Protectia muncii

Toti lucratorii – indiferent de meseria practicata si de specificul activitatii

desfasurate la locul de munca – sunt expusi unor riscuri profesionale. Acestea pot
insa fi limitate, cu ajutorul unor masuri pe care angajatorul trebuie sa le ia, iar
angajatul, sa le respecte, in acord cu legislatia in vigoare.

Ce inseamna protectia muncii

Protectia muncii sau securitate si sanatate in munca se refera la sistemul de masuri
luate ca sa controleze riscurile de vatamare si imbolnavire a lucratorului, ca urmare
a activitatii sale profesionale.

Potrivit textului Legii 319/2003, Art 5, litera (n), securitate si sanatate in munca
inseamna „ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor
mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii
fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de
munca”.

Importanta protectiei muncii

Scopurile declarate ale protectiei muncii sunt mentinerea sanatatii si a capacitatii
de munca a lucratorului, prin atingerea unui nivel cat mai inalt de siguranta a
acestuia, la serviciu. Numeroasele accidente, imbolnaviri profesionale si alte tipuri
de evenimente nedorite petrecute la locul de munca, de-a lungul timpului, si
soldate cu vatamarea fizica, emotionala sau psihica a lucratorilor sau chiar cu
moartea unora dintre acestia au impus crearea unui cadrul legal care sa oblige la
desfasurarea lucrului in conditii optime de siguranta.

Iar pe masura ce s-au stabilit norme de securitate si sanatate in munca, s-au creat si
sanctiuni atat pentru angajatorii care nu-si respecta obligatiile legale in domeniu,
cat si pentru lucratorii care ignora masurile de protectia muncii impuse de
angajatori.

Beneficiile respectarii normelor de protectie a muncii

Atunci cand lucratorii isi desfasoara in siguranta activitatea, angajatorul nu are
decat de castigat. In primul rand, pentru ca productivitatea unitatii sale va creste,
avand in vedere ca toti lucratorii vor fi capabili sa isi indeplineasca sarcinile de
serviciu. Imaginea unitatii se va imbunatati si ea destul de repede, iar cresterea
numarului de clienti ar trebui sa fie o consecinta fireasca a modului pozitiv in care
ceilalti percep unitatea.
Respectarea normelor de protectia muncii va fi benefica si pentru buget, care, pe
termen lung, va avea de castigat, daca unitatea reuseste sa previna accidentele de
munca si imbolnavirile profesionale, spre exemplu, in loc sa se confrunte cu
consecintele aparitiei sau indesirii acestora. Nu in ultimul rand, stiindu-se in
siguranta, lucratorii vor fi mai eficienti, iar fluctuatia de personal inregistrata la
nivelul unitatii va scadea.

Obligatiile angajatorului privind protectia muncii

Angajatorul are datoria de a le asigura lucratorilor cel mai sigur mediu de lucru
posibil. Vorbim, pe de o parte, despre limitarea posibilitatilor ca lucratorul sa fie
vatamat fizic de un utilaj sau de contactul cu o substanta, spre exemplu. Tot de
angajator tine si limitarea, pe cat posibil, a efectelor pe care temperaturile extreme
de la locul de munca le au asupra lucratorilor. Mai exact, daca temperaturile la care
se lucreaza sunt extreme (peste 37 de grade Celsius, cu umiditate crescuta sau sub
-20 de grade Celsius, cu vant puternic), angajatorul trebuie sa se asigure ca
lucratorii au acces la lichide cu care sa se hidrateze, ca alterneaza efortul dinamic
cu cel static si ca au program scurt, daca situatia o impune.

Tot de asigurarea unor bune conditii de munca tine si combaterea stresului la locul
de munca, aparut, de regula, din pricina ca cerintele postului nu se potrivesc cu
capacitatile si asteptarile lucratorului. Desi stresul nu este o boala in sine, existenta
sa la locul de munca l-ar putea imbolnavi pe lucrator, asa ca, la acest moment, se
discuta nu doar la nivel national, ci si la nivel European, in vederea stabilirii de
norme specifice mai eficiente pentru combaterea sa.

Legile in vigoare stabilesc cine si ce sarcini trebuie sa isi asume, in vederea

asigurarii securitatii si sanatatii in munca.

