IMPACTUL ECONOMICO-SOCIAL

AL TURISMULUI
2.1. Impactul macroeconomic al turismului
Aplicarea unui management riguros poate transforma turismul într-o veritabila pârghie a
dezvoltării economice la scară naţională dar mai ales, locală, prin multiplele implicaţii asupra gradului
de valorificare a potenţialului natural şi antropic, a introducerii în circuitul economic a resurselor
turistice, a utilizării şi valorificării infrastructurii, precum şi asupra dezvoltării celorlalte ramuri ale
economiei naţionale13.
Analizând turismul ca sector economic distinct, constatăm că acesta include o gamă variată de
servicii, începând cu servicii de publicitate, promovare, informare, cazare, alimentaţie publică,
tratament balnear, agrement şi divertisment variat.
Sistemul activităţilor şi serviciilor turistice constituie deci, un complex integrat în ansamblul
subsistemelor principale din economie, cu care interacţionează permanent (vezi figura 5) 14.
Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizaţia Mondială a Turismului împarte
aceste efecte în trei categorii, respectiv:
- efecte globale: asupra economiei naţionale, în general, stimulării producţiei, folosirii forţei de
muncă;
- efecte parţiale: asupra echilibrului balanţei de plăţi, nivelul ratei de schimb, masei monetare
şi circulaţiei băneşti, modului de distribuţie a veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mişcării
demografice;
- efecte externe: asupra calităţii mediului, formării profesionale, obiceiurilor de consum, instruirii şi
educaţiei, schimbărilor sociale şi culturale, cu rezultate economice indirecte.
Figura 5
Subsistemele serviciilor turistice

În acest context, evaluarea consecinţelor turismului devine o sarcină dificilă şi complexă, mai
ales în absenţa unui instrumentar specific de analiză şi a unor informaţii pertinente, dar şi datorită unor
imprecizii în delimitarea şi conceptualizarea economică a fenomenului. 15
Efectele pozitive directe sunt reliefate prin:
1. valoarea adăugată brută în turism faţă de alte ramuri, (care este, de regulă, mai mare,
datorita importurilor nesemnificative în acest domeniu);
2. creşterea producţiei;
3. creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă
4. transferarea în valuta a unor resurse materiale şi umane, neutilizabile în circuitul producţiei
materiale.
Efectele indirecte pot fi reprezentate de:
1. locurile de munca indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului,;
2. creşterea veniturilor indirecte şi a produsului indirect din alte ramuri;
3. activităţi, creşterea investiţiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor;

13
Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic, p. 3.,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-anul-ii-ects-sem-i.html)
14
Ibidem, p. 4
15
Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p. 23
 4. suplimentare obţinute de acestea prin promovarea potenţialului turistic al unei zone şi
intensificarea circulaţiei turistice;
5. efectele în planul sănătăţii;
6. refacerii capacitaţii de munca a resurselor umane,
7. efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorita mutaţiilor fluxurilor turistice.
Principalele sectoare de activitate economica care cumulează efectele directe şi indirecte ale
dezvoltării turismului sunt:
1. ramurile generatoare de materii prime, materiale auxiliare necesare creării bazei tehnico-
materiale a turismului (construcţii de maşini, finanţe, industria mobilei, a prelucrării lemnului);
2. ramurile care deservesc şi amenajează infrastructura (reţeaua de drumuri, căi ferate,
furnizoare de energie, apa, lucrările de sistematizare a teritoriului);
3. industria uşoara, mica industrie, producătoare de bunuri de consum curent, cerute pe durata
sejurului ;
4. industria alimentara;
5. industria articolelor sportive, de artizanat;
6. comerţul, care îşi va dezvolta reţeaua de unităţi comerciale şi de alimentaţie;
7. serviciile personale, de posta, telecomunicaţii, transport;
8. cultura şi arta.
Aprecierea locului şi aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale este făcută cu
ajutorul unui sistem de indicatori16, în continuare fiind prezentaţi cei mai semnificativi:
1. ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum (pc)

pc= (Σ Ct / (Σ Cc) × 100

în care Ct, Cc = cheltuieli turistice respectiv cheltuieli de consum

2. ponderea personalului din turism în populaţia activa (Pp)

