Autoritatea judecatoreasca

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea judecatoreasca.
De altfel, asa cum deseori se afirma, separatia puterilor in stat este in realitate o justificare a
unui scop politic concret: sa slabeasca guvernantii in ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin
altii. Intr-o asemenea viziune, doua aspecte bine distincte se contureaza si anume: a) separatia
Parlamentului vis-a-vis de Guvern, care se refera la guvernanti in sensul larg al cuvantului; b)
separatia jurisdictiilor in raport cu guvernantii, care permit controlul acestoraprin judecatorii
independenti.
Evolutia teoriei clasice a separatiei puterilor a implicat si evolutia explicatiilor si
practicilor privind puterea judecatoreasca. Aceasta explica chiar terminologia diferita sub
care aceasta putere este exprimata in constitutii si doctrina si anume: Putere judecatoreasca,
putere jurisdictionale. Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia ca
functie distincta si ca sistem distinct.
Termenul justitie nare doua sensuri. Intr-un sens, prin justitie intelegem sistemul
organelor judecatoresti, iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de solutionarea
proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca, etc, de aplicare de santiuni,
de restabilire a drepturilor. In limbajul obisnuit a se face justitie inseamna a se face dreptate.
Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a proceselor,
de reprimare a persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin incalcarea regulilor
sociale convenite sau stabilite, de anulare a actelor ilegale sau abuzive. Justitia si-a imbogatit
continutul, ea privind direct chiar exercitiul puterii politice in sensul efectuarii controlului
asupra modului cum guvernantii actioneaza in limitele constitutiei si dreptului, adica in
realizarea principiului egalitatii.
Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fara justitie, lipsa justitiei veritabile
insemnandarbitrariu si nedreptate. Daca viata sociala trebuie sa se desfasoare conform
constitutiei si legilor, in mod firesc trebuie sa existe o functie care sa le cunoasca si sa le
poata interpreta si aplica concret atunci cand sunt incalcate, cand drepturile si libertatile
cetatenilor sunt periclitate, neglijate.
 Aceasta functia a fost si este incredintata unei autoritati (puteri) distincte, investita
cu puteri statalecare ii dau eficienta si care trebuie sa fie independenta si impartiala. Dealtfel
este indeobste cunoscut si admis ca nupoti fi judecator in propria cauza, pentru ca, obiectiv,
nu poti fi nici independent, nici impartial.

Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, justitia s-a impus

ca o idee si realitate in care oamenii cred ca-i poate apara atunci cand drepturile si interesele
legitime sunt incalcate. Fiat justitia pereat mundus (justitia sa-si urmeze cursul ei, chiar daca
lumea ar fi sa piara) a devenit dictonul preferat in legatura cu justitia.
In spiritul ideii de justitie s-au dezvoltat insa si activitati infaptuite de alte
organisme decat instantele judecatoresti care presupun folosirea acelorasi reguli judecatoresti.
In scopul articularii lor cu justitia se vorbeste de activitati jurisdictionale, de unde si
denumirea de putere( autoritate) jurisdictionala. Cuvantul jurisdictional a devenit preferabil
cuvantului judiciar care se aplica numai unei categorii de jurisdictii. In acest sens sunt
interesante dispozitiile art. 112 din Constitutia Olandei, potrivit carora:
“1. Incuba puterii judiciare de a judeca litigiile civile si cele de creanta.
2. Legea poate conferi fie puterii judiciarefie unor jurisdictii care nu fac parte din
puterea judiciara sarcina de a judeca litigiile care nu rezulta din rapoarte juridice civile. Legea
reglementeaza procedura de urmat si consecintele deciziilor.”
Exprimarea autoritate jurisdictionala nu diminueaza rolul justitiei ci evidentiaza
similitudinea de continut si principii intre mai multe activitati care se impun aici cand legile
nu sunt executate. Justitia ramane partea substantiala a activitatii jurisdictionale. De aici
preocuparea fireasca pentru teoretizarea justitiei pentru ca restul activitatii jurisdictionale
imprumuta trasaturile si principiile acesteia, la dimensiuni reduse. Asemenea litigii opun fie
persoane fizice, fie persoane juridice, fie asemenea persoane si autoritati, fie numai autoritati.
Ele se opun examinarii si rezolvarii membrilor jurisdictiilor, de regula magistrati, de catre cei
interesati (uneori din oficiu).
Membrii jurisdictiilor, pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt deduse
spre rezolvare, mai intai interpreteaza Constitutia, legile, contractele, conventiile sau
cutumele ce sunt invocate, le stabilesc sensul lor oficial. Ansamblul judecatilor lor formeaza
jurisprudenta, care limpezeste textele obscure, cu mai multe sensuri sau lacune si uneori le
completeaza. Desigur este important de stiut pana unde pot merge jurisdictiile in completarea
lacunelor legii. Problema se pune pentru ca rolul justitiei eset de a aplica dreptul si nu de a
creea drept. Pot fi citate si cazuri interesante in care justitiei i s-au conferit si imputerniciri de
reglementare juridica. In acest sens sunt explicate dispozitiile art 101 – 102 din Constitutia
romana din anul 1866 potrivit carora o lege urma sa determine cazurile de responsabilitate,
pedepsele aplicate ministrilor, iar pana la adoptarea legii” Inalta Curte de Casatie si Justitie
are puterea de a caracteriza delictul si de a determina pedeapsa”.
In urma judecatii se dau hotarari, in care se stabilesc drepturi si obligatii pentru
subiectele de drept, participanti in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau
ordine de executare atat partilor in proces, cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti
trebuie sa fie respectate si executate de catre cetateni si autoritatile publice.

