19.

AMPRENTA
Terminologie
Amprenta în medicina dentara reprezintă replica negativă a unor structuri anatomice. Amprentarea
este ansamblul de metode şi tehnici prin care se obţine această replică. în mod obişnuit amprentarea se
realizează cu ajutorul unor materiale în stare plastică - numite materiale de amprentă1.
Gradul de deformabilitate iniţială a materialelor de amprentă este definit prin fluiditate sau
plasticitate. Din punct de vedere al fluidităţii, oferta comercială de materiale de amprentă este foarte largă;
sunt descrise astfel materiale de amprentă cu fluiditate foarte mare, mare, medie, redusă, foarte redusă
(chitoase). Fluiditatea materialelor de amprentă influenţează direct proporţional capacitatea de redare a
detaliilor dar este invers proporţională cu uşurinţa de manipulare (manevrabilitatea) materialului de
amprentă.
După un interval de timp de la preparare, materialele de amprentă îşi pierd starea plastică, trec într-o
formă stabilă şi păstrează astfel forma structurilor cu care s-au aflat în contact. Mecanismele prin care se
produce acest fenomen sunt diverse (polimerizare, gelificare, solidificare), dependente de tipul chimic al
materialului; cu toate acestea, în terminologia uzuală se foloseşte termenul generic de priză a materialelor
de amprentă. Intervalul scurs de la începutul preparării materialului de amprentă şi cel în care acesta atinge
starea stabilă este numit timp de priză. în practică, partea iniţială a timpului de priză este destinată
operaţiilor de pregătire a amprentării (amestec, depunerea materialului de amprentă în suport, plasarea
materialului în contact cu structurile amprentate); aceast interval este numit timp de lucru. în cea de-a doua
parte a timpului de priză materialul de amprentă trebuie menţinut în contact stabil cu structurile vizate de
amprentare; ne referim, în acest caz, la timpul de menţinere. în funcţie de materialul folosit, după priză,
amprenta va avea consistenţă rigidă sau elastică, definind astfel rigiditatea, respectiv elasticitatea
materialului; din acest punct de vedere, sunt descrise materiale de amprentă rigide (de ex. ghipsul şi
acrilatele), semirigide (de ex. masele termoplastice şi cerurile) şi elastice (de ex. hidrocoloizii şi elastomerii
de sinteză). în cadrul aceleiaşi clase de materiale există însă grade variabile de consistenţă; de exemplu,
polieterii sunt materiale mai rigide decât siliconii de condensare, deşi fac parte din aceeaşi clasă, a
materialelor elastice. Materialele de amprentă cel mai frecvent folosite în zilele noastre pentru restaurările
protetice conjucte fac parte din clasa materialelor elastice. O condiţie esenţială a unei amprente corecte o
reprezintă acurateţea sau exactitatea. Exactitatea materialelor de amprentă este dependentă de doi parametri
principali: fidelitatea - capacitatea de reproducere a detaliilor morfologice - şi stabilitatea dimensională
-capacitatea de reproducere corectă a raporturilor dintre elementele morfologice2.
În general, materialele de amprentă sunt aplicate cu ajutorul unui suport numit portamprentă;
portamprenta asigură nu numai rol de suport, uşurând astfel manipularea, ci condiţionează de multe ori
exactitatea amprentării. Există totuşi situaţii în care este permisă amprentarea fără portamprentă; acestea sunt
însă reduse la număr, şi vor fi precizate explicit în paginile de mai jos.
În stomatologie amprentarea interesează de obicei dinţii cu procesele alveolare corespunzătoare
şi/sau crestele edentate. Există însă cazuri în care apare necesitatea amprentării altor structuri anatomice
cum ar fi buzele, nasul, pavilioanele auriculare, cavităţile orbitale, etc; aceste situaţii sunt legate adesea de
protetica maxilo-facială şi fac obiectul unor prezentări specifice.
În cele ce urmează vom trata numai problemele legate de amprentare în protetica dentară conjunctă.
Clasificarea metodelor de amprentare în raport cu întinderea şi elementele pe care le
înregistrează
Întinderea amprentelor este variabilă3, dependentă de necesităţile clinice şi de tehnica adoptată:
• amprenta unitară, pentru un singur dinte - de obicei preparat pentru o microproteză;
• amprenta sectorială, pentru un sector de arcadă (frontal sau lateral);
 • amprenta de hemiarcada;
• amprenta globala (maxilară / mandibulară), pentru o arcada intreaga;
Amprentele sectoriale, de hemiarcada §i chiar cele globale pot cuprinde, in cazuri exceptional, atat
din^ii maxilari cat și cei mandibulari; vorbim, în aceste situații despre, amprente bimaxilare.
Amprentele bimaxilare pot inregistra, in afara morfologiei dinților de la nivelul ambelor arcade, §i
relatiile de ocluzie; din aceasta cauza, amprentele bimaxilare mai sunt numite și amprente in ocluzie. Dupa
cum precizăm însă, este vorba numai de situații limită, de compromis, la care prevaleaza necesitatea
scurtarii timpului de lucru intraoral ori economia de materiale. Amprentele in ocluzie intereseaza, in marea
majoritate a cazurilor, numai sectoare de arcada și nu ar trebui utilizate decat cel mult pentru realizarea unei
microproteze izolate.
Un caz particular de amprente bimaxilare il reprezinta inregistrarile interocluzale; acestea cuprind
strict suprafețele ocluzale (vârfurile cuspizilor) și, uneori, marginile libere ale dinților frontali; ele sunt
folosite pentru poziționarea relativa a celor doua arcade, iar tehnica de realizare este descrisa intr-un capitol
distinct.
Obiectivele generale ale amprentarii și clasificarea amprentelor în raport cu scopul
urmărit
Rolul esențial al amprentei îl reprezinta transferul informațiilor morfologice privitoare la structurile
amprentate, materializat sub forma unei copii pozitive numita model fizic (din ghips, rașini epoxi,
poliuretani, metal depus prin galvanoplastie, siliconi speciali sau prin tehnologie CAD CAM) sau sub forma
unui model virtual (digital). Modelul poate fi replica unor structuri anatomice propriu-zise, dar poate fi și
copia unui alt model, caz in care vorbim despre model duplicat, iar amprentarea poarta in aceste situații
numele de duplicare. In cazul în care modelul este utilizat în etape intermediare ale tratamentului protetic
(diagnostic, elaborarea planului de tratament, protezarea provizorie, etc.), amprentele corespunzatoare se
numesc amprente preliminare. Daca modelul este utilizat pentru realizarea lucrării protetice finale vorbim
despre amprenta finala.
Capitolul de față trateaza detaliat tocmai acest ultim tip de amprente. Am arătat mai sus ca
dezideratul fundamental al amprentarii il reprezinta exactitatea; astfel se asigura o conditie importanta
pentru exactitatea modelului4. Cu toate acestea, obtinerea unui model precis, este legata și de alte conditii
inafara exactitatii amprentei; intervin aici factori dependenti de modul de pastrarea și manipulare a
amprentei, tipul materialului de model, tehnica de obtinere a modelului, etc. Este necesar ca in practica sa se
tina cont de toate aceste elemente, pentru a putea obtine in final o lucrare protetica adaptata corect.
Uneori, transferul informatiilor morfologice cuprinse intr-o amprenta NU se materializeaza sub
forma unui model; este cazul, de exemplu, al utilizarii amprentelor drept conformator in vederea
confectionarii unor restaurari provizorii prin copiere. Similar, tehnicianul dentar poate utiliza o amprenta
pentru a obtine macheta din ceara a unor casete metalice. Aceste tehnici fac insa obiectulunei tratari
distincte.
In alte cazuri, rolul amprentarii este acela de a transfera nu atat date morfologice, ci mai mult
informații referitoare la poziția elementelor cuprinse de amprenta; vorbim, in aceste cazuri, despre
supraamprente sau amprente de poziție. Deși semantic, cei doi termeni au valori apropiate, ei nu sunt in
totalitate coincidenti. Termenul de supraamprenta se refera numai la acele amprente de pozitie realizate
peste piese protetice intermediare. Un exemplu, in acest sens, il constituie supraamprenta elementelor de
agregare la puntile realizate din elemente separate ori supraamprenta capelor de transfer, dupa cum vom
detalia ulterior. Un caz particular de amprente de pozitie il reprezinta inregistrarile interocluzale. Calitatile
estentiale ale amprentelor de pozitie trebuie sa fie rigiditatea si exactitatea.
 Unele situatii clinice fac necesar și transferal, cu ajutorul amprentelor, nu numai al unor date
morfologice, statice, ci și al unor informatii dinamice - funcționale. Vorbim, in consecințp, despre amprente
funcționale. Elementele ce asigura mentinerea, sprijinul și stabilizarea la protezele totale dar și la o buna
parte dintre protezele parțiale mobilizabile sunt legate de structuri anatomice reziliente, supuse motilității
limbii, obrajilor și buzelor; din aceasta cauza amprentele functionale sunt mult mai frecvente in cazul
tratamentului protetic adjunct decat in cazul protezării prin coroane și punți. Cu toate acestea, și protetica
conjuncta beneficiaza de unele tehnici functionale de amprentare. Amprentele de tip FGP (Functionally
Generated Path), tratate in cadrul capitolului privitor la determinarea, inregistrarea și transferal relatiilor
mandibulo-maxilare, sunt un exemplu de amprente functionale. Un alt exemplu îl constituie determinarile,
cu ajutorul unor tehnici functionale de amprentare, a zonei de echilibra muscular linguo-jugal sau
linguo-labial, pentra a plasa corpurile de punte in spațiul neutral.
În sfârsit, amprentele pot avea și rolul de a orienta alte etape ale tratamentului protetic. Ne referim, în
aceste situații, la amprente de orientare sau de ghidaj. Un exemplu îl reprezintă utilizarea unei amprente
