Sunteți pe pagina 1din 6

” Multiculturalitatea nu este și nu poate fi altceva decât coexistența, în una și aceeași realitate culturală de

ansamblu, a mai multor culturi particulare sau subculturi. Pot fi date ca exemple cultura profesiilor,cultura
vârstelor, cultura caselor, cultura etniilor, cultura maselor s.a.m.d.. Conceptul de multiculturalitate sugerează
antropologiei culturale necesitatea efectuării unor analiza și interpretări detașate ideologic, neutre sub raport
politic și fără patimă din punct de vedere afectiv, a culturilor existente” 1 ( Multiculturalitate în Dobrogea,
Seluța Pârâu)1

I.Repere istorice

În secolul al XVII-lea, jocurile politice din Europa fac ca Țările Române să fie loc de trecere, teatru de
război, dar și parteneri în diferite coaliții pe care le inițiază marile puteri din jur : Polonia, Austria, Turcia,
Rusia și Suedia.

În anul 1654, Ucraina s-a unit cu Rusia pentru a scăpa de Polonia și de catolicizare. Țarul Rusiei, Mihail, i-a
promis lui Bogdan Hmelnițki, hatmanul Ucrainei că țara sa va fi autonomă, cu organizare și armată proprie. Prin
tratatul din 1668, Polonia cedează Ucraina Imperiului Țarist în expansiune. Petru I și apoi Ecaterina a II-a nu
au respectat promisiunile făcute Ucrainei și au subjugate acest stat, nobilii și generalii ruși și-au însușit moșii și
i-au transformat pe țăranii liberi ucrainieni, întâi în stânga Niprului și apoi în rest.

Ca și Polonia, Austria și Suedia, din apărători ai creștinismului rușii se transform în acaparatori de teritorii
în dauna statelor mai mici care încearcă eroic să-și păstreze libertatea , credința și identitatea. Interesele
commune îi determină pe români la acțiuni commune cu ucrainienii, se încheie alianțe, se înrudesc și sprijină
ortodoxismul.2( Cazacii din Dobrogea, o istorie uitată- Mihai Tiuliumeanu)

” Domnitorul Vasile Lupu se înrudește cu Bogdan Hmelnițki, hatmanul Ucrainei, Petru Movilă din Moldova
devine mitropolitul Kievului, Antim Ivireanu este școlit la Kiev și la Iași, el tipărește cărți religioase la
București în română, ucraineană, greacă și arabă, se hirotonesc preoți în Moldova și se înființează mânăstiri în
Moldova și Ucraina, cu călugări români și ucraineni. Hatmanii Ucrainei, mai ales Mazepa, nepotul lui
Hmelnițki încredințează unități de luptă unor hatmani și sotnici, căpetenii moldovene de mare ispravă. Marele
hatman al Ucrainei, Mazepa, cu un sistem complicat de alianțe secrete, găsește momentul de a ridica steagul de
luptă împotriva Rusiei, dar este înfrânt de Petru I și este nevoit să ceară protecție la turci. Dispunând de o avere
imensă, Mazepa finanțează tipărirea de cărți religioase. Cu banii săi și cu tiparnița lui Constantin Brâncoveanu
apare o evanghelie în greacă și în arabă pentru creștinii din Asia Mică. La scurt timp, în 1709, moare și este
îngropat la Galați, la biserica Sf. Gheorghe din Mânăstirea Noul Ierusalim, din viitorul cartier Mazepa. De câte
ori au avut incursiuni, rușii i-au profanat mormântul.

O altă lovitură dată libertății ucrainenilor, după instaurarea iobogiei și a stagiului militar obligatoriu în
armata țaristă a fost desființarea organizării lor militare. Simbolul militar național al Ucrainei era tabăra militară
de pe Don și Nipru, Sicia Zaporojeană, organizație militară temută, cu reguli proprii economice, războinice și
religioase. Era o formă de democrație militară, bazată pe cultul libertății și al vieții în obște.

1
Steluţa Pârâu, Multiculturalitatea în Dobrogea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007
2
Mihai Tiuliumeanu, Cazacii din Dobrogea, o istorie uitată, Ed. Militară, București, 2015
2

1
Robia și desființarea Siciei provoacă un exod al ucrainenilor. Un grup a plecat în Malta, un alt grup a plecat de
pe Don spre Cuban în Caucaz și au fost cunoscuți drept ”cernamoreți”, cazacii au plecat de la Marea Neagră, iar
un alt grup a preferat să ceară protecție la turci, trecând în Dobrogea, unde în schimbul unor obligații militare ,
în care erau vestiți, aveau drept de ședere, vânătoare și pescuit și de refacere a Siciei lor, ca mod de viață3”.

