Sunteți pe pagina 1din 9

CURSUL NR.

TERMINOLOGIA GIMNASTICII
Definiţia şi scopul terminologiei. Principiile fundamentale ale
terminologiei. Sistematizarea poziţiilor întregului corp.
Descrierea exerciţiilor în gimnastică.

1. Definiţia şi scopul terminologiei


a) Definiţie: terminologia gimnasticii cuprinde totalitatea
termenilor folosiţi pentru denumirea poziţiilor, mişcărilor şi exerciţiilor
caracteristice acestei discipline.
b) Scop: - de a ajuta înţelegerea corectă a conţinutului acestei discipline
şi pentru a facilita comunicarea dintre profesor- elev sau antrenor- sportiv.
Datorită faptului că ştiinţa se dezvoltă în mod continuu, paralel cu
dezvoltarea conţinutului şi termenii folosiţi sunt supuşi unor modificări şi
perfecţionări permanente.
EVOLUŢIA TERMINOLOGIEI GIMNASTICII (facultativ)
Terminologia gimnasticii are şi ea o anumită istorie. Astfel, părintele
gimnasticii artistice de astăzi este germanul Jahn.
De-a lungul anilor au existat mai mulţi profesori care au editat diverse
cărţi în care au folosit terminologii diferite, în funcţie de sistemul de
gimnastică pe care l-au adoptat (fie cel suedez care era oficial în şcoli, fie
cel german). Între cele două sisteme au existat dispute.
Terminologia gimnasticii în ţara noastra s-a dezvoltat în mod
substanţial în cadrul ramurilor de gimnastică recunoscute oficial şi în mod
empiric, fără să aibă un substrat ştiiţific ,mai ales în aria gimnasticii
sportive, practicate după anul 1910, în unele secţii particulare de
gimnastică.
Dintre profesorii care s-au ocupat de terminologia gimnasticii, cel mai
cunoscut este Gheorghe Moceanu, care după anul 1862, în cărţile sale
foloseşte o terminologie de început care exprimă şi orientarea lui spre
practicarea gimnasticii lui Jahn.
Prin faptul că gimnastica suedeză a devenit singura oficiala, a fost
tradusă ”Terminologia gimnasticii suedeze”, care a fost adaptată şi
prelucrată de către profesorul Virgil Roşală.
În terminologia suedeză apar o serie de tendinţe de simplificare a
termenilor folosiţi. Astfel, în loc de poziţiune se foloseste poziţie, în loc de
roţaţiune se foloşeşte rotaţie, în loc de rezemare apare sprijin, în loc de
mergere - mers. De asemenea, apare gerunziul: stând în loc de stare, şezând
în loc de şedere.
Dintre toate cărţile şi ediţiile care au tratat de-a lungul timpului
terminologia gimnasticii ,cea mai cuprinzătoare este “Terminologia
gimnasticii”, realizată de profesorii universitari Adina Stroescu şi Robert
Podlaha în anul 1974.
Lucrarea conţine majoritatea termenilor folosiţi în domeniu, este
oficială, bine sistematizată şi ştiinţifică, corespunde cerinţelor.
De asemenea, respectă caracteristicile limbii române şi stă la baza
elaborării lucrărilor de specialitate.
2. Principiile fundamentale ale terminologiei gimnasticii
Principiile (cerinţele) care stau la baza unei terminologii
corespunzătoare sunt:
a)- să respecte particularităţile de limbă şi să poată servi ca
mijloc de comunicare internaţională;
b)- să fie ŞTIINŢIFICĂ, dar şi ACCESIBILĂ tuturor celor
care scriu, citesc sau o folosesc în cadrul discuţiilor;
c)- sa fie CLARĂ (pentru a da posibilitatea formării
imaginii elementului respectiv);
d)- să fie CONCISĂ (adică să fie pe cât se poate de scurtă);

2
e)- să fie PRECISĂ (adică să aibă o trimitere fară dubiu, exact
la termenul sau elementul corespunzător);
f) să fie CORECTĂ (descrierea să nu aibă confuzii şi nici
interpretări);
g) să fie SPECIFICĂ – denumirile şi termenii folosiţi în
gimnastică nu sunt întâlniţi în alte domenii, iar înţelegerea lor se face
simultan cu definirea şi utilizarea lor în procesul de formare al cunoştinţelor,
deprinderilor şi priceperilor motrice specifice.
h) să fie UNITARĂ – prin folosirea aceloraşi termeni.
Terminologia gimnasticii precizează denumirea standard pentru
limba română a segmentelor corpului, a poziţiilor fundamentale şi derivate,
cât şi a termenilor de bază cu caracter general, folosiţi în gimnastică.
Este necesar ca între claritate, concizie şi precizie să existe un bun
echilibru, deoarece ele caută să se extindă una în detrimentul alteia. Astfel,
precizia poate să se extindă în detrimentul conciziei sau invers, etc.
În relaţiile internaţionale din domeniul gimnasticii de performanţă este
absolut necesar să se cunoască corespondenţii termenilor româneşti, mai ales
în limbile oficiale folosite de federaţia de specialitate internaţională. Se ştie
că în Federaţia Internaţională de Gimnastică, limba oficială este franceza,
însă se mai folosesc şi limbile engleză, germană şi rusă.
Este necesar acest lucru la înţelegerea conţinutului Codurilor de
Punctaj care se schimbă din patru în patru ani şi în general, la înţelegerea
întregii documentaţii.
3. Sistematizarea poziţiilor întregului corp (v. bibliografie)