sectionate pentra a controla corectitudinea preparatiei pentra microproteze.
Obicctivele amprentarii finale pcntru realizarea protezelor conjuncte
Amprentarea reprezinta, in cadral tratamentului protetic conjunct, o etapa consumatoare de timp și resurse
materiale, in care pot aparea numeroase erori ce au drept consecinta, in unele cazuri, chiar compromiterea
rezultatului terapeutic final; aceasta este justificarea pentra spatiile largi pe care le acorda literatura de
specialitate acestei teme precum și pentra necesitatea studiului aprofundat al problemelor legate de
metodele, tehnicile și materialele de amprentare.
Ideal, in etapa de amprentare, se transmit in laboratoral de tehnica dentara urmatoarele elemente5:
l.Dinții stâlpi:
a. Suprafețele preparațiilor;
b. Limita cervicala a preparatiilor;
c. Zonele rămase nepreparate de la nivelul dintilor stalpi (0,5 mm. dincolo de limita preparatiei, zona
importanta pentra obtinerea unui profil de emergenta gingival corect al viitoarei coroane);
d. Forma parodontiului marginal;
2. Suprafetele crestelor edentate;
3. Suprafetele dintilor vecini ai viitoarelor restaurări protetice;
4. Suprafetele dintilor omologi ai viitoarelor restaurări;
5. Suprafetele ocluzale ale dintilor antagoniști corespunzatori preparatiilor și breșelor edentate;
6. Relatiile mandibulo-maxilare de ocluzie; inregistrarile interocluzale fac obiectul unei tratari distincte, insa
din punct de vedere clinic ele sunt cuprinse de obicei in cadral etapei de amprentare.
Deși vom acorda un spatiu propriu, in cadral acestei prezentări, etapei de control al calității
amprentelor, facem încă de aici două precizări:
• Pentra a realiza lucrari protetice corespunzatoare din punct de vedere calitativ, amprentarea trebuie sa
cuprinda toate elementele prezentate mai sus. In acest sens, amprentele ce cuprind arcadele dento-alveolare
în întregime (amprente globale) sunt preferabile, chiar pentra realizarea unor microproteze izolate.
• Zonele critice ale amprentelor, în care orice eroare compromite calitatea finala a restaurarilor protetice
sunt limita cervicala a preparațiilor și suprafețele ocluzale ale dintilor antagoniști și suprafețele
proximale ale dintilor vecini, care vor avea contact cu restaurarile protetice. Eventualele lipsuri produse
prin inglobarea bulelor de aer, plusuri sau deformări in aceste sectoare fac obligatorie reluarea amprentelor.
 CONTROLUL FLUIDELOR BUCALE
Controlul fluidelor bucale (salivă, sânge) este foarte important pentru obținerea unei amprente exacte.
Marea majoritate a materialelor de amprenta sunt hidrofobe, cu excepția hidrocoloizilor și a polieterilor, iar
prezența fluidelor în santul gingivo-dentar face ca zona subgingivala a preparațiilor să nu poata fi amprentata
corect. Pentru menținerea unui câmp operator uscat in timpul amprentării se pot folosi mai multe metode:
- Izolarea cu rulouri de vata de diferite lungimi, comprese sau pelote absorbante
- Folosirea aspiratorului de saliva clasic dar si a variantelor mai sofisticate : Svedopter (aspirator si
oglinda), Isolite (aspirator, departator al părților moi, sistem de iluminare)
- Folosirea unor sisteme de digă clasice sau partiale de ex. Optragate Ivoclar - indicat cu
precădere pentru zona frontală
- Folosirea de medicație antisialogogă. Uscăciunea gurii este un efect secundar al
medicamentelor anticolinergice (inhiba inervația parasimpatică reducând astfel secrețiile
inclusive secreția salivară). Din acest grup de medicamente fac parte: atropina6
(Saltropin),diciclomina (Antipas) , bromura de metantelina (Banthine), bromura de propantelina
(ProBanthine). Aceste medicamente trebuie prescrise cu prudența la bătrani și la persoanele cu
afecțiuni cardiace sau cu glaucom (poate provoca orbire permanenta). Mult mai folosita este
clonidina7, un medicament antihipertensiv, doza fiind de 0,2 mg cu o ora inainte de amprentare.
EVICȚIUNEA GINGIVALĂ
Evictiunea gingivala reprezinta deplasarea tesutului gingival din jurul dintilor pentru a obtine un bun
acces al materialului de amprenta subgingival8. Deplasarea se produce atat lateral, pentru a permite accesul
unei cantități adecvate de material de amprentăa, astfel incat la dezinsertia amprentei materialul sa fie
suficient de gros pentru a nu se rupe sau distorsiona la nivel subgingival (peste 0.2mm), cat și in sens
vertical, pentru a expune zona dentara neșlefuita dincolo de limita cervicala a preparatiei9.
Evictiunea gingivala se poate realiza și pentru a șlefui subgingival fără a leza parodonțiul marginal. Înainte de
realizarea evicțiunii gingivale trebuie sa ne asiguram ca țesutul moale este sănătos10. In special în cazul în
care preparațtiile dințior s-au realizat subgingival lezarea tesutului gingival poate fi inevitabila. Efectele
acestei lezari pot fi accentuate de o lucrare provizorie incorect adaptata marginal, cu margini anfractuoase ,
nelustruita corespunzator in regiunea cervicala11 sau la care excesul de ciment nu a fost indepartat
corespunzator. În plus acumularea de placa bacteriana poate duce la aparitia unei gingivite localizate care
impiedica luarea unei amprente corecte. In cazul unor astfel de inflamatii gingivale se impune temporizarea
amprentării, refacerea lucrarii provizorii astfel încât sa fie corect adaptata si bine lustruita la colet si
prescrierea de apa de gura cu clorhexidina 0,12% pentru 10 zile12. Metodele de evicțiune gingivala pot fi
clasificate astfel: • Metoda mecanică • Metoda mecano-chimică • Metoda chiuretajului gingival
rotativ • Metoda electrochirurgicală • Metoda laserului
• Metoda mecanică se presupune utilizarea tuburilor de cupru a snururilor de bumbac
neimpregnate sau a unor materiale elastice, de ex. Magic foam cord - Coltene/Whaledent (vezi
mai jos)
• Metoda mecano-chimică este metoda de evicțiune gingivală cea mai folosita. Ea se realizează
prin introducerea în șanțul gingivo-dentar a unui șnur care este impregnat cu o substanța
astringentă. Aceasta substanța cauzeaza o ischemie tranzitorie, prin vasoconstricție, care
retractează țesutul gingival.
 Șnururile de evicțiune pot fi de mai multe feluri13, după modul de realizare:
răsucite, impletite cu mijocul gol sau cu mijlocul plin sau țesute. Cele țesute cu
mijlocul gol sunt mai compresive și ies mai greu din șantul gingivo-dentar, se pot
impregna cu de doua ori si jumătate mai multă substanța astringentă decât cele
împletite și sunt mai des tăiate decat prinse de către freze14. Unele șnururi pot avea la
mijloc un fir subțire de cupru protejat de un strat dublu de nylon având avantajul de
a fi pliabile și, astfel, ușor de inserat și, în plus, sunt menținute mai bine, după
inserare în șanțul gingivo-dentar Stay-put; Roeko, Coltene/Whaledent. Șnururile de
evicțiune pot avea diferite grosimi codate coloristic, utilizate in funcție de
adâncimea șantului gingivo-dentar. Ultrapak - Ultradent sunt șnururi de evicțiune
comercializate în 6 grosimi diferite:
• #000 (negru) = 0.5mm
• # 00 (galben) = 0.8mm
• #0 (mov) = 1.0mm
• #1 (albastru) =1.2 mm
• #2 (verde) = 1.4mm
• #3 (roșu) = 1.5mm
Șnururile de evicțiune pot fi preimpregnate sau se pot impregna cu substante
astringente înainte de amprentare15'16.
Substantele astringente folosite pentru evicțiunea gingivală sunt următoarele:
- Clorura de aluminiu 20-25%
- Sulfatul feric 15.5-20%
Sulfatul dublu de potasiu si
aluminiu(alaun) Sulfatul de
aluminiu 25%
- Epinefrina
- Decongestionanti nazali sau oftalmici.
Clorura de aluminiu este una dintre cele mai folosite substante pentru evictiunea
gingivala, avand și rol hemostatic. Retracția gingivală obținută în urma utilizării timp
de 4 minute este de aproximativ 0,1 mm. Nu are contraindicații, iar efectele sistemice
generate sunt minime. Are, in schimb, un gust extrem de neplacut. Concentrațiile mai
mari de 15% pot produce distrucții tisulare minore.
Sulfatul feric produce o hemostază excelentă, lezează minim tesutul gingival, are
un timp de acțiune mai lung decât clorura de aluminiu, dar produce colorarea
tranzitorie a tesutului gingival, are un gust extrem de neplacut și trebuie spălat înainte
de amprentare deoarece poate interfera cu priza unor materiale de amprentă (siliconii
de adiție).
Epinefrina trebuie utilizată cu precauție deoarece poate cauza creșterea ritmului
cardiac, creșterea forței contracțiilor cordului, tahipnee, hipertensiune arterială și
anxietate, fiind total contraindicată la pacienții cardiaci17'18'19.
Multe din substanțele astringente sunt stabile numai la valori reduse de pH (0,7-2).
Acest pH pronunțat acid poate afecta stratul de detritus dentinar remanent (smear layer) și de
aceea contactul dintre suprafețele dentare șlefuite și substanța astringentă se recomandă să fie
minim20. Ocazional, pentru a combate sensibilizarea generată de contactul cu substanțele
astringente se aplică produse specifice e.g., G5 Desensitizer, (Clinical Research Dental) sau
Gluma (Heraeus-Kulzer)
 Procedura practică de introducere a șnurului de evicțiune gingivală
1. Se verifică statusul tesutului moale. Țesuturile inflamate sangerează cu ușurinta la
palparea cu sonda sau la incercarea de introducere a snurului în șantul gingivo-dentar.
Dacă se produce sangerarea se încearcă realizarea hemostazei. Dacă sangerarea reapare se
recomandă temporizarea amprentării, se verifică calitatea lucrării provizorii și se prescrie
apa de gură cu clorhexidină 0,12%.
2. Se măsoară cu sonda parodontală adâncimea șanțului gingivo-dentar pentru a alege
grosimea șnurului de evicțiune și tehnica de evicțiune. Valoarea normală a adâncimii
șantului gingivo-dentar este de 0,5-2 mm. Dacă adâncimea acestuia este mai mare de 2