II. Influențe literare

Stabilirea ucrainenilor pe teritoriul țării noastre a făcut ca limba română să sufere anumite transformări.
În funcție de trăsăturile fono-morfologice, sintactice și lexicale ale graiurilor ucrainene din România, se
deosebesc patru zone dialectale pe întreg teritoriul :

”-Zona graiurilor sucevene din nord-estul României, este cea mai întinsă zonă, numărul așezărilor ucrainiene
fiind de 35 ( Ex : Brodina, Cununschi, Sulița, Paltin etc)

- Zona graiurilor maramureșene din nord-vestul României, situată la sud de Sighet, este o zonă destul de întinsă,
însumând 11 localități cu populație ucraineană( Ex. Ruscova, Bistra, Vaea Vișeului etc)

-Zona graiurilor de stepă din nordul Dobrogei, situată la est de Tulcea. Exponenții acestor graiuri s-au deplasat
în deltă spre sfârșitul secolului al XVIII-lea după lichidarea Siciei Zaporojene ( Ex. Hamcearca, Ciucurova,
Bașpunar etc)

- Zona graiurilor transcarpatice din Banat situată la nord-vest de Caransebeș. Satele de aici, puține la număr, s-
au format prin strămutarea, la sfâșitul secolului al XIX-lea a unor exponenți ai dialectului limbii ucrainene
comune, această zonă este cea mai mică din cele patru și cea mai recent formată. (Ex. Criciova, Zorile,
Copăcele, Cornățel-Banat etc) (” Graiurile ucrainene din România. Însemnări pe marginea unei lucrări
recente, Victor Vascenco)”4

Influenţa ucraineană asupra limbii române s-a exercitat relativ timpuriu şi are o deosebită intensitate în
spațiul maramureşean şi moldovean, ai căror vorbitori au intrat primii în contact cu populaţiile slave de est.
Bazându-se îndeosebi pe elemente de ordin fonetic, Ghe. Ivănescu este de părere că "influenţa ucraineană a
început a se exercita asupra românilor prin preajma anului 1000 sau a anului 1100". În ceea e priveşte
Maramureşul, nu se poate determina cu exactitate perioada în care ucrainenii au pătruns în masă în această parte
a ţării. Majoritatea satelor ucrainene din Maramureş sunt atestate documentar abia în secolul al XIV-lea, dar
aceasta nu înseamnă că înainte de această dată este exclusă prezenţa ucrainenilor în nordul României.
Dimpotrivă, unele cercetări recente evidenţiază faptul că o parte dintre slavii de est care vieţuiau în Galiţia,
Pocuţia, în zona Prutului şi a Nistrului, s-au infiltrat, ca urmare a năvălirilor popoarelor migratoare, dincolo de
Carpaţi încă în jurul secolului al IX-lea. Lingvistul ucrainean de origine maramureşeană, Nicolae Pavliuc
[Pavliuc 1990, 8–9], afirmă că la data pătrunderii ucrainenilor în Maramureş, în munţii de acolo exista deja un
nucleu de populaţie ucraineană provenită cu mult mai înainte din Galiţia. Influenţa ucraineană s-a exercitat mai
puternic în lexicul graiurilor maramureşene şi mai puţin în celelalte compartimente ale limbii. Această influenţă
s-a realizat prin contactul direct între populaţia românească şi cea ucraineană. Deşi partea de nord a
Maramureşului, respectiv cea de peste Tisa, a fost sub stăpânire rusească timp de aproape 80 de ani, influenţa
3
Mihai Milian, Dobrogea ca mozaic etnic, Tulcea, 2013
44
Victor Vascenco, Graiurile ucrainene din România. Însemnări pe marginea unei lucrări recente,Ed. Univ. București, 2006

