Sunteți pe pagina 1din 18

CONSILIERE ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Abordare nondirectivă

Studentă: Cernat Ana-Maria, grupa 1, anul II.


Profesor coordonator: Carmen Palaghia

1
Evaluarea inițială

Date de identitate

Nume: M.

Prenume: Luminița

Județul: Neamț

Oraș: Piatra Neamț

Vârsta: 37

Locul de muncă: Secretară

Date despre familie

Statut matrimonial: Căsătorită

Copii: 0

Date de identificare ale soțului:

Nume: M.

Prenume: Florin

Județul: Neamț

Oraș: Piatra Neamț

Vârsta: 39

Locul de muncă: -

Motivul apelării la serviciul de consiliere

Doamna L. a apelat la serviciul de consiliere deoarece nu mai face față singură


situației tensionate din familie. Aceasta se gândește că soluția ar fi divorțul dar ar dori să
salveze cumva căsnicia.

Clientul a aflat de serviciul de consiliere de la sora ei, care a trecut cu bine printr-o
situație asemănătoare datorită acestui serviciu.

2
Date de contact

Telefon: 074X XXX XXX

E-mail: ml00@yahoo.com

Așteptări ale clientului

Clientul dorește să găsească o soluție pentu a elimina necesitatea divorțului și nu doar


a menține căsnicia stabilă ci și a îmbunătăți-o.

3
Prima sesiune

Client: ,,Bună ziua!”

Consilier: „Bună ziua! Bine ai venit, ia loc te rog! Numele meu este Ana-Maria și sunt
consilier.”

Client: ,,Eu mă numesc Luminița.”

Consilier: „Ce te-a determinat să vii astăzi aici?” (întrebare deschisă)

Client:,,M-a determinat situația tensionată dintre mine și soț.”

Consilier: „Detaliază-mi, te rog.” (invitație deschisă de a vorbi)

Client: ,,În urmă cu un an soțul meu și-a pierdut locul de muncă, de atunci toate lucrurile
merg rău. Îmi este greu de fiecare dată când ajung acasă de la serviciu, știu că mă așteaptă și
încep multe discuții ce se termină cu certuri foarte aprinse. Nu ne ajung banii, eu încerc să
economisesc dar el nu mă ajută deloc, plus de asta nici nu încearcă să își găsească un nou loc
de muncă.”

Consilier: „Îhâm...” (încurajare minimală)

Client:,,Nu mai suport situația asta, nu știu ce să mai fac, spune mereu că nu ne ajung banii
dar el nu încearcă să facă nimic în privința asta.”

Consilier: „Luminița, spui că te cerți cu soțul deoarece nu vă ajung banii și că nu încearcă să


își găsească un loc de muncă. Am înțeles bine?” (parafrazarea)

Client: ,,Exact! Câte odată mă gândesc că ar fi mai bine să divorțăm, dar dacă stau bine și mă
gândesc nu vreau să fac asta, îl iubesc prea mult și sunt 12 ani de căsnicie, nu vreau să le dau
atât de ușor cu piciorul.”

Consilier: „Deci, îmi spui că te-ai gândit la divorț, dar nu vrei să faci asta deoarece îl iubești
și sunteți căsătoriți de mult timp.” (parafrazarea)

Client: ,,Da. Așa este!”

Consilier: „Cât de des vă certați?” (întrebare închisă)

4
Client: ,,Foarte des, în fiecare zi!”

Consilier: „Spune-mi mai multe!” (invitație deschisă de a vorbi)

Client: ,,Îmi reproșează mereu că nu petrec prea mult timp pe acasă, că nu am timp de el, că
sunt mereu stresată și obosită.”

Consilier: „Am trecut și eu printr-o situație asemănătoare, știu cât de dificil este. (focalizare
pe consilier)

Client: ,,Da,e o situație foarte dificilă și normal că eu nu pot să tac în fața lui, el stă toată ziua
acasă, nu face nimic, eu aduc bani și tot eu mă ocup de treburi prin casă. Nu îmi ajunge
stresul de la serviciu, sunt stresată și acasă. Iar el dă vina tot pe mine, tot eu sunt cea care nu
face nimic!”

