POVESTEA LUI HARAP-ALB, Ion Creanga

TEMA SI VIZIUNEA

INTRO, APARITIE*
Considerata un “veritabil Bildungsroman fantastic al epicii noastre”, “Povestea lui Harap-Alb” a fost
publicata in revista “Convorbiri literare” in 1877. Acest basm este o ilustrare magistrala a talentului narativ
al lui Ion Creanga, un exemplu de opera culta, impregnata de spirit folcloric, avand o importanta functie
moralizatoare.
SPECIE
Opera analizata se inscrie in categoria basmului cult, fiind o specie a genului epic in proza, in care
sunt relatate intamplari imaginare ale unor personaje cu puteri supranaturale, ce ilustreaza un conflict intre
Bine si Rau, finalizat cu triumful Binelui. Actiunea basmului implica prezenta fabulosului (elemente
supranaturale) si este supusa unor stereotipii / actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului
maturizarii de catre erou. Personajele indeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de functii
(antagonistul - Spanul, ajutoarele – cei 5 prieteni, donatorii – furnicile si albinele), unele avand puteri
supranaturale (Sf. Duminica) si sunt purtatoare ale unor valori simbolice. Elementele de compozitie tipice
vizeaza clisee compozitionale sau formule specifice, cifre (3 – 3 feciori, 12 – “12 harabale cu pâine, 12
ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin”, 24 – “apa de la 24 de iazuri”) si obiecte magice (aripile craieselor,
smicelele de mar, apa vie, apa moarta).
TEMA, MOTIVE* SI VIZIUNEA ASUPRA LUMII
“Povestea lui Harap-Alb” depaseste simpla TEMATICA a luptei dintre bine si rau, specifica basmului
popular, si aduce in prim-plan un aspect mai complex: initierea. Acest aspect il face pe autor sa conceapa
situatii umilitoare care sa-l determine pe erou sa cunoasca si statutul de sluga, pentru a-si intelege supusii,
dar si pentru a-si exercita puterea intr-un mod responsabil. Ideea centrala este aceea ca initierea sta la
baza maturizarii, parcurgand mai multe probe prin care se testeaza calitatile eroului prezentat ca model.
MOTIVELE narative specifice sunt calatoria, probele, superioritatea mezinului, supunerea prin viclesug,
demascarea, pedeaspsa, casatoria.
Ion Creanga pleaca de la realitatea humulesteana pe care o transpune alegoric, ajungand sa creeze o
lume ireala, in care se impletesc mituri, legende, basme populare. VIZIUNEA DESPRE LUME este pe de-o
parte clasică, prin susținerea valorilor morale tradiționale precum bunătatea, prietenia, adevărul și prin
lupta binelui împotriva răului. Pe de altă parte este prezentă jovialitatea, prin umor, printr-o bună dispoziție
emanată de autor și de către personajele sale.
TITLU*
Titlul este mixt, continand un element rematic (“povestea”) si unul tematic (“lui Harap-Alb”) si indica
focalizarea textului in jurul personajului mentionat, maturizarea mezinului craiului. Oximoronul “Harap-Alb”
tradeaza dubla lui identitate: una aparenta, de sluga a Spanului (harap = rob negru) si alta reala, de fiu de crai.
Adjectivul “alb” dezvaluie originea personajului, nobletea caracterului sau si puritatea morala.
PERSPECTIVA NARATIVA SI LIMBAJ
Intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine adesea prin
comentarii sau reflectii caracterizate prin umor (diminutive cu valoare augmentativa – “suflă de trei ori cu
buzișoarele sale cele iscusite” sau oralitate (versuri populare – “De-ar sti omul ce-ar pati, / Dinainte s-ar
pazi!”). Oralitatea este prezenta si in limbajul personajelor, prin intermediul zicatorilor introduse in text prin
expresia “vorba ceea”: “Vorba ceea: <<Frica pazeste bostanaria>>”. Registrele stilistice popular, oral si
regional confera originalitate limbajului artistic, prin integrarea unor termeni si expresii populare,
regionalisme fonetice sau lexicale.
CONFLICT*
CONFLICTUL CENTRAL al basmului este de natura morala, ilustrand confruntarea dintre fortele
binelui (Harap-Alb) si raufacatori (Spanul si Imparatul Ros), binele invingand la final.
