Izvoarele istoriei medievale a românilor

Introducere………………………………………………………………………………..

,,Datele și faptele istoriceau fost incorporate în înscrisuri de diferite categorii,care sunt izvoarele
istorice scrise și care, împreună cu izvoarele nescrise, formează ,, memoria omenirii”. Acestea
toate sunt de diferite genuri, iar ponderea lor diferă de la epocă la epocă. Pentru perioada
străveche și veche, mai importante sunt izvoarele arheologice, iar pentru epoca moderna și
contemporană, izvoarele narrative și cele diplomatice dețin locul principal. Pentru perioada
medieval, ponderea o dețin, în egală măsură, izvoarele arheologice și cele narative, întregite de
cele diplomatice, juridice epigrafice, etnografice.”( Academia Română, Istoria românilor, vol
III., Editura Enciclopedică, București 2001, p. 3).1

…………………………..

,, Numeroase santiere arheologice au urmârit cunoasterea asezârilor din secolele VII—XIV,

reconstituirea complexâ, sub raport demografic, social-economic si cultural a evolutiei societâtii
românesti în perioada amintitâ. Santiere precum cele de la Dridu, Bucov, Bucuresti, Târgsor,
Coconi, Sirna si Radovanu, dintre Carpati si Dunâre, Hlincea-Iasi, Lozna, Râducâneni, Dodesti,
Suceava, Spinoasa, Izvoare-Balina, Hansca, Selistea, Dânceni, Kodân, Brâsâuti, Bârlâlesti,
Hudum, din regiunile de la râsârit de Carpati si Comana de Jos, Sarasâu, Filiasi, Simonesti,
Brateiu, Dâbâca, Sfântu Gheorghe-Bedehaza, Sântion, din teritoriile românesti intracarpatice, au
avut drept obiectiv dezvelirea si cercetarea, în proportii diferite, iar în unele cazuri intégral, a
vetrelor de asezâri sâtesti din acea vreme. Reteaua demograficâ a numeroase zone ale tării a fost
completată prin recunoasteri intense de suprafată, ale căror rezultate au fost deja publicate în
repertorii arheologice, altele fiind în curs de aparitie.” .”( Academia Română, Istoria românilor,
vol III., Editura Enciclopedică, București 2001, p. 5).2

……………………………………….

La nordul Dunării, în Muntenia, Bulgaria stăpânea în mod sigur o regiune, de pe la începutul

secolului al IX-lea. Acolo au fost deportaţi, în 813, cei-12.000 (sau 40.000, după unele surse) de
1

2
prizonieri luaţi de bulgari din Adrianopole. Regiunea, denumită de izvoarele bizantine "Bulgaria
de dincolo de Dunăre”, a fost identificată pe baza unor descoperiri arheologice. în zona de la vest
şi nord- vest de Olteniţa, pe raza comunelor Chirnogi, Căscioarele, Greaca, Radovanu, Curcani,
Mironeşti, s-au descoperit tuburi de canalizare şi ceramică bizantină de tip urban din secolul al
IX-lea, care nu pot fi atribuite decât acestor comunităţi aduse din mediul bizantin. în zona
respectivă ajungea la Dunăre unul dintre tradiţionalele “drumuri ale sării”, care pornea de la
ocnele din Prahova şi Buzău. Acesta era motivul pentru care Bulgaria a ţinut să stăpânească
teritoriul respectiv. Aici se afla "Bulgaria de dincolo de Dunăre" 3.(Alexandru Madgearu,
Premisele genezei statelor medievale româneşti, "Studii şi articole de istorie", 67, 2002, p.104,
după, D. Gh. Teodor, Quelques aspects concernant les relations entre Roumains, Byzantins et
Bulgares aux IXe-Xe siècles n.e., "Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol",
laşi, 24, 1987,2, p. 9-12.)

…………………………………………………………………………………………………….

În timpul migrațiunii popoarelor,și într-o mică măsurăvor fi fost poate și ei migratori-Românii

erau, fără îndoială, singurul element statornic, căci popoarele dominante se găseau în necontenite
lupte, fie de prada, fie de acaparare de noi teritorii 4.(G. Popa Lisseanu, Izvoarele Istoriei
Românilor, vol. III, Iași 1934, p.6.)

.............................................................................................................................................

Descoperiri similare s-au făcut şi în apropiere de confluenţa Şiretului cu Dunărea, unde ajung
drumurile sării care pornesc din nord-estul Munteniei şi din zona Bacăului. Dominaţia bulgară
asupra teritoriilor nord-dunărene se exercita sub forma perceperii unui tribut din partea
comunităţilor locale. Nu se poate vorbi de includerea lor în statul bulgar propriu-zis şi nici de o
prezenţă militară masivă, căci se ştie, bunăoară, că deportaţii din Adrianopole au reuşit să-i
înfrângă pe bulgari cu destulă uşurinţă, atunci când au fugit din prizonierat, în 838. 5( Alexandru
Madgearu, Premisele genezei statelor medievale româneşti, "Studii şi articole de istorie", 67,
2002, p.104)