A fost odată ca niciodată, într-o pădure îndepărtată un iepure care locuia singur într-o vizuină.

Iepurașul era foarte rușinos, dar mai ales era fricos și nu ieșea din vizuina sa. Se temea de orice, chiar
și de sunetele pârâului sau foșnetul frunzelor.

Într-o zi, iepurașul a ieșit din vizuină și la un moment dat s-a auzit un zgomot puternic.  Urecheatul a
lua-o la fugă, căutând cu disperare un refugiu. Tot alergând, a ajuns la o baltă unde câteva broscuțe
se jucau. Când au văzut că se apropie iepurele, broscuțele au sărit speriate în apă. Bucuria și veselia
lor fuseseră umbrite de o spaimă imensă.

Văzând iepurele că broscuțele s-au speriat a înțeles în acel moment că nu este singurul care se
teme.  Atunci era prima dată când reușite și el, fără intenție, să sperie pe cineva.

“Deci nu sunt singurul care mă tem, sunt și alte animale care se sperie”, și-a spus iepurașul.

Din acea zi și-a propus să fie mai curajos și să nu o mai rupă de fiecare dată la fugă. Uneori nu este
niciun pericol. Pentru orice problema există o soluție, iar grija și teama nu sunt deloc folositoare.

Până la urmă iepurașul și brosculete de pe lac s-au împrietenit. Iar broscuțele s-au oferit să îl ajute pe
iepuraș să își depășească temerile.