UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA
PATROLOGIE

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
ASIST. UNIV. DR. Ionuț CHIRCALAN

STUDENT:
ZAHARIA M. MARIAN
Anul II

CONSTANŢA
2020

1
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

VIEȚILE SFINȚILOR POMENIȚI ÎN

ZILELE DE 27-30 IUNIE

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
ASIST. UNIV. DR. Ionuț CHIRCALAN

STUDENT:
ZAHARIA M. MARIAN
Anul II

CONSTANŢA
2020
2
 CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................pag. 4

CAPITOLUL I. Sfinți pomeniți în ziua de 27 iunie........................pag. 5-7

CAPITOLUL II. Sfinți pomeniți în ziua de 28 iunie...................... pag. 8-9
CAPITOLUL III. Sfinți pomeniți în ziua de 29 iunie..................pag. 10-13
CAPITOLUL IV. Sfinți pomeniți în ziua de 30 iunie..................pag. 14-27
CONCLUZII......................................................................................pag. 28
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................pag. 29

3
 INTRODUCERE

În lucrarea de față „Viețile sfinților pomeniți în zilele de 27-30 iunie”, voi prezenta de ce
îi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari,
preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan
Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta
Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.
Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36).
Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu după mărturia
Mântuitorului care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sunteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi în alt
loc al dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, zicând: A crezut
Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat
(lacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8). Noi cinstim pe sfinţii Iui
Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2).
Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au
desăvârşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mântuitorul numai Apostolilor
şi celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea lumii,
când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune,
judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19, 28). Cinstim pe sfinţii lui
Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari, preaslăvite, după cum au făcut
Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi
sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui
Hristos. Cinstim pe sfinţi şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi şi rugăciunea
lor este primită de Dumnezeu. Ascultă ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, când
acesta, din neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui Avraam: Dă înapoi femeia omului aceluia, că
este prooroc şi se va ruga pentru tine, şi vei fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să
mori şi tu şi toţi ai tăi (Facere 20, 7).
4
 CAPITOLUL I.
Sfinți pomeniți în ziua de 27 iunie

Sinaxar 27 Iunie
 
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson,
făcătorul de minuni şi primitorul de străini.
Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui
Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la
părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând
sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu
cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se
desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i
gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a
aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit
preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor
ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de
meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul
Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din
pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de
vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin
mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi
casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut
schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale
bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere
dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora
pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi
urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu,
acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost
mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în
toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui
Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Urvan guvernatorul Cezareei din
Capadocia. Şi pentru că învăţa pe creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze de chinuri, ci mai vârtos să se
îmbărbăteze pentru adevăr şi să moară pentru dreapta credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Şi întâi
a fost băgat în temniţă; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit să jertfească la idoli, pe care el i-
a doborât jos prin rugăciune; drept aceea a fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece ostaşi. Apoi a
fost spânzurat de un lemn. Şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale picioarelor, şi a fost strujit cu unghii de fier
peste tot trupul. Dar biruind chinurile şi prin arătarea dumnezeiescului înger rămânând sănătos, a fost în
repetate rânduri şi în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Văzând puterea cu care răbda

5
chinurile şi seninătatea cu care le aştepta, mulţi din cei de faţă mergând către dânsul, se botezau şi se
vindecau de bolile ce aveau. Însă pentru acestea, cei ce se botezaseră au fost ucişi prin tăierea capului, iar
sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urmă scoţându-i două fâşii de piele de pe spinare
din grumazi până în călcâie, sfântul a luat una şi a azvârlit-o în obrazul judecătorului, pentru care i s-a
tăiat capul, întru slava şi lauda adevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.
Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie şi
despre trei sute de litre de aur.
În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetăţi, Sinesie, episcop al Cirenei, bărbat şi filozof, şi
iubitor de străini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof şi acela, dar nu iubitor de străini, grec însă cu
credinţă şi foarte pornit spre închinăciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la şcoală şi împrietenindu-se, nu
contenea Sinesie a-l sfătui, şi în tot chipul a încercat ca să-l aducă pe acela spre cunoştinţa lui Dumnezeu.
Şi în sfârşit târziu oarecând l-a plecat pe el să se facă creştin, şi botezându-l cu toată casă sa, îi vorbea lui
despre judecata şi ce va să fie şi despre răsplătire, şi despre iubirea de săraci şi milostenie, căci Evagrie
avea multă avere şi nu puţin aur; era însă învârtoşat şi atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul
în toate chipurile ca să moaie învârtoşarea lui şi să-l aducă la îndurare, şi nicicum putând, în sfârşit l-a
plecat ca să împartă aurul la săraci pentru ca să-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea
episcopul. Dar mai întâi acela a zis către episcop:
"Eu mă aflu cu totul neputincios ca să împart cu mâinile mele acest aur la săraci după învăţătura ta, însă tu
dacă crezi că-mi spui adevărul, primeşte trei sute litre de aur şi, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata
lor, împarte precum voieşti, şi aşa cu adevărat, voi cunoaşte că-mi va plăti precum tu zici"; şi plecându-se
episcopul la aceasta şi împărţind aurul, Evagrie a luat dovada scrisă de mâna episcopului, şi o avea în
păstrare. Deci mai trăind după aceasta câţiva ani şi căzând într-o oarecare boală, aproape de darea
sufletului fiind, a poruncit fiilor săi ca, atunci când îl vor îngropa, să-i pună în mâini dovada scrisă de
episcop şi apoi să-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii săi dovada, au făcut
precum li s-a poruncit, şi după a treia zi de la îngroparea lui s-a arătat Evagrie episcopului Sinesie,
zicându-i: "Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci
eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală; iar spre a
ta deplină încredinţare, cu însăşi mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat", căci nu ştia
episcopul că împreună cu Evagrie fusese îngropată şi dovada dată de el. Făcându-se ziuă, a chemat
episcopul pe fiii lui Evagrie şi i-a întrebat dacă au îngropat şi altceva împreună cu tatăl lor, iar ei îi
spuneau că nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: "N-aţi îngropat împreună
cu el şi o oarecare hârtie?" Atunci ei, aducându-şi aminte, i-au zis aşa: "Stăpâne, când era el aproape de
sfârşit, ne-a dat nouă o hârtie, zicându-ne: "După ce mă veţi îngropa, să nu mă acoperiţi cu piatra de
deasupra mormântului, până ce nu-mi veţi pune în mâini această hârtie fără să ştie cineva despre aceasta".
Atunci episcopul degrabă împreună cu fiii lui Evagrie şi cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreună cu ei
şi unii bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie şi deschizând, au văzut pe Evagrie
zăcând cu bună întocmire şi după rânduială, neavând nimic neplăcut. Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe
care şi luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: "Eu, Evagrie filozoful, scriu ţie
preacuviosului episcop: Bucură-te întru Domnul. Am primit datoria, şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi
despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi cuvioşiei tale, că am câştigat
însutita comoară în ceruri şi viaţa veşnică precum mi-ai făgăduit mie". După ce au văzut toţi scrisoarea
proaspătă şi au cunoscut că este scrisă de mâna mortului, mai ales că au adeverit aceasta fiii aceluia, că,
atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreună cu tatăl lor, avea scrise numai cele de mâna
episcopului, s-au spăimântat toţi, şi cu mare glas întru multe ceasuri strigau: "Doamne miluieşte".
Povestea şi cel ce le-a spus acestea ca şi scrisoarea aceasta se păstrează până acum, acolo, unde se

