Universitatea Petrol-Gaze

Facultatea de Stiinte Economice Ploiesti

Programul de studii:Contabilitate si Informatica de Gestiune

Referat
Semestrul 1,Gr 50481
Contractul de factoring

Coordonator disciplina:
Conf. Univ. Dr. Eufemia Vieriu

Student:
Popa Cristian Alexandru
 Contractul de factoring este un contract comercial prin
care o parte, numită aderent, transferă în proprietate o
anumită categorie a creanţelor sale unei alte părţi, numită
factor, care îşi asumă obligaţia ca în schimbul unui comision
să achite aderentului valoarea lor, subrogându-se aderentului
în toate drepturile pe care acesta le are asupra debitorilor
referitoare la creanţele cedate și pe care urmează să le
încaseze.
Factoringul constă în posibilitatea de a ceda o parte din
creanţe sau a le ceda în totalitatea lor unei instituţii
specializate în operaţiuni de acest gen, pe baza unui contract
de factoring, în schimbul cedării unui comision.
Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit
ca un produs financiar complex care combină creditarea,
asumarea riscului de neîncasare a creanţelor, servicii de
urmărire şi încasare a creanţelor, precum şi evidenţa
contabilă a creanţelor.
Factoringul este nu doar o tehnică de finanţare în faza de
postlivrare, ci şi una de transformare în lichidităţi a creanţelor
rezultate în urma livrării bunurilor sau a prestării serviciilor.
Ca instrument juridic destinat să ajute accelerarea
operaţiunilor de finanţare a producţiei materiale, ce foloseşte
procedeul de vânzare prin negocierea creanţelor garantate,
contractul de factoring se înscrie în categoria contractelor
comerciale sinalagmatice, consensuale, oneroase şi cu
executare succesivă.
 Participanti
La operaţia complexă de factoring participă aderentul,
care este un producător–vânzător de mărfuri, un prestator de
servicii sau un executant de lucrări; factorul, care este un
stabiliment financiar; clienţii aderentului –cumpărători de
mărfuri sau beneficiari ai prestaţiilor de servicii ori executării
de lucrări.
În fapt, aderentul care a vândut marfa, sau a prestat
servicii, sau a executat lucrări unor beneficiari, cedează
creanţele astfel rezultate –materializate în facturi –unui
factor, în schimbul unui comision. Factorul plăteşte creanţele
acceptate de la aderent, urmând să le încaseze la scadenţă de
la debitorii acestuia. El îşi asumă deci atât riscul insolvabilităţii
acestor debitori, cât şi al neachitării la termen de către
aceştia. Prin preluarea în proprietate a creanţelor acceptate,
factorul se subrogă aderentului în toate drepturile acestuia
faţă de debitorii cedaţi.
Esenţa factoringului constă în transmiterea creanţei către
factor, transmitere care se realizează pe calea subrogaţiei
convenţionale, în temeiul căreia factorul dobândeşte
proprietatea creanţelor transmise de aderent, împreună cu
toate drepturile şi garanţiile grefate pe acestea, pierzând
totodată acţiunea în regres împotriva aderentului care a fost
plătit. Această subrogare nu cere condiţii de formă deosebite,
ci doar notificarea ei în orice mod debitorului, spre a o face
opozabilă şi acestuia