Danemarca este membra a zonei euro si MRS 2

Pilonii UE –justitie si afaceri interne

Pt. ca o tara sa devina membra euro trebuie sa indeplineasca criteriile de la Copenhaga
Argument in favoarea politicii agricole commune este-stabilizarea pietelor
Comisia europeana este o institutie a UE
Prin tratatul de la Maastricht s-a stability criteriile de convergenta nominala
1) Eliminarea taxelor vamale dintre statele membre ale unei grupări regionale şi instituirea unui tarif vamal
extern unic reprezintă: a). uniunea vamală, b). Piaţa comună, c). Uniune economică şi monetară, d). Nici o
variantă nu este corectă.
2) Elementele definitorii ale integrării economice sunt: a). politica externă şi de securitate comună, b). Politica
agricolă comună, c). diviziunea muncii, d). Toate variantele sunt corecte.
1.Definirea proceselor de integrare globală şi respective regională;
În sens general, integrarea reprezintă ajustarea reciprocă a elementelor constitutive ale unui sistem, permiţându-i
acestuia să formeze un nou echilibru1 sau “combinarea părţilor dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de
uniune, iar uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părţi sau a unor membri. Integrarea globală este pusă în
evidenţă cu ajutorul unor indicatori macro- economici care urmăresc în esenţă reflectarea diferenţelor între preţurile
factorilor şi ale produselor pe diferite pieţe, pornind de la aserţiunea că o piaţă perfect integrată ar presupune formarea
şi utilizarea unui preţ unic pentru acelaşi bun sau serviciu în oricare punct al acesteia. Simbiotică globalizării, integrarea
regională a devenit una din caracteristicile principale ale mediului politic, economic, social şi militar mondial din
perioada postbelică.
2.Relevarea avantajelor/dezavantajelor (costurilor/beneficiilor) celor două fenomene economico-sociale de mai
sus;
3. Sublinierea principalelor diferenţe existente între regionalizare şi globalizare;
4.Analiza relaţiei existente între acestea – opoziţie, simbioză (complementaritate), etc.;
5.Modificări posibile la nivelul pieţei naţionale şi respective internaţionale ca urmare a efectelor globalizării
(mondializării)?
1. Care din următoarele Tratate reprezintă un tratat de bază al Uniunii Europene: a). Tratatul de la Paris, b).
Tratatul de la Nisa, c). Trattul de la Roma, d). Nici un răspuns nu este corect.
2. Instituţie a Uniunii Europene în care statele membre sunt reprezentate de către şefii de stat şi de guvern: a ).
Consiliul de Miniştrii, b). Comisia Europeană, c). Parlamentul European, d).Consiliul European.
1. Realizaţi o paralelă comparativă între: - Parlamentul European şi cel al unui stat membru la alegere; -
Comisia europeană şi Guvernul unui alt stat membru la alegere; - Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul
unui alt stat membru la alegere
Competenţele legislative ţin de faptul că acestă instituţie este singura competentă să iniţieze propuneri legislative,
elaborate pe baza recomandărilor făcute de către Consiliu, de Parlament sau prezente în Tratate. Propunerile sunt
pregătite de către directoratul general însărcinat cu domeniul căruia îi aparţine propunerea, după consultări cu cei
interesaţi care pot fi guvernele statelor membre până la Parlamentul European,.administraţiile naţionale, grupurile
profesionale sau sindicate etc) şi înaintate Consiliului şi Parlamentului.
2. Ce diferenţe remarcaţi la nivelul principiului separaţiei puterilor în stat între UE şi un stat naţional
(România sau altul)?
1. Tariful vamal comun a intrat în vigoare în: a). 1968, b). 2004, c).2001, d).1957.
2. Taxele vamale ad-valorem reprezinta: a). instrument al politicii agricole; b). instrument de natura tarifara in
cadrul politicii cmerciale comune; c). instrument de natura netarifara in cadrul politicii bugetare; d). instrument de
natura tarifara in cadrul politicii de dezvoltare regionala.