6
păstrează odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredinţare a multora, arătând adică datoria,
cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea după moartea lui Evagrie, este proaspătă şi de
mâna sa scrisă.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.
Sfânta Ioana Mironosiţa, soţia lui
Chusa, administratorul proprietăţii Regelui
Irod, a fost una din femeile care L-au urmat şi
însoţit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale
pe pământ. Ea este amintită de Sf. Ap. Luca în
capitolele 8:3 şi 24:10. Împreună cu celelalte
mironosiţe, Ioana s-a dus la mormântul
Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir
după moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri
despre minunea învierii lui Hristos. Conform
tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf.
Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i
fie tăiat şi aruncat (24 februarie).
Sf. Ioana mai este prăznuită şi în Duminica
Mironosiţelor.
Tot în această zi pomenirea Cuviosului
Luca pustnicul, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici
Marchie şi Marchia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului
Sfinţitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei,
care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne,
miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

7
 CAPITOLUL II.
Sfinți pomeniți în ziua de 28 iunie

Sinaxar 28 Iunie
 
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale
Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.
Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe
vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea
Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi
pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala
şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au
fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui,
i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.
Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni
credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea
împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au
fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o
prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au
aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi
cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel:
îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii
umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se
făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată
dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul
nostru. Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.
Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos,
din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost
silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre
mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl
băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi
groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care
pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi
felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda
adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat
Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

8
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele
mâinilor şi ale picioarelor.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a
săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de
sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au
săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în
pace.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

9
 CAPITOLUL III.
Sfinți pomeniți în ziua de 29 iunie

Sinaxar 29 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot
lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.
La aceştia care altă pricină mai mare de
laudă ar putea cineva să gândească a
afla, afară de mărturisirea şi chemarea
Domnului.
De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a
numit piatră, asupra căruia zice că a
întărit Biserica (adică asupra
mărturisirii lui); iar pentru celălalt
(adică pentru Pavel) a zis că va să fie
vas alegerii, şi-i va purta numele Lui
înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă
Sfântul Petru era frate lui Andrei cel
întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş
mic şi neînsemnat, adică din Betsaida,
feciorul lui Iona, din neamul lui
Simeon, pe vremea arhiereului Ircan.
Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona,
atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul,
şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în
temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau
năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru
Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la
Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost
răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul
feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt
la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la
stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la
pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

10
 Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin,
dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în
Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii,
jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost
omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în
amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc
din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al
Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi
fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu
aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma,
şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din
porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma
lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi
măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru,
moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la
căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul
rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea,
puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor
sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli
erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor
Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape
de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.
Pe dat de 29 iunie Sfânta Biserică îi prăznuieşte pe unii dintre cei mai mari, mai
cunoscuţi şi mai veneraţi dintre sfinţi, şi anume pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Unul numit „piatra de temelie” a credinţei, iar celălalt „vas al alegerii” dumnezeieşti.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii,
fiindcă au fost socotiţi de către toţi creştinii, cei mai de seamă dintre Apostoli, oameni sfinţi care
au contribuit, prin râvna şi prin sacrificiul lor, la răspândirea cuvântului Evangheliei
Mântuitorului în multe părţi ale lumii. Este greu să exprimăm în cuvinte vrednicia lor deosebită.
Ei sunt socotiţi cei doi mari stâlpi ai Bisericii, iar pentru aceasta sunt şi înfăţişaţi în cele mai
multe locaşuri de închinare creştine, chiar la intrare, unul cu cheile Împărăţiei cerurilor în mână,
iar celălalt cu sabia dreptăţii şi a cuvântului divin.
În credința Bisericii Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel reprezintă comuniunea
dintre popoarele lumii … Cele două chei ale Sfântului Apostol Petru reprezintă: una - pocăința și
iertarea, iar cealaltă - smerenia și iubirea, prin care omul intră în Împărăția lui Dumnezeu. Sabia
Sfântului Apostol Pavel reprezintă puterea cuvântului care distinge între minciună și adevăr,
între egoism și iubire, între moarte și viață.
Sfântul Petru a mai fost numit şi „Apostolul evreilor”, căci el a căutat mai ales convertirea celor
din neamul lui Israel, iar Pavel a fost numit şi „Apostolul neamurilor”, căci a atras la credinţă
mai ales pe păgâni. Îi cinstim împreună în această zi, pentru că amândoi au fost încununaţi ca
martiri în aceeaşi zi de 29 iunie, anul 67, în timpul sângerosului împărat roman Nero – primul

11
mare persecutor al creştinilor. Deşi au ajuns la demintatea propovăduirii apostolice în mod
diferit, eforturile lor s-au împletit în mod deosebit, încât ei sunt cinstiţi împreună, cu aceeaşi
preţuire.

Sfântul Petru – al cărui nume evreiesc era Simon, însă Domnul Iisus l-a schimbat în
Chefa (Piatră), adică Petru, subliniind că pe „piatra credinţei” va întemeia Biserica Sa. Era iudeu
de neam, om simplu, din popor, născut în Galileea, unde a şi trăit cea mai mare parte a vieţii sale.
Era fratele Sfântului Apostol Andrei – cel care avea să propovăduiască creştinismul în ţara
noastră.
Amândoi fraţii erau pescari. Împreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele necesare
traiului, pescuind în apele lacului Ghenizaret (sau marea Galileii). Aceasta până când au fost
chemaţi şi aleşi ca ucenici ai Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de
oameni”(Matei 4,19). Înainte de a deveni Apostoli al lui Iisus au fost o vreme ucenici ai
Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Petru este descris în Evanghelii ca fiind un om entuziast, tare în credinţă şi gata
să-L urmeze pe Domnul în orice împrejurare. I s-a dat de către ceilalţi întâietate datorită vârstei.
Ştim despre el că era căsătorit. A avut însă şi momentul său de mare slăbiciune atunci când, în
timpul Patimilor Domnului, s-a lepădat de Acesta înaintea oamenilor, de frică. Avea să fie iertat
de Domnul şi repus în demintatea de Apostol. A propovăduit prin multe părţi ale lumii,
înfiinţând comunităţi creştine puternice. În ultima parte a vieţii a trăit la Roma unde a şi fost
condamnat şi crucificat cu capul în jos pe data de 29 iunie 67.
De la Sfântul Petru ni s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor mai multe cuvântări
precum şi cele 2 epistole care îi poartă numele, cuprinse în canonul Noului Testament.

