FIZIOLOGIA SISTEMULUI ENDOCRIN

Sistemul endocrin este constituit din glande specializate secretoare de

mesageri chimici numiţi hormoni, cât şi din celule endrocine diseminate în
diferite ţesuturi (hormoni tisulari).
Menţinerea stării de sănătate a animalelor, intensificarea reproducerii lro,
sporirea producţiilor animale depind direct de funcţionarea normală a glandelor
endocrine.
Astfel, prin influenţarea directă a secreţiei de hormoni gonadotropi ai
hipofizei şi a funcţiilor endocrine ovariene se poate stimula activitatea
aparatului reproducător femel (sincronizarea ciclurilor estrale, provocarea
supraovulaţiilor).
În avicultura intensivă stimularea producţiei de ouă se realizează şi prin
influenţarea dirijată cu ajutorul sistemului de iluminat a secreţiei hormonilor
gonadotropi, iar în exploatarea intensivă a vacilor de lapte, sporirea producţiei
de lapte se realizează şi prin stimularea dirijată a secreţiei hormonilor care
controlează procesele de secreţie şi de ejecţie a laptelui.

1. Funcţiile endocrine ale hipotalamusului

Hipotalamusul este formaţiunea de natură nervoasă care asigură legătura
funcţională dintre sistemul nervos şi cel endocrin.
Neurohormonii hipotalamici se împart, din punct de vedere funcţional, în
hormoni de eliberare şi hormoni de inhibare a hormonilor adenohipofizari.
Hormonii de eliberare a hormonilor adenohipofizari stimulează
activitatea secretorie a celulelor adenohipofizare şi intensifică eliberarea
hormonilor din celulele respectiv în circulaţia sanguină.

1
 Hormonii de inhibare a eliberării hormonilor adenohipofizari blochează
ieşirea hormonilor antehipofizari din celulele secretoare adenohipofizare în
circulaţia sanguină. Ei blochează doar eliberarea, dar nu şi sinteza (producerea)
hormonilor respectivi, care se pot acumula în celulele secretoare.
Structurile neuro-endocrine ale sistemului hipotalamo-posterohipofizar
sunt reprezentate de neuronii din nucleii supraoptic şi paraventricular.
Neuronii nucleului supraoptic secretă hormonul antidiuretic
(vasopresina), iar cei din nucleul paraventricular secretă oxitocina. Aceşti
hormoni trec pe prelungirile axonice ale neuronilor care i-au secretat şi se
acumulează în posterohipofiză, de unde sunt eliberaţi în circulaţia sanguină în
funcţie de cerinţele funcţionale ale organismului.

2. Funcţiile hipofizei
Hipofiza este situată la baza encefalului şi prezintă o structură glandulară
(adenohipofiza) şi o parte cu structură nervoasă (posterohipofiza).
a. Funcţiile anterohipofizei
- Acţiunile fiziologice ale hormonului somatotrop (STH)
STH este cel mai puternic factor endocrin implicat în controlul creşterii
organismului.
El prezintă 2 categorii de acţiuni fiziologice: acţiuni metabolice şi acţiuni
sistemice.
Acţiuni metabolice ale STH
- stimularea anabolismului protidic prin intensificarea pătrunderii
aminoacizilor în celule, stimularea sintezei de ARN-r şi creşterea biosintezei
de proteine în reticulul endoplasmatic (creşte acumularea de proteine în celule
concomitent cu reducerea excreţiei ranle a substanţelor azotate);

2
 - stimularea catabolismului lipidic prin mobilizarea grăsimilor de depozit
însoşită de creşterea lipemiei şi cetoacidemiei şi intensificarea utilizării acizilor
graşi ca substanţe plastice convertite în proteice sau ca sursă energetică pentru
sinteza proteinelor;
- convertirea glucidelor, în prezenţa insulinei, în aminoacizi;
- influenţarea metabolismului hidro-mineral prin intensificarea absorbţiei
intestinale a Mg, P, Ca şi reducerea eliminării din organism a N, P, K, Ca, Na,
apei.
Acţiuni sistemice ale STH
- stimularea creşterii muşchilor şi viscerelor prin mărirea volumului
celular şi a vitezei de multiplicare a celulelor;
- stimularea activităţii osteoblastelor şi, prin aceasta, intensificarea
creşterii oaselor în lungime prin stimularea condorgenezei la nivelul
cartilajelor de conjugare şi în grosime prin stimularea osteogenezei periostale;
- stimularea creşterii compensatorii a organelor perechi (rinichi, testicule)
în cazul extirpării unilaterale.
Hiposecreţia de STH survenită la vârstă tânără generează nanismul, stare
caracterizată prin dezvoltare somatică redusă, dar armonioasă, iar la vârstă
adultă determină caşexia hipofizară, caracterizată prin anorexie şi slăbire
severă.
Hipersecreţia de STH generează la tineret gigantismul, caracterizat prin
creşterea exagerată a oaselor, iar la adult determină acromegalia, stare rară la
animale, caracterizată prin îngroşarea falangelor şi oaselor late ale craniului,
precum şi îngroşarea buzelor şi nasului.

