Nuvela realist - psihologica

MOARA CU NOROC, Ioan Slavici

TEMA SI VIZIUNEA
INTRO
Romancier, nuvelist si memorialist, Ioan Slavici este considerat unul dintre pionierii realismului
romanesc. In opera sa, scriitorul imbina observatia realista cu tendinta moralizatoare, ilustrand adevarul cu
caracter etic.
APARITIE, CURENT, SPECIE
Nuvela Moara cu noroc a fost inclusa in volumul “Novele din popor”, publicat in anul 1881,
incadrandu-se, astfel, in Epoca Marilor Clasici. Opera respecta definitia NUVELEI, de specie a genului epic in
proza, de dimensiuni variabile, cu un fir narativ central, cu intriga si conflict puternice, iar personajele
relativ putine scot in evidenta personajul principal – Ghita – puternic individualizat.
Nuvela se incadreaza in REALISM, intrucat este redata imaginea satului ardelenesc din a doua
jumatate a sec al XIX-lea, iar autorul este interesat de reprezentarea veridica a societatii prin intermediul
numeroaselor detalii de timp si spatiu (drumul si locul de la Moara cu noroc) - TEHNICA DETALIULUI
SEMNIFICATIV – dar si de conturarea unor tipologii, precum arivistul (Ghita), adulterina (Ana), justitiarul
(Pintea). Este o nuvela PSIHOLOGICA, accentul deplasandu-se de la actiunea propriu-zisa la viata
sufleteasca a personajului principal, care traieste un conflict interior, moral, iar analiza se realizeaza prin
tehnici de investigare psihologica: monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate, insotite de notatia
gesticii si a mimicii.
TEMA SI VIZIUNEA ASUPRA LUMII
Temele nuvelei sunt familia si viata societatii rurale ardelenesti din a doua jumatate a sec al XIX-
lea. O alta tema prezenta in text este degradarea morala, ca o consecinta a setei de inavutire, justificand,
astfel, incadrarea operei in categoria nuvelelor psihologice. Prin mesajul ei, nuvela transmite convingerea
autorului, conform careia goana dupa avere dezechilibreaza individul, avand efecte dezumanizante.
Viziunea asupra lumii este specifica spatiului rural, mergand pe ideea ca cine se abate de la virtutile
morale trebuie sa plateasca. Totodata, lumea creata de Slavici are un caracter moralizator. Autorul
contureaza tabloul societatii, redand o lume rotunda din toate punctele de vedere. “Moara cu noroc”
urmareste modul in care conflictul exterior se reflecta in planul constiintei personajelor. Observarea este
minutioasa si serveste realizarii unor psihologii complexe.
TITLU
Titlul operei costituie un reper spatial. “Moara cu noroc” este numele hanului aflat intr-o vale, la o
rascruce de drumuri. Aceste detalii anticipeaza involutia protagonistului, rascrucea de drumuri indicand
momentul de cumpana din viata lui Ghita. Titlul contine un substrat ironic, intrucat moara “macina”
destinele personajelor, iar toposul ales aduce nenorocirea.
PERSPECTIVA NARATIVA SI LIMBAJ
Relatarea evenimentelor se realizeaza la persoana a III-a, in maniera obiectiva, vocea predominanta
apartinand naratorului detasat, omniscient, omniprezent si heterodiegetic. Interferenta dintre planul
naratorului si cel al personajelor se realizeaza prin stilul indirect liber (“Ana isi calca pe inima si se dete la
joc. La inceput se vedea c-a fost prinsa de sila; dar ce avea sa faca? La urma urmelor, de ce sa nu joace?”) .
Slavici utilizeaza si tehnica punctului de vedere, prin interventiile personajului reflector (mama Anei), care
inchide naratiunea in rama a celor doua cugetari in incipit si final. Limbajul valorifica registrele stilistice
regionale, arhaice, acestea sustinand impresia de veridicitate si verosimilitate a lumii create (“tustrei”;
“trase cu ochii raita”).
