Medvediuc Paraschiva-Alina

RI, an II
Tema IV
Concepte de teorie literară

Realismul - este un curent literar care se manifestă în secolul XIX și are drept centru de
iradiere Franța. Acest curent literar apare ca reeacție împotriva romantismului. Realismul abordează
următoarele teme: parvenitismul, avariția, imoralitatea; motive: parvenitul, avarul; subiecte:
inspirate din realitate. Compoziția realismului este obiectivă, narator omniscient și omniprezent,
acțiune: pe mai multe planuri, conflictele sunt sociale, psihologice, politice, personajele
întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri umane; structura
este închisă, se utilizează tehnica detaliului și se accentuează relația dintre mediu și personaj.

Naturalismul - este o ramură a realismului, o mișcare literară proeminentă la

sfârșitul secolului XIX în Franța și în restul Europei.Scriitorii naturaliști au fost influențați de
către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia credeau că ereditatea unei persoane și
mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecții așa cum sunt
ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării
aspectelor dure, brutale ale realității. Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecții au o
simbolistică profundă, sunt idealistici și cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul
socio-cultural exercită o influență absolut covârșitoare în apariția și dezvoltarea personalității
umane. De asemenea studiau elemente umane tarați, alcoolici, criminali, sau persoane alterate
genetic de un mediu social viciat. Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși rudimentare
având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după apariția teoriilor lui Sigmund Freud.
Naturaliștii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediați,
realiștii. Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale
lui Caragiale și Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este
folosit de către criticii literari cu un sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism,
subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea față de realitate a reprezentării artistice.

Psihologism– reprezintă: “orientare, tendință, concepție care exagerează rolul factorului

psihologic în diferite sfere ale activității omenești; exagerare a importanței factorului psihologic în
literatură”, curent în filozofie care, în explicarea fenomenelor sociale și a formelor conștiinței
sociale, exagerează rolul factorilor psihici, tendință a unor scriitori de a explica stările sufletești ale
eroilor din operele lor prin factori de ordin psihic.

Analiză psihologică – “ concepție psihologică a lui Freud și a adepților săi, care își propune
să dezvăluie rolul diverselor niveluri ale psihicului și dinamica raporturilor dintre conștient,
inconștient, subconștient, afirmând că dorințele care vin în conflict cu normele sociale și cu
1
Medvediuc Paraschiva-Alina
RI, an II
Tema IV
principiile morale ale persoanei sunt supuse refulării și alungate în subconștient; freudism”.
Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea
psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la persoana I
(perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a
problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.

Personaj – personajele literare sunt persoanele implicate în acțiunea unei opere literare, ele
sunt produsul imaginației (ficțiunii) autorului. În proza românească interbelică tipul pesonajului
dominant era inadaptatul, acest tip de personaj este cercetat anume ca unul reprezentativ pentru
epocile de tranziţie civilizaţională, de criză culturală şi de valori morale şi spirituale. Inadaptatul a
constituit o permanenţă în preocupările creatoare ale prozatorilor români, răspunzând la necesitatea
unui personaj care să întruchipeze o viziune problematizatoare asupra vieţii, iar variabilitatea lui
tipologică a fost condiţionată de contextul problematic nou al fiecărei epoci literare, dar şi de faptul
că modernizarea structurii romanului în ansamblu implică şi noi structuri estetico-artistice ale
personajului literar.

Temă (tematică, tematism) – “Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o
expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operăartistică.” Tematica abordată în
preioada interbelică este următoarea: inspiratia rurala are totusi continuitate prin Sadoveanu si
Rebreanu, desiacesta din urma este considerat de Lovinescu un scriitor modern datorita tehnicilor narative moderne
pe care le utilizeza in romanul “Ion”, dispare prejudecata precum căreia spațiul urban este un spațiu al
pierzaniei, prin operele Hortensiei Papadat-Bengescu,ale luiCamil  Petrescu si George Calinescu,
lumea moderna are ca rezultat existenta unui individ/intelectual cu
oviata interioara intensa, prins intr-un complicat paienjenis de relatiiconflictuale cu
lumea: Camil Petrescu: Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi, Patul lui Procust; Cezar Petrescu,
Hortensia Papadat-Bengescu.