3
 - Acţiunile fiziologice ale hormonului tireotrop (TSH)
TSH, hormon de natură glicoproteică, stimulează dezvoltarea celulelor
foliculare ale tiroidei, măreşte capacitatea lor de captare a iodului sanguin,
stimulează activitatea lor secretori şi eliberarea hormonilor tiroidieni iodaţi în
circulaţia sanguină.
Hiposecreţia de TSH conduce la hipotiroidism, iar hipersecreţia de TSH
conduce la hipertiroidism cu sau fără hipertrofie a tiroidei (guşă proliferativă).
- Acţiunile fiziologice ale hormonului adrenocorticotrop (ACTH)
ACTH, hormon de natură polipeptidică, prezintă acţiuni
corticosuprarenaliene şi extracorticosuprarenaliene.
Acţiuni corticosuprarenaliene:
- stimularea dezvoltării şi activităţii secretorii a celulelor din zonele
fasciculată şi reticulată a corticosuprarenalelor, celule secretoare de hormoni
glucocorticoizi şi hormoni de tip sexual;
- creşterea permabilităţii membranelor celulelor de mai sus pentru
colesterol, glucoză şi vitamină C şi intensificarea utilizării acestor substanţe în
procesul de steroidogeneză (scad concentraţiile colesterolului şi acidului
ascorbic în corticosuprarenale);
- activarea enzimelor intracelulare responsabile de sinteza
corticosuprarenalienă a hormonilor steroizi (steroidogeneza).
Acţiuni extracorticosuprarenaliene:
- mobilizarea acizilor graşi neesterificaţi din depozitele adipoase şi
creşterea cetonemiei;
- stimularea secreţiei hipotalamice de STH, determinând scăderea
concentraţiei plasmatice a aminoacizilor;

4
 - stimularea activităţii secretorii a acinilor mamari (creşte volumul
secreţiei de lapte) şi stimulează activitatea enzimelor care controlează
biosinteza lactozei (creşte conţinutul laptelui în lactoză);
- reducerea numărului de limfocite şi eozinofile în sânge, precum şi
inhibarea formării anticorpilor.
Hiposecreţia de ACTH se manifestă prin anorexie, slăbire, hipoglicemie,
eozinofilie.
Hipersecreţia de ACTH se manifestă prin hipersecreţie de glucocorticoizi
şi steroizi de tip sexual (androgeni), intensificarea catabolismului proteic,
astenie musculară, hiperglicemie insulino-rezistentă, osteoporoză, hirsutism.

- Acţiunile fiziologice ale hormonului foliculostimulant (FSH)

FSH este un hormon de natură glicoproteică, a cărui funcţie esenţială este
cea gametogenă.
La mascul, FSH induce dezvoltarea tubilor seminiferi şi, apoi, iniţiază şi
menţine funcţiile acestora (spermatogeneza).
La femelă, principalele acţiuni ale FSH sunt:
- indicerea dezvoltării foliculilor ovarieni primari şi transformarea lor în
foliculi antrali secundari, fără a realiza maturarea şi ovulaţia acestora;
- creşterea numărului de receptori specifici pentru LH în membranele
celulelor tecii interne a foliculilor ovarieni antrali, pregătind acţiunea LH-ului;
- inducerea secreţiei de estrogeni, numai în celulele granuloasei
foliculului ovarian prin transformarea progesteronului sau angrogenilor;
- potenţarea acţiunii estrogenilor de dezvoltare a sistemului canalicular al
glandei mamare, iar la rumegtăaore, şi a acinilor glandulari.

5
 - Acţiunile fiziologice ale hormonului luteinizant (LH)
LH este un hormon gonadotrop de natură glicoproteică.
La mascul, LH induce şi menţine secreţia endocrină a celulelor
interstiţiale din testicule (celulele Leydig), celule care secretă hormoni
androgeni. Astfel, LH controlează indirect prin androgeni dezvoltarea
caracterelor sexuale şi comportamentul sexual al masculului.
La femelă, LH controlează funcţiile ovariene şi, indirect, activitatea
glandei mamare.
Acţiunile ovariene ale LH contau în:
- controlul funcţiei endocrine a ovarelor: prin definitivarea dezvoltării
folicului ovarian (crescut sub controlul FSH) şi maturarea ovocitului; prin
inducerea dehiscenţei foliculare (ruperea membranei foliculare) urmată de
expulzarea ovulului şi lichidului folicular din foliculi (ovulaţia);
- controlul funcţiei endocrine ovariene prin: inducerea secreţiei de
androgeni în celulele tecii interne a focliculilor ovarieni, secreţie care
difuzează în celulele granuloasei unde androgenii sunt convertiţi enzimazic în
estrogeni sub control FSH, rezultând estronă din androstendion şi estradiol din
testosteron; stimularea formării corpului galben ovarian în locul foliculului
ovarian prin inducerea luteinizării celulelor tecale; inducerea secreţiei de
progesteron în corpul galben, numai la vacă, iapă, scroafă şi iepuroaică.
LH intervine indirect asupra glandei mamare, prin controlul secreţiei de
estrogeni şi de progesteron, stimulând creşterea şi diferenţierea sistemului
canalicular şi a celulelor acinilor mamari.
Hiposecreţia de FSH şi/sau de LH la animalele prepubere determină
infantilismul sexual. După pubertate, la mascul determină atrofie testiculară şi

6
modificarea comportamentului sexual. La femele conduce la instalarea
hipoestrogenismului.
Hipersecreţia de FSH şi/sau de LH survenită la vârsta prepuberă
determină precocitate sexuală însoţită de tulburări de reproducţie. La animalele
adulte determină la mascul hiperandrogenism (exacerbarea instinctului
genezic), iar la femelă, hiperestrogenism şi supraovulaţii (FSH+LH) sau
hiperluteinism (LH).
- Acţiunile fiziologice ale hormonului luteotrop (LTH, prolactină)
LTH este de natură polipeptidică.
La mascul LTH stimulează formarea receptorilor pentru LH pe
membranele celulelor Leydig.
La femelă LTH are acţiuni ovariene şi extraovariene. Principala sa
acţiune asupra ovarului constă în inducerea secreţiei de progesteron şi relaxină
în corpul galben matur (dezvoltat sub controlul LH). Acţiunile sale
extraovariene constau în: stimularea creşterii şi diferenţierii epiteliului acinar al
glandei mamare şi intensificarea sintezei de ARN în celulele acinilor mamari;
inducerea secreţiei laptelui în celulele acinilor mamari sensibilizaţi în prealabil
de estrogeni; inducerea şi menţinerea comportamentului matern la mamifere şi
păsări; participarea la reglarea sistemului imunitar prin stimularea migrării
limfocitelor B din structurile limfoide ale tractului digestiv spre glanda
mamară în ultima perioadă a gestaţiei, proces important pentru transferul
anticorpilor materni prin colostru, şi stimularea multiplicării limfocitelor B şi
T.
Hiposecreţia de LTH determină agalaxia sau producţii reduse de lapte.
Hipersecreţia de LTH este însoţită de stimularea secreţiei lactate şi
tulburări ale funcţiei de reproducţie.