CONFLICT
Fiind o nuvela psihologica, in “Moara cu noroc”, conflictul central este unul moral, psihologic – cel
interior al protagonistului, care se da intre fondul cinstit al carciumarului si dorinta sa de inavutire rapida
pe cai ilegale. Conflictul interior se reflecta in plan exterior, in confruntarea dintre carciumarul Ghita si Lica
Samadaul.
COMPOZITIE, ACTIUNE
Nuvela este alcatuita din 17 capitole, fara titlu. Compozitia operei este circulara, prin realizarea
simetriei dintre incipit si final. Acest lucru se obtine prin interventiile personajului reflector – mama Anei.
Incipitul in medias res are valoarea unui prolog si pune in lumina conflictul dintre doua generatii, avand,
totodata, si valoare anticipativa prin avertismentul batranei (“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci,
daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”), iar finalul este inchis, previzibil si dramatic.
ACTIUNEA se desfasoara in mod logic si cronologic, fiind plasata in localitatea Ineu, la sfarsitul sec al XIX-
lea, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sf. Gheorghe pana la Pastele din anul urmator.
In ceea ce priveste SUBIECTUL, Ghita, nemultumit de conditia sa sociala, decide sa abandoneze
traiul linistit din sat si sa ia in arenda hanul “Moara cu noroc”. Sederea sa la han este conditionata de
aparitia lui Lica Samadaul, un om de temut, care il atrage pe Ghita in afaceri ilegale. Protagonistul prinde
gustul banilor, se indeparteaza de sotie si copii, ajungand sa o banuiasca pe Ana de infidelitate si sa o
ucida. In final, Ghita este omorat de unul dintre oamenii lui Lica, hanul este incendiat, iar Lica se sinucide
pentru a nu fi prins de autoritati.
EPISOADE SEMNIFICATIVE
O secventa cheie in zugravirea crizei morale a personajului este scena procesului din capitolul al XI-
lea. Ghita depune marturie falsa si decizia lui il salveaza pe Lica. Optiunea lui nu este dictata de frica, ci de
convingerea ca acest personaj este protejat de oameni influenti. Carciumarul devine complice la crima si
prabusirea sa morala nu poate fi evitata. Traieste sentimentul culpabilitatii si isi constientizeaza decaderea
- ”sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit” –
autocaracterizare). Framantarile si neputinta de a iesi brusc din intelegerea cu Lica alterneaza cu
momentele de sinceritate in care ii cere iertare sotiei.
O alta scena semnificativa pentru degradarea morala a personajului este cea in care Ghita isi ucide
sotia, gest incalificabil, caci vinovat de transformarea Anei este el insusi. Desi este constient de propriile
greseli, comite acest act de cruzime, ceea ce demonstreaza stadiul de nebunie la care ajunsese si lipsa de
rationament in momente de criza. Simtindu-l pe Lica aproape, cu ultimele puteri, Ana “ii musca mana si isi
infipse ghearele in obrajii lui”, adunand in gestul ei dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunarea si
regretul pentru propriile-i pacate. Este ilustrata o relatie disfunctionala si atrage atentia asupra faptului ca,
daca ar fi comunicat mai mult unul cu celalalt, poate lucrurile ar fi avut sanse de remediere. Astfel,
caracterizarea indirecta prin comportament si atitudine fata de viata arata indepartarea de valorile morale
si dezumanizarea, sub influenta unui factor uman negativ.
CONCLUZIE
Moara cu noroc este o nuvela realista – prin tema, tipologia personajelor si stil – si psihologica,
deoarece urmareste conflictul interior, framantarile in planul constiintei personajelor. Socialul si eticul se
prelungesc metafizic pentru a contura viziunea realistă a lui Slavici despre lume, victoria finală apartinând
nu unui individ, ci unor principii morale.