3. Un argument împotriva formării uniunii monetare este: a) pericolul inflaţionist; b) pierderea puterii de decizie a
statelor în problemele monetare; c) afectarea ritmului creşterii economice; d). nici una din variantele de mai jos.
Politica Agricolă Comună
1. Identificarea principalelor argumente care au făcut din PAC o prioritate la nivelul Comunităţii în anii
’60-’80;
2. Evidenţierea elementelor de natură protecţionistă aferente PAC / principii de funcţionare / mecanisme de
intervenţie;
3. Explicarea problematicii surplusului (anii 1980) şi a efectelor acestuia;
4. Relevarea principalelor provocări la nivelul PAC determinate de valurile de extindere a UE – 2004 şi 2007;
problemele administrative privitoare la implementarea PAC în România;
5. Politica Comercială Comună
1. Configurarea fluxurilor comerciale la nivel mondial după cel de-al doilea Război mondial – rolul GATT şi
mai târziu OMC (WTO);
2. Exemple vizând aplicarea măsurilor de apărare comercială (antidumping, antisubvenţie, salvgardare);
3. Explicarea dumpingului ca practică comercială neloială;
4. Relaţiile comerciale ale UE cu alte state / perspective ale comerţului intracomunitar şi ale comerţului exterior
european.
5. Prezentarea PCC şi a instrumentelor/principiilor sale;
6. Comentați rolul schimburilor comerciale în cadrul Uniuni Europene pornind de la următoarele date:
Politica monetară
1. Interesul creării unei UEM în general (pentru statele participante);
2. Avantajele UEM în contextul construcţiei europene moderne / Avantaje şi inconveniente ale unei monede
comune;
3. Temeiul juridic al uniunii economice şi monetare / principiile acesteia;
4. Istoric şi instituţii implicate / Etape de formare;
5. Banca Centrală Europeană şi SEBC – prerogative, mod de funcţionare;
6. Sistemul Monetar European;
7. Definirea zonei monetare optimale / Este UE o astfel de zonă?
8. Zona euro: scop, specificităţi, derapaje, perspective;
9. România şi moneda euro.
PARLAMENTUL EUROPEAN
Parlamentul European reprezintă singura instituţie comunitară ai cărei membri sunt aleşi în mod direct. Din acest punct
de vedere, Parlamentul se aseamănă cu parlamentele naţionale ale statelor membre. În ciuda faptului că puterea
Parlamentului European a crescut semnificativ de-a lungul existenţei sale, participarea la vot pentru alegerea
parlamentarilor europeni a înregistrat , de la o perioadă de alegeri la alta, o descreştere semnificativă. Parlamentul
European nu are un singur sediu; sesiunile plenare au loc la Strasbourg, comitetele speciale se întrunesc de regulă la
Bruxelles, iar secretariatul este localizat în Luxemburg. Până în mai 2004, Parlamentul European număra 626 de
membri, urmând ca după această dată numărul acestora să crească la 766 cât sunt în prezent. Membrii Parlamentului
European sunt aleşi direct de către cetăţenii Uniunii Europene pe baza unui scrutin special organizat în fiecare stat
membru. Numărul de locuri al unui stat membru în parlament este proporţional cu populaţia acestuia Membrii
Parlamentului European sunt grupaţi în funcţie de apartenenţa la partidele politice reprezentate în Parlament (peste 100)
care, pentru a evita fragmentarea au format grupurile politice ale acestuia, Aproximativ două treimi din totalul
parlamentarilor aparţin celor două grupuri politice important, de centru dreapta (Partidul Europenilor) şi de centru
stânga ( Partidul Parlamentar Socialist)
Principalele funcţii ale Parlamentului European sunt:  Exercitarea prerogativelor legislative; În angrenajul
legislativ al Uniunii Europene intră Consiliul, care reprezintă statele membre şi Parlamentul, care îi reprezintă pe
cetăţeni. Parlamentul nu are dreptul de a iniţia legislaţie, aceasta reprezentând formal responsabilitatea Comisiei, însă
inflenţa acestuia asupra stabilirii acestor iniţiative este evidentă .
