Cuvinte cheie: litigii de munca (individuale vs colective); intervenienti; raport material-litigios.

Obiectivele raportului: analizarea institutiei ,,interventiei,, in litigiile de munca, identificarea

,,interventiei ,,in legislatia altor tari, stabilirea distinctiei neta intre interventia privind litigiile
individuale de munca si litigiile colective de munca, precum si cercetarea practicii judiciare in
acest sens.

Intervenienţii în litigiile de muncă

Instituţia participării terţelor persoane la procesul civil începe să aibă o importanţă din ce
în ce mai accentuată în societatea contemporană, ea găsindu-şi aplicaţii în cele mai diverse
materii. Hotărârea judecătorească dobândeşte autoritate de lucru judecat numai între părţile care
au participat la soluţionarea litigiului, faţă de alte persoane străine de proces fiind o res inter
allios acta. Pentru ca hotărârea să devină opozabilă şi altor persoane decât cele care au participat
la activitatea judiciară este necesară introducerea acestora în procesul civil. Această necesitate
decurge din faptul că în absenţa terţilor drepturile lor ar putea fi uneori, direct sau indirect,
periclitate în substanţa sau întinderea lor, iar alteori s-ar putea ca interesul uneia dintre părţi să
reclame introducerea unui terţ în proces.
Pentru apararea intereselor persoanelor terte in procesul civil legislatia procesuala civila
le acorda posibilitatea de a interveni in proces, avand statut de participant la proces. Aceste
persoane se numesc intervenienti.

Intervenientii sunt participantii la proces care intervin sau se atrag intr-un proces intentat
pentru a-si apara drepturile sau interesele ocrotite de lege ce pot fi atinse prin hotararea adoptata.

Instituţia participării terţelor persoane în procesul civil îşi are originea în dreptul roman.
Procedura romană cunoştea două forme de participare a terţilor în proces: intervenţia în interes
propriu şi intervenţia alăturată. Intervenţia terţilor din dreptul roman a fost preluată în 1667 de
Ordonanţa franceză, devenită celebră în acest sens, care pe lângă cele două forme de intervenţie
ale dreptului roman, mai prevedea şi o a treia, şi anume intervenţia forţată. Codul de procedură
civilă francez nu a preluat însă dispoziţiile Ordonanţei din anul 1667 în această materie, însă
legiuitorul român a consacrat în Codul de procedură civilă intervenţia principală, iar chemarea în
garanţie doar ca o excepţie dilatorie, iar cu ocazia modificării Codului de procedură civilă român
din anul 1990, a fost introdusă şi intervenţia accesorie. Codul de procedura civila al Republicii
Moldova distinge doua forme ale intervenientilor: intervenientii principali (care formuleaza
pretentii proprii cu privire la obiectul litigiului) si intervenientii accesorii (care nu formuleaza
pretentii proprii cu privire la obiectul litigiului).

1
 Doctrina juridica considera in mod constant ca domeniul de aplicabilitate a interventiei
este foarte larg, aceasta fiind admisibilă în orice materie( de exemplu in litigiile familiale,
locative, succesorale, de munca etc), întrucât nici o dispoziţie procedurală nu o limitează în mod
expres. 

În cazul litigiilor de muncă participanţi sunt, în principal, salariatul şi angajatorul, însăpot

apărea şi alte persoane, cum ar fi succesorii părţilor, organizaţiile sindicale şi alţi reprezentanţi ai
salariaţilor, patronatele, autorităţile publice, procurorul. Această situaţie reiese din conţinutul
art.349 al Codului muncii al Republicii Moldova şi corespunde prevederilor 463 generale ale art.
55 al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova – în conformitate cu care şi are loc
examinarea litigiilor apărute în cadrul raporturilor de muncă.

În calitate nemijlocită de părţi ai procesului, sindicatele, alţi reprezentanţi ai

salariaţilor,precum şi patronatele, pot apărea în cadrul conflictelor ce se nasc în urma relaţiilor de
parteneriat social (spre ex: examinarea conflictului colectiv în comisia de conciliere, contestarea
deciziei comisiei de conciliere, contestarea nulităţii clauzelor contractelor colective de muncă sau
a convenţiilor colective, suspendarea sau declararea grevei drept ilegală, precum şi în litigii
nemijlocite dintre sindicate şi patronate ale căror obiect mai degrabă îl pot forma pretenţii de
ordin patrimonial).

În altă ordine de idei, şi sindicatele şi patronatele, ţinând cont de scopul său (şi,
concomitent, obligaţia) de a apăra drepturile şi interesele membrilor săi – salariaţii şi,
corespunzător, angajatorii – invocat nu doar în statutele acestor organizaţii, dar şi în legile
respective (art.. 1 şi 12 ale Legii sindicatelor şi art.. 3 şi 13 ale Legii patronatelor), pot porni
procese şi participa în susţinerea cererii depuse cu scopul de a apăra drepturile şi interesele
legitime ale membrilor săi.

La fel, menţionăm că sindicatele şi patronatele pot fi atrase în proces, în calitate de

intervenienţi,(cauza Sobieski-Camerzan c. Moldovei) cu atât mai mult că în unele cazuri,
hotărârea poate influenţa drepturile sau obligaţiile proprii faţă de una din părţi (faptul dat în mai
mare măsură poate afecta sindicatele în procesul de restabilire în câmpul muncii, unde la
concediere se cere acordul acestora şi salariatul poate considera că organizaţia nu i-a apărat în
modul cuvenit drepturile şi interesele; dar poate afecta şi patronatele, a căror refuz de a acorda
asistenţa necesară, inclusiv juridică, unui angajator – membru al asociaţiei, care achită cotizaţiile
în modul corespunzător, ar putea fi apreciat drept ilegal).

