Proiec

Rut
e de
navi
gati
Mocanu
e
Profesor coordonator: Prof.Dr.Ing Costel-Iulian
 Facultatea de Arhitectura Navala Universitatea ,,Dunarea de Jos” Galati

Cuprin
s
1.Introducere;
2.Cai navigabile nationale si internationale – Reteaua cailor navigabile din Europa;
3.Canalele de navigatie de pe rutele de transport ;
4.Zonele interzise pentru navigaţie;
5.Zonele de ape sigure;
6.Drumurile preliminare
 1.Intro
ducere
Transportul pe apă este activitatea de a transporta persoane sau bunuri peste
suprafața apei (oceane, mări, lacuri, râuri sau canale) prin intermediul unor ambarcațiuni.
In țările care sunt favorizate de căi navale, o mare parte din mărfuri se deplasează pe vapoare
și șlepuri. Pe de o parte, costurile de transport pe apă sunt foarte ieftine pentru marfa în vrac
de o valoare mai scăzută, sau pentru produse neperisabile. Un singur vapor poate să
transporte același cargo care ar fi echivalentul a unei duzini de trenuri sau unor sute de
camioane. Pe de altă parte, transportul pe apă este cel mai încet transport și deseori el este
afectat de vreme.
Sursa principală de informaţii privind hărţile nautice este Catalogul hărţilor. Din
catalog se extrag hărţile necesare voiajului, pentru studiul şi trasarea drumului iniţial al navei.
De asemenea, se vor folosi şi alte hărţi şi planuri ce conţin informaţii detaliate despre zonele
costiere şi porturile cuprinse în planul voiajului. Planul voiajului este documentul elaborat la
bordul navei de către ofiţerul cu navigaţia, ce cuprinde informaţiile esenţiale necesare
efectuării unui voiaj: perioada de timp, portul de plecare, portul de sosire, porturile de escală,
marfa transportată, drumurile iniţiale ale navei, punctele de schimbare de drum, mijloacele
pentru asigurarea navigaţiei, zonele maritime traversate, condiţii meteorologice şi hidrologice
favorabile şi nefavorabile etc.
 2.Cai navigabile nationale si
internationale
Reteaua cailor navigabile din Europa

AGN – Acordul European al marilor căi de navigație internațională Marile căi de

navigație internațională din Europa crează rețeaua AGN care are o lungime de 30 177 km.
Orice cale de navigație interioară de importanță internațională ( E waterways) trebuie
să fie simbolizată cu 2, 4 sau 6 cifre precedate de litera ”E”. Căile navigabile principale vor fi
simbolizate cu cu două cifre după litera E, iar brațele lor principale și brațele secundare vor fi
simbolizate cu 4 și respectiv 6 cifre, după litera E. De exemplu coridorul Rin-Main- Dunăre
face parte din rețeaua: Le Havre-Conflans prin Le Havre-Tancarville Canal, Seine și Oise-
[Compiègne-Toul], via fluviul Moselle la Koblenz, fluviul Rhine to Mainz, fluviul Main la
Bamberg, Main-DonauKanal, fluviul Dunărea de la Kelheim la Sulina, care este simbolizată
prin ”E 80”.
Principalele rețele navigabile sunt:
 Reţeaua Rhin-Dunăre (14 362 km sau 47% din lungimea AGN);

 Bazinul Măriii Azov-M. Negre-M. Caspice (9 339 km sau 30,9% din lungimea AGN) ;
 Zona Baltică (840 km sau 2,8% din lungimea AGN);
 Reţeaua Cehia-Slovacia (715 km sau 2,4% din lungimea AGN);
 Bazinul Rhône-Saône (679 km sau 2,3% din lungimea AGN);

 Bazinul Sena-Oise (632 km sau 2,1% din lungimea AGN) ;

 Rutele costiere și apele de navigaţie interioară conectate (2 774 km sau 9,2% din lungimea
AGN).

Dunarea-cale
navigabila
europeana
 Dunărea este cel mai mare fluviu al Europei centrale şi de sud-est. După Volga, care
are o lungime de 3688 km, Dunărea, cu o lungime de 2850 km, dintre care 2588 km
navigabili, este al doilea fluviu din Europa şi al 17-lea fluviu din lume ca lungime. Pe tot
parcursul său, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, Dunărea udă teritoriile a 8
state. Distanţele de-a lungul firului apei sunt marcate prin borne kilometrice de la Galaţi km
150 în amonte şi prin borne miliare, de la Galaţi la Mm 80 în aval până la Sulina care este
situată la Mm 0.
Dunărea se varsă în Marea Neagră prin 3 braţe secundare:  Chilia, la Nord;
 Sulina, la mijloc;
 Sf.Gheorghe, la Sud.

