilalți, similar ”apartheid”-ului, adică un regim discriminatoriu la adresa
tinerilor care locuiesc cu bunicii, cu persoane peste 65 de ani.
Iată interdicția prevăzută de documentul INSP, pus în discuție publică, la capitolul:
”Măsuri de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru
elevii claselor terminale (a 8-a, a 12-a și a 13-a) precum și pe perioada organizării
examenelor evaluare națională și bacalaureat”:
Pct. 2 La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului
didactic sau auxiliar care ………,locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de
afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Elevii prevăzuți la punctul 2 vor
benefica de o formă de pregătire alternativă.”
Prin această discriminare, agresiunea la adresa drepturilor omului continuă, prin
extinderea restricțiilor și segregării, fără nici un fel de motivare obiectivă, inclusiv la adresa
tinerilor: cei care au în familie sau locuiesc cu persoane peste 65 de ani, vor fi separați de
aceia care nu au asemenea persoane ”vulnerabile”.
Ni se va spune, desigur, că este un ”misunderstanding”, că nu am înțeles noi ce vor
dumnealor să spună, vor reveni probabil cu alte instrucțiuni.
Dar cum să înțelegem însă logica șchioapă rezultată din exprimarea acelorași specialiști
de la INS, care stabilesc faptul că este interzisă atingerea sau sărutul icoanelor, în schimb
aceleași ”obiecte de cult” vor fi șterse obligatoriu din 4 în 4 ore !!!
Nu vorbim de imixtiunea unei autorități laice în chestiuni de ritual bisericesc, și nici de
libertatea religioasă, ci doar de logică, atât și nimic mai mult.
Viena
10.05.2020

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Apartheid

S-ar putea să vă placă și