Pp =( Pt / Pa) × 100

în care Pt , Pa – populaţia ocupata în turism, populaţia activă

3. aportul încasărilor din turism în produsul naţional net sau în P.I.B (Aî )
Aî =(Σ It / P.N.N) × 100

în care It--încasări din turism, P.N.N.-produsul naţional net

4. aportul turismului în exportul de marfuri (At)

At =(Ite/Em) × 100

în care Ite -încasari turisti externi; Em – exportul de marfuri

5. ponderea cheltuielilor turistice în importul de marfuri (Pi)
Pi=(Ce/Imp) × 100

în care Ce-cheltuielile turistice ale populaţiei autohtone în alte ţari; Imp- importul de mărfuri.
Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la
realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi
creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri
apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de
specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile
turismului.
Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări.
Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale
turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu.
16
Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic, p. 4-5,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-anul-ii-ects-sem-i.html)
 Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de
valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale: frumuseţea
peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.
Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistică, dar şi ţări
cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7% PIB) care au ponderi ridicate ale activităţii
turistice în PIB. Faţă de această situaţie, în România, turismul contribuie cu 2-3% la realizarea PIB17.
Turismul se consideră a fi creator şi utilizator de venit naţional. Antrenarea şi stimularea
producţiei turistice, determină un spor de producţie care se regăseşte ca aport la crearea produsului
intern brut.
Efectul favorabil al turismului asupra venitului naţional, este evidenţiat de procesul prin care exportul de
turişti asigură valorificarea mai avantajoasă a resurselor naţionale şi a muncii interne.
Turismul contribuie la producerea de venit naţional şi prin valorificarea resurselor nevalorificate
încă, exploatarea suplimentară a celor ce aparţin altor domenii, sau a creaţiilor realizate în alte scopuri.
Pentru ţara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice
neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilităţi însemnate de
creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forţa de muncă rămasă
disponibilă prin restructurarea economică.
Tabelul 3
Ponderea valorii adăugate din turism în PIB
Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Val.
adăugată în
hoteluri şi 1904, 2459, 2730, 3114, 3803, 5089, 6621, 8402,
restaurante 2 0 0 2 6 9 5 2
(mld. lei)
PIB
(mld.lei 80377 11676 15201 19742 24736 28895 34465 41276
preţuri ,3 8,7 7,0 7,6 8,0 4,6 0,6 1,5
curente)
Ponderea VA
din turism în
PIB (%) 2,37 1,84 2,13 2,13 1,53 1,76 1,92 2,03

Sursa: INS
Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone
defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor
zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive resurse
turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de atenuare a
dezechilibrelor interregionale.
O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia sa la
asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi
internaţional.
Ţinând cont de toate aceste aspecte, se impune o abordare multifuncţională a turismului
care poate fi privit în mai multe ipostaze:
- activitate specific umană, apăruta din cele mai vechi timpuri;
- activitate economica creatoare de venituri;
- „un complex de tip industrial”;
- ramura a economiei naţionale;
- o conduita socială;
- un fenomen geografic;
- sursa inepuizabila de îmbogăţire culturală.

2.2. Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea veniturilor
în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-operatoare), ca urmare
a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an.

17
Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 2 (http://www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap2)
 În al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează impactul creşterii cheltuielilor
pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice
apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la parametri competitivi.
În fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii economii naţionale,
deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin sectorului producător
de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie.
Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară macroeconomică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca volumul
suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat în economie.
Sau, într-o altă formulare, coeficientul multiplicator, (k), exprimă impactul unei anumite cheltuieli
turistice asupra activităţii economice a unei regiuni sau ţări, pe parcursul unui an, presupunând că acea
suma încetează practic să mai circule după această perioadă.
Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de specialitate se
indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:

k = 1 / 1 − c’

k = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia naţională fiecare unitate
monetară cheltuită de turist
c’ = înclinaţia marginală spre consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala pentru consumul
turistic la creşterea cu o unitate monetară a veniturilor din turism
Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol în
economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forţă de
muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al celor care
lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilităţile de mecanizare-automatizare a
operaţiunilor turistice sunt limitate.
De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie amintit efectul
indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă direct din
turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse. Aceasta se explică prin aceea că turismul,
fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează benefic utilizarea forţei de muncă în
ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcţii).
În condiţiile în care serviciile turistice sunt vandabile în prezenţa prestatorului şi turistului,
simultan, iar automatizarea şi mecanizarea penetrează mai lent acest domeniu, putem aprecia că
sectorul turistic este un mare consumator de muncă vie.
În acest sens, se poate aprecia turismul ca fiind cel mai dinamic sector, prin prisma creării de locuri
de muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea următoarelor tipuri de angajări:
- angajare directă – persoanele care lucrează într-o întreprindere turistică, precum hoteluri,
restaurante, magazine pentru turişti, agenţii de voiaj, touroperatori;
- angajare indirectă – locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare cu mărfuri
alimentare şi nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură;
- angajare indusă – personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câştigurilor salariale realizate de
angajaţii direcţi şi indirecţi;
- angajare în domeniul construcţiilor – locuri de muncă în domeniul construcţiei infrastructurii şi
capacităţii de turism; acestea, de regulă, sunt temporare, dar pot dura o perioadă mai îndelungată în
acele zone unde are loc o dezvoltare continuă a turismului.
Pe lângă aceste aspecte cantitative, relaţia turism-forţă de muncă poate fi exprimată şi calitativ,
printr-o serie de aspecte:
- nivelul de calificare profesională – conform studiilor realizate de P. Py în lucrarea sa “Le
tourism. Un phenomene economique”, în principalele ţări europene, circa 40% din totalul personalului
din turism este necalificat, aprox. 42% din total personal are studii medii, 8% studii de specialitate şi
numai 10% studii superioare.
- fluctuaţia - se apreciază că, în medie, 35- 40% din totalul lucrătorilor din turism sunt angajaţi
temporar. Această situaţie influenţează negativ atât nivelul satisfacţiei lucrătorilor (lipsa garanţiei unui
loc de muncă, câştiguri salariale fluctuante), cât şi calitatea serviciilor.
- raportul între cei angajaţi full-time şi part-time, caracterul temporar al angajării, alături de
alte aspecte, conducând costul relativ ridicat al creării unui nou loc de muncă în turism şi întreţinerii
acestuia.
- costul formării profesionale.
 Un aspect particular al relaţiei turism-forţă de muncă îl constituie efectul indirect al creşterii
numărului celor ocupaţi în acest sector. În calitatea sa de consumator de bunuri şi servicii, turismul
influenţează benefic utilizarea forţei de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia, cum sunt:
agricultura, industria alimentară, industria uşoară, construcţii etc. (un loc de muncă direct în turism
poate crea de la 1 la 3 locuri de muncă indirecte şi induse).

Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei

de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi
diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă a relaţiilor
economice internaţionale.
Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului invizibil mondial,
reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comerţul invizibil este o formă a
schimburilor economice internaţionale care nu au ca obiect o marfă. Comerţul invizibil se
materializează şi formează „balanţa invizibilă” sau „balanţa serviciilor”, componentă importantă a
balanţei de plăţi externe a unei ţări. În cadrul balanţei serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din
activitatea turistică se înregistrează în contul balanţier numit „călătorii”. Astfel, în creditul acestui cont
se înscriu veniturile rezultate din activitatea turistică, iar în debit cheltuielile ocazionate de desfăşurarea
activităţii turistice.
În legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări, în funcţie
de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii”, dar şi de mărimea şi semnul soldurilor celorlalte
conturi balanţiere, putem avea una din următoarele situaţii:
a) Contul „călătorii” are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie şi de soldul
celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
• reducerea deficitului balanţei de plăţi;
• echilibrarea balanţei de plăţi;
• creşterea excedentului balanţei de plăţi.
b) Contul „călătorii” are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:
• creşterea deficitului balanţei de plăţi;
• reducerea excedentului balanţei de plăţi;
• dezechilibrarea balanţei de plăţi.
Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi externe a unei
ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care ţin de obiectivele majore ale
politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii externe, în general.