7
 b. Funcţiile posterohipofizei
Eliberarea hormonilor din posterohipofiză este iniţiată în hipotalamus
prin depolarizarea neuronilor din nucleii supraoptic şi paraventricular de către
stimulii nervoşi generaţi în diferite zone reflexogene (mamelă, tract genital,
talamus, cortex cerebral etc.).
Depolarizarea membranei neuronilor permite influxul ionilor de calciu
care iniţiază procesul de eliberare a oxitocinei şi vasopresinei în circulaţia
sanguină.
- Acţiunile fiziologice ale vasopresinei (hormon antidiuretic, ADH)
ADH este secretat de neuronii nucleului supraoptic din hipotalamus.
- intensifică reabsorbţia apei din urina primară prin creşterea
permeabilităţii pentru apă a membranei celulelor epiteliale din tubii renali
contorţi distali şi colectori;
- măreşte tensiunea arterială prin vasoconstricţie generalizată;
- intensifică mobilizarea glicogenului hepatic, generând hiperglicemie;
- stimulează hipersecreţia de ACTH.
Hiposecreţia de ADH se manifestă prin poliurie intensă, deshidratare şi
polidipsie, simptome caracteristice diabetului insipid.
Hipersecreţia de ADH (doar la om) se caracterizează prin reţinerea apei
în organism (edeme) (antidiabetul insipid sau sindromul Parhon).
- Acţiunile fiziologice ale oxitocinei (ocitocina, pitocina)
Oxitocina este secretată de neuronii nucleului paraventricular din
hipotalamus.

8
 Oxitocina determină contracţia fibrelor musculare netede din glanda
mamară, oviductul păsărilor şi uterul negestant şi gestant (sensibilizat de
estrogeni).
Acţiuni fiziologice:
- inducerea contracţiilor miometrului (sensibilizat de estrogeni în cursul
fazei foliculare a ciclului sexual), facilitând înaintarea spermatozoizilor depuşi
în căile genitale femele în timpul montei sau însămânţării artificiale
(favorizează fecundaţia);
- provocarea ejecţiei laptelui prin contracţia celulelor mioepiteliale din
jurul acinilor mamari şi ai muşchilor netezi ai canalelor galactofore;
- inducerea parturiţiei la mamifere şi a pontei la păsări prin contractarea
fibrelor musculare uterine şi vaginului la păsări;
- potenţarea eliberării LTH-RH (factor stimulator a secreţiei de LTH) în
cursul parturiţiei şi, la vaci, a eliberării LH în timpul ovulaţiei.

Funcţiile tiroidei
Tiroida este plasată infero-caudal faţă de laringe la mamifere şi este o
glandă nepereche formată din 2 lobi uniţi printr-un istm.
Tiroida secretă 2 categorii de hormoni: hormonii iodaţi şi calcitonina.
- Acţiunile fiziologice ale hormonilor tiroidieni iodaţi
Celulele foliculare ale tiroidei secretă 2 hormoni care conţin iod în
molecula lor – triiodtironina (T3) şi tetraiodtironina (T4 sau tiroxina).
Acţiuni metabolice:
- stimularea activităţii enzimelor implicate în procesele de respiraţie
tisulară şi cresşterea cantităţii de energie calorică, ceea ce determină

9
intensificarea termogenezei, creşterea consumului celular de oxigen şi
intensificarea metabolismului energetic;
- stimularea catabolismului lipidic (mobilizarea lipidelor de depozit) şi
utilizarea lipidelor cu producere de energie şi apă endogenă;
- stimularea indirectă a anabolismului proteic prin creşterea reactivităţii
celulelor la acţiunea STH şi prin stimularea secreţiei de STH;
- stimularea glucogenezei pe seama glicogenolizei hepatice şi a
neoglucogenezei pe seama conversiei lipidelor hepatice;
- potenţarea acţiunii lipolitice a catecolaminelor (adrenalina şi
noradrenalina);
- stimularea activităţii unui număr mare de enzime metabolice (ATP-aza,
citocromoxidaze);
- intensificarea absorbţiei intestinale a glucozei şi a conversiei carotenilor
în vitamina A.
Acţiuni sistemice (organice):
- stimularea, în sinergism cu STH, a creşterii şi diferenţierii oaselor (STH
controlează creşterea oaselor prin stimularea cartilajelor de conjugare, iar
hormonii tiroidieni iodaţi stimulează procesul de osificare sau diferenţiere a
epifizelor);
- stimularea erupţiei şi creşterii dinţilor şi a coarnelor;
- stimularea dezvoltării foliculilor piloşi şi a vitezei de creştere a firelor
de păr, de lână şi a penelor.
Hiposecreţia de hormoni tiroidieni iodaţi (taurine, caprine, oi, porci,
câini) poate fi primară (generată de hiposecreţia de TSH) sau secundară
(provocată de carenţa de iod în alimentaţie, consumul excesiv de rapiţă, varză,
soia, linte şi alte furaje care conţin substanţe tireostatice, consumul accidental