COMPOZITIE*, ACTIUNE
Un prim element de structura relevant este COMPOZITIA. Cele trei ipostaze ale protagonistului
corespund unor parti narative, etape ale drumului initiatic: in etapa initiala, de pregatire pentru drum,
personajul este naivul, inocentul (“fiul craiului”, “mezinul”), parcurgerea drumului evidentiaza imaginea
novicelui (Harap-Alb), iar in ultima parte ne intampina initiatul (imparatul).
Simetria incipit – final se realizeaza prin clisee compozitionale sau formule tipice, conventii care
marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Fuziunea dintre real si imaginar se realizeaza la inceput, deoarece
naratorul inoveaza formula initiala, punand povestea pe seama spuselor altcuiva: “Amu cica era odata”, fara a
nega ca in basmul popular (“A fost odata ca niciodata”). Formula finala include o comparatie intre cele doua lumi
– a fantasticului si a realului.
Un alt element de compozitie important este ACTIUNEA. Incipitul ex-abrupto plaseaza evenimentele
intr-un univers aspatial si atemporal: “era odata intr-o tara cu crai”, “o margine a pamantului”. Actiunea se
desfasoara linear, cronologic, prin inlanturiea secventelor narative si respecta modelul structural stereotip si
ciclic al basmului: o situatie initiala de echilibru, tulburarea echilibrului, parcurgerea unui drum cu trecerea
probelor (caracterul de bildungsroman prin modelarea unui erou), actiunea reparatorie, refacerea echilibrului si
rasplatirea eroului.
SUBIECT*
In ceea ce priveste SUBIECTUL, Harap-Alb, personaj principal si pozitiv, este un fiu de crai ce pleaca intr-o
calatorie spre imparatia unchiului sau, Verde Imparat. Nesocotind sfatul tatalui, cade in capcana Spanului si este
nevoit sa faca schimb de identitati cu acesta, primind, astfel, numele de Harap-Alb. Ajunsi in Regatul Verde,
Spanul il supune unor probe, insa pentru a o trece pe cea din urma, protagonistul trebuie sa i-o aduca acestuia
pe fata Imparatului Ros. In drum spre imparatia fetei, se intovaraseste cu 5 personaje cheie, ce il vor ajuta sa
treaca peste incercarile la care il supun imparatul si fiica sa. In final, Harap-Alb este ucis de catre Span, care, la
randul sau, moare. Fata Imparatului Ros il reinvie pe erou, procesul de maturizare ia sfarsit, iar cei doi se
casatoresc.
EPISOADE SEMNIFICATIVE*
O secventa semnificativa este momentul coborarii in fantana, in care, prin viclesug, Spanul ii fura
identitatea fiului de crai. In acest episod, are loc prima etapa a initierii sale, un botez simbolic, in cadrul caruia
eroul capata numele de “Harap-Alb”. Pentru a-l lasa in viata, ii cere sa jure “pe ascutisul palosului” (sugestie a
unui cod al conduitei cavaleresti) si sa-i dea ascultare “pana cand va muri si iar va invia”, conditionare
paradoxala, dar care arata si calea de eliberare. Trasaturile evidente din acest episod sunt naivitatea
protagonistului si lipsa lui de experienta, redate in mod direct de catre narator (“boboc în felul său la trebi de
aieste”). Asadar, secventa are un caracter moralizator, accentuand ideea ca fiul craiului nu trebuia sa se abata
de la sfatul tatalui si are rol esential in maturizarea acestuia. [ Trasatura care il individualizeaza pe Span este
rautatea si este ilustrata capacitatea sa de manipulare. Relatia dintre cele 2 personaje este stabilita prin
raportul sluga – stapan. Pe parcursul actiunii, aceasta relatie sufera transformari, mezinul dobandind abilitati
care anuleaza acest statut de inferioritate. ]
O alta scena importanta este moartea simbolica din finalul basmului, ce prezinta tăierea capului lui
Harap-Alb şi reinvierea lui de către fata impăratului. Aceasta secventa reprezinta refacerea echilibrului initial.
Eroul redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara juramantului facut Spanului. Prin caracterizarea
indirecta – fapte, vorbe si comportament - sunt conturate ambitia si curajul lui Harap-Alb. Spanul este
antagonistul, intruchiparea raului, avand si rolul initiatorului. Relatia dintre cei doi surprinde evolutia
protagonistului si victoria binelui. Astfel, procesul de maturizare a feciorului ia sfarsit si perioada de initiere este
completa.