2.3. Impactul social al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană. El
acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din zonele
vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului
liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.
Turismul este, dincolo de toate, UN ELEMENT care favorizează comunicarea, schimbul de idei, de
informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.
Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în
calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele de
odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un
mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.
Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de
utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată de tendinţa
de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia.
Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă că aceasta
presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol fundamental. În
consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale.
Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important al turismului
în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. Într-adevăr, alături de
comerţul propriu-zis, turismul internaţional tinde să devină una din formele principale de legătură
dintre oameni situaţi pe continente diferite.
După toate probabilităţile, călătoriile turistice spre destinaţii tot mai îndepărtate (în alte ţări decât
cele vecine) şi vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe, tind să devină caracteristice
pentru circulaţia turistică viitoare. Ca rezultat, turismul va contribui din ce în ce mai mult la
sensibilizarea fiinţei umane faţă de realităţile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de
înţelegere reciprocă între popoare, tocmai prin forţa de convingere de care este capabil. Prin
natura sa intimă, turismul este o negaţie a conflictelor politice, o antiteză a războiului.
Cu toate acestea, turismul are şi părţi mai întunecate (efecte negative) de care nu se poate
face abstracţie. Cele mai cunoscute le enumerăm în continuare 18:
 Supraaglomerarea - un aflux de turişti în vârful de sezon deranjează rezidenţii de la
activităţile lor zilnice, fapt ce poate conduce chiar la resentimente şi ostilitate, fiind o problemă
presantă mai ales în comunităţile rurale mici, lipsite de infrastructura şi serviciile necesare pentru
satisfacerea cerinţelor consumatorilor.
 Standardizarea - intervine în procesul de satisfacere a dorinţelor turiştilor pentru ca
sejurul să se desfăşoare în condiţii cât mai familiare. Deşi peisajul, cazarea, alimentaţia trebuie să
satisfacă aşteptările turiştilor pentru noutate şi necunoscut, totuşi nu trebuie să fie foarte noi şi
foarte ciudate pentru că puţini turişti sunt în căutarea lucrurilor complet noi.
 Distorsionarea şi manipularea obiceiurilor şi artei locale. Acesta este un efect
cultural negativ întâlnit şi sub alte formulări, cum ar fi "pierderea de autenticitate a culturii locale",
"trivializarea culturii locale", "vulgarizarea" acesteia.
 Tendinţa de imitaţie sau "efectul de demonstraţie" - creează mari satisfacţii şi
frustrări în rândul localnicilor care se confruntă cu persoane cu stiluri de viaţă, standarde, valori,
ambiţii şi niveluri materiale total diferite de ale lor. Turiştii le apar localnicilor bogaţi, plini de succes,
interesanţi şi sofisticaţi, ceea ce cauzează, mai ales în rândul tinerilor dorinţa de imitaţie.
 Creşterea criminalităţii şi a altor manifestări antisociale ale localnicilor. Turismul de
masă este adesea acompaniat de creşterea criminalităţii. Prezenţa unui mare număr de turişti cu
foarte mulţi bani de cheltuit, cu bunuri de valoare( camere video, bijuterii), reprezintă adesea o
atracţie pentru criminali şi hoţi.
 Fragmentarea comunităţilor. Ariile turistice care se dovedesc foarte populare pentru
turişti vor deveni reşedinţe secundare pentru cei care-şi permit să plătească preţuri ridicate pentru
case şi terenuri.
 Conflicte în utilizarea resurselor. Deposedarea populaţiei locale se extinde şi la alte
aspecte cum ar fi lipsa de acces la resursele naturale proprii( apă, energie) datorită dezvoltării
turismului; supărătoare este şi degradarea mediului şi creşterea costurilor de utilizare a
infrastructurii pentru localnici, cum ar fi creşterea costurilor pentru furnizarea apei sau a facilităţilor
sanitare.
 Iritarea localnicilor datorită comportamentului turiştilor. Ignoranţa şi lipsa de grijă a
turiştilor care nu înţeleg să respecte obiceiurile şi valorile morale ale localnicilor provoacă iritarea
acestora, transformând o atitudine iniţială de ospitalitate într-una de antagonism şi ostilitate.
 Prostituţia şi turismul sexual. Exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerelor femei
însoţeşte dezvoltarea turismului în multe părţi ale lumii. Deşi turismul nu este cauza exploatării
sexuale, el furnizează acces uşor la aceasta.

18
Buruiană Gianina, Politici macroeconomice în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2008, p. 54-56