Sunteți pe pagina 1din 1

Vasilica Ariadna

Prevenirea violentei si abuzului fata de copii


Copiii care au fost abuzați sau neglijați au de multe ori întârzieri de dezvoltare, au dificultăți de învățare și au note mici la școală. E
posibil ca acești copii să aibă o stimă de sine scăzută și să sufere de depresie ceea ce, poate duce, în cazuri extreme, la comportamente
riscante sau auto-vătămare. Copiii care sunt martori la acte de violență pot avea tulburări asemănătoare. Copiii care au crescut într-o
familie sau într-o comunitate violentă au tendința de a internaliza violența ca pe o metodă de soluționare a disputelor, repetând modelul
de abuz și violență asupra propriilor soți, parteneri și copii. Pe lângă efectele dramatice asupra indivizilor și familiilor, violența împotriva
copiilor are un cost important din punct de vedere social și economic – de la ratarea unui potențial la productivitate redusă.
Conditii sanatoase violenta in familie
Varsta

Consecinţele violentei se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe


0-1 an Copilul se linişteşte în prezenţa adulţilor cu care este plan afectiv, cât şi asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării şi asupra
obişnuit. Arată preferinţa pentru unii dintre adulţii cu care este adaptării şcolare 0-1 an
familiarizat prin expresii faciale şi gesturi.Parinti se comporta
afectuos şi calm cu copilul. asigura că este în siguranţă. Ajuta pe
copil să îşi depăşească teama
1 Dezvoltare fizică generală încetinită ,leziuni, vânătăi,echimoze
,traumatisme cranio-cerebrale, frică de adult, reacţii de spaimă, zâmbet
rar,plâns, somn agitat. Parintele arată interes scăzut pentru copil, Îl vede
1-3 ani copilul işi exprimă nevoia de securitate în situaţii de pe copil ca fiind în întregime rău, fără valoare sau ca pe o povară
disconfort sau periculoase căutând adulţii în care are încredere. 1-3 ani Copilul este întotdeauna
Interacţionează pozitiv şi se joacă împreună cu adulţii. Parinti
manifesta empatie şi înţelegere faţă de reacţiile
copilului,manifesta receptivitate la mesajele verbale şi non-
3 circumspect, ca şi cum ar aştepta mereu să se întâmple ceva rău, se
sperie de gesturi bruşte, are privire speriată, declară că a fost bătut de un
părinte.Parintele acuză, ceartă şi minimalizează copilul în mod constant,
verbale 3-5 ani copilul se desparte de respinge copilul în mod evident 3-5 ani
membrii familiei cu uşurinţă şi interacţionează cu alţi adulti. copilul Are o imagine de sine negativă, nu are încredere în sine, are un
Exprimă verbal sentimente faţă de anumiţi adulţi . Parinti
întâmpina copiii cu o atitudine caldă, prietenoasă,Încurajeaza şi
lăuda copilul pentru comportamentul pozitiv .
5 sentiment de insecuritate ,prezinta pasivitate,smerenie ,atitudine
îngăduitoare excesiv ,comportament pseudo-adulte, violenţă faţă de
animale, minciună, agresivitate, culpabilizare.Parintele se comportă
5-7 ani copilul nteracţionează cu uşurinţă cu adulţi iraţional sau într-o manieră ciudată 5-7 ani
familiari din comunitate. Cere şi oferă ajutor altor copii, se Copilul Are un comportament alcătuit din extreme, cum ar fi
identifică drept prieten al unor copii din diverse medii apropiate .
Parintii incurajaţi copilul să îşi exprime părerea, să identifice mai
multe variante de rezolvare a unei situaţii, ajuta pe copil să înveţe
7 comportamentul servil sau revendicativ exagerat,pasivitate sau
agresivitate extremă, prezinta tendinţa de a ascunde cauza traumelor
,nedorinţa de a se întoarce acasă după şcoala,izolare,lipsă de prieteni.
să întrebe adultul înainte de a devia de la reguli şi situaţii Parintele Nu este preocupat de soarta copilului şi refuză să ia în
rutiniere. considerare problemele copilului la şcoală