Consilier: „Înțeleg că te simți frustrată și folosită.” (reflectarea sentimentelor și a


emoțiilor)

Client: ,,Da, chiar așa mă simt!”

Consilier: „Cam atât pe ziua de astăzi. Săptămâna viitoare vom defini problema concret și
vom identifica aspectele pozitive care pot sta la baza salvării căsniciei voastre.

Client: ,,Bine! Atunci ne vedem săptămâna viitoare! La revedere!”

Consilier: „Sigur că da. La revedere și o zi bună.”

Client: ,,Mulțumesc, la fel!”

5
RAPORT DE CONSILIERE

Numele Clientului: M. LUMINIȚA Numărul sesiunii: 1

Data și locul sesiunii: 27.02.2015, Primăria Piatra Neamț

Scopul sesiunii: Sesiunea a avut scopul de a construi relația de lucru precum și un climat
confortabil, în care clientul să se simtă în siguranță și în largul lui, acesta oferind câteva
informații cu privire la situația problematică.

Descrierea sesiunii: clientul a vorbit despre situația problematică cu care se confruntă, a


enumerat motivele pentru care a apelat la serviciul de consiliere și pare dornică să sghimbe
situația în care se află.

Probleme legate de client, consilier, relație: Nu am întâmpinat nici o problemă legată de


client, consilier sau relație.

Scopuri sau planuri pentru acțiuni și sesiuni de consiliere ulterioare: În sesiunea viitoare
vom afla mai multe informații și vom defini concret problema.

Evaluarea sesiunii: Această sesiune a decurs într-un climat confortabil, clientul s-a simțit în
largul lui și a oferit câteva informații despre situația cu care se confruntă. Am aflat informații
esențiale ce ne vor ajuta în cadrul următoarei sesiuni.

Evaluarea tehnicilor de consiliere: În această sesiune am folosit următoarele tehnici de


consiliere: întrebare deschisă, invitația deschisă de a vorbi. încurajare minimală, parafrazare,
întrebare închisă, focalizare pe consilier și reflectarea sentimentelor șă a emoțiilor, dintre care
invvitația deschisă de a vorbi și parafrazarea au fost folosite de două ori.

Rezumat: În această sesiune a avut loc primul contact dintre consilier și client în care s-a
aflat cauza apelării la serviciul de Consiliere precum și câteva informații esențiale ce vor fi
folositoare în sesiunile viitoare.

Semnătura Consilierului Data raportului

27.02.2015

6
Sesiunea a II-a

Client: „Bună ziua!”

Consilier: „Bună ziua, bine ai revenit!”

Client: „Bine v-am regăsit!”

Consilier: „Cum au decurs lucrurile săptămâna aceasta?”

Client: „Nici o schimbare în bine, totul este la fel de rău.”

Consilier: „Hai să definim cu exactitate situația problemetică. Care sunt câteva lucruri ce te
deranjează la soțul tău? (invitație închisă de a vorbi)

Client: „În primul rând mă deranjează că nu dorește să își caute de lucru, în al doile rând, chiar dacă
stă toată ziua acasă nu mă ajută cu nimic, tot eu trebuie să fac treburile casnice iar în al treilea rând
îmi reproșează că nu stau pe acasă, că nu îmi fac timp pentru el și că sunt mereu stresată și obosită.”

Consilier: „Se pare că soțul tău în loc să își caute un loc de muncă preferă să lenevească toată
ziua acasă iar pe lângă asta îți reproșează cum că tu ai fi ,,oaia neagră” în toată această
poveste. Am înțeles bine?” (interpretare)

Client: „Cam așa stă treaba. Și nu știu cum să o scot la capăt, pentru a ne fi bine amandurora.”

Consilier: „Vorbește-mi despre soțul tău. Ce face cât timp stă acasă?” (invitație deschisă de
a vorbi)

Client: „De dimineță până seara stă la televizor sau pe laptop, dacă se poate și cu o bere în mână, asta
este ipostaza în care îl găsesc în fiecare seară când ajung acasă. Am o viață groaznică, aceeași rutină.”

Consilier: „În fiecare seară. Viață groaznică. ” (încurajare minimală)

Client: „Da, când intru pe ușă asta văd.”

