IAS 2

Standardul Internaţional de Contabilitate 2

Stocuri

Obiectiv

1 Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil pentru stocuri. O problemă
fundamentală în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului care urmează a fi recunoscută drept
activ şi reportată până când veniturile aferente sunt recunoscute. Prezentul standard furnizează îndrumări
referitoare la determinarea costului şi la recunoaşterea ulterioară a acestuia drept cheltuială, inclusiv orice
reducere a valorii contabile până la valoarea realizabilă netă. De asemenea, standardul furnizează îndrumări
cu privire la formulele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.

Domeniu de aplicare

2 Prezentul standard se aplică tuturor stocurilor, cu excepţia:

(a) [eliminată]
(b) instrumentelor financiare (a se vedea IAS 32 Instrumente financiare: prezentare şi IFRS 9
Instrumente financiare); și
(c) activelor biologice legate de activitatea agricolă şi de producţia agricolă în momentul
recoltării (a se vedea IAS 41 Agricultura).
3 Prezentul standard nu se aplică la evaluarea stocurilor deţinute de:
(a) producători de produse agricole şi forestiere, de produse agricole după recoltare şi de
minereuri şi alte produse minerale, în măsura în care acestea sunt evaluate la valoarea
realizabilă netă în conformitate cu practicile bine stabilite din acele sectoare de activitate.
Atunci când astfel de stocuri sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, modificările acelei
valori sunt recunoscute în profit sau pierdere în perioada în care are loc modificarea.
(b) brokeri-traderi de la bursa de mărfuri care îşi evaluează stocurile la valoarea justă minus
costurile generate de vânzare. Atunci când astfel de stocuri sunt evaluate la valoarea justă
minus costurile generate de vânzare, modificările valorii juste minus costurile generate de
vânzare sunt recunoscute în profit sau pierdere în perioada în care are loc modificarea.
4 Stocurile la care s-a făcut referire la punctul 3 litera (a) sunt evaluate, în anumite faze ale producţiei, la
valoarea realizabilă netă. Aceste cazuri apar, de exemplu, atunci când culturile agricole au fost recoltate sau
când minereurile au fost extrase, iar vânzarea este asigurată printr-un contract forward sau printr-o garanţie
de stat sau atunci când există o piaţă activă, iar riscul de a rămâne cu producţia nevândută este neglijabil.
Aceste categorii de stocuri sunt exceptate doar de la dispoziţiile de evaluare din prezentul standard.
5 Brokeri-traderi sunt cei care cumpără sau vând mărfuri pentru alţii sau în nume propriu. Stocurile la care se
face referire la punctul 3 litera (b) sunt dobândite, în principal, în scopul vânzării în viitorul apropiat şi
generează un profit din fluctuaţiile de preţ sau din marja brokerilor-traderi. Atunci când aceste stocuri sunt
evaluate la valoarea justă minus costurile generate de vânzare, ele sunt exceptate doar de la dispoziţiile de
evaluare din prezentul standard.

Definiţii

6 Următorii termeni sunt folosiți în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

Stocurile sunt active:

(a) deţinute în vederea vânzării pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

(b) în curs de producţie pentru o astfel de vânzare; sau
(c) sub formă de materiale sau alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de
producţie sau pentru prestarea de servicii.

©
Fundaţia IFRS1
IAS 2

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat pe parcursul desfăşurării normale a activităţii
minus costurile estimate pentru finalizare şi costurile estimate necesare efectuării vânzării.

Valoarea justă reprezintă preţul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru
transferul unei datorii într-o tranzacţie reglementată între participanţii de pe piaţă, la data evaluării.
(A se vedea IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă.)