Astfel, de exemplu art.87 alin.(1) CM prevede ca concedierea salariaţilor membri de

sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1) lit.c), d), e), g) şi h) CM poate avea loc doar cu
acordul preliminar al organului (organizatorului) sindical din unitate. În celelalte cazuri,
concedierea se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate.

Persoana aleasă în organul sindical, care îşi menţine locul de muncă de bază, nu va putea
fi concediată fără acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este, iar conducătorul

2
organului sindical primar nu va putea fi concediat în lipsa acordului preliminar al organului
sindical ierarhic superior (art.87 alin.(2), (3) CM).

În cazul în care organul sindical nu şi-a comunicat poziţia vizavi de concedierea

salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului, acesta se prezumă în
mod tacit (art.87 alin.(4) CM). În cazurile în care legea condiţionează concedierea de existenţa
acordului preliminar, nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea absolută a actului de
concediere cu restabilirea în funcţie a salariatului (art.89 CM), iar atunci cînd concedierea este
condiţionată de existenţa opiniei consultative, actul de concediere se va considera valabil cu
menţiunea posibilităţii sancţionării disciplinare a persoanei care nu a solicitat opinia consultativă
a sindicatului. La examinarea acestor cauze, sindicatul va fi atras în proces în calitate de terţ
intervenient în interesul salariatului, conform art.67 alin.(1) CPC.

În acest context, dar în altă ordine de idei, specificăm interesul angajatorului de a atrage
într-un proces de recuperare a prejudiciului cauzat unei persoane de către un salariat al
angajatorului în cadrul exercitării obligaţiunilor de funcţii, salariatul care nemijlocit a cauzat
prejudiciul, or acesta va fi persoana cointeresată de aşi apăra interesul, ce, în anumită parte, poate
coincide cu interesul angajatorului (la determinarea circumstanţelor cauzării prejudiciului,
gradului de vinovăţie a fiecărei părţi implicate, precum şi stabilirii mărimii prejudiciului cauzat),
iar faptele stabilite de instanţă în procesul în care va fi atras salariatul corespunzător nu vor mai
necesita o stabilire în cazul unui eventual proces de regres, când angajatorul va solicita
nemijlocit de la salariat restituirea cheltuielilor efectuate. (La fel, ar exista şi interesul
angajatorului de a atrage în procesul de restabilire în câmpul muncii administratorul (îndeosebi,
dacă acesta nu mai activează la unitate) care a emis ordinul de eliberare din funcţie a salariatului,
or, în eventuala situaţie de anulare de către instanţă a acestui ordin, angajatorul va putea solicita
de la conducătorul respectiv recuperarea prejudiciului achitat salariatului în legătură cu privarea
ilegală de dreptul la muncă).

Concluzia care reiese din cele mentionate mai sus, consta in faptul ca in cazul litigiilor
de munca ne bazam pe prevederile de la art.67 Codul de Procedura Civilaîntrucât în această
materie o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de
muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală, caracterul
personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie. Prin urmare acest lucru necesita a
fi nuanţat, în sensul că priveşte numai litigiile individuale de muncă. Pentru litigiile colective de
muncă, în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală, ci şi despăgubiri, o
terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva
respectiva, aici fiind aplicata interventia principala. 

Deasemenea participarea intervenientilor la activitatea judiciară contribuie într-o manieră

considerabilă şi la o mai bună administrare a justiţiei. Un asemenea deziderat se concretizează

3
practic în posibilitatea soluţionării, într-un singur cadru procesual, a unor raporturi juridice
conexe, adică pe lângă soluţionarea raporturilor litigioase dintre părţile principale, se pot
soluţiona şi raporturile dintre una din părţile principale, pe de o parte şi terţele persoane, pe de
altă parte. Soluţionarea unor raporturi ligioase într-un asemenea cadru procesual prezintă şi alte
avantaje, cum ar fi: evitarea posibilităţii pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii;
realizarea unei economii de cheltuieli şi de timp. Introducerea unor terţe persoane într-un proces
în curs de desfăşurare are însă şi unele inconveniente, deoarece poate întârzia soluţionarea cererii
principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa. Terţul este obligat
să ia procedura din faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces, fiindu-i deci
opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei, cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în
contradictoriu şi cu el, ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale, mai ales atunci
când atragerea terţului la judecată nu se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma
riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate), ci a reclamantului sau a pârâtului.

4
Surse bibliografice

1. Murzea Cristinel, „Drept roman”, Ed. Romprint”, 2005. pag. 100

2. I.Leş, „Participarea părţilor în procesul civil”, Ed. All Beck, 2002, pag. 91-93

3.I. Leş, „Tratat de drept procesual civil”, p. 92.

4. Gr. Porumb, „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, vol. I, pag.156; G.

Boroi, „ Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, vol.I, pag. 202

5. Ioan Leş, „  Tratat de drept procesual civil”, pag. 102

6. V.M.Ciobanu şi Gabriel Boroi, „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”, pag. 63

7. Manualul judecatorului pentru cauze civile, Editia II, Chisinau 2013

8. Elena Belei, Ana Bors, Felicia Chifa, Igor Coban, Alexandru Cojuhari, Vasile Cretu, Ina
Jimbei, Liliana Lavric, Gheorghe Macovei Alexandru Munteanu, Gheorghe Stratulat ,,Drept
procesual civil,, Chisinau 2014

9. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=8961

10. Codul Muncii al Republicii Moldova din 28.03.2003

11. Codul de Procedura Civila al Republicii Moldova din   30.05.2003

12. HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica judiciară a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi
încetării contractului individual de muncă nr.12 din 03.10.2005