Sunteți pe pagina 1din 2

FIȘĂ DE EVALUARE Nr.

1. Identificați motivul solicitării ajutorului specializat de îngrijiri paliative în acest caz?


Pacienta a fost diagnosticată cu cancer ovarian și a suportat o intervenție chirurgicală,
urmată de chimioterapie. Peste 2 luni de la intervenție au reapărut durerile în
abdomen, iar tomografic a fost confirmată recidiva cancerului, motiv pentru care a
suportat tratamente repetate de chimioterapie, combinate cu radioterapie. Cu vreo trei
săptămâni în urmă, pe fondalul durerilor permanente în regiunea inferioară
abdominală și asteniei generale progresive, au apărut și dureri sâcâietoare în partea de
jos a spatelui, din cauza cărora greu se deplasează. După o serie de consultații și
examinări imagistice, au fost diagnosticate metastaze osoase în regiunea sacrată a
coloanei vertebrale, de care pacienta încă nu a fost informată. Ea este indispusă și
demotivată să mai lupte cu boala.
2. Enumerați și notați problemele de ordin fizic pe care le-ați depistat în acest caz?
Pe fondalul durerilor permanente în regiunea inferioară abdominală și asteniei
generale progresive, au apărut și dureri sâcâietoare în partea de jos a spatelui, din
cauza cărora greu se deplasează.
3. Determinați statutul de performanță a pacientului dvs., utilizând clasificarea ECOG.
Argumentați răspunsul.
Scor 3- Parțial capabil să se îngrijească singur, imobilizat în scaun sau la pat peste
50% din timpul efectiv
4. Care tip de servicii specializate de îngrijiri paliative (medicină paliativă) credeți că este
cel mai potrivit în acest, luând în calcul nevoile și starea pacientului(-ei)? De ce?
Îngrijirea tip „hospice” vizează persoana în întregul ei, și are în vedere satisfacerea
tuturor nevoilor - fizice, emoţionale, sociale şi spirituale. La domiciliu, în centre de zi
şi în hospice-uri, personalul acordă îngrijire persoanelor aflate la sfârşitul vieţii.
Personalul şi voluntarii lucrează în echipe interdisciplinare pentru a acorda îngrijire în
funcţie de nevoile individuale şi de opţiunile personale, străduindu-se să înlăture
durerea şi să restabilească demnitatea, pacea şi calmul. Se încadrează în acest context
îngrijirea respectivă, deoarece se evidențiază simptome fizice și emotionale
accentuate și tot mai covrșitoare pentru pacient, și respectiv internări repetate în spital
în ultimul an pentru situații de criză, pe fondul unei deteriorări progresive.
5. Care sunt problemele psiho-emoționale detectate în acest caz? Care sunt acțiunile dvs.
pentru soluționarea lor.
După o serie de consultații și examinări imagistice, au fost diagnosticate metastaze
osoase în regiunea sacrată a coloanei vertebrale, de care pacienta încă nu a fost
informată. Ea este indispusă și demotivată să mai lupte cu boala. Pentru soluționarea
problemelor va fi inclus asistentul social. Respectiv asistentul social va oferi suport
psiho-social pacientei și familiei, va ajuta pacienta să-şi identifice şi analizeze
sentimentele şi emoţiile legate de faptul că trăiește cu o boala cronica. În contextul dat
va asista îngrijitorul sau membrii familiei în identificarea căilor de îmbunătăţire a
comunicării, date fiind stresul şi constrângerile de trai alături de o persoana cu o boala
cronica.
6. Există sau nu probleme și nevoi de ordin social în acest caz? Enumerați-le.
Fiica are grijă de mamă, luând concediu academic şi mutându-se temporar cu traiul la
ea.
Femeia se întreține din economiile rămase din perioada când muncea. În prezent se
află la evidența medicului de familie și oncologului. Crede în Dumnezeu, iar biserica
practic nu o frecventează.
7. Care specialist din cadrul echipei interdisciplinare v-ar putea ajuta în soluționarea
nevoilor și problemelor sociale? Ce acțiuni așteptați din partea lui?
Asistentul medical al echipei
Atribuții de îngrijire medicala: evaluează nevoile de îngrijire a pacientului, stabileşte
şi efectuează vizite la domiciliu, efectuează şi urmărește la indicația medicului
respectarea administrării medicamentelor , semnalează prompt medicului schimbarile
survenite în evoluţia stării pacientului, sprijină familia în perioada de doliu.
Atribuții în comunicare şi educare: asigură legatura pacient – familie – medic –alţi
membrii ai echipei, instruieşte pacientul, familia, alţi asistenţi sau paramedici,
voluntari pentru efectuarea unor tehnici simple de îngrijire şi pentru urmărirea
evoluției simptomelor
8. Care din problemele și nevoile depistate pot indica suferința spirituală? Cum planificați
rezolvarea ei?
Crede în Dumnezeu, iar biserica practic nu o frecventează. Ea este indispusă și
demotivată să mai lupte cu boala. Se planifică asigurarea suportului spiritual pentru
pacient şi familie prin colaborarea preotului/ slujitorului cultelor. În contextul
respectiv îngrijirea spirituală este componenţa esentială a asistenţei multidisciplinare,
centrată pe valorile şi credinţele pacientului şi familiei.
9. Enumerați intervențiile pe care le planificați pentru acest pacient în primă instanță?
Continuarea tratamentului patologiei de bază ;
Managementul durerii şi al altor simptome eficient, dacă se obţine dispariţia acestora
sau aducerea lor la un nivel acceptabil pentru pacient ;
Identific şi documentez nevoile nutriţionale ale pacientului şi recomand dieta
corespunzătoare şi modul de administrare.
De a asigura asistenţă psihologică și spirituală ;
Îmbunatăţirea calității îngrijirilor printr-o mai buna coordonare a serviciilor, mai ales
în cazul problemelor complexe ;
De a susține pacientul ca partener activ în îngrijire ;
Îngrijirea se adapteaza diversităţii culturale şi sociale a pacienţilor ;
Utilizarea timpului de îngrijire mai eficient.
Membrii echipei interdisciplinare vor lua legatura cu medicii de familie, alţi
specialişti implicaţi în îngrijirea pacientului, cu echipe de îngrijire paliativă la
domiciliu, centre de zi, alte unităţi de îngrijire paliativă;
10. Când recomandați următoarea vizită la acest pacient și care vor fi obiectivele ei?
În dependența de evoluția patologiei de bază. Obţinerea unei cât mai bune calităţi a
vieţii pacientului implică asigurarea continuităţii îngrijirilor.

S-ar putea să vă placă și