nr.

71(5), mai 2020

MAGAZIN CRITIC
ADEVĂRUL MAI PRESUS DE TOATE!
 REVISTĂ ACREDITATĂ DE
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE,
I.S.J. GORJ, NR. 8522
Preşedinte de onoare
Ion Gavrilă OGORANU
Consilier editorial
Florin DOBRESCU
Director general Preşedinte fondator
Ioan Constantinescu Ionel Cioabă
Director marketing Redactor-şef
Cristina Cioabă Iva Lăcrimoara

Director tehnic Secretar general

Moise Sletchinger Zenoveiov Ana-Marina

Redactori: Corespondenţi
Felix Godeanu Buciumul
Mihai-Andrei Aldea Glasul Moldovei
Mihai Tîrnoveanu Cutezător
Eugenia Bucur Active News (…)

Coperta/Design Concepţie grafică/Design

Mihail Teodora Daniel Murăriţa

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme

mai, nr. 71
 Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

• EDITORIAL
03

• ARTICOLE ŞI STUDII
04-67

Anul XIV, Nr. 71(5), mai 2020

Revistă acreditată de Inspectoratul Județean Gorj

________________________________________________________________________
© Editura eParadigme

mai, nr. 71
 Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a Creştinilor, îi vor prigoni orice ar
fi, oricât bine ar face, oricât de înţelegători ar fi. De ce?

Hai să vedem întâi cum?

Dacă ei (anti-creştinii) sunt majoritatea, vor vorbi despre democraţie şi voinţa

majorităţii spre a-şi impune ideile; dacă sunt minoritari vor vorbi despre drepturile
minorităţilor şi discriminare pozitivă, despre voinţa minorităţii, spre a îşi impune ideile .
Dacă sunt majoritatea vor zice că Biserica trebuie să se supună Statului, care este
determinat de majoritate, astfel încât puterea să fie a lor. Dacă sunt minoritari vor cere
ca Statul să fie independent de popor, de majoritate, pretinzând că altfel sunt nedreptăţiţi;
şi vor pune mâna pe putere pas cu pas, ca parte a „reprezentării minorităţilor„. Dacă sunt
majoritari vor cere supunere faţă de voinţa majorităţii. Dacă sunt minoritari vor
cere supunerea majorităţii faţă de elita minoritară ce se pretind a fi. Etc., etc.

Adevărul este că Iadul nu a fost creat din dorinţa lui Dumnezeu, ci din dorinţa lui Lucifer
şi supuşilor lui de a avea o lume a lor, în care să îşi poată manifesta opoziţia faţă de bine,
frumos, curat, adică răutatea, urâţenia, murdăria. De ce? Pentru că existenţa în acelaşi loc
a celor care iubesc binele şi a celor care urăsc şi vor răul aduce suferinţă ambelor părţi.
Este un fenomen simplu şi absolut.

De aceea şi Omenirea, căzută în păcat, are de înfruntat neîncetat dilema întâlnirii unor
părţi diferite şi a armonizării lor. Nici măcar nu este nevoie să fie unele care vor bine şi
unele care vor răul! Este de ajuns să vrea forme diferite ale amestecului de rău şi bine
tipic omenesc, ori să vrea forme diferite de rău: deja se vor lupta între ei. Ca urmare,
orice societate, orice stat, se construieşte pe o ambiguitate morală, pe o încercare de a
armoniza definiţii, înţelegeri şi manifestări diferite ale binelui şi răului. O încercare
niciodată reuşită.

mai, nr. 71
O dovadă simplă sunt ţările sau regiunile care, ca urmare a unui capitalism sănătos
(economic vorbind), au ajuns la bunăstare. Poate să fie vorba despre unele părţi ale Italiei
sau despre Danemarca, despre Canada ori Suedia, despre Japonia sau regiuni ale Franţei.
Pretutindeni unde există bunăstare, prosperitate, veţi găsi oameni puternic supăraţi pe
sistem, care se pretind nedreptăţiţi pe el şi încearcă să îl distrugă. Desigur, în cele mai
multe cazuri logica şchioapătă puternic şi fariseismul este nota dominantă. Un exemplu
tipic este al sondajelor făcute de organizaţii conservatoare în campusurile stângiste din
SUA: în covârşitoare majoritate studenţii se pronunţau pentru asigurarea gratuită de către
SUA a educaţiei pentru imigranţii ilegali şi atacau SUA, respectiv Guvernul SUA, pentru
că nu asigură acest învăţământ gratuit pentru imigranţii ilegali; însă toţi aceşti intervievaţi
au refuzat să dea o parte din bursa lor sau din banii de buzunar pentru imigranţii ilegali pe
care pretindeau că îi susţin…

Altfel spus, oamenii susţin adesea cu multă tărie lucruri ce sunt pe dos faţă de propriul
sistem de valori. Şi, de foarte multe ori, doar după ce se ajunge la acele lucruri îşi dau
seama că de fapt nu le vor! (De câte ori o fată nu a alergat după un băiat pentru ca apoi să
sufere pentru că este cu el! Şi invers, desigur!)
mai, nr. 71
Ca urmare, armonizarea tuturor voinţelor, tuturor culturilor şi sistemelor morale într-un
stat este o imposibilitate.

Un exemplu puternic este acela al SUA. Pentru a armoniza voinţele, culturile, sistemele
morale foarte diferite, s-a folosit principiul autonomiilor locale: state, regiuni, oraşe.
Fiecare dintre acestea îşi poate stabili propriul sistem, propria conducere, propriile legi.
Totuşi, pentru a fi o federaţie de state, toate acestea au fost nevoite să renunţe la unele
dintre valorile lor. Pentru ca Utah să devină parte a SUA a trebuit să renunţe, oficial dacă
nu de facto, la poligamie, esenţială pentru cultura mormonă. Pentru a face parte din SUA
state, regiuni şi oraşe fundamentalist (neo)protestante au fost nevoite să accepte egalitatea
cu alte religii – o încălcare foarte grea a principiilor lor de bază. Etc., etc. Mai mult, chiar
în clipa de faţă, există o luptă de-a dreptul teribilă între adepţii totalitarismului de stânga,
ce vor nivelarea bolşevică a SUA, şi zona de centru (centru-centru-dreapta) reprezentată
de Donald Trump, care încearcă păstrarea principiilor Părinţilor Fondatori ai SUA.

Ca urmare, totdeauna Statul şi valorile sociale sunt rezultatul luptelor şi armistiţiilor între
feluritele forţe sociale. Grupul care renunţă la această luptă, care se aşează în pasivitate,
care îşi lasă „drepturile” în grija altora va ajunge la înrobire şi, dacă nu este destul de
rentabil înrobit, la distrugere.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

mai, nr. 71
 Geometria sufletului meu

Stela Cheregi
*
CANDELĂ
Pe câmpurile adormite freamătă toţi
macii
Şi cerul astăzi înnorat încet ţi se închină
Nori răzleţi şi-ntunecaţi îşi caută în van
ortacii
Şi printr-o fantă-s răvăşiţi cu falii de
lumină.
Duminicile noastre-s triste şi însingurate
Cu taină stau încremenite, prinse-n
calendare
Slujba e întreagă şi rugăciunile-s uitate
Parfumul de tămâie colindă prin altare.
Lacrima stă aţipită şi legănată-n gene
Îmi netezesc durerea într-un colţ de suflet
Petale arse-n lumânare umbrele-şi vor
cerne
Pe cărările uitate chemându-ţi al tău
umblet.
În voluptăţi eterne rescriem veşnicia
Închidem aşteptarea în tolba verilor târzii
Când iubiri vor arde mistuind în noi
făclia
În candela vremii pe lespezi reci
untdelemn să-mi fii.
mai, nr. 71
 * Eu stea care arde în clipele care trec
FURTUNI DE SUFLET
Mă apasă-n vara asta tăvălug de ploi
Zbucium aspru în vâltori scutură doar
gânduri
Se cutremură şi norii declarând război
Unui cer senin mai ieri, zdrenţuit în
franjuri.
Sunt strivite-n vara asta visuri de poet
În furtuni zbătând talazul strecurat din
cer
Linişti sfâşiate! Tunetele se reped
Fulgerul despică cerul, jocu-i efemer.
Fericirea-i răstignită ca un gând învins
Lavele ţâşnesc prin cordul care azi se
frânge
Se cutremură în mine un vulcan nestins
Rătăcind înfiorări înnecate-n sânge.
Ultima oară-n noapte petrec amăgirea
Exilând şi taina tristului complot tăcut
Un fior rescrie-n stele nemurirea
Când iubirile profunde-n suflet au zăcut.
* iluzii
LUMINĂ
S-a lâncezit lumina într-un pumn de
humă
În cioburi neînţelese sângerând târziu
Când umbre ţes în noapte dantele de
spumă
Nespusă poveste în care mai vreau să fiu.
Acum gândul în şoapte încet se disipă
Răsfirate printre ziduri de necuvinte
Tristeţea îmi tresare şi face risipă
Candele ard untdelemnul pe-altare sfinte.
Şi-n tot misterul nopţilor care se petrec
Te chem să-mi fii măcar o singură dată
rug
Ţine-mă lângă tine mi-e teamă să nu fug.
Să legăm noaptea ce vine în lanţuri de
fum
Să ardem două flăcări contopite în tăceri
Şi-n urma noastră peste bezne să cernem
scrum
Să ne ridicăm o treaptă, din atâtea căderi.
Când va fi să fie, să plecăm împreună
Călători obosiţi de-atâta aşteptare
Răstignind lumina, o stea vrea să apună
Răsturnând veşnicia în tristă uitare.
*
ILUZII
În manuscrise vechi stau ascunse istorii
Crâmpeie scăpate din adâncuri de suflet
Dorinţe-n nopţi înfometate înghit zorii
Pleoapa cerului închide privirea-ntr-un
umblet.
Amiezi se răsfrâng în colbul verilor
toride
Când păduri de gând se transformă în
Scheletice falange prind dorul în bride
Şi-n goana lui, timpul creionează
confuzii.
În atâta verde desprins din gerul iernii
S-a mai păstrat pe dosul frunzelor rugină
Şi foşnetul de vânt uitat pe la vecernii
A transformat balada tristă în rutină.
Dacă din candele mai scapătă lumină
În untdelemnul ars vom rescrie noi
poveşti
Când se-aşterne teama peste partea
preaplină
Doar un gând ascuns ar vrea să ştie unde
eşti.
mai, nr. 71
 Am să te chem să-mi vii cu-nvăluiri de scindat
parfum Călătorie pe mări în hotare de scrum
Vâslind cu grabă pe valul unui timp Care naşte în mine un sentiment ciudat…
*
GEOMETRIA SUFLETULUI MEU
Un vânt întârziat îmi bătea gândul şi îl scutura precum o frunză. Zornăiau închipuirile
înşirate pe o frântură de tăcere şi se împleteau lasciv cu temerile ascunse dibăci în suflet,
la ultimul ceas înainte de miezul nopţii. Este cumplită dorinţa ce ţine pumnul încătuşat cu
degetele strânse pe zarurile sorţii care de atâtea ori ne-au dus sufletul în ispită. E
zbuciumul o clipită ce tremură în clepsidră când nisipuri mişcătoare înghit pasul nostru
grăbit , iar secunda este dezertoare din minutarul ce aleargă la nesfârşit. Şi stropi de
tăcere se sparg ca o ploaie caldă care se revarsă strident dintr-un nor care aleargă prin
sufletul singuratic şi încătuşat de neputinţă. Dimineţile par departe, la o distanţă care
echivalează cu veşnicia ascunsă în algoritmul ştiinţelor inexacte care vor dezlega misterul
născut la ultimul hotar pe care îl vom trece noapte de noapte. Uneori mi se pare că aud
ecoul plecat de pe buzele tale uscate şi însetate după ultima beţie înecată în marea
dorinţelor deşarte când la masa verde ai descleştat degetele, aruncând zarurile într-o nouă
încercare. Ştiu, din necunoscut te priveau atâţia ochi curioşi care te cercetau jucăuşi , dar
de partea cealaltă a nopţii eram eu şi nu voiam să ştiu nimic. Privirile tale mă urmăreau
prin rotocoale de fum scăpate din ultima ţigară şi apoi buzele tale sorbeau din partea plină
de dorinţă care îmi fremăta pe umerii goi, acoperiţi cu un văl subţire de ceaţă lăptoasă şi
rece în care roua părea jucăuşă. În contradicţie cu foşnetul dintre lumini şi umbre, am ales
strălucirea stelelor identificându-mă cu astrograma cerului la ultimul echinocţiu, când
puterile nu trebuiau măsurate, iar balanţa cerului era încremenită şi sentimentele atârnau
deopotrivă în părţi egale. S-au deschis coridoare prin labirintul încâlcit al minţii, iar
raţiunea s-a împletit discret cu temerile din marea iluziilor moarte care s-au spulberat
izbindu-se de fiordurile stâncoase ce mărgineau splendorile unui suflet mereu îndrăgostit,
dar care se contopea cu credinţa într-un etern şi nesfârşit început care dicta că iubirile
sunt mereu în perioada de graţie şi înfloresc într-o explozie de nuanţe care se aseamănă
cu inflorescenţa bogată a magnoliilor simbolizând bogăţia şi profunzimea sentimentelor
imaculate şi de neatins de mârşăviile jocurilor de noroc. Să iscăleşti pe masa verde cu
pana unui înger, înmuiată în praf de absolut şi să presari sideful din coada unui roi de
comete rătăcite prin emisfera unei alte dimensiuni. Toate timpurile noastre se apleacă în
geometria formelor abstracte care s-au născut între punctele cardinale presărate simetric
şi direct proporţionale pe suprafaţa convexă a planetei numită iubire, dar să nu-ţi fie
teamă de secanta care va întretăia ecuatorul care înlănţuie cu un cerc de foc toate
anotimpurile noastre, iar meridianul zero va fi punctul nostru de reper în trigonometria
coordonatelor care stabilesc ora exactă a dimineţilor mele încărcate de dorul tău. Gândul
meu te cheamă pragmatic folosind o sintaxă care ordonează estetic toate sintagmele din

mai, nr. 71
ierarhia iubirilor eterne ferite de abandonul tardiv într-o antiteză a regretelor care şi-au
pierdut măsura. E ora exactă iubite şi în sufletul meu înfloresc toate primăverile noastre.
Mi-e dor doar de liniştea braţelor tale încolăcite în jurul meu într-o lungime de cerc
ascunsă într-o formulă matematică perfectă, dar care îmi oferă tandreţea trăirilor noastre.
Mă iartă că îţi voi deschide ultimul nasture de la cămaşă, dar vreau să-ţi monitorizez o
clipă cadenţa existenţei în rostogolirea fierbinte a sângelui prin magistrala unui descânt
indigen în acest ţinut care se numeşte suflet. Mi-e dor de dimineţile noastre care au făcut
hotar cu infinitul ascuns în noi…
*
PRIMĂVERI TÂRZII
Înfloresc în gânduri primăveri întârziate
Şi toate ceruiesc clipa înfăşurând-o-n dor
Te-aştept să-mi calci în vise pe cărări despuiate
Rătăcind prin neputinţe cu pasul călător.
Îmi pătrunde în suflet cu-ndrăzneală când te chem
Şi plânsul îl lasă hohotind în uitare
Între noi depărtările par un blestem
Când timpul se-ntoarce îmbrăcat în renunţare.
Cu-n glas pierdut în nerostire tăcerile se sting
Şi-un clinchet de rouă se scurge pe cărare
Cu voce stinsă şoaptele tale sfios mă ating
Pe-o pală de vânt se-ntorc să-mi fie alinare.
Veşnicia se destramă-n oglinzile sparte
Şi privirea-n cioburi risipite o rănesc
În despletiri tremurânde clipele-s deşarte
Când într-un zbor solitar dureri se împletesc.
*
LIRISM ÎNTR-UN GÂND
Într-o lume bizară spunându-şi poezie
Se dezleagă cuvântul închistat în condeie
Şi amnezici pierduţi se înfruntă-n pledoarie
Din rugul aprins desprinzându-se o scânteie.
Au îngenunchiat părtaşe, stele într-o noapte
Mestecând cu greu lumina-n clipele fugare
Doar amanetând tăcerea smulsă dintre şoapte
Răscolind cerneluri într-o tristă încercare.