mm se impune tehnica de evicțiune cu două șnururi21. În șanturile adânci țesutul poate
colaba deasupra șnurului, iar accesul materialului deamprentă este restricționat. Un șnur
subțire (mărimea 000 - 00 ) se plasează adânc în șanțul gingival(în fundul șantului) sub
marginile preparației pentru a controla umiditatea și hemoragia și un snur mai gros (0-1)
se plasează deasupra și se lasă în jur de 4 minute 22 . Șnurul de deasupra este
îndepărtat înainte de injectarea materialului de amprentă. Pentru o amprentare corectă
trebuie să existe un spatiu de 0,5 mm între șnurul care rămâne în șanț și marginea
preparației. Există și o tehnică cu două șnururi selectivă care se aplică în cazurile în
care șanțul gingivo-dentar are o adâncime neuniformă. În anumite zone, în special
interproximal, șanțul gingivo-dentar poate avea o adâncimemai mare de 2mm. Se
introduce o mica bucată de șnur subțire în zona repectivă, iar apoi se introduceîn totalitate
(360°) al doilea șnur.
3. Se izolează dinții preparațti cu rulouri de vată și aspirator salivar, astfel încat saliva să
nu dilueze concentrația substanței astringente ce va fi folosită. Se usucă campul operator.
4. Se taie o bucata de șnur suficient de lungă pentru a incercui dintele.
5. Se impregnează șnurul în soluție astringentă si și cu o compresă sterilă se indepSărtează
excesul.
6. Se înfașoară șnurul în jurul dintelui și se impinge ușor în șantul gingivo-dentar cu un
instrument special. Se recomandă plasarea capetelor șnurului pe fata linguală a dintelui.
Se incepe introducerea șnurului din zona interproximală deoarece snurul se inseră mai ușor
in această zonă. Instrumentul de plasare a șnurului trebuie inclinat spre zona in care
șnurul a fost deja inserat, iar din aproape in aproape se introduce șnurul pe toate fetele
dintelui.Uneori este necesară folosirea a două instrumente de introdus șnurul : cu unul se
menține portiunea de șnur introdusă, iar cu celălalt se continuă introducerea șnurului.
Capetele șnurului în exces se sectionează cu o foarfecă. Trebuie evitată presiunea și
inserarea exagerată a șnurului deoarece se pot produce: lezarea inserției epiteliale,
lezarea tesutului gingival si aparitia hemoragiei. Snurul trebuie să fie vizibil in șant,
atunci când dintele este privit dinspre ocluzal sau incizal (dacă nu e vizibil inseamnă că
s-a ales un șnur prea subțire)
7. Șnurul se mentine în șantul gingival aproximativ 4 minute, apoi se îndepărteaza , se spală
substanța astringentă și se usucă, cu jet de apă si apoi aer la presiune redusă, pentru a evita
gingivoragia. După indepărtarea șnurului, șantul gingival se închide rapid în mai putin de
30 de secunde23, astfel încât amprenta trebuie luată imediat. Odată ce firul este îndepărtat
retracția este menținută timp de numai 30 de secunde. Înainte de a lua amprenta, este
important să nu existe contaminanți pe suprafața de preparare a dinților. Prin utilizarea
unei substanțe de curățare a canalelor radiculare, EDTA 10% (Detail, Clinical Research
 Dental) se poate asigura că suprafața dinților este lipsită de contaminanți cu agent
hemostatic și de alte resturi. EDTA lasă canaliculele dentinare astupate și scade tensiunea
superficială a dentinei, facilitând curgerea materialului fluid de amprentă, rezultând o mai
bună adaptare a materialului de amprentă la preparație și, în detaliu, mai bună detaliere a
amprentei. Sfat clinic: Dacă sângerarea este persistentă, când primul șnur este îndepărtat,
continuați amprentarea, asigurându-vă că introduceti materialul de amprentă în interiorul
șanțului. Chiar și cu întârziere, când prima amprentare nu va reuși, această operație va
menține retracția, permițând hemostaza. Îndepărtați prima amprentă și NU țineti cont de
ea. Faceți imediat o a doua amprentă. Șanțul va fi încă deschis și nu va sângera.
Evicţiunea gingivală cu benzile de refracţie Merocel
Benzile de retracţie Merocel sunt confecţionate din hidroxilat polivinil acetat, un material
sintetic absorbanthemostatic. Benzile se inseră la nivelul şanţului gingivo-dentar şi se menţin
cu ajutorul coroanelor provizorii timp de 10-15 minute, sub presiune ocluzală. După
îndepărtarea lor şanţul gingival este lărgit şi uscat, astfel încât amprenta se poate lua în condiţii
optime.
Evicţiunea gingivală cu spuma Expasyl sau cu Magic Foamcord
Spuma Expasyl - Kerr este un preparat care conţine clorură de aluminiu si caolin, care se
injectează în şanţul gingivo-dentar cu ajutorul unui pistol de aplicare. Spuma, care în timp îsi
măreşte volumul, poate fi menţinută sub presiune ocluzală cu ajutorul unor rulouri speciale
Comprecap - Coltene. Acelaşi tip de utilizare îl prezintă produsele Racegel (Septodont)
Traxodent (Premier); GingiTrac (Cenfrix) sau pasta ARP (Asfringent Refraction Paste) - 3M
Espe. Avantajul acestor sisteme este că se realizează o bună evicţiune gingivală şi hemostază,
cauzând pacientului un disconfort mult mai mic faţă de procedura mult mai dureroasă de
inserare a şnurului de evicţiune. Materialul Magic Foamcord (un polivinil siloxan expandabil)
- Coltene, are acelaşi principiu de acţiune24.
• Metoda chiuretajului rotativ
Constă în eliminarea prin frezare a unei grosimi reduse de ţesut gingival din peretele intern al
şanţului gingivo-dentar25'26. Se folosesc instrumente ceramice rotative, de ex. NTI Soft Tissue
Trimmer - Kerr sau CTT Ceramic Tissue Trimmer - Ronvig Dental, la turaţie ridicată şi fără
spray de răcire - pentru a favoriza termocoagularea capilarelor gingivale. Instrumentele de
acest tip prezintă faţă de tehnica elecfrochirurgicală, un risc mai redus de supraîncălzire a
osului. Tehnica mai este indicată, înafara lărgirii şanţului gingivo-dentar, pentru reconturarea
gingivală cosmetică şi elongaţia coronară a reduce volumul ţesuturilor inflamate sau excizia
ţesuturilor granulomatoase expunerea cariilor subgingivale sau a zonelor de resorbţie
decapuşonări expunerea implanturilor dentare
• Metoda electrochirurgicală
Constă în eliminarea cu ajutorul bisturiului electric, prin vaporizare, a unui strat de ţesut
gingival din peretele intern al şanţului gingivo-dentar27. Un avantaj al acestei metode ar fi că,
după folosirea bisturiului electric, nu apare hemoragie, datorită fenomenului de
elecfrocoagulare. Există, însă, un mare potenţial pentru producerea de refracţii gingivale după
această procedură, motiv pentru care utilizarea ei în zona frontală trebuie indicată cu prudenţă
Bisturiul electric este un oscilator de înaltă frecvenţă sau un radio-emiţător ce utilizează un
tub de vacuum sau un tranzistor pentru a crea un curent de înaltă frecvenţă cuprins între 1 si 4
MHz. Recomandări: Folosirea bisturiului electric este contraindicată la pacienţii cu
pacemaker sau la cei care au pompe de insulină. Nu se indică folosirea bisturiului electric în
apropierea reconstituirilor corono-radiculare metalice, obturatiilor cu amalgam, implantelor
datorită posibilităţii producerii arcului electric. Nu se recomandă folosirea sa în cazul gingiilor
subţiri si aderente, cum ar fi la nivelul incisivilor inferiori sau a caninilor maxilari. Este
necesară o anesteziere profundă a ţesuturilor înconjurătoare. Electrodul trebuie sa freacă rapid
prin ţesutul gingival, cu o mişcare continuă. Dacă vârful se blochează, înseamnă că
intensitatea curentului este prea mică şi este necesar să se mărească. Dacă apar scântei
intensitatea curentului trebuie micşorată. Un contact între electrod si dinte mai mare de 0,4
secunde poate conduce la leziuni pulpare ireversibile.
Dintre cele 3 moduri de funcţionare ale bisturiului electric, pentru evizţiunea gingivală se
foloseşte cel mai frecvent modul mixt tăiere-coagulare.
• Metoda laserului
Pentru evicţiune gingivală se pot folosi cu succes lasere de mică putere (1-5W), pentru ţesutul
moale28.
Fibra optică este activată (are extremitatea obliterată optic cu hârtie de articulaţie închisă la
culoare), intensitatea fascicolului este de aproximativ 1W în mod continuu, aplicâdu-se prin
mişcare continuă, ca şi în cazul bisturiului electric. În cele mai multe cazuri nu este necesară
infiltraţia locală, fiind suficientă anestezia topică. Riscul de retracţie secundară şi de necroză
osoasă este mult mai mic decât în cazul electrochirurgiei
MATERIALE DE AMPRENTĂ
De-a lungul anilor au fost întocmite mai multe clasificări ale materialelor de
amprentă. Cea mai cunoscută este cea realizată de Poggioli29 în 1953 si reluată de Bratu30,
în 1994.
1. Materiale rigide şi semirigide ireversibile (gips, acrilat, paste ZOE)
2. Materiale rigide reversibile (compounduri, ceruri, materiale bucoplastice)
3. Materiale elastice reversibile (hidrocoloizii agar-agar)
4. Materiale elastice ireversibile (hidrocoloizii ireversibili, elastomerii de sinteză:
polisulfuri,siliconi, polieteri)
Dintre aceste materiale pentru amprentarea funcţională (de lucru), în protetică fixă, la ora
actuală se folosesc: hidrocoloizii agar-agar şi elastomerii de sinteză (polisulfuri, siliconi de
condensare, siliconi de adiţie şi polieteri). Hidrocoloizii ireversibili (alginatele) se folosesc
pentru amprenta preliminară în vederea obţinerii modelelor de studiu şi document şi uneori,
pentru amprentarea arcadelor antagoniste.
Proprietăţile materialelor de amprentă:
Materialele de amprentă trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii impuse de tehnica
de amprentare utilizată, precum şi de particularităţile câmpului protetic31'32. Este
importantă cunoaşterea acestor noţiuni pentru a putea alege corect materialul de
amprentă potrivit acestei faze clinice. Calităţile reologice ale materialelor de amprentă
sunt următoarele:

