Sunteți pe pagina 1din 9

CONSECINŢE ŞI APLICAŢII ALE TEOREMEI

CONSERVĂRII ENERGIEI

1. Parametrii frânaţi ai fluidelor


2. Aparate de măsură a vitezelor şi debitelor bazate pe ecuaţia lui Bernoulli
3. Mişcări efluente permanente

Ecuaţia conservării energiei, pentru mişcări permanente, irotaţionale a fluidelor incompresibile,


plasate în câmp gravitaţional se poate exprima sub una din următoarele forme: (relaţia lui
Bernoulli):

v2 p
+ + g z = ct ⇔
2 ρ
v2 p
+ + z = ct ⇔ (6.1)
2g γ
ρv2
+ p + ρ g z = ct
2

unde: v viteza medie a fluidului prin secţiunea de calcul;


p presiunea statică a fluidului în aceeaşi secţiune;
z cota de poziţia a secţiunii de calcul fată de un plan de referinţă, convenabil
ales (de exemplu solul, sau planul suprafeţei libere a apei dintr-un rezervor,
bazin etc.);
γ =ρg greutatea specifică a fluidului.

ρv2
¾ = pdin reprezintă presiunea dinamică a fluidului
2

¾ p = pst reprezintă presiunea statică;

¾ ptot = pdin + pst reprezintă presiunea totală a fluidului

1
PARAMETRII FRÂNAŢI AI FLUIDELOR

Fie un corp solid (considerat fix) plasat într-un curent de fluid (vezi figura 1), mişcarea acestuia
fiind una permanentă (staţionară), irotaţională:

1
Fig. 1

Parametrii fluidului la o distanţă suficient de mare de solid, unde curgerea nu este influenţată
(perturbată) de prezenţa acestuia (teoretic la infinit) se notează cu indice “ ∞ ” şi se numesc
parametri neperturbaţi: v ∞ , p∞ , T∞ , ρ∞ . Cei care definesc fluidul în punctul de stagnare, unde
viteza particulelor este nulă, se numesc parametri frânaţi. Fie aceştia notaţi cu indice “ ∗ ”: v* = 0 ,
p* , T * , ρ * .

În procesul de curgere a fluidului peste solid liniile de curent vor ocoli corpul cu excepţia uneia care
se va opri într-un punct, denumit punct de impact, sau de stagnare. Este punctul pentru care
valoarea p * este maximă: p* = pmax = pstagnare . Ecuaţia conservării energiei între ∞ şi ∗ are

următoarea formă ( z = ct ):
∗ v2  dp 
∫  2
d +
 ρ
=0 (6.2)
 
∞  

Relaţia (6.2) se mai numeşte şi ecuaţia de frânare a fluidului iar rezolvarea ei depinde de
caracterul procesului de frânare (izodens, izoterm, adiabatic etc.) adică de dependenţa dintre
presiunea şi densitatea fluidului: ρ = ρ ( p ) .

1.1 Frânare izodensă


În acest caz densitatea fluidului este constantă ρ ∞ = ρ ∗ = ρ = ct : lichide şi gaze a căror viteză

(convenţional) nu depăşeşte valoarea v ∞ ≤ 50 m/s. Relaţia (6.2) devine:


∗ ∗
v2 dp v ∞2
+ = 0 ⇔ p∗ = p∞ + ρ (6.3)
2 ρ ∞
2

v ∞2
¾ ρ = pdin reprezintă presiunea dinamică a fluidului neperturbat;
2

¾ p∞ = p st reprezintă presiunea statică a fluidului neperturbat;


2
¾ p∗ = ptot reprezintă presiunea totală a fluidului.

1.2 Frânare izotermă


În cazul fluidelor compresibile (a gazelor a căror viteză depăşeşte valoarea de 50 m/s) frânarea se
poate face în două moduri:

¾ adiabatic – dQ = 0 , este o frânare rapidă în care particulele de fluid nu au timp să


schimbe energie cu exteriorul, iar energia cinetică a acestora eliberată prin frânare
duce la modificarea adiabatică a presiunii, densităţii şi temperaturii;
¾ izotermic – T∞ = T∗ = T = ct , procesul de frânare este unul lent iar energia cinetică
eliberată modifică doar presiunea şi densitatea fluidului; în acest caz:
p∞ p  1 
= ∗ = ct = R T ,  ρ = p  (6.4)
ρ∞ ρ∗  RT 

iar ecuaţia (6.2) devine:


∗ v2  dp  ∗  2  ∗
v + 1 dp
∫  2
d +
 ρ  = 0 ⇔ ∫ d
 2  RT ∫ =0 ⇔
∞
    ∞   ∞ p

∗ ∗
v2 1 v2
+ ln p = 0 ⇔ p∗ = p∞ e a , unde a = ∞ (6.5)
2 RT ∞ 2R T

Aşadar presiunea frânată variază exponenţial cu viteza neperturbată.