mai, nr. 71
 La rădăcina fiinţei s-a născut povestea
Înălţându-se cuvântul mâzgălit în humă
La răscruci de doruri deschid porţile acestea
Uneori închise, tălmăcind splendori în glumă.
Îmi coboară-n sânge focul înteţit de vreme
Un poem se naşte din a timpului furtună
Despletiri de vise albe, azi au să te cheme
Din speranţele eterne împletind cunună.
Să-i fii timpului acesta strălucire-n versuri
Când amanetând o rimă vom răscumpăra durerea
Şi din crunta întristare-nfăşurată-n păsuri
Toarce-mi caierul cu vise împlinindu-ţi vrerea.
*
ARGUMENT
Nu lăsa să se stingă lumina în noapte
Pe Dumnezeu nu-l lăsa să o îngroape
Pierdut în rogvaivul iluziilor frânte
Închis în circumstanţe atenuante.
Dorinţe şi zbucium irosite degeaba
Apasă-n pasul ce înfrânează graba
Minuni retrograde găsesc spăşit pretextul
Şi-n ascendent stă ascuns argumentul.
Năluca neghioabă vrea calea să îţi poarte
Blazată în visul speranţelor moarte
Când desculţă îşi saltă pe pat de jăratec
O horă îndrăcită prin câmpul sălbatec.
Îmi este târziu, dar tu îţi cântă balada
Nici nu mai ştiu dacă îţi scuturi ograda
Ţi-e gândul departe la acte finale
Piesa se joacă, replicile-s banale.
Speranţe se pierd pe cărări separate
Bântuite de umbre şi gânduri deşarte
Năluca se întoarce şi şade confuză
Sperând să-ţi rămână taină, poate şi muză…

mai, nr. 71
 Lacrimi fluture

Mihail Coandă
*
Sărutul, poezia tăcută a buzelor
Te-am iubit doar o secundă,
dar cât îmi ia de mult
ca să te uit,
or sa treacă eternități
că să pot șterge
urmele sărutului,
poate nici nu l-ai simțit,
am împărțit acea secundă,
că să am timp
să te ating,
să te desenez în suflet
și să te sărut,
să fac tot ceea ce ai așteptat
să ți se întâmple
într-o viață.
Sărutul, a fost
poezia tăcută a buzelor noastre.
În suflet a rămas focul,
căci te-am desenat
mai, nr. 71
 în culorile flăcărilor,
să arzi mereu,
că o torță olimpică.
Cine zicea că o secundă
nu e de ajuns ca să iubești?
În acea secundă
ți-am sărutat toate rănile sufletului,
am vindecat lacrimile uscate,
zăceau pe pereții ochilor,
de acum poți plânge din nou,
ai lacrimi noi.
Eu voi fi trecut
de mult în amintire,
când tu ai să-ți revii
din somnul rațiunii,
păcat că nu avem
două inimii,
una să iubească
și alta să poată gândi.
*
Iubirea, al cincilea element
Că să te iubesc,
a trebuit să învăț să zbor,
ca să mă iubești,
a trebuit să curg ca un râu, calm,
limpede prin sufletul tău ,
ca să te păstrez,
a trebuit să te închid
pe veci în gândurile mele.
M-am întrebat cine ești
și de ce exist doar prin tine.
Am găsit răspunsul
în nopțile de nesomn,
în diminețile de visare,
în verdele crud al gândurilor mele.
Tu ești al cincilea element,
fără de care, eu,
nu mai pot trăi,
fără de care nu aș putea să exist,

mai, nr. 71
 fără de care aș fi doar
un trecător oarecare prin viață ,
ești IUBIRE!
Îmi ești TOT!
Aș putea să enumăr
o mie de motive
pentru care te iubesc,
dar îți voi spune doar atât :
Te iubesc, pur și simplu!
*
Prizonier în mine
Mă strigi sau noaptea-mi joacă feste,
Chemări se-aud din ternul nesfârșit,
Îmi bat tăcute în matele ferestre,
Plângând, se întorc de unde au venit.
Puteai să iei trăsura, domnișoară,
Să-nhami cinci inorogi la ea,
Să fi venit și tu mai înspre seară
Te-aș fi primit cu drag, frumoasa mea.
Eu noaptea dorm vegheat de iele,
Nimic din ce-i uman nu mă atinge,
Am fost vrăjit cu pulbere de stele,
Iubirea să mă doară pân’ la sânge.
Ego-urile-mi stau de pază lângă pat,
Sunt cerberi ce mă păzesc de lume,
Aș vrea de toate iubito ca să scap,
Să fug din închisoarea mea, din mine.
*
Povestea unei bănci
…pe o bancă,
am găsit scrisă o poveste,
nu era despre un el și o ea,
era povestea unei bănci,
așezată la o margine de destin
pe o alee unde rătăcesc doar iluziile,
dezamăgirile, pașii pierduți,
era o bancă unde cei goi de ei
își uitau gândurile,

mai, nr. 71
 le abandonau.
Le-am zărit
și m-am așezat lângă ele.
M-au privit.
Câteva- mai îndrăznețe-
mi-au sărit în brațe,
s-au lipit de mine,
le-am mângâiat
și am simțit
ceva ce nu mai simțisem niciodată,
lacrimile unor gânduri,
da, gândurile plângeau în palma mea!
le-am sărutat, mă ardeau,
din ce dor au fost uitate,
din ce iluzie,
din câte dezamăgiri?
aveau gustul viselor ei,
l-am simtit pe buze.
Cine era ea?
Am luat gânduri, lacrimi
și le-am cuibărit la pieptul meu,
m-am simțit pătruns,
puneau stăpânire pe mine,
devenisem ce ea a visat să fie mereu,
femeia cu buze de lună
și cu ochii fluturi,
rătăcită pe o bancă
într-un destin care nu era al ei.
Acum știu cum arată.
Mă abandonez ei.
Femeia lună,
bine am venit pe banca ta!
*
Umbre pierdute
Mi s-au rătăcit umbrele,
de acum îmi port singur destinul,
sper ca noul stăpân
– dacă au găsit unul –
să fie mai norocos,

mai, nr. 71
 să le hrănească mai bine,
erau atât de slabe,
de parcă aș fi trăit mereu apusul.
Cu ele am pierdut și câțiva pași,
toate fug de mine,
bucuriile, tristețile,
am rămas și fără lacrimi,
le-am lăsat zălog
pentru o noapte de odihnă
sub cerul liber,
chiar și grijile mi-au fugit,
atât de prost stăpân pot să fiu?
Fără umbre,
fără pași,
fără nicio grijă,
îmi port crucea,
Golgota mea nu se vede,
cine știe unde am să fiu răstignit!
*
Lacrimi fluture
Îți zboară fluturi din fiecare lacrimă, iubito,
plânsul îți este o partitură,
destinul compozitor,
pianul este sufletul tău,
de undeva se aude o vioară
și ea plânge,
e ce a mai rămas
din lumina caldă a ochilor tăi,
din acea sensibilitate nevăzută,
necăutată,
din ceea ce te-a definit mereu,
pentru cei ce aveau ochi să vadă,
dar au fost mereu orbi,
câteva acorduri pentru cei care se opresc să aplaude femeia ascunsă în tine,
acolo te caut, în spatele fiecărei note.
Ți-am tradus plânsetul în cuvinte,
de acum ești o operă completă.
*
Cine ești ?
mai, nr. 71
 Te-am întrebat, ce culoare au ochii tăi?
și mi-ai răspuns că au culoarea lui mai,
că sunt vânt primăvaratic
cu iz de pământ reavăn,
că poarta în ei zborul unui stol de fluturi,
că sunt asemeni cuvintelor,
plini de magie,
că au în ei întrebări,
răspunsuri niciodată.
Te-am întrebat, ce gust au buzele tale?
și mi-ai spus că au gustul ploii,
a fiecarui strop ce pică pe un trup înfierbântat,
topindu-se în el însuși,
în ploi de buze.
că au gust de stele,
cât aș vrea,
sã pot cuprinde tot cerul într-o singură sărutare,
să curgă pe lângă buzele noastre infinitul.
Te-am întrebat, cine ești tu ?
și mi-ai răspuns că ești alfabetul inimii,
litera scrisă pe pereții unui câmp cu dor,
că ești fiecare pas al gândurilor mele,
oceanul în care îmi scald uneori visele să pară noi,
mi-ai spus că ești frunza dintr-un foșnet tomnatic,
că ești vântul ce-mi poartă degetele pe mătasea trupului,
Doamne!
Câte îmi ești și câte mai rămân ca să îmi fii!

mai, nr. 71
 Lacrimă zburătoare

Viorel Daniel Pop

*
Gânduri fugare…
Gându-mi fuge dinspre luncă,
unde morții sunt vecini,
blestemat, pământu-aruncă
suferinți din rădăcini.
M-a îmbolnăvit țărâna,
mor în trupul muribund,
nu vreau să îmi fii stăpâna
moarte, eu nu-ți mai răspund.
Gându-mi fuge dinspre vale
unde oasele dormeau,
nu știau că-s speciale,
vânturile, le-nchegau.
Mi s-a-ntinerit și mintea
să percep unirea lor,
luând forma lor umană,
Duhul, suflă viață lor.
Gându-mi fuge spre izvoare,
unde ape fac vâltori,
curățând orice urmare,
dând un duh de sărbători.
Mi-am mărturisit credința,

mai, nr. 71
 cea născută-n mine-adânc,
botezat în conștiința,
luând ființă prin Cuvânt.
Am să prind gândul în mine,
să mă ducă peste tot,
înțeleg că nu-s puține,
lunci sau văi, izvoare scot.
Când va fi să plec spre Stele,
rogu-vă, să-mi duceți trupul
peste-a jumătății mele,
Fășurat așa ca snopul…
Gându-mi fuge iar la Tine,
Doamne când voi fi primit,
să dai binecuvântări senine
tuturor ce m-au iubit!
*
Lacrimi între vise…
Și nu credeam că lacrimile dor,
Cernute printre pleoape și retină,
Sunt ca furtuni de migrator
Ce zboară-n firea mea străină.
Poate sunt sursa viselor târzii
Dar și acestea-mi sunt stompate
Însă le scriu în multe poezii
Că visul, mă trădează-n noapte.
Cand plâng iubito, după tine plâng,
Sunt lacrimi care dor atât de mult,
Le iau cu mâna și le strâng,
Iar care cad, plângând eu le ascult.
Pământul le cunoaște-a lor cădere,
Lovite sunt, se sparg de bruj uscat,
Nisipul le absoarbe-a lor părere,
Să-mi umezească sufletul cercat.
Iubirea-ți stă în taina împăcării,
Cât ai trăit cu tot m-am dăruit,
Am stăruit și-n ceasul încercării,
Speram, că nu e totul năruit.
Credeam că visele s-au dus cu tine,
Dar parcă sunt mai vii decât oricând,

mai, nr. 71
 Tresar ‘necat în lacrimi cristaline,
Mă regăsesc aici, că sunt trecând…
*
Ce bine e in vise!…
Când nu te văd și nu vorbim,
atâtea am să-ți spun de multe,
dar când te văd, te-aud, zâmbim,
uit tot ce-aveam sub frunte.
Atât de multe gânduri încurcate
eu am în minte ca să ți le spun
dar când te văd, te-aud, la toate
mă ajuți, și încurcate nu mai sunt.
Atât de multe lucruri îmi lipsesc,
nimic din ele parcă nu găsesc,
dar când te văd, te-aud, m-opresc,
le văd, că parcă toate mă privesc.
Atât de rătăcit mă simt în rătăciri,
de nu mai ştiu ce drumuri, unde duc,
dar când te văd, te-aud, tu mă inspiri,
atunci găsesc uşor cararea, şi-o apuc.
Atâta zbucium, în frământări-cuvinte,
prin toată lumea parcă mă încurcă,
dar eu te văd şi te aud pe tine,
și nodurile toate se descurcă.
Ce multe lucruri, planuri risipite,
să le-mpletesc pe toate aş fi vrut,
dar clipele, când mă trezesc din vise,
îmi spun că numai tu lipsesti nespus.
*
E greu străine..?
E greu străine să-nțelegi ce scriu și ce gândesc?,
Că n-ai trecut tu ca să vezi, să simți sau să trăiești
A vuietului vânt cel greu, a valului durere?
Vârtej de ape și de vânt erau înăpustite
Asupra sufletului blând ne-ajutorat să se ridice.
Să stai să vezi vârtejul mare cum fără milă el,
Învârte tot fluxul și refluxul al neputinței stare.
Iar din vârtejul nemilos o mână se ridică

mai, nr. 71
 Cerând cu greu…, plină de frica…, ajută-mă o clipă…
Să stai sa vezi fără puteri, vârtejul greu ce luptă cere;
Cu cel căzut, zdrobit și istovit a vieții în durere.
Dar mâna ce se ridica…, așa cu greu se cobora…,
Încet, nimic nu mai vedeai, iar liniștea
Se așeza deasupra stării sale, căci duhul cel ce îl avea, Acum ca un fior de vânt condus în
sus, în sus…
S-a dus la cerul cel de mai de sus…
Tu… stai să te gândești mereu cum e să cazi…
Și tu la fel când vuietu-i la fel?…
*
Iubită Plăsmuire!…
Eu am să tac, așa mi-e ruga,
din gânduri puse-aiurea în cuvânt
voi plăsmui ca cei ce știu și mima,
în rânduri plăsmuiesc cu-atât avânt.
Aș plăsmui Pământul, preș să-mi fie,
urmăritori să caute privirea-n nori
apoi să mă slăvești, iubită Plăsmuire,
că „eu” te-am scris și copiat de-atâtea ori.
Și am să tac sub măști agonisite,
de unde curg sudori de impotente plăsmuiri,
te-oi plăsmui, născocitor de vise,
sub preșuri mari de creator, în umiliri.
Și am să tac, că sigur nu-s eu cine,
să plăsmuiesc o frică de „exist”,
dar nu te-oi născoci în vers iubire,
inventator creat din pântec narcisist.
Te rog să mulțumești plăsmuitorilor nu mie,
căci am să tac, iubită Plăsmuire, eu…
Ei te sculptează aproape-n orice poezie,
din ciob ajuns în plasma unora, până-n nucleu.
Eu am să tac, iubită Plăsmuire smulsă,
din scrisul ce era ‘nainte de-a fi scris,
dar va suna ecoul șoaptelor nespuse…
Eu, Plăsmuire în Cuvânt mă las proscris…
*
Lacrimă zburătoare

mai, nr. 71
 Zboară lacrimă-n pădure,
Unde cântă păsărele,
Adunate-n stol să-mi fure,
Gândurile, gândurilor mele.
Iar din văi tristeți să-ndure,
Scoase-n trup, pete prin piele,
Sfîșiat de lumea crudă,
În ecouri să se-audă…
Zboară lacrimă pe Mare,
Să te scalzi în ape-ntinse,
Unde-s suferințe-amare,
Oglindite-n Cer cuprinse.
Presărate-n răni cu sare,
Ce-mi adapă suferințe,
Tristă ești și-nlăcrimată,
Lacrima mea mult stimată.
Zboară lacrimă „acasă”,
Să îi cânți iubitei mele,
Că a fost a mea aleasă,
Înălțată-n Slăvi și Stele.
Să te-audă-n noaptea deasă,
Unde somnul vrea să spele,
Dorul meu ce-ți duce dorul,
Până duhul meu ia zborul.
Zboară lacrimă în Slavă,
Însuși Cerul te așteaptă,
Versu-i scris într-o octavă,
Pusă-ntr-un poem pe treaptă,
Cu o notă -atât de gravă,
Unde jaspu-i transparentă,
Roșu, verde-n curcubeu,
Dată chiar de Dumnezeu.
*
Scrisul meu…
Un dor profund m-a inundat de tine,
te simt că-mi ești atât de consacrat,
mă răscolești în fiecare mine,
tu, „scrisul” meu de neuitat.
Te simt atât de încleștat de mână,
prin ochi îmi curge gândul tău de scris,
mai, nr. 71
 îmi tremură cuvântul ce se-amână,
că l-am lăsat de-atâtea ori nescris…
Îmi ești o parte-a eului fidel,
m-aștepți în taină și-umilință,
prezent la cel mai mic apel,
ca să te naști citit ca nobilă ființă.
Atâtea doruri mă străpung când scriu,
vulcan erupt de-am incercat să îl îngrop
am adunat din praful de oglindă azuriu
din cioburi să rescriu un strop cu strop.
O, câte doruri se renasc nejudecate
tu, scrisul meu, la fel nu-mi ești judecător
și fiecare dor din cioburi adunate,
prin ochi îmi curge ciobul următor…
Mă scriu în praful din oglinda vieții
din ochi, cu ochi de cioburi purpurii,
udată-n strop, cu strop în scrisul cărții,
dar măcinat și ars, topit în lacrimi gravuri-i…

mai, nr. 71
 Tămăduirea rătăcirilor
Marin Moscu
*
Încântare
Floarea sufletului, trifoi cu patru foi,
Iese din rubinul iubirii aprinse în noi,
Adună aripi, le pune în zborul spre stele,
Bea scântei din curcubeie dosite-n ulcele.
Roua respiră pe buzele tale, pline de grai,
Uimirea umblă desculță prin iarba din
rai,
Mușc adânc din plăcere, cu inima plină,
Prind luna din cer să-i bem din lumină.
Râzi cu stelele-aprinse în dinți, râzi cât
poți,
Fericirea ne aduce din veșnicie nepoți,
Împrejur tatuăm petale-n buchet de
lumină,
Pan din syrinx cântă o melodie divină!
*
Varsă-ți iubirea cu lumina-n mine
Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.
Drumul se șterge de roți pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine și lumea din stele.
Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credința din cer, adevărată.
Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ți iubirea cu lumina-n mine!…
*
Grota astrală
Un atlet prinde fulgerul şi-l strânge,
Capătul ploii miroase puternic a sânge.
Un preot salută crucea răstignită în vis,
Mielul lui şi-a întins pielea până s-a stins.
Inima transcende lăuntric, târziu,
Ploaia se stinge, somnambulul e viu.
Ochii tăi sunt floare în iubire aprinsă,
Distanţa dintre noi de timp e ucisă,
Partea frumoasă a jocului devine banală
Când se termină într-o grotă astrală!
*
Exerciţiu din asfinţit
mai, nr. 71
 Urcăm scările dealurilor în căutarea *
fagurilor iubirii, Tămăduirea rătăcirilor
Ne aşezăm la masa soarelui în scăunele
Îngerii aduc pe poarta cerului,
de flori,
Pe undeva, pe la Greşu,
Ne iubim privind împrejur până în apusul
O rază de lumină,
amintirii,
O pun în căuşul palmelor
Până clipele îşi destramă frumoasele
Şi o infuzează
culori.
Cu sărutul buzelor tale.
Încercăm scara fericirii fără de sfârşit
Beau pe nerăsuflate
Ori de câte ori în stomac fluturii aleargă,
Boabele fericirii
Nu ne gândim să ne întoarcem de unde
Cu ochii şi inima…
am venit,
Sufletul intră în jocul rațiunii,
Vibraţia noastră este întreagă.
Rațiunea urmăreşte
Am ieşit din noi scrâşnind în viteză,
Zig-zagul fluturilor
Furtuna cu fulgere nu ne spală de păcate,
Mânjiți cu aripi de curcubeu,
Lumea ne aşează într-o mare paranteză
Albinele deviază orizontul
Socotind fericirile clipei şi visele deşarte!
Vărsând peste noi
Am urcat dealuri şi ne-am iubit,
Clepsidra cu miere şi polen.
Exerciţiu perfect vine din asfinţit!
Îți aduci aminte
* Pe unde, şi cum , ne-am tămăduit
Frumoasa mea, frumoasa mea… Rătăcirile dulci?
Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima de scoici stelare,
A încolțit în piept târziu
Un fulg de frunză trecătoare.
Se-nalță, cade, reînvie
Pe pala vântului ştrengar,
Respir parfumul poeziei
Iubirii ce o port ca dar.
Frumoasa mea, frumoasa mea Tu, răspunde.
Cu inima cleştar de vis, Eu încerc să pătrund,
Tămăduieşte-mi rana vieții Pe aceeaşi rază,
Prin aripa ce m-a cuprins. Cu tine în brațe
A încolțit ghinda candorii, Pe poarta cerului!
Stejarul s-a ascuns în noi
Pe culmea nemuririi care *
Îşi spală fulgerele-n ploi. Undeva pe o colină…
Frumoasa mea, frumoasa mea
Undeva pe o colină,
Iubirea ta-i parfum de stea!
Într-un codru secular
mai, nr. 71
 Cresc fructele de lumină
Peste vârfuri de stejar.
Înfloresc pomii, livada,
Merg bunicii cu nepoți
La fântâni sa-nvârtă roata
Cu agheasmă pentru toți.
Se apleacă la altare
Omul bun, în crez stelar,
Matei vrea să crească mare
Cu iubire şi cu har.
La piept ține-o cruciuliță
Cu mir sfânt, merge-n pridvor,
Are marea lui dorință
Să se-nchine sfinților…
Undeva pe o colină,
Într-un codru secular
Mânăstirea-i de lumină,
Matei, vână de stejar!
*
Stânca şi primirea îmbrățişării
Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrățişeze.
Vocea ei urcă în clopotnițe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieții în valuri.
Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate…
Stânca fulgeră
În săgețile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.
Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.
Mă intreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrățişarea?
*
Tablou
Tablou cu nuri în acolade
Din care curg fulgere moi
Cu dinții de ieduți de lapte
Născuți în ierburi şi-n noroi.
Tablou cu vise răstignite
În cuie de lumini adânci
Pătrunse pe neocolite
În coastele ce stau pe brânci.
Tablou cu țara şi cu tine,
Şuvoi ce curge stând în loc
Pe-ntins de lacrimi şi suspine
În liniştea fără noroc.
Tablou cu inima în groapa
Celor cu aripi de nisip
Jucându-se vârtos cu sapa
În ochiul meu, sculptându-ți chip!
mai, nr. 71
 Pandemia va duce la tulburări sociale și revoluții.