Consilier: „Spuneai în prima sesiune că nu vă ajung banii, că încerci să economisești iar el


nu te ajută. (parafrazare) El conștientizează acest lucru?” (întrebare închisă)

Client: „El este foarte conștient, de asta ne certăm zilnic. Încerc să mai reduc din cheltuieli pentru a
trece cu bine perioada de plată a utilităților dar el nu are de gând să renunțe la semințele și berea lui.

7
Mă las pe mine, nu îmi cumpăr mii de lucruri ce îmi sunt folositoare doar pentru a nu rămâne în urmă
cu plata utilităților.”

Consilier: „Te simți descurajată.” (focalizarea pe client)

Client: „Exact, eu încerc să trag cu toți dinții de această căsnicie, iar lui nici nu îi pasă.”

Consilier: „Despre lucrul acesta vom discuta în cadrul următoarelor sesiuni de consiliere, la
următoarea întânire vom vorbi despre cum ar fi dacă problema aceasta ar fi rezolvată, deci îți
dau de gândit până la următoarea întâlnire.”

Client: „Da, am de reflectat asupra multor lucruri. La revedere!”

Consilier: „La revedere!”

8
RAPORT DE CONSILIERE

Numele Clientului: M. LUMINIȚA Numărul sesiunii: 2

Data și locul sesiunii: 6.03.2015, Primăria Piatra Neamț

Scopul sesiunii: Sesiunea a avut scopul de a defini concret problema, așa cum o vede
clientul, pentru a împiedica discuțiile fără sens și pentru a oferi consilierii un scop și o
direcționare.

Descrierea sesiunii: În această sesiune am aflat mai multe informații despre problema în
cauză și am definit concret problema. Clientul a arătat că este dornică de schimbare.

Probleme legate de client, consilier, relație: Nu am întâmpinat nici o problemă legată de


client, consilier sau relație.

Scopuri sau planuri pentru acțiuni și sesiuni de consiliere ulterioare: În sesiunea viitoare
aflăm lumea ideală a clientului, cum i-ar place să fie situația și cum ar fi dacă problema ar fi
rezolvată, pentru a fi mai ușor de aflat dorințele clientului.

Evaluarea sesiunii: Această sesiune a decurs într-un climat confortabil, clientul s-a simțit în
largul lui și a vorbit cu ușurință despre problemele cu care se confruntă în relația cu soțul.

Evaluarea tehnicilor de consiliere: Ca tehnici de consiliere am apelat la: invitația închisă


de a vorbi, invitația deschisă de a vorbi, interpretare, încurajare minimală, parafrazare,
întrebare închisă și focalizarea centrată pe client.

Rezumat: Aceasta a fost a doua întâlnire în care clientul ne-a vorbit mai în detaliu despre
relația dintre el și soț, a dat exemple despre diferite conflicte care apar în interiorul căsniciei,
precum și motivele acestora, ceea ce a dus la definirea clară a problemei.

Semnătura Consilierului Data raportului

6.03.2015

9
Sesiunea a III-a

Client: „Bună!”

Consilier: „Bună! Mă bucur să te revăd! Poți lua loc!”

Client: „Și eu mă bucur, mulțumesc!”

Consilier: „Sesiunea trecută am discutat despre modul în care realizezi lucrurile, am stabilit
ca astăzi să vorbim despre cum ar fi dacă situația ta ar fi rezolvată.”

Client: „Da.”

Consilier: „Spuneai că tu încerci să salvezi căsnicia iar lui nu îi pasă. Am înțeles bine?
(parafrazare)

Client: „Mda. Nu suport să îl văd atât de indiferent, el nu era așa.”

Consilier: „Nu era așa.” (încurajare minimală)

Client: „Nu, nu era așa. Eram fericiți înainte de eșecul lui.”

Consilier: „Eșec. Spune-mi mai mult.” (încurajare minimală)

Client: „Când și-a pierdut locul de muncă, de atunci s-a schimbat complet. A fost concediat
din cauza neînțelegerii cu managerul companiei la care lucra, el iubea jobul acela.”

Consilier: „Îhâm...” (încurajare minimală)

Client: „De atunci totul e altfel, el e altul.”

Consilier: „Vorbiți despre aceste lucruri?” (întrebare închisă)

Client: „Nu, niciodatată.”