10
de substanţe antitiroidiene – tiouracil, percloraţi, tratamentul îndelungat cu
substanţe medicamentoase cu efecet secundat antitiroidian – fenilbutazonă).
La animalele tinere, hipotiroidismul iodat se manifestă prin reducerea
ratei de creştere (nanism tiroidian), întârzieri în erupţia şi creşterea dinţilor
permanenţi, deficienţe în mielinizarea prelungirilor neuronale şi în activitatea
nervoasă superioară (cretinism tiroidian), întârzieri în dezvoltarea gonadelor şi
fanerelor.
La animalele adulte, hipotiroidismul iodat se manifestă prin astenie
musculară, mixedem însoţit sau nu de guşă (este consecinţa acumulării
excesive de coloid intrafolicular), reducerea metabolismului bazal, diminuarea
activităţii nervoase superioare (dificultăţi în elaborarea reflexelor
condiţionate), hipercolesterolemie (datorită scăderii excreţiei biliare a
colesterolului), reducerea producţiei de lapte şi a concentraţiei lipidelor din
acesta, îngroşarea pielii şi deprecierea fanerelor (firele de păr se îngroaşă, îşi
pierd luciul), iar la unele specii poate apare alopecia.
Hipersecreţia de hormoni tiroidieni iodaţi este rar întâlnită la animalele
domestice. Ea se manifestă prin: creşterea metabolismului bazal, fiind asociată
la câine cu exoftalmie şi, uneori, guşă, în special la cal; creşterea ingestiei de
furaje (bulimie), asociată, însă, cu slăbirea progresivă datorată eliminării
crescute a apei din organism (poliurie şi transpiraţie intensă); stimularea
activităţii nervoase superioare (hiperexcitabilitate); creşterea frecvenţei
cardiace (tahicardie); intensificarea motilităţii tractului digestiv (diaree).

- Acţiunile fiziologice ale calcitoninei

Calcitonina sau tireocalcitonina participă, împreună cu alţi hormoni, la
controlul metabolismului calciului şi fosforului.

11
 În metabolismul calciului, stimulează activitatea osteoblastelor
(favorizând depunerea de calciu în oase), inhibă activitatea osteoclastelor
(reducând mobilizarea calciului din oase), inhibă reabsorbţia renală a calciului
(favorizând eliminarea calciului prin urină). Calcitonina are un efect
hipocalcemiant, având ca efect şi intensificarea metabolizării vitaminei D din
ficat.
În metabolismul fosforului, calcitonina reduce reabsorbţia renală a
fosfaţilor şi favorizează depunerea lor în oase, având un efect
hipofosforemiant.
Hiposecreţia de calcitonină se manifestă prin osteoporoză la animalele
domestice bătrâne, iar la păsări prin reducerea „osului foliculinic”. Aceste stări
sunt însoţite de hipercalcemie şi hiperfosfatemie.
Hipersecreţia de calcitonină (hipocalcemie şi hipofosfatemie) apare la
taurine şi om, determinând tumori tiroidiene.

Funcţiile glandelor suprarenale

Cele două glande suprarenale sunt situate la polii cranieni ai rinichilor,
fiecare din ele fiind formată din câte două glande diferite structural şi
funcţional: o glandă centrală (medulosuprarenala) înconjurată de alta periferică
(corticosuprarenala).
1. Funcţiile corticosuprarenalelor
Corticosuprarenalele prezintă 3 zone cu funcţii endocrine distincte: stratul
glomerulat (extern) secretă hormonii mineralcorticoizi, stratul fasciculat
(intermediar) secretă hormonii glucocorticoizi şi stratul reticulat (intern)
secretă hormonii de tip sexual.
- Acţiunile fiziologice ale hormonilor mineralcorticoizi

12
 Principalii hormoni mineralcorticoizi sunt aldosteronul şi
deoxicorticosteronul, aceştia având următoarele acţiuni fiziologice:
- stimulează reabsorbţia renală a sodiului la nivelul tubilor contorţi distali
şi colectori şi determină reabsorbţia pasivă, prin osmoză, a apei, ionilor
bicarbonici şi de clor din urina primară;
- inhibă reabsorbţia renală a ionilor de potasiu (favorizând eliminarea lor
din organism) şi a ionilor de hidrogen, calciu, magneziu şi fosfaţi;
- participă la menţinerea echilibrului acido-bazic al sângelui (formarea
bicarbonatului de sodiu cu rol esenţial în menţinerea acestui echilibru este
favorizată de reţinerea în organism a ionilor de sodiu şi bicarbonici);
- determină creşterea volumului lichidului extracelular şi volemiei
datorită reţinerii apei în organism, ceea ce determină creşterea debitului cardiac
şi a tensiunii arteriale.
Hiposecreţia de mineralcorticoizi determină modificări grave ale
echilibrului acido-bazic şi hidromineral.
Hipersecreţia de mineralcorticoizi, rar întâlnită la animalele domestice,
determină hipernatremie, hipercloremie, hipervolemie, edeme, hipertensiune
arterială.
- Acţiunile fiziologice ale hormonilor glucocorticoizi
Principalii hormoni glucocorticoizi sunt hidrocortizonul, corticosteronul
şi cortizonul.
- Ei stimulează neoglucogeneza hepatică, intensifică reabsorbţia renală a
glucozei şi reduc utilizarea ei periferică prin inhibarea pătrunderii glucozei în
celule, ceea ce conduce la hiperglicemie şi creşterea depozitului de glicogen
hepatic;