De fapt nu este adevărat. Din niciun punct de vedere, medical, economic, social sau
psihologic. Covid-19 exacerbează problemele preexistente al inechităților din orice colț al
lumii. Rezultatele vor fi de la tulburări sociale până la revoluții, este de părere Andreas
Kluth.

Tulburările sociale erau deja în creștere în lume înainte ca SARS-CoV-2 să lovească

umanitatea. Din anul 2017 și până acum au avut loc peste 100 de proteste masive anti-
guvernamentale, de la țări bogate precum Franța, unde protestele vestelor galbene erau
deja intrate în cotidian, la cele din Sudan sau Bolivia.

Un efect imediat al pandemiei este acela de a amortiza majoritatea formelor de protest

sau tulburări sociale, deoarece guvernele democratice și autoritaritariene forțează
populațiile lor la blocaje, care îi împiedică pe
oameni să iasă în stradă sau să se adune în
grupuri. Dar în spatele ușilor gospodăriilor aflate
în carantină, la lungile cozi de săraci pentru o
farfurie cu supă, în închisori, mahalale și lagăre
de refugiați – oriunde oamenii erau deja flămânzi,
bolnavi și îngrijorați chiar dinainte de epidemie,
tragedia și trauma se acumulează. Într-un fel sau altul, aceste presiuni vor trebui să se
elibereze.

Această epidemie este ca o lupă care mărește inechitățile între țări dar și în interiorul
acestora.

Care țară europeană va fi câștigătoare după pandemie?

Țările mai sărace care nu au prea multe opțiuni sunt și cele mai expuse. Așa și cu
populațiile, cu cât cineva câștigă mai puțini bani cu atât mai puține șanse are ca să lucreze
de acasă.

mai, nr. 71
Lipsa economiilor și al asigurărilor de sănătate, lucrătorii care sunt în situații precare vor
trebui să facă tot posibilul pentru a-și păstra locurile de muncă pentru a putea trece de
această perioadă dar numai atât cât să supraviețuiască.

Și în timp ce fac efortul de a se duce la muncă pentru a-și păstra joburile se vor infecta iar
boala o vor aduce acasă la familiile lor iar de la familiile lor în cartierele aglomerate.

Diferențele dintre națiuni sunt încă și mai mari. Pentru cei care locuiesc la periferiile
orașelor din Africa de Sud sau India distanțare socială nu poate exista deoarece întregi
familii trăiesc într-o singură cameră. De măști nici nu poate fi vorba, iar sfatul privind
spălatul mânilor este unul foarte bun cu condiția ca locuința să aubă și apă curentă.

Organizația Internațională a Muncii a averizat că SARS-CoV-2 va distruge 195 de

milioane de locuri de muncă din întreaga lume iar veniturile a 1,25 miliarde de oameni se
vor reduce drastic. Cei mai mulți erau deja săraci. Și pe măsură ce suferințele se adâncesc
se vor exacerba și flagelurile, alcoolismul, consumul de droguri, violența domestică și
abuzurile împotriva copiilor, toate acestea lăsând în urmă populații traumatizate probabil
pentru totdeauna.

În acest context, ar fi o naivitate să credem că o dată ce urgența medicală se va fi

terminat, ne vom continua viețile ca și înainte. Furia și amărăciunea vor găsi căi de a se
elibera. Printre vestitorii noilor tulburări sociale se numără milioanele de brazilieni care
au lovit oale și tigăi din geamurile locuințelor lor în semn de protest față de guvern sau
deținuții libanezi care au organizat o revoltă în închisorile supraaglomerate.

Cu timpul, aceste chestiuni ar putea deveni noi mișcări populiste sau radicale, care vor
intenționa să dea deoparte orice regim anterior și pe care îl vor defini ca fiind inamic.
Marea pandemie din 2020 este, așadar, un ultimatum pentru cei care resping populismul.
Pancemia ne cere să ne gândim mai intens și mai îndrăzneț, dar totuși pragmatic, la
problemele de bază cu care ne confruntăm, inclusiv inegalitatea.

***

mai, nr. 71
 NECONSTITUȚIONALITATEA ORDONANȚELOR

„În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”– parintele Arsenie BOCA

Criticat încă din prima zi sub aspectul legalităţii, dat fiind că a apărut în Monitorul
Oficial în două forme – odată fără contrasemnătura premierului Ludovic Orban, odată
având aceasta semnătură – decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul
României semnat în 16 martie 2020 de Preşedintele Klaus Werner Iohannis poate fi privit
că actul oficial prin care s-au pus bazele loviturii din stat. Şi totul s-a întâmplat în timp ce
Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară pandemie la nivel global din cauza COVID-19
(coronavirus), iar ţara noastră înregistra primele decese ale unor persoane infectate cu
acest virus.

Prevederile decretului privind instituirea stării de urgenţă conţin elemente clare care arată
că puterea Parlamentului a fost uzurpată prin acest
act, că funcţionarea Justiţiei a fost interzisă, iar
drepturile omului călcate în picioare. Şi totul cu o
semnătură (sau două, în funcţie de ediţia din
Monitorul Oficial). Decretul în sine, după cum veţi
vedea, poate fi privit ca un abuz care îi poate atrage
preşedintelui răspunderea penală pentru înaltă trădare, iar premierului Ludovic Orban
(pentru contrasemnătura din Monitorul Oficial nr. 212 din 17 martie 2020 pentru
Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020) răspunderea penală pentru fapta
săvârşită în exerciţiul funcţiei.

Cel care semnalează, legitim, nelegalitatea decretului semnat de Iohannis, prin care
ţară a fost pusă pe butuci, este avocatul Corneliu-Liviu Popescu (foto 2), cel care de
altfel, a întreprins în cursul zilei de 9 aprilie 2020 demersurile pentru intrarea în
legalitate a acestui act, respectiv:

-A formulat plângere prealabilă prin care a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis

(foto 1 stânga) şi primului ministru Ludovic Orban (foto 1 dreapta) să revoce în
parte Decretul nr. 195/2020, pentru nelegalitatea conţinută la capitolele V şi VII din
anexa 1 la Decretul 195/2020, prin care s-au luat măsuri de natură legislativă (deşi
acest atribut revine Parlamentului);

mai, nr. 71
-A depus o Petitie la Avocatul Poporului in care sesizeaza incalcarea drepturilor sale
fundamentale prin aplicarea dispozitiilor cuprinse la capitolele V si VII.

În cele două acţiuni, avocatul Corneliu-Liviu Popescu reclama faptul că prin prevederile
cuprinse la cele două capitole din Anexa nr 1 a Decretului privind instituirea stării de
urgenţă au fost adoptate măsuri cu caracter legislativ, fiind uzurpata puterea legiuitoare a
Parlamentului (ori, prin delegare, a Guvernului), interzisă funcţionarea Justiţiei şi a
Ministerului Public, şi afectate în mod grav drepturile omului.

Or, în faţa acestor elemente, precizează avocatul Corneliu-Liviu Popescu, în prezent

asistăm la „ceea ce juridic se cheamă o lovitură de stat”!

Concret, în plângerea prealabilă, respectiv petiţia depusă la Avocatul

Poporului, profesorul Corneliu-Liviu Popescu a arătat că, prin Decretul privind
instituirea stării de urgenţă, Klaus Iohannis a stabilit şi impus regimul stării de
urgenţă, cu restrângerea exerciţiului drepturilor omului, deşi acest atribuit revenea
Parlamentului, prin lege, ori Guvernului, prin ordonanţa.

De altfel, aceste aspecte sunt clar stipulate în Constituţia României la art. 53 alin. (1) –
„Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai
dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a
moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale;
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav”. – şi art. 73 alin. (3) lit. g) – „Prin lege organică se reglementează
regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă”.

Pentru această lovitură de stat, astfel cum este reglementată juridic, avocatul Corneliu-
Liviu Popescu considera că Preşedintele României trebuie să răspundă
constituţional politic cu demiterea din funcţie şi penal cu condamnarea sa pentru
înaltă trădare (art. 398 Cod Penal). La rândul său, premierul Ludovic Orban,
pentru contrasemnătura de pe Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe
teritoriul României, ar trebui să fie tras la răspundere constituţională politică prin
demiterea prin moţiune de cenzură şi penal pentru fapta săvârşită în exerciţiul
funcţiei.

Aşteptam cu interes noul decret emis de Iohannis pentru prelungirea stării de

urgenţă pentru a vedea dacă, prin conţinutul său, reprezintă o perpetuare a

mai, nr. 71
încălcării drepturilor omului, a nesocotirii Legii fundamentale a Statului român şi o
ignorare crasă a atribuţiilor fiecărei puteri din Stat.

Redam în continuare pasaje din Petiţia formulată de avocatul Corneliu-Liviu

Popescu în 9 aprilie 2020 şi trimisă către Avocatul Poporului:

„Prin art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 a fost instituita starea de
urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data publicării oficiale, conform
art. 8. Decretul a fost emis şi publicat oficial pe data de 16.03.2020, ceea ce înseamnă că
perioada de stare de urgenţă durează din 16.03.2020 inclusiv până în 14.04.2020
inclusiv.

Prin capitolele V şi VII din anexa nr. 1 la decret s-au adoptat măsuri cu caracter
legislativ, şi anume:

– s-a stabilit că nu curg ori se suspendă termenele de prescripţie sau decădere în

materiile civile lato sensu şi că nu se aplică dispoziţiile legislative în materie, precum şi
faptul să se suspendă curgerea prescripţiei răspunderii penale;

-s-a stabilit că nu se judecă şi că nu se desfăşoară activitatea de urmărire penală şi cea a

judecătorilor de drepturi şi libertăţi şi a judecătorilor de cameră preliminară decât într-
un număr extrem de redus de cauze, fiind abilitate colegiile de conducere ale înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel să stabilească aceste cauze, iar
Consiliul Superior al Magistraturii să dea îndrumări în materie, precum şi că această
situaţie vizează şi procedurile de competenta Inspecţiei Judiciare;

– s-au instituit conditii si reguli procedurale speciale;

– s-au dublat termenele de raspuns la petitii si la cererile de informatii de interes public.

Toate aceste norme sunt norme de reglementare primară, care au forţa de lege,
intervin în materii de natură legislativă şi fac inaplicabile, modifica sau instituie
reguli cu forţa legislativă. Cu toate acestea, organizarea judiciară, procedura
judiciară, materia penală, regimul general al proprietăţii, regimul stării de urgenţă,
restrângerea exerciţiului drepturilor omului se reglementează numai prin norme
legislative, potrivit art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. g), h), k), l) şi m), art. 126 alin.
(2), art. 129 şi art. 131 alin. (3) din Constituţie.

mai, nr. 71
Conform art. 61 alin. (1) şi art. 115 din Constituţie, singurele autorităţi care au
competenţa să adopte norme de reglementare primară sunt Parlamentul (care exercita
puterea legislativă, prin lege) şi Guvernul (că legiuitor delegat, prin ordonanţa).
Preşedintele României nu are absolut nicio competenţa să adopte, să modifice sau să
suspende aplicarea vreunei legi sau ordonanţe, adică să legifereze.

În situaţia în care se impune declararea stării de urgenţă, competența constituţională a

Preşedintelui României este exclusiv de a institui starea de urgenţă, prin decret
contrasemnat de Primul-Ministru, şi de a solicita Parlamentului încuviinţarea
măsurii adoptate, în temeiul art. 93 alin. (1) din Constituţie. Preşedintele României
nu stabileşte însă regimul stării de urgenţă ori restrângerea exerciţiului drepturilor
omului, acestea fiind rezervate legii sau ordonanţei, potrivit art. 53 alin. (1) şi art. 73
alin. (3) lit. g) din Constituţie. Parlamentul nu face decât să încuviinţeze măsură de
instituire a stării de urgenţă, prin hotărâre, iar nu prin lege, aşa încât niciodată decretul de
instituire a stării de asediu nu are forţă de lege şi nu poate conţine norme de reglementare
primară.

Prin toate normele indicate supra, cuprinse în decretul privind instituirea stării de
urgenţă, Preşedintele României şi Primul-Ministru al Guvernului au uzurpat
puterea legiuitoare (a Parlamentului sau, prin delegare, a Guvernului), au interzis
practic funcţionarea justiţiei şi a Ministerului Public, au afectat grav drepturile
omului, ceea ce juridic se cheamă o lovitură de stat, care pentru Preşedintele
României trebuie să atragă răspunderea constituţională politică a demiterii din
funcţie şi răspunderea constituţională penală a condamnării pentru înaltă trădare,
iar pentru Primul-Ministru al Guvernului trebuie să atragă răspunderea
constituţională politică a demiterii prin moţiune de cenzură şi răspunderea
constituţională penală pentru fapta săvârşită în exerciţiul funcţiei.

Dacă era nevoie de adoptarea de măsuri precum cele cuprinse în decret şi indicate
supra, nimic nu împiedica Guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă ori, după caz, să
îşi angajeze răspunderea pe un proiect de lege pentru modificarea cadrului normativ
aplicabil stării de urgenţă, ceea ce ar fi respectat pe deplin exigenţele constituţionale ale
art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. g), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din
Constituţie.

mai, nr. 71
În afară de nelegalitatea formală a tuturor normelor indicate supra, unele soluţii
cuprinse în decret sunt nelegale şi pe fond, fiind disproporţionate. Exemplele manifeste
sunt în materie penală:

Exemplul nr. 1: Continuă să se judece cererile de arestare preventivă şi cauzele cu

arestaţi, dar nu se judecă şi contestaţiile la executare privind punerea în executare a
unui mandat de executare a pedepsei definitive (altfel spus, dacă persoana A este
arestată preventiv, cauza penală continuă; dacă însă persoană A este arestată pentru
punerea în executare a unui mandat de executare a unei pedepse definitive şi face
contestaţie la executare, pe motivul că există eroare în personam şi că hotărârea de
condamnare priveşte de fapt persoana B, aceasta contestaţie la executare nu se judecă şi
persoana A vă fi privată de libertate fără posibilitatea de acces la un judecător pe toată
durata stării de urgenţă).

Exemplul nr. 2: Sentinţa de condamnare a unui inculpat judecat în stare de arest

preventiv se va motiva în termen, iar apelul se va judeca şi el. În schimb, decizia
definitivă de condamnare la închisoare cu executare nu se mai motivează în termen,
nefiind vorba de un arestat preventiv, ci de un condamnat definitiv care execută
pedeapsa închisorii, împiedicând dreptul la căi extraordinare de atac, unde condamnatul
poate inclusiv să ceară suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Exemplul nr. 3: Continua să se judece cauzele penale privind infracţiunile contra

securităţii naţionale, actele de terorism şi spălarea banilor, dar nu şi crimă de genocid,
crimele împotriva umanităţii şi crimele de război.

Este evident că existenţa unei situaţii excepţionale justifica măsuri excepţionale din
partea autorităţilor publice, pentru rezolvarea situaţiei şi restabilirea normalităţii.
Legalitatea ordinară este înlocuită cu o legalitate excepţională, de criză, care conferă
puteri excepţionale autorităţilor publice. Acest lucru însă risca să pună în pericol
democraţia constituţională şi drepturile omului prin posibile abuzuri, de aceea
legalitatea excepţională, care este oricum mult redusă faţă de legalitatea normală,
trebuie respectată strict.

Într-un stat în care democraţia, statul de drept şi drepturile omului constituie valori
fundamentale, respectarea strictă a legalităţii excepţionale în situaţii de criză este
esenţială pentru prezervarea acestor valori.

mai, nr. 71
Interesul petiţionarului în formularea prezenţei petiţii vizează respectarea drepturilor
sale la un proces echitabil, la respectarea vieţii private şi de familie, de proprietate, la
siguranţă, la informare, de petiţionare, care sunt vătămate prin nomele indicate supra
cuprinse în decret, întrucât petentul: are pe rol procese, plângeri penale, sesizări
disciplinare, petiţii şi cereri de informaţii de interes public care nu se pot soluţiona ori
sunt întârziate; este afectat dreptul de a obţine foloase patrimoniale de la clientela
profesională în urma exercitării profesiei de avocat; este afectat în dreptul la siguranţă
individuală prin faptul că aproape toate cauzele penale sunt suspendate, ceea ce
încurajează infracţionalitatea”.

Departament media

mai, nr. 71
 Violetele de Parma şi Violetele Africane

Există Violete de Parma şi există Violete Africane. Şi unele, şi celelalte, au flori foarte
frumoase şi o istorie interesantă. Violetele de Parma sunt flori europene, parte din
familia Violete, ştiinţific Viola. Violetele Africane sunt flori… africane, da, aţi ghicit,
crescute în Europa în apartamente şi sere.

Deci nu sunt aceleaşi flori?

Nu.
Hai să ne lămurim!

a) Violetele Europene şi Violeta de Parma

Violetele, sau Viorelele1, sau Toporaşii, sau Colţunii-popii, sau Trei fraţi pătaţi,
sau Micşunelele sunt, toate, denumiri româneşti pentru plante din flora spontană a
României. Toate fac parte din Genul Viola al Familiei Violaceae (de care aparţin
şi Panselele). Denumirile populare se schimbă de la o regiune la alta. În unele
locuri Viola odorata este numită Violetă, în altele Micşunea, în altele Toporaş. În unele
locuri Viola silvestris este denumită Viorea, în altele Colţunul-popii, în altele Micşunea.
Cu toate că floarea Trei fraţi pătaţi este mai uşor de deosebit între membrii acestui gen,
are şi ea multe denumiri: Tămâioară (denumire ce în alte locuri este folosită pentru Viola
odorata!), Barba împăratului, Panseluţă, Floarea (sau Iarba, sau Buruiana) de nouă
daruri (pentru puterile vindecătoare ale plantei2), Floarea Domnească, Panseluţă
sălbatică etc., etc.