2
ucraineană a fost cea care s-a exercitat, asupra tuturor vorbitorilor de limbă română din zonă, multe din
împrumuturile lexicale de la nord de Tisa regăsindu-se şi la sudul ei, ceea ce dovedeşte că au existat contacte
neîntrerupte între populaţiile din cele două regiuni, iar graniţa politico-administrativă nu a constituit o barieră.
Cuvintele de origine ucraineană care s-au transmis dialectului maramureşean au fost grupate pe sfere semantice:

Părţile casei, obiecte casnice: corşău "damigeană" <ucr.korsov  "vas de sticlă cu împletitură de nuiele"
(ALRR-Mar., vol.II, h.333, pct:221-229, 234); cujelcă "furcă de tors"<ucr.kužilka (ALRR-Mar., vol.II, h.506,
pct:221-240); draniţă "şindrilă" <ucr.dranyc'a (TD-Bas., AJ, p.334/25); hrebincă "darac, unealtă de pieptănat
lâna, cânepa sau inul"<ucr.grebinka (TD-Bas., AJ, p.343/40; ALRR-Mar., vol.II, h.501,pct:221-226, 228-232);
prizmă "prispă" <ucr.prispa (ALRR-Mar., vol.II, h.252, pct:222-225, 227, 229,230, 232-240); răzvalcă
"sucitor" <ucr.razvalka (ALRR-Mar., vol.II, h.307, pct:226,227); ştiob "troacă"<ucr.štovd, štub (ALRR-Mar.,
vol.II, h.297, pct.235); vernă "cearşaf"<ucr.verenia (Moisei, CN);

Obiecte de îmbrăcăminte: iupcă "fustă"<ucr.iupka (TD-Bas., AJ, p.346/10); sumnă "fustă" <ucr.sukno
(ALR II s.n., vol.IV, h.1178, pct.353, 362; TD-Bas., AJ, p.346/5;Fereşti, IM3); şirincă/ şerincă "basma"
<ucr.šyrynca (Densusianu, 1961, II, 337) (TDBas.:Pl, p.398/5; AJ, p.348/5, 352//15); şlică "şapcă, căciulă
rotundă căptuşită cu lână"<ucr.šlic4 (Fereşti, IM);

Mâncăruri, alimente, îndeletniciri casnice: borşău "mazăre" <ucr.borš (ALRR-Mar., vol.II, h.437,
pct:225, 226); [slănină] budită "afumată" <ucr.buditi (BA – TD-Bas.,p.329/15; Vadul Izei, ŞA5); burac "sfeclă
roşie" <ucr.burak (ALRM, vol.I, h.140, pct.353 –vezi anexa; ALRR-Mar., vol.II, h.444, pct:221-233); chişcă
"caltaboş, maţ gros" <ucr.kyška(TD-Bas., AJ, p.359/25); coleaşă "mămăligă" <ucr.koleša (cf. bg.kul'aša6) Şî
mîncam coleşa răce/ Unsă cu său de berbece (Graiul II, 1908, p.48), (ALRR-Mar., vol.II, h.519, pct:231- 239);
dohan "tutun" <ucr.duhan(ALR II, s.n., vol.IV, h.1144; ALRR-Mar., vol.IV, pl.LX, pct:221, 222, 226-229,
240); horincă/ horilcă "ţuică" <ucr.horilka (ALRR-Mar., vol.I,h.228, pct.237; ALRR-Mar., vol.II, h.461,
pct:221, 223-225, 228-239); hribă "ciupercă"<ucr.hryb (TD-Bas., AJ, p.367/10; 371/20);

Animale: buhai "taur" <ucr.buchai (ALRR-Mar., vol.II, h.361, pct.232, 234, 236-238, 240); galiţă
<ucr.galica "păsări" (Fereşti, IM); truşcă "curcă" <ucr.triuška (ALRR Mar.,vol.II, h.396, pct.222, 229, 230,
231, 233.)