Desemnarea responsabilului cu protectia muncii

Daca numarul de lucratori e mic, iar activitatile pe care acestia le desfasoara nu
sunt dintre cele mai periculoase, angajatorul s-ar putea ocupa singur de activitatile
specifice securitatii si sanatatii in munca. Lamuriri ofera textul HG 1425/2006,
emisa pentru aprobarea normelor metodologice ale Legii 319/2006.

Art. 16. - (1)

„In cazul intreprinderilor cu pana la 9 lucratori inclusiv, angajatorul poate

efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se
indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) activitatile desfasurate in cadrul intreprinderii nu sunt dintre cele prevazute in

anexa nr. 5.”
Cu alte cuvinte, nedesfasurand activitati incluse in anexa 5, lucratorul nu este
expus la substante cu potential toxic ridicat, nu lucreaza in medii foarte periculoase
(sub apa, in exploatatii miniere sau altele de foraj, pe santiere cu risc de surpare, in
industria metalurgica, in constructia de nave sau in productia de bauturi distilate),
nu fabrica si nu manipuleaza nici explozibili, nici materiale pirotehnice si nici
substante inflamabile, nu vine in contact cu recipiente care sa contina gaze
comprimate sau lichefiate, nu asigura paza si protectie etc.

Art. 16. - (1)

„(b) angajatorul isi desfasoara activitatea profesionala in mod efectiv si cu

regularitate in intreprindere si/sau unitate;

c) angajatorul a urmat cel putin un program de pregatire in domeniul securitatii

si sanatatii in munca, cu o durata minima de 40 de ore si continutul prevazut in
anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atesta printr-un document de absolvire a
programului de pregatire.”

Deci, pentru a putea sa managerieze singur problemele de protectia muncii,

angajatorul trebuie sa faca dovada ca a studiat:

- cadrul legislativ general referitor la sanatatea si securitatea in munca

- concepte de baza referitoare la sanatatea si securitatea in munca

- notiuni despre riscuri generale si prevenirea lor

- notiuni despre riscuri specific si prevenirea lor in sectorul corespunzator

activitatii intreprinderii si/sau unitatii

Daca insa numarul de angajati e mai mare de 9 sau activitatile profesionale

prezinta risc sporit pentru lucrator, angajatorul este obligat sa desemneze unul sau
mai multi responsabili cu activitatile de protectia muncii, dintre lucratorii angajati,
cu norma intreaga, in baza unui contract individual de munca.

Desemnarea se face prin decizie scrisa a angajatorului. De regula, decizia contine

si o anexa in care sunt mentionate noile atributii ale responsabilului.

Responsabilul cu protectia muncii trebuie sa fie absolvent al unei forme tehnice de

invatamant, de preferinta superioara, si al unui curs de profil de 40 de ore.

De asemenea, potrivit prevederilor Legii 319/2006, angajatorul are obligatia de a

stabili cator lucratori le aloca sarcini privind securitatea si sanatatea in munca.

Art. (22) din Legea 319/2006 :

„ (1) Angajatorul va stabili numarul de lucratori desemnati in functie de marimea
intreprinderii si/sau unitatii si/sau riscurile la care sunt expusi lucratorii, precum
si de distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii.

(2) Angajatorul trebuie sa asigure mijloacele adecvate si timpul necesar pentru ca

lucratorii desemnati sa poata desfasura activitatile de prevenire si protectie
conform fisei postului.”

In cazul in care unitatea are peste 250 de angajati sau lucratorii desfasoara activitati
prevazute in Anexa 5 a Legii 319/2006, deci unele cu risc sporit, angajatorul este
obligat sa infiinteze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie.
Functionarea acestora este, de asemenea, reglementata de prevederile legii
319/2006.

Art. (24) din Legea 319/2006 :

„ (1) Serviciul intern de prevenire si protectie se organizeaza in subordinea

directa a angajatorului ca o structura distincta.

(2) Lucratorii din cadrul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa

desfasoare numai activitati de prevenire si protectie si cel mult activitati
complementare cum ar fi: prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului.