1. PLASTICITATEA sau FLUIDITATEA reprezintă capacitatea materialului de amprentă de

a fi deformat şi modelat sub acţiunea unei presiuni minime, cu înregistrarea tuturor detaliilor
câmpului protetic, fără a deforma însă reliefurile acestuia. Plasticitatea reprezintă o măsură a
consistenţei materialelor de amprentă în momentul aplicării lor pe câmpul protetic.
2. CAPACITATEA DE UMECTARE A SUPRAFEŢELOR se referă la proprietatea
materialelor de a se întinde pe o suprafaţă dată. Ea se măsoară prin unghiul format de tangenta
la suprafaţa externă a unei picături de material cu planul suprafeţei pe care este aplicată. Cu
cât unghiul este mai ascuţit cu atât capacitatea de umectare a suprafeţelor este mai mare.
Practic această proprietate reprezintă abilitatea relativă a unui material de amprentă de a
pătrunde în spaţiile mici ale câmpului protetic.
3. HIDROFILIA sau HIDROFOBIA. Hidrofilia este abilitatea relativă a materialelor de
amprentă de a tolera cantităţi mici de fluide la nivelul câmpului protetic, furnizând o
amprentare precisă. Cele mai hidrofilice materiale existente sunt hidrocoloizii. Materialele de
amprentă care au o foarte mică abilitate de a tolera prezenţa fluidelor la nivelul câmpului
protetic de amprentat pentru a obţine o amprentă precisă se numesc hidrofobe. Siliconii de
adiţie se numără printre cele mai hidrofobe materiale de amprentă33.
4. FIDELITATEA reprezintă capacitatea materialelor de amprentă de a reproduce detaliile cele
mai fine ale câmpului protetic; ea este dependentă de câţiva factori:
- mărimea particulelor ce intră în compoziţia materialului de amprentă,
- consistenţa iniţială a materialului de amprentă (plasticitate)
- hidrofilia materialului de amprentă.
5. ELASTICITATEA. Materialele de amprentă trebuie să prezinte un grad de elasticitate care
să permită dezinserţia amprentei, în ciuda existenţei unor zone retentive la nivelul câmpului
protetic. Pentru a putea „depăşi" aceste zone, amprenta trebuie să se deformeze, după care să
„revină" la forma iniţială. în fapt amprenta nu revine la forma iniţială (100%) suferind
aşa-numita deformare permanentă34. Capacitatea amprentei de a suporta astfel de deformări
elastice, este dependentă şi de alţi factori înafara elasticităţii intrinseci a materialului de
amprentă:
- gradul de retentivitate al câmpului protetic,
- grosimea materialului de amprentă supus deformării
- timpul în care se face dezinserţia amprentei
- calitatea legăturii dintre materialul de amprentă şi portamprentă.
Practic, aceasta înseamnă că utilizarea unui material de amprentă cu proprietăţi elastice
foarte bune nu reprezintă garanţia absolută pentru absenţa deformărilor permanente în urma
dezinserţiei amprentei. Va trebui, în consecinţă acordată o atenţie corespunzătoare tuturor
factorilor ce contribuie la menţinerea în limite elastice a deformărilor:
- închiderea spaţiilor cu retentivitate mare (deretentivizare);
- asigurarea unei grosimi suficiente şi, pe cât posibil constante, a
materialului de amprentă;
- dezinserţia amprentei într-un timp cât mai scurt;
- asigurarea unui sistem eficient de adeziune a materialului de amprentă la portamprentă
6. TIXOTROPISMUL şi VÂSCOZITATEA. Tixotropismul este capacitatea unui material de
a curge când este supus presiunii (comprimării). Există 4 tipuri frecvente de vâscozităţi:
chitoasă (putty), mare sau crescută (heavy body), medie (regular sau medium body) şi redusă
sau fluidă (light body). Materialele cu vâscozitate redusă au capacitatea de a înregistra cu mare
precizie toate detaliile câmpului protetic, dar nu pot fi comprimate eficient doar cu ajutorul
unei portamprente. Materialele cu vâscozitate mare pot fi bine comprimate cu ajutorul
portamprentei, dar nu au capacitatea de a inregistra cu mare fineţe toate detaliile câmpului
protetic. Cel mai frecvent asocierea a două vâscozităţi ale aceluiaşi produs compensează
dezavantajele fiecăruia în parte, folosite separat. Exemple de asocieri recomandate :
vâscozitate chitoasă în asociere cu vâscozitate redusă (putty+light) în portamprentă standard;
vâscozitate medie în asociere cu vâscozitate redusă (medium+light) în portamprentă
individuală.
7. REZISTENŢA MECANICĂ. Materialele de amprentă trebuie să aibă o rezistenţă mecanică
suficient de mare pentru a nu se rupe în cursul dezinserţiei de pe câmpul protetic sau pe
parcursul etapelor ulterioare (transport, depozitare, turnarea modelului). Rezistenţa la rupere a
materialelor de amprentă este dependentă de elasticitate, în sensul că un material cu proprietăţi
elastice foarte bune suportă deformări importante fără să se rupă. Pe de altă parte însă, este
preferabil ca în situaţiile în care deformarea amprentei depăşeşte limita de elasticitate, să se
producă ruperea materialului de amprentă; fenomenul acesta poate fi evidenţiat cu uşurinţă în
etapa de control a amprentei, în timp ce o eventuală deformare ar rămâne inaparentă35.
8. STABILITATEA DIMENSIONALĂ. Materialele de amprentă trebuie să asigure păstrarea
fidelă a imaginii negative a câmpului protetic, din momentul dezinserţiei amprentei până după
priza finală a materialului din care se confecţionează modelul. Stabilitatea dimensională
absolută în condiţii normale de temperatură şi umiditate este numai un deziderat întrucât toate
materialele de amprentă suferă modificări volumetrice.
9. TIMPUL DE PRIZĂ. Materialele de amprentă ar trebui să satisfacă toate situaţiile clinice.
Varianta ideală ar fi aceea în care timpul de priză ar putea fi modificat de fiecare practician, în
funcţie de necesităţile tehnicii de amprentare utilizate şi de propria abilitate.
10. COMPATIBILITATEA CU MATERIALUL PENTRU MODEL.
Amprentele din hidrocoloizi nu permit obţinerea modelelor prin depunere galvanică. Fosfatul
trisodic din compoziţia unor alginate inhibă priza ghipsului de model.
10.ABSENŢA COMPONENŢILOR IRITANŢI SAU TOXICI.

Calităţi clinice ale materialelor de amprentă sunt următoarele: Pe lângă condiţiile esenţiale
enumerate mai sus, care asigură obţinerea unui model exact al câmpului protetic, există o serie
de condiţii secundare pe care ar trebui să le îndeplinească materialele de amprentă.
1. MIROS şi GUST neutre.
2. DURATĂ CAT MAI LUNGĂ DE DEPOZITARE.
3. Materialele de amprentă NU TREBUIE SĂ ELIBEREZE GAZE, atât pe parcursul prizei
proprii cât şi al
prizei materialului de model.
4. UTILIZARE FĂRĂ A NECESITA O APARATURĂ AFERENTĂ
COMPLICATĂ SAU
COSTISITOARE.
5. ÎNDEPĂRTAREA UŞOARĂ DE PE SUPRAFEŢELE CU CARE INTRĂ ÎN
CONTACT, câmpul
protetic, părţile moi, portamprente, materialul de model, etc.
6. CAPACITATEA AMPRENTEI DE A FI DEZINFECTATĂ, fără ca aceasta să-i afecteze
acurateţea.
7. CONCORDANŢĂ ÎNTRE COSTURI ŞI CALITATEA AMPRENTEI.
Este evident că nici un material de amprentă nu îndeplineşte toate condiţiile unui
produs ideal.
Medicului stomatolog îi revine opţiunea de a utiliza materialul adecvat situaţiei clinice
şi tehnicii de lucru, opţiune care trebuie însă fundamentată pe cunoaşterea detaliată a
performaţelor şi neajunsurilor fiecărui material de amprentă.

Hidrocoloizii reversibili (agar-agar)

Au fost primele materiale de amprentă elastice apărute (Sears, 1937). Substanţa de bază este
un gel pe bază de agar-agar care, la încălzire(70-100DC), se lichefiază (trece în starea de sol)
iar la răcire (30-50°C) revine în starea de gel.
■ Avantaje : hidrofili, capacitate de umectare a suprafeţelor bună, reproducere
excelentă a detaliilor, timp de lucru mare, ieftini, nu este necesară lingură individuală,
gust neutru.
■ Dezavantajele : lipsa stabilităţii dimensionale (modelele trebuie turnate imediat,
deoarece expunerea la aer duce la pierderea apei din amprentă, însoţită de
contracţii), rigiditate scăzută, rezistenţă scăzută la rupere, dezinfecţie dificilă
( spray cu glutaraldehidă 2% apoi amprenta se introduce într-o pungă de plastic
închisă ermetic, unde se menţine timp de 10 minute), echipament special necesar
(linguri standard cu pereţi dubli prin care circulă apa, instalaţie de condiţionare cu
trei băi: baie de lichefiere (100 D C-10 minute), baie de depozitare (63-69 D C-10
minute), baie de aducere la temperatura de lucru (40DC-10 minute), se pot turna
modele numai din gips.

Polisulfide (tiocauciucuri)

Au fost primii elastomeri de sinteză apăruţi în anul 1953. Ei se prezintă în sistem pastă-pastă
(bază şi catalizator), în trei consistenţe (crescută, medie şi fluidă). Catalizatorul poate fi pe
bază de peroxid de plumb (culoare maro) sau pe bază de hidroxid de cupru (culoare verde
deschis)
■ Avantaje: reproducere excelentă a detaliilor câmpului protetic, elasticitate bună,
rezistenţă la rupere mare, capacitate de umectare a suprafeţelor bună, radioopac, cel
mai ieftin elastomer, timp de lucru suficient.
■ Dezavantaje: hidrofobi, stabilitate dimensională scăzută (modelele trebuie turnate în
prima oră de la amprentare), miros neplăcut, timp de priză lung(10-12 minute),
pătează, gust amar.

Siliconii de condensare

Sunt obţinuţi printr-o reacţie de policondensare între o bază (polidimetilsiloxan) si un

catalizator (octoat de staniu şi ortosilicat de etil). Din reacţie se eliberează alcool etilic, care
evaporându-se duce la contracţia amprentei. De aceea modelele trebuie turnate în prima oră
după amprentare. Sunt disponibili în toate vâscozităţile.

■ Avantaje: timp de priză scurt, inodor, poate avea orice culoare, elasticitate foarte
bună, rezistenţă la rupere bună, reproducere excelentă a detaliilor câmpului protetic,
gust neutru
■ Dezavantaje: capacitate de umectare a suprafeţelor scăzută, extrem de
hidrofob, stabilitate dimensională scăzută (modelele trebuie turnate în prima oră)

Siliconii de adiţie

Sunt obţinuţi în urma unei reacţii de poliadiţie între o bază (polivinilsiloxan) şi un catalizator
(polisiloxan cu o grupare vinii terminală, acid cloroplatinic). În urma reacţiei nu apar
produse secundare volatile, ceea ce explică modificările dimensionale minime din cursul
reacţiei de priză. Sunt disponibili în toate vâscozităţile.
■ Avantaje: reproducere excelentă a detaliilor câmpului protetic, stabilitate
dimensională excelentă, contracţie de priză minimă, timp de priză scurt, rezistenţă la
 rupere bună, gust neutru
■ Dezavantaje: hidrofobi, capacitate de umectare scăzută, priza este inhibată de unele
mărci de mânuşi din latex36 sau de unele substanţe astringente, preţ ridicat
în unele formule chimice noi au fost introduşi surfactanţi care le conferă siliconilor de
adiţie si uşoare calităţi hidrofilice(Aquasil)

Polieterii

Au fost elaboraţi în Germania, în anul 1969 de profesorul W.Schmidt si echipa sa37. Polieterii
se prezintă în sistem pastă-pastă în cartuşe care se pot monta la un aparat de malaxare
automată (Pentamix unit -ESPE). Acest dispozitiv permite obţinerea unui material omogen,
fără incluziuni de aer. Polieterii se prezintă în 3 consistenţe (crescută - heavy body, medie -
medium body şi fluidă - light body).