Sfântul Pavel este considerat cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, deşi
nu făcuse parte din rândul celor 12 Apostoli. S-a născut în localitatea Tars din provincia Cilicia
(Asia Mică) dintr-o familie de iudei de vază. Făcea parte din seminţia lui Veniamin şi era fariseu.
Era cetăţean roman, lucru rar întâlnit la conaţionalii săi. Numele său evreiesc era Saul. A studiat
o vreme la şcoala rabinică din Ierusalim a marelui învăţat Gamaliel, devenind un foarte zelos
susţinător al Legii iudaice şi aprig prigonitor al creştinilor. A participat chiar şi la execuţia
Arhidiaconului Ştefan, primul martir creştin, care a fost condamnat şi ucis cu pietre. Saul este
amintit în cartea Faptele Apostolilor ca fiind cel care a păzit hainele ucigaşilor lui Ştefan.
Convertirea sa a fost una minunată. Pe când mergea la Damasc, pentru a-i prinde şi a-i prigoni pe
creştinii de acolo, pe drum i se arată Însuşi Iisus, într-o lumină puternică, întrebându-l: „Saule,
Saule, de ce Mă prigoneşti?”. În urma acestei viziuni, Saul orbeşte. În sufletul său se produce o
transformare puternică, care i-a uimit mult pe cei care îl cunoscuseră ca persecutor. Episcopul
Damascului l-a botezat în anul 34-35 iar numele i-a fost schimbat în – Pavel (Paul). Tot acum şi-
a recăpătat vederea pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei. Avea să treacă prin multe încercări şi
primejdii. Dar a trecut peste toate cu bărbăţie şi credinţă şi cu conştiinţa lucrului făcut spre salva
lui Dumnezeu. Datorită credinţei sale şi a zelului misionar arătat în răspândirea creştinismului, a
fost întemniţat de 3 ori: între anii 59-61 în cetatea Cezareea Palestinei, între 61-63 la Roma şi

12
între 66-67 tot la Roma. Avea să fie decapitat (pedeapsă rezervată doar cetăţenilor romani) în
aceeași zi cu Sfântul Petru, în timpul împăratului Nero.
De la el ni s-au păstrat 14 epistole adresate diferitelor comunităţi creştine pe care le-a
înfiinţat şi de care s-a îngrijit în timpul activităţii sale (romani, tesaloniceni, efeseni, corinteni,
etc.) sau către ucenici ai săi (Tit, Timotei). Ultima epistolă, a doua către Timotei, scrisă în anul
66 la Roma, este considerată testamentul său spiritual. Sunt mai mult decât nişte simple scrisori,
sunt opere fundamentale ale unui om cu totul dăruit lui Dumnezeu, opere revelate care îşi au
locul lor de cinste în cadrul canonului Sfintei Scripturi.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi exemple vii de adevărată viaţă creştină şi
de dăruire pentru răspândirea credinţei creştine. Astăzi în biserici se cântă pentru aceşti mari
sfinţi un imn de laudă: „Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii
învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă: pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare
milă.”
Nu în mod întâmplător Dumnezeu a hărăzit ca aceşti doi mari apostoli să fie prăznuiţi
împreună. Se sărbătoresc împreună pentru a ne arăta că, deşi ei sunt foarte diferiţi în ceea ce
priveşte starea socială, pregătirea intelectuală, cetăţenia lumească, starea civilă, cu toate acestea
amândoi au cucerit culmea sfinţeniei. Deşi Petru era sărac iar Pavel bogat, deşi Petru era
neînvăţat iar Pavel şcolit, deşi Petru era cetăţean iudeu iar Pavel cetăţean roman de etnie
evreiască, deşi Petru era căsătorit iar Pavel necăsătorit, ei ne stau ca mărturie că fiecare dintre
noi, indiferent de starea în care ne aflăm, putem dobândi sfinţenia. Dar pentru aceasta trebuie să
facem ceea ce au făcut şi ei: să urmăm calea pe care Hristos ne-a arătat-o, propovăduind
Evanghelia în jurul nostru. Şi aceasta trebuie să o facem fără teama că cineva ne-ar putea arăta cu
degetul, afirmând că suntem nebuni pentru faptul că vorbim celor din jurul nostru în mod public
despre Hristos, Dumnezeul nostru. Mai bine să fim „nebuni pentru Hristos” şi să dobândim
cununa sfinţeniei decât să fim ne-buni pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

13
 CAPITOLUL IV.
Sfinți pomeniți în ziua de 30 iunie

Sinaxar 30 Iunie
 
În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor
Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a
săvârşit.

PETRU:
Petru apostolul şi întâiul ucenicilor,
propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în
Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia,
Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la
Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon
vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos
şi aşa şi-a primit sfârşitul.
PAVEL:
Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând
pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu
credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din
Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea
Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.
ANDREI:
Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui
Petru, propovăduind pe Hristos în toată
marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a
Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-
a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.
IACOV:
Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod
Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.
IOAN:

14
Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul
lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând
multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.
FILIP:
Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el
pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de
către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.
TOMA:
Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi
indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.
BARTOLOMEU:
Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost
răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o
raclă de fier, le-au aruncat în mare.
MATEI:
Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a
făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei,
primindu-şi sfârşitul prin foc.
IACOV ALFEU:
Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei
necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.
SIMON ZILOTUL:
Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând
prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a
săvârşit.
TADEU:
Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în
Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda,
iar de Matei şi de Marcu este numit
Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup
Domnului nostru Iisus Hristos,
propovăduind Evanghelia în
Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea
Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de
necredincioşi.
MATIA:
Matia care în locul vânzătorului a fost
pus în număr cu apostolii,
propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi
chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri,
şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

15
 IACOV, RUDA DOMNULUI:
Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind
aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit
sfârşitul.
SIMEON:
Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop
al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul
lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din
târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind
răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.
VARNAVA (BARNABA):
Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia
după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.
MARCU:
Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris
de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la
Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat
acolo.
LUCA:
Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după
propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând
acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba
Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului
nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor
apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.
FILIP:
Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut
patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a
luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu
toate cele patru fiice ale sale.
ANANIA:
Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe
Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de
guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.
JUST:
Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre
ei.
ŞTEFAN:
Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în
Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui.