Specificul activitatii jurisdictionale

Activitatea jurisdictionala are un continut si principii care o diferentiaza de
legislativ si executive dar o si integreaza, intr-o viziune sistematica in ansamblul activitatilor
statale.
Aceasta pentru simplu motiv ca puterea jurisdictionala este o parte a organizarii
statale a puterii politice.
Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor si legilor.
Judecatorul interpreteaza legea si o aplica, dar nu creeaza drept. El aplica dreptul creat de
catre Parlament, el nu poate inlatura o lege pe motiv ca nu-I de acord cu ea, din diferite
motive reale sau pur sentimentale, stiut ca “dura lex sed lex”.
Va trebui sa constatam ca insasi competenta instantelor judecatoresti este stabilita
prin constitutie si legi.
Justitia (in general activitatea jurisdictionala) este o activitate de rezolvare a
litigiilor, in litera si spiritul constitutiei, legilor, obiceiurilor, conventiilor si contractelor.
Judecatorul care infaptuieste justitia cauta sa afle adevarul in procesul respectiv pentru a
identifica exact incalcarea legii, victimile, cauzalitatea, raspunderea si responsabilii.
Pentru ca justitia sa-si poata infaptui misiunea ea cunoaste o anumita organizare si
anumite principii. Organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie. Aceste grade de
jurisdictie permit o evaluare in fond dar si posibilitatea de recurs, ca posibilitate de indreptare
a erorilor, de reevaluare a situatiilor si probelor. Se considera ca cea mai eficienta este
organizarea a trei grade de jurisdictie: fond, apel, recurs.

Principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia

 Justitia trebuie sa raspunda unor exigente fundamentale. In cadrul acestor exigente
se enumera in general urmatoarele: legalitatea, buna administrare a justitiei, accesul la
tribunal, garantia unui proces echitabil, publicitatea procesului, impartialitatea judecatorului,
proportionalitatea in stabilirea santiunilor, etc.
Din aceste exigente rezulta principiile potrivit carora este organizata si
functioneaza justitia. In legatura cu aceste principiianumite precizari se impun. Astfel exista
principii aplicabile intregului sistem statal–juridic si care firesc sunt aplicabile si justitiei.
Exista apoi unele principii proprii justitiei (jurisdictiilor) ca activitate si sistem de autoritati.
Exista, de asemenea, principii specifice diferitelor categorii de jurisdictii (sau procese) sens in
care se discuta de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului
procesual penal.
Toate aceste principii sunt importante . Uneori in activitatea de judecata, in lipsa
de text expres sau apropriat judecatorul recurge la analogia dreptului, adica la aplicarea
principiilor fundamentale, iar incalcarea principiilor poate atrage nulitatea hotararii
judecatoresti sau a altor acte de procedura.
Unele principii privesc organizarea judecatoaresca, altele activitatea sau pozitia
justitiei si a judecatorului.

A)    Principiul legalitatii

Este un principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de drept.
Are insa o evidenta aplicabilitate in domeniul justitiei si anume sub doua aspecte; legalitatea
instantelor judecatoresti , legalitatea infractiunilor si a pedepselor. In ceea ce priveste primul
aspect este de retinut ca pot indeplini functii jurisdictionale, numai acele autoritati statale
carora constitutia si legile le recunosc asemena calitati. De asemenea instantele judecatoresti
pot rezolva procese numai in limita competentei conferite de lege. Procedura de rezolvare a
litigiilor este numai cea prevazuta de lege. Sub cel de-al doile aspect se observa ca nu exista
infractiune decat daca aceasta este prevazuta de lege si ca nu exista pedeapsa decat daca este
prevazuta de lege.
Principiul legalitatii, cu aplicatiunea sa specifica la justitie este consacrat prin art. 125
din Constitutia Romaniei.
B)    Justitia este unica si egala pentru toti
Este un principiu fundamental care valorifica si in domeniul justitiei principiul
egalitatii in drepturi a cetatenilor. Acesta presupune ca pentru toti cetatenii sa existe o singura
justitie , ca acestia sa fie judecati de aceleasi instante in procese similare. Acest principiu
refuza existenta unor tribunale extraordinare, existenta unor privilegii. De aceea Constitutia
Romaniei prin art. 125 (2) stabileste ca “Este interzisa infiintarea de instante extraordinare”.
Desigur acest principiu nu este incalcat prin creearea unor sectii speciale (comerciale, de
munca, de contencios administrativ, pentru minori) potrivit specificului proceselor, acestea
tinand de buna administrare a justitiei. De asemenea acest principiu presupune folosirea in
spete similare a acelorasi regului procedurale si acordarea drepturilor procedurale si
acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor.
C)    Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie
Procedura judiciara se desfasoara in limba oficiala a statului. Persoanelor care nu
inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea pieselor dosarelor si a tuturor
actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De aceea li se asigura traducerea printr-un
interpret. Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens. Dupa ce prin art
127 (1) stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana, prin art. 127 (2) arata
ca cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu
vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a
vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret. In procesele penale, prevede deasemena
Constitutia, acest drept este asigurat in mod gratuit.