(3) Angajatorul va consemna in regulamentul intern sau in regulamentul de

organizare si functionare activitatile de prevenire si protectie pentru efectuarea
carora serviciul intern de prevenire si protetie are capacitate si mijloace
adecvate. ”

Externalizarea serviciilor de protectia muncii

HG 1425/2006 mentioneaza si situatiile in care angajatorul este obligat sa
externalizeze serviciile de protectia muncii. Mai exact:

Art. 16. din HG 1425/2006:

„In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire

si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor
activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa
apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care
nu le poate desfasura cu personalul propriu.”

Cu alte cuvinte, atunci cand un angajator nu are capacitatea de a identifica toate

riscurile si, in consecinta, de a elabora un plan bine documentat pentru limitarea
acestora si nu poate asigura implementarea sa, in toate fazele, inclusiv cea de
instruire a personalului, se impune externalizarea activitatilor de protectia muncii.
Atentie! Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie abilitat de Comisia
de abilitare a serviciilor externe de prevenire si protectie si de avizare a
documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire in domeniul securitatii
si sanatatii in munca. Aceasta comisie se reuneste la nivelul Inspectoratelor
Teritoriale de Munca.

Externalizarea serviciilor de asigurare a securitatii si sanatatii in munca (ssm) nu il

scuteste, insa, pe angajator de obligatiile sale in acest domeniu. El este, in
continuare, dator sa le asigure lucratorilor sai cel mai sigur mediul de munca
posibil.

Evaluarea riscurilor la locul de munca

Aceasta evaluarea a riscurilor este primul pas in implementarea masurilor de
protectia muncii. Importanta sa este foarte mare pentru ca, bazandu-se pe o
evaluare potential incompleta, responsabilul cu protectia muncii ar putea intocmi
un plan ineficient de prevenire si protectie, iar securitatea si sanatatea in munca a
lucratorilor n-ar mai putea fi garantate, in ciuda eforturilor.

Legea 319/2006 are doua prevederi cu privire la evaluare:

Art. 7 – (4)

„Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, tinand seama de natura
activitatilor din intreprindere si/sau unitate, angajatorul are obligatia:

a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la

alegerea echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice
utilizate si la amenajarea locurilor de munca;

b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. a) si daca este necesar, masurile de

prevenire, precum si metodele de lucru si de productie aplicate de catre angajator
sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor
si sa fie integrate in ansamblul activitatilor intreprinderii si/sau unitatii respective
si la toate nivelurile ierarhice”

Art. 12 – (1)

„Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si

sanatatea in munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice”

Doua sunt modurile in care responsabilul cu protectia muncii poate face o astfel e
evaluare. Mai intai, poate efectua analiza cantitativa, cu check-list, enumerand
toate riscurile posibile si verificand existenta lor in unitate. Apoi, poate face si o
analiza cantitativa, in baza careia sa determine nivelul de risc pe postul de lucru,
totul in baza combinatiei intre gravitatea si frecventa consecintei maxime
previzibile a actiunii factorului de risc asupra organismului uman.

Ca sa putem intelege cum se realizeaza, procedural, o evaluare a riscurilor, trebuie

sa facem diferenta intre intelesurile cuvintelorrisc si pericol, in legislatia muncii.
Astfel, pericol se refera la orice factor care l-ar putea vatama sau imbolnavi pe
lucrator, in vreme ce risc desemneaza probabilitatea de aparitie si gravitatea unei
unei vatamari sau imbolnaviri a lucratorului, ca urmare a expunerii la pericol.

Iata un exemplu simplu: presupunem ca un lucrator in amenajari interioare aflat pe

santier taie, cu polizorul unghiular (flexul), placi ceramice de faianta pe care
ulterior le va monta. Pericolul e reprezentat de flexul cu care lucratorul taie placile
si care l-ar putea vatama (au fost numeroase cazuri in care, folosind o astfel de
unealta, muncitorii si-au sectionat degete sau maini, ajungand chiar pana la a-si
pune vietile in pericol) Riscul se refera la faptul ca, daca muncitorul este
neexperimentat (probabilitate) si nu poarta manusile de protectie (gravitate), atunci
probabilitatea ca un accident de gravitate insemnata sa se produca este foarte
ridicata. Evaluarea riscului, in acest caz, inseamna estimarea celor doi factori,
probabilitatea si gravitatea. Daca lucratorul va fi instruit in folosirea flexului,
probabilitatea producerii unui accident de munca se va reduce. Iar in cazul in care
lucratorul va primi si manusi de protectie, va scadea si gravitatea unui posibil
accident de munca. Pericolul ca un accidentul se produca nu va poate fi, insa,
indepartat pe deplin.