Funcţia de supervizare; O funcţie de bază a oricărui parlament naţional este aceea de a urmări şi superviza
munca executivului. În cazul Uniunii Europene, Consiliul, Consiliul European şi Comisia sunt instituţiile care au
atribuţii executive. Din acest considerent, rolul de supervizare a Parlamentului se îndreaptă spre toate cele trei instituţii,
însă puterea cea mai mare o exercită asupra Comisiei, pe care are puterea de a o dizolva.
Funcţia bugetară: Alături de Consiliu, Parlamentul European reprezintă autoritatea bugetară a Uniunii. El are
dreptul de a propune modificări la cheltuielile obligatorii (care apar din respectarea obligaţiilor cuprinse în tratate) şi de
a propune amendamente la cheltuielile care nu sunt obligatorii.Modificările propuse pot fi respinse de cătreConsiliu cu
majoritate calificată de voturi.
Implicarea în numirea şi respectiv revocarea Comisiei şi consultarea în cazul numirilor la Curtea de Auditori
sau la Banca Centrală Europeană.. Parlamentul European poate dizolva Comisia( în întregime, însă nu poate revoca în
mod individuali comisari) prin aplicarea unei moţiuni de cenzură cu două treimi din voturi. În acelaşi timp, Consiliul
poate numi din nou aceeaşi membri într-o nouă Comisie.
Conduce investigaţii legate de contravenienţele şi cazurile de proastă administrare a legislaţiei comunitare.
CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE
Pentru o lungă perioadă de timp Curtea de Justiţie a fost una din instituţiile cel mai puţin cunoscute ale
Uniunii Europene. Cu sediul în Luxemburg, Curtea are drept obiectiv principal “asigurarea corectitudinii interpretării şi
punerii în aplicare a Tratatelor (art.220 TEC). Tratatele de bază, cele privind accesul şi diferitele amendamente la
aceste Tratate constituie aşa numita “legislaţie primară” a Uniunii, în timp ce legile concepute pe baza Tratatelor
constituie “legislaţia secundară” a acesteia. Legislaţia primară şi cea secundară reprezintă principalele surse de Drept
Comunitar. Tratatele de bază ale Uniunii nu reprezintă, în viziunea Curţii, simple acorduri internaţionale ci, datorită
acordului exprimat de către statele membre semnatare de a transfera o parte din suveranitatea lor Uniunii, ele sunt baza
cadrului constituţional al acesteia. Prin exercitatea atribuţiunilor sale, Curtea de Justiţie se asigură că statele membre îşi
îndeplinesc obligaţiile legale, aşa cum sunt stipulate ele în tratate, că instituţiile comunitare operează în limitele
conferite de tratate şi că celelalte curţi de justiţie din statele membre intrepretează şi aplică legea comunitară în mod
corect. Curtea operează pe baza a trei principii fundamentale: Efectul direct conform căruia Legea Comunitară crează
drepturi cetăţenilor pe care curţile naţionale de justiţie sunt obligate să le recunoască şi să le pună în aplicareAcest
principiu se aplică prevederilor din tratate şi legislaţiei secundare; Aplicabilitatea directă, Regulamentele se aplică
direct în statele membre, fără a fi implementate prin legislaţia naţională Întâietatea Legii Uniunii asupra legislaţiei
naţionale Curtea Europeană de Justiţie poate declara nul orice instrument adoptat de Comisie, Consiliu sau guvern
naţional care se dovedeşte a fi incompatibil cu legislaţia UE. Curtea este formată din judecători din fiecare stat
membru, care sunt aleşi dintre persoanele a căror independenţă şi reputaţie este mai presus de orice suspiciune.
COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL
Comitetul Economic şi Social reprezintă un organ consultativ, format din reprezentanţi ai
patronatelor,lucrătorilor şi a altor grupuri sociale interesate, reprezentative pentru un număr mare de sectoare
industriale şi sociale. A fost înfiinţat pentru a implica grupurile de interes din domeniul socio-economicîn dezvoltarea
Uniunii şi pentru a oferi informaţii şi consultanţă Comisiei şi Consiliului. În prezent ECOSOC-ul numără 373 de
membrii. Membrii sunt nominalizaţi de către guvernele naţionale şi numite formal de către Consiliu, în urma consultării
cu Comisia.