■ Avantaje: hidrofili, stabilitate dimensională excelentă, reproducere excelentă a

detaliilor câmpului protetic, rezistenţă la rupere foarte bună, timp de priză scurt,
dispozitiv automat de malaxare disponibil.
■ Dezavantaje: rigiditate foarte mare (prudenţă la demulare), imbibiţie, timp de lucru
scurt, gust amar, scumpi.

Hidrocoloizi Polisulfide Siliconi de Siliconi de Polieteri

reversibili condensare adiţie
Deformare 1,2 2,1 0,5 0,3 1,1
permanentă%
Variaţii >5 0,25 0,6 0,05 0,3
dimensionale
după 24 h%
Contracţie 0,15-0,50 0,2 0,3 0,05 0,2
priză%

PORTAMPRENTE

Portamprentele sau lingurile de amprentă sunt suporturi rigide în care se aplică

materialele de amprentă. Alegerea materialului de amprentă influenţează alegerea
portamprentei (pentru hidrocoloizii reversibili sunt necesare linguri speciale cu pereţi dubli).
Amprentele în protetică fixă se iau în portamprente standard sau în portamprente individuale.

Portamprente (linguri) standard

Amprentele cu elastomeri de sinteză se iau de obicei cu linguri standard (universale).

Lingurile standard pot fi confecţionate din metal (oţel inoxidabil, alamă cromată sau
aluminiu) sau din mase plastice (răşini acrilice, materiale compozite, polistiren, răşini
 policarbonate). Principala calitate pe care trebuie sa o îndeplinească lingurile standard este
rigiditatea. Lingurile din mase plastice sunt mult mai elastice decât cele din metal. Pereţii
acestor linguri se destind în cursul exercitării presiunilor din timpul amprentării şi revin la
dimensiunile iniţiale după amprentare. O uşoară flectare a pereţilor lingurii duce la o
amprentare distorsionată a câmpului protetic38.
Lingurile standard sunt prevăzute cu retenţii pentru materialele de amprentă sub
formă de orificii, fante, nervuri sau şanţuri. în plus, se pot folosi suplimentar şi adezivi, care
se aplică prin pensulare pe suprafaţa internă a lingurii. Unii autori recomandă folosirea
adezivilor pentru toate lingurile, indiferent de sistemele lor de retenţie, motivând că
materialul de amprentă se contractă în zonele în care nu există sisteme de retenţie (între
orificii)(Fig.l). Adezivul trebuie lăsat să se usuce înainte de încărcarea lingurii cu materialul
de amprentă39.

Fig.l

Lingurile standard pot avea diferite dimensiuni, existând de obicei 3-4 mărimi pentru
fiecare arcadă. Pot fi utilizate de mai multe ori (cele metalice -se pot steriliza), sau pot fi de
unică folosinţă (unele linguri din plastic, care nu se pot steriliza). Lingurile standard pot fi
totale (pentru amprentarea întregii arcade) sau parţiale (de hemiarcadă sau segmentare).
Există şi linguri segmentare pentru amprentă bimaxilară, în ocluzie denumite triple
trays, deoarece cu ele se poate amprenta dintele preparat şi vecinii acestuia(l), antagoniştii(2)
şi relaţia de ocluzie(3). Această lingură mai este cunoscută şi sub numele de lingură
Kettenbach, după numele firmei care a comercializat-o prima oară. Este confecţionată
dintr-un cadru metalic sau din plastic în formă de U, care circumscrie segmentul posterior al
arcadei şi trece prin spatele ultimilor molari (zona retromolară), permiţând astfel
intercuspidarea maximă. între partea vestibulară şi cea orală a cadrului poate exista, la unele
tipuri, o plasă foarte fină de material textil.

Portamprente (linguri) individuale

Lingura individuală îmbunătăţeşte precizia amprentelor cu elastomeri de sinteză prin

limitarea volumului materialului de amprentă reducându-se astfel două surse de eroare:
stressul din timpul îndepărtării amprentei din cavitatea bucală si contracţia termică. în cazul
amprentei în lingură individuală materialul de amprentă este dispus în strat uniform şi se
contractă uniform spre deosebire de amprenta în lingură standard când materialul de amprentă
nu are o grosime uniformă şi se va contracta diferit cu apariţia unor deformări consecutive ale
elementelor câmpului protetic40'41'42.
Lingurile individuale se confecţionează în laboratorul de tehnică dentară. Ele se pot
realiza din acrilat autopolimerizabil, din răşini termoplastice (polistiren sau placă de bază),
din poliesteri sau din compozite fotopolimerizabile, acestea din urmă fiind cel mai uşor de
realizat. Amprenta cu o lingură individuală realizată din acrilat autopolimerizabil trebuie luată
la cel puţin 24 de ore de la confecţionarea lingurii, atunci când contracţia acrilatului s-a
terminat43.
Pentru asigurarea rigidităţii pereţii lingurii trebuie să aibă 4 mm. grosime. Lingurile
individuale nu trebuie să fie perforate (în scopul asigurării retenţiei materialului de
amprentă) pentru a furniza presiune în timpul amprentării. Retenţia materialului de amprentă
în lingura individuală se obţine folosind adezivi.
Etapele confecţionării lingurii individuale44 din materiale compozite
fotopolimerizabile:
l.Se trasează cu creionul pe modelul de studiu limitele lingurii individuale, la aproximativ 5
mm. de coletul dinţilor.
2.Se plastifiază o folie de ceară de 3 mm., se aplică cu uşoară presiune pe model şi se
secţionează la linia creionului. Ceara va menaja spaţiul necesar pentru materialul de amprentă.
3.Se fac 3 stopere ocluzale pe cuspizii nefuncţionali ai dinţilor nepreparaţi prin îndepărtarea
cerii într-un unghi de 45° faţă de suprafeţele ocluzale a celor 3 dinţi aleşi (aranjament tripodal).
Dacă dinţii laterali sunt şlefuiţi se realizează un stoper mai gros în centrul boitei palatine.
Stoperele conferă stabilitate lingurii, iar pantele la 45 °ajută la centrarea acesteia în timpul
aplicării.
4. Se adaptează o folie de aluminiu deasupra cerii, care se poate topi în timpul
polimerizării, cu rol de a împiedica ceara să contamineze materialul din care se
confecţionează lingura si de a crea macroretenţii.
5. Se adaptează materialul fotopolimerizabil la model astfel încât să nu depăşească linia trasată
cu creionul.
6. Se realizează un mic mâner din compozit si se ataşează lingurii.
7.Se fotoplimerizează timp de 2 minute în cuptorul de fotopolimerizare. Se separă apoi
lingura de model şi se îndepărtează ceara şi folia de aluminiu de pe suprafaţa internă a
lingurii. Se pensulează lingura cu un agent care blochează aerul (oxigenul inhibă polimerizarea
radicalilor liberi), se repune lingura în cuptor şi se fotopolimerizează un timp variabil în
funcţie de indicaţiile producătorului materialului compozit.
8. Se finisează. În cazul folosirii acrilatului autopolimerizabil pentru confecţionarea lingurii
individuale, primele 4 etape descrise mai sus sunt identice.
5.Se prepară acrilatul autopolimerizabil după recomandările producătorului si se aşteaptă până
când se „trage în fire". Se întinde cu ajutorul unui cilindru din lemn (făcăleţ) pe masa de lucru
obţinîndu-se o grosime constantă.
6. Se adaptează acrilatul la model, iar din excesul de răşină acrilică se confecţionează mânerul
lingurii. Se pot adăuga şi mici prelungiri vestibulare în zonele laterale pentru a se uşura
îndepărtarea amprentei. 7.Se aşteaptă priza materialului,iar după producerea acesteia se separă
lingura de model şi se finisează cu freze pentru acrilat.
Etapele amprentării finale pentru realizarea protezelor conjuncte
Didactic, dar şi clinic, etapele amprentării pot fi sistematizate astfel:
1. Stabilirea obiectivelor pe care amprenta trebuie să le atingă şi alegerea materialelor de
amprentă, a portamprentei şi a tehnicii de amprentare;
2. Pregătirea pacientului în vederea amprentării si realizarea evicţiunii gingivale;
3. Amprentarea propriu-zisă;
4. Controlul calitativ al amprentei
5. Dezinfecţia şi conservarea amprentei;
6. Pregătirea amprentei în vederea turnării modelului.

TEHNICI DE AMPRENTARE

Amprenta de spălare (wash-technique)

Este o tehnică în doi timpi. Se folosesc materiale de consistenţe diferite (chitoasă şi fluidă).în
primul timp se ia amprentă cu materialul chitos, iar în al doilea timp se corectează prima
amprentă cu material fluid45'46.