7 Valoarea realizabilă netă se referă la suma netă pe care o entitate preconizează că o va realiza din vânzarea
stocului pe parcursul desfăşurării normale a activităţii. Valoarea justă reflectă preţul unei tranzacţii
reglementate de vânzare a aceluiaşi stoc pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) pentru acel stoc care
s-ar încheia între participanţi pe piaţă, la data de evaluare. Prima este o valoare specifică entităţii; cea de-a
doua nu este. Valoarea realizabilă netă pentru stocuri poate să nu fie egală cu valoarea justă minus costurile
generate de vânzare.
8 Stocurile includ bunuri cumpărate şi deţinute în vederea revânzării, inclusiv, de exemplu, mărfurile
cumpărate de un comerciant en détail şi deţinute în vederea revânzării sau terenurile şi alte proprietăţi
imobiliare deţinute în vederea revânzării. Stocurile includ, de asemenea, produsele finite ale entităţii sau
producţia aflată în curs de execuţie de către entitate, precum şi materiale şi consumabile destinate utilizării
în procesul de producţie. Costurile suportate pentru îndeplinirea unui contract cu un client care nu generează
stocuri (sau active care intră sub incidența unui alt standard) sunt contabilizate în conformitate cu IFRS 15
Venituri din contractele cu clienții.

Evaluarea stocurilor

9 Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Costul stocurilor

10 Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de achiziţie, costurile conversiei, precum şi alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea şi în locul în care se găsesc în prezent.

Costuri de achiziţie

11 Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţul de cumpărare, taxele vamale de import şi alte taxe (cu
excepţia acelora pe care entitatea le poate recupera ulterior de la autorităţile fiscale) și costurile de transport,
manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii.
Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costurile de
achiziţie.

Costurile conversiei

12 Costurile conversiei stocurilor includ costurile direct legate de unităţile de producție, cum ar fi costurile cu
manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie
generată de transformarea materialelor în produse finite. Regia fixă de producţie constă în acele costuri
indirecte de producţie care rămân relativ constante indiferent de volumul producţiei, cum sunt amortizarea,
întreţinerea secţiilor fabricii, a utilajelor și a activelor aferente dreptului de utilizare, precum şi costurile cu
conducerea şi administrarea fabricii. Regia variabilă de producţie constă în acele costuri indirecte de
producţie care variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt
materialele indirecte şi forţa de muncă indirectă.
13 Alocarea regiei fixe de producţie la costurile conversiei se face pe baza capacităţii normale a instalaţiilor de
producţie. Capacitatea normală este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui anumit
număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din
întreţinerea planificată. Nivelul real de producţie poate fi folosit dacă se consideră că acesta aproximează
capacitatea normală. Valoarea cheltuielilor cu regia fixă alocate fiecărei unităţi de producţie nu se
majorează ca urmare a obţinerii unei producţii scăzute sau a neutilizării unor echipamente. Cheltuielile de
regie nealocate sunt recunoscute drept cheltuială în perioada în care sunt suportate. În perioadele în care se
înregistrează o producţie neobişnuit de mare, valoarea cheltuielilor cu regia fixă alocate fiecărei unităţi de
producţie este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul lor.
Regia variabilă de producţie este alocată fiecărei unităţi de producţie pe baza folosirii reale a instalaţiilor de
producţie.

©
2 Fundaţia IFRS
 IAS 2

14 Un proces de producţie poate conduce la obţinerea simultană a mai multor produse. Aşa se întâmplă, de
exemplu, în cazul obţinerii produselor cuplate sau în cazul în care există un produs principal şi altul
secundar. Atunci când costurile conversiei nu se pot identifica în mod distinct, pentru fiecare produs în
parte, acestea se alocă pe baza unei metode raţionale aplicate cu consecvenţă. Alocarea se poate baza, de
exemplu, pe valoarea de vânzare relativă a fiecărui produs, fie în stadiul de producţie în care produsele
devin identificabile în mod distinct, fie în momentul finalizării procesului de producţie. Prin natura lor,
majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativă. În acest caz, ele sunt adesea evaluate la
valoarea realizabilă netă şi această valoare se deduce din costul produsului principal. Ca urmare, valoarea
contabilă a produsului principal nu diferă în mod semnificativ de costul său.

