NUME: NUȚĂ N.F.

TEODOR-GEORGIAN
GRUPA: 59
SERIA: 10

DEPRESIA LA VÂRSTA A TREIA

Depresia reprezintă una dintre cele mai importante patologii ale vremurilor noastre.
Aceasta, conform OMS, este caracterizată de o stare persistență de tristețe și lipsa interesului
față de activități care în mod normal îi făceau plăcere persoanei în cauză. Populația vârstnică
devine din ce în ce mai numeroasă și, pe baza studiilor, este prevăzută o menținere a acestei
tendințe și în viitor, iar tulburările de dispoziție sunt frecvent întâlnite la persoanele înaintate
în vârstă. Astfel, dezvoltarea unui model care să permită tratamentul personalizat al depresiei
la vârsta a treia reprezintă una dintre priorități atât pentru medici, cât și pentru cercetătorii din
domeniu.
Depresia la vârsta a treia este considerată în prezent o entitate clinică distinctă, tabloul
clinic al depresiei prezentând multe aspecte diferite față de tabloul clinic al depresiei la tineri.
Aceasta este considerată de mulți practicieni un proces normal și o consecință a îmbătrânirii.
Vârsta înaintată poate accentua și în același timp poate suprima unele simptome ale depresiei.
Dispoziția depresivă, simptomul principal al depresiei, este mascată la vârstnici de unele
semne, cum sunt: pierderea apetitului, tulburările de somn sau fatigabilitatea, care de obicei la
persoanele tinere au o intensitate mai scăzută. În multe situații vârstnicii pot prezinta un
tablou clinic mai sărac decât pacienții tineri, negând o serie de simptome importante, cum ar fi
sentimente de vinovăție, idei suicidare și foarte frecvent simptome de tip psihotic. Câteva
dintre simptomele depresive mai frecvent întâlnite la vârstnici sunt: anxietatea, simptomele
somatice, deteriorarea cognitivă, agitația psihomotorie și simptomele psihotice.
Din punct de vedere statistic, depresia la persoanele vârstnice are o prevalență de 15%,
depresia severă de 2-3%, iar sindroamele depresiv-anxioase de 4%. Știm că 40% dintre
depresiile prezente la persoanele vârstnice nu sunt diagnosticate și doar o persoană vârstnică
din șapte (1 din 7), cu simptomatologie depresivă, primește tratament adecvat – ședințe cu un
psihoterapeut și, după caz, tratament medicamentos.

A. Manifestări
Dispoziția depresivă este simptomul principal al depresiei la orice vârstă . Totuși, acest
simptom poate lipsi la mulți depresivi de vârsta a treia. De obicei, depresivii vârstnici răspund
emoțional la evenimente pozitive, iar afectivitatea lor oscilează în limite largi și mai frecvent
decât la pacienții tineri.
Anhedonia (incapacitatea de a se bucura) profundă este rară, pentru că de obicei
vârstnicii își mențin reactivitatea emoțională la evenimente pozitive. Plăcerea companiei
membrilor mai tineri ai familiei, a nepoților sau strănepoților este foarte rar scăzută la bătrâni.
Fatigabilitatea sau lipsa de energie reprezintă un simptom frecvent, fiind prezent la
majoritatea pacienților vârstnici. Totuși, de obicei, acest simptom este atribuit vârstei înaintate
și tratamentul fie lipsește, fie este inadecvat.
 Somnul la pacienții depresivi este superficial, fragmentat, mai scurt decât normal, fapt
care le dă impresia că nu au dormit. Vârstnicii au nevoie de mai puține ore de somn și se
trezesc adesea în timpul nopții din cauza unor nevoi fiziologice (de exemplu, nicturia).
Ținuta neîngrijită, tulburările apetitului sau pierderea în greutate pot fi indicatori
precoce ai depresiei, dar pot fi prezenți de asemenea și în demență. Modificările cognitive la
pacienții vârstnici depresivi nu trebuie niciodată omise, deoarece acestea pot indica o
„pseudodemență“, uneori secundară depresiei. La pacienții în etate cu episod depresiv major,
dificultățile mnezice fiind cauza principală, poate fi posibil un diagnostic eronat de demență,
dar episodul depresiv major poate fi uneori și debutul unei demențe ireversibile. Acest tip de
tulburări cognitive se remit după tratamentul antidepresiv. Simptomatologia psihotică la
depresivii de vârsta a treia este reprezentată de idei delirante depresive, de inutilitate sau
vinovăție. Au fost descrise și halucinații, cele mai frecvente fiind cele auditive și cele
viscerale (când pacientul are impresia că organele interne sunt rotite, sunt afectate de unele
boli sau chiar lipsesc).
Anxietatea la pacienții vârstnici nu a fost bine studiată. De cele mai multe ori se
constată prezența simptomelor anxioase (tulburări de somn, sentimente de frică și nesiguranță,
iritabilitate), dar care nu sunt suficiente pentru un diagnostic întru-cât se consider că frica de
moarte este caracteristică vârstei a treia. Anxietatea la depresivii vârstnici nu apare aproape
niciodată singură, iar atunci când apare, unii autori au propus ca aceasta să fie considerată un
semn al depresiei.
Simptomele somatice și delirul hipocondriac sunt destul de frecvente la depresivii de
vârsta a treia, în comparație cu cei tineri. Punerea în evidență a simptomelor somatice este
dificilă, din cauza numeroaselor comorbidități care pot exista la vârstnici și, ca urmare,
acestea nu trebuie întotdeauna atribuite unei tulburări mintale. Este foarte probabil ca
pacientul să prezinte într-adevăr o boală somatică, chiar și în cazul în care medicul nu o poate
evidenția și diagnostica.
Frecvența tentativei de suicid crește odată cu înaintarea în vârstă, pacienții de sex
masculin având risc crescut. Comorbiditățile (bolile neoplazice, AVC-ul infarctul miocardic,
bolile renale, diferitele grade de handicap), singurătatea, izolarea socială, cresc riscul de
elaborare a unui plan anume pentru comiterea suicidului. Aproximativ două treimi dintre
pacienții depresivi vârstnici prezintă gânduri recurente de moarte, inclusiv ideații suicidare,
care nu sunt ușor de identificat, iar 10-15% comit suicid.