Etapele clinice ale amprentării:

1. Se alege portamprenta măsurând distanţa între punctele ectomolare stâng si drept la
care se adaugă 4-6 mm. (2-3 mm. în stânga şi 2-3 mm. în dreapta) .Portamprenta
trebuie să acopere toate elementele câmpului protetic şi să menajeze un spaţiu
de 3 mm. pentru materialul de amprentă. Se deretentivizează cu ceară zonele
retentive ale câmpului protetic (spaţii interdentare, sub corpurile de punte).
2. Se probează portamprenta intraoral. Uneori pacienţii pot declanşa în această etapă
un pronunţat reflex de vomă. Combaterea acestui reflex de vomă, care ne
aşteptăm să apară şi în timpul amprentării propriu-zise, se poate face prin
următoarele măsuri:
■ Se foloseşte un spray anestezic pentru mucoasa vălului palatin,
■ Pacientul se aşează cu trunchiul în poziţie verticală şi cu bărbia în piept
■ Se folosesc materiale cu priză rapidă şi, eventual, lingură individuală
■ Se dă indicaţia pacientului să respire normal, deoarece apneea
declanşează reflexul de
vomă
■ întâi se amprentează arcada mandibulară şi apoi cea maxilară
■ Lingura de amprentă se încarcă cu o cantitate mai mică de
material în zona
posterioară şi se aplică în cavitatea bucală dinspre posterior spre
anterior
■ Se distrage atenţia pacientului, în timpul amprentării, de la această
manevră.
■ Se administrează medicamente antiemetice (cu jumătate de oră înainte
de amprentare)
■ Se temporizează amprenta, astfel încât pacientul să se prezinte la
cabinet nemâncat, cu stomacul gol
 3. Se aplică adezivul pe interiorul portamprentei şi se lasă să se usuce.
4. Se realizează evicţiunea gingivală
5. Se prepară materialul chitos şi se insera în portamprentă. Aceasta se introduce în
cavitatea bucală pe la o comisură, se centrează şi se apasă dinspre posterior spre
anterior.
6. După priza materialului, se îndepărtează amprenta, se spală, se usucă şi se taie
zonele retentive, zonele interdentare ale marginilor gingivale ale preparaţiilor şi se
crează canale de refluare pentru materialul fluid, cu un cuţit special sau cu un bisturiu.
Spaţiul pentru materialul fluid se poate menaja şi prin aplicarea deasupra materialului
chitos, înainte de amprentă, a unei folii de plastic sau prin amprentarea dinţilor
înainte de şlefuirea lor sau peste restaurările provizorii.
7. Se îndepărtează firele de retracţie, se spală şi se usucă şanţul gingivo-dentar.
8. Asistenta prepară materialul fluid , încarcă seringa de amprentare pe care i-o dă
medicului şi aplică materialul fluid pe materialul chitos din portamprentă , iar
medicul aplică materialul fluid în şanţul gingival şi pe preparaţie cu ajutorul
seringii. Practic etapele 7 şi 8 se realizează concomitent : asistenta prepară
materialul fluid şi încarcă seringa, în timp ce medicul scoate şnururile de evicţiune,
spală si usucă şanţurile gingivo-dentare.
9. Se aplică portamprentă pe câmpul protetic şi se menţine nemişcată până la priză.
10. După priza materialului, se îndepărtează părţile moi (buze, obraji)
desfiinţându-se succiunea, (eventual se suflă cu aer la limita dintre lingură şi
părţile moi) şi se îndepărtează amprenta din cavitatea bucală printr-o singură
mişcare, în axul preparaţiilor,cu grijă să nu lovim cu lingura dinţii antagonişti, se
spală, se usucă şi se face controlul acesteia.

Problemele care pot apărea în cazul acestei tehnici: repoziţionarea greşită pe câmpul
protetic a portamprentei cu material chitos şi fluid în cadrul timpului 2 al amprentării;
materialul fluid trebuie aplicat pe tot câmpul protetic şi nu doar la nivelul dinţilor preparaţi
pentru a nu apărea înălţări ale ocluziei47.

Amprenta în dublu amestec

Este o amprentă într-un singur timp.Utilizează un singur material în consistenţe diferite care
fac priză în acelaşi timp.Tehnica se pretează pentru siliconi, polieteri, polisulfuri şi
hidrocoloizi reversibili. Vâscozitatea celor două materiale să fie apropiată48.

Etapele clinice ale amprentării:

1. Se alege şi se probează portamprentă

2. Se aplică adezivul pe interiorul lingurii şi se lasă să se usuce
3. Se realizează evicţiunea gingivală
4. Se îndepărtează firele de retracţie, se spală şi se usucă şanţul gingivo-dentar.
5. Se prepară materialului de consistenţă crescută şi se încarcă portamprentă
 Intraoral Digital Scanners
NEAL D. KRAVITZ, DMD, MS CHRISTIAN GROTH, DDS, MS PERRY E.
JONES, DDS, MAGD JOHN W. GRAHAM, DDS, MD
W. RONALD REDMOND, DDS, MS

(Notă editorială: În această coloană obișnuită, JCO oferă o privire de ansamblu asupra unui
subiect clinic de interes pentru ortodonți.) Contribuțiile și sugestiile pentru subiectele viitoare
sunt binevenite.)

Înlocuirea amprentelor de alginat și polivinil siloxan (PVS) cu scanări digitale intraorale

reprezintă o schimbare de paradigmă în ortodonție. Inițial prezentat ca o tehnologie
externalizată pentru stocarea modelelor tridimensionale de studiu electronic, scannerul digital
a evoluat într-un instrument cu o varietate de aplicații. Prin utilizarea aceastei tehnologii,
medicii ortodonți pot fabrica în mod mai precis și mai eficient alinieri clare, aparate dentare
customizate, linguri de amprentare indirecte și aparate confecționate în laborator fără
experiența neplăcută a amprentelor convenționale.
Apariția scanerelor digitale intraorale a coincis cu dezvoltarea tehnologiei de proiectare și
producție asistată pe calculator (CAD / CAM) și a introducerii în 1984 a restaurării economice
în cabinet din ceramică estetică (CEREC) .

Fig. 1 iTero intraoral digital scanner.

În 2001, Cadent a introdus sistemul OrthoCAD * pentru producția de modele digitale 3D,
configurații virtuale și indirect-bonding trays. Modelele pacienților sau impresiile PVS au fost
trimise prin email la centrul de scanare OrthoCAD, unde au fost procesate într-un fișier digital
care a fost descărcat în rețeaua de cabinete medicale. În 2006, Cadent a dezvoltat sistemul de
amprente digitale iTero digital, care, până în 2008, a fost capabil de scanare intraorală
completă (Fig.1); la sfârșitul anului 2009, Cadent a lansat sistemul iOC pentru utilizatorii
iTero. Align Technology a achiziționat Cadent în 2011, permițând clinicienilor cu iOC să
înceapă să trimită scanări digitale 3D în locul amprentelorlor fizice pentru obținerea aparatelor
Invisalign.

În octombrie 2012, 3M ESPE a introdus scanerul True Definition, permițând ortodonților să

trimită scanări digitale pentru aparatele linguale personalizate Incognito. Șase luni mai târziu,
Ormco a lansat sistemul de amprentă digitală Lythos pentru sistemele sale de aparate Insignia
și Clearguide. În ianuarie 2014, după multe cereri de interoperabilitate între producători,
scanerul True Definition s-a calificat pentru prezentarea de cazuri Invisalign, astfel încât
scanările True Definition să poată fi utilizate acum pentru prezentarea Invisalign și scanări
iTero pentru sistemul Incognito.
În ciuda popularității în creștere a scanerelor digitale intraorale, rămân întrebări cu privire la
aplicațiile lor și diferențele dintre producători. Acest articol va examina utilizarea scanerelor
digitale intraorale în ortodonție, inclusiv o examinare aprofundată a dispozitivelor iTero, True
Definition și Lythos.
Avantajele scanării digitale

Alginatul și amprentele PVS au fost

asociate cu probleme cum ar fi mișcări de
tragere, picături, bule, goluri, contactul dintre
lingură și dinți, separarea lingurii de
amprentă, sensibilitatea la temperatură,
timpul de lucru limitat, contracția
materialelor, turnarea inactivă, și ruperea în
timpul expedierii (figura 3).

Luarea de amprente, de asemenea, sporește

anxietatea și disconfortul pentru pacienții de
toate vârstele, în special cei cu reflexe de
greață accentuate. Studiile in vitro au arătat
că scanările digitale de arcadă completă sunt
la fel de exacte ca amprentele convenționale,
fără a fi îndoielnice.

Pentru ortodont, avantajele scanării digitale

includ planificarea îmbunătățită a
diagnosticului și tratamentului, acceptarea
sporită a cazului, depunerea mai rapidă a
înregistrărilor la laboratoare și la furnizorii de
asigurări, reducerea timpului de lucru,
standardizarea procedurilor de cabinet,
cerințele reduse de depozitare, precizia
aparatului, fluxul de lucru îmbunătățit,
cheltuieli de inventar reduse și timpi de
tratament reduși Fig. 3 Probleme întâlnite la amprentele
convenționale.

Beneficiile pentru pacient includ o prezentare îmbunătățită a cazului și o experiență

ortodontică mai bună, cu mai mult confort și mai puțină anxietate, timp de scaun redus și o
reconstituire mai ușoară a aparatelor pierdute sau rupte, precum și un timp de tratament redus.
Tehnologia de scanare

Scanerele intraorale digitale sunt considerate dispozitive medicale clasa I, proiectate și

construite în conformitate cu standardele ANSI / IEC 60601-1. Fiecare scanner are trei
componente principale: o stație de lucru mobilă wireless pentru a facilita introducerea datelor;
un monitor de calculator care să introducă instrucțiuni, să aprobe scanarea și să revizuiască
fișierele digitale și o cameră la capătul manerului pentru a colecta datele de scanare în gura
pacientului. Pentru a aduna punctele de date de suprafață, energia fie de lumina laser, fie de
lumina alba este proiectată dinspre dispozitiv catre un obiect și reflectat înapoi la un senzor
sau o cameră din dispozitiv. Pe baza algoritmilor, se iau zeci sau sute de mii de măsurători pe
inch, rezultând o reprezentare 3D a formei obiectului.
Tehnologia utilizată de dispozitiv pentru captarea datelor de suprafață determină viteza de
măsurare, rezoluția și precizia scanerului. În prezent se folosesc patru tipuri de tehnologie
imagistică:
Figura 4Tehnologii digitale. A. Triangulația B. Fotografierea confocală paralelă
C. Interferometrie cu fante. D. Filmare tridimensională

Triangularea, utilizată în CEREC, măsoară unghiurile și distanțele față de punctele cunoscute

cu lumină laser proiectată (figura 4A). Se cunoaște distanța dintre sursa laser și senzor,
precum și unghiul dintre laser și senzor. Pe măsură ce lumina reflectă obiectul, sistemul
determină unghiul de reflexie și, prin urmare, distanța de la sursa laser la suprafața obiectului,
în funcție de teorema lui Pythagora. Pentru a asigura o dispersie uniformă și previzibilă a
luminii, această tehnologie necesită o acoperire subțire de pulbere opacă care să fie aplicată
țesutului țintă. este amplasat pe planul imagistic confocal (în focalizare) în raport cu țintă, iar
o mică deschidere în fața senzorului blochează orice lumină de deasupra sau sub planul de
focalizare. Numai lumina focalizată care reflectă țesutul țintă va reintra filtrul (Fig 4B) și va
ajunge la senzor pentru procesare; se elimină lumina excentrică (datele necorespunzătoare),
maximizând astfel precizia scanării. Un sistem confocal paralel taie în mod tomografic
obiectul și alipește împreună mii de felii de date pentru a crea o imagine completă - un proces
care se referă la „reconstrucția punct și cusătură”.