CONCLUZIE
Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” se impune artistic prin arta naratiunii si a dialogului, prin limbaj si
umor. Viziunea maniheista a basmului popular este anulata de complexitatea personajelor si de tiparul narativ
dezvoltat. 1084
 CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

HARAP-ALB
Harap-Alb este protagonistul basmului, personaj eponim, rotund si dinamic, care ilustreaza tipul
tanarului naiv, ce parcurge un drum al maturizarii. Reprezinta intruchiparea binelui, dar este un erou atipic
de basm, deoarece este lipsit de insusiri supranaturale, fiind construit realist, ca o fiinta complexa, care
invata din greseli si progreseaza.
Din punct de vedere SOCIAL, eroul este prezentat inca din incipit ca fiind unul dintre cei 3 fii ai
craiului, mezinul. In plan PSIHOLOGIC, protagonistul este caracterizat direct de catre narator – “boboc în
felul său” – subliniindu-i statutul de neinitiat si inocenta. Mezinul craiunul este naiv, nu stie sa distinga
adevarul de minciuna, sa vada caracterul unui om dincolo de aparente. Are nevoie de experienta vietii spre
a dobandi intelepciunea. Sfanta Duminica il considera, la inceput, “slab de inger”, împăratul Verde vede în el
o „slugă vrednică şi credincioasă”, iar Spânul îl numeşte „slugă netrebnică, slugă vicleană”, exprimându-şi,
astfel, ura, dar şi teama de a nu fi dat în vileag.
Desi, in viziunea autorului, are calitatile necesare unui viitor imparat, fiind “cel mai vrednic dintre
nepoti” (Imparatul Verde), acestea nu sunt individualizate de la inceput, ci si le descopera prin intermediul
probelor la care este supus cand dovedeste generozitate, prietenie, respectare a juramantului,
responsabilitate. Harap-Alb intruchipeaza inaltele principii MORALE cultivate de orice basm: adevarul,
dreptatea, curajul sau cinstea. Relatiile sale cu celelalte personaje reliefeaza, in mod indirect, trasaturi
precum blandetea (le ajuta pe regina furnicilor si pe craiasa albina), sensibilitatea (este miscat de suferinta
tatalui) si milostenia (o miluieste cu un banut pe Sfanta Duminica). Daca naivitatea se inscrie in codul ritual
al intierii fiului de crai, bunatatea este calitatea innascuta care “provoaca” transformarea personajului:
“puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta” (Sfanta Duminica)
CONCLUZIE
Harap-Alb evolueaza semnificativ pe parcursul operei. Daca la inceputul drumului era un tanar fiu de
crai naiv, superficial si impulsiv, in finalul basmului este chibzuit si capabil sa infrunte provocarile vietii,
acum ca procesul sau de maturizare este complet.
1014

SPANUL
Nici antagonistul nu este unul tipic, intrucat nu are atributii miraculoase, nefiind un zmeu sau un
animal fabulos. Creanga ilustreaza in acest personaj o categorie ce tine de viziunea populara a raului
necesar, raul care nu te doboara, ci te face mai puternic.
Personaj secundar si simbolic, aparent negativ, Spanul provoaca toate incercarile de tip initiatic pe
care Harap-Alb trebuie sa le depaseasca. Poate fi considerat diavolul, fiinta de dincolo, asa cum el insusi se
prezinta. Pe de alta parte, este un maestru spiritual care va regiza scenariul devenirii feciorului, fiind
indispensabil in economia basmului. Pe tot parcursul actiunii, cei doi sunt inseparabili, relatia dintre erou si
antagonist fiind de interdependenta. Cu cat probele la care il supune pe tanar sunt mai grele, cu atat eroul
dovedeste calitati morale ce contureaza portretul viitorului imparat, “cum n-a mai stat altul pe fata
pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic”. Rautatea lui il transforma intr-un “pedagog rau”. Datorita
Spanului, Harap-Alb isi descopera calitati nebanuite (curaj, altruism, solidaritate) si este capabil sa-si
invinga slabiciunile (naivitatea, lipsa de experienta, egoismul).
CONCLUZIE
Perechea antagonist – protagonist, specifica basmului, se concretizeaza in “povestea” lui Ion
Creanga in opozitia de ordin moral viclenie – naivitate, dar si de ordin social om de rand – fiu de crai, iar la
nivel simbolic, in raportul mentor – invatacel.
1244