Din punct de vedere al caracteristicilor fizico-geografice şi geologice, Dunărea se

împarte în trei sectoare:
 Dunărea de sus, de la izvoare km 2863 până la Gőnyu km 1791 având lungimea totală de
1072 km;
 Dunărea de mijloc, de la Gőnyu km 1791 până la Drobeta Turnu Severin km 931 având
lungimea totală de 860 km;
 Dunărea de jos, de la Drobeta Turnu Severin până la Sulina Mm 0, având o lungime de 931
km.

Rinul-Cale
navigabila
europeana
Rinul este una dintre căile fluviale cele mai circulate din Europa. De la izvoare până
la vărsare are o lungime de 1.230 km, din care 883 km sunt navigabili. Bazinul hidrografic al
Rinului însumează 198.735 km², cursul inferior (aproape de deltă) având un debit mediu de
2.330 m³/s, apropiat de debitul de apă al Nilului. În timpul inundației din 1926, în localitatea
Emmerich am Rhein din landul german Nordrhein-Westfalen a fost măsurat un debit maxim
de 12.000 m³/s. Debitul minim de 600 m³/s a fost măsurat în anul 1947. Fluviile Rin, Main și
Dunăre formează un coridor de navigație care face legătura dintre Marea Neagră și Marea
Nordului. Marcarea kilometrică a Rinului începe de la podul din Konstanz (orașul german și
elvețian Constanța), terminându-se la vărsare la kilometrul 1032,8 în localitatea Hoek van
Holland. Indiactorii kilometrici de pe maluri sunt intercalați de indicatori marcați cu o cruce
neagră care marchează fiecare 500 de m. Prima măsurătoare completă a cursului Rinului a
fost încheiată la data de 1 aprilie 1939; ea a preluat datele unor măsurători anterioare. În
prezent sunt cunoscute în total 13 izvoare ale Rinului. Se pot aminti: Reno di Lei, Averser și
Jufer Rhein, Rein Anteriur, Rein da Tuma, Rein da Curnera, Rein da Cristalina, Maighelser
Rhein (Rein da Maighels), Medelser Rhein, Nalpser Rhein (Rein da Nalps) și Valser Rhein.
De fapt Rinul propriu-zis ia naștere prin confluența râurilor "Rinul anterior", care izvorăște
lângă trecătoarea Oberalppass (Surselva), și "Rinul posterior", care izvorăște din muntele
Rheinwaldhorn. Ambele aceste izvoare se află în vestul cantonului Graubünden din Elveția
centrală alpină. De la ieșire din Bodensee, din localitatea Stein am Rhein și până la Basel,
Rinul este numit Hochrhein ("Rinul de sus"). De la Basel la vale până la Bingen el este numit
"Rinul superior". Între Bingen și Bonn el este numit "Rinul mijlociu", iar de la Bonn în aval până
la delta de la Marea Nordului el este denumit "Rinul inferior".

3.Canalele de
navigatie de
pe rutele de
a)Canalul Panama transport

Canalul
Panama (spaniolă: 
Canal de Panamá)
este
un canal important
care
traversează istmul
Panama în America
Centrală, legând
oceanele Atlantic și 
Pacific. 
Canalul
Panama face legătura între Golful Panama din cadrul Oceanului Pacific cu Marea
Caraibelor și Oceanul Atlantic. Din cauza formei de S a istmului Panama, canalul pleacă din
sud-est, din capătul dinspre Pacific, către nord-vest, la capătul dinspre Atlantic; pentru a evita
orice confuzie, autoritățile au clasificat tranzitul prin canal ca spre nord (din Pacific în Atlantic)
și spre sud (din Atlantic în Pacific).
Prin canal pot trece vase, de la iahturi private mici până la nave comerciale destul de mari.
Dimensiunea maximă a vaselor care pot folosi canalul este cunoscută sub numele
de Panamax; tot mai multe nave moderne depășesc această limită, ele fiind cunoscute ca
nave post-Panamax. O traversare obișnuită a canalului de o navă comercială ia în jur de nouă
ore. 14 011 vase au trecut prin canal în 2005, cu o capacitate totală de 278,8 milioane tone,
cu o medie de aproape 40 de vase pe zi.
Datorită geografiei locale, principala direcție de navigație este către nord-vest, însă direcția în
general din Pacific către Atlantic este spre est.