16
După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate
în Costanziani.
PROHOR:
Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei
din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.
NICANOR:
Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor
Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.
PARMENA:
Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a
săvârşit în slujba sa.
SFINŢII APOSTOLI , PROPOVĂDUITORII EVANGHELIEI LUI HRISTOS
„ SI APROPIINDU-SE IISUS, LE-A VORBIT LOR, ZICÂND: DATU-MI-S-A MIE TOATĂ
PUTEREA, ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT. DREPT ACEEA, MERGÂND, ÎNVĂŢAŢI TOATE
NEAMURILE, BOTEZÂNDU-LE ÎN NUMELE  TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI
DUH ÎNVĂŢÂNDU-LE SĂ PĂZEASCĂ TOATE CÂTE V-AM PORUNCIT VOUĂ, ŞI IATĂ EU
CU VOI SUNT ÎN TOATE ZILELE, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VEACULUI. AMIN.”(MATEI 28,19-
20)
1)SFÂNTUL APOSTOL ANDREI.Sirul "Sfintilor Apostoli" ar putea incepe cu unul
din apostolii Mantuitorului Iisus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de
neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-daci, si anume
in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).
Cine era Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care
s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona.
Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret , din provincia
Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au
numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile
acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De
la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii"
(Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta
convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de
prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui
rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din
nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au
pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: "Ce cautati?" La
care ei au zis: "Invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au mers deci si
au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe
fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1, 41).
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de
Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea
Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau

17
mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de
oameni”. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).
Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua
ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo,
in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara,
dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci),
veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).
Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei cap
10). L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a
savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor,
a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi
rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut
pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit
porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19). In urma poruncii Domnului, de
a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa Pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii
Crestine (Primare)la Ierusalim, in ziua Cincizecimii , Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au
inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si
celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost
primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra -
cunoscut pe atunci sub numele de Scythia Minor(Scitia Mica), dar si in teritoriile de dincolo de
Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a
indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.
Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin
secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul
apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis
(Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti,
populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa
teritoriului respectiv numele de "Scitia" (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al
Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele
Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului
roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani
si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul
imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia
Mica). Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si
formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului
Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva
lucrari scrise in primele veacuri crestine. De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit
Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria
bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 340) care o preluase de la un alt
mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai
Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa

18
traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in
Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni” Unde nu mai este elin şi
iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi
Hristos”(Coloseni 3,11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu.
Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de
alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol
Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. In asa numitul Sinaxar
al Bisericii Constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scita".
In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de
Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias
(Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31 octombrie. Mult mai
tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca „Sfantul Apostol Andrei a
trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) in pustiurile scitice", care puteau
fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica,
locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul
Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre. Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in
cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti)
Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul
(Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si
altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat".
In sprijinul evanghelizarii teritoriilor de pe tarmul apusean al Marii Negre de catre
Sfantul Andrei vin si unele colinde, legende si obiceiuri din Dobrogea si din stanga Prutului,
adica din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde
pomeneste de "schitul" sau "manastirea" lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din
urma ascultand si slujba savarsita acolo. Exista apoi cateva numiri de ape si locuri ca "Paraiasul
Sfantului Andrei", "Apa Sfantului" sau "Pestera Sfantului Andrei", care se vede si azi in hotarul
comunei Ion Corvin, in apropiere de granita romano-bulgara. Fara indoiala ca Sfantul Apostol
Andrei nu s-a marginit numai la predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a adus la
Hristos dintre grecii si geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca
episcopi si preoti, asa cum facea si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile sale misionare. Numai asa
se poate explica faptul ca cea mai veche episcopie cunoscuta pe teritoriul tarii noastre este cea de
la Tomis (Constanta de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care "si-a pus mainile" Sfantul
Apostol Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi pentru noile
comunitati crestine de la Pontul Euxin, ca sa se asigure "succesiunea" neintrerupta a preotiei, si
care au devenit propovaduitori ai noii credinte, - prin predica si botez - in randul autohtonilor
geto-daci, iar mai tarziu daco-romani.
Avand in vedere caracterul misionar al crestinismului din primele veacuri, se
poate sustine ca unii dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Pavel si ucenicii sai in peninsula
Balcanica, dar si dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Andrei in zona apuseana a Marii
Negre, au dus "vestea cea buna" despre Iisus Hristos cel Inviat si in nordul Dunarii, deci in Dacia
propriu-zisa, cunoscute fiind legaturile care existau intre locuitorii de pe ambele maluri ale

19
Dunarii. Prin episcopii, preotii si misionarii veniti din sudul Dunarii si din Orientul Apropiat, ca
si prin cei din randul localnicilor, invatatura crestina si-a castigat noi adepti, incat din secolul al
IV-lea se poate vorbi de o generalizare a invataturii crestine, nu numai in provincia Scitia Mica,
ci si in teritoriile nord-dunarene, locuite acum de daco-romani. In provincia Scitia Mica, vigoarea
crestinismului este dovedita de numarul mare de martiri de la sfarsitul secolui III si inceputul
celui urmator, ca si de organizarea bisericeasca temeinica ce exista aici in secolui IV, cu o
episcopie la Tomis - devenita apoi Arhiepiscopie-, de teologii de prestigiu care au activat aici, de
numarul mare de bazilici care s-au construit in marile cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre
in secolele IV-VI, de multele obiecte cu caracter crestin din aceeasi perioada, descoperite aici.
Scriitorul bisericesc Nichifor Calist, pe care l-am mai pomenit, pe baza unor stiri
istorice mai vechi, scrie ca Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecand prin
Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia,
ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte martirica,
fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi "Crucea Sfantului Andrei"). Biserica
primara a stabilit, inca de pe la sfarsitul secolui II, ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30
noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului sau; unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei
imparatului Nero, prin anii 64-67, altii mult mai tarziu, pe la sfarsitul veacului "apostolic", in
cursul persecutiei imparatului Domitian. Moastele sale au fost mutate din Patras la
Constantinopol, noua capitala a imperiului roman de Rasarit, prin anii 356-357, cu prilejul
sfintirii bisericii "Sfintii Apostoli". Mai tarziu, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului (c. 339-
397), scria ca, in a doua jumatate a secolului al IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost
oferite bisericilor din Milano, Nola si Brescia din Italia.
La cativa ani dupa Cruciada a patra, din 1204, cand Constantinopolul a fost
cucerit de cavalerii apuseni si s-a creat aici o "Patriarhie latina" in locul celei ortodoxe,
cardinalul Petru din Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in
catedrala din Amalfi. In aprilie 1462, in timpul papei Pius II, capul sau a fost asezat intr-o
biserica din Roma. De aici, pe baza unei hotarari a Vaticanului, in semn de fratietate crestina,
capul sau a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat - in cadrul unor festivitati
religioase - in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras. Sfantul Apostol Andrei se
bucura de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat
in teritorii care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din Constantinopol
il socoteste chiar ca "intemeietor" al acestui "scaun apostolic".
2.SFÂNTUL APOSTOL PETRU