Observaţie:
Similar, se calculează presiunea fluidului frânat în condiţii adiabatice, pentru care:
p∞ p∗
= = ct (6.6)
ρ∞k ρ∗k

2. APARATE DE MĂSURĂ A VITEZELOR ŞI DEBITELOR


BAZATE PE ECUAŢIA LUI BERNOULLI

2.1 Tuburi piezometrice


Sunt dispozitive cu ajutorul cărora se pot determina (măsura) presiuni statice pst (presiuni care se
exercită la nivelul planului de separaţie a două straturi de fluid în mişcare) de valori relativ mici.
Sunt tuburi deschise la unul din capete, celălalt fiind racordat la conducta (recipientul) în care se

3
măsoară presiunea (vezi figura 2). Racordarea se face prin intermediul unei prize de presiune
statică.
pst = γ lp hst (6.7)

Indicele lp din relaţia anterioară se referă la lichidul piezometric (utilizat la măsurarea presiunii). La
determinarea presiunilor în lichide, lichidul piezometric poate fi tocmai cel a cărui presiune statică
urmează a fi determinată, caz în care ρ lp = ρ iar tubul se numeşte piezometric direct.

2.2 Tuburi Pitôt (sonde de presiune totală)


Sunt dispozitive cu ajutorul cărora se pot determina (măsura) presiuni totale ptot (presiuni la
nivelul punctelor de stagnare). Poartă denumirea celui care le-a inventat. Cel mai adesea sunt
tuburi în formă de L cu unul din capete plasat in lungul curentului de fluid, ca în figura 2, celălalt
fiind racordat la un piezometru.

Fig. 2

ptot = ρ lp g htot = γ lp htot (6.8)

2.2 Sonde de presiune dinamică. Tubul Pitôt – Prandtl. Tubul Venturi


Sunt dispozitive cu ajutorul cărora se pot determina (măsura) presiuni dinamice pdin obţinute prin
cuplarea unei sonde de presiune statică cu una de presiune totală la acelaşi piezometru
(diferenţial).
pdin = ptot − pst = ρ lp g hdin = γ lp hdin (6.9)

Având în vedere relaţia de calcul a pdin , se observă că sondele de presiune dinamică pot fi
utilizate la determinarea vitezei locale a unui fluid de densitate cunoscută.

Aparatele construite special pentru determinarea vitezelor locale a fluidelor poartă de numirea de
tuburi Pitôt – Prandtl, după numele celor care au avut o contribuţie decisivă la realizarea lor.
Schema constructivă a unui astfel de aparat este prezentat în figura 3. Este compus din două
tuburi concentrice în formă de L , având aceeaşi priză de presiune totală. La nivelul tubului exterior

4
se găsesc prizele de presiune statică, poziţionate, pe axa tuburilor, la o distanţă faţă de priza de
presiune totală de ( 4 − 6 ) d .

Fig. 3

ρv2  ρlp 
= pdin = ρlp g ∆h ⇒ v = 2 g  − 1  ∆h (6.10)
2  ρ 

Pentru determinarea vitezei medii a unui fluid incompresibil printr-o conductă, implicit şi a debitului
acestuia, se pot utiliza tuburile Venturi (vezi figura 4).

Fig. 4

Sunt alcătuite dintr-un ansamblu de tuburi conice, primul convergent (confuzor) urmat de unul
divergent (difuzor) racordat la conducta pe care urmează a se efectua măsurători. Este prevăzut
5
cu prize de presiune în zona de secţiune maximă S1 (secţiunea de intrare în confuzor, egală cu

secţiunea conductei) şi zona de secţiune minimă S2 . Notând cu v1 , v 2 vitezele medii ale fluidului

în cele două secţiuni, scriind relaţia lui Bernoulli între secţiunile 1 şi 2 obţinem:

v12 p1 v2 p
+ = 2 + 2 (6.11)
2g γ 2g γ

Dar conform ecuaţiei continuităţii:


S1
Q = ct = v1S1 = v 2 S2 ⇒ v 2 = v1 (6.12)
S2

Înlocuind relaţia (6.12) în (6.11) se obţine următoarea relaţie de calcul a vitezei medii a fluidului în
conducta de secţiune S1 :
2
v12 p1 v2  S  p 2g p1 − p2
+ = 1  1  + 2 ⇒ v1 =
2

