CREȘTINISMUL.

ORIGINILE LUI

Creștinismul este legat de viața și moartea lui Iisus Hristos

și de existența Sa istorică.
În anul 63 î. Hr., Iudeea a fost cucerită de romani și inclusă
în provincia Siria.
Abatele scit: Dionisie cel Mic, care a trăit în anul secolul XI,
a ales ca dată de începere a calendarului creștin anul nașterii lui
Iisus Hristos.
Principalele texte referitoare la viața și mesajul lui Iisus
Hristos ce alcătuiesc Noul Testament (Legea Nouă) sunt:
 cele 4 Evanghelii scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan;
 faptele apostolilor;
 Epistolele apostolului Pavel
 Apocalipsa lui Ioan
Noul Testament completează Vechiul Testament, alcătuind
împreună cartea sfântă a creștinilor: Biblia.
Din aceste texte aflăm că Iisus Hristos este Mesia, că El S-a
născut din Fecioara Maria într-o iesle și este fiul lui Dumnezeu.
Iisus a fost botezat când avea 30 de ani de către Ioan
Botezătorul, ultimul Profet ce propovăduia venirea lui Dumnezeu
pe pământ, și care a recunoscut în Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Iisus Hristos și-a ales 12 ucenici, de care a fost însoțit în
timp ce împărtășea cuvântul lui Dumnezeu și înfăptuia o serie de
Minuni.
Mesajul Său era adresat tuturor oamenilor, depășind astfel
cadrul impus de Iudaism, care se adresa numai evreilor.
 RĂSPÂNDIREA CREȘTINISMULUI

Creștinismul are ca punct de plecare venirea pe Pământ a

lui Hristos, într-un moment în care se crease mediul favorabil
înțelegerii și acceptării mesajului Său.
Acest mediu a fost creat prin contribuția evreilor, grecilor
și romanilor.
După învierea lui Hristos, ucenicii Săi, deveniți apostoli, au
început activitatea de misionari, pentru a împărtăși mesajul lui
Hristos tuturor oamenilor.
Activitatea acestora s-a desfășurat în special în spațiul
mediteraneean, și a fost însoțită de întemeierea Bisericii
Creștine.
Apostolii Petru și Pavel au creat comunități de creștini, nu
numai printre evrei, dar și printre greci și romani, afirmându-se
astfel principiul universalității creștine.
Pentru a deveni creștini, oamenii erau botezați și
împărtășiți.
Creștinismul a dus o luptă pentru supraviețuire, deoarece a
avut de înfruntat, încă de la începuturile sale, două mari pericole:
 persecuțiile statului roman
 ereziile: abaterile de la dogmele consacrate
Mai mulți împărați romani (Nero, Traian, Dioclețian) i-au
persecutat pe creștini până la începutul sec. al IV-lea.
În anul 313, împăratul Constantin cel Mare, prin Edictul de
la Milano a recunoscut religia creștină ca religie oficială, alături
de celelalte culte.
 Împăratul Teodosie a adoptat în anul 391 documentul prin
care creștinismul a devenit singura religie acceptată în imperiu.

SCHISMA BISERICII CREȘTINE

Începând cu sec. al IV-lea, între conducătorii religioși și

politici de la Roma și Constantinopol, au apărut divergențe,
neînțelegeri, care s-au încheiat în anul 1054 cu Marea
Schismă.
Începând cu acest an avem:
 Biserica Ortodoxă: condusă de patriarhul de la
Constantinopol;
 Biserica Catolică: condusă de papa de la Roma.