Pagina 1 din 4

Teorii legate de stilurile manageriale

In perimetrul acestui stil eficient si agreabil nu este loc pentru un stil birocratic; sunt excluse
mania sedintelor si a comitetelor, formalismul, conservatorismul, si mai ales microbul dosarelor.

----------------------------------------
 Teoria tridimensională dezvoltată de W.T.Reddin se bazează pe opinia potrivit căreia există
trei variante stilistice de bază:
1. Cercetarea pe sarcină;
2. Cercetarea pe contactele socio-umane;
3. Centrarea pe randament.

Pornind de la propria teorie tridimensională a conducerii, potrivit căreia valoarea unui sef este
dată de preocuparea pentru sarcini, pentru contacte si randament, se evidentiază următoarele opt tipuri de
stiluri de conducere, cărora le corespund opt tipuri de conducători:

1. Tipul negativ - nu posedă aproape nici una din cele trei caracteristici, in general avand slabe
trăsături de conducător, lipsit de interes, evită problemele in general si pe cele dificile in mod special, nu
acceptă inovatiile si nici propunerile ce vin de la subordonati, iar prin intregul său comportament isi
demoralizează colaboratorii;

2. Birocratul - se ocupă de randament in cadrul unor reguli rigide, emite putine idei, nu
incurajează pe subalterni, neglijează indeplinirea sarcinilor si subestimează contactele umane.

3. Altruistul - este interesat de relatiile umane indeosebi, urmăreste crearea unei atmosfere
cordiale si plăcute, ceea ce atrage după sine un randament slab si dezorganizare.

4. Promotorul - este atras de randament in activitate si strans legat de oameni, stimulează si

atrage la activităti pe colaboratorii săi dezvoltandu-le interesul si creand o atmosferă favorabilă de muncă.

5. Autocratul - situează sarcinile de moment inaintea oricăror alte considerente, lasă la o parte
relatiile cu salariatii in favoarea realizării sarcinilor si obtinerii unui randament crescut, consideră că salariatii
trebuie să fie constransi, controlati, dirijati si amenintati ca să se obtină un randament bun de la ei, respinge
initiativele personale, inlătură orice conflict, creează un climat social de anxietate.

6. Autocratul cu bunăvointă - este preocupat atat de randament cat si de sarcini, acordă atentie
problemelor legate de productie, stie să ii facă pe oameni să execute ceea ce le cere fără ca ei să se irite.
7. Ezitantul sau oscilantul - este preocupat de sarcini si contacte, cu interes scăzut pentru
rezultate, nu ia decizii decat presat de evenimente, stimulează pe altii dar in măsură redusă, e inclinat spre
compromisuri.

8. Realizatorul - insistă pe organizarea eficace a eforturilor colaboratorilor pentru obtinerea de

rezultate, pretinde de la salariati un randament ridicat, cunoaste calitătile si defectele colaboratorilor si
lucrează cu ei in mod diferentiat, eficient, deoarece se angajează atat pe
Plan uman cat si de productie, este receptiv la părerile altora, dă dovadă de pricepere in
solutionarea stărilor conflictuale.

----------------------------------------

 După intensitatea muncii depuse E. E. Vendrov descrie trei tipuri de conducători:

1. Tipul care "face tot", gandeste pentru toti;
2. Cei care deplasează toate problemele colaboratorilor. Ii fac pe altii să gandească;
3. Cei care exercită o selectie severă a sarcinilor. Isi rezervă numai o serie de probleme
considerate de competenta lor, iar restul le transferă colaboratorilor.
------------------------------------
 Pagina 2 din 4

 In conceptia lui A. Puiu se disting următoarele tipuri de manageri:

1 . Conducătorul.
Este un manager inclinat spre luarea deciziei cu usurintă, este penetrant in relatiile cu oamenii, de
care este respectat, atat la nivelele inferioare cat si la cele superioare lui. Dacă are un simt al responsabilitătii
deosebit, acest tip de manager este preferat la nivelele
Superioare avand forta de a duce o entitate condusă spre performante ridicate in climatul puternic
concurential al economiei contemporane.
Managerul de acest tip se spune că este "născut" si nu "făcut". Neglijarea calitătilor umaniste
poate genera dintre acesti conducători dictatori.