Pescar din Betsaida, frate mai mic al apostolului Andrei. Petru a fost unul dintre
intemeietorii primei comunitati iudeo-crestine din Ierusalim (impreuna cu apostolii Iacob cel
Batrân si Ioan). A fost de parere ca numai evreii trebuie convertiti la ideile lui Iisus. A avut unele
controverse ideologice cu apostolul Pavel. Pavel a sustinut idea universalitatii noii credinte, a
necesitatii raspândirii noii religii si la alte popoare, nu numai la evrei. Dupa decapitarea
apostolului Iacob cel Batrân in anul 44 d.C. de catre regele Aggripa I (40-44 d.C), a fost arestat si
Petru, dupa revenirea sa in Ierusalim. Ar fi fost tinut in lanturi, intre alti doi detinuti, dar eliberat

20
in mod miraculos de catre un inger (Faptele Apostolilor, cap. 12). Dupa ce Iacob cel Tânar a
devenit seful comunitatii din Ierusalim, Petru a facut o calatorie la Antiochia (Turcia), dupa care
i s-a pierdut pentru o vreme urma. Ajuns la Roma in jurul anului 57 d.C, Petru a devenit seful
comunitatii iudeo-crestine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Sfintii Apostoli Petru si Pavel
ar fi fost arestati in timpul represiunilor anticrestine declansate de imparatul Nero dupa
incendierea Romei in anul 64 d.C. Ar fi fost tinuti inchisi in Carcera Mamertinica, situata intre
Capitoliu si Forumul Roman. Carcera consta din 2 celule suprapuse: o celula superioara
(inchisoarea Romei) si o celula inferioara (cea mai veche camera din Roma, datand din jurul
anului 300 î.Hr.,numita Tullianum). Mai târziu, capela amenajata in Tullianum a primit numele
de San Pietro in Carcere (Sf.Petru in Carcera).
Petru ar fi fost condamnat la moarte si executat prin crucificare cu capul in jos (la
cererea lui), spre a se deosebi de modul rastignirii lui Iisus, in jurul anului 64 d.Hr., lânga fostul
Circ al lui Caligula si Nero, in afara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano si
ingropat in apropierea Circului, in cimitirul-necropola al celor neînstariti, de lânga sirul de
cavouri ale unor cetateni romani mai bogati. Istoricul Eusebius de Caesarea (260-339 d.Hr) a
mentionat relatarile diaconului roman Gaius din jurul anului 200 d.Hr, care a sustinut ca ar
cunoaste locul unde se gaseste mormântul lui Petru. Acolo s-ar gasi o inscriptie, pe care stau
scrise numele lui Iisus si a lui Petru. In jurul anului 160 d.Hr, comunitatea crestina din Roma a
înaltat un prim monument pe acel loc. Pe baza informatiilor lui Eusebius de Cezareea si a
monumentului existent, imparatul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet,
dupa care l-a reasezat in acelasi loc, acoperind totodata mormântul cu un monument prevazut cu
o nisa cu marmora (Tropaion). Pe Tropaionul constantinian, pastrat pâna in zilele de azi,
sta inscriptia prescurtata (in limba greaca): Petr ene (Petros enestin = Petru se gaseste înauntru).
In anul 324 d.Hr. Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului Agger Vaticano, rambleerea
partilor supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropola (ce
depaseau nivelul zero al terenului) si constructia unei basilici dedicate lui Petru, pastrând
monumentul Tropaion ca axa a altarului. Papa Pius XII a dispus in anul 1939 efectuarea unor
sapaturi arheologice sub Domul San Pietro din Roma, spre a se constata daca mormântul si
osemintele apartin intradevar lui Petru. Cercetarile au avut loc intre anii 1940-49. Analiza
antropologica a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi in jos, ceea ce, dupa unii, ar
putea fi un indiciu ca scheletul ar apartine lui Petru, in ipoteza ca ar fi fost crucificat cu
picioarele in sus, iar la coborîrea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi.
Impotriva acestei ipoteze stau 2 argumente: a) nu s-au gasit urme de strapungere ale mâinilor cu
piroane; b) reconstituirea nu arata ca ar fi vorba de un batrân de 60-70 ani, cu o statura
impunatoare (cum se spune ca ar fi fost Petru). Craniul lui Petru, impreuna cu presupusul craniu
a lui Pavel, au fost duse si pastrate (pâna in ziua de azi) in cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din
basilica San Giovanni in Laterano din Roma. In sec.16 vechea basilica Sf.Petru a lui Constantin
cel Mare a fost demolata, spre a face loc actualului Dom San Pietro. In basilica San Pietro in
Vincoli (Sf.Petru in lanturi) din Roma se pastreaza in tabernacolul de sub altar presupusele
lanturi cu care Petru ar fi fost legat in inchisoarea din Ierusalim, precum si lanturile din Carcera
Mamertinica. Lanturile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de catre Eudoxia, fiica imparatului

21
Theodosius (379-395), sotia co-împaratului Valentianus II (383-392), in urma unui pelerinaj la
Ierusalim. Lanturile din Carcera Mamertinica ar fi fost descoperite la inceputul sec.2 de catre
temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine,
publicata in secolul 13, in preajma capelei Quo vadis, Domine ? din Roma de pe Via Appia,
Petru l-ar fi revazut ultima data pe Iisus, in momentul in care voia sa fuga din Roma, spre a scapa
de martiriu. Petru l-ar fi intrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine ?" (Incotro te-ndrepti, Doamne ?),
la care Iisus i-ar fi raspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" (Am venit la Roma, spre a fi
din nou crucificat). Rusinat de observatia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind
martiriul.Alte lacasuri de cult, demne de mentionat, dedicate lui Petru: Biserica San Pietro in
Gallicantu (Sf.Petru la Cântatul cocosului) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe
unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoti Anna (Hannas) si Caiafa
(Kaiphas). In curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - dupa accentul galilean - de catre o
femeie de serviciu, negând de 3 ori, asa cum a prezis Isus, inainte de cântatul cocosului, ca l-ar
cunoaste pe Isus. In pivnita acelei biserici se gaseste o carcera sapata in stânca, in care Isus ar fi
fost tinut inchis. Locul nu corespunde insa realului amplasament istoric al casei Marilor Preoti
Anna si Caiafa. Biserica Sf.Petru (sau Biserica Primatului) din Tabgha (mica localitate pe malul
lacului Genesareth, la câtiva km sud-vest de Kapernaum), unde Isus ar fi reaparut apostolilor,
facând remarca lui Petru, interpretata ulterior (ca si cea din Caesarea-Philippi) drept testament
succesoral. Basilica S.Pietro in Montorio cu monumentul Tempietto pe panta estica a Dealului
Gianicolo din Roma, construita pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.