Diverse: bărbânoc "plantă verde căţărătoare" <ucr.bervinok9 (Berbeşti, Antol. folcl. MM, p.97); bâle
"ciocani de porumb" <ucr.bilina "tulpină" (ALR II s.n., vol.I, h.116, pct.353; ALRR-Mar., vol.II, h.406,
pct.222, 226, 228, 230); druşcă "domnişoară de onoare" <ucr.družka (Graiul II, 1908, p.39, BA); hiba "defect"
<ucr.hyba (ALRR-Mar.,vol.IV, pl.II, pct.236); hăt "destul de… (departe), aproape" <ucr.hét (TD-Bas.:AJ,
p.353/15; BA, p.315/30; ST, p.379/5); homuc "nisip foarte mărunt" <ucr.gomok "nisip mărunt care este luat de
vânt" (ALRR-Mar., vol.IV, pl.LVI, pct.235); peteică "legătură, piedică" <ucr.petelca (Fereşti, IM); pisóc
"nisip"<ucr.pysok (TD-Bas., BA, p.325/20; ALRR-Mar., vol.II, h.278, nota pct.225); prelucă "poiană (în
pădure)" <ucr.pryluka (v.DLRM s.v., reg.)5 (ÎMPRUMUTURI UCRAINENE ÎN SUBDIALECTUL
MARAMUREȘEAN, Dr. Ştefan VIŞOVAN, Dr. Mircea FARCAŞ)

III. Studiu de caz

5
Ștefan Vișovan, Mircea Farcaș, Împrumuturi ucrainene în subdialectul maramureșean, Univ. de Nord, Baia Mare
3
”Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă
Partea I

” Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi
s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la
poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă,
împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni
să-și dea copiii la învățătură.”(…) 

ZĂPLÁZ , zaplazuri, n.  Gard de scânduri sau de uluci care îngrădește o curte sau o grădină. Din ucr. Zaplaz.

HOLTÉI, holtei, s. m.  Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar.(Rar)Tânăr bun de însurat; flăcău.
Din ucr. holtjaj.

” Iar vornicul Nic-a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și câțiva nespălați de mazili se purtau printre oameni de
colo până colo, și când deodată numai iaca vedem în prund câțiva oameni claie peste grămadă, și unul din ei
mugind puternic. Ce să fie acolo? ziceau oamenii, alergând care de care din toate părțile. Pe bădița Vasile îl
prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătușe, să-l trimită la Piatra”…(…)

VĂTĂMÁN, vătămani, s. m. ( Moldova) 1.  Conducător al obștii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al


stăpânului de pământ dintr-un sat aservit, însărcinat cu îndeplinirea obligațiilor locuitorilor satului față de
stăpân. – Din   ucr. ataman.

ARCÁN, arcane,  s. n. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde
cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener.  a
aduce, a lua cu forța. – Din ucr. arkan.

”— Lui dascălul Vasile a Vasilcăi îi plăteam numai câte un sorocovăț pe lună. Iar postoronca de dascălul
Simeon Fosa din Țuțuieni, numai pentru că vorbește mai în tâlcuri decât alții și sfârcâiește toată ziua la tabac,
cere câte trei husăși pe lună; auzi vorbă! ”(…)

SOROCOVẮȚ,  sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului.
[Var.: sorcovắț  s. m.] – Din ucr.sorokovec'.

POSTORÓNCĂ,  postoronci,  s. f. (Reg.) 1.  Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu
ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de
nimic, bun de spânzurătoare. – Din ucr. poštoronok.

4
”Iar marţi dis-dimineaţă puse tarniţile şi desagii pe cai şi, legându-i frumuşel cu căpăstrul: pe cel de-al doilea
de coada celui întâi, pe cel de-al treilea de coada celui al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui al treilea,
cum îi leagă muntenii, a zis:
        – Ei, măi Ştefane şi Smărănducă, mai rămâneţi cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am. Hai, nepoate, gata
eşti?
        – Gata, bunicule, haidem, zisei, necăjindu-mă cu nişte costiţe de porc afumate şi cu nişte cârnaţi fripţi, ce
mi-i pusese mama dinainte. Şi, luându-mi rămas bun de la părinţi, am purces cu bunicul spre Pipirig. Şi era un
pui de ger în dimineaţa aceea, de crăpau lemnele! Şi din sus de Vânători, cum treceam puntea peste apa
Neamţului, bunicul în urmă, cu caii de căpăstru, şi eu înainte, mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozană cât
mi ţi-i băiatul! Noroc de bunicul! Şi scroambele iestea a voastre îs pocite, zise el scoţându-mă repede, murat
până la piele şi îngheţat hăt bine, căci năboise apa în toate părţile; şi iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se
făcuse bocnă. ( …)
TÁRNIȚĂ,  tarnițe, s. f. 1. Șa (țărănească) de lemn sau (rar) de piele, folosită la călărit sau la transportul unei
poveri. 2. Culme, coamă de munte sau de deal în formă de șa. 3. (Reg.) Drum de munte, bătut de oi sau de vite.
– Din  ucr. tarnyc’a.

CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1.  (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om
prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze
până acasă la aceștia. [Var.:  ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.

HĂT adv. (Pop.; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le
valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ◊ Expr. Hăt și bine  = mult și bine, fără
sfârșit. – Din  ucr. het’.

Din această succintă prezentare reiese că influenţa exercitată de limba ucraineană asupra subdialectului
maramureşean al limbii române este veche şi deosebit de puternică,ea regăsindu-se în toate sferele
vocabularului. Din păcate, deocamdată, nu există un inventar complet al cuvintelor de origine ucraineană din
subdialectul maramureşean, acesta putându-se realiza în viitor prin cercetări corelate, efectuate de specialişti din
cele două ţări. Ar ieşi astfel în evidenţă o serie de aspecte interesante referitoare la vechimea şi intensitatea
contactelor lingvistice româno-ucrainene, precum şi la sferele lexico-semantice care au intrat cu predilecţie sub
incidenţa acestor fenomene.

5
Biblografie

1. ALR II s.n. – Atlasul lingvistic român. Serie nouă (E.Petrovici coord.), vol.I-II, 1956; vol.III, 1962; vol.IV, 1965;
vol.V, 1966; vol.VII, 1972.
2. ALRM – Micul Atlas Lingvistic Român, serie nouă, Ed.Academiei, vol.I.1956, vol.III 1967, vol.IV 1987.
3. ALRR-Bas. Bucov. Transn. – Atlasul lingvistic român pe regiuni – Basarabia, Nordul Bucovinei, Transnistria, vol.I
(autor Vasile Pavel) Ed.Ştiinţa, Chişinău, 1993; vol.II (autor Vasile Pavel), Tipografia Centrală, Chişinău, 1998 (sub
redacţia lui Vladimir Zagaevschi).
4. ALRR-Mar. – Atlasul lingvistic român pe regiuni – Maramureş, vol.I-IV, Ed.Academiei, Bucureşti, vol.I-III, 1969-
1973; vol.IV, 1997 autori: Petru Neiescu, Grigore Rusu, Ionel Stan: vol.I, Bucureşti, 1969 (h.1-243); vol.II, Bucureşti,
1971 (h.244-537); vol.III, Bucureşti, 1973 (h.538-870); vol.IV, 1997 (h.871-1138).
5. ALRR-Sint. – coord. Nicolae Saramandu, Atlasul Lingvistic Român. Sinteză, Ed.Academiei, vol.I, Bucureşti, 2005
(autori: Dana-Mihaela Zamfir, Marilena Tiugan, Verginica Barbu Mititelu, Carmen Radu,Irina Floarea, Mihaela Morcov).
6. Avram 1997 a – Andrei Avram, Contribuţii etimologice, Ed.Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
7. DA – Dicţionarul limbii române, tomul I, partea I, Bucureşti, 1913; tomul I, partea a II-a, lit.C, Bucureşti, 1940; tomul
II, partea I, lit.F-I, Bucureşti, 1934.
8. Densusianu, Ov., Istoria limbii române, vol.I, II, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961 (ediţie îngrijită de J.Byck).
9. DER – Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, Ed.Saeculum I.O., Bucureşti,2002.
10. DEU – Dicţionarul etimologic al limbii ucrainene, vol.I: A-G, Kiev, 1982; vol.II: G-K, Kiev, 1985;
11. DLRM – Dicţionarul limbii române moderne, Ed.Academiei, Bucureşti, 1958.
12. Frăţilă 1993 – Vasile Frăţilă, Contribuţii lingvistice, Editura de Vest, Timişoara, 1993.
13. Ivănescu 1980 – G. Ivănescu, Istoria limbii române, Ed. Junimea, Iaşi, 1980.
14. Pârâu Steluța, Multiculturalitatea în Dobrogea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007
15. Tiuliumeanu Mihai, Cazacii din Dobrogea, o istorie uitată, Ed. Militară, București, 2015.
16. Vișovan Ștefan, Mircea Farcaș, Împrumuturi ucrainene în subdialectul maramureșean, Univ. de Nord, Baia Mare
17. Vascenco Victor, Graiurile ucrainene din România. Însemnări pe marginea unei lucrări recente,Ed. Univ. București,
2006