2. Constructorul.
Acest tip de manager are mai putină fortă de decizie, dar este mai echilibrat decat cel anterior,
este preocupat intr-o măsură aparte de construirea unei fundamentări a deciziei fără fisuri.
Acest tip de conducător, in general eficient, poate deveni o frană cand s-a obisnuit cu anumite
structuri care un timp indelungat au fost viabile, dar la un moment dat sunt depăsite de cerintele vietii, in cazul
afacerilor, ale tendintelor noi pe piată.

3. Distrugătorul.
Poate avea harul conducătorului dar este inclinat mai ales spre distrugerea structurilor existente,
deseori punand in prim plan interesele sale personale. Totusi acest tip de conducător este preferat pentru a
inlătura unele structuri invechite, dominate de rutină si
Care nu mai corespund noilor conditii apărute in practica socială.

4. Inovatorul.
Este conducătorul care se află in avangarda profesiei sale prin aptitudinile deosebite către
inovatie, către o schimbare care se inscrie pe orbita cerintelor reale ale vietii economice.

------------------------------------
 Alte cercetări au delimitat si tipuri de ANTIMANAGERI.

Potrivit unei asemenea cercetări se deosebesc următoarele tipuri:

- vesnic nemultumit, certăret, "bun de gură", subapreciază munca depusă si rezultatele
obtinute de subordonati;
- arogant, care se crede atotstiutor, critică sistemul de conducere al unitătii si inspiră teamă
subordonatilor;
- exploziv, care ori de cate ori este intrebat ceva reactionează violent, fiind evitat de subordonati;
- infidel, care nu se atasează de nimeni si de nimic, pe care nu te poti bizui;
- fricos, care nu intelege pe deplin obiectivele, sarcinile, competentele si responsabilitătile ce-i
revin, fiind adesea coplesit si descurajat de complexitatea si dificultatea lor.
-------------------------------------
 Pornind de la cele două notiuni fundamentale, spiritul de angajare personală si cel de
colaborare, unii autori au ajuns la cinci stiluri de conducere eficace, fiecare avand si varianta sa ineficace.

Intre cele cinci stiluri de conducere EFICACE se numără :

1. Organizatorul:
- stabileste relatii ierarhice corecte bazate pe definirea clară a atributiilor;
- insistă ca totul să fie bine organizat;
- asigură un grad ridicat de interventie colaboratorilor;
- preferă ca fiecare subordonat să fie independent fată de superior;
- isi permite să influenteze subordonatii, dar in limite discrete;
- accesul la putere trebuie să fie prevăzut si organizat, preferand o putere destul de
dispersonalizată;
- evită să-si manifeste dezacordul si nu se implică in conflicte.
 Pagina 3 din 4

2. Participativul:
- concepe conducerea sub forma unei echipe in care toti se simt solidari pentru rezultatele
obtinute;
- subordonatii inteleg necesitatea de a coopera cu superiorii, iar acestia stiu să dea sfaturi
folositoare, să acorde ajutorul necesar si să mentină starea de spirit de cooperare intre toti;
- relatiile sunt de asa natură ca subordonatii să poată să vorbească liber cu superiorii despre
problemele importante ale muncii;
- acceptă să fie influentat si recomandă interinfluentarea;
- in cazuri de dezacord analizează cauzele legate de situatie.

3. Întreprinzătorul:
- consideră că rolul său constă in principal de a conduce pe fiecare dintre subordonatii săi pentru
ca ei să obtină cele mai bune rezultate ;
- acceptă competitia si nu se teme să abordeze stările conflictuale;
- stabileste relatii ierarhice clare bazate pe competentă ;
- are o mare influentă asupra colaboratorilor;
- are gustul puterii, iar dispozitiile pe care le dă sunt explicate.

