nelinistita din cauza ca fiica ei, Alice, nu a mai sunat de o saptamana. Aceasta ingrijorare trezeste amintiri legate de numele fiicei si de contextul in care a fost ales. Discursul ia forma unui monolog, intrucat relatarea evenimentelor se realizeaza dintr-o perspectiva interna, de catre personajul-narator, prin verbe si forme pronominale la persoana I singular (“nu mai am”; “eu”; “am ales”; “-mea”; “-miu”; “aveam”) si plural (“o sa spunem”). Secventele “frumos nume, nu?” si “O stiti pe Emilia Apostoae?” imprima un ton personal textului si evidentiaza caracterul subiectiv. Personajul focalizator povesteste intamplarile asa cum ii sunt impuse de memoria afectiva, isi expune propriile ganduri si se concentreaza asupra propriului univers sufletesc. Astfel, ea expune istoria numelui fiicei sale – Alice – pe care “a tinut mortis” sa il aleaga. Acest nume, in asociere cu meseria fetei – inginera – ii amintesc de perioada de dupa prabusirea comunismului, cand fabrica la care lucrase “a ajuns niste ruine printre care cresc buruienile si se oplogesc cainii vagabonzi”.
Fragmentul citat prezinta framantarile personajului-narator, care se zbate intre
dorinta de a pleca si ceva ce il determina sa ramana in locul unde se afla. Discursul ia forma unui monolog, intrucat relatarea evenimentelor se realizeaza dintr-o perspectiva subiectiva, interna, homodiegetica, de catre personajul-narator, omniprezent, prin verbe si forme pronominale la persoana I singular (“nu stiu”; “ma incapatanez”; “ma joc”; “am prins”). Personajul focalizator povesteste intamplarile asa cum ii sunt impuse de memoria afectiva, isi expune propriile ganduri si se concentreaza asupra propriului univers sufletesc. Astfel, prin introspectie, personajul isi analizeaza starile, trairile, sentimentele, experimentand confuzie si dezorientare (“Nu știu de ce nu-mi vine să plec”). In cele din urma, isi aminteste desertaciunea dorintei sale de a pleca (“e inutil să-mi exagerez curajul deasupra abisului mut și întunecat”).