 De la începutul intrării în canal, marcată cu balize, navele navighează 13,2 km pe

canal, până la ecluzele Miraflores trecând pe sub Podul Americilor
 Sistemul de ecluze cu două trepte de la Miraflores, incluzând peretele de apropiere, are
1,7 km lungime, cu o diferență totală de altitudine de 16,5 m la jumătatea mareei.
 Lacul artificial Miraflores este următoarea etapă, de 1,7 km lungime, și aflat la 16,5 m
deasupra nivelului mării
 Ecluza Pedro Miguel, cu o singură treaptă, are 1,4 km lungime, și ridică navele cu 9,5
m, până la nivelul principal al canalului.
 Tăietura Gaillard (Culebra) taie 12,6 km prin istm, la o altitudine de 26 m, și trece pe
sub Podul Centenar.
 Râul Chagres (Río Chagres), un curs de apă natural, modificat prin construcția unui
baraj al lacutului Gatún, curge către vest circa 8,5 km, vărsându-se în Lacul Gatun.
 Lacul Gatun, un lac artificial format prin costruirea Barajului Gatun, duce navele pe o
distanță de 24,2 km
 Ecluzele Gatún, un set de ecluze în trei trepte, de 1,3456 km lungime, coboară navele
înapoi la nivelul mării.
 Un canal de 3,2 kilometri lungime reprezintă secțiunea premergătoare a ecluzelor din
partea atlantică
 Golful Limón (Bahía Limón), un port natural uriaș, reprezintă un loc de ancorare pentru
unele nave aflate la intrarea în canal, și se întinde pe 8,7 kilometri până la Oceanul
Atlantic.
Lungimea totală de la canalul de intrare în Pacific până la ieșirea în Atlantic este de 76,9 km.
Cea mai mare diferență de maree înspre Oceanul Pacific este de la +3.35 metri până la
-3.20 metri; prin urmare, înălțimea câștigată la Miraflores variază între 13,1 metri la flux și 19,7
la reflux. Diferența de maree pe partea atlantică nu depășește 60 tone .[4] Nivelul normal al
mării la capătul dinspre Pacific al canalului este în medie cu 20 cm mai înalt decât cel dinspre
Atlantic.[5]
Golful Limón, pe partea atlantică, este un loc de ancorare adăpostit, protejat de un dig; totuși,
spațiul din interiorul golfului nu mai este adecvat pentru numărul și dimensiunea navelor care
folosesc canalul, și multe nave așteaptă la ancoră în afara golfului. Locul de ancorare în
partea pacifică este deschis, deși este protejat de topografia închisă a Golfului Panama.
 Ecluze
Cea mai impresionantă parte a canalului e dată de ecluzele sale. Secțiunile ecluzelor au
o lățime de 33,53 metri și o lungime folosibilă de 304,8 metri.Adâncimea apei în ecluze este
variabilă, însă cea mai mică adâncime este de 12,55 metri în partea sudică a ecluzelor Pedro
Miguel.[7] Aceste dimensiuni determină mărimea maximă a navelor care pot tranzita prin canal;
această mărime este cunoscută sub numele de Panamax. Toate ecluzele din canal sunt
perechi; există două seturi paralele de ecluze în fiecare loc, permițând în principiu trecerea a
două nave în direcții opuse simultan. Navele mari, însă, nu pot traversa în siguranță pe la
Tăietura Gaillard; în practică traficul naval se desfășoară alternativ, folosind fiecare "bandă" a
ecluzelor într-o singură direcție la un moment dat.
 Puncte de traversare
 Există mai multe puncte de traversare peste canal. La capătul dinspre sud (Pacific), se
află Podul Americilor, un pod rutier important deschis în 1962; pentru mult timp, acesta a fost
singurul punct de trecere a canalului. Înainte de construcția sa, erau folosite feriboturi pentru
traversare. Către nord, la ecluzele Miraflores, există un pod rutier/feroviar culisant, deschis
în 1942, însă nu poate prelua traficul decât atunci când nu circulă nicio navă, fiind astfel foarte
rar folosit. În același punct, un mic pod rutier culisant este construit în structura ecluzelor
Miraflor; acesta este de asemenea rar folosit