Oricum le-am spune, aceste flori sunt parte din cultura romană străveche, deci şi din
cultura românească, dar şi a întregii Europe.

Pe de-o parte, calităţile lor medicale sunt cunoscute încă din Antichitate.
Pe de altă parte, frumuseţea înfăţişării lor este însoţită de frumuseţea unei arome în
acelaşi timp delicată şi persistentă.

În sfârşit, sunt comestibile, fiind adăugate la diferite mâncăruri – din pricini rituale,
gastronomice sau chiar… snoabe.

mai, nr. 71
 Viorele, Micşunele sau Colţunii-Popii, adică Viola silvestris după numele ştiinţific

(IMAGINE DE BOLESŁAW POLARCZYK DE LA PIXABAY)

Violetele – mai ales Viola odorata şi Viola silvestris, dar şi altele – sunt prezente în
folclorul antic european.

Aici sunt privite ca fiind produsul iubirii adevărate – de aceea fiind socotite simbol al
dragostei sincere, eterne şi curate. Dar şi ca rezultatul unui miracol în care curajul şi
vitejia unui sau unor eroi sunt răsplătite prin apariţia Violetelor, acestea având puteri
izbăvitoare, eliberatoare, vindecătoare. Amândouă liniile de înţelegere spirituală
a Violetelor s-au păstrat până astăzi în multe culturi europene, inclusiv în folclorul
românesc (a se vedea şi legenda florii Trei fraţi pătaţi).

Plinius cel Bătrân, născut la Novum Comum (azi Como), fruntea naturaliştilor romani, va
prezenta în Istoria naturală şi Violeta, în primul rând ca plantă medicinală3. În Evul
Mediu Viola tricolor – cea denumită la noi Floarea Domnească, Tămâioară, Trei fraţi
pătaţi etc. – este privită în religia catolică drept Herba Trinitatus, adică Iarba Treimii, în
unele părţi ale Ortodoxiei având denumirea echivalentă de Floarea Domnească. Şi la
Ortodocşi, dar şi la Catolici, ea este folosită pentru a împodobi curţile mânăstirilor şi
schiturilor, florile culese fiind puse la icoane sau raclele cu moaşte. Nu puţini erau cei
care împodobeau şi mormintele celor dragi cu Viorele (Violete), ca mărturie a legăturii
de iubire dintre cei trecuţi în Veşniciei şi cei încă rămaşi în lume. La Români – şi nu
numai – Violeta sau Vioreaua era văzută şi ca Floarea Maicii Domnului, exact pentru
mai, nr. 71
calităţile de smerenie şi putere, delicateţe şi izvor de sănătate, aparentă fragilitate şi
rezistenţă ale plantei.

Una din proprietăţile mistice ale Violetelor este aceea de a produce valuri de aromă. În
apropierea unui pâlc – sau câmp – de Violete, călătorul simte un parfum dulce-blând
(pentru unii chiar trist), minunat. După care se estompează şi dispare. Cel care zăboveşte
va primi peste câteva minute un alt val de parfum, urmat apoi de estompare.
Aceste valuri de aromă sunt de fapt o iluzie produsă de ionină, un component al
parfumului Violetelor care „scurtcircuitează” senzorii de miros ai omului. Efectul este
cel deja descris.

Încă din Antichitate s-a încercat păstrarea şi folosirea acestei arome. În dulciuri şi salate,
în haine – presărându-se flori de violete printre ele. Mai apoi a început
extragerea parfumului de violetă. Şi cum există nu doar mai multe specii, dar şi varietăţi
regionale, parfumul în cauză avea şi un element comun, dar şi un anume specific, după
locul de producţie şi florile folosite.

Acesta este fundalul pe care în secolul al XVI-lea se iveşte în Italia, în regiunea Parma,
un noi soi de Violetă: Violeta de Parma. Se presupune astăzi că Violeta de Parma ar fi
rezultatul unei miraculoase încrucişări între Viola odorata (Violetă numită
şi Tămâioară, Toporaş sau Micşunea) şi respectiv Viola alba (numită la noi şi Toporaş
alb, Albişoară, Alba, Luminiţă, Viorea albă etc.)4.

Dincolo de originea încă învăluită în taină, esenţial este faptul că noua varietate
de Violetă s-a răspândit sub numele de Violetă de Parma şică avea un parfum
excepţional, mai puternic decât al celorlalte Violete. Ca urmare, a început folosirea ei
atât în industria parfumurilor din Italia – mai târziu şi din Franţa şi Anglia –, dar şi în
industria dulciurilor. Deja în secolul al XVII-lea bomboanele cu aromă de Violetă de
Parma erau binecunoscute. Se foloseau diferite amestecuri de flori zdrobite, miere sau
zahăr (dizolvate în apă), făină, apă de trandafiri sau de fructe etc. Încep să se
răspândească şi băuturi alcoolice cu Violete de Parma, de la cidruri la lichioruri sau gin.
Se realizează un fel de „pastile de gură”, de fapt tot bomboane, cu această aromă.
Începutul secolului XX va aduce şi ciocolata cu Violete de Parma, lansarea
bomboanelor englezeşti numite chiar Parma Violet (Violetă de Parma) etc., etc.

La Români florile din familia Viola au fost totdeauna preţuite. Nume precum Viorel,
Viorela, Violeta sau Viorica le sunt datorate. În popor Violeta sau Vioreaua este
mai, nr. 71
simbolul dragostei curate şi puternice. În zona livrescă a secolelor XIX-XX, până la
venirea Comunismului, Violeta de Parma are un statut special, de floare nobilă ce
mărturiseşte sentimente profunde, serioase, nobile. De la celebra Cofetărie Capşa până la
bucătăriile casnice nenumărate sunt locurile în care aceste flori împodobeau mesele ori
făceau parte, pur şi simplu, din compoziţia cofeturilor sau băuturilor. Şi nu numai!
Dulceaţă de Toporaşi, Violete de Parma glasate, torturi decorate sau aromatizate
cu Violete de Parma, parfum cu sau de Violete de Parma, chiar apă de colonie cu
asemenea aromă, bomboane cu aromă de sau chiar incluzând flori de Violetă de Parma,
iată doar câteva din produsele epocii. E drept, o bună parte dintre ele scumpe şi greu de
atins de omul obişnuit. Care îşi permitea, totuşi, reţetele făcute în casă (a se vedea şi
articolul Violetele şi toporaşii de pe minunatul blog Ierburi uitate!).

Astăzi există studii tot mai complexe asupra Violetelor (precum acest studiu croat). Patru
state nord-americane (Illinois, New York, Rhode Island şi Wisconsin) au Violeta ca
floare naţională5. O provincie canadiană (New Brunswick) şi un judeţ englezesc
(Lincolnshire) au Violete ca simbol (din specii diferite). Dar, bineînţeles, Violeta de
Parma a rămas cumva cea mai cunoscută dintre Violete.

b) Violetele Africane

Ştiţi acele flori de apartament (în România) cu frunze cărnoase şi pufoase? Cu flori mai
ales violete, dar şi albastre, roz, roşii etc.? Având de obicei cinci petale? Cu un pistil cu
două capete galbene, uşor de văzut, în mijlocul florii?

Sunt Violete Africane, mai numite şi Violetele Sfântul Pavel sau Violete Saintpauli.În
limba germană ele mai poartă şi numele de Usambara Violet (voi reveni). Denumirea
ştiinţifică a acestor flori este Saintpaulia ionantha.

Ele nu sunt, atenţie, nu sunt „Violete de Parma”!

Deşi, da, chiar pe site-urile producătorilor şi vânzătorilor de flori, specialişti în domeniu,

se face această confuzie ruşinoasă (pentru un specialist; noi, amatorii, avem dreptul să
fim derutaţi de vreme ce specialiştii nu îşi fac treaba!).

Aceste plante de apartament sunt Violete Africane, denumire primită deoarece au fost
descoperite în Africa.

mai, nr. 71
Mai exact, în vremea în care o parte din Tanzania era sub ocupaţie germană, a existat un
guvernator (evident, german) cu numele Walter von Saint Paul-Illaire (1860-1940).
Călătorind prin Munţii Usambara, aflaţi la sud-est de Lacul Victoria, Guvernatorul
Walter a văzut nişte flori albastru-violet, cu o pată galbenă în mijloc (pistilul), în mijlocul
unor frunze păroase verde-închis. I-au plăcut, aşa că a luat o parte din ele, cu tot cu
rădăcini, pentru grădina sa. Probabil în vara lui 1892 va trimite seminţele acestor flori
tatălui său, în Germania. Deoarece culoarea lor îi amintise de violetele europene, le
denumise, evident, Violete Africane. Tatăl său, Baron Ulrich von Saint-Pauli Illaire,
mareşal al curţii, era un grădinar amator foarte pasionat. Şi a cultivat seminţele primite de
la fiul său cu mult succes (la locuinţa sa din Fishbach). Încântat de ele, trimite în toamna
aceluiaşi an (1892) câteva seminţe şi exemplare de plantă unui prieten. Dar nu oricui, ci
lui Herman Wendland, Maestru Grădinar al Serelor Herrenhaus. Expertul Herman
Wendland va descrie în anul următor această plantă, nouă pentru Europa, în anul următor
(1893). Prezentările sale vor fi tipărite în almanahul Gartenflora, Berlin 1893, şi
în Möllers Deutsche Gärtner-Zeitung, Erfurt, în 20 Mai 1893. În cinstea celui care o
descoperise, Herman Wendland va da Violetelor Africane denumirea ştiinţifică pe care
am amintit-o mai sus: Saintpaulia ionantha. Primul nume fiind, bineînţeles, al familiei
Saint Paul-Illaire, iar ionantha fiind un cuvânt compus (din greaca veche) ce înseamnă
„floare violetă”.

Violetă Africană, Violeta Sfântului Pavel numită ştiinţific Saintpaulia ionantha

Prezentată la A Cincea Expoziţie Florală a Serelor Herrenhaus, în16-25 Aprilie

1893, Violeta Africană, denumită şi Violeta Usambara (după munţii în care a fost
găsită), ori Violeta Sfântul Pavel, respectiv Floarea Sfântul Pavel (Saintpauli), a avut
un succes uriaş. Pe de-o parte, originea sa era exotică, fapt foarte căutat (şi) pe atunci. Pe
de altă parte, evident, planta este de o mare frumuseţe, combinând prezenţa aspră a
frunzelor cu delicateţea catifelată a florilor. Ca urmare, s-a răspândit tot mai mult.

mai, nr. 71
Între 1900 şi 1964 cercetătorii Burtt, Engler şi Roberts aveau să descopere încă 23 de
specii de Violetă Africană, crescând numărul speciilor de Saintpauli-a la 24.

Putem să observăm că în afară de o apropiere a culorii florii şi a faptului că amândouă

sunt fanerogame, cele două feluri de plante (Violeta de Parma şi Violeta Africană) sunt
categoric diferite.

c) Încurcătură şi descurcătură

Cum s-a ajuns la confuzia între Violeta de Parma şi Violeta Africană?

Comunismul!
După 1948 ocupanţii bolşevici au urmărit, printre altele, distrugerea a tot ceea ce
socoteau a fi „cultură burgheză”. Oricât de iraţional ar părea, aici au intrat şi ramuri ale
industriei alimentare, textile etc., eliminându-se „produsele burgheze”. Cofetăriile
particulare au fost distruse ori au fost transformate în cofetării de stat (adesea cam acelaşi
lucru). Şi, ca urmare, au trecut la producţia comunistă, adică a unor dulciuri după model
sovietic. Respectiv de proastă calitate. Produsele rafinate, precum dulciurile cu Violete
de Parma, băuturile cu Violete de Parma ş.a.a. nu au fost pe gustul limbilor şi gâturilor
bătucite de samahoancă şi vodcă. Prin urmare, au fost alungate ca „mofturi burgheze”6.

În acelaşi timp agricultura a fost industrializată pe model sovietic. Mii şi mii de soiuri de
flori, legume, zarzavaturi, fructe au fost pierdute. Aşa cum au pierit şi multe rase de
păsări şi animale româneşti (aşa cum se stinge chiar în zilele noastre, prin „grija”
neocomuniştilor din Parlament şi Guvern, sura de stepă, o rasă tezaur).

După retragerea trupelor sovietice vizibile, în 1956-1957, a început o discretă dar

puternică revenire a tradiţiilor gastronomice româneşti. Caşa rusească nu se putea
compara nici măcar cu mămăliga sau pâinea, cu atât mai puţin cu drobul de miel, mici,
sarmalele şi alte bunătăţi tradiţionale româneşti. Dar, desigur, această revenire s-a făcut
în limitele produselor de pe piaţă şi cu ferirea de „produse burgheze”. Una dintre soluţiile
găsite de ceea ce putem numi „rezistenţa moale anti-comunistă” a fost aceea de a publica
fragmente gastronomice din scrierile unor autori recunoscuţi de Comunism.

Ca să nu mai lungesc povestea, trec la încheiere: până în ziua de astăzi bucătăria

românească nu a revenit la bogăţia de preparate dinainte de 1940. Şi, în toată această
perioadă bolşevică şi neocomunistă din 1948 şi până astăzi, Violeta de Parma a fost
uitată ca plantă şi produs şi reţinută ca nume. Violetele Africane, prezente în
mai, nr. 71
apartamentele epocii – de, ca plante africane nu puteau fi burgheze! – au început să fie
supra-numite Violete de Parma.

Din nenorocire, confuzia a fost preluată şi perpetuată de feluriţi producători şi

comercianţi de flori. Deşi aveau datoria de a face lumină în această privinţă, continuă să
înşele cumpărătorii vânzându-le Violete Africane sub numele de Violete de Parma.

Rămâne ca cititorii să încerce să iasă din această încurcătură de sorginte comunistă.

Doar soldatul românesc se descurcă, nu-i aşa? Şi fiecare dintre noi este ostaşul războiului
vieţii lui.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Articolul acesta mi-a fost inspirat de tatăl meu, om de cultură pasionat (şi) de
floricultură, crescător de Violete Africane (şi nu numai) de o viaţă întreagă. O menţiune
de onoare merită Adina Dosan pentru articolul prea puţin citit Violetele Africane nu
sunt Violete de Parma. Publicat de mai bine de şase ani, articolul ar fi trebuit să trezească
deja reacţii de îndreptare. Dacă nu de la Protecţia Consumatorilor (nu e voie să vinzi un
produs sub denumirea altui produs!) măcar de la comercianţii care se fac de râs în faţa
oricui ştie adevărul.

1Subliniez aici două fapte: (a) numele de Viorea este dat mai multor flori albastre ori
violete din specii, genuri şi chiar familii diferite; (b) aici folosesc numele de Viorea doar
în înţelesul de Violetă.

2Trei fraţi pătaţi este folosită pentru stimularea activităţii rinichilor, împotriva bolilor de
piele, împotriva alergiilor, împotriva răcelilor şi gripelor cu expectoraţie, împotriva
febrei, împotriva reumatismului, ca sprijin pentru ficat şi împotriva bolilor hepatice,
împotriva constipaţiei, împotriva intoxicaţiilor şi pentru întărirea celor care se
îmbolnăvesc des (adică pentru întărirea sistemului imunitar). După cum se poate vedea
sunt mai mult de nouă daruri…

3Unele amănunte privind poziţia Violetelor în cultura greco-romană şi vest-europeană

pot fi găsite în articolul sintetic publicat de Societatea Americană a Violetelor în Ianuarie
2000, sub semnătura lui John Reismiller.

mai, nr. 71
4De obicei Violeta de Parma, deşi de culoare viorie, este încadrată la specia Viola
alba (de culoare albă), mai exact au denumirea Viola alba Besser subsp. dehnhardtii.

5Conform lui Annabele Rice (Violets as State Flower Simbols) este vorba despre
speciile Viola sororia (Viorea în română) pentru Illinois şi New Jersey, Viola
palmata pentru Rhode Island şi Viola papilionaceae pentru Wisconsin. Ultimele două
sunt tot varietăţi ale Viola sororia (cf. şi Missouri Botanical Garden).