13
 - Stimulează catabolismul protidic, determinând creşterea
aminacedemiei;
- Inhibă pătrunderea aminoacizilor în celule, peturbând balanţa azotului;
- Stimulează activitatea secretorie a acinilor mamari (cresc cantitatea de
lapte) şi determină creşterea concentraţiei lactozei prin stimularea enzimelor
care controlează biosinteza lactozei;
-Determină reducerea numărului de eozinofile şi bazofile (prin blocarea
lor în pulmoni şi splină), ceea ce duce la scăderea rezistenţei organismului la
acţiunea bacteriilor, virusurilor, fungilor şi paraziţilor;
- Măresc rezistenţa organismului la efort fizic prin producerea
hiperglicemiei şi prin creşterea numărului de eritrocite, neutrofile şi
trombocite.
Hiposecreţia de glucocorticoizi se manifestă prin scăderea rezistenţei
organismului la acţiunea factorilor stresanţi (efort fizic) şi prin perturbări ale
metabolismului substanţelor organice (hipoglicemie, hiperaminacidemie).
Hipersecreţia de glucocorticoizi, cauzată cel mai adesea de tumori
maligne, se manifestă prin creşterea secreţiei de ACTH, astenie musculară,
scăderea numărului de eozinofile, bazofile şi limfocite.
- Acţiunile fiziologice ale hormonilor de tip sexual
Hormonii secretaţi (androgeni, estrogeni şi progesteron) au acţiuni
asemănătoare cu cele ale hormonilor sexuali produşi de gonade. Aceşti
hormoni sunt secretaţi în cantităţi mai mari la vârsta pubertăţii şi ei stimulează
anabolismul proteic şi procesul de creştere somatică (creşterea din perioada
pubertăţii).
Androgenii corticosuprarenali stimulează anabolismul proteic, creşterea
somatică şi eritropoeza, fără a determina aspectele de masculinizare.

14
 Estrogenii şi progesteronul de origine corticosuprarenală sunt în cantităţi
extrem de mici la animalele domestice sănătoase şi se consideră că nu pot
determina acţiuni fiziologice semnificative.
Hipersecreţia de androgeni determină la mascul instalarea precoce a
pubertăţii şi exacerbarea comportamentului sexual, iar la femele determină
efecte de masculinizare, îngroşarea vocii, agresivitate, hirsutism (îngroşarea şi
creşterea lungimii firelor de păr). Hipersecreţia de estrogeni se observă numai
la femel cu tumori ale zonei reticulate a corticosuprarenalelor şi se manifestă
prin tulburări de reproducţie (estru prelungit sau permanent, infecunditate).
Hiposecreţia corticoizilor de tip sexual nu a fost descrisă la animalele
domestice, deoarece această stare este mascată de acţiunile fiziologice ale
steroizilor sexuali produşi de gonade, placentă.

2. Funcţiile medulosuprarenalelor
Medulosuprarenalele secretă doi hormoni: adrenalina (epinefrina) şi
noradrenalina (norepinefrina).
Principalele acţiuni metabolice ale hormonilor medulosuprarenali:
- intensifică glicogenoliza hepatică şi musculară şi creşterea glicemiei;
- activează lipaza din ţesutul adipos şi mobilizează lipidele din depozitele
adipoase, creşte lipemia, catabolizează lipidele cu producere de apă endogenă
şi energie calorică;
- intensifică metabolismul energetic prin creşterea cantităţii de căldură
datorită catabolizării glucidelor şi lipidelor.
Principalele acţiuni sistemice ale hormonilor medulosuprarenali:
- aparatul cardiovascular – creşterea excitabilităţii (batmotropismul), a
forţie de contracţie (inotropismul), frecvenţa cardiacă (cronotropismul),

15
creşterea debitului cardiac; vasodilataţie coronariană; constricţia arteriolelor
din viscere, mucoase, piele; creşterea tensiunii arteriale; creşterea volemiei, a
numărului de eritrocite şi a coagulabilităţii sângelui;
- aparatul digestiv – inhibarea tonicităţii, motilităţii şi a secreţiilor
digestive (cu excepţia salivei), stimularea tonusului sfincterelor tractului
digestiv;
- aparatul respirator – dilatarea bronhiilor, creşterea frecvenţei
respiratorii;
- aparatul excretor – intensificarea diurezei prin creşterea ultrafiltrării
glomerulare; inhibarea muşchilor vezicii urinare concomitent cu stimularea
sfincterelor acesteia; intensificarea activităţii glandelor sudoripare (în special,
la cal);
- tractul genital – contracţia uterului negestant, iar la pisică şi cobăiţă şi a
uterului gestant;
- sistemul endocrin – stimularea secreţiei de glucagon (hipotalamus),
secreţia de ACTH şi TSH; inhibarea secreţiei de insulină.
Datorită acestor funcţii, hormonii medulosuprarenali sunt primii hormoni
ai organismului care intervin în declanşarea reacţiilor de adaptare faţă de
acţiunea unor factori de mediu.

Funcţiile endocrine ale gonadelor şi placentei

I. 1. Funcţiile endocrine ale testiculelor
Se realizează prin intermediul hormonilor sexuali masculini sau
androgeni secretaţi de celulele interstiţiale ale testiculelor (celulele Leydig) şi
ale inhibinei secretată de celulele Sertoli. Celulele Leydig secretă mai multe
substanţe androgene: testosteron (armăsar, taur, măgar, vier, câine, iepure),