4. Descrierea exerciţiilor în gimnastică


Prescurtări de termeni în gimnastică
Cu scopul de a descrie (în scris) mai repede anumite exerciţii, se
recomandă folosirea unor prescurtări, ce nu necesită o pregătire prealabilă, ci
doar o anumită experienţă.

3
Cu literă MARE se scriu poziţiile iniţiale, intermediare şi finale,
părţile corpului şi denumirea mişcării. Pentru toate celelalte cazuri se
foloseşte literă mică.
Există încă două posibilităţi de a scurta considerabil descrierea
exerciţiilor, dând posibilitatea astfel de a descrie mai multe elemente
componente.
Prima este folosirea prescurtărilor, dar cu folosirea concomitentă a
stenografiei uzuale, iar a doua, metoda movografică, folosită în momentul
de faţă atât pe plan naţional, cât şi internaţional, de Comisia Tehnică
Feminină şi de Comisia Tehnică Masculină din Federaţia Internaţională de
Gimnastică.

a.Poziţii fundamentale

1. Stând = St.
2. Pe genunchi = Pe G.
3. Aşezat = Aş.
4. Culcat = Cul.
5. Sprijin(sprijinit) = Spr.
6. Atârnat = At.

b. Părţile corpului

1. Abdomen = Abd.
2. Antebraţ = Ab.
3. Braţ = B.
4. Cap = C.
5. Călcâi –e = Cc.
6. Ceafă = Cf.
7. Coapsă – e = Cps.
8. Corp = Cp.
9. Cot – coate = Ct.
10.Creştet = Cr.
11.Deget – e = Dg.
12.Gambă – e = Gb.
13.Gât = Gt.
14.Genunchi = G.
15.Gleznă – e = Gl.

4
16.Laba (piciorului) = Lb.
17. Mână – i = M.
18. Palma – e = Pl.
19. Picior- e = P.
20. Piept = Pt.
21. Spate = Sp.
22. Şold – uri = Şd.
23. Talpă –i = Tp.
24. Trunchi = Tr.
25. Umăr –i = U.
26. Vârf –uri = V.

c. Denumirea mişcării
1. Alergare = Alerg.
2. Aplecare = Aplec.
3. Apropiere = Aprop.
4. Arcuire = Arc.
5. Aruncare = Arunc.
6. Bătaie = Băt.
7. Căţărare = Căţ.
8. Coborâre = Cob.
9. Coroană = Cor.
10.Cumpănă = Cump.
11.Ducere = Duc.
12.Echilibru = Echil.
13.Fandat = Fand.
14.Foarfecă = Foar.
15.Înclinare = Încl.
16.Îndoire = Înd.
17.Îndreptare = Îndr.
18.Întindere = Întind.
19.Întoarcere = Înt.
20.Legănare = Leg.
21.Mers = Mers
22.Pas alergător = P. alerg.
23.Răsturnare = Răst.
24.Răsucire = Răs.
25.Revenire = Rev.
26.Ridicare = Ridic.
27.Roată = R.
28.Rostogolire = Rost.
29.Rotare = Rot.
30.Salt = S.
31.Săritură = Sărit.

5
32.Sfoară = Sf.
33.Subbalansare = Subb.
34.Trambulină = Tram.
35.Urcare = Urc.

d. Alţi termeni:
1. Alternativ = alt.
2. Aplecat = apl.
3. Apropiat = apr.
4. Apucat = apuc.
5. Călare = căl.
6. Depărtat = dep.
7. Drept = dr.
8. Echer = ech.
9. Înainte = î.
10.Înapoi = înap.
11.Încrucişat = încr.
12.Întins = înt.
13.Jos = j.
14.Lateral = lat.
15.Răsturnat = răst.
16.Răsucit = răs.
17.Rezemat = rez.
18.Ridicat = rid.
19.Sprijinit = sprij.
20.Stâng = stg.
21. Sus = s.