Alte costuri

15 Alte costuri sunt incluse în costul stocurilor numai în măsura în care reprezintă costuri suportate pentru a
aduce stocurile în starea şi în locul în care se găsesc în prezent. De exemplu, poate fi adecvată includerea în
costul stocurilor a regiilor generale, altele decât cele legate de producţie, sau a costurilor de proiectare a
produselor pentru anumiţi clienţi.
16 Mai jos sunt enumerate exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute
drept cheltuieli în perioada în care sunt suportate:
(a) pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate la valori neobişnuite;
(b) costurile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în procesul de
producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de producţie;
(c) cheltuielile de regie administrative care nu participă la aducerea stocurilor în starea şi în locul în
care se află în prezent; și
(d) costurile de vânzare.
17 IAS 23 Costurile îndatorării identifică circumstanţele limitate în care costurile îndatorării sunt incluse în
costul stocurilor.
18 O entitate poate cumpăra stocuri în condiţii de decontare amânată. Atunci când angajamentul conţine
efectiv un element de finanţare, acel element, de exemplu, o diferenţă între preţul de cumpărare în condiţii
normale de creditare şi suma plătită, este recunoscut ca o cheltuială cu dobânda de-a lungul perioadei de
finanţare.

Costul stocurilor unui furnizor de servicii

19 [Eliminat]

Costul producţiei agricole recoltate din active biologice

20 Conform IAS 41 Agricultura, stocurile care cuprind producţia agricolă pe care o entitate a recoltat-o din
activele sale biologice sunt evaluate, la momentul recunoaşterii iniţiale, la valoarea justă minus costurile
generate de vânzare în momentul recoltării. Acesta este costul stocurilor la acea dată pentru aplicarea
prezentului standard.

Tehnici de evaluare a costurilor

21 Diverse tehnici de evaluare a costului stocurilor, cum este metoda costului standard sau metoda preţului cu
amănuntul, pot fi folosite pentru simplificare dacă rezultatele acestor metode aproximează costul. Costurile
standard iau în considerare nivelurile normale ale materialelor şi consumabilelor, manoperei, eficienţei şi
utilizării capacităţii. Aceste niveluri sunt revizuite periodic şi, dacă este necesar, sunt ajustate în funcţie de
condiţiile actuale.
22 Metoda preţului cu amănuntul este adesea folosită în comerţul cu amănuntul pentru a evalua costul
stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care este imposibil să
se folosească alte metode de determinare a costului. Costul stocului este calculat prin deducerea din preţul
de vânzare al stocului a procentului corespunzător de marjă brută. Procentul utilizat ia în considerare
stocurile al căror preţ a fost redus sub preţul de vânzare iniţial. Adesea este utilizat un procent mediu pentru
fiecare raion.

©
Fundaţia IFRS3
IAS 2

Formule de determinare a costului

23 Costul acelor stocuri care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi
destinate anumitor proiecte trebuie să fie determinat prin identificarea specifică a costurilor lor
individuale.
24 Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificate ale
stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care sunt destinate unui anumit
proiect, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Totuşi, identificarea specifică a costurilor nu este
adecvată în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile. În
aceste cazuri, metoda de selectare a acelor elemente care rămân în stoc ar putea fi folosită pentru obţinerea
unor efecte predeterminate asupra profitului sau pierderii.
25 Costul stocurilor, altele decât cele tratate la punctul 23, trebuie determinat cu ajutorul metodei
primul intrat, primul ieşit (FIFO) sau al formulei costului mediu ponderat. O entitate trebuie să
folosească aceeaşi formulă de determinare a costului pentru toate stocurile cu natură şi utilizare
similare pentru entitate. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită pot fi justificate metode
diferite de determinare a costului.
26 De exemplu, stocurile utilizate într-un segment de activitate pot avea pentru entitate o utilizare diferită faţă
de acelaşi tip de stocuri utilizate într-un alt segment de activitate. Cu toate acestea, o diferenţă în ceea ce
priveşte localizarea geografică a stocurilor (sau reglementările fiscale respective), prin ea însăşi, nu este
suficientă pentru a justifica utilizarea de formule diferite de determinare a costurilor.
27 Formula FIFO presupune că elementele de natura stocurilor care au fost cumpărate sau produse primele
sunt cele care se vând primele şi, prin urmare, elementele care rămân în stoc la sfârşitul perioadei sunt cele
care au fost cumpărate sau produse cel mai recent. Prin formula costului mediu ponderat se calculează
costul fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul
perioadei şi a costului elementelor similare cumpărate sau produse în timpul perioadei. Media poate fi
calculată periodic sau după recepţia fiecărei livrări, în funcţie de circumstanţele în care se găseşte entitatea.