1017
 CARACTERIZAREA LUI GHITA + RELATIA GHITA – ANA
GHITA
Ghita este personajul principal al nuvelei, un personaj complex, ce se incadreaza in tipologia arivistului
rural si ilustreaza consecintele nefaste ale dorintei de imbogatire. Maniera in care scriitorul oglindeste
pendularea continua a acestui personaj intre “glasul ratiunii” si “glasul banilor” pune in evidenta o alta
ipostaza a carciumarului, si anume cea de personaj tragic, incapabil sa se reechilibreze. Portagonistul este si un
personaj dinamic, ce sufera transformari pe parcursul operei. O prima imagine a lui Ghita este cea a omului
moral, care evidentiaza portretul unui adevarat “pater familias”, un om harnic si doritor sa-si protejeze familia.
O alta ipostaza este cea a omului dilematic, neputand sa-si gaseasca linistea, iar in final intruchipeaza omul
imoral, dominat de instincte si vicii.
Din punct de vedere SOCIAL, Ghita este un sot iubitor si un cizmar nemultumit de conditia sa, hotarat
sa-si modifice statutul. Statutul sau initial este reliefat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacra si Ghita, in
care se confrunta doua conceptii despre viata / fericire: batrana este adepta valorilor traditionale, in timp ce
Ghita, capul familiei, doreste bunastarea materiala.
Prin caracterizarea indirecta, ce reiese din vorbele, faptele si comportamentul personajului, este
realizat portretul moral si psihologic al acestuia. Din punct de vedere PSIHOLOGIC, Ghita se dovedeste slab,
evitant si incapabil de a lua decizia corecta. Pentru portretul MORAL al personajului principal, Slavici a folosit
mijloace de investigatie psihologica, precum: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si
acela realizat in stil indirect liber, introspectia, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii. Personajul ni se
infatiseaza, initial, in ipostaza omului onest, care traieste in conformitate cu normele morale ale societatii, dar,
ulterior, sufera o involutie si reflecta imaginea omului depravat.
In prima instanta, Ghita este caracterizat direct de catre narator ca fiind un “om harnic si sarguitor”, iar
pe parcurs acesta reda transformarile personajului: devine “de tot ursuz, se aprindea pentru orisice lucru de
nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el”. Lica il considera “om cu
multa ura in suflet”, iar Ana, dezgustata de lasitatea lui Ghita, il numeste “o muiere imbracata in haine
barbatesti”.
EPISOADE SEMNIFICATIVE
O secventa cheie in zugravirea crizei morale a personajului este scena procesului din capitolul al XI-lea.
Ghita depune marturie falsa si decizia lui il salveaza pe Lica. Optiunea lui nu este dictata de frica, ci de
convingerea ca acest personaj este protejat de oameni influenti. Carciumarul devine complice la crima si
prabusirea sa morala nu poate fi evitata. Traieste sentimentul culpabilitatii si isi constientizeaza decaderea -
”sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit” –
autocaracterizare). Framantarile si neputinta de a iesi brusc din intelegerea cu Lica alterneaza cu momentele
de sinceritate in care ii cere iertare sotiei.
O alta scena semnificativa pentru degradarea morala a personajului este cea in care Ghita isi ucide
sotia, gest incalificabil, caci vinovat de transformarea Anei este el insusi. Desi este constient de propriile greseli,
comite acest act de cruzime, ceea ce demonstreaza stadiul de nebunie la care ajunsese si lipsa de rationament
in momente de criza. Simtindu-l pe Lica aproape, cu ultimele puteri, Ana “ii musca mana si isi infipse ghearele in
obrajii lui”, adunand in gestul ei dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunarea si regretul pentru
propriile-i pacate. Este ilustrata o relatie disfunctionala si atrage atentia asupra faptului ca, daca ar fi
comunicat mai mult unul cu celalalt, poate lucrurile ar fi avut sanse de remediere. Astfel, caracterizarea
indirecta prin comportament si atitudine fata de viata arata indepartarea de valorile morale si dezumanizarea,
sub influenta unui factor uman negativ.