B. Potențiale cauze
În ceea ce privește cauzele ce determină apariția acestei patologii există anumite
particularități în cazul vârstinicilor datorită modificărilor apărute atât pe plan personal, cât și
pe plan social.
Astfel, pensionarea, lipsa suportului social sau singurătatea se află printre factorii
sociali cei mai importanți. În viața vârstnicului apar numeroase modificări, acesta devenind
mai puțin activ, fapt ce poate determina sentimente de inutilitate. De asemenea micșorarea
venitului și problemele de natură financiară pot contribui și ele la apariția depresiei. Totodată,
fie din astfel de considerente sau datorită unei motivații provenite din partea membriilor
familiei, vârstnicul poate fi nevoit să își modifice domiciliul, eveniment perceput ca pe o
formă de stres. În unele cazuri izolarea socială (la care pot contribui și deficitele senzoriale ce
se instalează și progresează treptat la vârsta a treia) și singurătatea pot contribui la apariția
depresiei.

2
 Există o corelație strânsă între depresie și patologia somatică a vârstnicului.
Afecțiunile somatice și depresia se potențează reciproc și ridică probleme legate de
modalitățile de tratament. Cei care își revin cel mai greu după un episod depresiv major sunt
cei care au și afecțiuni somatice sau care au o stare somatică precară. Pe de altă parte depresia
se însoțește de o pierdere a motivației de se vindeca de bolile somatice, precum și o slabă
aderență la tratament.
Totodată pierderea persoanelor apropiate, în special pierderea partenerului de viață,
aduce o suferință majoră (în special în rândul populației de sex masculin). Astfel, episodul
depresiv apare în 30-60% din cazuri la o lună după pierderea partenerului, iar pentru 15%
poate să apară până la doi ani de la pierderea suferită. Impactul acestor pierderi depinde de
resursele psihice ale persoanei, de personalitatea sa și de susținerea pe care o are din partea
celor din jur, în special a familiei.

C. Diagnostic

De multe ori, depresia are un debut insidios, astfel încât nici pacientul, nici
aparținătorii acestuia și nici chiar medicul nu recunosc boala cu ușurință. În acest caz,
clinicienii trebuie să obțină informații din surse multiple, informații pe care să le ia în
considerare în momentul evaluării tabloului clinic.
Tabloul clinic al depresiei la vârsta a treia poate fi diferit, comparativ cu tabloul clinic
al depresiei la vârstă adultă, acest fapt datorându-se anumitor factori care pot influența
expresia clinică a depresiei, apărând astfel anumite dificultăți de diagnostic.
O problemă de diagnostic o reprezintă comorbiditatea somatică, unele simptome
apărând atât în depresie, cât și în boala somatică . Un exemplu este o tulburare depresivă și o
boală hematologică, cum ar fi leucemia. Simptome precum inapetența, scăderea ponderală și
fatigabilitatea sunt foarte greu de analizat de către clinician deoarece ambele patologii pot sta
în spatele acestor manifestări. Medicul trebuie să hotărască dacă simptomul aparține tulburării
depresive sau bolii somatice. În acest sens, foarte util în stabilirea diagnosticului este istoricul
bolii și, cu acordul pacientului, examinarea acestuia se va completa cu informații de la un
membru al familiei sau de la o persoană apropiată, fiind importantă identificarea episoadelor
anterioare de depresie.
Vârsta înaintată crește probabilitatea comorbidităților somatice, vârstnicii fiind
mari consumatori de medicamente. În acest sens, este imperativă identificarea
medicamentelor care pot determina simptome depresive. Printre acestea se numără și: beta-
blocantele (în special cele neselective), metildopa, clonidina, digoxina, indometacina.
Pacienții vârstnici au tendința de a minimaliza sentimentele de tristețe. Aceștia nu
doresc să deranjeze medicul cu probleme emoționale și descriu în schimb o îngrijorare
excesivă privind sănătatea sau simptome somatice clare, acestea putând ajunge uneori la
intensități delirante.
Tulburarea depresivă se poate manifesta sub forma unui sindrom dureros. Acest fapt a
fost identificat în cabinetele de medicină generală la aproximativ 50% dintre pacienții adulți
diagnosticați ulterior cu tulburare depresivă. Nu există studii privind procentul de pacienți
vârstnici care prezintă acest sindrom dureros inexplicabil. Durerea este adesea nelocalizată și
nespecifică unui sindrom organic. Cefaleea, durerea abdominală, dureri la nivelul coloanei
vertebrale cervico-dorso-lombare, dureri musculare, dureri articulare sunt simptomele care
apar cel mai frecvent în cadrul unei tulburări depresive.