Valoare realizabilă netă

28 Costul stocurilor poate să nu fie recuperabil dacă acele stocuri au suferit deteriorări, dacă au fost uzate
moral, integral sau parţial, sau dacă preţurile lor de vânzare s-au diminuat. Costul stocurilor poate, de
asemenea, să nu fie recuperabil şi în cazul în care au crescut costurile estimate pentru finalizare sau
costurile estimate a fi suportate pentru a efectua vânzarea. Practica reducerii valorii contabile a stocurilor
sub cost până la valoarea realizabilă netă este consecventă cu principiul conform căruia activele nu ar trebui
reflectate în bilanţ la o valoare mai mare decât valoarea preconizată a se obţine prin utilizarea sau vânzarea
lor.
29 De obicei, valoarea contabilă a stocurilor este redusă până la valoarea realizabilă netă, element cu element.
Uneori însă poate fi mai adecvat să se grupeze elementele similare sau conexe. Acesta poate fi cazul unor
elemente de natura stocurilor care aparţin aceleiaşi linii de produse, care au scopuri sau utilizări finale
similare, care sunt produse şi comercializate în aceeaşi zonă geografică şi care nu pot, practic, să fie
evaluate separat de alte elemente din acea linie de produse. Nu este adecvat să se reducă valoarea contabilă
a stocurilor pe baza unei clasificări, de exemplu, produse finite sau toate stocurile dintr-un anumit segment
de activitate.
30 Estimările valorii realizabile nete se bazează pe cele mai credibile dovezi disponibile la momentul efectuării
estimărilor cu privire la suma la care se aşteaptă a fi realizate stocurile. Aceste estimări iau în considerare
fluctuaţiile de preţ sau de cost care sunt direct legate de evenimentele survenite după sfârşitul perioadei, în
măsura în care aceste evenimente confirmă condiţiile existente la sfârşitul perioadei.
31 Estimările valorii realizabile nete iau în considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt
deţinute. De exemplu, valoarea realizabilă netă a cantităţii de stocuri deţinute pentru onorarea unor
contracte ferme de vânzare de bunuri sau de prestare de servicii se bazează pe preţul contractului. În situaţia
în care cantitatea specificată în contractele de vânzare este mai mică decât cantitatea de stocuri deţinută,
valoarea realizabilă netă a surplusului se bazează pe preţurile generale de vânzare. Pot apărea provizioane
din contractele ferme de vânzare, peste cantităţile de stocuri deţinute, sau din contractele ferme de
cumpărare. Asemenea provizioane sunt tratate în IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active
contingente.
32 Valoarea contabilă a materialelor şi a consumabilelor deţinute pentru a fi folosite în producţia stocurilor nu
este redusă sub cost dacă se estimează că produsele finite în care urmează a fi încorporate vor fi vândute la
un preţ mai mare sau egal cu costul lor. Totuşi, atunci când o scădere a preţului materialelor indică faptul că

©
4 Fundaţia IFRS
 IAS 2

acel cost al produselor finite depăşeşte valoarea realizabilă netă, valoarea contabilă a materialelor aferente
se reduce până la valoarea realizabilă netă. În astfel de cazuri, costul de înlocuire a materialelor poate fi cea
mai adecvată măsură disponibilă a valorii lor realizabile nete.
33 Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete. Atunci când
condiţiile care au determinat în trecut reducerea valorii contabile a stocurilor sub cost au încetat să mai
existe sau atunci când există dovezi clare ale unei creşteri a valorii realizabile nete ca urmare a schimbării
unor circumstanţe economice, suma care reprezintă reducerea valorii contabile este reluată (adică reluarea
este limitată la valoarea reducerii iniţiale), astfel încât noua valoare contabilă a stocului să fie egală cu cea
mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă revizuită. Aceasta se întâmplă, de exemplu, atunci
când un element de natura stocurilor, care este contabilizat la valoarea realizabilă netă, din cauza scăderii
preţului său de vânzare, este încă în stoc într-o perioadă ulterioară, iar preţul său de vânzare a crescut.