16
androstendion (la celelalte specii) şi în cantităţi mici androsteron,
dehidroepiandrosteron şi epiandrosteron.
Acţiuni metabolice:
- stimularea anabolismului protidic prin intensificarea sintezei
proteinelor, în special a celor musculare, prin potenţarea efectului anabolizant
protidic al STH, tiroxinei, insulinei; reducerea eliminării azotului din
organism;
- intensificarea mobilizării lipidelor din depozite şi creşterea lipemiei;
- stimularea creşterii corporale în perioada postpuberală prin osificarea
cartilajelor epifizare;
- stimularea activităţii nervoase superioare;
- favorizarea retenţiei de sodiu, calciu, potasiu, clor, fosfor şi apă.
Acţiuni sistemice:
- stimularea creşterii şi diferenţierii organelor sexuale accesorii
(epididim, vezicule seminale, prostată, glandă bulbo-uretrală, penis, scrot),
precum şi inducerea şi menţinerea funcţiilor acestor organe;
- inducerea coborârii testiculelor în scrot;
- inducerea şi menţinerea instinctului genezic (libidoului) şi a
comportamentului sexual al masculului (erecţie, ejaculare, agresivitate);
- inducerea şi menţinerea caracterelor sexuale secundare masculine
(conformaţia corporală, coama, coarnele, timbrul vocii dependent de
dezvoltarea muşchilor laringelui);
- inducerea secreţiei de feromoni;
- participarea, împreună cu FSH, la controlul spermatogenezei.
Hipofuncţia endocrină testiculară se manifestă la animalul prepuber prin
nedezvoltarea organelor sexuale accesorii, neapariţia caracterelor sexuale

17
secundare, absenţa comportamentului sexual masculin şi a continuării creşterii
corporale după vârsta pubertăţii. La animalul adult, hipofuncţia produce
dispariţia instinctului genezic, atrofia organelor sexuale accesorii, modificarea
caracterelor sexuale secundare (tendinţa de feminizare), depunerea de grăsime
în maniamente.
Hiperfuncţia endocrină testiculară, mai rar întâlnită la animalele
domestice, se manifestă prin libidou exagerat, ejaculare precoce, epuizare
fizică.

2. Funcţiile endocrine ale ovarelor

Ovarele secretă două categorii de hormoni: hormoni steroizi (estrogenii
şi progesteronul) şi hormoni nesteroizi (relaxina, inhibina, prostaglandina F2-
α.
- Acţiunile fiziologice ale hormonilor estrogeni
Hormonii estrogeni sunt reprezentaţi de mai multe substanţe: estradiolul
(dihidrofoliculina), estrona (foliculina) şi estriolul, ultimii doi fiind produşii de
catabolizare ai estriolului.
Acţiuni metabolice:
- stimularea anabolismului protidic (intensificarea sintezei de ARNm);
- mobilizarea lipidelor de depozit şi creşterea lipemiei;
- retenţia clorului, sodiului şi apei;
- inhibarea creşterii corporale în perioada postpuberală prin stimularea
osificării cartilajelor oaselor lungi.
Acţiuni asupra aparatului reproducător femel:
- stimularea dezvoltării organelor sexuale accesorii (uter, vagin,
vulvă), formarea şi menţinerea caracterelor sexuale secundare;

18
 - inducerea modificărilor morfologice şi funcţionale de la nivelul
aparatului genital femel care se produc în timpul fazelor de proestru şi estru:
hiperemia şi edemaţierea uterului; hiperplazia miometrului şi endometrului;
hipermia mucoasei vaginale, proliferarea glandelor cervicale şi stimularea
secreţiei mucoase a acestora; creşterea rezistenţei endometrului la infecţii;
scăderea pH-ului secreţiilor vaginale;
- determinarea comportamentului sexual al femelei induse de efectul
estrogenilor asupra activităţii sistemului nervos în timpul „căldurilor”;
- sensibilizarea miometrului la acţiunea oxitocinei, ceea ce determină
inducerea contracţiilor uterine în cursul actului sexual, care provoacă aspirarea
spermei spre partea anterioară a tractului genital femel, favorizând fecundaţia;
de asemenea, are acelaşi efect de sensibiliare a miometrului la acţiunea
oxitocinei care declanşează contracţiile uterine în cursul parturiţiei;
- sensibilizarea endometrului la acţiunea progesteronului;
- stimularea dezvoltării canalelor galactofore ale glandei mamare.
Hiposecreţia de hormoni estrogeni ovarieni determină la animalul
prepuber infantilism sexual manifestat prin nedezvoltarea organelor sexuale
accesorii, a mamelei, prin neapariţia ciclului sexual şi a caracterelor sexuale
secundare, creşterea taţiei corporale prin continuarea creşterii oaselor lungi, ale
căror cartilaje de conjugare nu se osifică.
La vârstă adultă se manifestă prin călduri inaperente, lipsa ovulaţiei,
suprimarea ciclurilor sexuale, regresia organelor sexuale accesorii,
intensificarea anabolismului lipidic cu depunere de grăsime.
Hipersecreţia de hormoni estrogeni ovarieni determină la animalul
prepuber apariţia precoce a pubertăţii, iar la femelele adulte determină apariţia
şi prelungirea estrului, instinct sexual exagerat (nimfomanie), infertilitate,

19
regresia organelor sexuale primare şi secundare datorită inhibării hormonilor
hipotalamici.

- Acţiunile fiziologice ale progesteronului ovarian

Progesteronul este secretat de corpul galben al ovarului, glandă care
devine secretoare în faza de metestru a cicluluis exual (corpul galben de
călduri) şi, în caz că survine gestaţia, rămâne activă pe toată durata acesteia
(corpul galben de gestaţie). La unele specii (scroafă, oaie, vacă) progesteronul
este secretat în cantităţi foarte mici de ţesutul interstiţial ovarian, iar la păsări,
care nu au corp galben ovarian, este secretat de celulele foliclului ovarian.
Acţiunile fiziologice ale progesteronului se exercită asupra aparatului
genital femel şi a glandei mamare:
- stimularea proliferării mucoasei uterine la femele aflate în faza de
metestru, endometrul căpătând un aspect dantelat;
- stimularea glandelor uterine care produc glicogen, mucus şi lipide,
secreţie care asigură hrănirea zigotului şi a embrionului până în momentul
nidaţiei;
- suprimarea ciclurilor ovulatorii, atunci când se instalează gestaţia, prin
inhibarea secreţiei de FSH şi blocarea dezvoltării unor noi foliculi ovarieni;
- modificarea secreţiei glandelor cervicale, ceea ce determină creşterea
vâscozităţii mucusului cervico-vaginal, făcându-l impenetrabil pentru
spermatozoizii depuşi în vagin;
- menţinerea gestaţiei prin blocarea acţiunii oxitocinei, adrenalinei şi
histaminei asupra contractilităţii miometrului.