3
 Un sindrom anxios apărut recent, caracterizat prin anxietate, simptome obsesionale și
compulsive, ipohondrie sau comportament histrionic, la un pacient vârstnic care nu a avut
istoric de această natură trebuie să atragă atenția medicului către o tulburare depresivă cu
debut la vârsta a treia. Episodul depresiv, oricât de sever ar fi, poate fi însoțit de anxietate;
dacă anxietatea este severă, poate masca simptomatologia depresivă, creând dificultăți de
diagnostic.
Deficitul cognitiv ușor este adesea prezent în tulburările depresive, fiind numit
„pseudodemență“. Acest sindrom cognitiv se manifestă prin scăderea capacității de
concentrare a atenției și hipomnezie, putând ajunge chiar la o intensitate moderată. De regulă,
acesta se ameliorează sau se remite complet după terapia antidepresivă. Asocierea depresiei
cu deficitul cognitiv se dublează la fiecare cinci ani după vârsta de 70 de ani, estimându-se că
această asociere se produce la cel puțin 25% dintre persoanele de peste 85 ani. Prevalența
deficitului mediu în depresie are valori cuprinse între 25% și 50%, fiind cu mult mai mare
decât prevalența deficitului cognitiv mediu la pacienții fără depresie (3-6%). Deficitul
cognitiv mediu sau un alt tip de deficit cognitiv prezent pe durata unui episod depresiv poate
persista și după ameliorarea simptomatologiei depresive, rezultând astfel importante implicații
clinice.
Puțin discutate în literatura de specialitate, însă frecvent întâlnite de către clinicieni în
practica psihiatrică sunt tulburările de comportament: refuz alimentar, micțiune și defecație în
afara toaletei, țipete din senin, comportament agresiv. Aceste tulburări de comportament pot
masca o tulburare depresivă, cheia diagnosticului în acest caz fiind informațiile primite de la
aparținători.
Sindromul de dependență la alcool apărut recent poate masca o tulburare depresivă. În
acest sens, vor fi importante informațiile privind istoricul bolii.

D. Tratament
Tratamentul depresiei începe cu un diagnostic diferențial atent. Când apar, simptomele
depresive se pot datora suferințelor somatice sau medicației curente (de exemplu,
antihipertensivele). Multe dintre medicamentele folosite de pacienții vârstnici, cum sunt
clonidina sau preparatele steroidiene, pot exacerba simptomatologia depresivă. De asemenea,
depresia poate fi tranzitorie, datorându-se unor modificări ale mediului (izolare socială – de
exemplu, mutarea din locuința proprie într-un centru de îngrijire –, dificultăți financiare,
reducerea marcată a rețelei de suport social).
Medicul trebuie să obțină date despre istoricul pacientului atât de la acesta, cât și de la
familie, deoarece frecvent pacientul nu poate oferi informații exacte. Dacă simptomele sunt
tranzitorii, apărând o dată sau de două ori pe săptămână, acestea răspund mult mai ușor la
tratament. Dacă simptomele nu afectează în mod particular funcționarea zilnică a pacientului,
trebuie să fie urmărită cu atenție evoluția și instituit tratamentul doar dacă este necesar.
Tratamentul trebuie personalizat în funcție de factorii de risc individuali.
Antidepresivele, intervențiile psihoterapeutice – terapia cognitiv-comportamentală,
interpersonală etc., terapia electroconvulsivantă, stimularea transcranială – sunt utilizate atât
la pacienții tineri, cât și la cei vârstnici. Antidepresivele cel mai frecvent utilizate sunt
inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): sertralină, citalopram, escitalopram;
venlafaxina, duloxetina, mirtazapina, bupropionul, antipsihoticele fiind și ele utilizate în
tratamentul depresiei la vârsta a treia.