Sunteți pe pagina 1din 1

Despre bunătate, blândeţe şi mângâiere, ca roade ale dragostei

Bunătatea, izvorăște din dragoste şi trece prin blândeţe, se împlineşte în milă şi


mângâiere. Mila înseamnă suferinţă la suferinţa altuia. Mângâierea este acea stare sufletească
legată de setea de fapte bune, în înţelesul luptei pentru alungarea răului şi a durerii.

În bunătate găsim blândeţea. Omul bun este blând, adică are sufletul curat. Cine se
apropie de un om blând simte o plăcută senzaţie de căldură şi mângâiere, simte o putere
binefăcătoare. Blândeţea este o completare firească a dragostei şi rod al acesteia. Într-o lume
plină de potrivnicie( răutate și minciună), blândeţea vine ca un întăritor, ca o înseninare,
lacrimă luminată. Mângâierea este un leac al cărui izvor stă în sufletul nostru şi prin care se
realizează un act de binefacere.

Mângâierea este prezentă în bunătate, o alcătuieşte parţial. Omul bun simte permanent
nevoia de a înlătura durerea care seacă sufletul şi ființa omului, de a-i curăţa trupul de poveri,
de a-l face să cunoască bucuria luminii. Omul bun cunoaşte şi trăieşte o stare de permanentă
sete de îmbogăţire şi înfrumuseţare a mediului în care a fost sortit să-şi poarte paşii vieţii sale.