CATEHEZĂ

DESPRE
MINUNILE
SĂVÂRȘITE DE
MÂNTUITORUL
Profesor coordonator: Hriban Florin Elev: Chircu Andrei

Profesor coordonator:Hriban Florin Elev: Chircu Andrei

clasa a XI-a A

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Pregătirea aperceptivă:
,,Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după
El.Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând:
Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.Şi Iisus, întinzând
mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată
s-a curăţit lepra lui.Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci
mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit
Moise, spre mărturie lor.''
Anunțarea temei:
Domnule profesor și dragi colegi, astazi cu ajutorul Bunului
Dumnezeu vă voi vorbi despre minunile săvârșite de
Mântuitorul Hristos.
Tratarea:
Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca să prezinte
oamenilor planul lui Dumnezeu de mântuire. Acest lucru El l-
a realizat prin faptele Sale despre care vorbeşte astfel :
”Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să
vestesc săracilor Evanghelia ; M-a trimis să tămăduiesc pe
cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război
slobozirea , şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor
apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
(Luca 4:18-19).

Vedem că faptele lui Iisus Hristos au fost toate îndreptate

spre oameni şi anume să le vestească Evanghelia ca să-i
îndrepte spre Împărăţia lui Dumnezeu , căci numai aşa pot
primi eliberarea de păcate şi salvarea de la moarte. Această
lucrarea a Sa a fost însoţită de semne şi minuni, care sunt
descrise în cele partu Evanghelii. Evanghelistul Ioan
menţionează că în cartea sa nu sunt descrise toate aceste
fapte şi minuni:
”Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor
Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au
scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu,
şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. ”
( Ioan 20:30-31).
Iată unele din ele: transformarea apei în vin, vindecarea
celor 10 leproşi, înmulţirea pâinilor, potolirea furtunii,
umblarea pe mare, învierea lui Lazăr etc.
În minunea vindecării fiului sutașului observăm că slujbaşul
împărătesc şi casa lui au crezut în Iisus ca Fiu al lui
Dumnezeu. Anume acesta şi este scopul pentru care Iisus
săvârşea aceste semne şi minuni- ca oamenii să vadă
dumnezeirea Sa şi să creadă în El şi, crezând, să aibă viaţă
veşnică. Oamenii au văzut aceste minuni şi credeau că El
este Cel venit de la Dumnezeu , chiar Nicodim, un fruntaş al
Iudeilor ,venit la Iisus noaptea ca să-l întrebe despre
Împărăţia lui Dumnezeu, a afirmat că Iisus “de la Dumnezeu
ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe
care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu El.”(Ioan 3: 2).
Dar, erau şi alte categorii de oameni – care nu credeau în El ,
ci afirmau că este un proroc, un om bun sau care se mâniau
şi vroiau să-L omoare.
Aşadar, faptele şi minunile lui Iisus Hristos au fost
îndreptate spre oameni pentru a le arăta calea mântuirii
prin pocăinţa şi credinţa în Fiul lui Dumnezeu , venit pe
pământ ca să facă voia Tatălui.
Minunile nu sunt nimic altceva decât realizarea cuvintelor
spuse de Isus. Ele sunt ceea ce Cuvântul realizează în noi.
În esența lor, minunile dezvoltă tema credinței. Pentru că
minunea nu o face Dumnezeu. Domnul nu face minuni! El
face ceea ce trebuie să facă. Și-și îndeplinește lucrarea,
misiunea în mod dumnezeiesc. Minunea o face credința
noastră, care primește (acceptă și împlinește) Cuvântul lui
Dumnezeu.
În minuni ni se spune ce este credința care ne deschide
lucrării lui Dumnezeu și ni se arată rezultatul credinței:
miracolul îl face pe om nou.
Deci minunile sunt semnele omului nou și semnele
credinței.