COMITETUL REGIUNILOR
Comitetul regiunilor reprezintă un organ consultativ înfiinţat pentru a asigura o mai bună reprezentare a
regiunilor la nivelul Uniunii. Competenţele Comitetului Regiunilor ţin de cinci domenii: educaţie, cultură, sănătate
publică, reţele trans europene şi coeziune socială.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
Consiliul Uniunii Europene, cunoscut şi sub numele de Consiliul de Miniştri sau, chiar simplu “Consiliul”
reprezintă organul principal de luare a deciziilor la nivel comunitar şi autoritatea legislativă finală. Consiliul este
format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru al Uniunii. Reprezentanţii statelor naţionale sunt autorizaţi să
reprezinte guvernele lor în luarea deciziilor în cadrul Consiliului. Membrii Consiliului sunt miniştri reprezentând
diferite domenii, cum ar fi miniştri de finanţe pentru procedurile bugetare sau ministri ai agriculturii pentru problemele
legate de agricultură. Atribuţiile principale ale Consiliului sunt legate de adoptarea legislaţiei comunitare (directive,
regulamente sau legi) Pentru o serie de aspecte, adoptarea unor legi presupune aprobarea Parlamentului European, în
cadrul procedurii de co-decizie. O altă funcţie importantă a Consiliului este aceea prin care acesta coordonează
politicile economice generale ale Statelor membre în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. In completarea acestor
atribuţiuni, care privesc primul pilon (cel al Comunităţii Economice), Consiliul adoptă decizii legate de politica externă
şi de securitate comună şi măsuri legate de funcţionarea cooperării poliţiei şi justiţiei în domeniul criminalităţii. În
adoptarea deciziilor, Consilul aplică două tipuri de proceduri: prima, aplicabilă în situaţia schimbărilor intervenite în
Tratate sau accesul de noi membri ori stabilirea planului bugetar multianual, deciziile se iau în unanimitate Pentru toate
celelalte decizii (care reprezintă aproximativ 80%din total), deciziile se iau prin majoritate calificată. Începând cu anul
2014 va fi introdus sistemul de vot cu dublă majoritate: – A țărilor (cel puțin 15); – A populației (ponderea țărilor care
se pronunță în favoarea unei propuneri trebuie să fie reprezinte cel puțin 65% din totalul populației UE). Conform
acestui principiu, fiecăru ministru i se repartizează un număr de voturi în funcţie de numărul populaţiei statului pe care
îl reprezintă. Spre exemplu, numărul total de voturi, pentru cei 15 membri ai Uniunii până în 2004 era de 87, iar
majoritatea calificată reprezintă 62 de voturi (aprox.71% din totalul voturilor). De remarcat faptul că 71% din totalul
voturilor nu reprezintă 71% din totalul populaţiei Uniunii Europene, astfel încât se poate ajunge la situaţia în care o
decizie poate fi adoptată de către o coaliţie formată din 8 membri care reprezintă doar 58% din populaţia UE. Tratatul
de la Nisa modifică sistemul de vot bazat pe majoritate calificată, în sensul că o propunere poate fi adoptată de consiliu
numai în cazul în care se îndeplinesc cumulativ trei criterii: numărul de voturi, numărul de membri şi populaţia. Altfel
spus, pentru ca o decizie să fie adoptată , ea trebuie să reprezinte cel puţin 72% din totalul voturilor, cel puţin 50% din
totalul statelor membre şi cel puţin 62% din totalul populaţiei statelor member
CONSILIUL EUROPEAN
Consiliul European este format din şefii de stat şi de guvern ai statelor membre la care se adaugă
preşedintele Comisiei Europene, care se întrunesc cel puţin de două ori pe an (în iunie şi decembrie) pentru a trasa
liniile generale ale politicii Uniunii sau pentru tranşa aspectele ce apar legat de reformele majore ale politicilor UE,
planificarea bugetului multianual, modificările din Tratate şi termenele finale privind etapele extinderii. În ciuda
faptului că această instituţe este, datorită compoziţiei sale, de departe cea mai influentă în cadrul Uniunii, Consiliul nu
are un rol formal în procesul legislativ al acesteia. Se crează deseori confuzii între Consiliul Uniunii Europene,
Consiliul European şi Consiliul Europei. Aşa cum am arătat deja, Consiliul Uniunii Europene este format din ministri
specializaţi pe anumite domenii, Consiliul European e format din şefii de stat şi de guvern din statele membre iar
Consiliul Europei reprezintă o organizaţie politică regională, creată în 1949 pe baza Tratatului de la Strasbourg, prin
care cele 41 de state fondatoare au decis să creeze o instituţie care are drept scop întărirea democraţiei, drepturile
omului şi statul de drept. Consiliile Europene primesc numele localităţilor în cadrul cărora au loc întrunirile membrilor
Consiliului.