Interferometria cu fante ( Accordion fringe interferometry -AFI) folosește două surse de

lumină pentru a proiecta trei modele de lumină, numite „modele de margini”, pe dinți și
țesuturi (Fig.4C). Ca un model de margine care lovește suprafața, acesta distorsionează și
preia un nou model, pe baza curburii unice a obiectului. Această distorsiune în modelul de
margine este denumită „curbură a marginilor”. Punctele date de suprafață ale curburii
marginilor sunt înregistrate de o cameră video de înaltă definiție (HD) care este decalată de
proiector cu aproximativ 30°. Deoarece diferențele dintre cele trei măsurători optice de
precizie determină măsurarea distanței, diferențială nu este afectată de modificările culorilor și
materialelor dentare.

Videoclipul tridimensional în mișcare utilizează o cameră video HD cu imagini trinoculare -

trei camere video la obiectiv - pentru a captura trei imagini precise ale dintelui (fig.4D). Un
senzor complementar de semiconductor cu oxid de metal (CMOS) din spatele camerelor
convertește energia luminii în semnale electrice. Distanțele dintre două puncte de date sunt
calculate simultan din două perspective pentru a determina datele 3D, care sunt capturate
într-o secvență video și modelate în timp real. Deși pulberea este necesară pentru captarea
punctelor de date de suprafață, este necesară doar o acoperire ușoară în comparație cu
acoperirea mai groasă pentru triangulare.
Atât imaginile AFI cât și cele 3D în mișcare utilizează camere video HD mai degrabă decât un
senzor pentru captarea rapidă a imaginilor în timp real, precum și pentru reconstituirea
imaginilor de suprafață. Scanerele AFI au o gamă dinamică de luminozitate mai mare,
permițând scanarea suprafețelor reflexive fără acoperire cu pulbere.
Pudrarea

Straturile translucide multiple ale dinților și ale materialelor de restaurare vor dispersa lumina
în unghiuri neprevăzute. Deoarece algoritmii de scanare nu pot explica această inconsecvență,
unele scanere digitale necesită aplicarea unui strat subțire de acoperire cu pulbere de contrast,
denumit și „praf” sau „înghețarea accentului”, peste țesutul țintă. Pudra - un amestec opac de
dioxid de titan sau, mai puțin întâlnit, oxid de zirconiu, cu silice amorfă și hidroxid de
aluminiu - este aplicat țesutului țintă folosind un distribuitor de pulverizare cu mâner, cu
dispozitiv de pulbere detașabil, suflat în pufuri mici pentru a depune un strat subțire strat pe
suprafețele care urmează să fie scanate.
Scopul pulverizării este de a spori acuratețea scanării prin creșterea numărului de puncte de
date de suprafață și asigurarea dispersiei uniforme a luminii. Acoperirea opacă reflectă lumina
la unghiuri previzibile, indiferent de suprafață, oferind un model vizual puternic care este mai
ușor de capturat de senzorul scanerului. Prin urmare, chiar sistemele de scanare fără pulbere
pot beneficia de o pulverizare ușoară a pulberii de contrast, în special în regiunile cu anatomie
de suprafață necorespunzătoare, cum ar fi incisivii mandibulari sau pe coroane din metalo
ceramică foarte translucide sau bracketts din ceramică.
Proceduri de laborator

Pentru a produce o amprentă tradițională, ortodontul ia o copie a danturii în aliginat sau PVS
și trimite pe e-mail fie modelul, fie amprenta la laborator pentru turnare, fabricarea aparatelor
sau digitizarea. Aparatul sau fișierele digitale sunt trimise înapoi la cabinetul de ortodonție.
Cu scanarea digitală intraorală, ortodontul trimite fișierul digital la laboratorul de fabricare a
aparatului, inversând fluxul de informații. Fișierul digital se încarcă imediat în rețeaua de
scanere, unde poate accesa un laborator ortodontic cu o conexiune deschisă și de încredere.
Ortodontul poate accesa fișierul în orice moment conectându-se la rețea și selectând pacientul
corespunzător. Prescripțiile sunt fie completate online, fie faxate la laborator.

O „conexiune deschisă” înseamnă că laboratorul poate lucra cu orice sistem CAD / CAM care
acceptă formatul standard STL. Laboratorul poate apoi să utilizeze propriul echipament pentru
imprimarea 3D. O „conexiune de încredere” este un parteneriat între producătorul scanerului
și un laborator ortodontic; în esență, producătorul recomandă laboratorul, ambele companii
efectuând verificări de validare pentru a asigura integrarea fără probleme și producția de înaltă
calitate. Fiecare producător de scanere furnizează o listă de laboratoare cu conexiuni de
încredere, iar noi conexiuni cu laboratoare, precum și cu companii de software și sisteme sunt
în permanență testate și validate pentru o viitoare integrare. Conexiunile deschise și de
încredere oferă avantajele unui sistem integrat fără dezavantajele unui format propriu.
Abilitatea de a fabrica totul, de la setări de
legare indirectă la dispozitive de reținere și
aparate de tip banderolă prin modele digitale,
poate fi cea mai interesantă utilizare a
scanării intraorale. Un aparat acrilic poate fi
fabricat direct pe un model imprimat 3D, ca
și cum ar fi un model turnat (figura 5).

Aparatele cu bandă (banded apppliances) nu

necesită separare inițială, deși poate fi
necesar să fie captat palatul, în funcție de
designul aparatului. În prezent, datorită
posibilității de topire a unui model imprimat
3D, un dispozitiv de lipit necesită ca
modelele tipărite să fie duplicate în model de
gips cu benzile așezate.

În viitorul apropiat, laboratoarele ortodontice

vor folosi mașini de frezat pentru a produce
modele dintr-un material asemănător
ghipsului care poate fi lipit.

Fig 5 Aparat ortodontic din acrilat produs cu

un fișier STL și model printat 3D

Integrarea cu alte tehnologii

Fișierele de tipul tomografiei computerizate cu fascicul de conuri (CBCT- cone beam

computed tomography), imagisticii digitale și comunicării medicale (DICOM- digital imaging
and communications in medicine) pot fi acum îmbinate cu fișiere STL din scanări digitale
pentru a crea imagini 3D ale coroanelor, rădăcinilor și osului.
Un ortodont poate vizualiza cu exactitate pozițiile rădăcinilor în diferite stadii ale
tratamentului ortodontic doar prin scanarea dintilor, mai degrabă decât să facă mai multe
scanari CT care ar expune pacientul la doze mai mari de radiații. Fișierele de scanare CBCT și
STL pot fi de asemenea îmbinate pentru a facilita planificarea virtuală a cazurilor chirurgicale
ortognate, crearea ghidurilor chirurgicale, plasarea minișuruburilor ortodontice, expunerea
dinților ectopici sau producerearea protezelor dentare.
Scanarea digitală intraorală este în mod inevitabil legată de imprimarea 3D interioară,
denumită în mod adecvat „fabricarea aditivilor”

Concluzie
Scanerele digitale intraorale devin integrate în cabinetul ortodontic modern, îmbunătățind atât
eficiența practică, cât și experiența pacientului în comparație cu impresiile de alginat și PVS
convenționale. Conexiunile deschise și de încredere cu laboratoarele ortodontice, îmbinarea
fișierelor CBCT și DICOM, creșterea interoperabilității între producători și imprimarea 3D în
birou au deschis posibilități nelimitate pentru această tehnologie.
ACKNOWLEDGMENTS: The authors would like to credit the efforts, revisions, and support of Drs. Adam Shulhof and Gus Horsey, Todd
Deckard of 3M Unitek, Mark Hillebrandt of Ormco, and Cindy Luu of Cluu Design.

REFERENCES
1. Mormann, W.H.; Brandestini, M.; Ferru, A.; Lutz, F.; and Krejci, 1: Marginale Adaptation von adhasiven Porzellaninlays in
vitro, Schweiz. Monatsschr. Zahnmed. 95:S.1118-1129,1985. 2 Jones, P.E.: The iTero optical scanner for use with
Invisalign: A descriptive review, Dent. Econ. 2012.
3. Ender, A. and Mehl, A.: Full arch scans: Convenţional versus digital impressions - An in vitro study, Int. J. Comput. Dent.
14:11-21, 2011.
4. Logozzo, S.; Franceschini, G.; Kilpelă, A.; Governi, L.; and Blois, L: A comparative analysis of intraoral 3D digital scan-
ners for restorative dentistry, Internet J. Med. Technol, voi. 5,2008.
5. Bloss, R.: Accordion fringe interferometry: A revolutionary new digital shape-scanning technology, Sensor Rev. 28:22-26,
2008.
6. Flugge, T.V.; Schlager, S.; Nelson, K.; Nahles, S.; and Metz- ger, M.C.: Precision of intraoral digital dental impressions with
iTero and extraoral digitalization with the iTero and a model scanner, Am. J. Orthod. 144:471-478, 2013.
7. Garino, F. and Garino, B.: The OrthoCAD iOC intraoral scan-ner: A six-month user report, J. Clin. Orthod. 45:161-164,
2011.
8. Lee, R.J.; Pham, J.; Choy, M.; Weissheimer, A.; Dougherty,
H.L. Jr.; Sameshima, G.T.; and Tong, H.: Monitoring of typodont root movement via crown superimposition of single cone-beam computed
tomography and consecutive intraoral scans, Am. J. Orthod. 145:399-409,2014.
9. Jones, P.E.: 3D printing: What is it and how does it benefit tooth movement? J. Am. Acad. Cosmet. Orthod., Spring 2014.
10. Research commissioned by Align Technology, published internally by Consilium Associates, Irvine, CA, 2011.
11. Puntillo, A.: Optical scanners: Eliminating impressions from your practice, lecture, AAO annual session, New Orleans, April

BIBLIOGRAFIE

l.The glossary of prosthodontic terms. J Prosthet Dent. 2005 Jul;94(l): 10-92.