3. SFÂNTUL APOSTOL IACOB CEL BATRAN

Era pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genesareth. Parintii: Zevedeu si
Maria-Salomeea. Frate mai mare al apostolului Ioan. Numit si Iacob cel Batrân. Iisus i-a poreclit
pe acesti frati Boanerges (Fii tunetului), probabil pentru ca faceau parte din grupa revolutionar-
antiromana a Zelotilor. Dupa Ridicarea la cer a lui Iisus, Iacob cel Batrân ar fi facut o calatorie in
Spania, dupa care s-ar fi reîntors in Palestina, unde ar fi predicat cu succes in tinuturile Samariei
si Iudeei, conducând un timp, impreuna cu Petru si Ioan, comunitatea iudeo-crestina din
Ierusalim. A fost prins si ucis prin decapitare la Ierusalim in anul 44 d.C, din ordinul regelui
Aggripa I (Faptele Apostolilor, 12,2) si ingropat tot acolo. La ocuparea Palestinei in anul 614 de
catre Persi, relicvele lui Iacob cel Batrân au fost duse, spre a fi salvate, fie la manastirea
Sf.Ecaterina, fie la manastirea Raithiu (ambele in peninsula Sinai din Egipt), fie la manastirea
Menas din Alexandria (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse in
Spania. Mormântul din Spania ar fi fost descoperit in jurul anilor 820-830. In sec.11, dupa o serie
de viziuni in forma de stele ale unor copii de pastori in timpul noptii pe o pasune, a fost
construita pe acel loc renumita basilica de pelerinaj din Santiago de Compostela (Sf.Iacob de pe
Câmpul Stelelor). Relicvele lui Iacob cel Batrân s-ar afla, impreuna cu relicvele lui Athanasie si
Theodosius, intr-un tabernacol din cripta acelei catedrale.
4.SFÂNTUL APOSTOL IOAN
Pescar, fiul lui Zevedeu si al Mariei-Salomea, fratele mai mic al apostolului Iacob cel
Batrân. Unii considera ca el ar fi autorul Evangheliei lui Ioan, fapt contestat de altii. Denumit in

22
Evanghelia lui Ioan drept Apostolul cel mult iubit de Iisus, martor ocular al crucificarii lui Iisus.
Ar fi intreprins mai multe calatorii misionare in Asia Mica. Legendele sustin ca a refuzat sa
aduca ofranda cuvenita in templul roman al zeitei Artemis din Efes (Turcia) in timpul
persecutiilor anticrestine ale lui Domitian (81-96 d.C.), fapt pentru care ar fi fost arestat si dus la
Roma, unde ar fi fost supus la chinuri, prin scufundare intr-un vas cu ulei fierbinte, lânga Porta
Latina (pe acel loc s-a construit apoi biserica Oratorio di San Giovanni in Oleo). Exilat pe insula
Patmos (Grecia), a scris Apocalipsa dupa Ioan, iar dupa moartea imparatului Domitian (96 d.C.)
s-a întors la Efes. A decedat la vârsta foarte înaintata de 88 ani după unii istorici,la peste 100
după alţii.
5. SFÂNTUL APOSTOL IACOB CEL TANAR
Parinti: Alfeus si Maria-Kleophas. Probabil identic cu Iacob cel mic din Evanghelia lui
Marcu. Nu se cunosc alte amanunte despre viata si activitatea lui Iacob cel Tânar.
6. SFÂNTUL APOSTOL BARTOLOMEU-NATANAEL
Una din legende afirma ca el ar fi fost mirele de la Nunta din Canaa si ca a intreprins apoi
lungi calatorii de raspândire a noii credinte prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia si India. La
curtea regelui Polimius din Armenia ar fi savârsit minuni si tot acolo ar fi fost omorît in mod
crud (i s-ar fi tras pielea de pe corpul viu). Porecla Canaanit poate a venit fie de la localitatea
Canaa din Galilea, fie de la cuvântul arameic Quana (Zelos), caz in care Bartolomeu ar fi
apartinut si el gruparii Zelotilor. Ramasitele sale pamântesti au ajuns din Arabia, in
Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oras in Campania, la cca 50 km nord-est de
Napoli) si in sfârsit (in anul 983) la Roma (la interventia imparatului Otto I), unde se odihnesc si
in prezent in basilica Sf.Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. In anul 1238 un fragment de craniu a
fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) si depus in relicviarul domului ce-i poarta numele
(Sf.Bartolomeu).
7. SFÂNTUL APOSTOL MATEI-LEVI

Numit Matei in Evanghelia lui Matei (9,9) si Levi in Evangheliile lui Marcu (2,14) si
Luca (5,27). Evanghelia lui Ioan nu il aminteste. Dupa unii ar fi fost aceiasi persoana cu
evanghelistul Matei (fapt contestat de altii). Vames din Galilea, in slujba tetrarhului Herodes
Antipas. Ar fi intreprins calatorii misionare in Persia si Etiopia. A fost asasinat (strapuns cu
spada in spate, in timp ce se afla lânga altar) din ordinul regelui etiopian Eggipus, in urma unor
intrigi de curte. 
8. SFÂNTUL APOSTOL FILIP 
Originar din satul Betsaida (ca si Andrei si Petru), de meserie pescar. Ar fi murit
martirizat (crucificat) in anul 80 la Hierapolis (azi: Pamukkale-Turcia), la vârsta de 87 ani. In
tinerete a facut o calatorie misionara prin Asia Mica si Balcani.
9. SFÂNTUL APOSTOL SIMON ZELOTUL-CANAANITUL
Amintit numai in evangheliile sinoptice (Marcu, Matei, Luca). Membru al gruparii
Zelotilor. Dupa unele legende ar fi fost frate cu apostolii Iacob cel Tânar si Iuda-Tadeul (parinti:
Alpheus si Maria-Kleophas). In timpul unei misiuni prin Persia (impreuna cu Iuda-Tadeul) au