b)Canalul Suez

Canalul Suez aflat la vest de Peninsula Sinai, este

un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai
îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port
Said (Būr Sa'īd) la Marea Mediterană și Suez (al-
Suways) la Marea Roșie.
Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor
între Europa și Asia, fără să mai fie necesară
înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea
canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate
între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.
Canalul e format din două părți, la nord și la sud
de Marele Lac Amar, legând Marea
Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie
Măsoară 163 km lungime și 300 m lățime în cel mai îngust
loc.
Canalul nu are ecluze, deoarece nu există diferențe de
înălțimi. Permite trecerea navelor cu deplasament de
până la 150.000 de tone. Pot trece navele cu până la
16 m pescaj, și există planuri de a mări acest pescaj la
22 m până în 2010, pentru a permite
trecerea superpetrolierelor. Astăzi superpetrolierele
pot descărca o parte din încărcătură într-o barjă a
canalului, și o pot reîncărca la celălalt capăt. Există o
singură bandă de navigație, cu mai multe locuri de
depășire. De obicei, trei convoaie tranzitează canalul
zilnic, două către sud și unul către nord. Trecerea
durează între 11 și 16 ore, cu o viteză de circa 8
noduri. Viteza redusă previne erodarea malurilor canalului de valurile generate de nave.
 Dimensiuni permise
 Navele cu lungime de cel mult 50 m pot tranzita canalul cu pescaj de 18,9 m. Navele cu balast cu
lungime mai mare de 74,67 m și pescaj la prova 9,75 m și 11 m la pupă pot trece canalul doar în condiții de
calm și vizibilitate, cu viteza vântului mai mică de 10 Nd.

c)Canalaul St Lawrence
Canalul Sfântul Laurențiu (în limba engleză: Saint
Lawrence Seaway, în limba franceză: La Voie
Maritime du Saint-Laurent) este numele comun
pentru un sistem de ecluze și canale, care permite
navelor maritime să călătorească de la Oceanul
Atlantic la Marile Lacuri, până la Lacul Superior.
Din punct de vedere legal se extinde de
la Montreal la Lacul Erie, inclusiv Canalul Welland.
Canalul este numit după râul Sfântul Laurențiu,
care rezultă din Lacul Ontario la Oceanul Atlantic.
Această secțiune a canalului nu este un canal
continuu, ci cuprinde mai degrabă canale
navigabile în râu, un număr de ecluze, precum și
canalele făcute pentru a trece de praguri și baraje
în zona navigabilă interioară. 

 Ecluzele și dimensiunile canalului

Canalul are o lungime de 304 km între Port
Weller și Montreal și este cel mai mare canal fluvio-
maritim artificial. Dimensiunea navelor care pot
traversa canalul maritim este limitată de dimensiunea ecluzelor. Ecluzele de pe râul Sf.
Laurențiu și de pe Canalul Welland sunt de 233.5 m lungime, 24.4 m lățime și 9.14 m
adâncime. Dimensiunea maximă permisă a vasului este puțin mai mică: 225.6 m lungime,
23.8 m lățime și 8.1 m adâncime; multe nave concepute pentru utilizarea pe Marilor Lacuri, ca
urmare a deschiderii canalului au fost construite la dimensiunea maximă permisă de ecluze
 4. Zonele interzise pentru navigatie

Pentru a determina zonele interzise pentru navigaţie se stabileşte mai întâi adâncimea de
siguranţă funcţie de pescajul maxim al navei. Pentru aceasta, prin studiul amănunţit al hărţilor se aleg
zonele periculoase pentru navigaţie: ape mici, obstacole, apele care la mareea joasă au adâncimea mai
mică decât adâncimea de siguranţă etc. şi se delimitează prin diferite semne grafice. Pentru raioanele
dificile de navigaţie în care mareea influenţează semnificativ adâncimea apei trebuie să se ţină cont de
mersul mareei astfel încât, traversarea acestora să se facă în perioadele de maree înaltă. Pentru
început se vor considera interzise toate aceste zone amintite anterior, pentru ca o dată cu 4
determinarea precisă a perioadei de timp şi a orelor exacte de efectuare a traversadei, să se facă
corecturile necesare în planul voiajului. Observaţie Delimitarea zonelor interzise pentru navigaţie se va
face funcţie de pescajul maxim al navei la trecerea prin aceste zone (fig.1 – delimitarea zonelor
interzise pentru navigaţie pentru un pescaj maxim mai mare de 10 m.).
 5.Zonele de ape sigure