4. Realistul:
- stabileste relatii ierarhice bazate pe incredere si respect mutual;
- deciziile importante le adoptă după ce a consultat colaboratorii;
- ca sef dă ordine, dar asigură si conditiile de aplicare a lor;
- nu este agresiv si crede in faptul că influentele reciproce pot să asigure autoreglarea sistemului;
- intervine rar, deoarece aceasta nu i se pare util;
- in accesul la putere se bazează pe bogata sa experientă;
- găseste solutii valabile pentru marea parte a problemelor .

5. Maximalistul:
- stie si urmăreste să obtină rezultate bune;
- consideră că ierarhia trebuie să facă dovada utilitătii sale;
- este convins că divergentele, influentele reciproce pot genera idei si solutii eficiente;
- isi gandeste cariera, incercand să obtină rezultate durabile;
- acceptă influentele nonformale.

In continuare prezentăm cele cinci stiluri de conducere NEEFICACE:

1. Birocratul:
- trăieste destul de izolat fată de colaboratori;
- nu se simte obligat să-si asume toate deciziile adoptate, transmite corect măsurile si face
sublinierea că nu este autorul deciziei;
- nu este preocupat de rezultate;
- evită stările conflictuale;
- doreste ca gradul de interactiune intre salariati să fie slab;
- manifestă un formalism birocratic care ii apare necesar pentru a-l proteja impotriva agresiunilor
organizatiei.

2. Paternalistul si demagogul:
- vorbeste mult de echipă, democratie si marea familie, dar in termeni ambigui;
- preferă să nu vorbească de putere;
- este foarte influentabil;
- este preocupat să mentină spiritul colectiv, aplanand neintelegerile;
- poate fi manipulat cu usurintă de subordonati;
- foarte grijuliu fată de aspiratiile personale.

3. Tehnocratul si autocratul:
- ambitiile si rivalitătile se manifestă continuu, iar el face totul pentru a-si păstra postul;
 Pagina 4 din 4

- are o comportare autoritar dictatorială;

- este agresiv si nu permite incălcarea ierarhiei;
- consideră că principala calitate a deciziei este fundamentarea ei tehnică;
- este părtinitor si dur.

4. Oportunistul:
- instalat la conducere pe baza sesizării unui moment potrivit,
Consideră compromisul ca cea mai bună solutie practică;
- se bazează pe faptul că timpul va rezolva toate problemele;
- organizează coalitii care se fac si se desfac in functie de circumstante.

5. Utopistul modernist:
- doreste să promoveze un tip de relatii foarte ambitios;
- vrea să fie un conducător de avangardă, dar realitatea este alta;
- nu defineste in mod corespunzător obiectivele si lasă prea mare libertate fiecăruia pentru a-si
exercita influenta;
- nu caută să rezolve in profunzime stările conflictuale.

----------------------------------------
 In publicatiile de specialitate se clasifică stilurile de conducere si in functie de situatie. Se
porneste de la cele două categorii de comportament care pot mări la maxim eficienta conducătorului:
A) comportamentul orientat de relatii;
B) comportamentul orientat pe sarcini.

Prin corelarea acestor tipuri de comportament se obtin patru stiluri de bază de conducere:
Stilul de îndrumare se caracterizează prin faptul că decidentul comunică subordonatului modul
in care urmează să actioneze si organizează si cooperarea in vederea atingerii scopului.
Stilul de antrenare se caracterizează prin faptul că salariatul doreste să lucreze sub conducerea
si indrumarea conducătorului la realizarea unei anumite sarcini.
Stilul de conducere încurajator urmăreste să contribuie la cresterea increderii in sine si a
capacitătii salariatilor de a rezolva independent si eficient o anumită sarcină. Acest stil de conducere implică
capacitatea de a asculta si de a comunica in dublu sens.
Stilul de delegare constă in trasarea sarcinii unui salariat care o va rezolva singur. In timpul
executiei sarcinii, salariatul isi fixează singur obiectivele si decide singur in toate problemele legate de sarcina
respectivă. Pentru a se apela la un asemenea stil este nevoie de un climat
Psihosocial deschis de incredere reciprocă, iar părtile să se cunoască foarte temeinic si să inspire
incredere si stimă reciprocă .