D)    Dreptul la aparare

Este nu numai un drept fundamental cetatenesc, ci si un principiu fundamental al
justitiei.

E)     Prezumtia de nevinovatie

Este un principiu constitutional potrivit caruia o persoana este considerata
nevinovata atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de
condamnare. Este una din cele mai puternica garantii ale demnitatii si libertatii umane. Este
principiul caruia i se subordoneaza intreaga activitate jurisdictionala. Este prevazut explicit in
art. 23 (8) din Constitutia Romaniei.
F)     Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii
Este unul din principiile constitutionale ale justitiei. Potrivit acestui principiu, in
activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei sale.
 Ca atare in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine,
instructii, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o
dea.
Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de chiar separatia
puterilor in stat, vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictioanale. Ea exprima
posibilitatea de protectie a guvernantilor, fiind in fond o garantie in fata abuzurilor puterilor.
Desigur independenta judecatorului este substantial tributara caracterului, moravurilor si
traditiilor specifice fiecarei tari, ea nu poate fi garantata absolut prin lege.
Judecatorul da in ultima instanta stralucire independentei sale, prin profesionalism,
moralitate, caracter, deontologie: “ Pentru a fi magistrat, nu trebuie sa fii mai putin om. De
aceea el trebuie sa dispuna de libertatea de expresie, de opinie, de asociere. Dar fiecare
profesie are servitutile sale, iar pentru un magistrat se pretinde un anume gen de sobrietate
care vizeaza angajamentele sale publice. Un judecator militant, exaltat, devoratde luptele sale
se indeparteaza de virtutile solicitate de aceasta activitate, adica echilibrul, moderatia si
seninatatea”. Regulile constitutionale cuprind garantii ale independentei judecatorilor printre
care conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul prezinta un inrteres
aparte. Constitutia Romaniei prin art. 123 (2) stabileste ca judecatorii sunt independenti si se
supun numai legii. Asa cum se precizeaza clar in doctrina independenta este o notiune
indivizibila fiind indispensabil pentru o buna justitie ca magistratul sa fie independent, atat
fata de celalalte puteri, cat si fata de colegii sai.
Recrutarea judecatorilor este o garantie a independentei acestora. In unele state
judecatorii sunt alesi, prin vot popular (ex: SUA, la nivelul statelor), la fel ca deputatii.
Sistemul alegerii nu este insa considerat ca da rezultate pentru motivul ca nu da garantii
autoritatii judiciare. In sistemul alegerii, judecatorii trebuie sa se alinieze platformelor si
partidelor politice , cu toate dezavantajele ce rezulta de aici.
Recrutarea judecatorilor prin concurs, in care numirea se face in ordinea rezultatelor
(deci a competentei profesionale) este considerata cea mai potrivita. Comisiile de concurs
trebuie sa cuprinda universitari , juristi profesionisti, magistrati recunoscuti, fapt ce asigura
din start independent. In multe state judecatorii sunt numiti , de regula de catre executiv.
In tara noastra, potrivit Constitutiei judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei
la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii. Este interesant de mentionat ca prin art
151 din Constitutia Romaniei s-a stabilit ca “Noua Curte Suprema de Justitie va fi numita, in
conditiile legii de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, la propunerea
Presedintelui Romaniei in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a Constitutiei”. Desigur
aceasta este o dispozitiei tranzitorie.
Inamovibilitatea este o puternica garantie a independentei judecatorului, fiind o
masura de protectie a acestuia. Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate fi nici revocat,
nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent , nici avansat fara consimtamantul sau.
Inamovibilitatea pune magistratii la adapost de orice revocare si transferare impusa in afara
de greseli foarte grave si dupa o procedura jurisdictionala. Astfel, de exemplu, in Suedia, in
principiu inamovibili, judecatorii titulari nu pot fi demisi din functiile lor decat daca prin
infractiune penala sau prin necunoastere grava si repetata a obligatiilor, ei se manifesta
evident inapti de a-si indeplini sarcinile sau se pensioneaza. Iar legea romana de organizare
judecatoreasca stabileste ca daca in cursul activitatii sale, magistratul manifesta o vadita
incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii, poate dispune eliberarea sa din
functie la sesizarea ministrului justitiei .
Constitutia Romaniei cuprinde cateva dispozitii privitoare la inamovibilitatea
judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca judecatorii sunt inamovibili, dar in
conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa judecatorii stagiari ci numai pe cei numiti de
Presedintele Romaniei. Judecatorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiti de catre
Presedinte. In legatura cu acestia legea arata ca se bucura de stabilitate, ca si procurorii (art
75) Prin art. 124 Constitutia stabileste ca mandatul judecatorilor Curtii Supreme de Justitie
este de 6 ani (cu posibilitatea reinvestirii in functie) de unde rezulta ca pentru acestia
inamovibilitatea este asigurata numai pentru aceasta durata. De asemenea mai trebuie precizat
faptul ca inamovibilitatea priveste numai calitatea de judecator si nu functiile de conducere
judecatoreasca.
Cat priveste avansarea magistratilor, pentru a nu depinde de executiv, trebuie
avute in vedere doua reguli si anume: ea sa revina numai corpului magistratilor (de exemplu
Consiliului Superior al Magistraturii) limitarea treptelor (gradelor) si consecintelor avansarii ,
in sensul de a se face cat mai putine diferentieri in cariera. In acest sens Constitutia Romaniei,
pri art. 124 (1) prevede ca promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi
dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Pentru a nu crea prin
avansare situatii nedorite se practica si avansarea pe loc. Astfel, legea de organizare
judecatoreasca, prin art. 78 dupa ce stabileste ca avansarea sau transferarea magistratilor se
face numai cu consimtamantul acestora , adauga ca magistratii care indeplinesc conditiile
pentru a fi avansati, dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta sau parchetul, pot fi
avansati pe loc.
 Desigur un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il are controlul
hotararilor judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si
numai dupa proceduri jurisdictionale.