Procedural, evaluarea riscurilor are urmatoarele 6 etape:

1. identificarea pericolului;

2. eliminarea pericolului, daca situatia o permite;

3. analizarea pericolului, in cazul in care eliminarea sa nu e posibila;

4. evaluarea riscului;

5. adoptarea de masuri pentru limitarea posibilelor vatamari;

6. monitorizarea continua a riscurilor.

Stabilirea, respectarea si evaluarea normelor de protectie a

muncii
Distingem doua tipuri de norme de protectie a muncii.
Inainte de toate, exista normele generale, valabile la nivel national, aplicabile si
tuturor angajatorilor si lucratorilor, romani sau straini, care desfasoara activitati pe
teritoriul tarii noastre. Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale creeaza acest cadru
general, in contextul caruia stabileste apoi si norme specifice de protectia muncii.

Normele sunt revizuite periodic pentru a se stabili, la nivel de stat, daca acestea
mai sunt de actualitate sau ar trebui schimbate. Ministerul Muncii colaboreaza cu
Ministerul Sanatatii, care stabileste norme de sanatate in munca, si cu Ministerul
Educatiei si Cercetarii, in vedera organizarii pregatirii in domeniul securitatii si
sanatatii in munca.

Standardele de securitate a muncii sunt elaborate in cadrul Comitetelor Tehnice de

Standardizare, a caror activitate este coordonata de Asociatia de Standardizare din
Romania.

Angajatorul trebuie sa elaboreze, la randul sau, instructiuni proprii de securitate a

muncii, pentru a detalia si particulariza prevederile normelor generale, specifice si
a standardelor de securitate a muncii.

Inspectorii de munca, angajati ai statului in cadrul Inspectiei Muncii, sunt cei care
verifica respectarea legislatiei de protectie a muncii.

Organizarea instruirilor pentru protectia muncii

Exista trei tipuri de instructaj pentru protectia muncii. Distingem intre:

• instructaj general

• instructaj la locul de munca

• instructaj periodic.

Toate sunt gratuite pentru lucratori, elevi aflati in practica sau vizitatori. De
organizarea acestor instructaje se ocupa fie seful compartimentului in care urmeaza
sa se desfasoare o activitate profesionala sau o vizita, fie o persoana desemnata de
conducerea unitatii, prin decizie.

Locul de desfasurare a instructajelor ar trebuie sa fie ori cabinetul de protectia

muncii, dotat cu programe de instruire si testare, pe meserii sau activitati, ori un alt
spatiu amenajat corespunzator.

Instructajul general .
Este cel de care trebuie sa beneficieze toti lucratorii, elevii aflati in practica si chiar
vizitatorii unor sectoare de productie. Pentru vizitatori, dar numai pentru ei, durata
instructajului poate fi mai mica de opt ore. Instructajul general se face de catre
persoana desemnata de angajator ori cu fiecare lucrator, elev sau vizitator in parte
ori, atunci cand situatia nu permite aceasta abordare, cu grupuri de cel mult 20 de
persoane.

Instructajul la locul de munca. Va fi organizat de conducatorul direct al

compartimentului in care urmeaza sa se desfasoare activitatea si trebuie sa dureze
cel putin opt ore, in perioada de proba a lucratorului. Cei care stabilesc durata si
frecventa sedintelor de instructaj sunt seful compartimentului respectiv si seful
compartimentului de protectia muncii din unitate. Acest tip de instructaj va include
obligatoriu demonstratii practice privind activitatea pe care lucratorul urmeaza sa o
desfasoare si va contine neaparat informatii legate de riscurile la care acesta se
expune. De asemenea, lucratorul va fi informat cu privire la masurile de prim
ajutor, in caz de accident. Admiterea lucratorului la locul de munca nu se va face
pana cand superiorul ierarhic al celui care a realizat instructajul confirma ca noul
lucrator si-a insusit toate cunostintele necesare de protectia muncii.