Consilier: „Îhâm..” (încurajare minimală)

Client: „Când ajung acasă și îl văd în postura aceea, nu reușim decât să ne certăm, altceva nu
mai facem.”

Consilier: „Ce te-ar face să te simți bine?” (întrebare deschisă)

10
Client: „Doar un singur lucru! Dacă totul ar fi ca înainte, eu aș fi bine! Dacă el ar fi cel de
acum un an, eu aș fi bine! ”

Consilier: „Luminița, spui că ai fi bine dacă totul ar fi ca înainte. Este adevărat?”


(parafrazare)

Client: „Exact asta am spus.”

Consilier: „Pe de o parte spui că vrei ca totul să revină la normal iar pe de altă parte nu ai
intervenit cu nimic pentru a schimba situația.” (confruntare focalizată pe client)

Client: „Asta cam așa este. Eu dau vina pe el, el pe mine și nu ajungem niciodată la un
compromis.”

Consilier: „De asta te afli aici, pentru a găsi o metodă de remediere a situației în care te afli,
pentru a reveni la viața pe care o aveai înainte ca soțul să fie concediat.”

Client: „Da.”

Consilier: „Rămâne ca săptămâna viitoare să găsim mai multe alternative de rezolvare,


divorțul nu este singura soluție. ”

Client: „Nu aș vrea să se ajungă acolo!”

Consilier: „Bine, atunci ne vedem săptămâna viitoare la aceeași oră. La revedere!”

Client: „ La revedere!”

11
RAPORT DE CONSILIERE

Numele Clientului: M. LUMINIȚA Numărul sesiunii: 3

Data și locul sesiunii: 13.03.2015, Primăria Piatra Neamț

Scopul sesiunii: Sesiunea a avut scopul de a afla lumea ideală a clientului, cum i-ar place să
fie situația și cum ar fi dacă problema ar fi rezolvată, pentru a fi mai ușor de aflat dorințele
clientului.

Descrierea sesiunii: În această sesiune clientul a vorbit despre cum vede el situația dacă ar fi
rezolvată și despre cel mai important motiv pentru care s-a ajuns la situația de față.

Probleme legate de client, consilier, relație: Nu am întâmpinat nici o problemă legată de


client, consilier sau relație.

Scopuri sau planuri pentru acțiuni și sesiuni de consiliere ulterioare: În sesiunea viitoare
lucrez la rezolvarea problemei clientului, explorez alternativele de rezolvare a poroblemei și
voi confrunta clientul cu incongruențele.

Evaluarea sesiunii: Această sesiune a decurs într-un climat confortabil, clientul s-a simțit în
largul lui și a vorbit cu ușurință despre problemele cu care se confruntă în relația cu soțul.
Clientul are încredere în sine și este capabil să vadă lucrurile și dintr-o altă perspectivă.

Evaluarea tehnicilor de consiliere: Ca tehnici de consiliere am pus accentul pe încurajarea


minimală și parafrazare dar au fost prezente și întrebarea închisă, întrebarea deschisă precum
și confruntarea focalizată pe client.

Rezumat: Aceasta a fost a treia întâlnire, în care clientul ne-a vorbit despre lumea lui ideală,
despre cum ar vrea să fie viața lui și despre cum își dorește să fie.

Semnătura Consilierului Data raportului

13.03.2015

12
Sesiunea a IV-a

Clientul: „Bună ziua!”

Consilierul: „Bună ziua, ia loc,te rog.”

Clientul: „Mulțumesc!”

Consilierul: „Cum a decurs această săptămână?”

Clientul: „Nimic nou. Ca de obicei!”

Consilierul: „Din ceea ce m-ai spus în sesiunile anterioare am reținut câteva aspecte cheie: soțul tău a
trecut printr-un eșec la locul de muncă în urma căruia a fost concediat, de atunci lucrurile merg rău în
căsnicia voastră, nu vă ajung banii deoarece el nu vrea să economisească, te-ai gândit la divorț dar nu
crezi că este soluția cea mai bună și nu ai încercat să găsești altă soluție pentru ca situația dintre voi să
se amelioreze. ” (rezumarea)

Clientul: „Da. Dacă stau bine să mă gândesc am și eu o parte din vină. ”

Consilierul: „Îhâm...” (încurajare minimală)

Clientul: „ Niciodată nu am încercat să vorbesc cu el, nu am încercat să îl înțeleg. Știu că iubea acel
loc de muncă dar doar atât, nu am încercat să văd de ce pierderea acelui loc de muncă l-a schimbat
atât de radical.”