6Nu discut aici de cazuri particulare ale câte unui cofetar sau bucătar de calitate păstraţi
pe ascuns de câte o familie sau un grup de nomenclaturişti cu înclinaţii gastronomice.
Vorbesc aici despre practica de masă.

mai, nr. 71
 Spre alte sfere

Lica Octav
*
VAMA VECHE Vino cu mine să vânăm cozi de zmeu!
Și-am să te-acopăr de vrajă mereu;
A fost cândva, o coastă-n spume,
Vino cu mine să-ți arăt curcubeul,
Un colț îndepartat, de lume,
Să ne turtim fruntea de cer,
O limbă de pământ scăldat,
Și-am să-ți umbresc iluzia
De-o mare-nșelătoare,
Cu nori de mister.
Ce îndelung a așteptat,
Vino să-mpărțim pământul
O vară-amăgitoare,
Și vântul
Un licăr dintr-un ciob lucind,
Și apa și marea cu zarea,
O strălucire în nisip,
Tu să fii sus, eu sa fiu jos,
O scoică-nfiptă-n malu-arzând,
Tu să răsari, eu să apun,
Un val pe val, udând pe rând,
Tu să trezești, eu să adorm,
Doar amintiri, rămase-n gând,
Tu să visezi, eu să plutesc,
Cu firea lucrurilor spuse,
Tu să rămâi, eu să dispar…
În anul ce se scurse.
Și dacă marea ar putea, *
Adâncă cum e ea, MUNȚII
Să-nghită tot ce piere,
Acolo unde pământul,
Și dacă marea ar putea,
S-a lovit în vârful frunții,
Imensă cum e ea,
S-au ivit cucuie, munții,
Tot ce e rău, să spele,
Malformând în carne lutul,
Nicicând nu aș putea uita,
Acolo, unde pământul.
C-a fost cândva, scăldat în spume,
Au murit milenii multe,
Un colț îndepărtat de lume!
Scurse ca arzânda ceară,
*
Ce păstrat-au vii, sculptate,
VINO!
Formele-n bătrâna sferă,
mai, nr. 71
 Modelând, pe ici, pe colo,
Munți și văi, din eră-n eră.
*
BALUL VIEȚII
Sunt invitat la balul vieții,
Cu titlu onorific,
Să savurez răcoarea serii,
Ce-a zilei ochi a-nchis.
E doar un bal!
Și-n orice bal,
Podeaua-i sclipitoare,
Luciri de pași grăbiți de vals
Plutesc în piruete,
în foșnetul de bun augur
Al rochiilor cochete.
În mijloc, o pereche,
Dansează un tangou nebun,
Pe-o melodie veche,
Și el și ea-s un tot acum,
înlănțuii de-a lor pasiune,
învăluiți de-un nor nocturn!
Tavanul e un cer imens,
Cu stele candelabre,
Din loc în loc, un bec se arde
Și cade pe pământ,
Lăsând în urmă albe dâre,
Regrete ce s-au stins.
E doar un bal!
Un bal mascat,
Sunt toți ascunși de măști,
Doar dirijoru-i demascat
De propria lui baghetă,
Ce simulează dedicat
Un gest de conveniență.
Și totuși nu-i un simplu bal!
Perechi, perechi sosesc mereu,
Și-n sunete de madrigal
Dispar cum au venit!
*
SUFLET CĂLĂTOR
Nu poți cunoaște lumea,
Cât timp un suflet slobod
Stă-ncătușat în trup,
Răpindu-i libertatea
De-a se mișca în timp.
Căci spațiul înrobește
Un cuget câlător,
Ce va cunoaște lumea,
Zburând, doar în eter!
Un trup e pe pământ
Și din pământ e rupt,
E greu precum țărâna
Și patima de mort.
În zborul său înalt,
De suflet călător,
De sus privește cerul,
Iar marea e un nor.
Pământul e o sferă,
Difuză și albastră,
Rămasă într-o eră,
Trecută-ndepărtată.
Căci timpul va rămâne,
Stăpân doar pe pământ,
În lumea noastră plată,
De vorbe spuse-n vânt!
*
DESPRE LIBERTATE
Născuți sub steaua libertății,
Depindem toți, unii de alții.
Trăim în interdependență,
Obțiunile sunt aparente;
Nicicând n-a fost independență,
Siliți suntem în fapte.
Suntem păziți de societate,
Prin legi condescendente,
Stăm aliniați, în voia sorții,
Toți, așteptând o moarte.
Clădim imaginea abstractă,
Dorind o utopie,
Căci libertate-adevărată,
Nu știu pe-aici să fie!
Ecouri vii, de clopot sacru,
Al vântului de libertate,
S-au risipit în jurul nostru,
Pierdute-ndepărtate!
În zornăitul sec de lanțuri,
Ce-atârnă de picioare,
Un sunet răgușit și stins,
Mai bâiguie-n durere;
mai, nr. 71
 E libertatea care piere! În fața oglinzii apare
Un imn, profund și melodios, Doar umbra amăgită
Ce-a fost compus pentr-o idee, În gândurile-ascunse
Cântat în cor, suna grandios, De falsa lor valoare!
Ar fi putut fi, o epopee!
*
NOAPTEA
O umbr-a adormitei zi, e noaptea!
Născută din durerea crud-a despărțirii,
Când Soarele s-a-ndepărtat de Lună,
Lăsându-i suferința pe fruntea diafană,
Cu palida-i lumină, ce amăgește surd,
Oceanul de-ntuneric, nelimitat și crud!
Pare că totul tace, sub pleoapa adormită
A nopții ce inundă, cu liniștea-n visare,
O altă zi, pierdută-n așteptare,
O altă dimineață, ce naște deșteptare,
Un Soare-n căutarea amorului pierdut,
O Lună visătoare, în noul început!
*
SPRE ALTE SFERE
Îmbătrânim și timpul nu ne iartă,
Plătim dobânzi la zilele pierdute,
Ne agățăm de-un perimetru de pe hartă
Ne vrem stăpâni, reperelor terestre!
Gonim o zi, chemând grăbiți o alta,
Gândind, că multe vor mai fi rămas,
Așa cum cerul, plin de stele,
Mai pierde câte una de pripas!
În locul ei vin alte mii de stele
Ce se divid din steaua de geneză,
Mici licurici, sortiți să ne vegheze
În zborul nostru către altă sferă!
*
OGLINDIREA
Ascuns în irizări
Un chip se dedublează;
În spatele oglinzii
Un duh îl stăpânește.
El pune în cântar
Virtuți și slăbiciuni
Și oglindește incolor
Imaginea în adevăr.

mai, nr. 71
În numele iubirii

De drumul e deschis de-un fir de liliac,

Tu îmi apari în cale aşa... ca o poveste
Şi printre miile de stele ce mi-s pe cer,
Una ce este sus, şi e a ta, mi se găteşte.

Când drumul mi se leagănă tremurător,

Lăsând oglinda lumii undeva în urmă,
Tu vii sfios şi îmi aduci, în albe straie,
O rază rămasă dintr-o lacrimă în umbră.

Când cotul drumului mă face nevăzut,

Un fulg de nea topit de ieri pe pleoapă,
Tu te ridici, să mă ridici pe firul ierbii,
Făcând din verde, în durere, eternitate.

Eugenia Bucur
 Sonet ÎNVIERII DOMNULUI
Doar ne grăbim să dăm trecutul înapoi
Grăbiți să prindem clipa, să iubim…
Iubirile-s deșarte, sunt nimic,
Când tot dorim să ne-nălțăm deasupra
lor
Nemulțumiți c-am prins cândva doar
câte-un pic
De fericire și-am gustat amor…
Mereu, țintind mai sus, ne depărtăm
De cei ce ne-au iubit și-nvățături ne-au
dat,
Suntem superiori, nici nu-i mai
salutăm,
Deși, nu-i mult de-atunci, i-am adulat…
Malciu Marian
Călcăm ades pe sufletul cinstit,
Trufași, uitând de unde am plecat
RONDEL CONTRADICTORIU modești,
Cât de curați eram când ne-am
Poet doresc s-ajung și eu odată, îndrăgostit
În rime, ritm, cuvinte curgătoare, Și ce firesc era să strălucești…
Să îmi exprim trăiri din viața toată,
Așa cum e, știm bine, trecătoare. Se scurge timpu-ncet pe lângă noi,
Dar nu-nvățăm nimic, nu știm să-l
Să strâng mereu în jurul meu o gloată, prețuim,
Să recităm, să spunem ce ne doare, Tânjim succesul efemer, dar suntem
Poet doresc s-ajung și eu odată, goi,
În rime, ritm, cuvinte curgătoare. Căci am uitat deja să ne iubim…
Tot ce-am trăit în scumpele budoare Nu avem timp să facem rugăciuni
Ori ce-am iubit și n-am trădat vreodată, Și nici în jocuri cu copii să evadăm,
În suflet e, pe buze niciodată, Să mergem la părinți să cerem
Rămâne-ascuns ca într-o închisoare… iertăciuni,
Și nu mai vreau poet s-ajung odată! Că toți avem păcate, dar uităm…
* Tot trece timpul, nevăzut șuvoi,
Prețuiți-vă timpul! În propria-i măsură dându-ne valori,
Dar nu-nțelegem că doar clipe suntem
Se scurge timpu-ncet pe lângă noi noi
Și, din păcate, nu-l vedem și nu-l Și-n toată viața suntem bieți actori!
simțim,
mai, nr. 71
 * Ori altfel, se știe bine,
NU MĂ SUSPECTAȚI!
Suspiciunea e prezentă
De onoare-n prietenie!
Ea nu poate fi absentă
Oriunde-i veselie…
Ea dărâmă tot ce-atinge,
Înfierbântă minţi lucide,
Nervii toţi îi poate-ncinge
Într-atât încât ucide.
Nu-i o simplă bănuială,
Nici încredere ştirbită, ………………………………………
Ea nu naşte îndoială,
Ci din asta e clădită!
Ea dă naştere la vorbe
Ce lovesc fără cruţare,
Se amestecă în ”ciorbe”
Şi nu crede în iertare.
Uneori chiar naşte ură
Şi din ea se şi hrăneşte,
Pune duşmănie-n gură
Și cuvântul biciuiește…
…………………………………………
…………..
Suspiciunea naşte monştri ………………………………………..
Printre prieteni, rubedenii,
Dar îi prinde şi pe-ai noştri
Din familii, cu vedenii…
Chiar și oamenii politici
– Da! E semn de întrebare –
Se lansează-n false critici
În secretă adunare.
Vin cu-acuze-nșelătoare
La adresa vreunei nații,
Doar cu zvonuri hulitoare,
Să răstoarne situații!
Sunt ascunse interese
De departe pur meschine,
Dar minciuna planuri țese
Să le prindă-n ordonanțe
Ce-s votate-n miez de noapte,
Când mai marii iau vacanțe
Și-acoliți vorbesc în șoapte!
La-ntâlniri fac plecăciune
Cu priviri iscoditoare,
Gata de obversiune
Chiar în fraza următoare…
Suspicioși sunt procurorii
Care-adună prin dosare
Vorbe de te prind fiorii,
Greu găsite prin glosare!
Orice mică pârâciune
Fără probe atestată,
Faptă – simplă ficțiune,
Te târăsc la judecată.
Alte ori, doar la comandă
E dosar, rechizitoriu,
C-așa-i munca-n mare bandă:
Acuzat, obligatoriu…
Unde-i dragoste, lovește,
Nu se-ascultă explicații
De la cel care iubește,
Importanți sunt implicații.
Poate naște gelozie
Dintr-n gest banal, o șoaptă,
Poate mare nerozie
Ce-i tradusă-n gravă faptă.
O privire-ntâmplătoare
Ori un zâmbet prea amabil
În tramvai, la șezătoare,
E izvorul redutabil…
mai, nr. 71
……………………………………. de naufragiu
Oricum, e treabă clară pe coaste…
Şi devine un pericol.
Vine vremea…
Nu lăsa în ochi s-apară
Suspiciunea! E PERICOL! Curând va ninge
peste lume
*
real sfârșit,
SĂ NU UITĂM…
când va veni
Să nu uităm crucile… și-L vom vedea
pe Cel cu nume
Cruci au fost
izbăvitor,
și înainte
când va sosi…
de a ne naște noi…
Cruci au crescut mereu Și s-o crăpa
în timpul nostru văzduhul
și cruci vor fi să treacă oști
și după noi… de heruvimi,
Vor fi întotdeauna… să treacă
și arhangheli
Și cu fiecare cruce
și îngeri
pleacă un gând,
serafimi…
pleacă o adiere,
pleacă un suflet Va ninge peste lume,
mai apropiat ori peste păduri
mai depărtat de noi, și munți
care a însemnat și mări,
un ceva pentru tine va ninge cu dreptate
sau pentru mine și peste vii
ori pentru alții, și morți
mulți și necunoscuți, din nevăzute zări…
în mulțime pierduți,
*
dar cu suflet,
asemeni nouă… TRĂIRI ÎN AMINTIRI…
Așa a fost de când Gândul
lumea și pământul Câtă speranţă,
și așa va fi tristeţe și dor
până-n sfârșitul ne-ncearcă în viaţă!
ce nu ne va fi dat Şi toate ne dor…
a-l cunoaște Doar gândul tot vine
pentru a ne feri și-aleargă cu spor
barca vieții

mai, nr. 71
 durerea să aline…
Veşnicul gând călător…
Dorul
Câte doruri zac în noi
şi-n suflet se usucă!
Ne-ar trebui prea multe ploi
să ude dorul lor de ducă…
Iar de-am avea mai multe vieţi,
mai multe doruri strângem…
Cât de iubire suntem beţi,
de doruri nu ne plangem…
Fantasmă
Pentru că am simţit
sărutarea-ţi
pe părul meu cărunt,
m-am întors
să te îmbrăţişez,
dar nu te-am văzut…
Am întins mâna
sub crengile de pom,
am strâns în pumn
atâţia picuri reci
cât să-mi fac oglindă
şi-n ea să te sărut…
*
ÎNVIEREA DOMNULUI
Sonet ÎNVIERII DOMNULUI
Hristos a înviat! Ne salutăm de-ndat`
Cu ochii strălucind și sufletul plutind,
Cu inima iubind, cu buzele rostind
Răspunsul ce ni-i dat de cerul luminat.
Cu flăcări licărind, pe drumul șerpuind,
Cât este el de lat și fost-a-ntunecat,
Acum, ca niciodat”, de după înnoptat,
Se merge-nveselind cu psalmi ca-ntr-un
colind.
Se bucură creștini sub ramuri de
măslini,
Buchete mii de flori în sute de culori
Împodobesc grădini ce-nlătură ciulini,
Iar muzici de viori slăvesc pe Domnu-n
sori,
Coroanele de crini rupând pe cea de
spini
Prin cei divini fiori crescuți de până-n
zori.
Stimați cititori,
Eu vă salut cu dragă prietenie
Precum am învățat de la moși-străbuni
Și, mai târziu, citind prin rugăciuni,
Zâmbind curat și plin de veselie!
Să-mpărtășiți cinstit, fără ficțiuni,
La Înviere, mare bucurie,
Lumină și credința voastră vie
Precum, spre Domnul, adânci
devoțiuni.
Lumina Învierii să o primiți
Cu suflet însetat și cu credință,
Adâncă pace în suflet să simțiți,
În inimi, dar și-n întreaga ființă!
Iertare cereți, de vreți să fiți iubiți
Şi-n tot ce faceți, puneți chibzuință!
HRISTOS A ÎNVIAT!
mai, nr. 71
 Plânsul cireșului amar de dorul lui.
Doar eu îi mai aud suflarea în pala lină
a văntului.
Am fost dulci întotdeauna,
Cireșe dulci…,suntem amare,
de câte ori voi m-ați gustat.
am fost…dintr-un altoi de soi
Acum..am devenit amare…
Însă..nu mai e stăpănul
de când stăpănul ne-a plecat.
care să ne culeagă

azi…pe noi.
El…m-a plantat și îngrijit,
Amar…de cireșe dulci pun în gură
ca pe-o podoabă în grădină.
Ai grijă prin viață cum treci
Azi… sunt amar și îmbătrânit,
Fă toate cu dreaptă măsură
grădina însăși mi-e străină.
Nimic nu duci cu tine, atunci…. când
Mi-am transformat în lacrimi floarea și
pleci.
plâng…
Sădește în grădină un pom
mai, nr. 71
 Și lasă-ți în el amintirea
Atât de puțin lași ca om
Și asta îți este pomenirea.
*
Acesta sunt eu…
Eu nu-s poet..sunt doar un fir de praf
Ce aleargă aiurea prin cuvinte.
Din inimă aduc trăiri…ce poate le veți
ține minte.
Arunc cuvinte în virtual…nu sunt poet
Sunt doar un fir de praf banal.
Acum…să trec la subiect…mie îmi
place mai direct
Și așa cred că, e corect
Să vă spun tot ce-i iminent.
Așa…deci, sunt analfabet,
spun asta astăzi, la obiect.
Cănd scriu…offf, mi se face foame,
mănănc și…lemnul din icoane!
Ce vrei să fac dacă mi-e foame?
Mănânc și virgule
și poame.
Dacă mă doare la ficat,
iau la desert…un predicat.
De substantive…ce să spun,
mănânc la prânz ca un nebun.
La cină…iau doar puncte-puncte…
atâta îmi mai rămăne în minte.
Mănânc din litere doar seara,
atunci… cănd nu-mi găsesc vioara
Și de-o găsesc și începe a plânge…
vă jur că, foamea mi se stinge.
Așa că, stați liniștiți, v-am spus la toți
ci, să știți,
Nu sunt poet..,sunt un nebun.
Doamneee,nu știu ce să mai spun!
Să nu îmi vină foamea iar…
aș rămâne fără..Alfabetar!
*
Te aștept…
Ce faci acum…în prag de seară
Când gândul meu e doar la tine?
De ce nu vii să aprindem
focul Iubirilor ce ard în mine?
Vino…să aprindem amândoi
Acele lumănări sublime
Pe care le-am primit odinioară
Trimise în eter, de tine.
Vezi întunericul din mine
Vezi în ce beznă stau acum
Să știi că, nici nu-mi este bine
Oricum…mă port ca un nebun.
Cărările-mi sunt tot spre tine
Însă nu duc parcă …nicăieri
Și găndurile parcă-mi sunt străine
Nimic nu este cum a fost ieri .
De ce nu vii să aprinzi acum
Această veșnică lumină?
Te aștept..cu dor…pe același drum
Pe aceeași bancă din grădină.
de Nelu Cazan
mai, nr. 71
 PRIMĂVARA s-ajungă
la tine
primăvara
de-atâta bucurie *
căldură MERSUL
și lumină
poate
calde
sunt poet
iarba
om oarecare
ca un cântec
al cărui mers
de iubire
aiurit
a-încolțit
și diform
și-n inimă
printre răutățile
* omenești
NEȘTIUTOARE are totuși
aripi
vară
de vise
dogoare
la picioare
la răscruce
Iisus răstignit *
furnicile BRIZA
urcă
din briza
și coboară
serilor
purtând
de vară
neștiutoare
mi-am
picături
făurit
de sânge
faleză
din patimile
la promenadă
lui
și visare
*
Ioan Hada
PRECUM BEDUINUL
seara
imi intind
inima
precum beduinul
covorașul
spre locurile
sfinte
ca versurile mele
asemeni rugăciunilor
fierbinți

mai, nr. 71
 ”Ținutul secuiesc”, cele DOUĂ coduri adminstrative și prețul benzinei.

Istoricul recent al atacului Ungaria-UDMR-PSD împotriva României

Cum facem să mărim prețul benzinei cu 50 de lei si lumea să fie mulțumită? Uite așa:
anunțăm că e posibil să se mărească cu 100 de lei, oamenii îsi vor ieși pur si simplu din
fire; zicem apoi că de fapt se măreste cu 70 de lei, lumea tot va cârcoti. Apoi, generoși, ne
hotărâm: mărim doar cu 50 de lei! Nu mai zice nimic. Genial! Păi dacă anunțam de prima
dată că vrem să mărim cu 50 de lei, oamenii ne săreau în cap! V-au sărit, dar credeți că
uităm!
Nr.1. Camera Deputaților trece tacit legea autonomiei așa zisului ținut secuiesc. Sar în aer
netul, presa, politica! Clocotește lumea! Senatul respinge autonomia, oamenii răsuflă
usurați: ia uite mă ce voiau ăștia, fix acum în pandemie!

