Sunteți pe pagina 1din 1

Sectoarele economice reprezintă diviziuni ale activității economice ale unui Stat (sau teritoriu) în

așa-zise sectoare: primar, secundar, terțiar și cuaternar.[1]


În secolul al XXI-lea, începe a se face distingerea că, dintre acele servicii clasificate inițial ca terțiare,
unele pot fi disjunse ca parte a unui nou sector; cuaternar (de exemplu, activitățile legate de
cercetare). În unele studii făcute asupra acestui subiect se menționează chiar și un al cincilea sector
(quinario), dar definiția oscilează între aceea de al considera ca servicii ale sectoarelor celor mai
concentrate ale economiei și cele de administrare (de management de nivel înalt, de exemplu) și, pe
de altă parte, conectându-l cu economia domestică și cu reproducerea forței de muncă.[2]
Astfel, în ultimii ani, avându-se în vedere și faptul că prin activitatea sa nu are doar incidență politică,
ci, că de asemenea provoacă o creștere a volumului economic, câștigă relevanță acea parte a celui
de-al treilea sector, care este formată din ansamblul întrețesutelor entități asociative (organizații non-
guvernamentale).

S-ar putea să vă placă și