Consilierul: „Înțeleg că te simți încurcată în fața acestor lucruri. ”(reflecratea sentimentelor și a


emoțiilor)

Clientul: „Da, sunt toată zăpăcită, acum îmi dau seama cât de greu i-a fost iar eu nu am fost acolo să
îl ascult, am fost acolo doar să țip.”

Consilierul: „Îhâm...” (încurajare minimală)

Clientul: „Nu l-am înțeles, a venit momentul să îl înțeleg, să fiu acolo, lângă el, nu să aleg cel mai
scurt drum...divorțul.”

Consilierul: „Ce ai dori să faci?” (întrebare deschisă)

Clientul: „O să încerc să discut cu el, să îl ascult.”

Consilierul: „O să încerci?” (încurajare minimală)

13
Clientul: „Nu! Chiar voi face asta. Voi fi mai bună, voi prezentă, voi fi înțelegătoare, voi fi acolo
lângă el. O să încep să fac asta începând de astăzi. Sper doar să nu fie prea târziu. Sper să nu îmi fi dat
seama prea târziu de ceea ce trebuia să fac.”

Consilierul: „Niciodată nu e prea târziu!” (încurajare minimală)

Clientul: „Da, așa este. Mulțumesc! Nu aș fi reușit fără ajutorul dumneavoastră. Vă mulțumesc din
suflet, mi-ați salvat căsnicia, defapt asta sper!”

Consilierul: „Trebuie să fii sigură pe tine!” (încurajare minimală)

Clientul: „Sunt, sunt cea mai sigură. Vă mulțumesc încă odată.”

Consilierul: „Cu plăcere!”

Clientul: „Săptămâna viitoare, ne vom vedea și vă voi povesti despre cum au decurs lucrurile și dacă
situația s-a ameliorat.”

Consilierul: „Sigur că da! La revedere și o zi bună1”

Clientul: „Mulțumesc, la fel. La revedere!”

14
RAPORT DE CONSILIERE

Numele Clientului: M. LUMINIȚA Numărul sesiunii: 4

Data și locul sesiunii: 20.03.2015, Primăria Piatra Neamț

Scopul sesiunii: Sesiunea a avut scopul de a găsi mai multe alternative de rezolvare a
problemei și de a alege-o pe cea mai bună.

Descrierea sesiunii: În această sesiune clientul cu ajutorul resurselor personale ce le deține a


reușit să găsească alternativa cea mai bună de rezolvare a situației în care se află.

Probleme legate de client, consilier, relație: Nu am întâmpinat nici o problemă legată de


client, consilier sau relație.

Scopuri sau planuri pentru acțiuni și sesiuni de consiliere ulterioare: În sesiunea viitoare
voi face capabilă menținerea schimbării gândurilor, sentimentelor și comportamentelor
clientului în viața de zi cu zi.

Evaluarea sesiunii: Această sesiune a decurs într-un climat confortabil, clientul s-a simțit în
largul lui și a vorbit cu ușurință despre problemele cu care se confruntă în relația cu soțul.
Clientul are încredere în sine și este capabil să vadă lucrurile și dintr-o altă perspectivă.

Evaluarea tehnicilor de consiliere: Ca tehnici de consiliere am pus accentul pe încurajarea


minimală dar nu au lipsit rezumarea, întrebarea deschisă și reflectarea sentimentelor și a
emoțiilor.

Rezumat: Aceasta a fost a patra întâlnire, în care clientul a ales cea mai bună modalitate de
rezolvare a situației în care se află.

Semnătura Consilierului Data raportului

20.03.2015

15
Sesiunea a V-a

Clientul: „Bună! (cu zâmbetul pe buze)”

Consilierul: „Bună! Ia loc, te rog.”

Clientul: „Mulțumesc!”

Consilierul: „Cum a decurs săptămâna? ” (întrebare deschisă)

Clientul: „Pot spune că a apărut o schimbare majoră.”