CONCLUZIE
Destinul tragic al protagonistului, Ghita, are un rol moralizator, potrivit avertismentului rostit de
batrana in prolog. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea analizei psihologice. Aceasta detaliaza si sustine o
teza morala: goana dupa inavutire cu orice pret distruge echilibrul interior si linistea familiei.
951
 ANA
Ana este sotia protagonistului, mama a doi copii, ce impartaseste acelasi destin tragic. Portretul sau
fizic este realizat de catre narator, care o descrie in mod direct ca fiind “tanara si frumoasa”, “frageda si
subtirica”, iar caracterizarea indirecta dezvaluie o fire delicata, afectuoasa, supusa si intuitiva. Cu toate
acestea, precum sotul sau, decade treptat si incalca virtuti morale importante, cum ar fi cinstea,
corectitudinea si loialitatea (“Ana luneca rapid spre prapastia pacatului.”)
Portretul fizic al celor doi evidentiaza o antiteza intre aspectul fragil al Anei (“usoara ca o pana”) si
impresia de barbatie pe care o transmite Ghita (“inalt si lat in umeri”). O prima ipostaza a cuplului este cea
de familisti. Viata lor este armonioasa, linistita, lipsita de tensiuni. Primele fisuri isi fac simtita prezenta
dupa intaia vizita a samadaului, cand personajul feminin incearca sa asigure echilibrul in cuplu. Ghita se
transforma (“se facuse mai de tot ursuz”), iar Ana constata neputincioasa schimbarea (“tu le fierbi pe
toate in tine”) si isi ofera sprijinul, insa eforturile sale sunt zadarnice. Carciumarul devine interiorizat,
mohorat, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, se poarta brutal fata de Ana si fata de copii. Initial,
Ghita se gandeste sa o protejeze, ulterior o subestimeaza: “tu esti usoara la minte, Ano”. Armonia cuplului
dispare, iar cei doi se izoleaza in tacere. Membrii cuplului ajung sa se indeparteze, sa-si descopere
defectele si sa gaseasca justificari pentru degradarea morala a celuilalt.

EPISOADE SEMNIFICATIVE
O prima secventa relevanta pentru relatia dintre cele doua personaje este cea din incipit, cand
hotararea de a-si schimba statutul social este luata doar de Ghita, fara a-si intreba sotia (care nu reprezinta
factor decizional in spatiul rural) si ignorand sfatul soacrei. Este evidentiata determinarea barbatului de a
merge mai departe, infruntand riscurile presupuse, parand un individ care tine la principii si da greu inapoi.
Secventa arata si ca relatia dintre ei sta sub semnul autoritatii masculine. Ca trasatura principala a
personajului feminin, este ilustrata, indirect, firea sa domoala, neincercand sa-si impuna punctul de
vedere in fata sotului.

O alta scena semnificativa pentru degradarea morala a personajului este cea in care Ghita isi ucide
sotia, gest incalificabil, caci vinovat de transformarea Anei este el insusi. Desi este constient de propriile
greseli, comite acest act de cruzime, ceea ce demonstreaza stadiul de nebunie la care ajunsese si lipsa de
rationament in momente de criza. Simtindu-l pe Lica aproape, cu ultimele puteri, Ana “ii musca mana si isi
infipse ghearele in obrajii lui”, adunand in gestul ei dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunarea si
regretul pentru propriile-i pacate. Este ilustrata o relatie disfunctionala si atrage atentia asupra faptului ca,
daca ar fi comunicat mai mult unul cu celalalt, poate lucrurile ar fi avut sanse de remediere. Astfel,
caracterizarea indirecta prin comportament si atitudine fata de viata arata indepartarea de valorile morale
si dezumanizarea, sub influenta unui factor uman negativ.

CONCLUZIE
Relatia Ghita - Ana este construita intr-un mod realist, autorul marcand tema destinului, punandu-l
sub drama comunicarii si intelegerii familiale. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea analizei
psihologice. Aceasta detaliaza si sustine o teza morala: goana dupa inavutire cu orice pret distruge
echilibrul interior si linistea familiei.
1181