Noi suntem obișnuiți să le considerăm ca fiind jocuri de-ale

lui Isus și ne pare rău că Isus nu mai trăiește și în zilele
noastre… În realitate minunile sunt semne. Iar semnul face
trimitere la altceva, la realitatea care este alta, diferită de
semn. Cine se oprește la semn este ca și atunci când tu îi
indici nebunului luna, iar el rămâne cu privirea fixată la
degetul tău. Însă nu trebuie privită minunea, ci
însemnătatea ei. Și fiecare minune are o însemnătate
particulară.
Cu privire la vindecarea leprosului, pot spune că este o
minune globală… Căci leprosul este omul exclus din
societatea religioasă și civilă, deci este mort din punct de
vedere civil și religios. Și-l reprezintă pe omul care trăiește
moartea.
Întâlnirea cu Cuvântul Domnului ne ajută să ne naștem
oameni noi, ne redă pielea unui copil. Deci minunea – pe
care o operează Cuvântul în noi – este aceea de a ne face
oameni noi, care au biruit moartea.
Minunea are o însemnătate profundă, fiind un gest care
realizează ceea ce Cuvântul lui Isus vestește și este indicele
că o realitate nouă pătrunde în viața noastră.
La ce ne folosește povestirea minunilor? Sunt utile pentru a
elibera în noi acele dorințe pe care nu le-am avea, fără a
auzi despre aceste minuni. Spre exemplu, un lepros s-ar
împăca cu starea sa și atât. Un orb ar spune „m-am născut
orb, deci rămân orb…”. Însă dacă un orb sau un lepros se
vindecă, înseamnă că există speranță.
Prin urmare minunile folosesc pentru a trezi în om speranța
cu privire la adevărul său de om: ca omul să aibă ochi care
văd, picioare care umblă, viață pe care să o trăiască, mâini
care să atingă… Adică, omul să fie om!
Minunile elimină dimensiunea fatală a răului și inspiră în noi
dorința după bine, după Dumnezeu, astfel încât El să poată
veni în întâmpinarea noastră. Căci dacă eu nu doresc
minunile, El nu mi le poate face. Deci minunile au un rol
eliberator al dorinței noastre după bine… Prima minune
arată trecerea de la moarte la viață.
”Când a coborât de pe munte, îl urmau mulţimi
numeroase.”
Matei e sintetic în relatarea minunilor, realizând astfel o
povestire strict teologică.
Prin Isus care coboară de pe munte, el face referire la Moise
care coboară de pe munte. Dacă Moise a coborât, aducând
legea. Isus nu aduce legea. Deja tot poporul a fost pe munte
cu Isus să asculte noua lege. Isus – în câmpie – aduce
faptele, aduce Evanghelia, adică faptul că El realizează ceea
ce spune. Dacă Moise – coborând, aduce un jug – Isus
coborând aduce eliberarea.

Isus coboară urmat de o mulțime multă, compusă din

apostoli, discipoli și din cei care au ascultat Cuvântul… Toți
cei care ascultă Cuvântul sunt profeți, adică ei duc altora
acest Cuvânt, care are puterea de a face minuni.
Nu este vorba de minuni în sensul de jocuri destoinice (de
circ), căci nici învierea din morți nu e o mare minune,
deoarece trebuie să suporți chinul unei noi morți…
Adevărata minune este să nu mai trăiești o viață moartă!
Aceasta e minunea pe care Cuvântul o lucrează în noi!
Așadar, avem o strânsă legătură între discursul de pe munte
și minunile lui Isus.
Lumea multă „Îl urmează” deoarece Cuvântul Său e diferit
de cel al fariseilor, adică are o putere de a atrage lumea și o
capacitate de eliberare, care e unică.
E important să știm că răul nostru – precum și moartea
noastră – nu ne îndepărtează de Dumnezeu. Mai mult, este
pașaportul pe care-l avem pentru a ne prezenta înaintea
Domnului. Tocmai limita mea și răul meu mă pun înaintea
Lui.
De multe ori credem că avem credință, însă atunci când ne
aflăm cu adevărat înaintea limitei, într-adevăr ne aflăm puși
înaintea Lui, adică înaintea adevăratului sens al credinței…
Mai înainte nu, ci doar credeam că eram înaintea Lui.

Recapitulare:
1.Unui bolnav, Cuvântul mai înainte de vindecarea externă,
o oferă pe cea internă?
E adevărat. Vindecarea externă e secundară și e un
semn tranzitoriu al vindecării interioare, care e veșnică. Prin
urmare cine pretinde semnul extern, cu siguranță nu-l va
avea (îl va putea obține eventual printr-o magie diabolică și
nu de la Dumnezeu)… De la Dumnezeu vindecarea externă
este un semn – dacă tu vrei – a ceva care deja s-a întâmplat
în interior. Adevărata minune e vindecarea interioară, adică
credința! Însă cine ar vrea să pretindă semnul, să-I comande
lui Dumnezeu, merge împotriva Domnului.
Deci, cererea minunilor ca minuni, în sine nu e corectă…
În schimb, acolo unde există încrederea interioară în baza
căreia tu te abandonezi lui Dumnezeu și apoi spui: „dacă Tu
vrei, poți să mă vindeci”… aceasta e atitudinea corectă… Iar
dacă Domnul face minunea, o face ca fiind semn al minunii
interioare, care e aceea care contează cu adevărat. Din
nefericire noi suntem legați de minunile exterioare. De fapt,
boala noastră cauzatoare de moarte este că vrem minunea,
că vrem sănătatea, știind totuși că vom muri. Aceasta e
adevărata boală, adevărata lepră, adică faptul de a vrea să
te salvezi la nivel fizic cu orice preț, ca și cum moartea ar fi
pierzanie.