Consilierul: „Îhâm...Spune-mi mai multe.” (încurajare minimală)

Clientul: „Am discutat pe tot parcursul săptămânii despre ce se întâmplă cu el, cu noi. Mi-a spus tot
ce gândea, ce l-a făcut să fie așa. În urma discuțiilor pe care le-am avut, am realizat amandoi că
greșeam, că era vina amândurora, nu ne ascultam unul pe celălalt, fiecare credeam că aveam dreptate
dar nu ne gândeam la o posibilă abordare greșită. ”

Consilierul: „Deci, îmi spui că ați discutat pe tot parcursul săptămânii și ați realizat că amândoi ați
avut o abordare greșită. Asta ai spus mai înainte?” (parafrazare)

Clientul: „Da, asta am spus. Sunt fericită că în cele din urmă și-a dat seama că nu mai poate continua
așa și a decis să își caute de lucru. Chiar a fost la trei interviuri.”

Consilierul: „Se pare că soțul tău și-a revenit. Acest lucru este minunat pentru orice soție. ”
(interpretare)

Clientul: „Da! Este minunat!”

Consilierul: „Am auzit până acum că ați discutat pe tot parcursul săptămânii despre ce se întâmplă cu
relația voastră, amândoi ați realizat greșelile făcute, soțul tău și-a revenit și a fost la trei interviuri. Te-
am auzit corect? (sumarizare)”

Clientul: „Exact! Se pare că situația s-a rezolvat și căsnicia mea este salvată.”

Consilierul: „Mă bucur!”

Clientul: „Vă mulțumesc frumos pentru ajutor!”

Consilierul: „Cu plăcere, o zi bună! La revedere!”

Clientul: „Mulțumesc la fel, la revedere!”

16
RAPORT DE CONSILIERE

Numele Clientului: M. LUMINIȚA Numărul sesiunii: 5

Data și locul sesiunii: 27.03.2015, Primăria Piatra Neamț

Scopul sesiunii: Sesiunea a avut scopul de a face capabilă menținerea schimbării gândurilor,
sentimentelor și comportamentelor clientului în viața de zi cu zi.

Descrierea sesiunii: În această sesiune clientul a vorbit despre schimbările ce au avut loc în
căsnicie.

Probleme legate de client, consilier, relație: Nu am întâmpinat nici o problemă legată de


client, consilier sau relație.

Scopuri sau planuri pentru acțiuni și sesiuni de consiliere ulterioare: Pentru problema
clientului s-a găsit soluție și nu mai este nevoie de o altă întâlnire.

Evaluarea sesiunii: Această sesiune a decurs într-un climat confortabil, clientul s-a simțit în
largul lui și a vorbit cu ușurință, are încredere în sine și a reușit să treacă peste problema cu
care se confrunta.

Evaluarea tehnicilor de consiliere: Ca tehnici de consiliere am folositȘ întrebarea deschisă,


încurajarea minimală, parafrazarea, sumarizarea și interpretarea.

Rezumat: Aceasta a fostultima întâlnire, în care clientula vorbit despre schimbările apărute
în urma aplicării soluției de rezolvare a problemei.

Semnătura Consilierului Data raportului

27.03.2015

17
Autoevaluarea cu privire la realizarea și prezentarea proiectului

Proiectul nu a avut un parcurs dificil, deoarece cazul nu a fost unul de mare gravitate.
Serviciul de consiliere a fost oferit unui client ce avea probleme în căsnicie și vedea divorțul
ca singura soluție.

Am folosit tehnicile de consiliere menționate de IVEY și asta a ajutat la soluționarea


cazului, m-am folosit și de stadiile interviului pentru a rezolva cazul cu ușurință.

S-a văzut schimbarea la client încă de la sesiunea a III-a deoarece acesta a arătat că
este dornic de schimbare și de găsirea unor soluții alternative pentru rezolvarea situației în
care se afla.

În cadrul ședinței a IV-a, clientul știa deja ce trebuie să facă pentru ca situația să se
amelioreze și până la ședința a V-a a acționat pozitiv pentru a diminua conflictul dintre el și
soț.

În concluzie, cazul a fost închis deoarece clientul a arătat că a trecut peste problemă.

18

S-ar putea să vă placă și