2.Devan MM. Basic principles in impression making. 1952. J Prosthet Dent. 2005
Jun;93(6):503-8.
3.Rosenstiel S., Land M., Fujimoto J. Contemporary fixed prosthodontics. Mosby Ed., 2006,
431-463.
4.Donovan TE, Chee WW. A review of contemporary impression materials and techniques.
Dent Clin North Am. 2004 Apr;48(2):vi-vii, 445-70.
5.Christensen GJ. The challenge to convenţional impressions. J Am Dent Assoc. 2008
Mar;139(3):347-9.
6.Sherman CR, Sherman BR: Atropine sulfate: a current review of a useful agent for
controlling
salivation during dental procedures, Gen Dent 47:56, 1999.
7.Wilson EL et al: Effects of methantheline bromide and clonidine hydrochloride on salivary
secretion, J Prosthet Dent 52:663, 1984.
8.Donovan TE, Chee WW. Current concepts in gingival displacement. Dent Clin North Am.
2004 Apr;48(2):vi, 433-44.
9.Baharav H, Kupershmidt I, Laufer BZ, Cardash HS. The effect of sulcular width on the
linear accuracy of impression materials in the presence of an undercut. Int J Prosthodont
2004;17(5):585-589.
lO.Mahler HJ. Gingival retraction. J Am Dent Assoc. 2009 Feb; 140(2): 143. 11 .Bennani V,
Schwass D, Chandler N. Gingival retraction techniques for implants versus teeth: current
status. J Am Dent Assoc. 2008 Oct;139(10):1354-63. 12.W6stmann B, Rehmann P, Trost D,
Balkenhol M. Effect of different retraction and impression techniques on the marginal fit of
crowns. J Dent. 2008 Jul;36(7):508-12. 13Jokstad A. Clinical trial of gingival retraction cords.
J Prosthet Dent 1999;81(3):258-261. 14.Kumbuloglu O, User A, Toksavul S, Boyacioglu H.
Clinical evaluation of different gingival retraction cords. Quintessence Int. 2007
Feb;38(2):e92-8. 15.Akca EA, Yildirim E, Dalkiz M, Yavuzyilmaz H, Beydemir B. Effects of
different retraction medicaments on gingival tissue. Quintessence Int 2006;37(l):53-59.
16.Polat NT, Ozdemir AK, Turgut M. Effects of gingival retraction materials on gingival
blood flow. Int J Prosthodont 2007;20(l):57-62.
17.Pelzner RB et al: Human blood pressure and puise rate response to racemic epinephrine
retraction cord, J Prosthet Dent 39:287, 1978.
18.Kellam SA, Smith JR, Scheffel SJ. Epinephrine absorption from commercial gingival
retraction cords in clinical patients. J Prosthet Dent 1992;68(5):761-765. 19.Csillag M, Nyiri
G, Vag J, Fazekas A. Dose-related effects of epinephrine on human gingival blood flow and
crevicular fluid production used as a soaking solution for chemo-mechanical tissue retraction.
J Prosthet Dent 2007;97(l):6-l 1.
2O.Land MF et al: Disturbance of the dentinal smear layer by acidic hemostatic agents, J
ProsthetDent 72:4, 1994
21.Cloyd S, Puri S. Using the double-cord packing technique of tissue retraction for
making crown impressions. Dent Today 1999;18(l):54-59.
22.Baharav H, Laufer BZ, Langer Y, Cardash HS. The effect of displacement time on
gingival crevice width. Int J Prosthodont 1997; 10(3): 248-253. 23.Laufer BZ, Baharav H,
Langer Y, Cardash HS. The closure of the gingival crevice following gingival retraction
for impression making. J Oral Rehabil 1997;24(9):629-635. 24.Beier US, Kranewitter R,
Dumfahrt H. Quality of impressions after use of the Magic FoamCord gingival retraction
system~a clinical study of 269 abutment teeth. Int J Prosthodont. 2009 Mar-Apr;22(2):
143-7.
25.Brady WF. Periodontal and restorative considerations in rotary gingival curettage. JADA
1982;105(2):231-236.
26.Kamansky FW, Tempel TR, Post AC. Gingival tissue response to rotary curettage. J
Prosthet Dent 1984;52(3):380-383.
27.Gnanasekhar JD, al-Duwairi YS: Electrosurgery in dentistry, Quintessence Int 29:649,
1998.
28.Parker S. The use of lasers in fixed prosthodontics. Dent Clin North Am
2004;48(4):971-998.
29.Poggioli J. - Techniques moderne d'utilisation des materiaux a empreintes en prothese fixe.
Masson Cie , Paris, 1959.
3O.Bratu D., Nussbaum R. Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe. Ed. Medicală,
Bucureşti, 2003, 805-06.
31.Cowie RR. Understanding impression materials and techniques. Dent Today. 2007
Mar;26(3): 108, 110-1.
32.Lee EA. Impression material selection in contemporary fixed prosthodontics: technique,
raţionale, and indications. Compend Conţin Educ Dent. 2005 Nov;26(l l):780, 782-4, 786-9.
33.Terry DA. The impression process: part I—material selection. Pract Proced Aesthet Dent.
2006 Oct; 18(9):576-8.
34.Stewardson DA. Trends in indirect dentistry: 5. Impression materials and techniques. Dent
Update. 2005 Sep;32(7):374-6, 379-80, 382-4 .
35. Herfort TW et al: Tear strength of elastomeric impression materials, J Prosthet Dent
39:59,1978.
36.Matis BA et al: The effect of the use of dental gloves on mixing vinyl polysiloxane putties,
J Prosthodont 6:189, 1997.
37.Endo T, Finger WJ. Dimensional accuracy of a new polyether impression material.
Quintessence Int. 2006 Jan;37(l):47-51.
38.Wassell RW, Barker D, Walls AW. Crowns and other extracoronal restorations:
impression materials and technique. Br Dent J 2002;192(12):679-684, 687-690. 39.Mitchell
ST, Ramp MH, Ramp LC, Liu PR. A preliminary survey of impression trays used in the
fabrication of fixed indirect restorations. J Prosthodont. 2009 Oct;18(7):582-8. 4O.Eames WB
et al: Elastomeric impression materials: effect of bulk on accuracy, J Prosthet
£^41:304,1979.
41.Laufer BZ, Baharav H, Cardash HS. The linear accuracy of impressions and stone dies as
affectedby the thickness of the impression margin. Int J Prosthodont 1994;7(3):247-252.
42.Shafa S, Zaree Z, Mosharraf R. The effects of custom tray material on the accuracy of
master casts. J Contemp Dent Pract. 2008 Sep l;9(6):49-56.
43.Pagniano RP et al: Linear dimensional change of acrylic resins used in the fabrication of
custom trays, J Prosthet Dent 47:279, 1982.
44.Terry DA, Trie O, Blatz M, Burgess JO. The custom impression tray: fabrication and
utilization. Dent Today. 2010 Mar;29(3):132, 134-5.
45. Balkenhol M, Ferger P, Wostmann B. Dimensional accuracy of 2-stage putty-wash
impressions: influence of impression trays and viscosity. Int J Prosthodont. 2007 Nov-
Dec;20(6):573-5.
46.Chaimattayompol N, Park D. A modified putty-wash vinyl polysiloxane impression
technique for fixed prosthodontics. J Prosthet Dent. 2007 Dec;98(6):483-5.
47.Wu AY, Donovan TE. A modified one-step putty-wash impression technique. J Prosthet
Dent. 2007 Sep;98(3):245-6.
48.Raigrodski AJ, Dogan S, Mancl LA, Heindl H. A clinical comparison of two vinyl
polysiloxane impression materials using the one-step technique. J Prosthet Dent. 2009
Sep;102(3):179-86.
49. Wostmann B, Rehmann P, Balkenhol M. Accuracy of impressions obtained with dual-arch
trays. Int J Prosthodont. 2009 Mar-Apr;22(2): 158-60.
50.Christensen GJ. Ensuring accuracy and predictability with double-arch impressions. J Am
Dent Assoc. 2008 Aug;139(8):l 123-5.
51.Agarwal T, Silverman L, Morgan A. Versatile CAD/CAM digital impression technology.
Dent Today. 2010 Mar;29(3):110, 112-5.
52.Christensen GJ. Impressions are changing: deciding on convenţional, digital or digital plus
in-office milling. J Am Dent Assoc. 2009 Oct;140(10):1301-4.
53.Henkel GL. A comparison of fixed prostheses generated from convenţional vs digitally
scanned dental impressions. Compend Conţin Educ Dent. 2007 Aug;28(8):422-4, 426-8, 430-
54.Christensen GJ. Will digital impressions eliminate the current problems with
convenţional impressions? J Am Dent Assoc. 2008 Jun;139(6):761-3.
55.Gedosev M. The perfect companion: Cerec 3D software upgrade V3.40. Int J Comput
Dent. 2009;12(l):59-70.
56.Masek R. Margin isolation for optical impressions and adhesion. Int J Comput Dent. 2005
Jan;8(l):69-76.
57.Garg AK. Cadent iTero's digital system for dental impressions: the end of trays and putty?
Dent Implantol Update. 2008 Jan;19(l):l-4.
58.Rohâly J. The development of the Lava chairside oral scanner C.O.S. technology--
masterstroke of a legion of talented and committed people. Interview by Laslo Faith. Int J
Comput Dent. 2009; 12(2): 165-9.
59.Christensen GJ. The state of fixed prosthodontic impressions: room for improvement. J
Am Dent Assoc. 2005 Mar;136(3):343-6.
6O.Samet N, Shohat M, Livny A, Weiss EI. A clinical evaluation of fixed parţial denture
impressions. J Prosthet Dent. 2005 Aug;94(2):l 12-7.
61.Lee EA. Predictable elastomeric impressions in advanced fixed prosthodontics: a
comprehensive review. Pract Proced Aesthet Dent. 2007 Oct;19(9):529-36;
62.Beier US, Grunert I, Kulmer S, Dumfahrt H. Quality of impressions using hydrophilic
polyvinyl siloxane in a clinical study of 249 patients. Int J Prosthodont. 2007 May-
Jun;20(3):270-4.
63.Takahashi H, Finger WJ, Kurokawa R, Furukawa M, Komatsu M. Sulcus depth
reproduction with polyvinyl siloxane impression material: effects of hydrophilicity and
impression temperature. Quintessence Int. 2010 Mar;41(3):e43-50.
64.Chong YH et al: The effect of mixing method on void formation in elastomeric impression
materials, Int JProsthod 2:323, 1989.
65.Adams D. Impression distortion... only a technical problem? A doctor/technician liaison's
perspective. Dent Today. 2005 Dec;24(12):66, 68-70.
66.Sâbio S, Franciscone PA, Mondelli J. Effect of conventional and experimental gingival
retraction solutions on the tensile strength and inhibition of polymerization of four types of
impression materials. J Appl Oral Sci. 2008 Jul-Aug;16(4):280-5.
67. Egusa H, Watamoto T, Matsumoto T, Abe K, Kobayashi M, Akashi Y, Yatani H. Clinical
evaluation of the efficacy of removing microorganisms to disinfect patient-derived dental
impressions. Int J Prosthodont. 2008 Nov-Dec;21(6):531-8.