Nr.2. Senatul adoptă tacit (iar mai înainte comisia juridică condusă de Serban Nicolae
PSD dă aviz POZITIV), codul administrativ în varianta exclusivă a UDMR, prin care
limba maghiară devine obligatorie în Prefecturi și Poliție, pe o zonă extinsă din
Transilvania; oamenii tot se revoltă, dar nu chiar așa ca la autonomia ”ținutului secuiesc”.
Zilele astea e posibil ca această variantă a codului administrativ elaborată doar de UDMR
să fie respinsă de Camera Deputaților, căci au fost reacții si pe acest subiect.
Nr.3. Iar apoi urmează de fapt pastila pe care trebuie să o înghițim mulțumiți, deși e tot
foarte amară, deși nu am vrut să o luăm niciodată: e posibil foarte curând să ajungă în
Parlament acel Cod Administrativ elaborat de PSD si UDMR în 2018, care a fost respins
de CCR în urma sesizărilor făcute de Presedintele României si de 52 de parlamentari din
opoziție, în urma protestelor noastre. Atunci a avut loc marșul prin ploaie a miilor de
oameni, la chemarea Asociației Calea Neamului si a Forumului Civic al Românilor din
Covasna, Harghita si Mureș.

PSD însă nu s-a lasăt: un an mai târziu, Guvernul Dăncilă, pentru a obține pe ultima sută
de metri sprijinul UDMR, dă o Ordonanță de Urgență prin care se adoptă ACELAȘI Cod
Administrativ, cu extrem de mici, neesențiale modificări, păstrându-se caracterul de a
doua limbă oficială în stat a limbii maghiare, oferit de acest Cod. Chiar dacă Codul a fost
dat prin Ordonanță de Urgență, el trebuie să treacă prin Parlament pentru a fi pe deplin
implementat. Pentru asta, în februarie 2020, CCR a declarat că prevederile Ordonanței de
urgență a Guvernului Dăncilă privind Codul Administrativ sunt constituționale. Deci
Codul reintră puternic în joc, odată cu Ordonanța acoperită de decizia favorabilă a CCR.
În acest timp, majoritatea în Parlament pe acest subiect, este deținută de PSD plus UDMR
si aliații declarați sau de conjunctură din opoziție (să nu uităm borcanul cu miere al
pensiilor speciale, la care si PNL visează). Tocmai de aceea, (desi au fost voci care
spuneau că e prea devreme, dar uite ca imediat după, a venit ”pandemia” cu restricțiile),
pe 1 martie am organizat manifestația de la Cotroceni prin care am cerut Președintelui
României să NU promulge legea Codului Administrativ în cazul în care Ordonanța de
Urgentă pe Cod a Guvernului Dăncilă va trece cu succes prin Parlament. I-am cerut de
fapt Președintelui să-si mențină poziția din 2018, când a contestat la CCR Codul
Administrativ, pe aceleasi subiecte contestate de noi privitoare la utilizarea limbii
maghiare în administarția centrală si în cea locală, acolo unde pragul de 20% pondere
minorități naționale NU este îndeplinit.

În condițiile în care Președintele României a avut zilele trecute poziții ferme atât în ceea
ce privește legea Autonomiei ”ținutului secuiesc” cât și în privința Codului Administrativ
în varianta exclusivă a UDMR, ambele trecute cu succes mai mult sau mai puțin tacit de
Camera Deputaților, respectiv Senat, îi resolicităm să-și exercite puterea politică pentru
ca binecunoscutul Cod Administrativ din 2018 PSD-UDMR, coafat de Guvernul Dăncilă
prin Ordonanță de Urgență, să fie respins de Parlament, iar în cazul în care prin absurd
sau printr-o nefericită întâmplare ”tacită” va trece de Parlament, să nu-l promulge. Codul
PSD-UDMR este în esență precum Codul UDMR aprobat de Senat.

Chestiunea PSD-UDMR cu benzina 100, 70 si mai apoi 50 de lei, nu va fi înghițită în

NICIUN caz.

Dacă tot am făcut acest istoric recent, atât de lung, mai reamintesc faptul că ”Ungaria-
dragostea mea” dintre PSD si UDMR are un istoric mult mai vechi, care începe încă din
timpul tandemului Iliescu-Roman, când când s-a produs separarea învățământului pe
criterii etnice, continuă cu tandemul Iliescu-Hrebenciuc, când Viorel (nu Ponta, că ăsta a
negociat mai târziu), tranzacționa pe la Bacău cu răposatul Verestoy Attila păduri,
retrocedări si expansiunea politicii maghiare în România, se împlinește pe vremea lui
Adrian Năstase prin legea 215 din 2001 prin care apar plăcuțele bilingve si limba
maghiară se utilizează obligatoriu în consiliile județene si locale din Harghita si Covasna,

mai, nr. 71
consilierii români purtând de atunci căști pe urechi pentru traducerea în limba română!!!!!
a ședințelor de consiliu si se desăvârșește în vremurile Dragnea-Dăncilă-Ciolacu cel scos
din joben, primii doi punându-si pe ei și costume populare, în timp ce făceau ”Ungaria-
dragostea mea”. Mai urmează să-i vedem pe Ciolacu și pe Serban Nicolae în ițari jucând
finalitatea dansului de împerechere cu UDMR.

Închei cu un citat din Levente Salat, pentru a mă lungi si mai mult: ,,…cei patru ani,
2000–2004, în care UDMR a oferit susținere parlamentară guvernului PSD condus de
Adrian Năstase, obținând drept răsplată legea administrației publice locale care conține
cele mai importante prevederi privind drepturile minorității maghiare din România
adoptate în legislativele de după 1990”. Levente Salat, 8 nov. 2016, Centrul pentru
studiul democratiei, 25 de ani de la înființarea UDMR, referindu-se la Legea 215 din
2001.

Mihai Tîrnoveanu

mai, nr. 71
 Școala on-line și codul bunelor maniere

Omul, încă din cele mai vechi timpuri, a fost o ființă socială și a fost necesar să
respecte reguli de conviețuire colectivă. Sociabilitatea și bunul simț au reprezentat și
reprezintă câteva dintre caracteristicile care ne definesc ca oameni, iar lipsa acestora ne
face, foarte adesea, să auzim expresii de genul ”nu are cei șapte ani de acasă”, ”nu este
educat”, este ”prost crescut”, etc.
De-a lungul timpului au fost stabilite foarte multe reguli, ce demonstrează o educație de
bază, respect și bun simț, dintre care amintim:

 Tratează-i pe ceilalți cum ai vrea să fi tratat;

 Folosirea cuvintelor bună dimineața, bună seara (a formulelor uzuale de salut), te
rog frumos, mulțumesc, îmi cer scuze, este necesar să fie folosite cât mai mult, în
fiecare zi;
 Să nu folosești telefonul sau să faci altceva atunci când porți o discuție;
 Să respecți pe cei din jurul tău și să încerci să nu-i etichetezi;
 Să-ti faci patul, să-ti speli farfuria după ce mănânci, să arunci gunoiul la coș și alte
reguli, de conviețuire socială, prin care încercăm să nu deranjăm pe cei din jurul nostru.

Majoritatea acestor reguli constituie ”codul bunelor maniere”, care se adaptează și sunt
valabile în orice mediu în care omul își face simțită prezența, deci și în mediul on-line (pe
internet) este necesar să arătăm bună
creștere. Pe internet, cea mai importantă
regulă, ce este necesar să fie reținută de
către oricine este … și aici funcționează
codul bunelor maniere din offline, pe
care îl adaptăm la cerințele mediului
virtual – încercăm să îi tratăm pe ceilalți
cum ne dorim să ne trateze și ei pe noi;
folosim cuvintele magice (formule de
salut, te rog frumos, mulțumesc, etc.) de
cât mai multe ori, avem un limbaj
respectuos, etc. Pe lângă aceste reguli, cu
timpul, au fost create și alte reguli
specifice mediului on-line – de exemplu
– nu vom scrie niciodată cu majuscule
(înseamnă că țipi), vom răspunde
mesajelor pe care le primim – nu este
frumos sa citim mesajul si sa nu răspundem (dacă acestea contravin principiilor noastre
sau nu ne convin, blocam pe cel care ni le-a trimis, dacă le considerăm deranjante sau
ofensatoare), nu transmitem mesaje in masa sau nedorite, mai ales dacă nu am comunicat
niciodată anterior sau acestea nu sunt însoțite si de alte mesaje; nu vom părăsi discuția
fără să anunțăm acest lucru; dacă nu înțelegem ceva, cerem lămuriri sau chiar sunăm
mai, nr. 71
 persoana respectivă, însă în nici un caz nu vom începe o ceartă (pe internet, de multe ori,
din diferite motive, putem înțelege/transmite altceva – tastare incorectă, mesaj
distorsionat, neatenție …), etc.

Setul de reguli on-line poartă numele de ”netetichetă” si, in contextul actual, al mutării
școlii în mediul on-line, este absolut necesar să adaptăm aceste reguli modalităților
noastre de comunicare și conviețuire socială.
In cele ce urmează am să prezint câteva reguli specifice care ar fi necesar să fie folosite în
această perioadă.
Sălile de clase au fost înlocuite cu ”grupurile de lucru” create pe Messenger si pe
Whatsapp, etc – regulile de conviețuire socială, necesită să salutăm profesorul, elevii, alți
participanți (părinți, bunici, etc.), deci, la fel ca și la o oră obișnuită, atunci când postăm
ceva, dacă suntem:

 profesori, folosim ”cuvintele magice” – exemplu: Bună ziua, Astăzi o să vă

prezint, la ora de informatica, codul bunelor maniere in mediul on-line. Pentru a
cunoaște aceste reguli, va rog sa accesați linkul următor … și să vizualizați/lecturați
etc. (descriem ce are de făcut elevul). Vă mulțumesc.” De altfel, ca profesor, ne ferim
să dăm teme elevilor pe care nu le-am pregătit noi, dacă le cerem să transcrie pe caiet
(dacă noi nu am muncit nu este normal să cerem elevului să muncească mai mult
ca noi !!!) sau care nu sunt profesionist realizate si nu sunt on-line (exemplu – pozăm
exercițiile din manual, carte etc. si ii spunem să le rezolve, chiar dacă noi nu am reușit
să realizăm, cel puțin, o poză clară a cărții); nu pozăm manualul si nu cerem elevilor
să transcrie pe caiet sau să facă lucruri pe care noi nu le-am face sau sunt
irelevante; comunicăm cu colegii, astfel încât activitatea on-line, desfășurată intr-o zi
de elevi să nu depășească recomandările specialiștilor pentru folosirea dispozitivelor
electronice (elevii până in 6 ani 30 minute/zi, cei peste 6 ani maxim 2 ore/zi);
mulțumim părinților și celor care ne ajută să realizăm activitățile, iar dacă transmitem
poze sau clipuri video spre a fi postate sau le postăm pe internet solicităm acordul
părintilor !!! dacă avem ceva de comunicat, care nu este relevant pentru întreg grupul,
vom comunica in conversație privată sau vom suna. Este important să reținem
că părinții ne sprijină în activitatea noastră și nu sunt obligați să facă ceva !!!
 elevi – răspundem la salutul profesorului și încercăm să răspundem solicitărilor
acestuia (este și o formă de respect); postăm informații relevante, dacă este cazul și
suntem toleranți cu colegii și nu îi jignim sau etichetăm; la final mulțumim profesorului
si îl salutăm; dacă avem ceva de comunicat cuiva, care nu este relevant pentru întreg
grupul, vom comunica in conversație privată.

In ”cancelaria virtuală”, ne salutăm, transmitem informațiile solicitate de secretariat sau

conducere, postam instrumente utile de lucru in activitatea noastră, discutăm despre ceea
ce am făcut in ziua respectivă interesant și poate fi considerat o bună practică pentru
ceilalți, diseminam informații despre cursuri și informații interesante pentru întregul grup,
glumim, încercam să ne înțelegem bine, etc. – citirea mesajelor, fără a răspunde
solicitărilor reprezintă o lipsă de respect față de colegi și este o formă de manifestare
a dezinteresului față de profesia avută (nu putem educa pe cineva, daca noi avem
mai, nr. 71
nevoie de educație) . Să beneficiem doar de informațiile transmise de alții fără a posta și
noi ceva reprezintă o dovada de egoism si este o formă de a profita de pe urma bunătății
colegilor. Suntem toleranți unii cu alții și dacă avem ceva de zis nu atacam persoana si ne
argumentăm punctul de vedere. De altfel dacă cineva postează o solicitare – cel care
postează … folosește cuvintele magice – Buna ziua, Vă rog să răspundeți/ sa transmiteți
următoarele informații … Vă mulțumesc !!! , iar colegii, atunci când văd mesajul
comunică – Buna ziua, Transmit următoarea situație … Vă mulțumesc !!! nu este cazul
să ne sfiim să folosim asemenea cuvinte !!!
Consider că, pe grupurile de lucru (grupurile claselor, cancelaria virtuală), in zilele când
avem ore, putem sa ne semnalam prezenta la ”școala” salutând in cancelaria virtuala, la
începutul activităților si la finalul activităților. In funcție de ce metode folosim pentru a
transmite cunoștințe și salutăm – dacă folosim comunicarea asincronă putem saluta in jur
de ora 8, cu bună dimineața și seara, in jur de ora 20, cu bună seară – astfel transmitem
colegilor și elevilor că suntem disponibili (dimineața) și că nu mai suntem disponibili
(seara), deci ne pot transmite mesaje, întreba, pentru a le oferi ajutorul.
In concluzie și pe internet funcționează aceleași reguli de conduită socială si codul
bunelor maniere este valabil, iar un comportament neadecvat demonstrează proastă
creștere și lipsa unei educații elementare, deci haideți să fim modele pentru cei din jurul
nostru si să devenim ”lumina lumii și sarea pământului”[i]
prof. dir. Felix Godeanu

mai, nr. 71
 Suprapuneri

ți-am spus vreodată cât de mult

îmi place miazănoaptea
din spatele surâsului tău?
Câteodată
luna e mai mare decât soarele
săptămânile ce le aduni în gând
sunt zidite dintr-o singură zi
câteodată
ca niște reîntoarceri
versurile chemări
unele primite
unele privite
se rostuiesc într-un cer
Valentin Irimia construit doar pentru noi
Nesfârșiri între timp
diminețile sunt somnul rugină
din ce în ce mai scurte se suprapune peste începuturi
scorojite de pe cerul încercănat o boare tânără ne decupează pleoapele
așa începe adâncul mirării *
îndepărtat precum copilăria mea Ascunderi
precumpănitoare respirațiile timpului
veșnicia se scurge ne mușca de vise
către alte lumi completând adausul de răni
inima are un singur anotimp ce mocnesc sub cenușă
căruia îi soarbe culorile îngeri perfizi ne aprind gândurile
încă dinainte să le nască apoi își dau foc și ei
undele umbrele aerul e tulburat de răzgândiri
din fiecare ieri jocul ezitării e tulbure
coboară moale înspre tulburele e tulbure și el
nelocul meu din rai
cumplită e strădania noastră
câtă orbire peste înțelesurile zilei de a hipnotiza moartea
peste zarea sfâșiată de chemări oriunde vrem să ne naștem
câtă nesfârșire e ocupat de alt oriunde
* mai bine cațără-te pe chemarea mea
Suprapuneri și hai să ne-ascundem
în ultima lacrimă a lui Dumnezeu
aici chiar și neînțelesurile
au înțeles
mai, nr. 71
 * de ce
Zăvorâri văd doar jumătatea plină
a umerilor tăi goi?
orice înger liber
are nevoie de o poveste de ce
parfumul acestei coaceri
orice înger captiv
l-ai zăvorât într-o singură uitare?
are nevoie de un înger liber
timpul ne-a durut
și doar în strigătul lor împerecheat
și ne-a tăcut
se retrage cerul
până ne-a dat voie să ne naștem
să-și aducă aminte
apoi tăcerea
dar ce este mai orbitor
a devenit minciună
decât patima unei iluzii?
a bătut la poarta sângelui
libertatea adevărului și acum e vina ce ne vine-n vene
poartă cele mai grele lanțuri
ți-am ales o toamnă mai ritmată
și din memoria ei cea fără memorie
dar niște îngeri mai pesimiști decât noi
gândurile bătrâne
ne culeg lacrimile
trec sfâșietor prin gândurile tinere
le rostogolesc în golurile
Dumnezeu mai are timp lăsate de iluzii
doar cât să-și culeagă ultimile versuri
și tu te vei putea neconteni
apoi se va zăvorî definitiv
în acest trecut neîntrecut
în propriile-i răni
iar acceptarea va arde-n noi
* ca o destăinuire
Pesimism

mai, nr. 71
 La taifas cu cerul

Valentina Balaban
*
În domino-ul clipei
Din freamătul gândului
tâşnesc orizonturi
pe columna visului din…
nimicul ce adulmecă poveşti
din frânturi de lumină
descătuşată în cheia solului
energetic şi o incantaţie poetică
din geană prinsă-n pană…
scrijelind prezentul
prin domino-ul clipei
nemărginite…
*
La taifas cu cerul
Înot în gânduri translatate,
creând realitaţi din tăvălugul visului
conştientizat, ce învârte universuri
prin umbrele destinului tocmit
pe un program latent…
decriptat în paşii cuvântului incantat
prin mistere…
la taifas cu cerul ce-mi fructifică
rădăcinile…
*
Povestind trecuturi
Prinse-n corzi solare,
stele rebele, învârtind inele
ticăind Lumină pe-a dorului vină
povestind trecuturi prin cununi cu scuturi

mai, nr. 71
toarse în fuioare din matricea mare…
lotus incantat, vânt descătuşat
prin vama privirii, laserul iubirii
într-a Lui chemare…
mare.
*
Pe coama evoluţiei
Stele trezite pe coama evoluţiei
din acrobaţia clipelor călătoare,
creând punţi purtatoare
de speranţe…
sub bagheta Timpului,
ce-nvârte Lumina vânată de vânt
în descântul lutului călit
pe-altarul iubirii eterne…
din tolba necunoscutului
devoalat prin păcat…
*
Lacrimi sidefate
Pe aleea sufletului,
lacrimi sidefate tânguie
în tăcerea visului răzvrătit,
către scopuri prezente
prin cursa incercatelor clipe,
şi căutarea antidotului
prin intuiţia gândului creat
subliminal pe un ritual
universal…
*
Răsărituri diamantine
Degete încununate
în uniunea rugii lăuntrice
oglindită prin lumini astrale,
paralele inelare, înnoind zările
din răsărituri diamantine
filtrate prin rouă spre o viaţă nouă,
pe poteca prezentului tainic
cu nădejdea regăsirii
înţelepciunii iertării
din iubire…