Instructajul periodic.
 Este organizat de seful unui loc de munca la intervale de cel mult sase luni (sau
chiar 12 luni pentru personalul tehnic si administrativ). De instructaj periodic
trebuie sa beneficieze toti lucratorii. Mai des ar putea fi instruiti cei care muncesc
intr-un sector de productie, cei care au lipsit mai mult de 30 de zile lucratoare de la
serviciu sau cei care sunt reintegrati in activitate dupa un accident de munca. Se
mai impun instruiri periodice si la schimbarea unor procese tehnologice sau cand
apar modificari importante in legislatia care reglementeaza protectia muncii.

Dovada realizarii instructajului privind protectia muncii se face doar in baza

unor fise de instructaj , semnate de: cel instruit, de instructor si de superiorul
acestuia ierarhic, responsabil cu verificarea rezultatelor instruirii.

Furnizarea echipamentului pentru protectia muncii

Angajatorul este obligat sa stabileasca, in baza unei analize, daca lucratorii sai au
nevoie de echipamente individuale de protectie impotriva pericolelor pe care el nu
le-a putut elimina de la locul de munca, prin diverse mijloace tehnice de protectie
colectiva. Daca va constata existenta unor pericole, se impune purtarea unor
echipamente individuale de protectie, iar angajatorul trebuie sa stabileasca si care
sunt cele mai indicate, sa le procure si sa le ofere, gratuit, lucratorilor.

Tot angajatorului ii revine sarcina de a-l informa, pe larg, pe lucrator cu privire la

echipamentele de protectie pe care i le-a pus la dispozitie si de a-i schimba acestuia
echipamentele pe care i le-a oferit, daca ele s-au deteriorat din motive care nu tin
de utilizarea lor gresita sau cu rea intentie.
Angajatorul trebuie sa intocmeasca si o lista cu echipamentele individuale de
protectie si sa o supuna atentiei comitetelor de securitate si sanatate in munca din
societate sau reprezentantilor sindicali ai lucratorilor, daca atfel de forme de
organizare exista.

Risca sanctiuni angajatorul care, desi nu ii asigura lucratorului echipament

individual de protectie, ii cere acestuia sa execute sarcini de serviciu in timpul
carora ar fi trebuit purtat echipamentul. De altfel, intr-o astfel de situatie, lucratorul
poate sa refuze sarcina de serviciu.

Pe langa drepturi, lucratorul are si o serie de indatoriri. Printre acestea: sa

foloseasca echipamentul de protectie primit, dar numai in scopul in care i-a fost
incredintat. Daca avariaza echipamentul din vina sa, sa il plateasca. Daca munceste
fara sa se protejeze prin purtarea echipamentului, sa suporte eventualele sanctiuni.

Masuri privind prevenirea si stingerea incendiilor

Angajatorul trebuie sa fie constant preocupat de prevenirea producerii unor
incendii in unitatea sa de lucru si de evacuarea in siguranta a lucratorilor, in
eventualitatea in care, totusi, focul ar izbucni.

Potrivit Legii 319/2006, angajatorul are mai multe obligatii in acest sens. Dintre
acestea amintim:

Art. 12 – (1) din Legea 319/2006

„a) sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea

incendiilor si evacuarea lucratorilor, adaptate naturii activitatilor si marimii
intreprinderii si/sau unitatii, tinand seama de alte persoane prezente;

b) sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, indeosebi in ceea

ce priveste primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri.”

Si dotarea spatiilor cu echipamentele de stingere a incendiilor este obligatorie, prin

lege, in baza H.G. nr. 1091/2006:

„(5.1) In functie de dimensiunile si destinatia cladirilor, de echipamentele pe care

acestea le contin, de proprietatile fizice si chimice ale substantelor prezente si de
numarul maxim potential de persoane prezente, locurile de munca trebuie
prevazute cu dispozitive corespunzatoare pentru stingerea incendiilor si, daca este
necesar, cu detectoare de incendii si sisteme de alarma.”

Legea 307/2006 privind Prevenirea si Stingerea Incendiilor (PSI) il mai obliga pe

angajator si sa intocmeasca si sa afiseze, in unitate, schite destinate evacurarii, in
caz de izbuncnire a focului. Schitele se realizeaza: pentru nivel (daca pe acesta se
afla, simultan, mai mult de 30 de persoane), pentru incapere (daca in acesta sunt,
simultan, mai mult de 50 de persoane) si pentru incaperile destinate cazarii,
indiferent cate persoane ar gazdui.

Obligatiile angajatorului in cazul unui accident de munca

Accident de munca se numeste vatamarea violenta a organismului lucratorului,
precum si intoxicatia sa acuta profesionala, petrecute in timpul procesului de
munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care ii provoaca acestuia fie
incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, fie invaliditate,
fie deces.

Înainte de toate, angajatorul este obligat, in baza articolului 181, alineatul 3 din
Codul Muncii, sa asigure conditii pentru acordarea primului ajutor, in cazul in care
un lucrator ar suferi un accident de munca. Si tot Codul Muncii prevede ca:

Articolul 253

„1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile

contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un
prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii
obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se

poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente”.

Angajatorul mai are, insa, si obligatii de natura birocratica, in urma petrecerii unui
accident de munca. Potrivit Legii 319/2006 , in caz de accident de munca,
angajatorul este obligat:

Art 12 – (1)

„c) sa tina evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de

munca mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a
incidentelor periculoase, precum si a accidentelor de munca, astfel cum sunt
definite la art. 5 lit. g);

d) sa elaboreze pentru autoritatile competente si in conformitate cu reglementarile

legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucratorii sai.”

Obligatiile angajatorului in cazul unui incident periculos de

munca
Un incident periculos de munca este, potrivit legii, un eveniment neprevazut si
nedorit - o explozie, un incendiu, o avarie, un accident tehnic, producerea unor
emisii majore de noxe etc. - rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a
unui echipament de munca sau din comportamentul neadecvat al unei persoane de
la locul de munca. Despre incident de munca periculos vorbim doar atunci cand
lucratorii nu au fost afectati, dar ar fi putut fi, iar pagube materiale fie s-au
inregistrat, fie se existau conditii favorabile producerii lor.

Angajatorul are obligatia, intr-o astfel de situatie, sa inscrie incidentul periculos in

Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase, conform modelului prevazut
in anexa nr. 16 din H.G. 1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.

Sanctiuni pentru angajator in cazul nerespectarii normelor

de protectie a muncii
Angajatorul care nu respecta legislatia de protectie a muncii se face vinovat fie de
una sau mai multe infractiuni, fie de una sau mai multe contraventii.

Codul Penal prevede, in articolele 349 si 350, pedepse pentru infractiunile comise
in domeniul protectiei muncii.

Art. 349. - (1)

„Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de

catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un
pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire
profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Fapta prevazuta in alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de
la 3 luni la un an sau cu amenda”

Si

Art. 350. - (1)

„Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu

privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un
pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire
profesionala, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza repunerea in functiune a instalatiilor,

masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat
masura opririi lor.

(3) Faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) savarsite din culpa se pedepsesc cu
inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”.

In conditiile in care angajatorul nu respecta prevederile legislatiei de protectia

muncii in vigoare – spre exemplu, nu intocmeste analiza de risc, nu afiseaza
schema de evacuare in caz de incendiu sau nu respecta regulile de siguranta in
lucrul cu substante periculoase - poate primi amenzi cuprinsa intre 3.000 si 10.000
lei. Iar odata amendat, angajatorul va fi obligat si sa intre in legalitate, rezolvandu-
si problemele care tin de nerespectarea legislatiei muncii.

In concluzie, putem spune ca statul roman are un pachet bogat de legi care
reglementeaza asigurarea securitatii si sanatatii in munca, iar aplicarea lor este
obligatorie, atat pentru angajat cat si pentru angajator. In cazul in care inspectorii
constata ca legile nu sunt respectate, angajatorul risca fie sa ia amenda, fie chiar sa
ajunga la inchisoare.