20
 Hiposecreţia de progesteron ovarian (hipoluteism) se poate manifesta în
cursul ciclului sexual prin anestru (lipsa ciclului sexual) sau în cursul gestaţiei
prin avort în prima parte a gestaţiei.
Hipersecreţia de progesteron ovarian (hiperluteism) la femelele
negestante determină oprirea ciclului sexual în faza de metestru prin blocarea
eliberării FSH, iar la femelele gestante determină prelungirea gestaţiei şi
obţinerea de nou-născuţi mai mari.

- Acţiunile fiziologice ale relaxinei ovariene

Relaxina este secretată de corpul galben de gestaţie în zilele
premergătoare parturiţiei şi determină relaxarea ligamentelor bazinului femelei
gestante şi provoacă dilatarea cervixului uterin, împreună cu estrogenii,
favorizând trecerea fătului prin canalul pelvin în cursul parturiţiei.

- Acţiunile fiziologice ale inhibinei

Inhibina este secretată de celulele granuloasei foliculilor ovarieni sub
efectul FSH. Atunci când este eliberată în circulaţia sanguină, inhibă secreţia
de FSH.

- Acţiunile fiziologice ale altor hormoni ovarieni

Celulele granuloasei foliculilor ovarieni secretă cantităţi mici de
prostaglandină F2-α, care determină ruperea membranei foliculului matur în
momentul ovulaţiei.
Tot celulele granuloasei mai secretă β-endorfine şi proteina reglatoare
foliculară, care blochează receptorii foliculului ovarian pentru FSH şi LH.

21
 Celulele granuloasei mai secretă un hormon – inhibitorul maturării
ovocitului - care stopează ovogeneza în timpul primei diviziuni meiotice. De
asemenea, mai secretă activatorul plasminogenului, care transformă
plasminogenul din lichidul folicular în plasmină, care lizează membrana
foliculului, permiţând ovulaţia.

II. Funcţiile endocrine ale placentei

Principalii hormoni secretaţi de placentă sunt: gonadotrofinele,
lactogenul, estrogenii, progesteronul şi relaxina.
- Acţiunile fiziologice ale gonadotrofinelor placentare
Au activitate biologică similară gonadotrofinelor adenohipofizare, ele
conţinând FSH şi LH. Pot fi produse de endometrul femelei gestante sau de
vilozităţile coriale ale placentei la om.
Acţiuni:
- întreţinerea funcţiei secretorii a corpului galben de gestaţie, asigurând
menţinerea gestaţiei;
- inducerea ovogenezei şi foliculogenezei pe ovarele fetusului femel;
- stimularea secreţiei placentare de estrogeni şi progesteron;
- participarea la dezvoltarea glandei mamare a femelei gestante în
perioada antepartum.

- Acţiunile fiziologice ale lactogenului

- întreţine lactaţia în cursul gestaţiei;
- stimulează în ultima parte a gestaţiei dezvoltarea acinilor mamari;
- stimulează creşterea somatică a fetusului;

22
 - stimulează secreţia de insulină la fetusul bovin şi măreşte concentraţia
corpilor cetonici în sângele matern, favorizând apariţia cetozelor la vacile
gestante.

- Acţiunile fiziologice al estrogenilor placentari

Estrogenii placentari apar în sânge după luna a 4-a de gestaţie la iapă, la
vacă după luna a 6-a, la scroafă după săptămâna a 4-a.
Acţiuni:
- inhibarea secreţiei hormonilor gonadotropi hipofizari pe durata
gestaţiei, prevenbind astfel dezvoltarea unei serii noi de foliculi ovarieni;
- favorizarea dezvoltării organelor sexuale la fetusul femel;
- inducerea hipertrofiei uterului gestant;
- sensibilizarea musculaturii uterine la acţiunea oxitocinei şi participarea
la inducerea parturiţiei.

- Acţiunile fiziologice ale progesteronului placentar

Progesteronul placentar este secretat în a doua jumătate a gestaţiei şi are
acţiuni similare progesteronului ovarian.
Acţiuni suplimentare:
- inhibă lactaţia pe măsură ce gestaţia avansează;
- stimulează proliferarea acinilor şi dezvoltarea sistemului canalicular al
glandei mamare la sfârşitul perioadei de gestaţie.

23
 Funcţiile epifizei
Epifiza secretă două categorii de hormoni: indolici (melatonina) şi
peptidici (arginin-vasotocina, angiotensina, factorul hipoglicemiant,
adrenoglomerulotrofina).
Funcţiile melatoninei:
- inhibarea dezvoltării gonadelor şi caracterelor sexuale secundare în
perioada prepuberală;
- determinarea variaţiilor diurne şi sezoniere ale activităţii gonadelor prin
acţiunea asupra funcţiei gonadotrope hipotalamo-anterohipofizare în funcţie de
variaţia lumină/întuneric.
Funcţiile hormonilor peptidici:
- influenţează metabolismul substanţelor organice: efect anabolizant
protidic, catabolizant lipidic;
- stimularea eliberării de aldosteron din celulele zonei glomerulate a
corticosuprarenalelor.