Apele sigure sunt considerate acele zone în care nava poate deriva în siguranţă de la
drumul său. Apele sigure sunt delimitate de limitele de siguranţă ale paselor de navigaţie.
 6.Drumurile preliminare
Trasarea preliminară a drumului (drumurilor) general (generale) şi alegerea punctelor
de schimbare de drum se face pe hărţi la scară mică care să conţină, pe cât posibil, întreaga
zonă costieră străbătută, inclusiv porturile de plecare şi de sosire. Aceste drumuri iniţiale vor fi
folosire pentru calculul distanţei parcurse şi a timpului de marş. Se va calcula timpul estimat
de sosire (E.T.A. – Estimated Time of Arrival), funcţie de timpul de plecare final, dar şi pentru
punctele de schimbare de drum (Way Points). Aceste drumuri preliminare sunt drumuri
deasupra fundului, valoarea drumului adevărat şi a drumurilor compas determinându-se
funcţie de influenţa factorii de mediu din zona de navigaţie (deriva de vânt şi de curent,
declinaţia magnetică, deviaţia compasului magnetic etc.). Drumurile generale sunt folosite
pentru trasarea drumurilor preliminare pe hărţile la scară mare. Prin studiul atent al hărţilor de
navigaţie şi ţinând cont de cele prezentate mai sus, se trasează drumurile 6 deasupra
fundului, drumurile adevărate, se înscriu punctele de schimbare de drum, se calculează timpii
şi distanţele parcurse între aceste puncte.
Observaţie:Întotdeauna la trasarea drumurilor preliminare trebuie să se ţină cont de
asigurarea unei distanţe de siguranţă faţă de un pericol de navigaţie, astfel încât nava să fie
tot timpul în ape sigure şi 7 pericolul de eşuare ca urmare a unei greşeli de determinare a
poziţiei navei sau a unei defecţiuni la instalaţia de guvernare să fie minim.
Distanţa de siguranţă faţă de un pericol într-un raion de navigaţie depinde de:
- pescajul navei şi relaţia dintre pescajul navei şi adâncimea minimă a apei;
- condiţiile meteorologice şi în special ceaţa şi vântul puternic de la larg spre coastă;
- valoarea mareei, direcţia şi viteza curentului de maree;
- mărimea traficului naval; - vechimea şi gradul de certitudine al valorilor măsurate ale
topografiei fundului mării înscrise pe hărţile de navigaţie;
- existenţa apelor sigure.
Concluzie: Pentru fundurile abrupte unde adâncimea apei creşte rapid distanţa de
trecere faţă de un pericol de navigaţie costier poate fi de 1…2 mile nautice.
Concluzie: Pentru zonele de şelf unde adâncimea apei creşte treptat distanţa de
siguranţă se alege astfel încât să se asigure rezerva de apă sub chilă funcţie de mărimea şi
starea de încărcare a navei.
De exemplu, navele cu un pescaj de 3…6 m pot naviga la larg de linia batimetrică de 10
m. Navele cu un pescaj de 6…10 m pot naviga la larg de linia batimetrică de 20 m. Navele cu
un pescaj mai mare de 10 m trebuie să aleagă acele drumuri care să-i asigure suficientă apă
sub chilă pentru navigaţia în siguranţă.
Observaţie: O navă, indiferent de rezerva de apă sub chilă, trebuie să-şi asigure
suficient spaţiu de manevră la tribord, pentru a putea evita o coliziune chiar în condiţiile
existenţei unui pericol de navigaţie în zonă. În planificarea limitelor de siguranţă pentru voiajul
navei prin zone dificile de navigaţie trebuie să se ţină cont de reglementările legale în vigoare
privitoare la distanţa de siguranţă impusă faţă de pericolele de navigaţie, instalaţiile de
ancorare, instalaţiile tehnologice plutitoare etc.
Pe hărţile de drum se vor trasa:
- zonele interzise pentru navigaţie;
- drumurile preliminare ale navei;
- punctul navei la ieşirea de pe o harta