Recunoaştere drept cheltuială

34 Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a acestor stocuri trebuie să fie recunoscută
drept cheltuială în perioada în care este recunoscut venitul corespunzător. Valoarea oricărei reduceri
a valorii contabile a stocurilor până la valoarea realizabilă netă şi toate pierderile de stocuri trebuie
să fie recunoscute drept cheltuială în perioada în care are loc reducerea valorii contabile sau
pierderea. Valoarea oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor ca urmare a
unei creşteri a valorii realizabile nete trebuie recunoscută drept o reducere a valorii stocurilor
recunoscute drept cheltuială în perioada în care are loc reluarea.
35 Unele stocuri pot fi alocate altor conturi de active, de exemplu, un stoc folosit drept componentă pentru o
imobilizare corporală construită în regie proprie. Stocurile alocate în acest fel unui alt activ sunt recunoscute
drept cheltuieli pe parcursul duratei de viaţă utilă a acelui activ.

©
Fundaţia IFRS5
Prezentarea informaţiilor

36 Situaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii:

(a) politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv formulele folosite pentru
determinarea costului;
(b) valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă pe categorii corespunzătoare
entităţii;
(c) valoarea contabilă a stocurilor înregistrate la valoarea justă minus costurile generate de
vânzare;
(d) valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială pe parcursul perioadei;
(e) valoarea oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor recunoscute drept cheltuială în
cursul perioadei în conformitate cu punctul 34;
(f) valoarea oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile care este recunoscută drept
reducere a valorii stocurilor, recunoscută drept cheltuială pe parcursul perioadei, în
conformitate cu punctul 34;
(g) circumstanţele sau evenimentele care au condus la reluarea unei reduceri a valorii contabile
a stocurilor în conformitate cu punctul 34; și
(h) valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.
37 Informaţiile privind valorile contabile ale diverselor categorii de stocuri, precum şi dimensiunea
modificărilor acestor active sunt folositoare utilizatorilor situaţiilor financiare. Cele mai întâlnite clasificări
de stocuri cuprind mărfuri, materii prime, materiale, producţie în curs de execuţie şi produse finite.
38 Valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială în cursul perioadei, la care se face adesea referire ca fiind
costul de vânzare, constă în acele costuri incluse anterior în evaluarea stocurilor care acum au fost vândute,
în regia de producţie nealocată şi în valorile neobişnuite ale costurilor de producţie a stocurilor.
Circumstanţele specifice entităţii pot justifica şi includerea altor valori, cum ar fi costurile de distribuţie.
39 Anumite entităţi adoptă un format pentru profit sau pierdere care conduce la prezentarea altor valori decât
costul stocurilor recunoscut drept cheltuială în cursul perioadei. Conform acestui format, o entitate prezintă
o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată pe natura cheltuielilor. În acest caz, entitatea prezintă
costurile recunoscute drept cheltuială cu materiile prime şi consumabilele, costurile cu manopera şi alte
costuri împreună cu valoarea modificării nete a stocurilor aferentă perioadei.

Data intrării în vigoare

40 O entitate trebuie să aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau
ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică prezentul standard
pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
40A [Eliminat]
40B [Eliminat]
40C IFRS 13, emis în mai 2011, a modificat definiţia valorii juste de la punctul 6 şi a modificat punctul 7. O
entitate trebuie să aplice acele amendamente atunci când aplică IFRS 13.
40D [Eliminat]
40E IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții, emis în mai 2014, a modificat punctele 2, 8, 29 și 37 și a
eliminat punctul 19. O entitate trebuie să aplice acele amendamente atunci când aplică IFRS 15.
40F IFRS 9, emis în iulie 2014, a modificat punctul 2 şi a eliminat punctele 40A, 40B şi 40D. O entitate trebuie
să aplice acele amendamente atunci când aplică IFRS 9.
40G IFRS 16 Contracte de leasing, emis în ianuarie 2016, a modificat punctul 12. O entitate trebuie să aplice
amendamentul respectiv atunci când aplică IFRS 16.

©
6 Fundaţia IFRS
 IAS 2

Retragerea altor norme

41 Prezentul standard înlocuieşte IAS 2 Stocuri (revizuit în 1993).

42 Prezentul standard înlocuieşte SIC-1 Consecvenţă – Diferite metode de determinare a costului stocurilor.

©
Fundaţia IFRS7
IAS 2 BC

©
8 Fundaţia IFRS