Narator - narațiune - Naratorul este persoana care povestește o anumită întâmplare, fiind
inventat odată cu textul de către autor. El este o "voce" căreia autorul îi încredințează misiunea de a
povesti faptele, de a descrie locurile și personajele. În funcție de perspectiva narativă, naratorul
poate fi de 3 tipuri: narator obiectiv, când relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a, iar
"vocea" pare să cunoască tot ce li se întâmplă personajelor; narator personaj, narator subiectiv, când
relatarea se face la persoana I, naratorul devenind personaj în text, exprimându-și părerea cu privire
la fapte, locuri sau personaje. Acest fapt poate interveni în veridicitatea faptelor relatate, narațiunea
devenind subiectivă; narator “martor”, în care relatarea faptelor se face din punctul de vedere al
naratorului. Narațiunea este modul de expunere prin care se aduce la cunoștința cuiva
2
Medvediuc Paraschiva-Alina
RI, an II
Tema IV
(ascultător/cititor) o întâmplare sau o succesiune de întâmplări, reale sau imaginare, care sunt
atribuite unor personaje și prezente în desfășurarea lor. Narațiunile pot fi realizate în limbaje
diferite: cu ajutorul cuvintelor (narațiuni verbale); acestea pot aparține unor texte literare sau
nonliterare și pot fi orale sau scrise; prin alte mijloace decât cuvintele, prin mișcari, gesturi, mimică,
de pildă pantomima (narațiuni nonverbale); prin îmbinarea cuvintelor cu diverse alte
mijloace(naraținui mixte), ca benzile desenate, unde se folosesc cuvinte si imagini. În textele
literare, în proză sau în versuri, narațiunea este mijlocul de expunere și de organizare
compozițională dominat în operele epice. Narațiunile literare se realizează cu ajutorul stilului
beletristic. Narațiunea poate fi întâlnită și în diverse tipuri de texte nonliterare (narațiunea științifică,
relatarea jurnalistică, anecdota etc.). Narațiunea este modul de prezentare a faptelor dintr-o operă
literară.

Autor – auctorial - Prin reprezentare auctorială înţeleg acele reprezentări ale autorului, în
propria operă, în calitate de „autor” al acesteia. Ne referim aşadar la situaţia concretă în care „eu”-
autorul (pictor sau scriitor) se reprezintă pe sine în operă ca autor al acesteia, generând o imagine, o
reprezentare a sa, în interiorul operei. Atribuim „eului auctorial” în primul rând valoarea unei forţe
formative, care emerge şi se defineşte, în raportul cu sine şi cu opera, prin „punerea în operă”, în
chiar procesul acestei reprezentări. „Eul auctorial”, la prima vedere, ar presupune un „discurs” al
eului, la persoana întâi, dar vom vedea că nu întotdeauna se întâmplă aşa, „eul” se reprezintă diferit,
apelând la măşti şi subterfugii, la identificarea cu discursul unei alte persoane („tu” sau „el”), de la
epocă la epocă, ca să nu mai vorbim de diferenţele notabile care survin între reprezentările eului în
literatură, respectiv în pictură, date de modalităţile de reprezentare specifice fiecărei arte.

Proustianism –“ Imitare a romanului lui Proust, operă de analiză psihologică şi de observaţie

socială, puternic influenţată de bergsonism, care reconstituie trecutul pe baza fluxului memoriei
afective.” Contactul literaturii naționale cu opera unui mare scriitor  francez este, în majoritatea
cazurilor ,fertil și inițiator de noi puncte de vedere. Imprejurarea ca în epoca interbelică, Proust
devine în critica literară românească scriitorul contemporan cel mai comentat, este bogată în
semnificații. Multiplele inovații aduse de romancierul francez epicii tradiționale, interesează în cel
mai înalt grad romanul românesc din perioada următoare Primului Război Mondial. E o perioadă
rodnică pentru literatura română și în special, pentru dezvoltarea genului epic.E epoca de deplină
maturitate a romanului românesc interesat în masură egală de lărgire a ariei de investigație,de
situare pe un plan superior a structurilor sale narative. Proust se află la antipodul unei poetici ce
cultivă elocvenâa, arta discursului. Literatura sa caracterizându-se prin prezența meditației, a
solilocviului.
3
Medvediuc Paraschiva-Alina
RI, an II
Tema IV
Balzacianism – “Ceea ce este specific operei balzaciene, care configurează un vast și viguros
tablou al societății franceze sub Restaurație, sesizând raporturile social-economice existente în
cadrul capitalismului premonopolist. Imitație a operei lui.” Romanul balzacian este în esență un
roman doric care releva un anume tip de valorificare a formulei realiste. Astfel spus, balzacianismul
sau balzacianism realistcunoscut si sub numele de realism critic are doua valențe estetice: romantică
și doreică, fapt care a dat naștere unui fenomen literar complex care a avut drept model romanul lui
Honore de Balzac. Cu alte cuvinte balzacianismul este epoca în care individul burghez insetat de
avere vrea să parvină cu o exuberantă explăzie de energie, violență și individualism. Apar ăn
imaginarul românesc intrigi tenebroase, conflicte violente, pasiuni atroce dezlănțuite în jurul
banului.