mai, nr. 71
 Radu Dan-Alexandru
=NIMBUL=
I
A fost odată, între mii și mii de nebuloase,
Un Nimb care se rupse din cerul infinit și vast,
Și tot colindând în lung și lat acest spațiu….
El dorea să găsească un suflet pur, neprihănit,
Cel care să-i dea un amor veșnic, strălucit.
II
Ajungând într-o suflare la un minunat loc,
Văzu el o tânără fecioară cu chip de înger,
Care împărțea strălucire, iubire cu foc
Și care tot ce mângâia… răsărea pe loc,
Simțirea-i vibra, ochii, a flori de soc.
III
Apropiindu-se de tânăra nestemată-fată,
Tot ce atingea îngheța, în calea sa deodată,
Lăsând totul în urma sa static și atât de rece,
Încât, nici strălucirea nu reuși să o dezlege.
Nimbul coborî în mii de ape fumurinde, îmbălsămându-se.
IV
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă, pentru iubitul Sfânt Fiu,
Și, în cele din urmă, pentru Sfântul Duh,
mai, nr. 71
 Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul dulce, de apă vie, de născare.
V
Și din ea se ridică un brav încântător fecior,
Care împărțea în acel sublim decor
Dragostea unui simplu viu muritor
Care își dorea să iubească măcar o dată.
Cu a sa dragoste curată.
VI
Zărind- o mai bine pe frumoasa fată
Care lumina atât de tare, ca o stea în depărtare,
Se îndreptă spre locul magic în care
Ea stătea și tot se minuna de a sa învârtire,
Era atât de caldă și plăpândă
Încât Nimbul tare se minuna.
VII
Acesta îi zise: -Cine ești Tu, cea care împarți strălucire?
Ți-am simțit căldura, din depărtări lungi, marine
Și am venit a te cunoște mai bine,
VIII
-Sunt Terra, o frumoasă prințesă din Calea Lactee,
Adăpostesc în inima mea mii și mii de fărime
Încât nu mi-ar fi deajuns o veșnicie a ți le spune,
Însă, nu știu cât timp vei fi tu lîngă mine și dacă pot să mă încred
A le mărturisi tocmai ție.
IX
Atunci,ridicându-și ochii dulci, stele îi străluci în privire,
– Cine ești și încotro vrei să te duci?
Iar Nimbul îi răspunse: -Eu sunt aducătorul fericirii,
Am venit acum, pe -o rază, să pot a te ajuta a-ți împlini iubire,
Să-ți liniștesc durerea pe care o ții adânc în a ta simțire,
X
Să pot a-ți dărui lunga, darnică bucurie, prin îmflorire
Și să nu o lași niciodată din mâini, pentru că …te voi duce pe aripi sfinte!
Doresc a te cuprinde și să-ți mângâi al tău trup fierbinte,
Să creăm picături aromate din pură, caldă viețuire
Care stă în inima ta, de atâta, amară, lungă vreme.
XI
Să reușim a lăsa tandrețea să zboare în eter,
Ca să ajungi să-i cunoști minunatul său mister
Și să dai uitare acelui gând de singurătate, rău, efemer,
Acum, te vei urca pe coama mea și cu aripile mele,
Vom colinda prin spațiul larg și atât de magic, spre nicăieri,
XII
Și,suindu-se pe coama lui, ușor, se îndreptară către stelele strălucitoare,
Deschizîndu-se un abis încântător, frumos de nedescris,

mai, nr. 71
 Încât și …Luna le zâmbi dulce, din acea mirifică, plăcută depărtare
Aducându-i în inima ei,simțirea bătăilor ușoare, tot mai năvalnice, șI tot mai tare,
Când se apropie de acea stea din mândră, din luminoasă zare,
XIII
Care ardea cu strălucirea sa atât de mare,
Fiindu-le atât de pură și de înălțătoare.
Își dădură sărutări sub acea caldă privire de soare
Care înfructa frumoasa și minunata lor îmbrățișare.
Ce sclipiri argintii, aducîndu-le în inimă bucurii!
XIV
Deodată, cînd lumea se făcu albastră
Și admirau frumosul cer plin de zestrea măiastră,
Un cal înaripat se coborî pe o rază de lună
Și fură privirea ei, cea dragă și pură,
Iar, fecioara ca picată dintr-o lună, se îndrăgostește de acesta….și nu-i a bună!
XV
Nemaivăzând, nemaiauzind, se îndreptă către el,
Și… încălecându-l, zbură în lungul minunatului eter,
Parcă văzând o nălucă, și iubirea sa a luat-o la fugă.
Gonită de fericire și la auzul că, vrea să-i dea năframă,
Ea plecă grăbită, în zarea cea mirifică, lăsîndu-l pe frumosul Nimb, însingurat.
XVI
Atunci, Nimbul zărind această necurată faptă, se retrase, zicându-și în gând:
– Nu voi mai căuta să mă îndrăgostesc niciodată, de o altă înstelată,
Voi sta în singurătatea mea, atât de dulce și firească,
Nu am sorți să mai zîmbesc, în această viața, vreodată,
Chiar dacă…aș colinda această lume toată, o dată.
XVII
Când stătea așa și-și vorbea în gând,
A zărit pe cer o altă frumoasă fată care se perinda,
Și atunci, începu iar,inima a-i bătea
Crezînd că, aceasta este perechea care îi este sortită.
XVIII
Venus era al său mirific nume,
O fecioară fascinantă, încântătoare,
Care lumina în depărtare, prin a sa candoare.
Simțind Nimbul a sa frumusețe atrăgătoare,
Își încercă norocul, din nou, sub mândrul Soare.
XIX
Însă, n-a mai fost să fie cum a fost la început
Când visul de iubire îi fusese spulberat, pierdut,
Fusese pământiu, având mânie mare,
Și se-ntreba mereu, cu ce-a greșit…oare…
Când a fost un astru în mirifica zare?
XX
De ce a fost dat pe marele viu pământ

mai, nr. 71
 Și nu reușeste să împartă cu cineva iubire, nicicând?
XXI
Razele de soare vibrau cu el într-o vie îmbrățișare.
Frumoasa Venus i-a reaprins speranța,
Era fericit iar stelele îi surâdeau
În semn de încurajare.
XXII
După primul eșec în dragoste,
Inima îi fusese înghețată.
De durere, Nimbul s-a transformat într-un muritor, pe tărâm trecător.
Acum, Venus a înfăptuit o minune.
Cu o privire și un surâs a dezghețat nu numai inima Nimbului ci și speranța acestuia.
XXIII
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă pentru iubitul Sfânt Duh,
Și,în cele din urmă, pentru Sfîntul Fiu,
Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul dulce, de apă vie de născare
XXIV
Care se găsea la căpătul abisului de stele
Unde nici raza Soarelui nu reușește a pătrunde,
Până acolo în întunecimea mare….de unde?
Potirul îl aștepta pe bravul Nimb, să ia trei sorbiri din el,
Pentru a prinde mare, vânjoasă putere.
XXV
Și… încălecând calul său ,,se duse de parcă străpungea văzduhul.
Gonea mai iute decât gândul, spre palatul de cleștar.
Copacii din pădurea deasă, parcă începeau să prindă viață.
Auzindu-le vocile tremurânde, deodată, îl trecu un fior,
Venindu-i presimțirea că-n viața lui și-n lume va fi o năpastă.
XXVI
Între Nimb și frumoasa Venus nu era nevoie de cuvinte,
Se înțelegeau doar din priviri.
Nimbul, din prea multă iubire, i-a promis lui Venus….un nou răsărit.
Va aceasta demnă de încrederea și iubirea Nimbului?
Îi va răspunde încrederii cu încredere și iubirii cu iubire
Și nu numai pentru o viață ci… pentru o eternitate?
XXVII
Nu a fost să fie nici de data aceasta.
Freamătul din simțirea-i înmărmurind, de -o înghețare
Într-o clipită, frigul o face țurțure,
Aducând în inima sa o neașteptată schimbare
Și-i spune: – Nu vreau deloc iubirea ta, pe care tu o dai prin prăpăstiere,
De-a frigului tău, înlesnită, înlemnită, geroasă simțire!
XXVIII
Apoi, Nimbul plecă, piezându-și urma în depărtare.

mai, nr. 71
 Era necăjit,mânios, încețoșat,ruptura dintre el și Venus, l-a dezorientat.
Crezuse în noua iubire, Atracția nu fusese reciprocă?
Venus a provocat noi răni în sufletul și-n inima Nimbului.
XXIX
A trecut ceva timp de la trista despărțiire.
Venus plecase în lumea ei, Nimbul rămăsese în lumea lui.
Nimbul surâdea trist, își promisese să nu mai verse lacrimi
Pentru Venus și nici pentru o altă fată din lume.
XXX
Și, uite că, din zări, se ivi un cal înaripat și nărăvaș.
Nimbul îl strigă, din acea, încântătoare depărtare,
Și, venind ca-ntr-un suflu de fulger, în acea galopare,
Îl înhămă, și acum,spre lunga, mirifica zare,
Plecă cu inima vâltoare, să caute o altă prințesă.
Îi revenise speranța.
XXXI
Și… galopând pe drumul său împădurit de multe stele,
Văzu o altă frumoasă prințesă, pe numele ei, Marte,
Însă, dorind sa se apropie aâtt de aproape, îl arse
Și atunci, Nimbul se dădu îndărăt, nițel, și se gândi:
„Ce poate să-mi facă ea?!
”Doar nu mă va respinge în lumea mare, grea!”
XXXII
Atunci, Nimbul se avântă către ea, să o cunoască,
Însă, aceasta era fierbinte și… Nimbul a început să se topească.
Se îndepărtă un pic de frumoasa fată și-și zise:
XXXIII
” Decât să mor, topit de viu, mai bine rămân singur, însă,viu! „
Nimbul nu avusese noroc nici de această dată.
Decepționat fiind, se închise în el.
Pe fața lui nu i se citea nimic, în ochii lui era tăcere.
XXXIV
Deși trist, Nimbul plecă mai departe, în perindare strălucitoare,
Stelele îi erau îndrumar, luna îi era felinar în noapte.
XXXV
Când soarele a răsărit, l-a văzut pe Nimb și l-a întrebat:
-Frate Nimb, de ce ești atât de trist?
Peoucuparea soarelui față de starea lui, l-a înduioșat și a început să lăcrimeze.
Lacrimile i-au dezghețat speranța.
XXXVI
-Mulțumesc, va fi bine, frate Soare!Va fi bine!
Am colindat toată această mare lume, de atâta și atâta timp
Însă, n-am găsit iubirea adevărată care să-mi dezghețe inima!
Acum, mă simt istovit și vreau să mă retrag în singurătate,
În această lume nimic nu-mi este clar.

mai, nr. 71
 XXXVII
Auzind acestea, blândul Soare îi mângâia pentru a-l scoate din însingurare.
Inima Nimbului era rănită, primise multe lovituri de la viață,
Pentru el, clipele nu erau clipe, se transformaseră în zile prea lungi și foarte reci.
XXXVIII
Apoi, se avântă într-o galopare, lăsând în urma-i înghețare.
Va găsi el o altă frumoasă fată care să-i învie simțurile?
Va găsi un imbold de luptă pentru fericire?
XXXIX
Aurora,zeița zorilor, a fost o altă încercare.
Era frumoasă,strălucitoare, însă…își schimba chipul permanent.
Nimbul nu îți dorea o astfel de soție.
Dezamăgit din cale afară, Nimbul s-a retras în palatul său de cleștar.
XL
Palatul îi devenise un loc de refugiu, de adăpost, în care își plângea soarta.
Dincolo de zidurile palatului era tăcere.
Până și gândurile Nimbului tăceau. Nimbul devenise absent la tot ceea ce ținea de viață.
XLI
Însă, fratele Soare, a trimis ale sale raze
Încercând, pentru a mia oară, să dezghețe simțurile Nimbului.
Razele soarelui îi zise:
Nimbule, lumea are nevoie de tine, stelele, planetele, oamenii, toate viețuitoarele!
XLII
În lume era mare chin.
Nici măcar țipetele și vaietele celor suferinzi, nu l-au determinat pe Nimb
Să iasă în lume și răului să-i pună capăt.În lume și în vale…era secetă mare,
Era o arșiță care, încet-încet, topea totul, lucruri,viețuitoare…
Până și lacrimile se uscau din lipsă de apă, răcoare.
XLIII
Până și planetele au început să se întrebe:
-Unde a plecat Nimbul… oare?
De ce nu mai apare deloc în acestăa minunată zare?
Ar fi dorit și ele măcar o mică alinare,
Fiindcă mult timp au petrecut sub tirania regelui Asteroid.
XLIV
-Aș vrea să vină din nou Nimbul, strigă una dintre ele,
Tare mai arde acest rege, cu ale sale brațe-flăcări, brațe nimicitoare!
Eram planete fericite înainte de venirea lui în univers!
XLV
Cât timp va trece până va fi detronat
Acest rege crud și nemanierat?
Noi, planetele, încă îl mai așteptăm pe acel prinț
Care va alunga din lume pe acest rege atât de rău.
Ne este dor de iarnă, să învățăm de la fulgii de nea
Cum se dansează la braț cu fericirea.

mai, nr. 71
 XLVI
O dată pentru marele Sfântul Tată,
Pe urmă pentru iubitul Sfânt Duh,
Și, în cele din urmă, pentru Sfântul Fiu,
Cei care au acea botezare în lume,
Prin potirul amar, de apă moartă, ridicare.
XLVII
Vorbele planetelor au avut darul de-al readuce pe Nimb la viață.
Bucuroase de revenirea acestuia, planetele l-au informat
de ceea ce s-a petrecut prin lume în lipsa sa.
Răcoarea trebuie să revină în vale și-n lume.
Arșița este devastatoare.
XLVIII
-Nimbule, te-am așteptatm să revii cu a ta dulce, suavă boare!
Deși nu aștepți răsplată, noi îți vom dărui
Recunoștință pentru eternitate!
Nimbul le răspunse:
XLIX
-Va trebui să colind din nou, întinse depărtări,
Să vă las, ducându-mă în lungi, firești zări,
Să îmi pot găsi scumpă,veșnică iubire,
Care stă pe neștiute stele, așteptându-mă dincolo de zăbrele,
Să mă duc la ea și să o scap dintre ele.
L
Planetele îduioșate i-au permis Nimbului să plece
Să o elibereze pe frumoasa prințesa Nea
Din brațele flăcări ale regelui Asteroid.
Din depărtare, se auzea glasul prințesei.
Aceasta striga după ajutor:
-Să mă ajute cineva, să înghețe aceste zăbrele de foc,
Nu voi reizsta mult, simt că, mă sufoc!
LI
Nimbul mergea călare spre acea zare unde se auzea strigare,
A mers drum îndelungat, și tot a mers prin noaptea înstelată.
Gasul prințesei se auzea mai tare și tot mai aproape,
În acea mirifică noapte, încât simțea că, inima tot mai tare îi bate,
Auzind glasul sfâșietor al prințesei,
Drumul spre aceasta i se părea tot mai lung și istovitor.
LII
Atunci, trimise o boare, pentru a-i fi mai ușor
Și pentru a ajunge mai repede la locul unde prințesa Nea era ținută prizonieră.
Va reuși so elibereze? Regele Asteroid nu era un rege ușor de învins.
LIII
Acest rege dorea să o păstreze doar pentru el.
Prințesa Nea era tristă. Îi era teamă că, niciodată nu va fi eliberată.
Totuși, încă nu își pierduse speranța și de aceea, striga după ajutor.

mai, nr. 71
 LIV
Pentru a-l învinge pe regele Asteroid și pentru a o salva pe prințesă,
Nimbul știa că, va trebui să găsească luptători de elită, care să-i fie alături.
Așa că, a decis să ceară ajutor de la fratele său, Gerul,
Să-i permită să bea trei sorbiri din Potir,
Pentru a prinde vânjoasă, mare putere.
LV
Apoi, să se întoarcă repede pentru a o salva
Pe draga lui prințesă Nea
Din mâinile Asteroidului .
LVI
Nimbul voia să-i ceară fratelui său, Gerul,
Frumoasa armura sa cristalină și paloșul de gheață,
pentru a-l ajuta să-l învingă pe nemilosul rege Asteroid.
LVII
Ajungând în fața castelului fratelui mai mare, Gerul,
Le zise gărzilor de zăpadă:
– Vreau să-mi văd fratele!
Însă, trei cuvinte magice trebuiau rostite,
Pentru a fi lăsat să intre în castelul mare cât o stană.
LVIII
Castelul se ridica în văzduhul de omăt care acoperea
Acel ținut plin de al înghețării simțire.
Nimbul rosti așa:-Gerule, sunt eu! Ușile i se deschiseră.
Când se revăzuaseră tare înduioșător a fost,
Să vă descriu bucuria acestora nu mai are rost.
LIX
-Spune-mi frate, ce te aduce pe la mine,
Cu ce te pot ajuta?
Te rog, să nu mă bagi în vreo încăierare, cu nu știu cine!
Te cunosc, știu cât de furtunos îți este felul .
LX
-Da, mă știi! Frate drag, am venit din depărtare,
Să îmi dai armura și paloșul de gheață,
Vreau s-o salvez pe prințesa Nea.
-Bine, eu ți le dau, însă, pentru a-l doborî,
Trebuie să-ți dau și ale mele puternice brațe,
Altfel, nu vei reuși să ții paloșul de gheață…bine!
LXI
Apoi,le desprinse, dându-i-le viteazului Nimb.
Acesta, prinzându-le printr-o boară ușoară adiere,
Vârându-și paloșul de gheață într-o teacă argintie,
Și îmbrăcat în splendida sa armură lucitoar-sidefie,
Plecă în zarea pură….pentru a-și regăsi fericirea.
LXII
În timp ce străbătea cuprinsul și necuprinsul, călare și-n goană mare,