Dacă însă tu ai încredere, atunci, printr-un abandon

filial în mâinile Domnului, ceri minunea cu mare încredere…
Cu siguranță Domnul face minunea, dacă e utilă, necesară și
te clădește, după măsura credinței.
2. Cuvântul ne atinge mai mult în interior?
Trebuie să ne lăsăm atinși de întregul Cuvânt al lui
Dumnezeu (de toată Biblia), căci fiecare Cuvânt atinge o
parte din noi. Și ne atinge în mod articulat.
Minunile au o ordine precisă – una după alta – însă dacă
sunt citite la întâmplare, ele nu ne spun nimic. Dacă însă
citim minunile una după alta, ne dăm seama că e vorba de o
călătorie care îl restituie pe om sieși în toate dimensiunile
sale, la diferitele nivele. De aceea e periculos să citim un
text biblic ca și cum ar fi un basm…
Deci „să venim înaintea lui Iisus”, în sensul de a birui
împotrivirile determinate de lege, de elementele exterioare,
dar în special a birui rezistențele interioare.
3.Cum putem înțelege în zilele noastre, acel a merge la
preot, pentru a se închina și a face o ofertă ca mărturie?
E vorba de Lev. 13, de dispozițiile care existau pentru
cel vindecat de lepră, în Israel… Pentru că preotul era
apărătorul legii, el trebuia să înregistreze vindecarea, în
baza regulilor precise, descrise minuțios, cum fac medicii. El
trebuia să spună dacă s-a vindecat.

Ce poate însemna acest fapt pentru noi azi? Înțelegem din

cuvintele finale „Ca mărturie pentru ei”. Cu alte cuvinte,
vindecarea mea e o mărturie pentru alții. Mărturia este că-i
posibil să se împlinească ceea ce ei considerau că e
imposibil, începând cu preoții.
Ei considerau că e posibilă vindecarea de lepră pentru că
exista reglementarea prin lege, însă nimeni nu știa să
vindece de lepră. Există legea dreaptă, dar niciunul nu o
practică și n-o trăiește.
Iată! Viața pe care tu o trăiești ca fiu și frate, le mărturisește
lor și tuturor că această vindecare e posibilă, e reală, e
dăruită și că este Evanghelie ceea ce mai înainte era doar
cuvânt.
Asocierea:
„Credința e răzvrătirea față de lucrul cel mai clar, sigur”.
Înseamnă că virtutea credinței este un a lăsa spațiu liber
dorinței noastre?… În general noi credem că dorințele
noastre ar fi ceva negativ, deci renunțăm la ele și ne gândim
că trebuie să facem ceea ce ni s-a spus… Și nu ne gândim la
faptul că dorința este tocmai ceea ce Dumnezeu vrea de la
noi, pentru că este realitatea specifică din noi, fiecare având
dorințele sale. Dacă vocația este ceea ce Dumnezeu vrea de
la noi, înseamnă că vocația constă în a asculta dorința. În
acest sens credința este tocmai să dăm spațiu liber dorinței.
Înseamnă că trebuie să ne privim în interior. Deci credința ar
fi un a ne privi în interior, pentru a ne regăsi. Ideea că
credința înseamnă să lăsăm spațiu liber dorinței, este un
aspect important și ne ajută și să deosebim dorințele
diferite pe care le avem în noi. Spre exemplu, eu doresc să
nu cadă acoperișul pe mine… Ce se ascunde în spatele
acestei dorințe? Teama că acoperișul e construit rău. Prin
urmare, în spatele unor dorințe stă o frică de moment.

Dacă s-ar spune: „E un incendiu în clădire”, toți am dori să

ieșim imediat… Dorința e mereu bună și înseamnă să ne
salvăm viața; însă este dictată de un motiv rău: un incendiu.
Dar dacă nu e nici un incendiu, dorința mea este o minciună.
Vreau să spun că multe dintre dorințele noastre sunt dictate
de minciună; sunt simple fugi. Prin urmare noi trebuie să
știm să interpretăm dorințele noastre… Cum le interpretez?
În funcție de unde mă conduc… Dacă mă conduc să am ochi
care văd, picioare care umblă, inimă care iubește, minte mai
lucidă, o tot mai mare libertate, o capacitate de a iubi…
înseamnă că toate sunt dorințe bune.
Generalizare:
Dacă privim atent, în toate minunile săvârșite, Dumnezeu ne
invită să conștientizăm că avem o relație cu El. Relația cu
Dumnezeu nu este însă una simplă. E o chemare continuă la
actualizarea prezenței Lui în viața noastră la care numai noi
singuri, în deplină voință, putem răspunde.
Dacă nu ne responsabilizăm, riscăm să facem un iad din
relația cu Dumnezeu, Cel Care vrea să ne cunoască și să ne
trezească din moarte.
Aplicarea și încheierea:
Unii merg la preot ca la un oracol, aşteptând ca preotul sau
Dumnezeu să le rezolve instantant problemele. Dar şi mai
grav este că unii preoţi chiar se cred învestiţi de sus cu darul
clarviziunii, impresionându-i pe cei care vin la dânşii cu
diagnostice scurte de genul: „Cutare ţi-a făcut farmece” sau
„Aici e un blestem de până la al nouălea neam” sau „Sunt
lucruri necurate la mijloc” , urmate imediat de soluţia „Vii la
12 masluri consecutive, dai 7 acatiste la 7 mănăstiri,
cumpără de la pangar 40 de lumânări pentru 40 de zile,
mir,tămâie etc.”
Si tu poti fi un martor al minunilor săvârșite de Hristos. Îl
poți ruga cu credința că El va face ceea ce este mai bine
pentru tine. Lasă ca o minune a lui Iisus sa inceapa in inima
ta chiar acum!!!