Din cauza bătrâneții, leul nu mai putea să prindă sălbăticiunile pădurii pentru a-și asigura hrana, așa

că fusese nevoit să se gândească la un vicleșug. Îi trecu prin cap să se retragă într-o peșteră și să se
prefacă bolnav.

Toate sălbăticiunile pădurii se îngrămădiseră la el să îl vadă pentru a-i alina suferința regelui lor. Doar
că odată ce intrau în peștera în care se adăpostise leul, toate animalele erau mâncate pe loc de
acesta.

Când veni rândul vulpii să treacă să îl vadă pe leul despre care se dusese vorba că ar fi bolnav,
aceasta mirosi despre ce este vorba și nu pică în capcana întinsă de regele animalelor. Vulpea a
ajuns la gura peșterii, dar se opri la intrare și îl întrebă pe leu:

– Leule, cum o mai duci?

Leul răspunde:

– Nu prea bine, vulpe dragă. Dar de ce mă întrebi și nu intri înăuntru?

Vulpea, fără să stea prea mult pe gânduri, îi spuse leului:

– Nu intru, fiindcă citesc aici la tine, după urmele de pe jos: multe intrări…dar nicio ieșire de aici.