mai, nr. 71
 Nimbul se întlni cu Fulgerul care-i ceru cu ardoare,
Un strop de apă pentru a-și potoli setea și focul din suflet.
LXIII
Cândva, vărsa picuri arămii peste întreaga lume,
Însă regele Asteroid îi luase această putere,
Până și Fulgerul nu mai simțea nici măcar o mângâiere.
LXIV
Nimbul i-a zis:
-Nu mai sta aici în solitudine!
Hai, vino cu mine, să unim ale noastre bune forțe
Și să-l învingem pe Asteroid, un rege care arde nu numai o mirifică vale,
Arde și lumea întreagă, pârjolește tot ce-i stă în cale.
LXV
Nimbul și Fulgerul se avântară spre valea seacă,
Să se înfrunte cu nemilosul rege Asteroid.
Împreună vor reuși să elibereze prințesa?
Vor scăpa valea și lumea de flăcările nimicitoare?
LXVI
Nimeni nu se împotrivea dorințelor și poftelor
Pe care le avea regele Asteroid,
Peste toată lumea răutatea sa vibra,
Și nimic în calea sa nu i se opunea,
Încât, el, atât de arzător și de luminos, se credea,
Deși, era doar un biet asteroid, nu era o stea.
LXVII
Teama de el, în toate se înfiripase,
Înainte de Nimb, nimeni nu s-a încumetat să-l înfrunte,
Și pe frumoasa prințesă Nea s-o elibereze.
Asteroidul instaurase teroarea, era regele terorii,
LXVIII
Brațele sale, adevărate flăcări vii, valea o pârjoleau,,
Aproape pe oricine secătuind de forța sa vitală,
Nimeni nu mai credea într-o minune,
Regele Asteroid carbonizase aproape totul,
Însă, nu a reșit să carbonizeze și speranța.
LXIX
Supușii regelui Asteroid îl așteptau și tot îl așteptau pe Nimb,
Se tot văitau și întrebau: -Unde este el, Salvatorul nostru?
De ce nu mai apare în această toridă, incandescentă vale?
Off! Off! Ce infern a devenit acest tărâm, care nu demult era o încântare!
LXX
Nimbul și Fulgerul s-au gândit să-și întărească forțele.
Voiau să obțină victoria.
Regele Asteroid nu era un rege ușor de combătut.
De aceea, înainte de-a începe lupta cu acesta, sau hotărât să ceară ajutor și de la altcineva.
LXXI

mai, nr. 71
 Mergând la galop, pe cai vijelioși, ajunseră pe tărâmul norilor făloși,
-Cine este șeful acestui respectabil ținut?
Un Nor alb, bătrân, într-un baston stând rezemat, le răspunse:
-Eu sunt…..însă, din curiozitate, Cine întrebă de mine și de unde vine?
Toți am vrea să știm, dacă ne veți fi amici,ori dușmani vreți să fim?!
Vreau să știu dacă vă gonim sau oaspeți o să ne fiți!
LXXII
Nimbul îi răspunse:
-Venim în scopuri pașnice și vă rog,alăturați-vă nouă, în lupta contra regelui Asteroid!
Împreună vom reuși să-l învingem pe acest rege nemilos
Și să readucem totul la normal.
Vom elibera și o prințesă, ținută în captivitate de acest rege!
Prințesa Nea este numele acesteia.
LXXIII
-Bine, m-ați convins! spuse Norul cel bătrîn. Am să vă dau doi frați, sunt frați gemeni,
puternici și buni.
Apoi, i-a chemat pe frații gemeni și le-a zis ce vor avea de făcut.
Se întoarse către Nimb și-i zise: Sunt luptători puternici,
Atât de puternici încât nimeni nu a reușit să-i învingă pe acest tărâm!
LXXIV
– Și toți patru plecară-n zare, într-o vijelioasă, mare furtună, pentru a-l detrona pe regele
Asteroid.
După pârjol, secetă, lacrimi și durere… Nimbul și ai săi luptători frați
Vor să aducă în lume și-n vale: liniște, verde, zâmbete, răcoare,
Prințesa Nea să fie salvată și dacă va dori, Nimbului să îi fie mireasă.
LXXV
A trecut mult timp de când în lume și-n vale era verde și se simțeau arome de floare,
Fluturii îți umezeau aripile în rouă, se auzeau râsete, chiote…
Acum, doar în vis te poți simți liber și bine,
Din fericire, regele Asteroid nu a reușit să stăpânească vise!
LXXVI
-Nimbul ne-a uitat și nimeni nu va mai apărea vreodată, în această speluncă, ! ziceau unii.
-Nimbul nu ne-a uitat! ziceau alții.
Regele Asteroid nu reușise să pârjolească toate speranțele.
Unii dintre supușii acestuia încă sperau și aveau vise.
LXXVII
Va reuși Nimbul și ai săi luptători să învingă răul? Va înflori speranța?
Va fi libertate, liniște și răcoare în vale și-n lume, nu numai în vis?
Prințesa Nea va accepta să-i fie mireasă Nimbului?
Care va fi sfârșitul regelui Asteroid?
LXXVIII
-Nu știu dacă mai rezist, nu mi-a rămas prea multă putere! spuse Saturn, cu o voce
sfârșită.
-Nici eu…!spuse Jupiter, cu o voce sugrumată.
-Dacă Nimbul întârzie să vină, mă voi dezintegra, adăugă Mercur.
-Trebuie să rezistăm, orice ar fi trebuie să rezistăm! spuse Pluto,îmbărbătându-le pe

mai, nr. 71
 celelalte șapte planete.
-Să nu ne doboare regele Asteroid,înainte de venirea Nimbului! își arătă preocuparea
Jupiter.
După cum se pare, până și planetele erau la capătul puterilor. Regele Asteroid le-a dus și
pe acestea în pragul disperării.
LXXIX
Planetele nu terminaseră de zis ceea ce aveau de zis, și….i-a zărit venind din depărtare
Pe Nimb și ai săi luptători, aducând cu ei o mult așteptată boare de vânt,
Încât totul în jur a devenit deodată…oază de liniște și răcoare.
După pârjol era binevenită acea stare de bine, de respirare,
LXXX
Până și simțurile reveniseră la vechea lor stare,
Stare pe care o avuseră demult, înainte de plecarea Nimbului în acel mare, întins și
enigmatic necunoscut.
Nimbul n-a prevăzut, ceea ce urma să se întîmple, după plecarea sa:
Suferința viețuitoarelor, chiar și a planetelor, planete care încercau a supraviețui în
mirificul și complet univers,
Sechestrarea prințesei Nea, pârjolirea văii…
LXXXI
Regele Asteroid, atotstăpânitor, cu brațele-flăcări voia să ardă totul,
Neținând cont de nimic și de nimeni,
Condamnând pe toți la singurătate și făcându-i să plângă
După o conviețuire în armonie și pace.
LXXXII
Cruzimea regelui Asteroid creștea și tot creștea.
Deși avea multă putere, el încă mai voia.
Nepăsâdu-i deloc, de suferinàa celorlalți, ardea cu mai mult patos, întețea al său foc.
Lumea și valea deveniseră un cuptor în care Asteroidul ardea speranțe și simțiri.
LXXXIII
Se avântară Nimbul, Fulgerul și cei doi frați,Norii, spre palatul regelui Asteroid,
Pentru a o salva pe frumoasa prințesă Nea,
Pentru a reda o viață tihnită…întregului tărâm și văii…
Și, pentru a-l alunga pe regele Asteroid
De pe tărâmul care fusese cândva…mirobolant,
Pe vremea când Asteroid nu-l stăpânea, nefiind rege,
Ci, un simplu cavaler în straie lucioase, însă nu ardea pe unde trecea, neavând putere.
LXXXIV
Un castel strălucitor și impunător era castelul Regelui Asteroid.
Fără îndoială nu era un altul mai grandios în acel regat.
Castelul era roșiatic ca para focului și emana energii răuvoitoare,
Umindu-l pe Nimb și ai săi luptători: Fulgerul și frașii gemeni, Norii.
LXXXV
Aceștia, înainte de-a se avânta luptă, se opriră pentru a se preschimba și să prindă mai
multe puteri,
Norii se uniră,Fulgerul se zdrucină și Nimbul se zbuciumă, încât prin forța lor,
Înghețară toată valea.

mai, nr. 71
 Văzând aceasta, regele Asteroid, rău se înfurie și din depărtare, a început să arunce cu
flăcări,
I-a nimerit, însă…fără a-i răni, aceștia formând un scut,
Scutul îi proteja și totodată avea puterea să returneze săgețile
Spre cel care le-a lansat.
LXXXVI
În luptă s-au auzit și cuvinte de îmbărbătare, din partea Nimbului pentru luptătorii săi:
-Frați Nori, sunteți războinici din curaj creați, să nu abandonați, orice ar fi!
-Fulgerule, să nu lași garda jos, oricât ar încerca regele Asteroid să te inducă în eroare!
Trebuie să-l răpunem, orice ar fi și cu orice preț!
-Frați Nori, Fulgerule, nu uitați, noi suntem în luptă și pentru ale noastre stihiii!
LXXXVII
Se avântară în luptă. Nimbul lovea cu suflul lui cel puternic și mare,
Fulgerul lovea cu energiile sale,
Frații Nori porniseră o ploaie, și apoi, unindu-și forțele, au format o tornadă.
Regele Asteroid trăgea în ei cu săgeți roșiatice, însă, văzând că, scutul le reîntoarnă,
Acesta s-a ascuns după acele curcubeie care se iveau în zare.
LXXXVIII
Deși, nu avea cum să învingă, regele Asteroid nu renunța, continua să arunce cu săgeți
arzătoare,
Frații Nori le respingeau atât de ușor,
Prin puterea suflului său, Nimbul îi atinse regelui Asteroid, a sa armură strălucitoare,
Și-l înfurie atât de tare, încât una din săgețile sale sale, aruncate la întâmplare,
L-a rănit pe Fulger, foarte tare.
LXXXIX
Nimbul a decis să se retragă, pentru a-i obloji lui Fulger a sa rană.
Crezându-se victorios, regele Asteroid le zise cu o voce tunătoare:
-Să nu vă mai văd prin al meu regat!
Dacă veți îndrăzni vreodată, vă voi pune la rotisor!
În acest regat…eu sunt cel care face legea și dau prin arzător, tot ceea ce vreau.
Dacă veți reveni o să vă prefac în mii de pulbere și am să vă spulber în eter.
Ori veți fi puși la rotisor, ori veți fi spulberați în eter!
XC
Prințesa Nea, simțind momentele de slăbiciune ale Nimbului și luptătorilor săi,
Cu ultimele sale forțe le strigă acestora cuvinte de îmbărbătare:
-Timpul nu este de partea mea, înconjurată de aceste flăcări, nu știu cât voi mai rezista!
Învingeți-l pe cel care m-a închis în această cușcă de foc.
Eliberați-mă, vă rog! Simt că mă sufoc!
XCI
-Nu abandonați lupta! Fiți dârzi!
Uniți-vă forțele iar și iar, până când veți obține victoria!
Vreau să fiu salvată, însă…și mai mult îmi doresc, să fie salvată valea, lumea, întregul
univers!
XCII
– O voi salva! O voi salva! Le zise Nimbul luptătorilor săi.
Prințesa Nea îmi este perechea și îmi va da răcoarea de care am atâta nevoie,

mai, nr. 71
 De aceea, va trebui să contracarăm cu ale noastre puteri și să nu dăm înapoi.
XCIII
Deodată, amintindu-și că, mai are apa vie, scoase butelca și trei înghițituri sorbi,
Și dându-le și celor doi, gustară și ei din ea, și prinseră ceva forță din nou.
Apoi, Nimbul rosti o incantație și rana Fulgerului a dispărut ca prin farmec.
XCIV
Erau gata de luptă!
Ajungând la castelul gălbui ca de culoarea unei gutui,
Au căutat un loc de ascunziș, la umbra unui tufiș,
Unde au început să își facă un plan de contraatac.
Regele Asteroid se aștepta la o revenire de-a lor,
De aceea, la porțile castelului a pus de stajă raze nimicitoare
Să nu care cumva, să poată intra cineva prin surprindere.
XCV
Cu forțe proaspete și nimicitoare,
Nimbul, Fulgerul și frații Nori au năvalit peste razele fierbinți, înghețându-le.
Furios, din cale afară, Regele Asteroid urlă:
-Iar ati venit să o luați din ale mele brațe pe frumoasa prințesă Nea?
-Da, și vreau să o eliberezi!
Dacă nu, noi vom lupta până te vom detrona și prințesa tot o vom lua!îi răspunse Nimbul.
-Cine?Voi să mi-o luați? Am reușit o dată să vă alung, l-am rănit pe Fulger,
Voi credeți că, nu voi reuși încă o dată? tună glasul regelui Asteroid.
XCVI
Și, acestea fiind zise, părțile rivale au început a se întrece în puterile pe care le aveau,
Nimbul suflând tot mai tare,Tunetul lovind cu jale, Norul răpăind a ploaie,
Asteroid nu se lăsa, lovea și el cu brațele sale înflăcărate.
În timp ce puterile își ciocneau, în vale se formau curcubeie fantastice,
XCVII
Regele Asteroid simțind că își pierde puterile,
Căută să dea un ultim asalt Nimbului și luptătorilor săi,
în speranța de a-i face praf,
Însă, aceștia, mai puternici, îl loviră tare, spărgîndu-i armura.
Văzându-se într-o situație fără ieșire, Regele Asteroid se predă.
XCVIII
Totuși, încercă un ultim tertip:
-Uite, acolo în turn este prințesa Nea! Crezând că le-a sustras atenția, acesta se smuci,
încercând să scape.
Nu i-a reușit tertipul.Tunetul îl plesni și regele Asteroid încremeni.
-Victorie! Victorie!
Nimbul,val-vîrtej, urcă în turnul unde prințesa Nea era închisă.
-S-a terminat chinul tău, iubirea mea, am ajuns să te salvez, într-un final.
Și, suflînd cu toată puterea, zăbrelele de foc deveniseră de gheață,
Apoi, le sfărmă cu paloșul.
XCIX
Prințesa Nea a fost eliberată.

mai, nr. 71
 A început să ningă cu fulgi mari și pufoși,
O adevărată încântare pentru ochi și simțuri.
Se auzeau râsete în vale, în lume, în univers.
Viața își vedea mai departe, într-un mod plăcut, de-al său mers.
Nimbul, prințesa Nea , Fulger și frații Nori, au încălecat pe caii lor de gheață
și-au pornit cu mare zor spre palatul de cleștar al Nimbului.
C
Pentru a sărbători victoria, Nimbul a organizat un festin mare,
Invitați fiind: oamenii, stelele, planetele și norii.
În timpul petrecerii, Nimbul îi ceru mâna frumoasei prințese Nea.
CI
Prințesa acceptă cu mare bucurie, fiind îndrăgostită de privirea salvatorului ei.
Își uniră buzele și, ca prin farmec, în sala de ceremonii a început să fulguie.
O poveste de iubire avea nevoie de efecte de poveste: dansul fulgilor de nea.
CII
După trei zile de petrecere, oaspeții au plecat la casele lor.
Nimbul a trebuit să se despartă și de luptătorii săi: Fulger și frații Nori.
Fiind dârzi, aceștia au reușit să își ascundă lacrimile în al lor interior.
-Ne vom vizita când nu vom mai rezista de dor! îi asigură Nimbul.
Au trecut anii, trec și încă vor mai trece, însă iubirea dintre Nimb și a lui soție, prințesa
Nea, crește și crește!
În palatul de cleștar al acestora, nimeni nu este trist, altfel nu ar fi un palat de poveste.
Cât despre vale, lume și univers….
Își văd de-al vieții curs, încet-încet!

mai, nr. 71
 Valentin Irimia
Nesfârșiri
diminețile sunt
din ce în ce mai scurte
scorojite de pe cerul încercănat
așa începe adâncul mirării
îndepărtat precum copilăria mea
precumpănitoare
veșnicia se scurge
către alte lumi
inima are un singur anotimp
căruia îi soarbe culorile
încă dinainte să le nască
undele umbrele
din fiecare ieri
coboară moale înspre
nelocul meu din rai
câtă orbire peste înțelesurile zilei
peste zarea sfâșiată de chemări
câtă nesfârșire
*
Suprapuneri
ți-am spus vreodată cât de mult
îmi place miazănoaptea
din spatele surâsului tău?
Câteodată
luna e mai mare decât soarele
săptămânile ce le aduni în gând

mai, nr. 71
 sunt zidite dintr-o singură zi
câteodată
ca niște reîntoarceri
versurile chemări
unele primite
unele privite
se rostuiesc într-un cer
construit doar pentru noi
între timp
somnul rugină
se suprapune peste începuturi
o boare tânără ne decupează pleoapele
*
Ascunderi
respirațiile timpului
ne mușca de vise
completând adausul de răni
ce mocnesc sub cenușă
îngeri perfizi ne aprind gândurile
apoi își dau foc și ei
aerul e tulburat de răzgândiri
jocul ezitării e tulbure
tulburele e tulbure și el
cumplită e strădania noastră
de a hipnotiza moartea
oriunde vrem să ne naștem
e ocupat de alt oriunde
mai bine cațără-te pe chemarea mea
și hai să ne-ascundem
în ultima lacrimă a lui Dumnezeu
aici chiar și neînțelesurile
au înțeles
*
Zăvorâri
orice înger liber
are nevoie de o poveste
orice înger captiv
are nevoie de un înger liber

mai, nr. 71
 și doar în strigătul lor împerecheat
se retrage cerul
să-și aducă aminte
dar ce este mai orbitor
decât patima unei iluzii?
libertatea adevărului
poartă cele mai grele lanțuri
și din memoria ei cea fără memorie
gândurile bătrâne
trec sfâșietor prin gândurile tinere
Dumnezeu mai are timp
doar cât să-și culeagă ultimile versuri
apoi se va zăvorî definitiv
în propriile-i răni
*
Pesimism
de ce
văd doar jumătatea plină
a umerilor tăi goi?
de ce
parfumul acestei coaceri
l-ai zăvorât într-o singură uitare?
timpul ne-a durut
și ne-a tăcut
până ne-a dat voie să ne naștem
apoi tăcerea
a devenit minciună
a bătut la poarta sângelui
și acum e vina ce ne vine-n vene
ți-am ales o toamnă mai ritmată
dar niște îngeri mai pesimiști decât noi
ne culeg lacrimile
le rostogolesc în golurile
lăsate de iluzii
și tu te vei putea neconteni
în acest trecut neîntrecut
iar acceptarea va arde-n noi
ca o destăinuire

mai, nr. 71
 Anul XIV, Nr. 71(5), mai 2020

APARIŢIA
Revista (ziarul online de atitudine civică) MAGAZIN CRITIC este
editată periodic la cererea cadrelor didactice şi se găseşte de vânzare la
sediul redacţiilor EURO EDUCATION FEDERATION.
CONTACT
Motru: Str. Primăverii, Nr.3, Bl M4, Sc.1, Ap 16
Târgu Jiu: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 4, Bl. 4, Sc. 2, Ap 16
Telefon: 0770529500 sau 0728353441.
http://www.magazincritic.ro/ .
E-mail: magazincritic2007@gmail.com sau cdi7910@yahoo.com
COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word,

Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:
magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.

Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 12-14, pagină

format A5, folosindu-se diacritice. Responsabilitatea textelor publicate aparţine în
exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta articolele în vederea
publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte
de punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării,
semnul întrebării, nu se pune spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de
punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN
Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu
EDITURA
eParadigme
Powered By
EURO EDUCATION FEDERATION
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

mai, nr. 71
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

mai, nr. 71