23
fost amândoi ucisi. Modul in care ar fi fost omorîti este diferit prezentat: fie decapitati, fie
rastigniti, fie taiati de viu in doua parti.
10. SFÂNTUL APOSTOL IUDA-TADEUL
Apostol prezentat sub 2 nume: Tadeus (Marcu 3,18, Matei 10,1-4), respectiv Iuda, fiul lui
Iacob (Luca 6,16, Faptele Apostolilor 1,13). Nementionat in Evanghelia lui Ioan.
11. SFÂNTUL APOSTOL TOMA
Poreclit si Dydimus (Geamanul).A fost originar din orasul grec Didima (Turcia), dupa
alte păreri ar fi fost frate cu Isus (in acest caz el este Iuda-Toma, unul dintre cei 4 copii ai lui
Iosif). A intreprins o lunga calatorie misionara, ajungând pâna in India de sud. Relicvele sale ar
fi pastrate in orasul Edessa (azi: Urga-Turcia).
12. IUDA-ISCARIOTEANU-vânzătorul
Iskariot (Ioan 6, 71) ar indica fie provenienta sa din satul Karioth (la cca 25 km sud-est de
Hebron in Israel), fie apartenenta sa la grupul Zelotilor. L-ar fi tradat pe Isus pentru 30 monede
de argint. Dupa rastignirea lui Iisus, regretând fapta, ar fi aruncat cele 30 monede in incinta
Templului herodian, dupa care s-ar fi spânzurat de un copac (Copacul lui Juda = Cercis
siliquastrum). Oamenii Marelui Preot Caiafa (Kaiphas) ar fi cumparat cu acesti bani hotarul de
pamânt Hakeldama,cunoscut sub numele de Tarina Olarului, folosit apoi ca cimitir pentru strainii
decedati in Ierusalim, la sud de Valea Hinnom si de vechea cetate a Ierusalimului.
13. SFÂNTUL APOSTOL MATIAS
Matias reprezinta forma prescurtata a prenumelui elenizat Mattathias, derivat din ebraicul
Mattitjah si inseamna "Darul Domnului". A fost inlocuitorul oficial al lui Iuda-Iskariot. Conditia
care i s-a impus: noul apostol trebuia sa fi fost martor al Invierii lui Iisus. Conform Faptelor
Apostolilor a fost cooptat in grupul apostolilor dupa ce s-a tras la la sorti (contracandidat: Iosif,
zis Barsabbas Justus). La adunarea de alegere au participat 120 crestini. Asupra vietii si
activitatii sale ulterioare exista foarte putine relatari. Ar fi predicat in Palestina si Etiopia. A
decedat in jurul anului 63 d.Hr. Despre modul cum a murit exista 3 versiuni:
-Dupa o misiune plina de succes in Iudea, ar fi fost acuzat de Sanhedrin pentru
delicte teologice, condamnat si lapidat (linsat cu pietre), apoi decapitat cu sabia.
-Decedat in chip natural.
-A fost crucificat in Roma (relicvele sale ar fi pastrate - in aceasta varianta - in
basilica Santa Maria Maggiore din Roma).Osemintele sale ar fi fost duse de catre Elena (mama
imparatului Constantin cel Mare) in sec.4 din Palestina la Trier (Germania). Un document din
sec.12 afirma ca cu ocazia unor lucrari de restaurare a bisericii San Eucharius (Trier-Germania)
ar fi fost redescoperite osemintele lui Matias. In prezent mormântul lui Matias se gaseste in
biserica San Matthias din Trier.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât
pe pietre.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit
în Atena la anul 1770.

24
 Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la
Râmeţ.
În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ,
un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era
Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au
cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în
zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi
cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin
rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea
au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a
transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-
a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a
descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de
mare însemnătate pentru Biserica şi neamul
românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care
consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie",
al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi
anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei,
primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul
Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte
ca sfânt.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat
prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în
jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin
care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune
şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un
porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de
moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie.
Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate
rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta
credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare,
prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se
vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.
Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant traitor pe pamant romanesc, in
stravechea manastire de la Ramet (jud. Alba), situata pe valea Geoagiului, intr-o pozitie
geografica de un farmec cu totul aparte. Biserica veche a manastirii - lucrata din piatra si
impodobita cu frumoase fresce - dateaza din veacul al XIV-lea. Prin anul 1762, din ordinul
generalului austriac Bukow - trimisul imparatesei Maria Tereza - zeci de manastiri si schituri
romanesti din Transilvania au fost arse, distruse cu tunurile sau prefacute in biserici parohiale.
Intre acestea se numara si Rametul. A fost refacuta, dar in 1785 a fost distrusa din nou. Asa se
face ca manastirea Ramet a fost inchisa si a ramas aproape pustie. Din cand in cand mai slujeau

25
aici preoti din satele invecinate. Abia dupa realizarea unitatii noastre de stat, deci dupa 1918, s-
au reluat traditiile vietii calugaresti.
Vietuitorii acestui sfant lacas de inchinare au aflat de la inaintasii lor ca aici, la Ramet, a
trait, cu veacuri in urma, un monah cu viata imbunatatita, cu numele Ghelasie, pe care
credinciosii din partea locului - cunoscuti sub numele de mocani - l-au cinstit ca sfant, din neam
in neam, pana in zilele noastre. Se relateaza si azi unele din minunile savarsite de acest Ghelasie
inca pe cand era in viata. Calugarii de aici - iar din 1955 incoace maicile -, pastreaza cu aleasa
veneratie capul acestui "sfant" canonizat de evlavia populara, stiind ca el are darul vindecarii de
boli si neputinte in popor. Iata cum a fost descoperit acest craniu. Prin anul 1925, in timpul unor
mari inundatii, apele au scos la suprafata un craniu galben, frumos si cu mireasma placuta, care a
ocolit biserica de trei ori pe apa, dupa care s-a oprit pe fereastra altarului. Tot atunci au fost
gasite alte doua cranii. Preotul dintr-un sat invecinat, care slujea si la biserica manastirii, le-a
ingropat in partea dreapta a bisericii.
In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, s-a asezat la Ramet un calugar
venit de la Muntele Athos (originar, insa, din partea locului), cu gandul de a reface aceasta
straveche asezare monahala, adunand in jurul sau mai multi ucenici si incepand felurite lucrari de
reparatii. Dar apele vijelioase venite de la munte sau iesite din pamant au dezgropat din nou cele
trei cranii, despre care nimeni nu stia ale cui sunt.
S-a descoperit curand prin minune dumnezeiasca al cui era unul din ele, printr-o femeie
de la manastirea Ramet, i-a spus staretului ca a vazut in vis un porumbel, care a indrumat-o la
Ramet (de care nici nu auzise pana atunci si nu stia unde se afla), ca acolo sa se atinga de craniul
gasit cu ani in urma, caci acela era al "Sfantului" Ghelasie si se va vindeca. Intr-adevar,
savarsindu-i-se slujba maslului si atingandu-se de craniu, femeia s-a vindecat. Aceste fapte le
marturisea ea insasi - venind mereu la manastire - pana in anii din urma, cand a trecut la cele
vesnice. Iata cum s-a descoperit in chip minunat al cui era acest craniu, care de-acum inainte este
socotit ca o parte din "moastele" acestui "sfant" Ghelasie.
O alta minune s-a savarsit cu o femeie cu numele Elisabeta dintr-un sat din Banat
(Albina, jud. Timis), care venind la manastire si dandu-i-se spre sarutare moastele Sfantului
Ghelasie, s-a indoit in sufletul ei de puterea acestora. Si indata i s-a umplut mana dreapta de un
miros greu si nu mai putea nici sa o miste pentru a se inchina. Marturisindu-si pacatul, a stat trei
zile si trei nopti in genunchi, in rugaciuni neincetate, rugand pe Dumnezeu sa o ierte.
Rugaciunile ei si ale staretului i-au redat sanatatea si au inlaturat acel miros greu. Si aceasta
femeie venea apoi mereu la manastire, rugandu-se la moastele sfantului si facand tuturor
cunoscuta minunea care s-a savarsit cu ea insasi.
Tot in chip minunat s-a vindecat si un sectar din satul Cacova (jud. Alba), care, fiind
paralizat, a fost adus la manastire, intr-un car cu boi. Rugaciunile lui si ale calugarilor i-au redat
sanatatea, incat a plecat la casa lui singur. S-a reintors, cu toata familia lui, la dreapta credinta.
Cele transmise prin traditie, ca si aceste vindecari minunate, au fost intregite de
cercetarile facute la Ramet de un grup de specialisti, in decembrie 1978. Cu acest prilej, s-a
descoperit, in biserica manastirii, o inscriptie de mare insemnatate pentru intreaga noastra istorie
nationala si bisericeasca. Este vorba de o inscriptie, redata in limba slavona, pe un al doilea strat