Reguli de descriere
La descrierea exerciţiilor de gimnastică trebuie să fie precizate
următoarele elemente:
- poziţia iniţială;
- denumirea mişcării;
- partea corpului (segmentul) care execută mişcarea;
- direcţia mişcării;
- poziţia finală;
- timpul de execuţie;
- uneori precizări.

a. Poziţia iniţială precizată la început se descrie cu literă MARE şi

6
de regulă începe cu una din cele şase poziţii fundamentale sau derivatele lor.
În cazul când poziţia iniţială este complexă, atunci descrierea începe de
la reazem (sprijin), spre extremitate. De exemplu:
Stând pe un picior, celălalt întins lateral, braţele lateral, cap răsucit
spre stânga. Sau atârnat cu braţele îndoite.
Prescurtat: St. pe 1 P., cel. înt. lat. C. răs. spre stg.
Sau At. cu B. înd.
La legări, poziţia iniţială se descrie numai la început, deoarece poziţia
finală a mişcării anterioare este identică cu poziţia iniţială a mişcării
următoare.
a. Denumirea mişcării se descrie înaintea segmentului corpului care
realizează mişcarea. Exemplu:
Ridicarea braţelor prin lateral sus.
Prescurtat: Ridic. B. prin lat. s.
b. Partea (părţile corpului) care execută mişcarea se descriu respectând
terminologia specifică gimnasticii (vezi pct. 3.- “sistematizarea
poziţiilor corpului”).
c. Direcţia mişcării se va preciza prin cuvintele: înainte, înapoi, lateral,
etc.
d. Poziţia finală, care în cazul legărilor corespunde cu poziţia iniţială a
mişcării următoare.
e. Timpul de execuţie care se scrie sub poziţia iniţială.
Trebuie să precizăm că verbal, timpul se precizează după poziţia finală,
iar în scris se inseră la început, înaintea denumirii mişcării.

Exemplu de descriere a unui exerciţiu liber:

7
Stând:
1 – Ridicare pe vârfuri cu ridicarea braţelor lateral.
2 – Coborârea călcâielor şi a braţelor.
3 – Prin săritură trecere în stând depărtat, cu ridicarea braţelor prin
lateral, până sus.
4 – Revenire prin săritură în stând.

Prescurtat: St.: 1. Ridic. pe V. cu Ridic. B. lat.


2. Cob. Cc. şi a B.
3. Prin Sărit. trecere în St. Dep. cu Ridic. B. prin lat. până s.
4. Rev. prin Sări. în St.

Reprezentarea grafică a exerciţiilor de gimnastică


În gimnastică, un rol important îl are crearea imaginii mişcărilor, ce
se poate realiza cu ajutorul desenului liniar, accesibil şi celor mai puţin dotaţi
la desen.
Realizarea desenului liniar necesită respectarea unor reguli simple.
Acest desen trebuie completat prin diferite semne pentru a putea fi nuanţate
unele aspecte ale mişcărilor pe care le reprezintă.
Desenul începe prin:
1. Reprezentarea solului. Acesta se realizeaza printr-o linie orizontală.
2. Reprezentarea aparatelor se desenează în cea mai mare parte a cazurilor
şi cel mai uşor din lateral; doar calul cu mânere se desenează din spate, având
în vedere specificul mişcărilor la acest aparat.
3.Corpul gimnastului se desenează cel mai uşor din profil, dar se
poate desena şi din faţă sau spate. Corpul se desenează cu o linie din profil şi
cu două linii care arată forma lui, din faţă şi spate. La desenele din spate apar
în plus capul haşurat şi linia coloanei vertebrale.
După cum se ştie, în desenarea corpului omenesc trebuie să se păstreze
anumite proporţii. Astfel, capul este a 7-a parte din înălţimea întregului corp;
picioarele sunt egale cu jumătate din înălţime sau chiar mai lungi.

8
4. Capul gimnastului văzut din faţă se reprezintă cu un cerc, din profil dreapta
şi respectiv profil stânga se reprezintă cu un cerc şi o liniuţă sau cu un cerc
plin pe jumătate, iar cu un cerc plin dacă este văzut din spate.
5. Mâinile se desenează în prelungirea antebraţului, în poziţia normală.
Segmentele care se găsesc în planul apropiat privirii, se desenează cu o
linie continuă la nivelul umerilor şi şoldurilor, iar celelalte segmente, din plan
depărtat, cu o linie întreruptă, fie la nivelul umerilor, fie la nivelul şoldurilor

Folosirea semnelor
Pentru a da nuanţă uni desen, trebuie marcate nişte semne, care să ajute
la înţelegerea cât mai corectă a mişcării descrise.
 Astfel, pentru a preciza direcţia de deplasare a segmentelor sau a
întregului corp se foloseşte săgeata.
 Săgeata arcuită (linie curbă) cu un număr de grade arată o întoarcere
egală cu numărul de grade înscrise lângă linia curbă (180°, 360°,
540°,etc.)
 Săgeata cu două capete marchează o mişcare cu revenire (de
exemplu: îndoirea genunchilor şi revenire).
 Semnul “+” arată că mişcarea se execută şi în partea opusă, simetric
sau indică schimbarea partenerului.
 Linia frântă se foloseşte pentru arcuire, iar numărul de deasupra
ei este egal cu numărul de arcuiri: