Sunteți pe pagina 1din 7

Gândurile și emoțiile sunt privite ca fiind „încorporate”, expresia corporală, ca şi

cea artistică, fiind grăitoare pentru diverse trăiri psihice, legate de activitatea
profesională sau din sfera personală.

La un atelier de art terapie prin pictură se lucrează cu materiale specifice creației


artistice : foi albe, foi colorate, creioane colorate, acuarelă, tuburi de acrilic, pastel,
cretă, cărbune iar la un atelier de dans terapie e nevoie să vii în haine lejere,
comfortabile.

E suficient să iți dorești să explorezi emoțiile prin mijloace artistice, experiența sau
know-how-ul în domenii artistice nu sunt necesare.

Aspectul estetic al lucrării are importanță doar în măsura în care este important
pentru tine, focusul art terapiei fiind pe emoțiile trăite și exprimate prin pictură.

La atelierele pe care le propunem este bine-venită orice persoană, de orice vârstă,


abilitate sau formă fizică.

Participanții sunt încurajați să-și descopere propriul mod unic de expresie şi de


mișcare și să reflecteze la el de aceea nu sunt necesare cunoștințe anterioare de
desen/ pictură/ dans, nu se vor învăța tehnici artistice sau coregrafii prestabilite, nu
există imagini urâte sau frumoase ori mişcări corecte sau greşite. Confidențialitatea
este strict respectată și asigurată.

MAI MULTE DESPRE ART TERAPIE PUTEȚI CITI  AICI.


Mai jos vă prezentăm modul în care puteți beneficia de art terapie.

♣ Ședințe individuale de art terapie


prin pictură pentru copii și adulți cu Oana Dorneanu– tel 0720 326 925 &
contact@arterapie.com
prin dans terapie cu  Loredana Larionescu  – 0723 700 780 &
contact@arterapie.com
♥ Ateliere de grup ce combină mișcarea cu creația artistică dans/pictură   
susținute de Oana Dorneanu & Loredana Larionescu –  contact@arterapie.com
sau www.facebook.com/AtelierArterapie.com
♠ Voluntariat prin art terapie în centre de copii proiect organizat de
Asociația Hands 2 Hands și finanțat de OMV și BCR (susținut de Oana Dorneanu &
Mirela Ghiță) – proiect incheiat in 2018
♥ Ateliere pentru mămici și bebeluși prin metode specifice
creației susținute de Loredana Larionescu -0723 700 780 sau
contact@arterapie.com
♦ Ateliere special create în funcție de dorințele și necesitățile dumneavoastră
– (activitatea profesională, crearea unui business, îndeplinirea unui vis personal,
teambuilding) – contactați-ne.
♦ Acompaniere antreprenori prin metode creative pentru o buna comunicare
cu angajatii, gasirea de resurse interioare inca ne-explorate, rezolvarea conflictelor
interioare sau exterioare, explorarea creativitatii interioare.
Pentru orice idee, scrieti-ne la contact@arterapie.com.

REVISTA PSHYCHOLOGIES 29 APRILIE 2011

FOLOSIREA ART TERAPIEI IN CAZUL PERSOANELO R CU


CANCER

In urma efectuarii unor studii s-a demonstrate ca art terapia este


eficienta in tratamentul unei game variate de situatii dificile
precum anxietate, depresie, trauma, furie si probleme psiho-
emotionale legate de situatii medicale dificile .

O majoritate semnificativa a subiectilor participanti la cercetare


au relatat (perspectiva subiectiva) si au obtinut in cadrul unor
testari (perspectiva obiectiva) o reducere a nivelului de stres
precum si o imbunatatire a calitatii vietii in puncte cheie legate de
sanatate.

De asemenea art terapia faciliteaza exprimarea si


(re)gasirea unor noi sensuri ale vietii.

Art terapia ofera un spatiu sigur in care persoana isi poate


manifesta liber emotiile, fricile, poate explora si dezvolta solutiile
alternative.
Recontactarea si stimularea creativitatii permite persoanelor
aflate in situatii limita sa gaseasca modalitati noi de adaptare la
situatia prezenta, sa transpuna creativitatea nou exersata in
situatii dificile de viata, sa gaseasca noi perspective asupra unor
situatii obiective, imuabile.

A afla ca „ai cancer” conduce la un nivel de stres foarte ridicat


pentru persoana diagnosticata precum si pentru familia sa.

Tot astfel datorita acestui diagnostic se creeaza o imagine sociala


negativ-depresiva despre persoana „bolnava”, iar aceasta, pe
langa dificultatile obiective legate de boala sa, trebuie sa faca fata
si unor dificultati sociale si, nu de putine ori, chiar economice.

Terapia suportiva, individuala si/sau de grup, sprijina


pacientii sa se adapteze noului „statut” si sa isi pastreze o
imagine de sine functionala si adaptata noilor conditii de
viata.

Imaginea pacientului despre boala, despre sine, despre celelalte


persoane aflate in aceeasi conditie precum si despre cei ce sunt
sanatosi poate fi ajustata si imbunatatita prin practicarea si
exersarea unei adaptari creative, stimulata de explorarea
artistica.
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/metode-de-cercetare/note-de-
curs/documentstips-septimiu-chelcea-metodologia-cercetarii-sociologice/2304668/view

S-ar putea să vă placă și