26
de zugraveala, care consemna numele "arhiepiscopului" Ghelasie, al zugravului Mihul de la
Crisul Alb si data de 2 iulie 1377. Din aceasta inscriptie se desprinde constatarea ca biserica era
zidita cu mult inainte de anul 1377 - de vreme ce suntem in fata unui al doilea strat de pictura -,
ca pictura din anul respectiv a fost realizata de un autohton cu numele specific romanesc de
Mihul, de loc din Crisul Alb si ca tot atunci, in fruntea Bisericii ortodoxe din Transilvania se
gasea arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox cunoscut cu numele in aceasta "tara"
romaneasca.
Acest arhiepiscop nu putea fi altul decat calugarul Ghelasie, pe care poporul l-a cinstit ca
"sfant", poate inca din timpul vietii. El va fi fost egumen al obstei de la Ramet, fiind ridicat apoi
la stepena arhieriei. Isi va fi continuat viata tot la Ramet, departe de zgomotul lumii si dupa ce i
s-a incredintat conducerea vietii duhovnicesti a tuturor romanilor transilvaneni. De altfel, nici n-
ar fi putut sta in alt loc, caci numai cu cativa ani inainte, in 1366, din ordinul regelui Ludovic cel
Mare al Ungariei, credinta ortodoxa a romanilor transilvaneni era scoasa in afara legii. Aici, la
Ramet, va fi strans tineri la invatatura, pe care-i hirotonea apoi preoti pentru satele romanesti ale
Transilvaniei, va fi rostit cuvinte de invatatura catre obstea dreptcredinciosilor crestini veniti la
manastire - ca si astazi - din mari departari in zile de duminici si sarbatori, dar mai ales de ziua
hramului acelui sfant asezamant, la Santamaria mare.
Atat stim acum despre Sfantul Ierarh Ghelasie. Nadajduim ca noi cercetari istorice,
arheologice si epigrafice vor aduce cu timpul si alte date cu privire la viata si lucrarea lui
duhovniceasca si culturala in mijlocul credinciosilor transilvaneni pe care i-a pastorit.
Tinand seama de viata sa aleasa, de minunile savarsite de "moastele"sale, ca si cinstirea
de care se bucura din partea credinciosilor din Ardeal, la 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii
noastre a hotarat sa se procedeze la "canonizarea" oficiala a acestui sfant autohton si trecerea
numelui sau in calendarul ortodox. Canonizarea solemna s-a facut la Ramet la 29 iunie acelasi
an. Pomenirea lui se va face la 30 iunie.
Sa ne rugam acestui sfant odraslit din neamul nostru, zicand: "Catre tine, Sfinte Ierarhe
Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de
slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si
stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe
care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de
El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la
noi toata suferinta si durerea. Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute
ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim
de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei
bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de
cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in
vecii vecilor, Amin".
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

27
 CONCLUZII

Sfinții sunt oameni care încă în viaţa lor pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar
după moarte au fost invredniciţi de o parte din fericirea veşnică, pe care în mod deplin o vor
 primi numai după obşteasca judecată. Pentru viata lor virtuoasă pentru suferințele îndurate
pentru credința în Hristos, pentru dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, în Sfânta
Scriptură ei sunt numiți ,,prieteni ai lui Dumnezeu” (In, 15,14 Iac 2,2-3). Încă în viaţa
pământească, sfinții au fost înzestraţi de Dumnezeu cu felurite dăruiri, fapt  pentru care oamenii
le-au dat o cinstire deosebită. Astfel, când Apostolul Petru a intrat în casa sutaşului Corneliu,
acesta a căzut la picioarele lui şi i s-a inchinat (FA 10,25); temniceruI din Filipi s-a prosternat în
fata lui Pavel şi a lui Sila (FA 16, 29), acelaşi Pavel, în insula Malta, după mai multe vindecări
pe care le-a făcut, a primit o cinstire deosebită de la locuitorii insulei (FA 28, 9). În Vechiul
Testament, proorocul Ilie era venerat pentru minunile pe care le făcea (3 Rg 18, 7), de asemenea
şi proorocul Elisei (4 Rg 9, 17; 4, 37). Atât în această viaţă, cât şi după moarte, sfinții se roagă
pentru oameni, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Aflându-se în apropierea lui Dumnezeu
şi cunoscând nevoile celor ce se află în viaţă, de asemenea, ascultând rugăciunile celor vii şi
luând cunoştinţă de cărările acestora, sfinții intervin pe lângă Dumnezeu pentru ca cererile lor să
fie împlinite. Noi nu putem cunoaşte în ce măsură aceste rugăciuni şi cereri ale noastre sunt
împlinite de Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor, dar după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ,,vă
îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oameni...
căci acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu..." (15Tim 2, 1-3), precum şi după
încredinţarea pe care ne-o dă Sfântul Iacov: „...că mult poate rugăciunea stăruitoare a celui drept"
(Iac 5, 16), avem credinţa că mijlocirile sfinţilor pentru noi către Dumnezeu nu rămân
neascultate, Dumnezeu fiind milostiv. Dar in viaţa aceasta, s-au străduit să întrupeze în persoana
lor sfinţenia lui Iisus Hristos, devenind astfel următorii sau imitatorii Lui. Din acest motiv, ei
28
sunt pentru noi exemple sau modele vrednice de urmat. Sfântul Apostol Pavel le adresează
creştinilor această chemare: „Fiţi împreună următori mie, fraților, şi uitaţi-vă la aceia care umblă
astfel cum ne aveţi pildă pe noi".

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE:
1. Sfânta Scriptura sau Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.
II. SFINŢI PARINŢI SI SCRIITORI BISERICEŞTI:
1. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I-III,
Bucureşti, 1987, 1992,1995
2. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Manual pentru Seminariile teologice,ed.
a V-a,Bucureşti, 1999
3. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Sesan, Pr. Prof. Dr. Teodor
Bodogae, Istoria bisericească universală, Manual pentru Institutele teologice, vol. I-II, Bucureşti,
1978, 1993
4. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Manual pentru
Seminariile teologice, Bucureşti, 1992
5. Idem, Predicarea Sfintei Evanghelii la poporul român, în vol. Sfinţi romani şi
apărători ai legii srămoşeşti, Bucureşti, 1987, p. 102 – 132

29
 6. Pr. Prof. Dr. Niculae Serbănescu, 1600 de ani de la prima mărturie documentară
despre existenţa Episcopiei Tomisului, în B.O.R., LXXXVII (1969), 9-10, p.966-1026

30