COMISIA EUROPEANĂ
Comisia Europeană reprezintă “inima” structurii instituţionale a Uniunii Europene şi este forţa conducătoare
a adîncirii şi extinderii în cadrul integrării europene. Comisia, cu sediul la Bruxelles, poate fi împărţită în două
categorii: Comisia executivă (cunoscută sub numele de colegiul comisarilor) îndeplineşte, într-o oarecare măsură rolul
ministerelor şi Comisia adminsitrativă care oferă servicii de susţinere Comisiei executive şi e formată din funcţionari
publici. Comisia executivă era formată, până în mai 2004, din 20 de membrii numiţi pentru o perioadă de cinci ani, în
timp ce membrii Comisiei administrative sunt numiţi permanent pe post.
Comisia îndeplineşte următoarele funcţii:  administrează şi implementează politicile Uniunii Europene; 
propune legislaţia Consiliului şi Parlamentului;  urmăreşte aplicarea şi intrarea în vigoare a legislaţiei comunitare,
(inclusiv a Tratatelor), în coordonare cu Curtea de Justiţie;  are responsabilităţi financiare legate de întocmirea,
anual, a proiectului de buget şi este implicată în fiecare etapă a procesului bugetar;  administrează, fie în nume
propriu, fie în numele altor organizaţii, la crerea acestora, fonduri comune europene (cum ar fi spre exemplu programe
de cercetare sau programul PHARE pe care Comisia le administrează în numele OECD);  reprezintă Uniunea
Europeană în negocierile internaţionale, cum ar fi cele legate de cooperări în domeniul comercial cu statele non
membre ale Uniunii;  joacă rolul de mediator şi conciliază în disputele din cadrul Consiliului sau în disputele dintre
Consiliu şi Parlament.
Competenţele legislative ţin de faptul că acestă instituţie este singura competentă să iniţieze propuneri
legislative, elaborate pe baza recomandărilor făcute de către Consiliu, de Parlament sau prezente în Tratate. Propunerile
sunt pregătite de către directoratul general însărcinat cu domeniul căruia îi aparţine propunerea, după consultări cu cei
interesaţi care pot fi guvernele statelor membre până la Parlamentul European,.administraţiile naţionale, grupurile
profesionale sau sindicate etc) şi înaintate Consiliului şi Parlamentului.
Competenţele executive: Comisia reprezintă organul executiv al Uniunii Europene, însă puterea ei se
manifestă în special în domeniul concurenţei., unde are puterea de a bloca fuziunile, de a amenda companiile pentru
practici incorecte şi de a interzice acordarea de subvenţii în rândul statelor membre. Comisia are competenţe sporite şi
în administrarea Politicii Agricole Comune, dar şi în administrarea bugetului Uniunii, care este supervizat ulterior de
către Curtea de Auditori.
Competenţele de decizie: Comisia decide în principal pe baza majorităţii simple, în domeniile de competenţă
în care are puteri directe: politica privind concurenţa, ajutoarele de stat sau politica agricolă comună. Aproape toate
deciziile Comisiei trebuiesc ratificate de către Consiliu şi Parlament.