Organele judecatoresti
Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite si instante
judecatoresti.Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii, tribunale,
curti de apel, si curti supreme, etc. Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt
stabilite de lege. Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca,
reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al
Magistraturii. Nu trebuie inteles ca toate aceste organisme se integreaza in puterea
judecatoreasca. In aceasta putere intra numai instantele judecatoresti.
Instantele judecatoresti sunt, potrivit art. 125 (1) din Constitutie, Curtea
Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Constitutia lasa pe
seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti
corespunzatoare. Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Legea de organizare
judecatoreasca (nr. 92 din 4 august 1992) prin art. 10 stabileste urmatoarele instante
judecatoresti: judecatoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie. De
asemenea, in limitele stabilite de lege functioneaza si tribunalele militare. Cat priveste Curtea
Suprema de Justitie, aceasta este organizata in sectii, completul de 9 judecatori si Sectiile
Unite, fiecare avand competenta proprie.
Ministerul public, cuprinde procurorii, constituiti in parchete, care in mod
generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei. Rolul
Ministerului public este de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale
societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
Principiile constitutionale de organizare si functionare a Ministerului public sunt: legalitatea,
impartialitatea, controlul ierarhic. Iar potrivit art. 30 din legea pentru organizarea
judecatoreasca Ministerul public este independent in relatiile cu celalalte autoritati.
Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in vederea exercitarii
a doua functii, si anume: a) propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a
judecatorilor si a procurorilor, cu exceptie celor stagiari; b) este colegiul de disciplina a
judecatorilor. Atunci cand exercita prima functie, lucrarile sale sunt prezidate de catre
ministrul justitiei, dar fara drept de vot. Cand exercita cea de-a doua functie, lucrarile sunt
prezidate de catre presedintele Curtii Supreme de Justitie. Consiliul Superior al Magistraturii
este alcatuit din magistrati alesi pentru o durata de 4 ani, de catre Camera Deputatilor si de
catre Senat, in sedinta comuna.
Desi nu este nominalizat prin Constitutie, nu poate fi in afara explicatiilor
Ministerul Justitiei , care are un rol aparte in administrarea justitiei. Potrivit dispozitiilor
hotararii de guvern prin care este organizat (nr 450/1994) el este organul administratiei
publice de specialitate care exercita atributiile prevazute de lege in domeniul administratiei
justitiei, al executarii pedepselor penale, precum si cu privire la activitatea Ministerului
public, asigurand conditiile necesare functionarii intregului sistem al justitiei pe baza strictei
aplicari a legii, corespunzator principiilor democratice ale statului de drept.