Funcţiile timusului
Timusul se dezvoltă rapid la animalul foarte tânăr, dar involuează
considerabil după pubertate, fără să dispară complet.
Timusul secretă hormoni peptidici: timocrescina şi factorii de stimulare a
limfocitelor (timosina, timopoietina, timostimulina, factorul timic seric şi
factorul umoral timic).
Timocrescina participă indirect la stimularea creşterii corporale şi la
dezvoltarea prepuberală a organelor sexuale prin stimularea secreţiilor
hipotalamice de STH-RH şi LH-RH. După pubertate, nivelul ridicat de secreţie
a hormonilor sexuali determină involuţia timusului.

24
 Timosina stimulează maturarea timocitelor şi creşte numărul limfocitelor
T-helper şi T-supresoare.
Timopoietina stimulează formarea limfocitelor T, dar inhibă diferenţierea
limfocitelor B în măduva osoasă hematogenă.
Factorul umoral timic stimulează activitatea limfocitelor T-helper, T-
citotoxice.

Funcţiile paratiroidelor
Celulele paratiroidelor secretă parathormonul care îndeplineşte
următoarele roluri în organism:
- efect hipercalcemiant prin stimularea activităţii osteoclastelor, prin
intensificarea absorbţiei intestinale a calciului, a vitaminei D şi a depozitării ei
în ficat, prin intensificarea reabsorbţiei renale a calciului;
- efect hipofosforemiant prin reducerea reabsorbţiei renale a fosfaţilor în
tubii contorţi proximali, ceea ce intensifică eliminarea fosfaţilor prin urină.

Funcţiile endocrine ale pancreasului

Sunt asigurate de celule grupate în insulele Langerhans, fiecare tip de
celulă secretând un hormon de natură polipeptidică: celulele α secretă
glucagon, celulele β secretă insulină, celulele δ (delta) secretă somatostatina,
iar celulele F secretă polipeptidul pancreatic.
- Acţiunile fiziologice ale insulinei
- cel mai puternic factor hipoglicemiant din organism, intervenind în
metabolismul glucidelor prin intensificarea pătrunderii glucozei în hepatocite,
adipocite, celulele musculare, leucocite, stimulând utilizarea glucozei prin
glicoliză (stimulează enzimele care transformă glucoza în acid piruvic şi lactic

25
şi acetil-coenzima A), prin glicogeneză (stimulează enzimele care
polimerizează glucoza în glicogen hepatic şi glicogen muscular), prin
convertirea glucozei în lipide de depozit şi în proteine. De asemenea, inhibă
neoformarea de glucide pe baza cataboliţilor lipidici, protidici şi pe baza
glicogenolizei;
- în metabolismul lipidic intensifică anabolismul lipidic pe seama
transformării acidului piruvic şi acetil CoA în acizi graşi; inhibă lipoliza în
ţesutul adipos, reduce mobilizarea lipidelor de depozit, inhibă utilizarea
acizilor graşi şi formarea de corpi cetonici; stimulează sinteza lipidelor din
lapte pe seama convertirii acidului acetic la rumegătoare şi pe seama acetatului
activ la celelalte specii;
- în metabolismul protidic acţionează ca factor anabolizant prin
intensificarea transportului transmembranar al aminoacizilor din sânge în
fibrele musculare; stimularea sintezei ARNm şi a enzimelor activatoare de
aminoacizi; intensificarea convertirii glucidelor în aminoacizi prin
metabolizarea esterului glucozo-6-fosforic care produce pentoze necesare
sintezei de acizi nucleici; potenţarea acţiunii STH, care participă la
intensificarea proceselor de creştere;
- în metabolismul mineral stimulează pătrunderea potasiului în fibrele
musculare şi în celulele adipoase, protejând organismul contra hipercalcemiei;
- datorită acestor efecte, insulina stimulează producţia de lapte, creşte
concentraţia proteinelor din lapte şi creşte ingestia de furaje.
Hiposecreţia de insulină (diabetul zaharat) se manifestă prin
hiperglicemie însoţită de glicozurie, astenie musculară, mobilizarea intensă a
lipidelor de depozit însoţită de slăbire până la caşexie, catabolizarea anormală
a lipidelor manifestată prin apariţia şi acumularea de corpi cetonici, apariţia

26
stării de cetoză şi instalarea stării de acidoză. Cetonemia, acidoza şi
deshidratarea determină coma diabetică şi moartea animalului.
Hipersecreţia se manifestă prin hipoglicemie, tulburări nervoase datorate
aportului redus de glucoză la nivelul neuronilor.

- Acţiunile fiziologice ale glucagonului

- în metabolismul glucidic intensifică glicogenoliza hepatică şi inhibă
glicogenogeneza, determinând hiperglicemie;
- în metabolismul lipidelor inhibă sinteza de acizi graşi în adipocite şi
intensifică la nivelul hepatocitului catabolizarea acizilor graşi; astfel, menţine
glicemia în timpul perioadelor de nealimentare sau înfometare;
- în metabolismul proteinelor intensifică deaminarea aminoacizilor la
nivelul hepatocitelor.

- Acţiunile fiziologice ale somatostatinei

- inhibă secreţia hormonului de creştere;
- inhibă secreţia celulelor α (producătoare de glucagon) şi β
(producătoare de insulină);
- se comportă ca un inhibitor general care reduce intensitatea aportului
de substanţe nutritive în circulaţia sanguină şi moderează efectele metabolice
ale insulinei, glucagonului şi hormonului somatotrop.

- Acţiunile fiziologice ale polipeptidului pancreatic

- stimularea motilităţii gastrice şi intestinale;
- inhibarea contracţiilor vezicii biliare;
- inhibarea secreţiei proenzimelor sucului pancreatic.

27
28