2g γ 2g  S2  γ  S2  γ (6.13)
  − 1
 S1 

Având în vedere că practic:


p1 − p2
= ∆h
γ

şi notând cu K (constanta aparatului):

2g
K= 2
 S2  (6.14)
  − 1
 S1 

Relaţia (6.13) se poate rescrie sub forma:


v1 = K ∆h (6.15)

Astfel de aparate, cu strangulare controlată a secţiunii curentului sunt utilizate frecvent la


determinarea debitelor pe conducte. Dispozitivele similare ca principiu tubului Venturi sunt
diafragma, utilizată pentru determinarea debitelor pe conducte a căror diametru interior este mai
mare de 50 mm şi ajutajul.
Principiul de lucru al acestora se poate observa în figura 5. La strangularea secţiunii curentului
apare o diferenţă de presiune între secţiunea din amonte şi cea din aval de diafragmă, care
depinde de viteza medie a curentului, deci şi de debit. Astfel, debitul se poate exprima în funcţie de
această diferenţă de presiune (cădere de presiune pe diafragmă). Relaţia de calcul a debitului
măsurat cu ajutorul diafragmelor, conform normelor în vigoare, STAS 7347-83, este:

6
π d2 2
Q =εα (pI − pII ) (6.16)
4 ρ

unde: S2
ε=
π d2 raportul dintre aria secţiunii minime a curentului şi aria secţiunii diafragmei
4
α coeficientul de debit al diafragmei;

Fig. 5 - Diafragma

Figura 6 – Ajutajul

EJECTOARE SUBSONICE
Ejectoarele sunt aparate hidraulice statice utilizate pentru antrenarea fluidelor (fluide antrenate sau
secundare) folosind energia unui curent de fluid (fluid motor sau primar). Din acest punct de
vedere ejectoarele pot fi considerate pompe cu jet.

În tehnică ejectoarele se folosesc la evacuarea apelor aflate la cote joase, la amorsarea pompelor,
depresionarea conductelor de evacuare a turbinelor, ca trompă de vid, la vopsire etc.
Schema de principiu a unui ejector este prezentat în figura 7. Din punct de vedere funcţional se
disting trei zone:

7
¾ zona (convergentă) de destindere a
fluidelor motor şi antrenat (între Qm Qam
punctele 1 şi 2), caracterizată de
lungimea l d ; pe această porţiune,
Qa
datorită micşorării secţiunii de curgere, ld lo lc
viteza fluidului motor v m creşte iar 1 2 3 4
presiunea pm scade, ceea ce

vam
vm
determină o destindere a fluidului

va
antrenat, deci o scădere a presiunii pa

pm
până la o valoare egală cu cea a

pam
pa
fluidului motor în punctul 1 şi implicit o
creştere a vitezei v a ; Fig. 7

¾ zona de omogenizare a amestecului de fluide (între punctele 2 şi 3), de lungime l o ; această


parte este necesară pentru anularea diferenţelor de viteze ce pot apărea pe primă porţiune
şi realizarea unui amestec cu parametri omogeni în toată masa;
¾ zona (divergentă) de conversie a energiei cinetice a amestecului în energie potenţială de
presiune (între punctele 3 şi 4), de lungime l c ; valoarea presiunii amestecului de fluide pam
este superioară fluidului antrenat, dar mai mică ca a fluidului motor.

Ecuaţiile de calcul ale ejectoarelor sunt cele ale amestecului de fluide. Astfel:

¾ bilanţul masic al amestecului este:


( Qm )m + ( Qm )a = ( Qm )am (6.17)

unde: Qm debitul masic al amestecului, fluidului motor, respectiv a celui antrenat.

¾ bilanţul energetic (de putere) se obţine prin aplicarea ecuaţiei lui Bernoulli; este funcţie de
natura fluidelor şi modul de amestecare; pentru fluide incompresibile:
  2   v2 p   v2 p 
Q  v + p + g z   +  Qm  + +g z   =  Qm  + +g z  (6.19)
 m 2 ρ    2 ρ    2 ρ 
  m    a     am

Prin raportare la ( Qm )m , ecuaţia anterioară se poate rescrie astfel:

v2 p  v2 p  v2 p 


 + +g z  + u + +g z  = (1 + u ) + +g z (6.20)
 2 ρ   2 ρ   2 ρ 
 m  a   am

unde: u coeficientul de amestec al ejectorului, definit de raportul dintre debitul fluidului


antrenat şi debitul fluidului motor:

8
( Qm )a
u= (6.21)
( Qm )m

Randamentul ejectorului se defineşte ca raport între puterea curentului antrenat Pa şi puterea

curentului motor Pm ;

Pa
η= (6.22)
Pm